Hotărâre nr.25 din 29.10.2020 privind controlul constituţionalităţii articolului 12 alineatele (7) şi (8) din Legea securităţii statului nr.618 din 31 octombrie 1995 (obligaţia autorităţilor de a furniza informaţii Consiliului Suprem de Securitate) (sesizarea nr.69a/2020)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind controlul constituţionalităţii articolului 12 alineatele (7) şi (8)

 din Legea securităţii statului nr.618 din 31 octombrie 1995

(obligaţia autorităţilor de a furniza informaţii

Consiliului Suprem de Securitate)

(sesizarea nr.69a/2020)

nr. 25  din  29.10.2020

 (în vigoare 29.10.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 293-303 art. 170 din 13.11.2020

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 13 mai 2020,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 13 mai 2020, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către dl Serghei Sîrbu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Autorul sesizării îi solicită Curţii să verifice constituţionalitatea articolului 12 alineatele (7) şi (8) din Legea securităţii statului nr.618 din 31 octombrie 1995.

3. La şedinţa Curţii din 14 mai 2020, dl judecător Vladimir Ţurcan i-a prezentat plenului Curţii Constituţionale o cerere de abţinere de la judecarea cauzei. Analizând motivele invocate în cerere, Curtea Constituţională a decis admiterea ei.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 august 2020, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Consiliului Superior al Procurorilor, Curţii Supreme de Justiţie, Procuraturii Generale, Universităţii de Stat din Moldova, Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice.

6. În şedinţa publică a Curţii au fost prezenţi dl Serghei Sîrbu, autorul sesizării, dl Radu Radu, reprezentantul Parlamentului, dl Dorin Lişman, reprezentantul Guvernului.

ÎN FAPT

7. Pe 5 iulie 2019, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.73 pentru modificarea articolului 12 din Legea securităţii statului nr.618 din 31 octombrie 1995. Prin această Lege, Parlamentul a completat articolul 12 din Legea securităţii statului cu alineatele (7) şi (8).

8. Potrivit alineatului (7) menţionat supra, autorităţile publice centrale, cele subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă, inclusiv cele în care autoritatea administrativă centrală are calitatea de fondator (întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de tipul de proprietate), dar şi persoanele juridice publice autonome sunt obligate să furnizeze la solicitare sau din oficiu orice date şi informaţii, inclusiv cele care constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică, precum şi alte informaţii, în vederea utilizării lor pentru elaborarea deciziilor Consiliului. Conform alineatului (8), refuzul autorităţilor menţionate la alineatul (7) de a furniza datele solicitate de către Consiliul Suprem de Securitate atrage răspunderea în condiţiile legii.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

"În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

"Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

[…]

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Articolul 77

Preşedintele Republicii Moldova, şeful statului

"(1) Preşedintele Republicii Moldova este şeful statului.

(2) Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării."

Articolul 87

Atribuţii în domeniul apărării

"(1) Preşedintele Republicii Moldova este comandantul suprem al forţelor armate.

[…]

(4) Preşedintele Republicii Moldova poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii."

Articolul 124

Procuratura

"(1) Procuratura este o instituţie publică autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, ce contribuie la înfăptuirea justiţiei, apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, societăţii şi statului prin intermediul procedurilor penale şi al altor proceduri prevăzute de lege.

[…]."

10. Prevederile relevante ale Legii securităţii statului nr.618 din 31 octombrie 1995 sunt următoarele:

Articolul 12

Consiliul Suprem de Securitate

"[…]

(7) Autorităţile publice centrale, precum şi cele subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă, inclusiv cele în care autoritatea administrativă centrală are calitatea de fondator (întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de tipul de proprietate), dar şi persoanele juridice publice autonome sunt obligate să furnizeze la solicitare sau din oficiu orice date şi informaţii, inclusiv cele care constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică, precum şi alte informaţii, în vederea utilizării lor pentru elaborarea deciziilor Consiliului.

(8) Refuzul autorităţilor menţionate la alin.(7) de a furniza datele solicitate de către Consiliul Suprem de Securitate atrage răspundere în condiţiile legii.

[…]."

DREPT COMPARAT

11. În Letonia, conform articolului 20 alin.(4) din Legea securităţii naţionale din 14 decembrie 2000, Consiliul de Securitate Naţională (constituit din Preşedinte, Preşedintele Parlamentului (Saeima), Preşedintele Comisiei de Securitate Naţională a Parlamentului (Saeima), Preşedintele Comisiei de Apărare, Afaceri Interne şi Prevenire a Corupţiei a Parlamentului (Saeima), Prim-ministrul, ministrul Apărării, ministrul Afacerilor Externe, ministrul de Interne, Procurorul General) are prerogativa de a le solicita instituţiilor de securitate ale statului toate informaţiile disponibile care privesc interesele securităţii naţionale.

12. În Lituania, potrivit articolului 7 alin.(2) din Legea Consiliului Naţional de Apărare nr.209 din 30 aprilie 1997, şefii şi funcţionarii autorităţilor publice sunt obligaţi să-i furnizeze Consiliului Naţional de Apărare (constituit din Preşedintele Republicii, Prim-ministru, Preşedintele Parlamentului (Saeima), ministrul Securităţii Regionale şi Comandantul Armatei) documentele şi informaţiile necesare.

