Hotărâre nr.38 din 29.12.2016 privind măsurile de reglementare preventivă ale pieţei de terminare a apelurilor voce în reţeaua proprie de telefonie mobilă a S.A."Moldcell"
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN
COMUNICAŢII ELECTRONICE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI
H O T Ă R Â R E
privind măsurile de reglementare preventivă ale pieţei
de terminare a apelurilor voce în reţeaua proprie
de telefonie mobilă a S.A."Moldcell"
nr. 38 din 29.12.2016
(în vigoare 29.12.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 2-8 art. 15 din 06.01.2017
* * *
În temeiul prevederilor art.9 alin.(1) lit.k), l), m) şi u), art.48 alin.(2), art.52 alin.(1) şi (3) şi ale art.53 alin.(1), (3) şi (4) din Legea comunicaţiilor electronice nr.241-XVI din 15.11.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.51-54, art.155), cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu pct.14 şi pct.15 lit.b) din Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.905 din 28 iulie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.143-144, art.917);
Având în vedere prevederile Regulamentului privind identificarea şi analiza pieţelor relevante din domeniul comunicaţiilor electronice şi desemnarea furnizorilor de reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice cu putere semnificativă pe aceste pieţe, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.55 din 29 decembrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.34-36, art.117), cu modificările şi completările ulterioare;
Ţinând cont de concluziile din Analiza pieţei de terminare a apelurilor voce în reţelele proprii de telefonie mobilă iteraţia 4 (2016);
Luând în considerare rezultatele studiului pieţelor concurenţiale comparabile cu privire la preţurile pentru terminarea apelurilor în reţelele de telefonie mobilă, Consiliul de Administraţie
HOTĂRĂŞTE:
1. Se identifică relevantă reglementării preventive piaţa de terminare a apelurilor voce în reţeaua proprie de telefonie mobilă a S.A."Moldcell".
2. Se desemnează S.A."Moldcell" (IDNO 1002600046027) drept furnizor cu putere semnificativă pe piaţa de terminare a apelurilor voce în reţeaua proprie de telefonie mobilă.
3. Se menţin obligaţiile speciale preventive puse în sarcina S.A."Moldcell" prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.78 din 23.12.2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia punctului 36, care se expune în redacţie nouă, conform anexei la prezenta hotărâre.
4. Prezenta hotărâre se completează de drept cu alte reglementări emise de ANRCETI în acest sens.
5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aprobării.
6. Prezenta hotărâre se comunică S.A."Moldcell" şi Consiliului Concurenţei în termen de 3 zile lucrătoare din data aprobării.
7. Partea dispozitivă a prezentei hotărâri se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| DE ADMINISTRAŢIE AL ANRCETI | Grigore VARANIŢA |
| Membrii Consiliului | |
| de Administraţie | Corneliu Jaloba |
| Marian Pocaznoi | |
| Nr.38. Chişinău, 29 decembrie 2016. | |