BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Hotărâre nr.3 din 05.02.2026 privind controlul constituţionalităţii articolului 36 alin.(4/1) din Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern, a punctului 133 din Regulamentul Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.610 din 3 iulie 2018, a Legii nr.207 din 25 iulie 2024 pentru modificarea anexei la Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice şi a Legii nr.212 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere) (deciziile protocolare ale Guvernului şi domeniile în care acestea se adoptă) (sesizările nr.174a/2024 şi nr.175a/2024)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
05.02.2026

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind controlul constituţionalităţii articolului 36 alin.(41) din Legea nr.136

din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern, a punctului 133 din Regulamentul

Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.610 din 3 iulie 2018,

a Legii nr.207 din 25 iulie 2024 pentru modificarea anexei la Legea

nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii

publice şi a Legii nr.212 din 31 iulie 2024 pentru modificarea

unor acte normative (privind măsurile de sprijin

acordate rezidenţilor zonelor economice libere)

(deciziile protocolare ale Guvernului

şi domeniile în care acestea se adoptă)

(sesizările nr.174a/2024 şi nr.175a/2024)

nr. 3  din  05.02.2026

 (în vigoare 05.02.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 84-87 art. 20 din 19.02.2026

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dnei Emilia Cazacu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate la 16 august 2024,

Examinând sesizările menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 5 februarie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află două sesizări depuse la Curtea Constituţională la 16 august 2024, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi b) din Constituţie şi 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională.

2. Prin sesizarea înregistrată cu nr.174a/2024, dnii Vlad Batrîncea, Petru Burduja şi Grigore Novac, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova la data înregistrării sesizării, i-au solicitat Curţii Constituţionale să verifice constituţionalitatea Legii nr.207 din 25 iulie 2024 pentru modificarea anexei la Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice.

3. În aceeaşi zi, dnii Vlad Batrîncea şi Grigore Novac au mai formulat o sesizare, înregistrată cu nr.175a/2024, prin care au solicitat controlul constituţionalităţii articolului 36 alineatele (11) şi (41) din Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern şi a punctului 133 din Regulamentul Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.610 din 3 iulie 2018.

4. Ulterior, la 19 septembrie 2024, dl Vlad Batrîncea a depus o cerere prin care i-a solicitat Curţii Constituţionale conexarea acestor două sesizări şi verificarea constituţionalităţii Legii nr.212 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere).

5. Având în vedere că sesizările abordează probleme similare, Curtea a decis conexarea lor într-un singur dosar, pe baza punctului 18 din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, aprobat prin Decizia Curţii Constituţionale nr.AG-1 din 27 mai 2025. Curtea i-a atribuit acestui dosar numărul 174a/2024.

6. În procesul soluţionării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

7. La şedinţa publică a Curţii a fost prezent reprezentantul autorilor sesizărilor, dl Adrian Lebedinskii. Parlamentul a fost reprezentat de dl Serghei Pleşca. Guvernul a fost reprezentat de dl Eduard Serbenco.

A. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 5

Democraţia şi pluralismul politic

"(1) Democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul.

[…]".

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 73

Iniţiativa legislativă

"Dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia."

Articolul 74

Adoptarea legilor şi a hotărârilor

"(1) Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, după cel puţin două lecturi.

[…]".

Articolul 102

Actele Guvernului

"(1) Guvernul adoptă hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii.

(2) Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor.

(3) Ordonanţele se emit în condiţiile articolului 1062.

(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de Prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau ordonanţei.

(5) Dispoziţiile se emit de Prim-ministru pentru organizarea activităţii interne a Guvernului."

Articolul 131

Bugetul public naţional

"[…]

(4) Orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sunt acceptate de Guvern.

[…]".

9. Prevederile relevante ale Legii nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern sunt următoarele:

Articolul 36

Prevederi generale

"(1) Guvernul adoptă hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii.

(11) Hotărârile, ordonanţele şi dispoziţiile se adoptă în cadrul şedinţei Guvernului cu votul majorităţii membrilor Guvernului.

(2) Hotărârile, ordonanţele şi dispoziţiile se semnează de către Prim-ministru. Hotărârile şi ordonanţele se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii în aplicare a acestora şi/sau care sunt responsabili de domeniile de activitate care intră parţial sau integral în obiectul de reglementare al actului contrasemnat.

(3) Hotărârile, ordonanţele şi dispoziţiile se publică şi intră în vigoare în conformitate cu legislaţia privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale.

(4) Modul de elaborare, examinare, adoptare şi emitere a hotărârilor, ordonanţelor şi dispoziţiilor Guvernului se stabileşte de către Guvern.

(41) Pentru subiectele ce nu necesită adoptarea unui act al Guvernului în sensul prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, Guvernul poate decide conform regulilor şi procedurilor stabilite în Regulamentul Guvernului."

(În redactarea Legii nr.118 din 16 mai 2024, în vigoare 6 iunie 2024)

10. Prevederile relevante din Regulamentul Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.610 din 3 iulie 2018, sunt următoarele:

"[…]

Deciziile protocolare

133. Pe marginea unor subiecte care nu necesită adoptarea unui act al Guvernului în sensul Constituţiei Republicii Moldova, acesta poate decide, conform procedurii de votare stabilite de prezentul Regulament, urmând ca decizia respectivă să fie consemnată în procesul-verbal al şedinţei, cu referire la următoarele:

1) iniţiativele legislative ale Guvernului;

2) avizele asupra iniţiativelor legislative şi amendamentele la acestea înaintate de subiecţii învestiţi cu acest drept, precum şi sesizările adresate Curţii Constituţionale;

3) documentele de poziţie naţională în cadrul negocierilor cu instituţiile Uniunii Europene şi dosarele de fundamentare a acestora;

4) actele procedurale în privinţa cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului;

5) audierea rapoartelor de activitate ale ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale;

6) alte subiecte care nu necesită adoptarea unui act al Guvernului.

134. Referinţele la deciziile protocolare vor conţine numărul procesului-verbal al şedinţei Guvernului în care au fost luate, urmat, prin punct, de numărul de ordine al subiectului discutat şi data şedinţei Guvernului.

[…]."

