BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.2671 din 02.08.2024 pentru modificarea Regulamentului privind modul de furnizare, distribuire şi difuzare a publicităţii politice, electorale şi a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1155 din 4 august 2023

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
02.08.2024

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea Regulamentului privind modul de furnizare,

distribuire şi  difuzare a  publicităţii  politice, electorale  şi

a mesajelor de  interes public, aprobat  prin  hotărârea

Comisiei Electorale Centrale nr.1155 din 4 august 2023

nr. 2671  din  02.08.2024

 (în vigoare 08.08.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 344-346 art. 637 din 08.08.2024

* * *

În corespundere cu Legea nr.1 din 18 ianuarie 2024 pentru modificarea unor acte normative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.32-35, art.55) şi în temeiul art.25 lit.c), art.32 din Codul electoral nr.325/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.426-427, art.770), Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire şi difuzare a publicităţii politice, electorale şi a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1155 din 4 august 2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.306-309, art.791), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) după punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 71, cu următorul cuprins:

"71. Este considerat publicitate preelectorală orice material înscris (imprimat), audio, foto sau video care cade sub incidenţa noţiunii de "publicitate politică" definită la art.3 din Legea nr.62/2022 cu privire la publicitate şi îndeplineşte cumulativ următoarele criterii:

a) se referă în mod direct la un subiect al agitaţiei preelectorale clar identificat (candidat desemnat sau grup de iniţiativă);

b) este utilizat în acţiuni de agitaţie preelectorală, în condiţiile art.65 alin.(5) din Codul electoral nr.325/2022, şi până la data prezentării listelor de subscripţie la Comisia Electorală Centrală/ consiliul electoral de circumscripţie;

c) are drept obiectiv agitaţia preelectorală şi se adresează publicului larg;

d) depăşeşte limitele uzuale ale activităţii jurnalistice de informare a publicului."

2) la punctul 8, după textul " , precum şi pentru activitatea sau ideea promovată de acestea" se introduce textul " , participanţii la referendum.";

3) la punctul 19:

după textul ""Publicitate politică,"" se introduce textul ""Publicitate preelectorală",";

după textul "conform facturii" se introduce textul "/conform contractului";

4) la punctele 30 şi 60, cifra "5" se substituie prin cifra "7";

5) la punctul 76 subpunctul 1) litera a), textul "în interiorul vehiculelor transportului public de pasageri proprietate publică" se exclude;

6) la punctul 76 subpunctul 1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

"a1) în interiorul vehiculelor transportului public de pasageri proprietate publică;".

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.