Hotărâre nr.32 din 27.06.2023 cu privire la Raportul auditului asupra conformităţii investiţiilor şi reparaţiilor capitale efectuate de către unele unităţi administrativ-teritoriale de nivelul I şi de nivelul II în perioada anului 2021
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul auditului asupra conformităţii investiţiilor şi
reparaţiilor capitale efectuate de către unele unităţi administrativ-teritoriale
de nivelul I şi de nivelul II în perioada anului 2021
nr. 32 din 27.06.2023
(în vigoare 11.07.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 235-236 art. 22 din 11.07.2023
* * *
Curtea de Conturi, cu participarea dlui Veaceslav Şipitca, Secretar de stat, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale; dnei Lilia Taban, şefă adjunctă a Direcţiei investiţii publice, Ministerul Finanţelor; dlui Vitalie Surujiu, şef interimar al Direcţiei volumelor şi costurilor lucrărilor în construcţii, Agenţia pentru Supraveghere Tehnică; dnei Victoria Cujba, şefa Direcţiei administraţie publică, Cancelaria de Stat; dlui Viorel Jardan, preşedintele raionului Străşeni; dlui Vitalii Lupaşco, preşedintele raionului Briceni; dlui Ion Cojocari, preşedintele raionului Glodeni; dnei Mariana Ombun, preşedinta raionului Teleneşti; dlui Sergiu Fîntîna, preşedintele raionului Făleşti; dlui Ştefan Paniş, preşedintele raionului Floreşti; dlui Iurii Garas, vicepreşedintele raionului Edineţ; dlui Nicolae Gratii, preşedintele raionului Criuleni; dlui Iurie Levinschi, preşedintele raionului Hînceşti, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, în cadrul şedinţei în format video, călăuzindu-se de art.3 alin.(1), art.5 alin.(1), lit.a) şi art.31 alin.(1), lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul auditului asupra conformităţii investiţiilor şi reparaţiilor capitale efectuate de către unele unităţi administrativ-teritoriale de nivelul I şi de nivelul II în perioada anului 2021.
Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programelor activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anii 2022 şi 20232, având drept scop evaluarea conformităţii investiţiilor şi reparaţiilor capitale, în raport cu criteriile regulamentare de ordin legal.
Auditul public extern a fost planificat şi s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit, aplicate de Curtea de Conturi (ISSAI 100, ISSAI 400 şi ISSAI 4000)3.
______________________________
1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).
2 Programele activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anii 2022 şi, respectiv, 2023, aprobate prin Hotărârile Curţii de Conturi nr.75 din 28.12.2021 şi, respectiv, nr.65 din 22.12.2022.
3 Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".
Examinând Raportul de audit, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
Administrarea resurselor bugetare pentru investiţii şi reparaţii capitale nu este realizată conform unui cadru uniform de planificare strategică, execuţie şi raportare, fapt ce condiţionează utilizarea fondurilor publice şi patrimoniale contrar cerinţelor normative.
Din lipsa unor sancţiuni eficace şi de răspundere pentru încălcarea legislaţiei în cazul neexecutării unor lucrări, nu este asigurată administrarea conformă a resurselor financiare publice.
Unii beneficiari din cadrul autorităţilor publice locale de nivelul I şi de nivelul II auditate au gestionat mijloacele financiare alocate din contul bugetului public naţional pentru investiţii şi reparaţii capitale cu unele abateri de la actele normative în vigoare, ceea ce a dus la: finanţarea lucrărilor capitale neaprobate în modul corespunzător; admiterea de nereguli şi încălcări ale modului de achiziţie de lucrări şi servicii; executarea lucrărilor de proiectare şi de construcţie în lipsa autorizaţiilor corespunzătoare sau nejustificarea efectivă a celor recepţionate; reflectarea incorectă în evidenţa contabilă a mijloacelor financiare pentru cheltuieli capitale etc. Autorităţile locale nu determină impactul activităţilor realizate şi nivelul de implementare a obiectivelor stabilite, cu elaborarea rapoartelor de evaluare şi de progres.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului asupra conformităţii investiţiilor şi reparaţiilor capitale efectuate de către unele unităţi administrativ-teritoriale de nivelul I şi de nivelul II în perioada anului 2021, anexat la prezenta Hotărâre.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:
2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;
2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;
2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării asigurării implementării recomandărilor de audit;
2.4. Ministerului Finanţelor, pentru informare, şi se recomandă:
2.4.1. elaborarea modului de reflectare în evidenţa contabilă a prejudiciilor aferente majorării valorii şi volumelor lucrărilor de construcţie, constatate în cadrul controalelor efectuate de către Inspecţia Financiară şi Agenţia pentru Supraveghere Tehnică;
2.4.2. în comun cu Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, inventarierea şi întocmirea registrului tuturor proiectelor de investiţii şi reparaţii capitale iniţiate, dar nefinalizate la nivel de unitate administrativ-teritorială, cu indicarea resurselor financiare utilizate/alocate şi a celor necesare pentru finalizarea proiectelor respective;
2.5. Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică, pentru informare, şi se recomandă verificarea conformităţii documentaţiei, volumelor şi calităţii lucrărilor contractate de Consiliul raional Ungheni şi Consiliul raional Briceni, în ce priveşte consumul de materiale la lucrările de reparaţie a drumurilor, după cum este indicat în Raportul de audit (pct.4.2.6.);
2.6. Cancelariei de Stat, în comun cu Oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, prin prisma responsabilităţilor delegate de art.46 din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern, pentru informare şi luare de atitudine în vederea:
2.6.1. monitorizării şi asigurării implementării recomandărilor de audit de către autorităţile publice locale;
2.6.2. asigurării unor abordări unice, bazate pe prevederile cadrului legal, la efectuarea controlului asupra legalităţii deciziilor aprobate de consiliile locale, în special, a celor ce ţin de alocarea mijloacelor financiare către unităţile administrativ-teritoriale de alt nivel din transferurile cu destinaţie specială primite din bugetul de stat şi din soldul disponibil (fără a fi modificate deciziile de aprobare a bugetelor locale);
2.7. Unităţilor administrativ-teritoriale auditate4, pentru informare, şi se recomandă examinarea în şedinţele Consiliilor locale a rezultatelor auditului, cu audierea persoanelor responsabile, menţionate în Raportul de audit, referitor la faptele descrise în acesta, remedierea deficienţelor constatate şi implementarea recomandărilor înaintate de audit.
______________________________
4 Autorităţilor executive şi Consiliilor raionale: Făleşti, Glodeni, Străşeni, Ungheni, Floreşti, Teleneşti, Edineţ, Criuleni, Briceni, Hânceşti şi Orhei; Consiliilor locale: mun. Străşeni, or. Făleşti; Pîrliţa, Măcăreşti, Năpădeni din r-nul Ungheni; Cioburciu, r-nul Ştefan Vodă.
3. Se ia act că, pe parcursul misiunii de audit:
3.1. Primăria or. Cricova:
- a înregistrat în evidenţa contabilă garanţia de bună execuţie (5% din valoarea lucrărilor executate) în sumă totală de 1.084,7 mii lei, depusă la contul trezorerial de către antreprenori;
- a inventariat, evaluat şi înregistrat în evidenţa contabilă asfaltul frezat stocat (717,3 tone) în valoare de 179,3 mii lei;
3.2. Primăria com. Măcăreşti, r-nul Ungheni, a diminuat cu 1.183,8 mii lei volumul lucrărilor anterior acceptate la Contractul "Alimentarea cu apă a s. Măcăreşti" (lucrări excluse în volum de 2.546,7 mii lei şi lucrări incluse - de 1.362,9 mii lei);
3.3. Aparatul preşedintelui raionului Făleşti a transmis Direcţiei generale educaţie şi cultură valoarea cheltuielilor pentru reparaţia capitală a Muzeului de Istorie şi Etnografie în sumă de 1,7 mii lei, cu înregistrarea conformă a acesteia;
3.4. Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală a diminuat valoarea Programului "Satul European" pentru primăria s. Brătuleni, r-nul Nisporeni, cu valoarea lucrărilor executate anterior (în anul 2018) în sumă de 1.020,0 mii lei;
3.5. Primăria com. Goteşti, r-nul Cantemir, a diminuat valoarea clădirii Casei de cultură cu valoarea lucrărilor constatate ca exagerări de către Agenţia pentru Supraveghere Tehnică în anul 2020 şi transmise organelor de anchetă în sumă de 5.458,1 mii lei, înregistrându-le la conturile extrabilanţiere;
3.6. Primăria com. Pîrliţa, r-nul Ungheni, a majorat valoarea conductei de apă Pîrliţa-Ungheni cu 1.196,4 mii lei şi a sistemului de alimentare cu apă primit de la Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" cu 2.510,5 mii lei, efectuând înregistrările contabile corespunzătoare.
4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.
5. Curtea de Conturi va fi informată trimestrial, în termen de 9 luni din data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.4.-2.7. din prezenta Hotărâre.
6. Hotărârea şi Raportul auditului asupra conformităţii investiţiilor şi reparaţiilor capitale efectuate de către unele unităţi administrativ-teritoriale de nivelul I şi de nivelul II în perioada anului 2021 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).
| PREŞEDINTE | Marian LUPU |
| Nr.32. Chişinău, 27 iunie 2023. | |