ÎN DREPT

I. Argumentele autorilor sesizărilor

I. Sesizarea nr.174a/2024

11. Referitor la procedura de adoptare a Legii nr.207 din 25 iulie 2024, autorii sesizării menţionează că, la 8 iulie 2024, Guvernul a adoptat printr-o decizie protocolară proiectul de lege pentru modificarea anexei la Legea nr.121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice. La 9 iulie 2024, proiectul de lege a fost înregistrat la Secretariatul Parlamentului, fiind anexată şi decizia protocolară. Totuşi, decizia în discuţie nu a fost publicată în Monitorul Oficial. La 25 iulie 2024, proiectul legii a fost votat în lectura a doua, lectură finală, devenind Legea nr.207.

12. Date fiind aceste circumstanţe, autorii sesizării susţin că legea contestată stabileşte lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Lista acestor bunuri este propusă Parlamentului de către Guvern. Acest fapt este prevăzut expres de articolul 5 din Legea cu privire la Guvern şi de articolul 13 din Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice. Aşadar, înaintarea iniţiativei legislative referitoare la stabilirea bunurilor care nu pot fi privatizate trebuie aprobată printr-o hotărâre a Guvernului. Adoptarea deciziei protocolare în cazul unei asemenea iniţiative legislative contravine articolelor 73 şi 102 din Constituţie. Totodată, potrivit articolului 102 alin.(4) din Constituţie, nepublicarea hotărârilor atrage nulitatea acestora. În acest caz, decizia protocolară nu a fost publicată în Monitorul Oficial.

13. În opinia autorilor sesizării, Legea contestată contravine articolelor 1, 23, 73 şi 102 din Constituţie.

II. Sesizarea nr.175a/2024

14. Autorii sesizării notează că Guvernul a înaintat Parlamentului proiectul de lege nr.114 pentru modificarea unor acte normative (cu privire la contractele de stat). Acest proiect a fost votat în prima lectură la 26 aprilie 2024. Ulterior, la 15 mai 2024, un grup de deputaţi au înregistrat la Secretariatul Parlamentului un amendament la proiectul legii. Prin acest amendament s-a propus completarea proiectului cu norma contestată, care stabileşte că pentru subiectele care nu impun adoptarea unui act al Guvernului în sensul prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, Guvernul poate decide conform regulilor şi procedurilor stabilite în Regulamentul Guvernului (articolul 36 alin.(41) din Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern). La 16 mai 2024, amendamentul în discuţie a fost votat în lectura a doua, lectură finală. Autorii sesizării susţin că amendamentul propus nu are nicio legătură cu obiectul proiectului de lege votat în prima lectură. Prin urmare, Parlamentul nu a respectat standardul constituţional potrivit căruia legile organice trebuie votate în cel puţin două lecturi, aşa cum prevede articolul 74 alin.(1) din Constituţie. De asemenea, amendamentul în discuţie nu a fost supus expertizei anticorupţie, avizărilor şi consultărilor.

15. Autorii sesizării afirmă că articolul 36 alin.(41) din Legea cu privire la Guvern şi punctul 133 din Regulamentul Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.610 din 3 iulie 2018, denaturează actele care pot fi adoptate de către Guvern conform articolului 102 din Constituţie. Punctul 133 din Regulament îi acordă Guvernului competenţa de a adopta decizii protocolare pe marginea unor subiecte care nu pretind adoptarea unui act al Guvernului, în sensul Constituţiei Republicii Moldova, cum ar fi: (i) iniţiativele legislative ale Guvernului şi (ii) avizele asupra iniţiativelor legislative şi amendamentele la acestea înaintate de subiectele abilitate cu acest drept, precum şi sesizările adresate Curţii Constituţionale. Deşi, potrivit articolului 102 din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii, prevederile contestate introduc un nou tip de acte pe care le poate adopta Guvernul: deciziile protocolare.

16. Adoptarea deciziilor protocolare în cazul iniţiativelor legislative ale Guvernului ar contraveni articolelor 73 şi 102 din Constituţie, pentru că orice iniţiativă legislativă urmează a fi adoptată printr-o hotărâre de Guvern.

17. Autorii sesizării susţin că, potrivit articolelor 102 şi 131 alin.(4) din Constituţie, avizul Guvernului este obligatoriu în cazul cheltuielilor şi/sau al veniturilor bugetare şi urmează a fi aprobat printr-o hotărâre a Guvernului, nu printr-o decizie protocolară.

18. De asemenea, autorii sesizării afirmă că aceste decizii protocolare nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate şi, de asemenea, nu pot fi contestate în contencios administrativ, având în vedere că Codul administrativ nu reglementează asemenea acte. Totodată, nicio prevedere legală în vigoare nu reglementează modul de publicare a deciziilor protocolare.

19. Mai mult, Guvernul a interpretat Constituţia prin textul "pe marginea unor subiecte care nu necesită adoptarea unui act al Guvernului în sensul Constituţiei Republicii Moldova", rezervându-şi stabilirea domeniilor în care urmează a fi adoptate hotărâri şi a celor în care urmează a fi adoptate decizii protocolare.

20. Autorii sesizării mai afirmă că prevederile contestate nu corespund exigenţelor calităţii legii.

21. În opinia autorilor sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1, 5, 23, 73, 74 alin.(1), 102 şi 131 alin.(4) din Constituţie.

22. Autorii sesizării afirmă că în procesul adoptării Legii nr.212 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere) a fost depăşit cadrul constituţional prevăzut de articolele 1, 2, 73 şi 102 din Constituţie. Ei menţionează că unele iniţiative legislative, mai ales în domeniile bugetare şi de politică externă, pot fi înaintate exclusiv de către Guvern, care îşi exercită, astfel, una dintre funcţiile sale constituţionale.

II. Argumentele autorităţilor cărora le-a fost solicitată şi care şi-au prezentat opinia

23. În opinia Guvernului, amendamentul prin care s-a propus completarea articolului 36 din Legea cu privire la Guvern cu alineatul (41) avea o legătură indispensabilă cu obiectul general al proiectului de lege şi, astfel, nu au existat vicii de ordin procedural la adoptarea acestuia.

24. În continuare, Guvernul susţine că prin articolul 36 alin.(41) din Legea cu privire la Guvern nu a fost introdusă o nouă categorie de acte care ar înlocui hotărârile acestuia, ci s-a concretizat modalitatea prin care Guvernul poate decide în privinţa altor subiecte, cum ar fi exercitarea dreptului la iniţiativă legislativă sau exprimarea punctului de vedere asupra iniţiativelor legislative, care, în esenţa lor, nu instituie norme obligatorii pentru subiectele de drept, şi reprezintă o propunere sau, respectiv, o opinie a Guvernului, decizia finală în privinţa acestora rămânând la latitudinea Parlamentului.

