Hotărâre nr.3 din 30.03.2021 privind măsurile de reglementare preventivă ale pieţei accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post fix din reţeaua publică de telefonie
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN
COMUNICAŢII ELECTRONICE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI
H O T Ă R Â R E
privind măsurile de reglementare preventivă ale pieţei accesului
utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post
fix din reţeaua publică de telefonie
nr. 3 din 30.03.2021
(în vigoare 30.03.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 96-99 art. 368 din 09.04.2021
* * *
În temeiul prevederilor art.9 alin.(1) lit.l), m), n) şi w), art.57 alin.(1) şi (2), art.58 alin.(1) şi (3) şi ale art.61 alin.(1), (3) şi (4) din Legea comunicaţiilor electronice nr.241/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.399-410, art.679), cu modificările ulterioare;
Având în vedere prevederile Regulamentului privind identificarea şi analiza pieţelor relevante din domeniul comunicaţiilor electronice şi desemnarea furnizorilor de reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice cu putere semnificativă pe aceste pieţe, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.55/2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.34-36, art.117), cu modificările ulterioare;
Ţinând cont de concluziile din Analiza pieţei accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post fix din reţeaua publică de telefonie, iteraţia 5 (2021), Consiliul de Administraţie
HOTĂRĂŞTE:
1. Se identifică relevantă reglementării preventive piaţa accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post fix din reţeaua publică de telefonie.
2. Se desemnează S.A."Moldtelecom" (IDNO 1002600048836) drept furnizor cu putere semnificativă pe piaţa accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post fix din reţeaua publică de telefonie.
3. Se menţin obligaţiile speciale preventive impuse în sarcina S.A."Moldtelecom" prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.12 din 25.05.2012, cu modificările ulterioare, cu excepţia pct.7 care se modifică conform anexei la prezenta hotărâre.
4. Prezenta hotărâre se completează de drept cu alte reglementări emise de ANRCETI în acest sens.
5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aprobării şi se comunică S.A."Moldtelecom" şi Consiliului Concurenţei în termen de 3 zile lucrătoare din data aprobării.
6. Partea dispozitivă a prezentei hotărâri se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| DE ADMINISTRAŢIE | Octavian RĂU |
| Membri | Andrei Muntean |
| Marian Pocaznoi | |
| Nr.3. Chişinău, 30 martie 2021. | |