Hotărâre nr.30 din 10.12.2020 cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor şi la validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova (sesizarea nr.189e/2020)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
H O T Ă R Â R E
cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor
şi la validarea mandatului de Preşedinte
al Republicii Moldova
(sesizarea nr.189e/2020)
nr. 30 din 10.12.2020
(în vigoare 10.12.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 360-371 art.196 din 25.12.2020
* * *
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 23 noiembrie 2020,
Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea hotărâre:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea Comisiei Electorale Centrale referitoare la confirmarea rezultatelor alegerilor din 15 noiembrie 2020 şi validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova, depusă la Curtea Constituţională pe 23 noiembrie 2020, în baza articolelor 79 alin.(1) şi 135 alin.(1) lit.e) din Constituţie şi articolelor 119-121 din Codul electoral.
2. În şedinţa publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de dl Dorin Cimil, preşedintele Comisiei Electorale Centrale şi dl Maxim Lebedinschi, secretarul Comisiei Electorale Centrale. De asemenea, au participat dna Olesea Stamate, reprezentantul concurentului electoral Maia Sandu, şi dl Nicolae Fomov, reprezentantul concurentului electoral Igor Dodon.
ÎN FAPT
3. Prin Hotărârea nr.65 din 21 mai 2020, Parlamentul Republicii Moldova a stabilit data de 1 noiembrie 2020 pentru desfăşurarea alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova.
4. Comisia Electorală Centrală a înregistrat în calitate de candidaţi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova pe domnii Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, doamnele Violeta Ivanov şi Maia Sandu, şi domnii Octavian Ţîcu şi Dorin Chirtoacă.
5. Pe 1 noiembrie 2020 a avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale. Comisia Electorală Centrală a constatat că rata participării la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie 2020 a constituit 48,54%. Astfel, deoarece rata participării a depăşit o treime din numărul total de alegători incluşi în listele electorale, condiţie impusă de articolul 125 alin.(1) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală a declarat valabile alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020.
6. Având în vedere că niciunul dintre candidaţii la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri, Comisia Electorală Centrală prin Hotărârea nr.4466 din 4 noiembrie 2020 a dispus organizarea pentru data de 15 noiembrie 2020 a celui de-al doilea tur de scrutin pentru primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute în primul tur: doamna Maia Sandu cu 487 635 de voturi şi, respectiv, domnul Igor Dodon cu 439 866 de voturi.
7. Prin Hotărârea nr.4507 din 20 noiembrie 2020, Comisia Electorală Centrală a aprobat procesul-verbal privind totalizarea rezultatelor turului doi al alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova din 15 noiembrie 2020 şi a declarat-o aleasă pe dna Maia Sandu, pentru care au votat 943 006 alegători. Contracandidatul dl Igor Dodon a acumulat 690 615 voturi.
8. Prin Hotărârea nr.4519 din 23 noiembrie 2020, Comisia Electorală Centrală a aprobat Raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020.
9. Hotărârile Comisiei Electorale Centrale nr.4507 şi nr.4519 au fost trimise Curţii Constituţionale pentru confirmarea rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova.
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 2
Suveranitatea şi puterea de stat
"(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.
[...]."
Articolul 38
Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
"(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.
(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii."
Articolul 78
Alegerea Preşedintelui
" (1) Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat.
(3) Este declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la alegeri.
(4) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, cu condiţia că numărul acestora e mai mare decît numărul voturilor exprimate împotriva candidatului.
(6) Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică."
Articolul 79
Validarea mandatului şi depunerea jurământului
"(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova este validat de Curtea Constituţională.
[...]."
Articolul 135
Atribuţiile [Curţii Constituţionale]
"(1) Curtea Constituţională:
[...]
e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova;
[...]."
11. Prevederile relevante ale Codului electoral, adoptat prin Legea nr.1381 din 21 noiembrie 1997, sunt următoarele:
Articolul 65
Totalizarea rezultatelor alegerilor de către Comisia Electorală Centrală
"(1) În cazul efectuării alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale generale şi a referendumului republican, în baza actelor prezentate de către consiliile electorale de circumscripţie, Comisia Electorală Centrală întocmeşte, în termen de 5 zile, un proces-verbal care conţine:
a) numărul de alegători incluşi în listele electorale;
b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare;
c) numărul de alegători care au primit buletine de vot;
d) numărul de alegători care au participat la votare;
e) cifra ce reflectă diferenţa dintre numărul buletinelor de vot primite de alegători şi numărul alegătorilor care au participat la votare;
f) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile;
g) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral (pentru fiecare opţiune privind întrebările supuse referendumului republican);
h) numărul total de voturi valabil exprimate;
i) numărul buletinelor de vot tipărite.
(2) În cazul alegerilor parlamentare, al alegerilor prezidenţiale şi al referendumurilor republicane, Comisia Electorală Centrală consemnează rezultatele totalizării voturilor pe ţară în ansamblu într-un proces-verbal, care este semnat de către membrii comisiei, şi întocmeşte un raport cu privire la rezultatele alegerilor. Copiile de pe procesul-verbal cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor se înmânează reprezentanţilor concurenţilor electorali şi observatorilor la solicitarea acestora.
(3) În cazul dezacordului cu rezultatele preliminare ale votării, până la confirmarea rezultatelor de către instanţele abilitate, concurenţii electorali pot solicita acestor instanţe să dispună renumărarea voturilor. Renumărarea poate fi dispusă de instanţa abilitată cu confirmarea rezultatelor alegerilor pentru motive întemeiate ce afectează rezultatele votării şi distribuirea mandatelor şi va avea loc în cel mult 7 zile calendaristice de la data adoptării hotărârii privind renumărarea voturilor. Renumărarea se efectuează de către aceleaşi organe electorale, substituindu-se organele electorale vinovate de fraudă, procedura generală a renumărării fiind aprobată prin hotărâre a Comisiei Electorale Centrale.
(4) Actele menţionate la alin.(2) vor fi prezentate Curţii Constituţionale, în cazul alegerilor Parlamentului şi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, pentru confirmarea rezultatelor alegerilor şi validarea mandatelor deputaţilor şi a mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova."
Articolul 71
Contestaţiile
"(1) Alegătorii şi concurenţii electorali pot contesta acţiunile/inacţiunile şi hotărîrile consiliilor şi birourilor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali. Depunerea cererii în instanţa de judecată trebuie precedată de contestarea prealabilă în organul electoral ierarhic superior organului al cărui act se contestă, cu excepţia contestaţiilor privind acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali, depuse direct în instanţa de judecată, şi a contestaţiilor ce se referă la exercitarea dreptului la vot sau la administrarea alegerilor depuse la biroul electoral în ziua alegerilor.