25. Înaintarea iniţiativelor legislative sau aprobarea avizelor Guvernului nu vizează organizarea executării legii, aşa cum prevede articolul 102 din Constituţie. În cazul exercitării de către Guvern a competenţei sale în materia iniţiativei legislative sau a prerogativei de a formula şi a transmite către Parlament avize la alte iniţiative legislative, elementul executoriu al actului prin care se aprobă propunerea respectivă, precum şi obligativitatea punerii în aplicare a actului respectiv, care sunt caracteristici esenţiale ale unei hotărâri a Guvernului, nu sunt prezente. Mai mult, nici articolele 73 şi 131 alin.(4) din Constituţie nu prevăd categoria actelor prin care se realizează aceste prerogative.

26. Parlamentul susţine că la adoptarea actelor contestate au fost respectate exigenţele constituţionale procedurale în materia legiferării. În opinia Parlamentului, Constituţia nu stabileşte în mod expres categoria de act prin care poate fi înaintată iniţiativa legislativă. În opinia acestuia, trebuie făcută o distincţie între iniţiativa legislativă materializată prin acte/documente şi actele normative pe care le emite un subiect cu drept de iniţiativă legislativă în scopul reglementării unor raporturi juridice. În cazul în care executivul emite acte sub forma hotărârilor care au ca scop executarea legii, prin reglementarea unor reguli complementare menite să dezvolte normele primare prin determinarea măsurilor organizatorice, financiare şi instituţionale, acestea urmează să respecte etapele legiferării. În exercitarea competenţelor atribuite Guvernului, care nu se limitează doar la executarea legii, executivul poate decide conform regulilor şi procedurilor stabilite în Regulamentul său.

27. În opinia Preşedintelui Republicii Moldova, articolul 102 din Constituţie nu prevede că Guvernul adoptă doar hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii. În exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul poate emite şi alte acte juridice prin intermediul cărora realizează unele prerogative prevăzute de Constituţie şi alte acte normative sau care decurg din rolul şi funcţiile unei puteri executive. Din această categorie fac parte şi deciziile protocolare. Modificarea Legii nr.136/2017 şi a Hotărârii Guvernului nr.610/2018 a fost determinată de existenţa unor atribuţii care nu vizează organizarea executării legii şi nici nu se referă la activitatea internă a Guvernului. Prin urmare, dispoziţiile articolului 36 alin.(41) din Legea cu privire la Guvern nu contravin articolului 102 din Constituţie.

III. Aprecierea Curţii

A. Admisibilitatea

28. Examinând admisibilitatea sesizărilor, Curtea a constatat următoarele.

29. Conform articolului 25 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, deputaţii din Parlament au competenţa de a sesiza Curtea Constituţională.

30. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor Parlamentului şi a hotărârilor Guvernului ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

31. Obiectul sesizării nr.174a/2024 îl constituie Legea nr.207 din 25 iulie 2024 pentru modificarea anexei la Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice. Curtea a reţinut în mod constant că intervenţiile ulterioare de modificare şi de completare a acestora trebuie raportate la actul de bază. Totuşi, în acest caz, având în vedere faptul că autorii semnalează încălcări care se referă la modul de exercitare a dreptului la iniţiativă legislativă a deputaţilor, inclusiv la dreptul de a propune amendamente la proiectele de lege votate în prima lectură, Curtea se va referi la legea modificatoare, adică la Legea nr.207 din 25 iulie 2024.

32. Obiectul sesizării nr.175a/2024 îl constituie articolul 36 alineatele (11) şi (41) din Legea cu privire la Guvern şi punctul 133 din Regulamentul Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.610 din 3 iulie 2018. Deşi autorii sesizării i-au solicitat să verifice constituţionalitatea alineatelor (11) şi (41) ale articolului 36 din Lege şi a punctului 133 din Regulamentul menţionat, Curtea a observat că argumentele lor de bază se referă doar la alineatul (41) din articolul 36 din Lege, la subpunctul 1) şi la textul "avizele asupra iniţiativelor legislative şi amendamentele la acestea înaintate de subiecţii învestiţi cu acest drept" de la subpunctul 2) din punctul 133 al Regulamentului. Aşadar, doar aceste prevederi vor constitui obiectul analizei Curţii.

33. De asemenea, Curtea a reţinut că, prin cererea din 19 septembrie 2024, dl Vlad Batrîncea, coautor al sesizărilor, a solicitat verificarea constituţionalităţii Legii nr.212 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere). Curtea a notat că autorul are dreptul de a modifica sau de a extinde obiectul sesizărilor. Curtea se va raporta la legea modificatoare, adică la Legea nr.212 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere).

34. Curtea a reţinut că dispoziţiile contestate prin cele două sesizări nu au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate.

Referitor la competenţa Guvernului de a adopta alte categorii de acte decât cele enumerate de Constituţie

35. Referitor la prevederile articolului 36 alin.(41) din Legea nr.136, care stabilesc competenţa Guvernului de a adopta alte categorii de acte decât cele enumerate de Constituţie, autorii sesizărilor au afirmat, în principal, incidenţa articolelor 1 (preeminenţa dreptului), 5 (democraţia şi pluralismul politic), 73 (iniţiativa legislativă), 74 alin.(1) (adoptarea legilor şi a hotărârilor) şi 102 (actele Guvernului) din Constituţie.

36. Autorii sesizărilor au susţinut că normele contestate au fost adoptate într-o singură lectură. Pentru că fac parte dintr-o lege organică, ele trebuiau adoptate în cel puţin două lecturi. De asemenea, autorii au afirmat că normele contestate îi permit Guvernului să aprobe proiecte de legi printr-un alt act decât cel stabilit de Constituţie, contrar articolelor 73 şi 102 din Constituţie.

37. Autorii sesizărilor menţionează că amendamentul deputaţilor din 15 mai 2024, care a introdus alineatul (41) la articolul 36 din Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern, (i) reprezintă o iniţiativă legislativă nouă, deoarece nu are legătură cu obiectul şi cu scopul proiectului de lege votat în prima lectură şi (ii) nu a fost supus expertizei anticorupţie, avizărilor şi consultărilor publice.