13. În Georgia, conform articolului 22 alin.(1) şi (2) din Legea cu privire la coordonarea şi planificarea politicii securităţii naţionale nr.3126 din 4 martie 2015, Consiliul este constituit din membri permanenţi şi membri invitaţi. Membrii permanenţi ai Consiliului sunt: Primul-ministru, ministrul Finanţelor, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Apărării, ministrul Afacerilor Externe, şeful Serviciului de Securitate al Statului, asistentul Primului-ministru pe probleme de securitate a statului – secretarul Consiliului de securitate de stat şi de gestionare a crizelor (alin. (2) al aceluiaşi articol). Potrivit articolului 21 lit.a) şi i) din aceeaşi Lege, în vederea exercitării competenţelor acordate Guvernului Georgiei de Constituţie, Consiliul examinează informaţii cu privire la situaţia din domeniile securităţii statului şi ordinii juridice, identifică şi evaluează ameninţările interne şi externe, precum şi dezvoltă măsuri adecvate pentru a preveni aceste ameninţări. Acesta le poate solicita autorităţilor de stat care efectuează supravegherea activităţilor organelor locale de autoguvernare informaţii referitoare la exercitarea drepturilor delegate organelor locale de autoguvernare în domeniile apărării statului, securităţii şi ordinii de drept şi oferă recomandările corespunzătoare autorităţilor care efectuează supravegherea de stat a activităţilor organelor locale de autoguvernare.

14. În Israel, potrivit articolului 6 (B) alin.(1) din Legea cu privire la Consiliul Naţional de Securitate din 2008, conducătorul Consiliului de Securitate Naţională sau unul din angajaţii Consiliului de Securitate Naţională, autorizat de conducător, poate solicita de la instituţiile guvernamentale sau unităţile auxiliare ale acestora, de la Forţele de Apărare ale Israelului, de la alte organe de securitate conduse de Prim-Ministru şi de la poliţia israeliană informaţii, documente şi rapoarte din domeniile aflate sub autoritatea aceleiaşi instituţii cerute de Consiliul Naţional de Securitate pentru a-şi îndeplini atribuţiile.

15. În Cehia, conform articolului 9 pct.3) din Statutul Consiliului Naţional de Securitate, Consiliul Naţional de Securitate (Prim-ministrul, viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Externe, ministrul Apărării. ministrul de Interne, ministrul Afacerilor Europene, ministrul Finanţelor; ministrul Industriei şi Comerţului, ministrul Transporturilor, ministrul Sănătăţii) poate solicita informaţii şi analize de la toţi miniştrii şi conducătorii altor autorităţi administrative, precum şi le poate stabili sarcini privind protejarea securităţii statului.

16. În Portugalia, potrivit articolului 9 din Legea cu privire la Biroul pentru Securitatea Naţională nr.3 din 16 ianuarie 2012, Biroul pentru Securitatea Naţională poate solicita autorităţilor judiciare, poliţiei şi oricăror servicii, organelor, entităţilor publice sau private orice colaborare sau asistenţă pe care o consideră necesară pentru exercitarea activităţilor de supraveghere şi acreditare.

17. În Italia, conform articolului 6 din Codul ordinii militare, secretarul Consiliului Suprem de Apărare colectează şi elaborează, în conformitate cu directivele Consiliului, toate elementele referitoare la aspectele care urmează să fie prezentate Consiliului. Acesta coordonează deliberările relevante şi pregăteşte punerea lor în aplicare de către organele competente. În acest scop, Secretarul Consiliului le poate solicita direct autorităţilor publice, instituţiilor şi societăţilor toate informaţiile şi datele necesare pentru studierea şi discutarea aspectelor care urmează să fie prezentate Consiliului. De asemenea, potrivit articolului 2 alin.(1) din Legea privind sistemul informaţional pentru securitatea Republicii şi noua disciplină a secretului, sistemul informaţional al securităţii Republicii este compus din preşedintele Consiliului de Miniştri, Comitetul interministerial pentru securitatea Republicii, Departamentul informaţiei pentru securitate (DIS), Departamentul pentru informaţii şi securitate externă (AISE) şi Departamentul pentru informaţii şi securitate internă (AISI). Articolul 14 alin.(1) din aceeaşi Lege stabileşte că Preşedintele Consiliului de Miniştri poate solicita autorităţii judiciare competente, chiar prin derogare de la interdicţia stabilită de articolul 329, direct sau prin intermediul directorului general al Departamentului de informaţii de securitate, copii ale documentelor procedurilor penale şi informaţii scrise cu privire la acestea, conţinut considerat indispensabil pentru desfăşurarea activităţilor legate de nevoile sistemului informaţional pentru securitatea Republicii.

18. În România, potrivit articolului 5 alin.(1)-(4) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, nr.415 din 27 iunie 2002, Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Prim-ministrul României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul Apărării Naţionale, ministrul de Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiţiei, ministrul Industriei şi Resurselor, ministrul Finanţelor Publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.

19. Conform articolului 5 lit.a) din Regulamentul privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Consiliul este autorizat să solicite şi să primească informaţii, inclusiv clasificate, care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională de la toate instituţiile cărora li se adresează.