(2) Contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor se examinează de către organele electorale, respectându-se ierarhia acestora. Procedura detaliată de examinare a contestaţiilor în perioada electorală se aprobă prin hotărâre a Comisiei Electorale Centrale.
(3) Contestaţiile privind reflectarea campaniei electorale de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova se examinează de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului în conformitate cu prevederile prezentului cod, ale Codului audiovizualului al Republicii Moldova, iar contestaţiile ce vizează mijloacele de informare în masă scrise se examinează de către instanţa de judecată.
(4) Deciziile organelor electorale şi ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului asupra contestaţiilor pot fi atacate în instanţa de judecată.
(5) Contestaţia va conţine descrierea faptelor invocate ca presupuse încălcări, probele, temeiul legal, cerinţele contestatarului, semnătura şi datele de identitate ale persoanei care o depune. În cazul contestaţiilor privind hotărârile organelor electorale, sarcina probării legalităţii revine acestor organe.
(6) Contestaţiile privind finanţarea campaniilor electorale se adresează Comisiei Electorale Centrale, în cazul concurenţilor electorali în alegerile parlamentare şi prezidenţiale, sau consiliilor electorale de circumscripţie, în cazul candidaţilor independenţi în alegerile locale. Examinarea contestaţiilor privind finanţarea campaniilor electorale ale partidelor politice nu se supune termenelor de prescripţie prevăzute la art.72–74."
Articolul 72
Depunerea contestaţiilor
"(1) Acţiunile/inacţiunile şi hotărârile organelor electorale pot fi contestate la organul electoral ierarhic superior, iar acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali – direct în instanţa de judecată, în termen de 3 zile calendaristice de la data săvârşirii acţiunii/identificării inacţiunii sau adoptării hotărârii. Termenul de depunere se calculează începând cu ziua următoare zilei în care a fost săvârşită acţiunea, a fost identificată inacţiunea sau a fost adoptată hotărârea.
[...]
(3) Contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale şi ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului se depun, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău în termen de 3 zile calendaristice de la data săvârşirii acţiunii sau adoptării hotărârii.
(4) Contestaţia concurentului electoral nu poate fi depusă de către membrul organului electoral respectiv, dar poate fi depusă de reprezentantul concurentului electoral în organul electoral respectiv sau de o persoană împuternicită de concurentul electoral prin procură.
(5) În cazul în care examinarea nu ţine de competenţa organului electoral respectiv, contestaţia, precum şi materialele anexate la ea urmează a fi transmise spre examinare conform competenţei, în mod urgent, în cel mult 2 zile calendaristice de la data recepţionării."
Articolul 73
Examinarea contestaţiilor
"(1) Contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală se examinează în termen de 5 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor.
(2) Contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile consiliilor electorale de circumscripţie şi ale birourilor secţiilor de votare se examinează în termen de 3 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor. Contestaţiile privind acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali se examinează în termen de 5 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor. La examinarea contestaţiilor şi litigiilor, organele electorale/instanţele de judecată vor acorda prioritate celor care se referă la înregistrarea concurenţilor electorali şi la corectitudinea întocmirii listelor electorale.
(3) Contestaţiile privind reflectarea campaniei electorale de către radiodifuzori aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova se examinează de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului în termen de 5 zile calendaristice de la depunerea contestaţiei, dar nu mai tîrziu de ziua alegerilor.
(4) Contestaţiile depuse la instanţele de judecată în ziua alegerilor se examinează în aceeaşi zi, iar contestaţiile împotriva hotărârii organului electoral cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatelor se examinează de către instanţa de judecată concomitent cu confirmarea legalităţii şi validarea mandatelor.
(5) Programul instanţelor de judecată se organizează în aşa fel încât contestaţiile să poată fi depuse şi examinate fără întârziere.
(6) Concurenţii electorali îşi pot apăra interesele în instanţa de judecată la examinarea contestaţiilor ce vizează acţiunile/inacţiunile şi hotărârile organelor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali prin reprezentantul său desemnat în conformitate cu art.15 alin.(1).
(7) Contestaţiile depuse la instanţele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Codului administrativ."
Articolul 74
Hotărârile instanţelor de judecată cu privire la contestaţii
"(1) Instanţa de judecată adoptă şi pronunţă hotărârea în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Codului administrativ.
[...]
(5) Hotărârea instanţei de judecată este definitivă şi executorie din momentul pronunţării.
(6) Împotriva hotărârii instanţei de judecată poate fi depus un apel în termen de o zi de la pronunţare, iar împotriva deciziei instanţei de apel – un recurs în termen de o zi de la pronunţare.
(7) Apelul şi recursul se examinează în termen de 3 zile de la primirea dosarului în cauză."
Articolul 122
Confirmarea legalităţii alegerilor
"În termen de 10 zile de la primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor."
Articolul 123
Validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova
"(1) Curtea Constituţională confirmă rezultatele alegerilor şi validează alegerea unui candidat, adoptând o hotărâre care se publică imediat.
(2) Până la validarea mandatului, candidatul ales la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova prezintă Curţii Constituţionale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplineşte nicio altă funcţie publică sau privată."
Articolul 125
Alegerile nevalabile
"(1) Alegerile sunt considerate nevalabile dacă la primul tur de scrutin au participat mai puţin de 1/3 din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Hotărârea cu privire la declararea alegerilor nevalabile se adoptă de către Comisia Electorală Centrală în baza actelor prezentate de consiliile electorale de circumscripţie.
(2) În turul doi de scrutin, alegerile se vor declara valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri."
Articolul 126
Alegerile nule
"Dacă Curtea Constituţională stabileşte că, în procesul alegerilor şi/sau la numărarea voturilor, au fost comise încălcări ale prezentului cod care au influenţat rezultatele alegerilor, alegerile sunt declarate nule."
12. Prevederile relevante ale Legii nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională sunt următoarele:
Articolul 4
Atribuţiile
"(1) Curtea Constituţională:
[...]
e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaţilor şi al Preşedintelui Republicii Moldova;
[...]."
13. Prevederile relevante ale Codului jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995, sunt următoarele:
Articolul 38
Subiecţii cu drept de sesizare
" [...]
(3) Rezultatele referendumului republican, ale alegerilor în Parlament şi ale alegerii Preşedintelui Republicii Moldova se confirmă în urma examinării raportului Comisiei republicane pentru efectuarea referendumului sau al Comisiei Electorale Centrale.
[...]".
Articolul 62
Hotărârile
"Prin hotărâre, Curtea Constituţională:
[...]
d) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova;
[...]".
ÎN DREPT
14. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează confirmarea rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova, ca urmare a desfăşurării alegerilor prezidenţiale din 15 noiembrie 2020.
