BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.354 din 13.08.2021 privind stabilirea cheltuielilor de bază aferente activităţii de producere a energiei electrice şi termice, activităţii de distribuţie şi furnizare a energiei termice de către S.A. "CET-Nord"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
13.08.2021

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ

H O T Ă R Â R E

privind stabilirea cheltuielilor de bază aferente activităţii de producere

a energiei electrice şi termice, activităţii de distribuţie şi furnizare

 a energiei termice de către S.A. "CET-Nord"

nr. 354  din  13.08.2021

 (în vigoare 20.08.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.197-201 art.1053 din 20.08.2021

* * *

Abrogat: 11.08.2025

Hotărîrea ANRE nr.371 din 08.07.2025

În conformitate cu prevederile Metodologiei de calculare, aprobare şi aplicare a preţurilor şi tarifelor reglementate pentru producerea energiei electrice şi termice, pentru serviciile de distribuţie şi furnizare a energiei termice, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.396/2019 din 01.11.2019 (Monitorul Oficial nr.360-366/2028 din 06.12.2019), pct.30 din Regulamentul privind procedurile de prezentare şi de examinare a cererilor titularilor de licenţe privind preţurile şi tarifele reglementate, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.286/2018 din 17 octombrie 2018 (Monitorul Oficial nr.430-439/1692 din 23.11.2018), în baza cererii S.A. "CET-Nord" nr.310-08/2486 din 23.12.2020, a Notei de argumentare a Departamentului gaze naturale şi energie termică şi în scopul stabilirii cheltuielilor strict necesare activităţii de producere a energiei electrice şi termice, distribuţie şi furnizare a energiei termice, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă valorile cheltuielilor de bază aferente activităţii de producere a energiei electrice şi termice ale S.A. "CET-Nord", pentru anul de bază 2020, după cum urmează:

1.1. Cheltuieli materiale (CMp) – 2 442,08 mii lei;

1.2. Cheltuieli aferente serviciilor prestate de terţi (CSTp) – 17 345,49 mii lei;

1.3. Cheltuieli aferente retribuirii muncii (CRMp) – 42 826,79 mii lei;

1.4. Cheltuieli administrative (CA) – 506,94 mii lei.

11. Se completează, începând cu anul 2022, cheltuielile de bază aferente activităţii de producere a energiei termice de către S.A. "CET-Nord", cu următoarele valori:

11.1. Cheltuieli materiale (CMp) – 80,77 mii lei;

11.2. Cheltuieli aferente serviciilor prestate de terţi (CSTp) - 35,81 mii lei;

11.3. Cheltuieli aferente retribuirii muncii (CRMp) - 689,92 mii lei.

[Pct.11 introdus prin Hot. ANRE nr.313 din 07.06.2023, în vigoare 08.07.2023]

2. Se aprobă, valorile cheltuielilor de bază aferente activităţii de distribuţie şi furnizare a energiei termice prestate de către S.A. "CET-Nord", pentru anul de bază 2020, după cum urmează:

2.1. Cheltuieli materiale (CMd) – 487,16 mii lei;

2.2. Cheltuieli aferente serviciilor prestate de terţi (CSTd) – 265,80 mii lei;

2.3. Cheltuieli aferente retribuirii muncii (CRMd) – 24 297,42 mii lei;

2.4. Cheltuieli administrative (CA) – 132,98 mii lei;

2.5. Cheltuieli de distribuire (CDj) – 876,61 mii lei.

3. Prezenta Hotărâre poate fi contestată în termen de 30 de zile la autoritatea emitentă.