20. În Spania, conform articolului 21 alin.(2) din Legea privind securitatea naţională nr.36/2015 din 28 septembrie 2015, Consiliul Naţional de Securitate este constituit din: a) Prim-ministru care îl va prezida; b) vicepreşedinţii Guvernului, dacă este cazul; c) miniştrii Afacerilor Externe şi Cooperării, Justiţiei, Apărării, Finanţelor şi Administraţiei Publice, Internelor, Dezvoltării, Industriei, Energiei şi Turismului, Economiei şi Sănătăţii, Serviciilor Sociale şi Egalităţii; d) Directorul Cabinetului Preşedinţiei Guvernului, Secretarul de Stat pentru Afaceri Externe, Directorul Serviciului de Apărare, Secretarul de Stat pentru Securitate şi Secretarul Directorului Centrului Naţional de Informaţii. Potrivit articolului 26 alin.(2) din Lege, instrumentele preventive ale organelor de coordonare şi de sprijin ale Consiliului Naţional de Securitate pot fi activate, în prealabil, pentru a analiza şi monitoriza cazurile care ar putea conduce la o situaţie de interes pentru securitatea naţională. În acest scop, toate autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să coopereze în conformitate cu prezenta lege.

21. În Ucraina, potrivit articolului 4 pct.1) din Legea privind Secretariatul Consiliului Naţional de Apărare şi Securitate nr.1446/2005 din 14 octombrie 2005, Consiliul Naţional de Apărare şi Securitate are competenţa de a solicita, în modul prevăzut de lege, de la autorităţile executive şi cele locale, întreprinderi, instituţii şi organizaţii informaţii, documente şi materiale necesare îndeplinirii sarcinilor care îi sunt atribuite.

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

22. Prin Decizia sa din 6 august 2020, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

23. Curtea a observat că, potrivit articolelor 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii posedă prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

24. Curtea a reţinut că obiectul sesizării îl constituie articolul 12 alineatele (7) şi (8) din Legea securităţii statului nr.618 din 31 octombrie 1995.

25. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

26. Curtea a stabilit că prevederile legale contestate nu au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

27. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a articolului 12 alineatele (7) şi (8) din Legea securităţii statului, pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a stabilit şi incidenţa normelor din Constituţie, invocate de către autorul acesteia.

28. Autorul sesizării a susţinut că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 2 alin.(2), 6, 23 şi 124 din Constituţie. Autorul sesizării a prezentat argumente referitoare la încălcarea principiilor legalităţii, suveranităţii statului, separaţiei şi colaborării ramurilor puterii în stat, independenţei şi autonomiei Procuraturii, precum şi la neclaritatea prevederilor contestate.

29. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că articolele 1 alin.(3) [statul de drept], 23 alin.(2) [calitatea legii] şi 54 alin.(2) [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Acestea pot fi invocate, în special, dacă se constată aplicabilitatea lor cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 18; HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, § 16; HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 25; HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 41).

30. Curtea a reţinut că, potrivit articolului 2 alin.(2) [suveranitatea şi puterea de stat] din Constituţie, nicio persoană particulară, nicio parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului. Curtea nu a constatat cum ar fi afectat, în circumstanţele acestei cauze, articolul 2 din Constituţie, referitor la suveranitatea naţională.

31. Cu privire la articolul 6 [separaţia şi colaborarea puterilor] din Constituţie, Curtea a observat că acesta stabileşte că în Republica Moldova puterile legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.

32. În Hotărârea nr.23 din 9 noiembrie 2011 privind interpretarea articolului 116 alin.(4) din Constituţie, Curtea a notat următoarele:

"19. Principiul echilibrului instituţional, cunoscut astăzi sub denumirea "checks and balances" […] stă la baza democraţiei şi presupune echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, astfel încât puterile statale să aibă aproximativ aceeaşi pondere, adică să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc, evitând astfel ca puterea statală să fie folosită în mod abuziv.

20. Acest sistem […] reprezintă condiţia sine qua non a democraţiei moderne, împiedicând omnipotenţa legislativului, pe cea a executivului sau a judiciarului."

33. De asemenea, Curtea a stabilit că puterile legislativă, executivă şi judecătorească nu pot concura între ele, având sarcina de a-şi exercita separat atribuţiile în limitele rigorilor impuse de Constituţie, printr-o colaborare reciprocă pentru exercitarea puterii de stat (a se vedea HCC nr.24 din 10 septembrie 2013, § 38; HCC nr.25 din 29 octombrie 2019, § 43; HCC nr.17 din 23 iunie 2020, § 92).

34. Din această perspectivă, Curtea a reţinut că, potrivit articolului 12 alin.(4) teza a II-a din Legea securităţii statului, din componenţa Consiliului Suprem de Securitate fac parte, din oficiu, Preşedintele Parlamentului, Prim-ministrul, preşedintele Comisiei pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului, ministrul Apărării, ministrul Afacerilor Interne, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Procurorul General şi guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei. De asemenea, alineatul (1) din acelaşi articol stabileşte că Consiliul Suprem de Securitate este un organ consultativ, care analizează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale în domeniul asigurării securităţii naţionale şi prezintă recomandări Preşedintelui Republicii Moldova în probleme de politică externă şi internă a statului.

35. Având în vedere prevederile articolului 12 din Legea securităţii statului, Curtea a atestat, de fapt, colaborarea diferitelor autorităţi şi instituţii publice în probleme de politică externă şi internă a statului şi pentru asigurarea securităţii naţionale. Curtea a stabilit că dispoziţiile criticate nu afectează principiul separării puterilor, garantat de articolul 6 din Constituţie, care presupune condiţia esenţială a colaborării puterilor în stat.

36. Cu privire la incidenţa articolului 124 din Constituţie, Curtea a reţinut că acest articol stabileşte statutul Procuraturii. Astfel, Procuratura contribuie la înfăptuirea justiţiei, la apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, ale societăţii şi ale statului prin intermediul procedurilor penale şi al altor proceduri prevăzute de lege. De asemenea, Constituţia stabileşte că competenţele şi modul de organizare şi funcţionare a Procuraturii se stabilesc prin lege (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 46).