Aprecierea Curţii
I. COMPETENŢA CURŢII CONSTITUŢIONALE
15. Potrivit articolelor 78, 79 alin.(1) şi 135 alin.(1) lit.e) din Constituţie, articolelor 4 alin.(1) lit.e) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 4 alin.(1) lit.e) şi 38 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, 122 şi 123 din Codul electoral, Curtea Constituţională confirmă rezultatele alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi validează mandatul acestuia.
16. Astfel, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale menţionate, ea este competentă să examineze respectarea procedurilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor prezidenţiale, să confirme sau să infirme rezultatele acestora, precum şi să valideze mandatul Preşedintelui Republicii Moldova.
17. În temeiul normelor constituţionale şi legale, având în vedere materialele prezentate de către Comisia Electorală Centrală şi hotărârile definitive ale instanţelor judecătoreşti, Curtea va examina dacă scrutinul s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile constituţionale şi cu principiile universale pentru alegeri democratice.
18. Curtea Constituţională a menţionat în jurisprudenţa sa că în cursul unei campanii electorale sunt posibile anumite neregularităţi, dar valabilitatea alegerilor depinde de dimensiunile şi de amploarea acestora constatate de autorităţile statului. În acelaşi context, Curtea reiterează că: 1) anularea alegerilor poate să intervină numai în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă; 2) nu orice fraudă din procesul electoral este echivalentă cu fraudarea alegerilor, ci numai frauda care este de natură să influenţeze rezultatele alegerilor; 3) cererea de anulare a alegerilor trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază (HCC nr.29 din 9 decembrie 2014, § 72-73; HCC nr.34 din 13 decembrie 2016, § 21-22; HCC nr.8 din 24 martie 2020, § 19).
19. Totodată, pe parcursul exercitării competenţei sale ratione materiae, Curtea a identificat unele inadvertenţe în reglementarea categoriei actului pe care trebuie să îl adopte Curtea.
20. În acest sens, articolul 122 din Codul electoral stabileşte că " Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor", iar articolul 123 alin.(1) stabileşte că Curtea Constituţională confirmă rezultatele alegerilor şi validează alegerea unui candidat, adoptând o hotărâre, care se publică imediat. În acelaşi timp, articolul 62 din Codul jurisdicţiei constituţionale stabileşte că "prin hotărâre, Curtea Constituţională: [...] d) confirmă rezultatele alegerii Preşedintelui Republicii Moldova".
21. Curtea constată că jurisdicţia constituţională este exercitată în baza Constituţiei, Legii cu privire la Curtea Constituţională şi al Codului jurisdicţiei constituţionale (a se vedea articolul 1 din Codul jurisdicţiei constituţionale). Astfel, potrivit articolelor 79 alin.(1) şi 135 alin.(1) lit.e) din Constituţie, articolelor 4 alin.(1) lit.e) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 4 alin.(1) lit.e) şi 38 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională confirmă rezultatele alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi validează mandatul acestuia. Prin urmare, la confirmarea rezultatelor alegerii Preşedintelui Republicii Moldova şi validarea mandatului acestuia, Curtea adoptă o hotărâre ca act de jurisdicţie constituţională.
II. CONFIRMAREA REZULTATELOR ALEGERILOR PENTRU FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL REPUBLICII MOLDOVA
II.1. Rezultatele totalizate de Comisia Electorală Centrală
22. Curtea constată că, prin Hotărârea nr.4466 din 4 noiembrie 2020, Comisia Electorală Centrală a aprobat, în baza articolelor 18, 26, 65, 119 şi 120 din Codul electoral, procesul-verbal privind totalizarea rezultatelor alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020.
23. Potrivit acestui proces-verbal, numărul de alegători incluşi în listele electorale a fost de 2 793 322, numărul de alegători incluşi în listele suplimentare a fost de 202 569, numărul de alegători care au primit buletine de vot a fost de 1 370 253, numărul de alegători care au participat la votare a fost de 1 368 516, cifra ce reflectă diferenţa dintre numărul buletinelor de vot primite de alegători şi numărul alegătorilor care au participat la votare a fost de 1 737, numărul buletinelor de vot declarate nevalabile a fost de 19 797, numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 1 348 719, numărul buletinelor de vot tipărite a fost de 3 491 132, iar numărul buletinelor de vot neutilizate şi anulate (inclusiv buletinele de vot completate greşit şi anulate) a fost de 2 120 879. În conformitate cu articolul 125 alin.(1) din Codul electoral, alegerile sunt considerate nevalabile dacă la primul tur de scrutin au participat mai puţin de 1/3 din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Curtea observă că, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, la primul tur de scrutin au participat 48,54 % de alegători, ceea ce constituie mai mult de o treime din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Prin urmare, Curtea constată că, potrivit concluziilor Comisiei Electorale Centrale, alegerile desfăşurate în cadrul primului tur de scrutin din 1 noiembrie 2020 sunt valabile.
24. La primul tur al alegerilor au participat dl Renato Usatîi, desemnat de Partidul politic "Partidul Nostru", cu 227 939 voturi obţinute, dl Andrei Năstase, desemnat de Partidul politic "Platforma Demnitate şi Adevăr", cu 43 924 voturi obţinute, dl Tudor Deliu, desemnat de Partidul Liberal Democrat din Moldova, cu 18 486 voturi obţinute, dl Igor Dodon, candidat independent, cu 439 866 voturi obţinute, dna Violeta Ivanov, desemnată de Partidul politic "Şor", cu 87 542 voturi obţinute, dna Maia Sandu, desemnată de Partidul politic "Partidul Acţiune şi Solidaritate", cu 487 635 voturi obţinute, dl Octavian Ţîcu, desemnat de Partidul politic "Partidul Unităţii Naţionale", cu 27 170 voturi obţinute, dl Dorin Chirtoacă, desemnat de Blocul electoral UNIREA, cu 16 157 voturi obţinute.
25. Curtea reţine caracterul justificat al organizării celui de-al doilea tur de scrutin, având în vedere că în primul tur nu a fost ales un candidat care să întrunească cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la alegeri. Curtea observă că organizarea celui de-al doilea tur de scrutin este conformă cu articolul 78 alin.(4) teza I din Constituţie, potrivit căruia în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Respectiv, Comisia Electorală Centrală a organizat al doilea tur de scrutin pe 15 noiembrie 2020 între candidaţii Maia Sandu care a obţinut 487 635 de voturi şi Igor Dodon care a obţinut 439 866 de voturi.
26. Curtea constată că Comisia Electorală Centrală a aprobat, prin Hotărârea nr.4507 din 20 noiembrie 2020, în baza articolelor 18 alin.(2), 26 alin.(1) lit.j), 65, 119, 120 alin.(5) şi 121 din Codul electoral, procesul-verbal privind totalizarea rezultatelor turului doi al alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova din 15 noiembrie 2020.