38. Referitor la argumentul autorilor sesizărilor, potrivit căruia amendamentul la proiectul de lege care a devenit articolul 36 alineatul (41) din Legea cu privire la Guvern reprezintă o iniţiativă legislativă nouă, Curtea a reţinut că prin acest argument autorii au pus în discuţie respectarea procedurii legislative prevăzute la articolul 74 alin.(1) din Constituţie.

39. În jurisprudenţa sa, Curtea a notat că textul "după cel puţin două lecturi" din articolul 74 alin.(1) din Constituţie conţine atât un element procedural, cât şi un element substanţial. Elementul procedural presupune că Parlamentul trebuie să voteze în două lecturi proiectul de lege organică. Elementul substanţial presupune că, până la votare, Parlamentul trebuie să supună dezbaterilor conţinutul proiectului de lege organică (a se vedea HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, § 35; HCC nr.14 din 20 iunie 2024, § 46).

40. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a verificat dacă prevederile introduse printr-un amendament după votarea proiectului de lege în prima lectură corespund standardului constituţional privind votarea legii organice în cel puţin două lecturi, aşa cum prevede articolul 74 alin.(1) din Constituţie. Curtea a reţinut că, pentru a corespunde acestui standard, amendamentul trebuie să aibă o legătură indispensabilă cu obiectul proiectului de lege votat în prima lectură. În funcţie de stabilirea legăturii indispensabile dintre amendament şi dispoziţiile proiectului de lege votat în primă lectură, Curtea a declarat neconstituţionale, după caz, prevederile contestate (a se vedea HCC nr.14 din 20 iunie 2024, §§ 48-53).

41. În această cauză, Curtea a notat că, la 10 aprilie 2024, Guvernul a înregistrat la Secretariatul Parlamentului proiectul de lege nr.114 pentru modificarea unor acte normative (cu privire la contractele de stat). Între aceste acte normative se regăseşte şi Legea cu privire la Guvern. Proiectul de lege a fost votat de Parlament în prima lectură la 26 aprilie 2024. La 15 mai 2024, la comisia parlamentară sesizată în fond a fost înregistrat un amendament prin care s-a propus completarea proiectului nr.114 cu o normă care îi acordă Guvernului prerogativa de a reglementa modul de adoptare a actelor sale, implicit a unor categorii de acte care nu sunt enumerate de Constituţie (articolul 36 alin.(41) din Legea cu privire la Guvern). La 16 mai 2024, comisia sesizată în fond a întocmit un raport prin care a propus Parlamentului examinarea proiectului de lege nr.114 în lectura a doua, acceptând amendamentul în discuţie. La 16 mai 2024, proiectul legii a fost votat în lectura a doua, devenind Legea nr.118 din 16 mai 20241.

______________________

1 https://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactenormative/tabid/61/LegislativId/6939/language/en-US/Default.aspx 

42. Analizând materialele cauzei, Curtea a reţinut următoarele. Proiectul de lege nr.114, votat în prima lectură la 26 aprilie 2024, propunea, inter alia, completarea articolului 36 din Legea cu privire la Guvern cu un nou alineat (11) cu următorul conţinut: "11 Hotărârile, ordonanţele şi dispoziţiile se adoptă în cadrul şedinţei Guvernului cu votul majorităţii membrilor Guvernului." Amendamentul propus la 15 mai 2024 şi votat în a doua lectură completează articolul 36 din aceeaşi Lege cu un alineat nou (41) cu următorul conţinut: "(41) Pentru subiectele ce nu necesită adoptarea unui act al Guvernului în sensul prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, Guvernul poate decide conform regulilor şi procedurilor stabilite în Regulamentul Guvernului." Ambele completări se referă la aceeaşi Lege (Legea cu privire la Guvern), la acelaşi capitol (Capitolul VI – Actele Guvernului) şi, mai mult, la acelaşi articol (Articolul 36 – Prevederi generale). Atât prevederea din proiectul iniţial, cât şi amendamentul menţionat se referă exclusiv la actele emise de către Guvern. În acest context, Curtea confirmă existenţa unei legături indispensabile dintre obiectul proiectului de lege nr.114 votat în prima lectură şi obiectul amendamentului votat în a doua lectură.

43. În aceste condiţii, Curtea nu a constatat vreo aparenţă de încălcare a aspectului procedural aferent textului "după cel puţin două lecturi" din articolul 74 alin.(1) din Constituţie.

44. Autorii au mai susţinut că amendamentul la proiectul de lege nu a fost avizat de autorităţile competente şi nu a fost supus expertizei şi consultărilor publice, făcând referire la mai multe prevederi legale, inclusiv la Legea privind actele normative nr.100 din 22 decembrie 2017.

45. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că nu examinează procedura de adoptare a unei legi prin raportare la normele infraconstituţionale. Curtea a notat că omisiunea de a obţine avizele relevante ale autorităţilor, de a efectua expertize şi de a analiza impactul reglementării în cazul elaborării proiectelor de legi trebuie să rezulte, pentru a fi examinate de Curte, dintr-un principiu constituţional, nu din norme infraconstituţionale (a se vedea DCC nr.43 din 31 martie 2022, § 13 şi §§ 38-39; DCC nr.178 din 12 decembrie 2023, § 32). Totodată, Curtea a menţionat că obligaţia avizării şi a expertizării amendamentelor legislative care nu afectează domeniile stabilite de articolele 109, 111 şi 131 alin.(4) din Constituţie nu rezultă din nicio normă constituţională (a se vedea HCC nr.5 din 5 martie 2024, § 45; HCC nr.9 din 26 martie 2024, § 39; HCC nr.18 din 19 iulie 2024, § 28).

46. Prin urmare, Curtea a reţinut că autorii sesizărilor nu au demonstrat că lipsa expertizei şi a avizelor relevante ale autorităţilor afectează domeniile stabilite de articolele 109, 111 şi 131 alin.(4) din Constituţie.

47. Autorii au susţinut că Parlamentul a denaturat principiul ierarhiei legislative şi a procedat contrar articolelor 73 şi 102 din Constituţie atunci când i-a delegat Guvernului competenţa de a aproba proiecte de legi prin alte acte decât cele prevăzute de Constituţie, deoarece "aprobarea unui proiect de lege reiese dintr-o atribuţie de bază a Guvernului şi înaintarea iniţiativei legislative se face exclusiv în baza unei hotărâri de Guvern".