37. În Hotărârea menţionată supra, Curtea a subliniat că Procuratura nu face parte din puterea judecătorească, ci contribuie, ca instituţie publică autonomă, la realizarea justiţiei (§ 42).

38. Totodată, Curtea a observat că articolul 1 din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură stabileşte că Procuratura este o instituţie publică autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, care, în procedurile penale şi în alte proceduri prevăzute de lege, contribuie la respectarea ordinii de drept, efectuarea justiţiei, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei şi ale societăţii. De asemenea, potrivit articolului 8 alin.(1) teza I din aceeaşi Lege, Procuratura Generală este condusă de Procurorul General şi de adjuncţii săi conform competenţelor stabilite, are statut de persoană juridică, dispune de cont trezorerial şi ştampilă cu Stema de stat. Potrivit articolului 12 alin.(7) din Legea securităţii statului, autorităţile publice centrale, precum şi cele subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă, inclusiv cele în care autoritatea administrativă centrală are calitatea de fondator (întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de tipul de proprietate), dar şi persoanele juridice publice autonome sunt obligate să furnizeze, la solicitare sau din oficiu, orice date şi informaţii, inclusiv cele care constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică, precum şi alte informaţii, în vederea utilizării lor pentru elaborarea deciziilor Consiliului.

39. Sub acest aspect, Curtea a observat că instituţia Procuraturii este o autoritate publică de rang constituţional, iar textul "persoane juridice publice autonome" din articolul 12 alin.(7) din Legea securităţii statului include Procuratura în categoria instituţiilor obligate să prezinte informaţiile solicitate de Consiliul Suprem de Securitate.

40. Totuşi, Curtea a reţinut că, potrivit articolului 33 alin.(1) lit.c)-e) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, independenţa procurorului este asigurată prin: inviolabilitatea lui; marja discreţionară decizională a procurorului în exerciţiul funcţiei, acordată prin lege; stabilirea interdicţiei privind imixtiunea altor persoane sau autorităţi în activitatea procurorului. De asemenea, articolul 34 alin.(1) din aceeaşi Lege stabileşte că inviolabilitatea procurorului asigură garanţii de protecţie împotriva oricăror intervenţii şi imixtiuni în activitatea acestuia.

41. De asemenea, Curtea a subliniat că o serie de instrumente juridice internaţionale au stabilit şi au dezvoltat principiul independenţei procurorilor. Astfel, conform Liniilor directoare ale ONU privind rolul procurorilor, statele membre trebuie să se asigure că procurorii sunt apţi să-şi exercite atribuţiile profesionale, fără intimidări, impedimente, hărţuiri, ingerinţe necorespunzătoare sau expunere nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură din partea altor autorităţi. Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a menţionat în Recomandarea (2000)19 privind rolul urmăririi penale în justiţia penală că: "Statele trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât procurorii să-şi poată îndeplini atribuţiile fără ingerinţe nejustificate sau fără a fi expuşi unei responsabilităţi nejustificate penale, civile sau de altă natură." (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.71 din 27 iulie 2017, §§ 21-23).

42. Mai mult, Curtea a constatat că Codul de procedură penală conţine garanţii pentru protejarea informaţiilor, datelor sau probelor din cadrul urmăririi penale, fiind stabilite în mod expres condiţiile de divulgare a acestora şi răspunderea penală pentru nerespectarea confidenţialităţii materialelor urmăririi penale. Aşa cum decurge din scopul şi obiectul articolului 212 alin.(1) din Codul de procedură penală, regimul confidenţialităţii materialelor urmăririi penale depinde exclusiv de autorizaţia persoanei care efectuează urmărirea penală sau de cea a persoanei abilitate cu controlul asupra activităţii urmăririi penale.

43. În acest sens, Curtea a reţinut că, în baza articolului 12 alin.(7) din Legea securităţii statului, Consiliul posedă competenţa de a solicita furnizarea oricăror date sau informaţii de la Procuratură, însă Procuratura poate refuza, potrivit articolului 212 alin.(1) din Codul de procedură penală, comunicarea informaţiilor şi materialelor urmăririi penale. Comunicarea unor asemenea informaţii Consiliului ar semnifica, în sensul articolului 212 alin.(1) din Codul de procedură penală, darea lor spre publicitate, pentru că orice autoritate care nu are legătură cu activitatea de urmărire penală face parte din noţiunea autonomă de "public". De asemenea, Consiliul nu poate influenţa activitatea Procuraturii, inclusiv marja discreţionară decizională a vreunui procuror. Aşadar, Curtea a observat că prevederile contestate nu afectează independenţa şi autonomia Procuraturii şi, prin urmare, articolul 124 din Constituţie nu este incident în prezenta cauză.

44. De asemenea, pentru că este suverană cu privire la competenţa sa, Curtea nu poate fi constrânsă, la examinarea constituţionalităţii unui text de lege, să analizeze dispoziţiile criticate doar prin prisma normelor constituţionale invocate de către autorul sesizării, ci este liberă să le analizeze şi în raport cu prevederile constituţionale relevante pentru soluţionarea sesizării, importante fiind inclusiv argumentele aduse în acest sens (a se vedea HCC nr.7 din 26 aprilie 2018, § 23; HCC nr.15 din 22 mai 2018, § 24; HCC nr.21 din 3 octombrie 2019, § 23; HCC nr.2 din 23 ianuarie 2020, § 27; HCC nr.12 din 7 mai 2020, § 48; HCC nr.17 din 23 iunie 2020, § 58; HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 39).

45. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că noţiunea de "viaţă privată" poate include activităţi profesionale sau comerciale (Niemietz v. Germania, 16 decembrie 1992, § 29). Astfel, datele bancare pot constitui informaţii ce vizează secretul profesional, iar respectarea secretului profesional intră în sfera de aplicare a noţiunii de "viaţă privată" din articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (a se vedea Brito Ferrinho Bexiga Villa-Nova v. Portugalia, 1 decembrie 2015, §§ 42-44). Aşadar, obligaţia furnizării la solicitare sau din oficiu a unor date şi informaţii, inclusiv a celor care constituie secret bancar sau comercial, poate face incident articolul 28 din Constituţie.

46. Cu privire la articolul 12 alin.(8) din Legea securităţii statului, autorul susţine că aceste prevederi sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 2 alin.(2), 6, 23 şi 124 din Constituţie.

47. Simpla enumerare a unor articole din Constituţie nominalizate supra, în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relaţie de contrarietate a prevederilor articolului 12 alin.(8) din Legea securităţii statului raportate la acestea, nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

48. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.44 din 22 mai 2017, § 19; DCC nr.30 din 29 martie 2018, § 22; DCC nr.145 din 29 noiembrie 2018, § 15; DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, § 23, DCC nr.151 din 26 decembrie 2019, § 16; DCC nr.5 din 20 ianuarie 2020, § 20; DCC nr.35 din 23 martie 2020, § 21; DCC nr.61 din 11 iunie 2020, § 38; DCC nr.73 din 30 iunie 2020, § 56).

49. În aceste condiţii, având în vedere că autorul sesizării nu a invocat argumente privind pretinsa neconformitate a articolului 12 alin.(8) din Legea securităţii statului cu prevederile constituţionale invocate şi nici nu a demonstrat raportul contradictoriu dintre ele, Curtea a declarat sesizarea inadmisibilă în această parte.

50. Prin urmare, Curtea va exercita controlul consti-tuţionalităţii articolului 12 alin.(7) din Legea securităţii statului prin prisma articolului 28 coroborat cu articolele 1 alin.(3), 23 alin.(2) şi 54 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 28 COROBORAT CU ARTICOLELE 1 ALIN.(3), 23 ALIN.(2) ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE

A. Argumentele autorului sesizării

51. Autorul sesizării susţine că, potrivit articolului 12 din Legea securităţii statului, Consiliul Suprem de Securitate este un organ consultativ care analizează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale în domeniul asigurării securităţii naţionale şi prezintă recomandări Preşedintelui Republicii Moldova în probleme de politică externă şi internă a statului.

52. De asemenea, autorul sesizării susţine că textul "orice date şi informaţii care vizează securitatea statului sau alte informaţii" este imprevizibil şi poate genera aplicarea abuzivă a acestuia de către Consiliul Suprem de Securitate, deoarece sintagma "securitatea statului" înglobează orice informaţie pe care Consiliul o va solicita pentru elaborarea deciziilor sale. Prin urmare, autorul consideră că prevederile contestate nu corespund exigenţelor calităţii legii.

B. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opiniile

53. În opinia prezentată Curţii, Preşedintele Republicii Moldova menţionează că rolul şi locul Consiliului Suprem de Securitate în sistemul asigurării securităţii naţionale sunt determinate de rolul şi locul şefului statului în acest sistem. Preşedintele exercită conducerea generală a activităţii de asigurare a securităţii statului, iar organul său consultativ este Consiliul Suprem de Securitate. Aşadar, Consiliul Suprem de Securitate nu trebuie să aibă un rol fictiv şi formal, ci trebuie să dispună de pârghii pentru a dinamiza activitatea întregului sistem de securitate.

54. De asemenea, Preşedintele susţine că un factor determinant care a impus operarea modificărilor în articolul 12 din Legea securităţii statului l-au constituit prevederile Strategiei Securităţii Naţionale a Republicii Moldova, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr.153 din 15 iulie 2011. Unul din modurile de implementare a acestor prevederi este consolidarea rolului Consiliului Suprem de Securitate, învestirea cu funcţii deliberative, de coordonare şi de elaborare a politicilor în domeniile de securitate şi de apărare. Totodată, s-a urmărit dezvoltarea capacităţilor de informare şi comunicare, de analiză permanentă a sistemului de securitate naţională şi de ajustare a acestuia în funcţie de evoluţia ameninţărilor şi a riscurilor, precum şi de coordonare, monitorizare şi de planificare strategică pentru prevenire şi reacţie în situaţii de criză. Totuşi, Consiliul Suprem de Securitate rămâne un organ consultativ pe lângă Preşedinte, iar deciziile emise de Consiliu sunt de recomandare.

55. Preşedintele susţine că pentru consolidarea capacităţii Consiliului Suprem de Securitate de gestionare a problemelor din domeniul securităţii statului şi de coordonare a activităţii instituţiilor statului în vederea prevenirii şi combaterii riscurilor pentru securitatea naţională a apărut necesitatea de a responsabiliza autorităţile să prezinte informaţii Consiliului.