27. Potrivit acestui proces-verbal, în turul doi al alegerilor, numărul de alegători incluşi în listele electorale a fost de 2 789 010, numărul de alegători incluşi în listele suplimentare a fost de 346 464, numărul de alegători care au primit buletine de vot a fost de 1 654 276, numărul de alegători care au participat la votare a fost de 1 654 150, cifra ce reflectă diferenţa dintre numărul buletinelor de vot primite de alegători şi numărul alegătorilor care au participat la votare a fost 126, numărul buletinelor de vot declarate nevalabile a fost de 20 529, numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 1 633 621, numărul buletinelor de vot tipărite a fost de 3 605 361, numărul buletinelor de vot neutilizate şi anulate (inclusiv buletinele de vot completate greşit şi anulate) a fost de 1 951 085.
28. În conformitate cu articolul 125 alin.(2) din Codul electoral, în turul doi de scrutin, alegerile se vor declara valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. Curtea reţine că şi alegerile desfăşurate în turul doi de scrutin din 15 noiembrie 2020 sunt valabile.
29. Comisia Electorală Centrală a constatat că în turul II de scrutin pentru dna Maia Sandu şi-au exprimat voturi valabile 943 006 alegători, iar pentru dl Igor Dodon – 690 615 alegători.
30. Curtea constată că declararea de către Comisia Electorală Centrală a dnei Maia Sandu drept candidat câştigător a respectat prevederile articolului 78 alin.(4) teza a II-a din Constituţie, potrivit cărora este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, cu condiţia că numărul acestora este mai mare decât numărul voturilor exprimate împotriva candidatului. Dna Maia Sandu a obţinut un număr mai mare de voturi decât contracandidatul ei, dl Igor Dodon.
31. În cadrul şedinţei publice, Curtea a constatat că Hotărârile nr.4466 din 4 noiembrie 2020, nr.4507 din 20 noiembrie 2020 şi nr.4519 din 23 noiembrie 2020 adoptate de Comisia Electorală Centrală nu au fost contestate potrivit legii.
II.2. Contestaţiile şi sesizările depuse la Comisia Electorală Centrală
32. Curtea observă că, pe durata campaniei electorale pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, la Comisia Electorală Centrală au fost depuse 20 de contestaţii, care au vizat inter alia implicarea cetăţenilor străini şi a altor state în campania electorală, utilizarea resurselor administrative, utilizarea resurselor financiare nedeclarate, acţiuni denigratoare la adresa concurenţilor electorali, transportul organizat al alegătorilor la secţiile de votare, încălcarea legislaţiei electorale de către organele electorale ierarhic inferioare, organizarea defectuoasă a procesului electoral la secţiile de votare deschise în afara ţării şi insuficienţa numărului necesar de secţii de vot în străinătate.
33. Ca urmare a verificării prealabile a contestaţiilor, în cazul uneia dintre ele Comisia Electorală Centrală a emis o hotărâre (Hotărârea nr.4427/2020 "Cu privire la contestaţia nr.CEC-10Apr/3 din 21 octombrie 2020 a domnului Octavian Ţîcu, candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova desemnat de Partidul politic "Partidul Unităţii Naţionale"), trei dintre contestaţii au fost trimise spre examinare conform competenţei, după caz, Consiliului electoral al circumscripţiei electorale Chişinău nr.1, Inspectoratului General al Poliţiei şi Procuraturii Generale, în cazul a 15 contestaţii s-a dat răspuns prin scrisoare, iar o contestaţie Comisia Electorală Centrală a remis-o Curţii Constituţionale spre examinare (a se vedea infra § 40).
34. Conform informaţiei prezentate de Comisia Electorală Centrală în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, sesizările adresate Comisiei au semnalat:
- faptul organizării secţiilor de votare pentru cetăţenii din stânga Nistrului, fiind solicitată nedeschiderea acestora şi anunţată de către autorii sezisărilor intenţia de a nu permite cetăţenilor din stânga Nistrului să vină să voteze pe malul drept;
- insuficienţa numărului secţiilor de votare în străinătate, fiind solicitată deschiderea secţiilor suplimentare pentru al doilea tur de scrutin;
- insuficienţa orelor de votare pentru unele secţii din afara ţării, fiind solicitată prelungirea programului;
- efectuarea agitaţiei electorale de către membrii organelor electorale;
- arondarea incorectă a alegătorilor în listele electorale;
- încălcarea legislaţiei electorale de către unii observatori acreditaţi;
- organizarea transportului la secţiile de votare pentru cetăţenii din stânga Nistrului;
- organizarea transportului la secţiile de votare pentru cetăţenii aflaţi peste hotarele ţării;
- implicarea reprezentanţilor cultelor religioase în campania electorală;
- utilizarea resurselor administrative în campanie;
- efectuarea agitaţiei electorale camuflate prin intermediul telefoniei fixe;
- plasarea afişajului electoral neautorizat;
- coruperea alegătorilor;
- întreruperea intenţionată a energiei electrice în ziua votării;
- distribuirea pliantelor cu conţinut fals ori denigrator;
- folosirea resurselor financiare nedeclarate.
35. Potrivit raportului prezentat, în cadrul scrutinului prezidenţial Comisia Electorală Centrală a fost antrenată în 24 de cauze judiciare în care s-au contestat acţiunile/inacţiunile şi hotărârile adoptate. În privinţa cauzelor judiciare examinate, instanţele de drept comun nu au stabilit încălcări ale prevederilor Codului electoral şi ale legislaţiei conexe de către Comisia Electorală Centrală.
II.3. Contestaţiile soluţionate de către instanţele de judecată
36. Având în vedere faptul că, potrivit articolului 72 alin.(3) din Codul electoral, contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale se depun, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău, Curtea constată că, pe parcursul campaniei electorale şi în ziua alegerilor, concurenţii electorali, alegătorii, instituţiile media şi organizaţii obşteşti au depus la Curtea de Apel Chişinău contestaţii, în special, în privinţa următoarelor pretinse încălcări comise în cadrul alegerilor prezidenţiale: încălcarea prevederilor Codului electoral de către Comisia Electorală Centrală, refuzul Comisiei Electorale Centrale de a înregistra în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, anularea înregistrării unui concurent electoral, stabilirea şi deschiderea numărului total de secţii de votare pentru alegătorii din localităţile din stânga Nistrului, deschiderea secţiilor de votare în Federaţia Rusă, transportarea organizată a alegătorilor la secţiile de votare, constatarea erorilor din sistemul electronic al Comisiei Electorale Centrale, modalitatea de reflectare a campaniei electorale de către instituţiile media.
37. Între contestaţiile depuse şi examinate în instanţe s-au numărat şi contestaţiile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, declarate de către Curtea de Apel/Curtea Supremă de Justiţie ca fiind, după caz, inadmisibile sau respinse.