48. Având în vedere că "dreptul de iniţiativă legislativă" al Guvernului stabilit la articolul 73 din Constituţie presupune o manifestare de voinţă a autorităţii publice la înaintarea proiectelor de legi în Parlament, dar şi faptul că articolul 102 din Constituţie stabileşte tipurile de acte pe care le adoptă Guvernul în realizarea funcţiilor sale, Curtea va verifica dacă norma contestată respectă prevederile constituţionale menţionate supra.

Referitor la prevederile din Regulamentul Guvernului care vizează deciziile protocolare

49. În continuare, autorii sesizărilor au menţionat că prevederile contestate din Regulamentul Guvernului contravin articolelor 1 (preeminenţa dreptului), 23 (calitatea legii), 73 (iniţiativa legislativă), 102 (actele Guvernului) şi 131 alin.(4) (bugetul public naţional) din Constituţie.

50. Referitor la incidenţa articolului 1 din Constituţie, Curtea a reţinut că, în prezenta cauză, această normă comportă un caracter general şi nu poate reprezenta un reper individual şi separat, ci trebuie coroborat cu alte prevederi din Constituţie, care trebuie să fie aplicabile (a se vedea HCC nr.13 din 30 aprilie 2024, § 38). Articolul 23 din Constituţie exprimă principiul constituţional general al transparenţei şi accesibilităţii actelor autorităţilor publice. În acest sens, chiar şi în cazul actelor care nu produc efecte juridice obligatorii, statul are obligaţia de a asigura un nivel suficient de publicitate şi accesibilitate, astfel încât destinatarii indirecţi ai acestor acte să poată cunoaşte modul de exercitare a competenţelor constituţionale de către Guvern. Totuşi, Curtea a reamintit că acest articol nu are o aplicare de sine stătătoare. Astfel, pentru a putea fi invocat acest articol, autorii sesizărilor trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea HCC nr.14 din 20 iunie 2024, § 32; HCC nr.18 din 19 iulie 2024, § 21).

51. Autorii au susţinut că punctul 133 din Regulament stabileşte competenţa Guvernului de a adopta decizii protocolare pe marginea unor subiecte care nu pretind adoptarea unui act al Guvernului în sensul Constituţiei Republicii Moldova, cum ar fi: (i) iniţiativele legislative ale Guvernului şi (ii) avizele asupra iniţiativelor legislative şi amendamentele la acestea înaintate de subiectele abilitate.

52. Sub acest aspect, Curtea a notat că norma contestată pretinde o analiză în fond prin raportare la articolele 73, 102 din Constituţie, dar şi la articolul 131 alin.(4) din Constituţie, în măsura în care se referă la avize.

53. Referitor la criticile potrivit cărora deciziile protocolare nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate, Curtea a conchis că nu se poate pune problema contestării tuturor actelor Guvernului la Curtea Constituţională. Doar dacă Constituţia îi impune Guvernului să adopte un act precis la luarea unei decizii, aşa cum, de exemplu, o face la articolul 102 alin.(2), iar Guvernul adoptă un act diferit, atunci omisiunea de a adopta actul prescris de Constituţie va putea fi supusă controlului de constituţionalitate.

54. Autorii sesizărilor nu au afirmat care prevederi constituţionale au fost afectate în acest caz. Dacă ar proceda la examinarea fondului acestui capăt al sesizării, Curtea Constituţională i-ar substitui pe autorii sesizării la invocarea normelor şi la prezentarea argumentelor privind neconstituţionalitatea, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea DCC nr.19 din 21 martie 2024, § 17; DCC nr.48 din 14 mai 2024, § 19).

Referitor la Legea pentru modificarea anexei la Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice şi la Legea pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere)

55. Autorii sesizărilor au menţionat că înaintarea iniţiativelor legislative referitoare la stabilirea bunurilor care nu pot fi privatizate şi, respectiv, la procesul bugetar şi politica externă trebuie să aibă la bază hotărâri ale Guvernului, deoarece reprezintă atribuţii exclusive ale acestuia din urmă.

56. Autorii sesizărilor au susţinut că proiectele de legi au fost adoptate prin decizii protocolare şi nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Autorii sesizărilor au afirmat incidenţa articolelor 1, 23, 73 şi 102 din Constituţie.

57. Referitor la articolele 1 şi 23 din Constituţie, Curtea a reamintit că aceste prevederi nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorii sesizărilor trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr.91 din 23 iulie 2020, § 20; DCC nr.76 din 3 iulie 2025, § 17). Mai mult, Curtea reţine că articolul 23 alin.(2) din Constituţie prevede obligaţia statului de a publica şi a face accesibile toate legile. Totuşi, autorii sesizărilor se raportează la deciziile protocolare ale Guvernului, prin care se aprobă proiecte de legi, avize la proiectele de legi şi avize la amendamente.

58. Curtea a decis că va examina pretinsa contradicţie a Legilor contestate cu articolele 73 şi 102 din Constituţie în contextul analizei sale referitoare la competenţa Guvernului de a adopta alte tipuri de acte decât cele menţionate la articolul 102 din Constituţie.

B. Fondul cauzei

Referitor la competenţa Guvernului de a adopta alte categorii de acte decât cele enumerate de Constituţie

59. Autorii sesizărilor au susţinut că Guvernul ar avea competenţa constituţională de a adopta exclusiv actele menţionate la articolul 102 din Constituţie, adică ordonanţe, hotărâri şi dispoziţii.

60. Curtea subliniază că Guvernul îşi poate eficientiza activitatea prin instituirea posibilităţii de a adopta alte categorii de acte, atât timp cât Constituţia nu impune adoptarea unei categorii precise de acte pentru o anumită decizie, cum este cazul hotărârilor Guvernului pentru organizarea executării legilor (a se vedea articolul 102 alin.(2) din Constituţie).

61. Având în vedere frecvenţa, diversitatea şi complexitatea activităţii Guvernului şi în scopul de a-i permite Guvernului să acţioneze în mod operativ, legislatorul i-a permis acestuia să adopte cu majoritate de voturi şi alte acte sau documente necesare pentru buna sa funcţionare. Eficienţa Guvernului, adică buna guvernare, reprezintă un obiectiv impus de Constituţie. În Hotărârea sa nr.17 din 18 iulie 2024, Curtea a conchis, la § 71, că autorităţile sunt obligate, pe baza principiului bunei guvernări, să remedieze cu celeritate eventualele carenţe din activitatea unor instituţii. Curtea reţine că dispoziţiile articolului 36 alin.(41) din Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern, prin care legislatorul i-a acordat Guvernului competenţa de a decide conform regulilor şi procedurilor stabilite în Regulamentul său cu privire la subiectele care nu pretind adoptarea unui act în sensul prevederilor Constituţiei, ar putea servi acestui scop.

