Hotărâre nr.29 din 04.10.2021 cu privire la stabilirea plafonului mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul "Destinat grupului de iniţiativă" pentru susţinerea candidatului independent la funcţia de primar în cadrul alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Â R E
cu privire la stabilirea plafonului mijloacelor financiare ce pot fi
transferate pe contul "Destinat grupului de iniţiativă" pentru
susţinerea candidatului independent la funcţia de primar
în cadrul alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021
nr. 29 din 04.10.2021
(în vigoare 04.10.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 256-260 art. 1235 din 22.10.2021
* * *
În conformitate cu pct.7 din Regulamentul privind finanţarea grupurilor de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în susţinerea unui candidat la funcţie electivă sau în vederea iniţierii referendumului, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.4176/2020, plafonul general al mijloacelor ce pot fi virate pe contul "Destinat grupului de iniţiativă" se stabileşte de către Comisia Electorală Centrală.
Potrivit prevederilor art.138 alin.(1) din Codul electoral, cetăţeanul Republicii Moldova îşi poate depune candidatura în calitate de candidat independent pentru a fi ales primar dacă este susţinut de 5 la sută din numărul alegătorilor din circumscripţie, dar nu mai puţin de 150 de persoane şi nu mai mult de 10000 de susţinători cu drept de vot.
Baza de calcul pentru mărimea plafonului se determină prin stabilirea unui coeficient obţinut din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2021, înmulţit la 5 la sută din numărul alegătorilor din circumscripţie, dar nu mai puţin de 150 de persoane.
Pentru stabilirea coeficientului s-a luat ca bază de raportare 0,5% din salariul mediu pe economie prognozat pentru anul 2021, conform Hotărârii Guvernului nr.923/2020, în mărime de 8716,00 lei. Astfel, mărimea coeficientului calculat este de 43,58 lei.
În temeiul art.18 alin.(2) şi (5), art.41 alin (10) şi art.138 alin.(1) din Codul electoral nr.1381/1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se stabileşte coeficientul de 0,5% din salariul mediu pe economie prognozat pentru anul 2021 în mărime de 43,58 lei.
2. Se stabileşte plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în contul "Destinat grupului de iniţiativă" la alegerile locale noi pentru funcţia de primar din data de 21 noiembrie 2021, pornind de la normativul de 43,58 lei pentru un alegător:
- pentru circumscripţia electorală municipală Bălţi în mărime de 222388,74 lei (43,58 lei x 5103 alegători = 222388,74 lei);
- pentru circumscripţia electorală sătească Opaci, raionul Căuşeni, în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală comunală Ucrainca, raionul Căuşeni în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală comunală Hârtop, raionul Cimişlia, în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală orăşenească Cupcini, raionul Edineţ, în mărime de 15645,22 lei (43,58 lei x 359 alegători = 15645,22 lei);
- pentru circumscripţia electorală sătească Hlinaia, raionul Edineţ, în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală sătească Călineşti, raionul Făleşti, în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală comunală Işcălău, raionul Făleşti, în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală sătească Pârliţa, raionul Făleşti, în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală comunală Camenca, raionul Glodeni, în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală sătească Bălceana, raionul Hânceşti, în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală comunală Cneazevca, raionul Leova, în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală sătească Palanca, raionul Ştefan Vodă, în mărime de 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală sătească Ştefăneşti, raionul Ştefan Vodă, în mărime 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei);
- pentru circumscripţia electorală comunală Negurenii Vechi, raionul Ungheni, în mărime 6537,00 lei (43,58 lei x 150 alegători = 6537,00 lei).
3. Se pune în sarcina consiliilor electorale de circumscripţie respective informarea grupurilor de iniţiativă create în susţinerea candidaţilor independenţi despre mărimea plafonului mijloacelor financiare ce pot fi virate pe contul "Destinat grupului de iniţiativă", stabilită la punctul 2.
4. Grupurile de iniţiativă vor prezenta rapoartele financiare la consiliile electorale de circumscripţie o dată la două săptămâni, în ziua de vineri, ultimul raport financiar se va depune împreună cu listele de subscripţie.
5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Angelica CARAMAN |
| Secretar | Alexandr Berlinschii |
| Nr.29. Chişinău, 4 octombrie 2021. | |