Hotărâre nr.338 din 26.05.2026 cu privire la modificarea Regulamentului privind clauzele şi condiţiile pentru părţile responsabile pentru echilibrare aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.853/2025
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Â R E
cu privire la modificarea Regulamentului privind clauzele şi condiţiile
pentru părţile responsabile pentru echilibrare aprobat prin
Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.853/2025
nr. 338 din 26.05.2026
(în vigoare 29.05.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 227-230 art. 410 din 29.05.2026
* * *
În temeiul prevederilor art.13 alin.(7), art.39 alin.(9) şi (13) din Legea nr.164/2025 cu privire la energia electrică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.437-440, art.598) şi a notei de fundamentare elaborată de Departamentul energie electrică şi regenerabilă, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul privind clauzele şi condiţiile pentru părţile responsabile pentru echilibrare aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.853/2025 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2026, nr.169-141, art.223) se modifică, după cum urmează:
1) La punctul 2:
explicaţia abrevierii "FSKAR" va avea următorul cuprins:
"FSKAR – platforma europeană dedicată pentru decontarea volumului schimburilor neintenţionate de energie pentru stabilizarea frecvenţei în aria sincronă Europa Continentală, erorii reglajului din zonă şi perioadei corespunzătoare rampelor;";
se completează cu abrevieri cu următorul cuprins:
"a1) RRFa – rezerve pentru restabilirea frecvenţei activate automat;
b1) RRFm – rezerve pentru restabilirea frecvenţei activate manual;
c1) RI – rezerve de înlocuire.";
2) Punctul 3 se completează cu litera "g" cu următorul cuprins:
"g) Hotărârea ANRE nr.644 din 04.11.2025 cu privire la aprobarea Liniilor directoare privind operarea sistemului de transport.";
3) La punctul 4 se completează cu noţiunea "Furnizor principal" cu următorul cuprins:
"w) Furnizor principal - furnizorul, care şi-a asumat responsabilitatea echilibrării pentru un loc de consum deservit de mai mulţi furnizori.";
4) La punctul 9 lit.a) după textul "CPT determinat" se completează cu cuvintele "pentru reţeaua şi instalaţiile electrice";
5) Punctul 17 se expune în redacţia următoare:
"17. În cazul consumatorului deservit simultan de mai mulţi furnizori la un loc de consum, doar furnizorul principal îşi asumă responsabilitatea echilibrării respectivului loc de consum.";
6) La punctul 42:
alin.(2), cuvintele "prevăzut în" se exclud;
alin.(3), textul "alin.(2)" se substituie cu textul "alin.(1)", iar cuvântul "utilizarea" se substituie cu cuvântul "executarea";
7) La punctul 113, după cuvintele "să transmită" se completează cu textul "NF privind";
8) La punctul 114, lit.c) va avea următorul cuprins:
"c) în cazul identificării şi corectării unor erori ale sistemului informatic al pieţei de echilibrare. În acest caz modificările se vor înregistra într-un registru dedicat sau în cadrul sistemului informatic al pieţei de echilibrare cu asigurarea trasabilităţii modificărilor realizate, care poate fi prezentată la solicitarea ANRE.";
9) La punctul 148, textul "/grup de echilibrare" se exclude;
10) La punctul 155, cuvintele "şi pierderile de energie electrică" se exclud;
11) La punctul 173, subpct.1) cuvintele "de distribuţie" se exclud;
12) La punctul 211, se expune în redacţia următoare:
"211. OST determină dezechilibrul SEN şi publică cel târziu la 30 de minute după încheierea intervalului de decontare IDi, valoarea şi semnul dezechilibrului estimat al SEN. Obligaţia de publicare poate fi îndeplinită prin indicarea explicită pe pagina web oficială a OST, a unei legături la o pagină web unde aceste informaţii sunt publicate.";
13) Punctul 223, va avea următorul cuprins:
"223. Pentru fiecare interval de decontare IDi din luna de livrare OST determină componenta de deficienţă (scarcity) cu următoarea formulă:
unde:
– PIPi reprezintă preţul de închidere a pieţei pe ziua următoare pentru intervalul de decontare IDi din ziua de livrare;
– FRRDimC reprezintă valoare de dimensionare a rezervei de restabilire a frecvenţei pe direcţia creşterii de putere şi se exprimă ca valoare pozitivă;
– FRRDimR reprezintă valoare de dimensionare a rezervei de restabilire a frecvenţei pe direcţia reducerii de putere şi se exprimă ca valoare pozitivă;
– DezSENi reprezintă dezechilibrul sistemului în interval de decontare IDi.
2. Punctul 4 din Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.853/2025 va avea următorul cuprins:
"4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la 1 iulie 2026.".
3. Prezenta Hotărâre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, pe pagina web oficială a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică şi pe pagina web oficială a Î.S. "Moldelectrica".
4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTOR GENERAL | Alexei TARAN |
| Directori | Constantin BOROSAN
Eugen CARPOV Daniel MITITELU |
| Alexandru URSU | |
| Nr.338. Chişinău, 26 mai 2026. | |