38. Cu referire la participarea cetăţenilor din localităţile din stânga Nistrului la scrutinul prezidenţial, contestaţiile au vizat: stabilirea numărului şi deschiderea secţiilor de votare, manifestarea pasivităţii din partea Biroului politici de reintegrare în vederea elaborării propunerilor privind secţiile de votare din stânga Nistrului. Examinarea acestor contestaţii s-a finalizat cu declararea acţiunilor ca inadmisibile sau cu respingerea lor. De asemenea, a fost declarată inadmisibilă acţiunea de constatare a fraudei şi anulare a alegerilor din cele 42 de secţii de votare deschise pentru alegătorii din stânga Nistrului. În cauza privind constatarea inacţiunilor membrilor birourilor electorale manifestate prin tergiversarea procesului electoral şi lipsa posibilităţii efective de exprimare a votului cu celeritate, constatarea acţiunilor de blocare a drumurilor publice, care au avut ca scop împiedicarea accesului cetăţenilor Republicii Moldova stabiliţi cu traiul în localităţile din stânga Nistrului la secţiile de votare, recursul a fost respins.
39. Astfel, Curtea constată că contestaţiile depuse în instanţele de judecată au fost declarate inadmisibile sau respinse, după caz.
II.4. Contestaţia privind exercitarea dreptului la vot al cetăţenilor peste hotarele ţării
40. Cu privire la contestaţia nr.CEC-10Apr/20 din 16 noiembrie 2020 depusă la Comisia Electorală Centrală de dl Dorin Chirtoacă, prin care acestei autorităţi i s-a solicitat să constate că nu a putut asigura exercitarea dreptului constituţional de vot al cetăţenilor din afara ţării şi că a gestionat ineficient procesul electoral, fapt ce a condus la aglomerări fără precedent la secţiile de votare în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Comisia Electorală Centrală a considerat că aceasta ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
41. Curtea subliniază că, potrivit articolului 72 din Codul electoral, contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale se depun, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău în termen de 3 zile calendaristice de la data săvârşirii acţiunii/identificării inacţiunii sau adoptării hotărârii.
42. Obiter dicta, în jurisprudenţa sa, Curtea a abordat chestiunea votului peste hotarele ţării. În Decizia nr.5 din 14 ianuarie 2019, ea a trecut în revistă considerente relevante exprimate în hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea Constituţională a subliniat că deşi dreptul la alegeri libere este garantat, la nivelul articolului 3 din Protocolul nr.1 la Convenţie, doar cu referire la alegerea organelor legislative, considerentele Curţii Europene pot fi aplicate, mutatis mutandis, şi în cazul alegerilor prezidenţiale. În opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului, restricţiile impuse exerciţiului dreptului la vot al cetăţenilor expatriaţi în baza criteriului reşedinţei pot fi justificate prin prisma mai multor factori, care fac ca marja de apreciere a autorităţilor naţionale să fie una mai largă:
- prezumţia că cetăţenii nerezidenţi sunt mai puţin preocupaţi, în mod direct sau continuu, de problemele curente ale ţării şi au mai puţine cunoştinţe despre acestea;
- influenţa mai mică a cetăţenilor nerezidenţi asupra selecţiei candidaţilor sau asupra alcătuirii programelor lor electorale;
- legătura strânsă dintre dreptul la vot în cadrul alegerilor [parlamentare] şi faptul de a fi afectat în mod direct de actele organelor politice astfel alese;
- preocuparea legitimă a legislatorului de a limita influenţa în alegeri a cetăţenilor care trăiesc în străinătate, în chestiuni fundamentale care îi afectează în principal pe cei care trăiesc în ţară (a se vedea Sitaropoulos şi Giakoumopoulos v. Grecia [MC], 15 martie 2012, § 69).
43. Curtea subliniază că nimic nu împiedică legislatorul naţional să garanteze un standard mai înalt de protecţie al dreptului la vot al cetăţenilor din afara ţării, la secţiile de votare din afara ţării, acest obiectiv fiind conform cu Constituţia.
44. În Decizia nr.5 din 14 ianuarie 2019, § 19, Curtea a evidenţiat că legislatorul din Republica Moldova a ales să garanteze un drept de vot al cetăţenilor peste hotarele ţării, prin organizarea de secţii de votare în alte state, în comparaţie cu standardul mai modest pe care îl impune Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, această opţiune a legislatorului nu reprezintă o obligaţie de ordin constituţional. Articolul 38 alin.(1) din Constituţie nu poate fi interpretat ca instituind o obligaţie a autorităţilor statale de a organiza alegeri peste hotarele ţării. Mai exact, acest articol permite desfăşurarea alegerilor peste hotarele ţării, dar nu le impune. Totuşi, odată organizate alegerile peste hotarele ţării, devin incidente standardele articolului 38 din Constituţie.
45. De asemenea, Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa că modul de organizare în străinătate a secţiilor de votare, suplimentare celor organizate pe lângă misiunile diplomatice, constituie un drept exclusiv al statului. Astfel, statul îşi poate stabili anumite criterii determinante, în baza cărora aceste secţii urmează a fi deschise, criterii care se impun datorită raţiunilor de ordin tehnic pentru autorităţile responsabile de organizarea procesului electoral (HCC nr.15 din 16 iunie 2015, § 61; HCC nr.34 din 13 decembrie 2016, § 120).
46. Dreptul la vot al cetăţenilor din afara ţării poate fi limitat doar în vederea realizării unui scop compatibil cu principiul preeminenţei dreptului şi cu obiectivele constituţionale. Măsurile limitative ale acestui drept nu trebuie să-i afecteze esenţa şi să-l priveze de efectivitate. Din perspectiva obligaţiilor negative ale statului, măsurile limitative trebuie să fie prevăzute de lege, trebuie să urmărească un scop legitim şi trebuie să nu fie disproporţionate. Din perspectiva obligaţiilor pozitive ale statului în materia organizării alegerilor la secţiile de votare din afara ţării, obligaţii care intervin odată ce s-a hotărât organizarea alegerilor în afara ţării, inacţiunea statală nu trebuie să fie disproporţionată şi nu trebuie să afecteze esenţa sau să priveze de efectivitate dreptul la vot al cetăţenilor care votează peste hotare.