62. Aşadar, Curtea nu poate reţine afirmaţiile formulate de autorii sesizărilor prin care aceştia susţin că proiectul de lege iniţiat de Guvern trebuie să ia în mod obligatoriu forma unei hotărâri şi să fie publicat în Monitorul Oficial până la votarea acestuia de către Parlament. Niciun text din Constituţie nu impune acest standard. Constituţia impune, în schimb, la articolul 76, condiţia publicării legilor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova pentru ca acestea să poată exista. Legile sunt actele care stabilesc, modifică sau abrogă norme juridice care reglementează naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice şi care sunt aplicabile unui număr nedeterminat de situaţii identice. Proiectele de legi nu fac parte din această categorie.

63. În consecinţă, dispoziţiile articolului 36 alin.(41) din Legea cu privire la Guvern, care îi permit Guvernului să reglementeze modul de adoptare a altor acte care nu sunt prevăzute de Constituţie, urmăresc realizarea principiului bunei guvernări şi nu contravin dispoziţiilor articolelor 73 şi 102 din Constituţie.

Referitor la prevederile din Regulamentul Guvernului care vizează deciziile protocolare

64. Curtea notează că, potrivit articolului 102 din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii. Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor (alin. (2)), ordonanţele se emit potrivit articolului 1062 (alin. (3)), iar dispoziţiile se emit pentru organizarea activităţii interne a Guvernului (alin. (5)).

65. În jurisprudenţa sa, Curtea a examinat respectarea condiţiilor de validitate a hotărârilor Guvernului adoptate pe baza articolului 102 din Constituţie (a se vedea HCC nr.14 din 18 martie 1999). De asemenea, Curtea a examinat respectarea exigenţelor articolului 102 din Constituţie atunci când Guvernul a decis adoptarea unei hotărâri într-un caz concret (a se vedea ACC nr.1 din 22 septembrie 2020; HCC nr.17 din 10 iunie 2021).

66. Sub acest aspect, Curtea reţine că exigenţele articolului 102 alin.(2) din Constituţie sunt aplicabile situaţiilor în care Guvernul decide adoptarea unei hotărâri. De exemplu, în HCC nr.17 din 10 iunie 2021, Curtea a analizat dacă Hotărârea Guvernului a respectat exigenţele articolului 102 din Constituţie atunci când Guvernul a înaintat o iniţiativă legislativă printr-o hotărâre (a se vedea § 56).

67. Curtea nu poate reţine argumentele autorilor potrivit cărora, timp de 30 de ani, iniţiativele legislative ale Guvernului au fost înaintate prin hotărâri ale Guvernului publicate în Monitorul Oficial, practică recunoscută şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

68. Curtea menţionează că înaintarea iniţiativelor legislative de către Guvern se baza pe prerogativa constituţională a Parlamentului de a reglementa prin lege organică "organizarea şi funcţionarea Guvernului" (a se vedea articolul 72 alin.(3) lit.d) din Constituţie). În realizarea acestei prerogative, legislatorul a stabilit că proiectele de legi ale Guvernului se aprobau prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea tuturor exigenţelor de publicare a acestora (a se vedea în special articolul 30 alin.(8) din Legea cu privire la Guvern nr.64 din 31 mai 1990; articolul 14 alin.(1) lit.b) din Legea cu privire la actele normative nr.100 din 22 decembrie 2017). Având în vedere evoluţiile din activitatea Guvernului, legislatorul a modernizat organizarea şi funcţionarea Guvernului prin Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern, în redactarea Legii nr.118 din 16 mai 2024 şi a stabilit că "pentru subiectele ce nu necesită adoptarea unui act al Guvernului în sensul prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, Guvernul poate decide conform regulilor şi procedurilor stabilite în Regulamentul Guvernului" (a se vedea articolul 36 alin.(41)). Curtea constată că prin aceste intervenţii legislative Parlamentul a acţionat în limita atribuţiilor sale constituţionale.

69. Constituţia nu a prevăzut pentru niciun subiect tipul actului de realizare a dreptului de iniţiativă legislativă şi nici obligativitatea publicării acestuia în Monitorul Oficial (a se vedea articolele 73 şi 141 din Constituţie).

70. Având în vedere articolul 36 alin.(41) din Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern, Curtea notează că legislatorul i-a acordat Guvernului competenţa de a decide conform regulilor şi procedurilor stabilite în Regulamentul Guvernului cu privire la subiectele care nu pretind adoptarea unui act al Guvernului în sensul prevederilor Constituţiei.

71. La punctul 133 subpunctele 1) şi 2) din Regulamentul Guvernului, Guvernul a stabilit că iniţiativele legislative ale Guvernului şi avizele asupra iniţiativelor legislative şi amendamentele la acestea înaintate de subiectele învestite cu acest drept pot fi aprobate prin decizii protocolare.

72. Autorii sesizărilor susţin că prevederile Regulamentului Guvernului referitoare la deciziile protocolare prin care se aprobă iniţiativele legislative ale Guvernului şi avizele Guvernului asupra iniţiativelor legislative afectează dispoziţiile articolului 102 din Constituţie, deoarece acestea din urmă impun aprobarea lor printr-o hotărâre a Guvernului.

73. Curtea subliniază că articolul 102 din Constituţie stabileşte actele care pot fi adoptate de către Guvern şi care au forţă obligatorie. Această prevedere constituţională nu trebuie interpretată ca epuizând toate formele prin care Guvernul, ca autoritate publică colegială, îşi poate exprima voinţa instituţională în exercitarea altor prerogative constituţionale, precum iniţiativa legislativă sau formularea avizelor. Prin urmare, nu orice manifestare de voinţă a Guvernului intră sub incidenţa regimului constituţional al actelor prevăzute de articolul 102.