56. De asemenea, Preşedintele menţionează că prevederile contestate nu au plasat Consiliul ca organ ierarhic superior faţă de alte instituţii ale statului. De altfel, membrii Consiliului sunt reprezentanţi din diferite ramuri ale puterii legislative, celor executive şi judecătoreşti, ceea ce determină o colaborare a acestora.

57. Totodată, Preşedintele consideră că prevederile articolului 12 alin.(7) din Legea securităţii statului sunt accesibile, previzibile şi nu generează interpretări abuzive. Prin urmare, prevederile contestate corespund exigenţelor calităţii legii.

58. În opinia prezentată de către Consiliul Superior al Procurorilor se menţionează că prevederile articolului 12 alin.(7) din Legea securităţii statului instituie obligaţia pentru o categorie largă de autorităţi publice de a furniza Consiliului Suprem de Securitate orice date şi informaţii care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică, precum şi alte informaţii, în vederea utilizării lor pentru elaborarea deciziilor Consiliului.

59. Sub acest aspect, Consiliul Superior al Procurorilor evidenţiază că deşi Consiliul Suprem de Securitate rămâne un organ consultativ, acesta are competenţa de a elabora decizii care îl statuează drept având statutul unei entităţi publice de o forţă superioară celei prevăzute la articolul 12 alin.(1) din Legea menţionată supra.

60. Mai mult, Consiliul Superior al Procurorilor susţine că solicitările Consiliului Suprem de Securitate de a prezenta informaţii pot fi expediate sub formă de adresă, fără a fi emisă o decizie semnată de membrii acestora.

61. De asemenea, Consiliul menţionează că forţa juridică a deciziilor şi a solicitărilor emise de Consiliul Suprem de Securitate este neclară.

62. Consiliul Superior al Procurorilor afirmă că Procuratura ar fi obligată, în baza unei simple solicitări a Consiliului Suprem de Securitate, să furnizeze orice informaţie. Aşadar, Consiliul Suprem de Securitate, ca organ consultativ, poate da ordine unei autorităţi de rang constituţional – Procuratura, fapt care ar condiţiona un dezechilibru.

63. Consiliul subliniază că Procuratura este independentă de cele trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească, precum şi de orice partid politic şi de alte instituţii, organe şi persoane. Prin urmare, Consiliul Superior al Procurorilor consideră că prevederile articolului 12 alin.(7) din Legea securităţii statului atentează la independenţa şi autonomia Procuraturii.

64. Totodată, Consiliul susţine că sintagmele "orice date şi informaţii" şi "alte informaţii" sunt imprecise şi imprevizibile, nefiind stabilite expres care informaţii ar urma să fie furnizate de către Procuratură.

65. Sub acest aspect, Consiliul subliniază că în cazul accesului la informaţiile din cadrul urmăririi penale este necesară respectarea principiului confidenţialităţii urmăririi penale şi protecţia datelor cu caracter personal. De altfel, se susţine că orice furnizare a informaţiei din cadrul urmăririi penale este de natură să încalce prezumţia nevinovăţiei, drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi dreptul la un proces echitabil şi imparţialitatea justiţiei. În acest sens, este inadmisibil ca Procuratura să fie obligată să furnizeze orice informaţie din cadrul cauzelor penale pendinte.

66. Prin urmare, Consiliul Superior al Procurorilor conchide că articolul 12 alin.(7) din Legea securităţii statului nu respectă exigenţele calităţii legii şi afectează independenţa Procuraturii.

67. Procuratura Generală, în opinia sa, susţine că, în baza prevederilor articolului 12 din Legea securităţii statului, Consiliul Suprem de Securitate a devenit din organ consultativ în entitate instituţionalizată abilitată cu dreptul de a solicita orice date şi informaţii de la autorităţi şi de a sancţiona autorităţile pentru neprezentarea acestor informaţii. Totodată, se evidenţiază că prezentarea informaţiilor de către Procuratură poate afecta organizarea şi desfăşurarea procesului penal ca urmare a divulgării datelor cu caracter confidenţial.

68. Aşadar, Procuratura Generală consideră că prevederile articolului 12 alin.(7) din Legea securităţii statului sunt imprevizibile, diminuează autonomia funcţională a Procuraturii şi creează ingerinţe nejustificate în activitatea justiţiei.

69. De asemenea, Curtea Constituţională a primit o opinie amicus curiae din partea Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice. În opinia sa, Institutul menţionează că articolul 12 alin.(7) din Legea securităţii statului este imprevizibil şi susceptibil de o interpretare extensivă şi abuzivă.

70. De asemenea, Institutul susţine că obligarea Procuraturii să prezinte informaţii afectează bazele constituţionale ale organizării şi funcţionării Procuraturii, autonomia instituţiei şi independenţa procurorilor.

71. Prin urmare, Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice consideră că prevederile contestate sunt neconstituţionale.

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

1.1. Calitatea legii

72. Exigenţele preeminenţei dreptului presupun, inter alia, asigurarea legalităţii şi a certitudinii juridice (Raportul privind preeminenţa dreptului, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 86 sesiune plenară, CDL-AD(2011)003rev, 2011, § 41). Calitatea legii constituie o condiţie vitală pentru menţinerea securităţii raporturilor juridice şi ordonarea eficientă a relaţiilor sociale (a se vedea HCC nr.21 din 22 iunie 2016, § 55). În acest sens, articolul 23 alin.(2) din Constituţie implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile şi previzibile, care oferă garanţii împotriva eventualelor abuzuri.

73. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată dispune de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în baza articolului 76 din Constituţie, prin publicarea legii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

74. La rândul ei, condiţia previzibilităţii este îndeplinită atunci când persoana poate – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (Gestur Jónsson şi Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, § 88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40).

75. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi pasaje obscure (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 69; HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 79; DCC nr.49 din 31 mai 2018, § 30; DCC nr.115 din 31 octombrie 2019, § 20; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, § 25).

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

2.1. Calitatea legii

76. Curtea notează că articolul 12 alin.(7) din Legea securităţii statului stabileşte că autorităţile publice centrale, cele subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă, inclusiv cele în care autoritatea administrativă centrală are calitatea de fondator (întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de tipul de proprietate), dar şi persoanele juridice publice autonome sunt obligate să furnizeze la solicitare sau din oficiu orice date şi informaţii, inclusiv cele care constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică, precum şi alte informaţii, în vederea utilizării lor pentru elaborarea deciziilor Consiliului.

77. Curtea observă că prevederile legale contestate instituie obligaţia furnizării a două tipuri de informaţii: a) orice date şi informaţii, inclusiv cele care constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică; b) alte informaţii.

a) Obligaţia furnizării oricăror date şi informaţii, inclusiv a celor care constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică

78. În privinţa accesibilităţii legii, Curtea reţine că prevederile articolului 12 alin.(7) din Legea securităţii statului corespund acestui criteriu, deoarece Legea securităţii statului nr.618 din 31 octombrie 1995 este publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

79. Cu privire la condiţia previzibilităţii, Curtea observă că articolul menţionat supra stabileşte obligaţia autorităţilor şi a persoanelor juridice publice autonome de a prezenta orice date sau orice informaţii solicitate de Consiliu, inclusiv informaţiile a căror furnizare este restricţionată, i.e. constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică.

80. Sub acest aspect, Curtea observă că definirea şi condiţiile de furnizare a informaţiilor care constituie secret de stat sau care reprezintă secret bancar sau comercial îşi găsesc detalierea în alte acte normative. De exemplu, Legea nr.245 din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat defineşte secretul de stat ca fiind informaţii protejate de stat în domeniul apărării naţionale, economiei, ştiinţei şi tehnicii, relaţiilor externe, securităţii statului, asigurării ordinii de drept şi activităţii autorităţilor publice, a căror divulgare neautorizată sau pierdere este de natură să aducă atingere intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova. De asemenea, Legea stabileşte atribuţiile autorităţilor publice în domeniul protecţiei secretului de stat (articolul 5), informaţiile considerate secret de stat (articolul 7), precum şi informaţiile care nu sunt considerate secret de stat (articolul 8). Totodată, aceeaşi Lege prevede la articolele 19 şi 20 modalitatea şi condiţiile transmiterii reciproce a informaţiilor atribuite la categoria secretului de stat. Aşadar, potrivit articolului 19 alin.(2) din Lege, autorităţile publice şi alte persoane juridice care solicită furnizarea unor informaţii atribuite secretului de stat sunt obligate să creeze condiţii care ar asigura protecţia acestor informaţii. Conducătorii acestor entităţi poartă răspundere personală pentru încălcarea restricţiilor privind familiarizarea cu informaţii atribuite la secret de stat.

81. Curtea mai observă că, în baza articolului 12 alin.(7) din Legea securităţii statului, Consiliul Suprem de Securitate poate solicita de la autorităţile publice şi persoanele juridice publice autonome date şi informaţii care conţin secrete bancare sau comerciale.

82. Aşadar, Curtea reţine că condiţiile furnizării informaţiei care constituie secret bancar sunt stabilite în articolul 97 din Legea nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor. Totodată, alin.(6) al acestui articol stabileşte că persoanele şi organele abilitate să solicite şi să primească informaţiile care constituie secret bancar sunt obligate să păstreze confidenţialitatea acestora şi le pot utiliza numai în scopul pentru care le-au solicitat sau le-au fost furnizate, potrivit legii, şi sunt obligate să nu le furnizeze sau să le divulge persoanelor terţe, cu excepţia cazurilor de executare a obligaţiilor prevăzute de lege.

83. Totodată, Curtea subliniază că, potrivit articolului 7 alin.(3) din Legea securităţii statului, nu sunt permise amestecul în viaţa familială şi particulară, lezarea dreptului de proprietate privată. Statul asigură secretul scrisorilor, telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare.

b) Obligaţia furnizării altor informaţii

84. Curtea observă că textul "precum şi alte informaţii" din articolul 12 alin.(7) din Legea securităţii statului constituie o sursă de incertitudine juridică, din cauza caracterului său foarte general, fără limite clare (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.15 din 22 mai 2018, § 68; HCC nr.24 din 17 octombrie 2019, § 141). Textul "precum şi alte informaţii" nu asigură identificarea domeniilor pentru care mai pot fi solicitate informaţii, în situaţia în care aceeaşi normă stabileşte că autorităţile sunt obligate să furnizeze orice date şi informaţii, inclusiv datele şi informaţiile care constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică. Prin urmare, textul "precum şi alte informaţii" din articolul 12 alin.(7) din Legea securităţii statului nu îndeplineşte exigenţele calităţii legii şi contravine articolului 23 alin.(2) din Constituţie.

2.2. Cu privire la caracterul justificat al obligaţiei de a furniza orice alte date şi informaţii, inclusiv cele care constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică

85. Cu titlu preliminar, Curtea notează că articolul 54 alin.(2) din Constituţie stabileşte că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

86. În prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit articolului 12 alin.(1) din Legea securităţii statului, Consiliul Suprem de Securitate este un organ consultativ care analizează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale în domeniul asigurării securităţii naţionale şi prezintă recomandări Preşedintelui Republicii Moldova în probleme de politică externă şi internă a statului.

87. Sub acest aspect, Curtea reţine că securitatea statului este parte integrantă a securităţii naţionale şi reprezintă protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, a regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, a drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte (articolul 1 din aceeaşi Lege).

88. De asemenea, Curtea subliniază că, conform articolului 77 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Potrivit articolului 87 alin.(4) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii.

89. Totodată, Curtea menţionează că Consiliul Suprem de Securitate în rezultatul obţinerii informaţiilor de la autorităţile publice şi persoanele juridice publice autonome prezintă recomandări Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele este una din autorităţile publice din domeniul asigurării securităţii statului, având atribuţii precum: exercită conducerea generală a activităţii de asigurare a securităţii statului şi este responsabil de starea securităţii statului în limitele atribuţiilor stabilite de legislaţie; ia măsurile necesare privind asigurarea securităţii statului, în conformitate cu legislaţia; asigură conlucrarea autorităţilor publice în domeniul asigurării securităţii statului; instituie şi administrează, în conformitate cu legislaţia, organe consultative pentru problemele asigurării securităţii statului ş.a. (articolul 10 din Legea securităţii statului).

90. Aşadar, Curtea reţine că prezentarea informaţiilor de către autorităţi şi persoane juridice publice autonome urmăreşte formularea unor recomandări de către Consiliul Suprem de Securitate în domeniul politicii interne şi externe a statului şi, prin urmare, asigurarea securităţii statului. Aceasta sarcină a Consiliului poate fi justificată prin mai multe scopuri legitime prevăzute de articolul 54 alin.(2) din Constituţie: asigurarea securităţii naţionale, asigurarea integrităţii teritoriale, asigurarea bunăstării economice a ţării, asigurarea ordinii publice, protejarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane.

91. Curtea observă că competenţe similare cu cele ale Consiliului Suprem de Securitate se regăsesc şi la autorităţile omoloage din alte state europene (a se vedea § 11-21 supra).

92. Totuşi, Curtea nu poate verifica, potrivit competenţelor sale, caracterul proporţional al modului de aplicare a prevederilor contestate, adică proporţionalitatea ingerinţei la modul concret. Această atribuţie le revine instanţelor de drept comun, care pot fi solicitate în vederea efectuării unui control judecătoresc potrivit prevederilor relevante ale Codului administrativ referitoare la principiul şi testul proporţionalităţii (a se vedea articolele 29 şi 225) şi din Legea securităţii statului (articolul 7 alin.(6)). Curtea se limitează doar la a constata existenţa acestor garanţii procedurale şi a caracterului lor suficient.

93. Curtea subliniază că furnizarea oricăror date şi informaţii de către autorităţi şi persoane juridice publice nu poate fi considerată, în toate cazurile, o chestiune strict privată şi care ar afecta dreptul la respectarea vieţii private prin comunicarea acestor informaţii Consiliului Suprem de Securitate. De asemenea, nu toate datele şi informaţiile solicitate de Consiliul Suprem de Securitate pot fi necesare pentru asigurarea securităţii statului şi formularea unor recomandări în domeniul politicii interne şi externe a statului.

94. Dacă informaţiile solicitate într-un anumit caz de către Consiliul Suprem de Securitate urmăresc scopul asigurării securităţii statului sau dacă solicitarea acestor informaţii încalcă dreptul la respectarea vieţii private al unei persoane, garantat de articolul 28 din Constituţie, pentru că solicitarea excede scopului legitim, reprezintă o problemă care poate fi supusă controlului judecătoresc de drept comun, în funcţie de circumstanţele factuale şi juridice ale fiecărui caz.

95. Obiter dicta, Curtea subliniază că, pentru a se respecta principiile constituţionale, autorităţile publice şi persoanele juridice publice autonome, atunci când primesc solicitări de la Consiliul Suprem de Securitate privind furnizarea unor informaţii, trebuie să evalueze în funcţie de circumstanţele factuale şi juridice ale fiecărui caz, dacă informaţiile solicitate sunt destinate pentru realizarea scopurilor legitime ale legii şi dacă nu există o ingerinţă disproporţionată în dreptul la respectarea vieţii private a persoanei.

96. De asemenea, Curtea observă că Consiliul Suprem de Securitate poate solicita furnizarea informaţiilor şi de la autorităţile publice de rang constituţional (i.e., care sunt prevăzute expres în Constituţie şi care au un rol fundamental pentru ordinea juridică constituţională). Curtea notează că independenţa autorităţilor publice de rang constituţional reprezintă una din valorile de bază ale sistemului democratic, iar garantarea ei este esenţială pentru realizarea tuturor celorlalte valori constituţionale. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că autorităţile publice de rang constituţional pot furniza informaţiile solicitate în măsura în care această acţiune nu aduce atingere statutului şi autonomiei lor prevăzute de Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea nr.69a/2020 privind controlul constituţionalităţii articolului 12 alineatele (7) şi (8) din Legea securităţii statului nr.618 din 31 octombrie 1995, depusă de către dl Serghei Sîrbu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Se declară neconstituţional textul "precum şi alte informaţii" din articolul 12 alin.(7) din Legea securităţii statului nr.618 din 31 octombrie 1995.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.