47. Totuşi, Curtea nu este competentă să-şi exercite controlul asupra unei pretinse omisiuni a Comisiei Electorale Centrale. Competenţa îi aparţine, în asemenea cazuri, Curţii de Apel Chişinău. Curtea nu se poate pronunţa cu privire la eventualele încălcări ale dreptului constituţional la vot al cetăţenilor aflaţi peste hotarele ţării decât dacă în faţa ei este contestată o lege sau un alt act normativ care ţine de competenţa sa, prin sesizare, în conformitate cu articolul 135 din Constituţie. Curtea nu verifică modul în care a fost aplicată legea de către autorităţi, ci numai dacă, în procesul alegerilor şi/sau la numărarea voturilor, au fost comise astfel de încălcări ale Codului electoral care ar fi de natură să influenţeze rezultatele alegerilor (articolul 126 din Codul electoral). Curtea procedează astfel pe baza hotărârilor instanţelor de drept comun.
48. Totodată, Curtea reaminteşte că orice hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în privinţa legalităţii actelor emise de autorităţi dispune de autoritatea lucrului judecat şi implică respectul pentru principiul res judicata. Astfel, Curtea nu poate să se pronunţe asupra concludenţei şi pertinenţei probelor administrate în procesele judiciare, care au avut ca obiect examinarea legalităţii actelor şi a acţiunilor/inacţiunilor organelor electorale. A proceda altfel ar însemna substituirea de către Curtea Constituţională a autorităţilor statului, a căror competenţă este stabilită prin lege (a se vedea HCC nr.34 din 13 decembrie 2016, § 19; HCC nr.4 din 9 martie 2019, § 18; HCC nr.8 din 24 martie 2020, § 33).
49. În acest sens, în eventualitatea unor constatări cu caracter general lipsite de date exacte în hotărârile instanţelor de drept comun, Curtea nu poate specula în privinţa deznodământului alegerilor, imaginând situaţii în care autorităţile ar fi fost mai diligente la organizarea procesului electoral la secţiile de votare din afara ţării. În asemenea situaţii, Curtea trebuie să cunoască cel puţin numărul exact al cetăţenilor care nu au putut vota peste hotarele ţării din cauza pretinsei lipse de diligenţă a autorităţilor Republicii Moldova constatată de instanţele de judecată şi dacă acest număr putea influenţa rezultatele alegerilor, i.e. dacă putea face ca cel de-al doilea candidat să-l devanseze pe primul, având în vedere inclusiv diferenţa dintre voturile exprimate pentru fiecare dintre ei (252 391 voturi).
50. Prin urmare, Curtea constată neîntemeiată solicitarea Comisiei Electorale Centrale referitoare la examinarea contestaţiei menţionate supra.
II.5.Concluziile observatorilor naţionali şi internaţionali
51. Misiunea de Observare "Promo-LEX" (https://promolex.md/wp-content/uploads/2020/11/Raport_8_APr_EDay_15.11.2020.pdf) a atras, în raportul său, atenţia asupra activismului civic al alegătorilor, prezenţi la urne chiar şi pe timp de criză pandemică, în creştere, comparativ cu scrutinul din 2016. Potrivit "Promo-LEX", s-au evidenţiat alegătorii din secţiile de votare constituite peste hotarele ţării. Observatorii "Promo-LEX" au constatat că în cel puţin şase secţii de votare din străinătate buletinele de vot s-au epuizat până la închiderea secţiilor de votare.
52. Misiunea de Observare "Promo-LEX" (https://promolex.md/wp-content/uploads/2020/11/RAPORT-nr.-7_MO-Promo-LEX_APr_2020.pdf) a identificat cel puţin 51 de cazuri de discurs de ură şi instigare la discriminare în contextul alegerilor prezidenţiale din 1 (15) noiembrie 2020. Criteriile care au stat la baza mesajelor de ură şi instigare la discriminare au fost: apartenenţa politică, activitatea profesională, sex/gen, dizabilitatea, religia şi convingerile religioase, orientarea sexuală, naţionalitatea şi opinia. Mai mult, "Promo-LEX" a mai raportat două situaţii de implicare a cultelor religioase în campania electorală.
53. Misiunea de Observare "Promo-LEX" a analizat corectitudinea completării a 2139 de procese-verbale de numărare a voturilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din totalul de 2143 întocmite. Comparativ, numărul proceselor-verbale identificate ca fiind eronate a fost mai mic în turul II faţă de turul I. "Promo-LEX" a identificat un număr mai mic de procese-verbale eronate în comparaţie cu cel identificat la alegerile prezidenţiale din 2016.
54. Rezultatele numărării în paralel a buletinelor de vot în alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova nu au prezentat diferenţe majore între datele preliminare ale Comisiei Electorale Centrale şi datele finale ale "Promo-LEX".
55. Misiunea Limitată de Observare a Alegerilor BIDDO a Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa (https://www.osce.org/files/f/documents/2/5/470460.pdf) a reţinut că, în pofida recomandării sale anterioare de a aborda lacunele legislative legate de organizarea tururilor electorale, cadrul normativ are puţine prevederi explicite pentru cel de-al doilea tur de scrutin. Codul electoral rămâne neclar cu privire la începutul campaniei electorale pentru turul doi. La fel ca în primul tur, libertăţile fundamentale de exprimare şi de întrunire au fost, în general, respectate, dar mesajele şi declaraţiile intolerante au fost îngrijorătoare. Discursul campaniei a devenit vizibil mai negativ şi mai dezbinător, pe măsură ce candidaţii şi-au atacat reciproc activităţile anterioare în serviciul public şi realizările personale. Mesaje de înfricoşare au fost distribuite în materialele de campanie tipărite şi difuzate în mass-media şi pe platformele reţelelor de socializare.
56. În secţiile de votare vizitate de către Misiunea Limitată de Observare a Alegerilor BIDDO, votarea a decurs, în general, într-o manieră organizată şi anturajul în secţiile de votare a fost calm, cu toate că, deseori, alegătorii au format cozi la intrarea în secţiile de votare. Procedurile de bază au fost, în general, respectate şi procesul a fost bine-organizat. În acelaşi timp, observatorii Misiunii Limitate de Observare a Alegerilor BIDDO au remarcat cazuri de omisiuni procedurale, precum identificarea neglijentă a alegătorilor fără a le solicita înlăturarea măştilor de protecţie, nerespectarea măsurilor de sănătate publică şi includerea incorectă a alegătorilor în listele electorale de bază în locul listelor suplimentare. În unele secţii de votare, spaţiul limitat şi controlul necorespunzător la cozi au dus uneori la supraaglomerare, sfidând măsurile preventive împotriva COVID-19, precum şi compromiţând secretul votului. Alegătorii nu au fost întotdeauna instruiţi de membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare să plieze buletinele de vot şi au fost observate cazuri de votare în grup. În majoritatea secţiilor de votare vizitate au fost constatate obstacole în accesul neasistat la secţiile de votare pentru alegătorii cu dizabilităţi.