74. Deşi este preluat din articolul 36 alin.(41) din Legea nr.136/2017, textul "subiecte care nu necesită adoptarea unui act al Guvernului în sensul Constituţiei" de la punctul 133 din Regulament nu-i oferă Guvernului o marjă discreţionară nelimitată. Curtea notează că Guvernul a stabilit în Regulamentul său domeniile în care poate adopta decizii protocolare. Curtea constată că extrasul din procesul-verbal al şedinţei Guvernului şi lista actelor adoptate, inclusiv deciziile protocolare, se publică pe pagina web oficială a Guvernului, în decurs de trei zile lucrătoare de la data desfăşurării şedinţei, şi se transmit autorităţilor publice interesate (a se vedea articolul 29 alin.(3) din Legea cu privire la Guvern şi punctul 146 din Regulamentul Guvernului).

75. Sub acest aspect, Curtea va verifica dacă domeniile stabilite la punctul 133 subpunctele 1) şi 2) din Regulamentul Guvernului cad sub incidenţa articolului 102 din Constituţie.

a) Adoptarea deciziilor protocolare în cazul iniţiativelor legislative

76. Autorii sesizărilor menţionează că adoptarea deciziilor protocolare privind iniţiativele legislative ale Guvernului, aşa cum stabileşte punctul 133 subpunctul 1) din Regulamentul Guvernului, contravine articolelor 73 şi 102 din Constituţie.

77. Curtea observă că, potrivit articolului 73 din Constituţie, legislatorul constituant i-a acordat Guvernului prerogativa iniţiativei legislative. Prevederea în discuţie nu precizează forma şi procedura de realizare a acestei prerogative. Nici prevederile articolului 102 din Constituţie nu conţin vreo menţiune despre actul prin care Guvernul adoptă iniţiative legislative.

78. Articolul 102 din Constituţie prevede adoptarea hotărârilor pentru organizarea executării legilor. Organizarea executării legilor presupune asigurarea executării cadrului normativ primar, atunci când actele de reglementare primară reclamă stabilirea unor măsuri subsecvente, care să asigure punerea în aplicare a acestuia prin acte de reglementare secundară (secundum legem). Astfel, hotărârile de executare a unei legi se adoptă de Guvern în scopul precizării, al clarificării şi al aplicării ei cât mai corecte (a se vedea HCC nr.6 din 28 februarie 2023, §§ 43-45). De asemenea, hotărârile Guvernului pot fi adoptate în cazul în care sunt prevăzute de actul legislativ, însă nimic nu împiedică adoptarea lor în cazul în care executarea legii le face necesare (a se vedea DCC nr.7 din 20 ianuarie 2022, § 35). Prin hotărâri ale Guvernului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatorii în vederea stabilirii cadrului necesar realizării dispoziţiilor legale (a se vedea HCC nr.29 din 28 octombrie 2016, § 56; HCC nr.6 din 28 februarie 2023, § 46).

79. Curtea constată că iniţiativa legislativă reprezintă o prerogativă constituţională, având ca finalitate sesizarea Parlamentului, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare. Aceasta nu instituie norme juridice obligatorii şi nu poate fi calificată drept un act prin care se organizează executarea legii în sensul articolului 102 alin.(2) din Constituţie. Constituţia nu stabileşte forma juridică a actului prin care Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă.

80. Prin urmare, Curtea reţine că iniţiativa legislativă nu instituie norme juridice obligatorii, nu poate fi asimilată unui act de "executare a legilor" în sensul articolului 102 alin.(2) din Constituţie şi, astfel, nu cade sub incidenţa condiţiilor stabilite de acest articol.

81. Aşadar, Curtea constată că acordarea competenţei Guvernului de a aproba iniţiativele legislative prin decizii protocolare nu contravine articolelor 73 şi 102 din Constituţie.

b) Adoptarea deciziilor protocolare în cazul avizelor asupra proiectelor de legi şi amendamentelor care au un impact bugetar

82. Autorii sesizărilor susţin că acordarea competenţei Guvernului, conform subpunctului 2) din punctul 133 din Regulamentul Guvernului, de a aproba avizul Guvernului printr-o decizie protocolară în cazul cheltuielilor şi/sau al veniturilor bugetare, dar nu printr-o hotărâre, contravine articolelor 102 şi 131 alin.(4) din Constituţie.

83. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a notat că, potrivit articolului 131 alin.(4) din Constituţie, orice propunere legislativă sau amendament care atrage majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau a împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare poate fi adoptat numai după ce este acceptat de Guvern. Acceptul Guvernului trebuie să preceadă adoptarea proiectelor de legi cu impact bugetar în lectură finală. Nerespectarea acestei condiţii reprezintă o încălcare a procedurii stabilite de Constituţie în materie de legiferare în domeniul bugetar (a se vedea HCC nr.8 din 11 martie 2021, § 75; DCC nr.178 din 12 decembrie 2023, § 34; HCC nr.14 din 20 iunie 2024, § 38).

84. Curtea a stabilit că acceptul prealabil al Guvernului trebuie să fie expres şi lipsit de echivoc. Astfel, avizul aprobat de Guvern limitează marja discreţionară a Parlamentului la adoptarea proiectelor de legi care au repercusiuni directe asupra bugetului public naţional. Guvernul trebuie să se pronunţe în mod clar fie în favoarea proiectului de lege, cu identificarea mijloacelor bugetare necesare, fie în defavoarea acestuia (a se vedea HCC nr.6 din 13 februarie 2014, §§ 83-86; HCC nr.23 din 10 octombrie 2019, § 63). Curtea mai reţine că obligaţia Guvernului de a-şi motiva avizele rezultă din obligaţia constituţională generală a autorităţilor de a-şi motiva propriile decizii. Fiecare exerciţiu al puterii trebuie justificat (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.16 din 3 octombrie 2023, § 50; HCC nr.5 din 5 martie 2024, § 76).

85. Aşadar, Curtea reţine că exigenţele articolului 131 alin.(4) din Constituţie impun ca avizul Guvernului asupra proiectelor de legi şi amendamentelor care au un impact bugetar să preceadă adoptarea legii în lectură finală şi să fie explicit, univoc şi motivat.

86. Totuşi, Curtea observă că nici articolul 102 din Constituţie, nici articolul 131 alin.(4) din Constituţie nu reglementează forma şi denumirea actului prin care urmează a fi adoptat avizul Guvernului: hotărâre, decizie protocolară sau un alt act.

87. În Hotărârea nr.6 din 13 februarie 2014, Curtea a notat importanţa asigurării principiului transparenţei procedurilor bugetare, prin publicarea integrală în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a avizelor Guvernului referitoare la iniţiativele şi la propunerile legislative cu impact bugetar (a se vedea HCC nr.6 din 13 februarie 2014, § 85). Punctul 256 din Regulamentul Guvernului prevede că avizele Guvernului asupra iniţiativelor legislative şi amendamentelor la acestea cu impact financiar asupra bugetelor se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Aşadar, Regulamentul Guvernului respectă standardul enunţat în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13 februarie 2014.

88. Prin urmare, Curtea conchide că subpunctul 2) din punctul 133 din Regulamentul Guvernului în partea referitoare la avizele Guvernului asupra proiectelor de legi şi amendamentelor care au un impact bugetar nu contravine articolelor 102 şi 131 alin.(4) din Constituţie.

Referitor la prevederile Legii nr.207 din 25 iulie 2024 şi ale Legii nr.212 din 31 iulie 2024

89. Autorii sesizărilor au menţionat că înaintarea iniţiativelor legislative referitoare la stabilirea bunurilor care nu pot fi privatizate şi, respectiv, la procesul bugetar şi politica externă urmează a fi adoptate prin hotărâri ale Guvernului, deoarece reprezintă atribuţii exclusive ale acestei autorităţi.

90. Curtea observă că, sub acest aspect, autorii critică procedura de adoptare a legilor menţionate supra, pentru că proiectele de legi nu au fost aprobate printr-o hotărâre a Guvernului, ci printr-un alt act. Astfel, critica autorilor cu privire la vicierea procedurii de adoptare nu vizează încălcarea exigenţelor constituţionale de către Parlament la adoptarea legilor în cauză, ci faptul că legea adoptată s-a bazat pe o iniţiativă legislativă care nu a fost aprobată în prealabil de Guvern în modul "corespunzător".

91. Curtea reiterează că articolele 73 şi 102 din Constituţie nu stabilesc forma şi denumirea actului care urmează a fi adoptat de Guvern în cazul formulării unei iniţiative legislative. Curtea observă că iniţiativa legislativă aprobată prin decizie protocolară nu este un act normativ, întrucât nu stabileşte, nu modifică ori nu abrogă norme juridice care reglementează naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice şi care ar fi aplicabile unui număr nedeterminat de situaţii identice.

92. Curtea subliniază că deciziile protocolare nu substituie hotărârile, ordonanţele sau dispoziţiile Guvernului şi nu pot fi utilizate în domeniile în care Constituţia impune adoptarea unui tip de act precis, prevăzut de articolul 102 din Constituţie. Ele reprezintă exclusiv o formă de consemnare a voinţei colegiale a Guvernului asupra unor subiecte care nu reclamă o reglementare normativă.

93. Curtea observă că proiectul de listă a bunurilor care nu pot fi privatizate se elaborează de organul competent, pe baza propunerilor făcute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale (articolul 13 alin.(3) din Legea nr.121/2007). După generalizarea propunerilor, organul abilitat prezintă Guvernului proiectul de listă, care, după aprobare, se prezintă Parlamentului (a se vedea articolul 13 alin.(4) din Legea nr.121/2007).

94. Astfel, Curtea observă că nici prevederile în cauză nu stabilesc obligaţia Guvernului de a propune modificarea listei printr-o hotărâre în sensul articolului 102 din Constituţie. Faptul că Guvernul este organul care îi prezintă Parlamentului proiectul de listă a bunurilor care nu pot fi privatizate nu conduce la concluzia că această competenţă trebuie exercitată printr-o hotărâre a Guvernului.

95. Acest raţionament se aplică pentru toate iniţiativele legislative ale Guvernului, indiferent de domeniul de reglementare (stabilirea listei bunurilor nepasibile privatizării sau reglementarea măsurilor de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere).

96. În continuare, autorii sesizărilor au susţinut că proiectele de legi au fost adoptate prin decizii protocolare şi nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Nepublicarea acestor decizii are drept consecinţă inexistenţa lor.

97. Curtea reţine că articolul 102 din Constituţie nu reglementează obligaţia publicării tuturor actelor Guvernului în Monitorul Oficial şi, respectiv, efectul prevăzut de articolul 102 alin.(4) din Constituţie, i.e. inexistenţa hotărârii şi a ordonanţei, nu poate fi extrapolat la deciziile protocolare. În subsidiar, Curtea notează că extrasul din procesul-verbal al şedinţei Guvernului şi lista deciziilor protocolare se publică pe pagina web oficială a Guvernului (a se vedea § 65 supra). Astfel, extrasele din procesele-verbale ale şedinţelor Guvernului din 8 iulie 20242 şi, respectiv, din 17 iulie 20243, cu lista deciziilor protocolare adoptate, inclusiv a deciziilor protocolare prin care s-au adoptat proiectele de legi în discuţie, au fost publicate pe pagina web oficială a Guvernului. De asemenea, Curtea notează că proiectele de legi în cauză, cu notele informative şi trimitere la deciziile protocolare, au fost publicate pe pagina web oficială a Parlamentului.4

______________________

2 https://gov.md/ro/content/sedinta-guvernului-din-8-iulie-2024-ora-1000 

3 https://gov.md/ro/content/sedinta-guvernului-din-17-iulie-2024-ora-1000 

4 https://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactenormative/tabid/61/LegislativId/7061/language/en-US/Default.aspx

https://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactenormative/tabid/61/LegislativId/7080/language/en-US/Default.aspx

98. Prin urmare, Curtea nu constată încălcarea articolelor 73 şi 102 din Constituţie în acest capăt al sesizărilor.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) lit.a), 140 alin.(2) din Constituţie, 37 şi 38 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională.

HOTĂRĂŞTE:

1. Se resping sesizările depuse de dnii Vlad Batrîncea, Petru Burduja şi Grigore Novac, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Se recunosc constituţionale:

- articolul 36 alin.(41) din Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern;

- subpunctul 1) şi textul "avizele asupra iniţiativelor legislative şi amendamentele la acestea înaintate de subiecţii învestiţi cu acest drept" din subpunctul 2) de la punctul 133 din Regulamentul Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.610 din 3 iulie 2018;

- Legea nr.207 din 25 iulie 2024 pentru modificarea anexei la Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice;

- Legea nr.212 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere).

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.