57. În majoritatea secţiilor de votare vizitate au fost prezenţi susţinători şi observatori din rândul cetăţenilor, ceea ce a contribuit la transparenţa procesului. Cu toate acestea, la fel ca în turul întâi, s-a observat că unii observatori din rândul susţinătorilor înverşunaţi au intervenit în procesul din ziua alegerilor, înregistrând numărul alegătorilor, inclusiv făcând notiţe referitor la datele personale ale acestora, ceea ce a indicat o potenţială influenţă nejustificată asupra alegătorilor.
58. În secţiile de votare vizitate de către Misiunea Limitată de Observare a Alegerilor BIDDO, numărarea voturilor a fost desfăşurată, în mare parte, în mod eficient şi cu precizie. Transparenţa procesului a fost, uneori, compromisă de neaderarea la succesiunea necesară în procedurile de numărare a voturilor şi omiterea unor paşi procedurali importanţi, cum ar fi anunţarea şi afişarea rezultatelor la fiecare etapă a procesului, verificarea datelor şi determinarea consecventă a validităţii voturilor. Cu toate acestea, observatorii Misiunii Limitate de Observare a Alegerilor BIDDO au remarcat o bună organizare a procesului de totalizare a voturilor în numărul limitat de consilii electorale de circumscripţie vizitate.
59. În ziua alegerilor, Misiunea Internaţională de Observare a Alegerilor ENEMO(http://enemo.eu/uploads/file-manager/STATEMENTOFPRELIMINARYFINDINGSANDCONCLUSIONS-2ndround.pdf) a organizat 18 echipe formate din doi observatori pe termen scurt pentru a supraveghea fiecare deschiderea, votarea, numărarea, transferul şi admiterea materialelor electorale de către consiliile electorale de circumscripţie în turul II. Echipele au monitorizat procedurile de deschidere în 18 secţii de votare, votarea în 240 de secţii şi închiderea şi numărarea voturilor în 17 secţii de votare. Mediul din jurul secţiilor de votare a fost evaluat ca fiind ordonat în 92,5% din situaţiile observate. Cu toate acestea, observatorii au raportat trei cazuri de campanie sau materiale de campanie electorală în apropiere de intrarea secţiilor de votare. La secţia de votare nr.37/29 din Doroţcaia, observatorii au contestat transportul organizat al alegătorilor provenind din localităţile din stânga Nistrului. Au fost observate trei persoane care păreau să coordoneze un astfel de transport. În plus, în aceeaşi secţie de votare, observatorii au asistat la o situaţie care părea să indice cumpărarea voturilor. Toate secţiile de votare monitorizate funcţionau cu prezenţa numărului minim necesar al membrilor birourilor electorale, conform legii.
60. ENEMO a urmărit procedurile de închidere şi de numărare a voturilor în 17 secţii de votare. Aproape toate secţiile de votare observate s-au închis la timp (21:00), iar într-un caz secţia a fost închisă la 20:56. Toate birourile electorale ale acestor secţii de votare au funcţionat cu membri suficienţi, aşa cum este prevăzut de lege. În 13 din 17 secţii de votare monitorizate, procedurile de numărare au fost respectate în mod corespunzător şi procesele-verbale au fost completate în conformitate cu legea. Omisiunile procedurale au fost făcute în principal pentru a accelera procesul şi nu s-ar putea afirma că au afectat negativ legitimitatea procesului de numărare a voturilor.
61. Nu a fost contestată prezenţa vreunei persoane neautorizate în secţiile de votare monitorizate. Toţi observatorii prezenţi au putut monitoriza copiile proceselor-verbale, le-au fost înmânate la cerere procesele-verbale şi au fost postate imediat pe panourile de informaţii în 16 secţii de votare observate. Într-o secţie de votare monitorizată, contrar Codului electoral, procesul-verbal nu a fost postat pentru control public. În secţiile respective de votare nu au fost depuse reclamaţii oficiale în timpul procesului de numărare a voturilor.
62. În 16 din 17 secţii de votare observate, toate materialele electorale au fost ambalate şi sigilate în conformitate cu legea. În toate secţiile de votare monitorizate activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare în timpul numărării voturilor a fost apreciată cu "foarte bine" (12) sau "bine" (5).
63. În ziua alegerilor, reprezentanţii Misiunii de observatori a Comunităţii Statelor Independente au vizitat 298 secţii de votare din Republica Moldova, precum şi din străinătate în oraşele Baku, Minsk, Moscova, Sankt – Petersburg https://cis.minsk.by/news/16974/vtoroj_tur_prezidentskih_vyborov_v_moldove_proshel_v_sootvetstvii_s_konstituciej_i_izbiratelnym_kodeksom_respubliki_%E2%80%93_missija_nabljudatelej_ot_sng .
64. În viziunea acestora, în perioada dintre cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, campania electorală a fost mai activă şi s-a caracterizat printr-o luptă acerbă pentru voturi.
65. Misiunea de observatori a Comunităţii Statelor Independente şi-a confirmat concluziile şi evaluările făcute pe baza rezultatelor monitorizării primului tur de scrutin din 1 noiembrie 2020 şi a considerat că cel de-al doilea tur pentru alegerile Preşedintelui Republicii Moldova din 15 noiembrie 2020 a avut loc în conformitate cu Constituţia şi Codul electoral al Republicii Moldova.
II.6. Concluzii generale ale Curţii Constituţionale
66. Curtea nu poate trece cu vederea concluziile observatorilor naţionali şi internaţionali privind înregistrarea discursurilor de ură şi instigare la discriminare, mesajele şi declaraţiile intolerante dintre candidaţi, fapte care au lăsat o amprentă negativă asupra campaniei electorale (a se vedea § 52, 55 supra) şi nici concluziile Comisiei Electorale Centrale care a subliniat că "efectuarea campaniei electorale cu instigarea la ură sau denigrarea actorilor electorali devine tot mai des întâlnită".
67. Curtea constată că îngrijorările privind amploarea campaniilor electorale negative au fost exprimate şi în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Conferinţei europene a organismelor de management electoral, cu tema "Legislaţia în domeniul electoral şi administraţia electorală în Europa – Provocări recurente şi cele mai bune practici", organizată on-line de Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei, în perioada 12-13 noiembrie 2020.
68. În concluziile Conferinţei se subliniază că "campaniile negative sunt o tendinţă îngrijorătoare în campaniile electorale, marcate de polarizare politică, defăimare sau cu retorică de denigrare a adversarilor politici. [...] Discursul de ură împotriva oponenţilor politici, în special pe platformele online, este condamnabil, întrucât poate să depăşească libertatea de exprimare în internet. Îndeosebi, utilizarea mass-media online reprezintă noi provocări pentru respectarea principiilor campaniilor electorale corecte şi respectuoase în mediul online. [...] Reţelele sociale ridică probleme privind integritatea alegerilor şi din cauza operaţiunilor de "doxing" (hacking şi scurgeri de informaţii non-publice), a operaţiunilor de instigare (ameninţări online, hărţuire ţintită şi discursuri de ură), precum şi operaţiuni de dezinformare (răspândirea informaţiilor false sau înşelătoare). Răspândirea dezinformării şi a discursurilor polarizate poate agrava dezbinările şi conflictele în societate."
69. Curtea reţine că, potrivit articolului 38 alin.(3) din Constituţie, "dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii.". Potrivit articolului 32 din Constituţie: "(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil. (2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie." Totodată, în conformitate cu articolul 28 din Constituţie: " Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."
70. Curtea reţine că orice comportament instigator la ură este contrar prevederilor Constituţiei.
71. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că "atunci când pun în balanţă drepturile menţionate, factorii de decizie din cadrul autorităţilor publice şi judecătorii de drept comun care se confruntă cu asemenea cazuri trebuie să asigure un echilibru corect între libertatea de exprimare şi dreptul la respectarea vieţii private […]" (a se vedea HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 58).
72. Curtea constată că, în vederea prevenirii şi combaterii discursurilor de ură între concurenţi electorali, inclusiv în mediul on-line şi reţelele de socializare, trebuie ajustat cadrul legal prin instituirea unor mecanisme de control şi sancţionare promptă în acest sens, prilej cu care Curtea va emite o Adresă Parlamentului.
73. Cu referire la situaţiile de implicare a cultelor religioase în campania electorală reţinute de unii observatori naţionali (a se vedea § 52 supra), Curtea subliniază necesitatea abţinerii cultelor religioase de la amestecul în campaniile electorale. Curtea reaminteşte că principiul laicităţii constituie parte a identităţii constituţionale a Republicii Moldova, care obligă statul să adopte o atitudine neutră în funcţionarea cultelor religioase, garantând astfel respectarea drepturilor fundamentale ale fiecărei persoane (HCC nr.14 din 16 mai 2016, § 73; HCC nr.34 din 13 decembrie 2016, § 162).
74. Potrivit articolului 31 alin.(1) din Constituţie, libertatea conştiinţei trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
75. Anterior Curtea a constatat implicarea agresivă în cadrul alegerilor prezidenţiale a reprezentanţilor cultelor religioase, care au utilizat un limbaj extremist, xenofob, homofob şi sexist în adresa unui concurent electoral, şi a reţinut că un asemenea comportament este contrar prevederilor Constituţiei (a se vedea HCC nr.34 din 13 decembrie 2016, § 165), în consecinţă fiind emisă şi o Adresă, neexecutată până la moment (Adresa nr.PCC-01/139e-34/5 din 13 decembrie 2016).
76. În concluzie, Curtea constată că observaţiile şi carenţele menţionate supra nu sunt de natură să influenţeze rezultatele alegerilor şi modificarea atribuirii mandatului.
77. Prin urmare, Curtea notează că în procesul alegerilor prezidenţiale şi la numărarea voturilor exprimate nu au fost constatate încălcări ale Codului electoral, probate în modul stabilit de legislaţie, de natură să influenţeze rezultatele alegerilor şi atribuirea mandatului.
78. Astfel, în exercitarea atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei, Curtea Constituţională confirmă rezultatele scrutinului prezidenţial, potrivit căruia, la 15 noiembrie 2020, dna Maia Sandu a fost aleasă Preşedinte al Republicii Moldova.
III. VALIDAREA MANDATULUI DE PREŞEDINTE AL REPUBLICII MOLDOVA
79. În baza articolelor 79 alin.(1) din Constituţie, 4 alin.(1) lit.e) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 4 alin.(1) lit.e) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi 123 alin.(1) din Codul electoral, mandatul Preşedintelui Republicii Moldova este validat de Curtea Constituţională.
80. Potrivit articolului 123 alin.(2) din Codul electoral, până la validarea mandatului, candidatul ales la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova prezintă Curţii Constituţionale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplineşte nicio altă funcţie publică sau privată.
81. Astfel, pe data de 9 decembrie 2020, dna Maia Sandu i-a prezentat Curţii confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi că nu îndeplineşte nicio altă funcţie publică sau privată.
82. În şedinţa plenară nu au fost stabilite circumstanţe de natură să împiedice validarea mandatului dnei Maia Sandu pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.
83. Având în vedere aceste circumstanţe, Curtea validează mandatul Preşedintelui Republicii Moldova, ales în cadrul alegerilor din 15 noiembrie 2020.
Din aceste motive, în baza articolelor 79 alin.(1), 135 alin.(1) lit.e) şi 140 alin.(2) din Constituţie, 4 alin.(1) lit.e) şi 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 4 alin.(1) lit.e), 6, 61, 62 lit.d) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, 122 şi 123 din Codul electoral, Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:
1. Se confirmă rezultatele alegerii Preşedintelui Republicii Moldova din 15 noiembrie 2020.
2. Se validează alegerea dnei Maia Sandu în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.
3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.30. Chişinău, 10 decembrie 2020. | |
| PCC-01/189e/597 |
Chişinău, 10 decembrie 2020 Parlamentul Republicii Moldova |
ADRESĂ
Pe 10 decembrie 2020, Curtea Constituţională a adoptat Hotărârea nr.30 privind confirmarea rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova.
Examinând materialele cauzei, Curtea a constatat concluziile îngrijorătoare ale observatorilor naţionali şi internaţionali privind înregistrarea discursurilor de ură şi instigare la discriminare, mesajele şi declaraţiile intolerante ale candidaţilor, fapte care au lăsat o amprentă vizibil negativă asupra campaniei electorale.
De asemenea, în concluziile şi recomandările sale, Comisia Electorală Centrală a subliniat că "efectuarea campaniei electorale cu instigarea la ură sau denigrarea concurenţilor electorali devine tot mai des întâlnită, fapt raportat de către observatorii acreditaţi".
Curtea subliniază că orice discursuri de ură şi instigare la discriminare care depăşesc limitele admisibile ale libertăţii de exprimare şi atentează la viaţa privată a concurentului electoral, exercitate în cadrul scrutinului, sunt contrare Constituţiei. Strategiile de contraatac ale concurenţilor electorali exprimate prin mesaje dezbinătoare, de ură şi instigare la discriminare, cu atac la viaţa privată, răspândite prin materiale tipărite, difuzate în mass-media şi pe platformele reţelelor de socializare, trebuie sancţionate, prevenite şi combătute.
Astfel, ţinând cont de raţionamentele expuse în Hotărârea nr.30 din 10 decembrie 2020, Curtea subliniază necesitatea reglementării de către Parlament a unor mecanisme de control şi sancţionare promptă în acest sens, în vederea prevenirii şi combaterii discursurilor bazate pe ură între concurenţi electorali, inclusiv în mediul on-line şi reţelele de socializare.
În conformitate cu prevederile articolului 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |