Hotărâre nr.4 din 21.01.2021 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova (sesizările nr.207a/2020 şi nr.213a/2020)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

pentru  controlul constituţionalităţii Legii nr. 234

din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea

limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova

(sesizările nr.207a/2020 şi nr.213a/2020)

nr. 4  din  21.01.2021

 (în vigoare 21.01.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 42-50 art.12 din 12.02.2021

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate pe 18 şi 21 decembrie 2020,

Examinând sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizările depuse la Curtea Constituţională pe 18 şi 21 decembrie 2020, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502 din 16 iunie 1995, de dl Octavian Ţîcu, dl Dinu Plîngău şi dna Maria Ciobanu, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Autorii sesizărilor îi solicită Curţii să verifice constituţionalitatea Legii nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 23 decembrie 2020, sesizările au fost declarate admisibile, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. De asemenea, având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor nr.207a/2020 şi nr.213a/2020, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, fiindu-i atribuit numărul 207a/2020.

5. În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Agenţiei Relaţii Interetnice, Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice şi Avocatului Poporului.

6. În şedinţa publică a Curţii au fost prezenţi dl Octavian Ţîcu, autor al sesizării nr.207a/2020, dl Dinu Plîngău, autor al sesizării nr.213a/2020, dl Vasile Bolea, reprezentant al Parlamentului, şi dl Fadei Nagacevschi, reprezentant al Guvernului.

ÎN FAPT

7. Pe 1 septembrie 1989 a fost adoptată Legea nr.3465 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, care prevede în preambulul său, între altele, faptul că limbii ruse i se vor asigura, pe teritoriul acestei Republici, condiţiile necesare pentru a fi folosită şi dezvoltată ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. De asemenea, în articolul 10 al acestei Legi se menţiona că actele organelor puterii de stat, ale administraţiei de stat şi ale organizaţiilor obşteşti trebuie traduse în limba rusă.

8. Pe 4 iunie 2018, în baza unei sesizări depuse de un grup de deputaţi, Curtea Constituţională a constatat, prin Hotărârea sa nr.17, desuetudinea Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

9. Pe 16 decembrie 2020, Parlamentul a adoptat Legea nr.234 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, care prevede, între altele, că statul Republica Moldova le garantează tuturor cetăţenilor studierea limbii de stat [articolul 1 alin.(2)] şi că trebuie să asigure condiţii necesare pentru utilizarea şi dezvoltarea limbii ruse în calitate de limbă de comunicare interetnică [articolul 2 alin.(1)]. De asemenea, Legea prevede că limba rusă se foloseşte în calitate de limbă de comunicare interetnică alături de limba de stat [articolul 2 alin.(2)]. În UTA Găgăuzia, limba oficială este limba de stat, limba găgăuză sau limba rusă [articolul 3 alin.(2)]. Statul garantează ocrotirea dreptului la dezvoltarea educaţiei şi culturii în limba maternă a cetăţenilor săi care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova [articolul 4 alin.(1)]. Activităţile de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică se efectuează în limba de stat, la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă. În cazul UTA Găgăuzia, traducerea va fi efectuată la solicitare în limba găgăuză sau limba rusă [articolul 7 alineatele (1) şi (2)]. Actele oficiale ale organelor puterii de stat şi în administraţia publică se întocmesc şi se adoptă în limba de stat, urmând să fie traduse în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se traduc şi în limba găgăuză [articolul 8]. Organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile primesc şi examinează cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba de stat sau în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se primesc şi se examinează cele depuse în limba de stat, în limba găgăuză sau în limba rusă; formularele şi textele administrative de uz curent se eliberează în limba de stat şi, la solicitarea cetăţeanului, în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia şi în limba găgăuză [articolul 9 alineatele (1) şi (2)]. De asemenea, Legea reglementează modul de utilizare a limbilor în domeniul educaţiei, ştiinţei şi culturii, precum şi în cazul denumirii instituţiilor publice, localităţilor, afişelor publice, publicităţii sau altor texte informative, denumirii mărfurilor, produselor alimentare etc. [articolele 11 - 18]. Totodată, Legea stabileşte că conducătorii instituţiilor publice, instituţiilor private şi organizaţiilor obşteşti poartă răspundere personală pentru nerespectarea prevederilor Legii [articolul 20]. În acelaşi timp, Legea stabileşte că propagarea ostilităţii, a dispreţului faţă de limba oricărei naţionalităţi, crearea obstacolelor la funcţionarea limbii de stat şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării, precum şi lezarea drepturilor persoanelor pe motive de limba utilizată, implică răspundere în modul stabilit de lege [articolul 21].

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

"Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică."

Articolul 10

Unitatea poporului şi dreptul la identitate

"(1) Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.

(2) Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase."

Articolul 13

Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi

"(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine.

(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.

(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulaţie internaţională.

(4) Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 131

Bugetul public naţional

"[...]

(4) Orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sunt acceptate de Guvern.

[...]

(6) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare."

11. Prevederile Legii nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova sunt următoarele:

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. – (1) Statutul de limbă de stat în Republica Moldova este consfinţit prin Constituţia Republicii Moldova şi are menirea să consolideze suveranitatea acesteia şi să creeze garanţiile necesare pentru implementarea sa deplină şi cuprinzătoare în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale.

(2) Republica Moldova garantează tuturor cetăţenilor studierea limbii de stat.

(3) Studierea şi cunoaşterea limbii de stat a Republicii Moldova, cel puţin la nivel de comunicare, sunt obligaţii morale ale tuturor cetăţenilor ţării.

(4) Statul asigură implementarea programelor de studiere gratuită a limbii de stat, în special în localităţile compact populate de minorităţile naţionale.

(5) Prezenta lege se bazează pe următoarele principii:

a) punerea în aplicare a art.13 din Constituţia Republicii Moldova în ceea ce priveşte limbile şi drepturile lingvistice ale cetăţenilor;

b) utilizarea limbilor este un drept fundamental garantat de Constituţie şi de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte;

c) discriminarea lingvistică este interzisă;

d) statul respectă dreptul de utilizare liberă şi de dezvoltare a limbilor de către cetăţeni şi garantează protecţia împotriva încălcării acestui drept de către terţi;

e) statul recunoaşte şi garantează accesibilitatea lingvistică a tuturor serviciilor şi proceselor legate de asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, precum şi a tuturor informaţiilor despre acestea, în condiţiile prezentei legi.

Articolul 2. – (1) Republica Moldova asigură condiţiile necesare pentru utilizarea şi dezvoltarea limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică pe teritoriul ţării.

(2) Limba rusă, în calitate de limbă de comunicare interetnică, se foloseşte pe teritoriul Republicii Moldova alături de limba de stat.

Articolul 3. – (1) În scopul de a proteja şi a asigura dezvoltarea limbii găgăuze, Republica Moldova creează condiţiile necesare pentru extinderea consecventă a funcţiilor sale sociale.

(2) În UTA Găgăuzia, limba oficială, în diferite sfere ale vieţii, este limba de stat, limba găgăuză sau rusă.

Articolul 4. – (1) Statul garantează ocrotirea dreptului la dezvoltarea educaţiei şi culturii în limba maternă a cetăţenilor săi care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova.

(2) Republica Moldova garantează ocrotirea limbilor vorbite de minorităţile naţionale şi grupurile etnice care locuiesc pe teritoriul ţării.

(3) În scopul dezvoltării culturii multietnice, Republica Moldova garantează funcţionarea şi ocrotirea limbilor grupurilor etnice care locuiesc pe teritoriul ţării.

(4) Statul creează condiţii necesare pentru studierea şi utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova a limbilor de circulaţie internaţională.

Articolul 5. – Prezenta lege nu reglementează utilizarea limbilor în sfera vieţii private.

Capitolul II

DREPTURILE ŞI GARANŢIILE

CETĂŢENILOR ÎN ALEGEREA LIMBII

Articolul 6. – În relaţiile cu autorităţile publice, cu administraţia publică, cu instituţiile publice, precum şi cu întreprinderile şi organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba de comunicare verbală şi scrisă este, la alegerea cetăţeanului, limba de stat sau limba de comunicare interetnică. În UTA Găgăuzia, în relaţiile menţionate mai sus, este garantat dreptul cetăţeanului de a utiliza şi limba găgăuză. În zonele unde majoritatea populaţiei este de etnie ucraineană, rusă, bulgară sau de altă etnie, pentru comunicare este utilizată limba de stat, limba maternă sau orice altă limbă acceptată de majoritatea populaţiei.

Capitolul III

FUNCŢIONAREA LIMBILOR ÎN ORGANELE PUTERII DE STAT,

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ, ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE,

ÎN ÎNTREPRINDERI ŞI ÎN ALTE ORGANIZAŢII

Articolul 7. – (1) Activităţile de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică se efectuează în limba de stat, iar la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă.

(2) În UTA Găgăuzia, activităţile de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică se efectuează în limba de stat, iar la solicitare, în limba găgăuză sau în limba rusă.

(3) În cadrul desfăşurării diverselor evenimente şi a activităţilor de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică în regiunile în care majoritatea compactă a populaţiei este vorbitoare de limba ucraineană, rusă, bulgară sau de oricare altă limbă se utilizează limba de stat şi, la solicitare, limba de comunicare interetnică sau orice altă limbă acceptată de majoritatea populaţiei din această regiune.

Articolul 8. – Actele oficiale ale organelor puterii de stat şi în administraţia publică se întocmesc şi se adoptă în limba de stat, urmând să fie traduse în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se traduc şi în limba găgăuză.

Articolul 9. – (1) Organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile primesc şi examinează cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba de stat sau în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se primesc şi se examinează cele depuse în limba de stat, în limba găgăuză sau în limba rusă.

(2) Formularele şi textele administrative de uz curent se eliberează în limba de stat şi, la solicitarea cetăţeanului, în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se eliberează, la solicitarea cetăţeanului, şi în limba găgăuză.

(3) Organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile şi alte organizaţii acceptă şi examinează actele prezentate de cetăţeni în limba de stat sau în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se acceptă şi se examinează cele prezentate în limba de stat, în limba găgăuză sau în limba rusă. Pentru actele prezentate în alte limbi se anexează traducerea în limba de stat.

(4) Şefii instituţiilor de stat sunt obligaţi să cunoască limba de stat.

Capitolul IV

LIMBA DE PROCEDURĂ ÎN CAUZELE PENALE,

CIVILE, CONTRAVENŢIONALE ŞI ÎN ARBITRAJ

Articolul 10. – (1) Urmărirea penală şi procedurile judiciare în cauze penale, civile, contravenţionale şi în arbitraj în Republica Moldova se desfăşoară în limba de stat, sau într-o limbă acceptată de majoritatea persoanelor participante la proces. În cazul în care există divergenţe în alegerea limbii procesului, acesta se va desfăşura în limba de stat.

(2) Participanţilor la proces care nu cunosc limba de efectuare a procedurii de urmărire penală sau judiciare li se asigură dreptul de a lua cunoştinţă de materialele din dosar, de a participa la acţiunile de urmărire penală şi judiciare prin intermediul interpretului, precum şi dreptul de a lua cuvântul şi de a face depoziţii în limba maternă.

(3) Documentele de urmărire penală şi judiciare se înmânează bănuitului, învinuitului şi inculpatului în traducere în limba pe care o posedă.

Capitolul V

LIMBA UTILIZATĂ ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI,

ŞTIINŢEI ŞI CULTURII

Articolul 11. – (1) Studierea limbii de stat a Republicii Moldova este obligatorie în toate instituţiile de învăţământ de toate nivelurile. Cerinţele pentru predarea şi învăţarea limbii de stat sunt stabilite de standardul educaţional de stat. Responsabilitatea asigurării procesului de învăţare a limbii de stat în toate instituţiile de învăţământ revine ministerului de resort şi autorităţilor administraţiei publice locale.

(2) Republica Moldova garantează cetăţenilor dreptul la educaţie în limba de stat şi în limba de comunicare interetnică la toate nivelele sistemului educaţional.

(3) Ministerul de resort dezvoltă programe speciale de învăţământ bilingv şi multilingv (una dintre componentele cărora este limba de stat) pentru instituţiile de învăţământ publice din ţară şi alocă finanţare suplimentară pentru implementarea componentei de limbă de stat.

(4) Autorităţile publice regionale şi locale pot elabora programe speciale de învăţământ bilingv şi multilingv pentru instituţiile de învăţământ publice din jurisdicţia lor.

(5) Autorităţile publice centrale, prin intermediul Biroului Relaţii Interetnice, oferă tuturor locuitorilor Republicii Moldova oportunităţi echitabile de a studia limba de stat suplimentar faţă de programa şcolară.

(6) Autorităţile publice centrale, prin intermediul ministerului de resort, asigură instruire în limba de comunicare interetnică.

Articolul 12. – Republica Moldova creează condiţiile necesare pentru dezvoltarea ştiinţei, inovării şi culturii naţionale moldoveneşti, precum şi pentru activitatea ştiinţifică şi culturală în alte limbi ce funcţionează pe teritoriul acesteia. Susţinerea tezelor are loc în limba de stat, în limba rusă sau într-o altă limbă, stabilită de consiliul specializat respectiv.

Capitolul VI

LIMBA UTILIZATĂ ÎN DENUMIRI,

INFORMAŢII ŞI PUBLICITATE

Articolul 13. – Denumirile autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice, departamentelor, întreprinderilor, organizaţiilor, precum şi ale subdiviziunilor structurale ale acestora se redactează în limba de stat, cu traducere în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se utilizează denumirea în limba de stat, cu traducere în limba rusă şi în limba găgăuză. Denumirile luate între ghilimele nu se traduc, ci se reproduc prin transliteraţie.

Articolul 14. – Localităţile şi alte obiective geografice de pe teritoriul Republicii Moldova au o singură denumire oficială în limba de stat, iar în UTA Găgăuzia se utilizează denumirea găgăuză originară (fără traducere sau adaptare), ţinându-se cont de tradiţiile istorice din localitatea respectivă. Scrierea corectă a denumirilor de localităţi şi de alte obiective geografice se stabileşte prin lege organică.

Articolul 15. – Denumirile de sectoare orăşeneşti, pieţe, străzi, stradele etc. se redactează în limba de stat, iar în UTA Găgăuzia se utilizează denumirea găgăuză originară.

Articolul 16. – (1) Înscrisurile de pe plăcile cu denumirile organelor puterii de stat, administraţiei publice şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor se execută în limba de stat şi în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se execută în limba de stat, în limba găgăuză şi în limba rusă.

(2) Plăcile cu denumirile organelor puterii de stat, administraţiei publice şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor sunt dispuse în stânga sau de asupra în limba de stat şi în dreapta sau mai jos în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia sunt dispuse în stânga sau de asupra în limba de stat, în centru sau la mijloc în limba găgăuză, în dreapta sau mai jos în limba rusă.

Articolul 17. – Textele afişelor, avizelor publice, textele de publicitate şi alte texte de informare vizuală se scriu în limba de stat şi, în caz de necesitate, se traduc în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia, în limba de stat, precum şi în limba găgăuză sau în limba rusă.

Articolul 18. – Denumirea mărfurilor şi ale produselor alimentare, etichetele mărfurilor, mărcile comerciale, instrucţiunile, precum şi orice alte informaţii vizuale referitoare la mărfurile fabricate în Republica Moldova prezentate populaţiei, care locuieşte pe teritoriul ţării, se întocmesc în limba de stat şi în limba rusă.

Articolul 19. – Traducerea denumirilor şi informaţiilor se face în conformitate cu normele gramaticale ale limbii în care se efectuează traducerea.

Capitolul VII

OCROTIREA LIMBILOR DE CĂTRE STAT

Articolul 20. – Conducătorii organelor puterii de stat, administraţiei publice centrale şi celei locale, organizaţiilor obşteşti, precum şi ai întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor aflate pe teritoriul Republicii Moldova poartă răspundere personală pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, în limitele sferei din subordinea lor, conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 21. – Propagarea ostilităţii, a dispreţului faţă de limba oricărei naţionalităţi, crearea obstacolelor la funcţionarea limbii de stat şi a altor limbi pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi lezarea drepturilor cetăţenilor pe motive de limbă utilizată implică răspunderea în modul stabilit de legislaţie.

Articolul 22. – Controlul executării legislaţiei privind funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova este exercitat de către Guvern, Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii şi Biroul Relaţii Interetnice.

Capitolul VIII

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 23. – (1) Guvernul, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;

c) va adopta actele necesare pentru punerea în aplicare a prezentei legi.

(2) Guvernul va examina minuţios costurile şi alte necesităţi pentru implementarea programelor de studiere gratuită a limbii de stat pentru minorităţile naţionale, conform prevederilor art.1, şi va propune rectificarea corespunzătoare a bugetului de stat pentru aceste scopuri.

(3) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.3465/1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti.

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

12. Prin decizia sa din 23 decembrie 2020, Curtea a verificat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

13. Curtea a reţinut că obiectul sesizărilor îl constituie Legea nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

14. Potrivit notei sale informative, Legea contestată înlocuieşte Legea nr.3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti, a cărei desuetudine a fost constatată prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 4 iunie 2018.

15. La data depunerii sesizărilor, Legea contestată (proiectul nr.477 din 1 decembrie 2020) nu era publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. La data examinării admisibilităţii acestor sesizări, Legea dobândise nr.234 din 16 decembrie 2020, a fost promulgată prin Decretul Preşedintelui Republicii nr.1903-VIII din 18 decembrie 2020 şi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.353-357 din 22 decembrie 2020.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Potrivit articolelor 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii în Parlament au prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

18. Prevederile contestate nu au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate.

19. Autorii sesizărilor au susţinut, după caz, că Legea contestată contravine articolelor 1 alin.(3) [Preeminenţa dreptului], 6 [Separaţia şi colaborarea puterilor], 7 [Constituţia, Lege Supremă], 10 [Unitatea poporului şi dreptul la identitate], 13 [Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi], 16 [Egalitatea], 64 [Organizarea internă a Parlamentului], 73 [Iniţiativa legislativă] şi 131 [Bugetul public naţional] din Constituţie.

20. Curtea reţine că prevederile articolului 7 consacră supremaţia Constituţiei şi impun obligaţia corelării legilor şi a tuturor actelor normative cu dispoziţiile sale. Acest articol comportă un caracter generic şi constituie un imperativ de ordin general-obligatoriu, care stă la baza oricăror reglementări şi nu poate constitui reper individual şi separat (a se vedea DCC nr.6 din 19 ianuarie 2017, § 28; DCC nr.117 din 23 octombrie 2018, § 16).

21. Cu privire la incidenţa articolelor 7 şi 10 din Constituţie, Curtea a observat că aceste articole au fost invocate în legătură cu o pretinsă instituire a unui statut privilegiat pentru limba rusă în Republica Moldova. Totuşi, Constituţia Republicii Moldova are un articol distinct dedicat limbii de stat şi funcţionării celorlalte limbi pe teritoriul Republicii Moldova. O eventuală analiză în baza articolelor 7 şi 10 ar fi absorbită de analiza efectuată în baza articolului 13 din Constituţie.

22. Curtea a considerat necesar să reţină, pentru examinarea sesizărilor în fond, articolul 13 din Constituţie. Acest articol prevede la cel de-al patrulea alineat al său că "modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică". Totuşi, marja discreţionară a legislatorului nu este una nelimitată. Parlamentul trebuie să respecte prevederile Constituţiei. Curtea trebuie să verifice, la etapa fondului, dacă prin adoptarea Legii contestate este respectat inclusiv articolul 13 alin.(1) din Constituţie.

23. Cu referire la incidenţa articolului 16 din Constituţie, Curtea a subliniat că acesta trebuie invocat în coroborare cu un alt drept fundamental (a se vedea HCC nr.29 din 26 noiembrie 2020, § 19). Curtea a reţinut că autorii sesizării nu au demonstrat incidenţa unui drept fundamental, prin urmare, articolul 16 din Constituţie nu este aplicabil.

24. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că autonomia parlamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar şi abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale legislativului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară (a se vedea HCC nr.27 din 17 noiembrie 2015, § 36-37; HCC nr.28 din 19 noiembrie 2020, § 18). Având în vedere că autorii sesizărilor pun în discuţie problema exercitării în mod discreţionar şi abuziv a autonomiei parlamentare la adoptarea Legii contestate, Curtea reţine incidenţa articolelor 1 alin.(3), 64 şi 73 din Constituţie.

25. Cu privire la încălcarea articolelor 6 şi 131 din Constituţie, a cărei argumentare scoate în evidenţă lipsa avizului pozitiv al Guvernului pentru această Lege şi cheltuielile neprevăzute pe care le-ar presupune implementarea ei, Curtea subliniază că poate efectua o analiză în acest sens la etapa fondului.

26. În consecinţă, Curtea a declarat admisibile sesizările şi va trece la examinarea fondului cauzei.

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorilor sesizărilor

27. Autorul sesizării nr.207a/2020 menţionează că Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, care stabileşte că limba rusă reprezintă limba de comunicare între minorităţile naţionale şi minorităţile etnice, încalcă dispoziţiile articolului 13 alin.(1) din Constituţie. Textul "statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării" de la articolul 13 alin.(2) din Constituţie nu trebuie interpretat în sensul în care ar acorda un statut prioritar limbii ruse în raport cu limba de stat ca mijloc de comunicare între minorităţile naţionale şi minorităţile etnice. Recunoaşterea unei limbi, în acest caz a limbii ruse, care aparţine unei minorităţi etnice ca fiind limba de comunicare interetnică stabileşte un tratament discriminatoriu în raport cu limbile celorlalte minorităţi etnice. Pentru că Legea le permite cetăţenilor să se adreseze autorităţilor publice fie în limba de stat, fie în limba rusă, ea contravine articolului 13 alin.(1) din Constituţie. Autorul sesizării menţionează că Legea contestată contravine Hotărârii Curţii Constituţionale nr.36 din 5 decembrie 2013, § 124, în care Curtea a reţinut că prevederea conţinută în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conţinute în articolul 13 al Constituţiei.

28. Autorii sesizării nr.213a/2020 consideră că acordarea unui statut special limbii ruse prin Legea contestată contravine articolului 13 alin.(1) din Constituţie şi Hotărârii Curţii Constituţionale nr.36 din 5 decembrie 2013, § 124, în care Curtea a reţinut că prevederea conţinută în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conţinute în articolul 13 al Constituţiei. Deşi articolul 13 alin.(2) din Constituţie recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării, acest fapt nu presupune că limbii ruse i se conferă statutul de limbă oficială a statului. Acordarea unor privilegii unei minorităţi etnice instituie un tratament discriminatoriu în raport cu celelalte minorităţi care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Mai mult, stabilirea obligaţiei de a traduce răspunsurile şi actele oficiale ale autorităţilor publice discriminează nu doar celelalte minorităţi etnice, dar şi majoritatea populaţiei care este vorbitoare a limbii române. În acest caz, cunoaşterea limbii ruse ar deveni o cerinţă obligatorie la angajarea personalului în cadrul instituţiilor publice, fapt care contravine Constituţiei.

29. Autorii sesizării notează că, deşi pentru traducerea actelor oficiale ale autorităţilor publice sunt necesare mijloace financiare, Legea contestată nu a fost avizată de Guvern. În acest sens, autorii sesizării menţionează că, potrivit articolului 131 alin.(4) din Constituţie, orice propunere legislativă sau amendament care atrage majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare poate fi adoptat numai după ce sunt acceptate de Guvern. Prin urmare, Legea contestată a fost adoptată cu încălcarea articolului 131 alin.(4) din Constituţie.

30. De asemenea, autorii sesizării notează că Legea contestată a fost adoptată cu încălcarea Regulamentului Parlamentului, şi anume: a) proiectul Legii contestate a fost repartizat pentru avizare greşit către Comisia juridică, numiri şi imunităţi. Acest proiect trebuia repartizat Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media; b) proiectul Legii contestate nu a fost supus dezbaterilor publice; c) deputaţii au fost lipsiţi de dreptul de a acorda întrebări şi de a lua cuvântul în cadrul şedinţei plenare; d) proiectul Legii contestate a fost votat în a doua lectură fără a aştepta avizele autorităţilor relevante; e) proiectul Legii contestate a fost votat, deşi Centrul Naţional Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Direcţia generală juridică a Parlamentului au prezentat avize negative.

B. Argumentele autorităţilor

31. Preşedintele Republicii Moldova a subliniat, în opinia sa scrisă, că decizia privind necesitatea reglementării modului de funcţionare a limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova constituie apanajul Parlamentului, ca unică autoritate abilitată cu prerogativa de a adopta legi organice, în baza articolelor 13 alin.(4), 72 şi 74 din Constituţie.

32. În şedinţa publică reprezentantul Parlamentul a menţionat că la adoptarea Legii contestate a fost respectată cerinţa dezbaterii proiectului de lege stabilită de Regulamentul Parlamentului. Având în vedere circumstanţele în care Legea contestată a fost adoptată în prima lectură, lipsa dezbaterilor nu poate fi imputată deputaţilor care au votat proiectul de lege. Deputaţii care consideră că dezbaterile parlamentare nu au avut loc puteau să solicite exercitarea drepturilor lor prevăzute de Regulamentul Parlamentului. Din data adoptării Legii contestate în prima lectură (3 decembrie 2020) până la adoptarea ei în a doua lectură (16 decembrie 2020), deputaţii au avut timp suficient pentru a depune amendamente şi pentru a organiza consultări publice asupra proiectului de lege. Prin urmare, reprezentantul Parlamentului consideră că Legea contestată a fost adoptată cu respectarea procedurii parlamentare. Cu privire la conţinutul Legii, Parlamentul menţionează că aceasta respectă principiul diversităţii lingvistice, respectă articolul 165 alin.(2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care prevede că acţiunea Uniunii urmăreşte să dezvolte dimensiunea europeană a educaţiei, în special, prin învăţarea şi răspândirea limbilor statelor membre. Scopul adoptării Legii contestate constă în a asigura realizarea prevederilor articolului 13 din Constituţie. Cu privire la încălcarea articolului 131 din Constituţie, reprezentantul Parlamentului a notat că pentru implementarea Legii contestate nu sunt necesare cheltuieli bugetare şi, drept urmare, avizul Guvernului nu trebuia solicitat. La întrebările adresate în cadrul şedinţei publice, reprezentantul Parlamentului a menţionat că instituirea limbii de stat are ca scop acordarea unui statut oficial, care să asigure comunicarea în această limbă cu autorităţile publice. În acelaşi timp, nu există nicio relaţie dintre limba de stat şi limba de comunicare interetnică. În opinia reprezentantului Parlamentului, avizul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului asupra proiectului de lege nu are caracter obligatoriu, ci doar consultativ.

33. În şedinţa publică reprezentantul Guvernului a menţionat că Legea contestată este o lege cadru, care stabileşte doar principii în domeniul utilizării limbii de comunicare interetnică. Republica Moldova este un stat multietnic. Majoritatea populaţiei cunoaşte şi vorbeşte limba rusă. Limba rusă este utilizată în multe domenii ale vieţii sociale. La adoptarea Legii contestate s-a avut în vedere realitatea lingvistică din ţară. Autorii sesizării nu au argumentat neconstituţionalitatea Legii contestate în întregime, ci s-au referit doar la câteva articole din Lege. Cu privire la respectarea procedurilor parlamentare, reprezentantul Guvernului a menţionat că deputaţii nu au depus amendamente la Legea contestată, deşi au avut timp suficient să o facă. Pentru adoptarea Legii contestate nu era necesar avizul Guvernului, deoarece Legea nu implică cheltuieli bugetare.

34. În opinia prezentată de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului se menţionează că stabilirea în Constituţie a statutului limbii naţionale ca limbă de stat are menirea de a contribui la realizarea suveranităţii depline a statului şi la crearea garanţiilor necesare pentru folosirea plenară a limbii de stat în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale. Caracterul oficial al limbii de stat instituie obligativitatea utilizării ei în raporturile cetăţenilor cu autorităţile publice, în această limbă fiind redactate şi comunicate toate actele oficiale ale statului. Constituţia prevede expres la articolul 13 alin.(1) că în Republica Moldova limba de stat este una singură, fără referire la o altă limbă de circulaţie interetnică. Din alineatul (2) al aceluiaşi articol, potrivit căruia "statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării", rezultă că statul a decis să recunoască şi să acorde drepturi speciale minorităţilor naţionale pe criteriul de limbă. Astfel, prevederile acestui articol stabilesc o relaţie de subordonare lingvistică faţă de limba de stat, care are o poziţie dominantă în Republica Moldova. Diversitatea etnică a Republicii Moldova este parte a istoriei şi culturii ţării. Convieţuirea în pace şi bună-înţelegere a reprezentanţilor diferitelor etnii este reflectată în Preambulul Constituţiei. Pentru a genera respect faţă de limbile mai puţin utilizate, politicile lingvistice trebuie să încurajeze utilizarea a diferite limbi în spaţiile publice. În aceste cazuri, trebuie conciliate două obiective de importanţă egală: garantarea şi respectarea utilizării limbilor minoritare, pe de o parte, şi coeziunea socială, pe de altă parte. Cel de-al doilea concept face referire la o singură limbă oficială dominantă. Sancţiunile instituite în unele state pentru implementarea politicilor lingvistice sunt considerate inutile şi disproporţionate. Proiectul Legii contestate nu a fost supus consultărilor publice, deşi acestea sunt o condiţie obligatorie în procesul de legiferare. În concluzie, Avocatul poporului pentru drepturile copilului menţionează că Legea contestată nu corespunde prevederilor articolelor 10, 13 alin.(1) şi 16 din Constituţie şi poate genera disensiuni în societate.

35. În opinia prezentată de Agenţia Relaţii Interetnice se menţionează că Legea contestată respectă standardele internaţionale şi Constituţia Republicii Moldova.

36. În opinia prezentată de Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice se menţionează că adoptarea Legii contestate este inoportună, pentru că în Republica Moldova nu există conflicte privind funcţionarea limbilor vorbite în sfera publică sau în cea privată. Potrivit aceleiaşi opinii, prin această Lege limba rusă este favorizată în raport cu limbile altor grupuri etnice conlocuitoare. Prin urmare, Legea ar trebui declarată neconstituţională.

C. Aprecierea Curţii

I. ANALIZA CURŢII ÎN BAZA ARTICOLULUI 13 DIN CONSTITUŢIE

37. Potrivit articolului 13 alin.(1) din Constituţie, în interpretarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr.36 din 5 decembrie 2013, limba de stat a Republicii Moldova este limba română. Consacrarea constituţională a limbii române ca limbă de stat îi conferă acesteia caracterul de limbă oficială a statului. Cel de-al doilea alineat al aceluiaşi articol prevede că statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării. Menţionarea limbii ruse are, în acest text constituţional, un caracter exemplificativ şi nu îi conferă limbii ruse, în Republica Moldova, un statut deosebit de cel al altor limbi vorbite pe teritoriul ţării (ucraineană, găgăuză, bulgară, romani etc.). Alineatul (4) al articolului 13 din Constituţie prevede că modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică. Din acest alineat se poate deduce existenţa unei obligaţii pozitive a Parlamentului de a reglementa prin lege organică modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova. În acest sens, marja discreţionară a Parlamentului este limitată de prevederile constituţionale.

38. Din prevederile articolului 13 din Constituţie se poate deduce că acesta recunoaşte şi protejează două valori: (i) caracterul oficial al limbii române ca limbă de stat şi (ii) dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi funcţionarea altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.

39. Curtea notează că Preambulul Constituţiei Republicii Moldova stabileşte ca obiectiv, inter alia, realizarea intereselor cetăţenilor de altă origine etnică, care fac parte din poporul Republicii Moldova, iar articolul 10 alin.(2) din Constituţie îi impune statului să recunoască şi să garanteze inclusiv dreptul tuturor cetăţenilor Republicii Moldova la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice.

40. Având în vedere că termenul "minoritate" nu este conţinut de Constituţia Republicii Moldova şi nu există nicio definiţie oficială a acestuia în dreptul internaţional, tot aşa cum nu există o distincţie clară dintre noţiunile "minoritate naţională" şi "minoritate etnică", prin expresia "minorităţi etnice/naţionale" Curtea va avea în vedere, în prezenta hotărâre, grupurile de populaţie mai mici ca număr în comparaţie cu majoritatea populaţiei din Republica Moldova, ale căror membri, care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, au caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distincte de cele ale majorităţii populaţiei şi sunt ghidate de dorinţa de a-şi salvgarda cultura, tradiţiile, religia sau limba.

41. În Republica Moldova, ultimele date oficiale privind structura etnică a populaţiei disponibile sunt datele colectate la Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din anul 2014 (https://statistica.gov.md/public/files/Recensamint/Recensamint_pop_2014/Rezultate/Tabele/Caracteristici_populatie_RPL_2014_rom_rus_eng.xls).  

42. Datele statistice pe care Curtea le va utiliza în scopul soluţionării prezentei cauze vor fi cele referitoare la structura populaţiei după limba maternă şi cele referitoare la structura populaţiei după limba maternă în profil teritorial, colectate la Recensământul din 2014. Curtea va utiliza aceste statistici, nu statisticile referitoare la limba vorbită de obicei, pentru că-şi va raporta analiza la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor etnice. Curtea reţine că obligaţia impusă statului prin articolul 13 alin.(2) din Constituţie de a recunoaşte şi de a proteja dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea altor limbi vorbite pe teritoriul ţării are în vedere limbile materne ale cetăţenilor ei, nu limbile vorbite de obicei de cetăţeni. Această obligaţie reiese şi din articolul 10 alin.(2) din Constituţie, conform căruia statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

43. Curtea subliniază că atât articolul 10 alin.(2), cât şi articolul 13 alin.(2) din Constituţie trebuie interpretate, în conformitate cu articolul 4 alin.(1) din Constituţie, în concordanţă cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Articolul 5 alin.(1) din Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale din 1 februarie 1995, intrată în vigoare pentru Republica Moldova pe 1 februarie 1998, prevede, inter alia, că părţile se angajează să promoveze condiţii de natură să permită persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, i.e. limba. Potrivit paragrafului 16 al Comentariului tematic nr.3 – Drepturile lingvistice ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în baza Convenţiei-cadru, adoptat la 24 mai 2012 de Comitetul consultativ privind Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, deşi limba este, în general, percepută ca un indicator esenţial al identităţii, competenţa lingvistică sau lipsa acesteia, precum şi simpla utilizare a unei limbi nu trebuie să fie corelate automat cu apartenenţa la un anumit grup. Chiar dacă persoanele care aparţin minorităţilor naţionale se afiliază adesea la o anumită minoritate pe bază de criterii lingvistice, Convenţia nu tratează drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor lingvistice, ci mai curând drepturile lingvistice ale persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale. Din contră, exercitarea drepturilor lingvistice sau culturale nu trebuie să depindă de capacităţile unei persoane în limba sa minoritară, nici de competenţele persoanei în ceea ce priveşte alte limbi. Faptul că o persoană vorbeşte o limbă de obicei nu conduce la concluzia că ea face parte din minoritatea care vorbeşte această limbă ca limbă maternă. Din acest motiv Curtea va utiliza statisticile referitoare la structura populaţiei după limba maternă şi cele referitoare la structura populaţiei după limba maternă în profil teritorial, nu pe cele referitoare la limba vorbită de obicei.

44. Aşadar, potrivit datelor privind structura populaţiei după limba maternă obţinute la Recensământul din 2014, dintr-un total al populaţiei de 2 804 801 de cetăţeni, dintre care 2 723 315 au declarat care este limba lor maternă, 1 544 726 au ca limbă maternă moldoveneasca, 639 339 – româna, 107 252 – ucraineana, 263 523 – rusa, 114 532 – găgăuza, 41 756 – bulgara, 7 574 – romani şi 4613 – alte limbi. Pornind de la premisa că glotonimul "română" include termenul "moldovenească", în Republica Moldova limba română este limba maternă a 2 184 065 de cetăţeni. În date procentuale, limba maternă a cel puţin 77,86 % din cetăţenii Republicii Moldova este limba română. Limba rusă este limba maternă a cel puţin 9,39 % din cetăţenii Republicii Moldova, limba găgăuză este limba maternă a cel puţin 4,08 % din cetăţeni, limba ucraineană este limba maternă a cel puţin 3,82 % din cetăţeni, iar limba bulgară este limba maternă a cel puţin 1,48 % din cetăţeni.

45. În scopurile prezentei hotărâri, Curtea notează şi datele referitoare la structura populaţiei după limbile materne română, ucraineană şi rusă, în profil teritorial, obţinute la Recensământul din 2014. Astfel, dintr-un număr de cetăţeni de 2 723 315 care au declarat care este limba lor maternă, ponderea limbii ucrainene în profil teritorial este mai mare decât ponderea limbii ruse în nouă raioane. În afară de aceste raioane, diferenţa dintre ponderile limbii ruse şi a celei ucrainene nu este mai mare de 2 % în 15 raioane din cele 32.

46. În anul 2018, sesizată fiind, Curtea a declarat desuetă Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, adoptată în anul 1989. Motivele principale au constat în paternalismul pe care îl inducea Legea în materie de utilizare a limbilor în general, incompatibil cu realităţile europene prezente în materie de drepturi fundamentale, şi în caracterul tranzitoriu al Legii, valabil doar pentru epoca în care a fost adoptată, demonstrat şi de numeroase legi ulterioare care au preluat prevederi din aceasta şi care făceau existenţa ei inutilă (a se vedea HCC nr.17 din 4 iunie 2018, § 31, 34 şi 35).

47. Conţinutul unei asemenea legi referitoare la funcţionarea limbilor a constituit şi constituie, în Republica Moldova, după cum se poate observa prin prisma sesizărilor din această materie, dar şi în baza dezbaterilor existente în societate, o chestiune complexă şi sensibilă, transformată periodic în subiect politic.

48. Totuşi, Curtea este în afara oricărei dezbateri politico-electorale. Una din funcţiile ei principale, stabilite în articolul 134 alin.(3) din Constituţie, este garantarea supremaţiei Constituţiei. Curtea va analiza Legea contestată, în baza articolului 13 din Constituţie, în special din perspectiva a două chestiuni: (a) existenţa unui echilibru între limba română, limba de stat a Republicii Moldova, şi limba rusă, limbă a unei minorităţi etnice; şi (b) poziţia legală a altor limbi ale minorităţilor etnice din Republica Moldova, având în vedere garanţiile constituţionale.

49. Scopul urmărit prin reglementarea articolelor 10 şi 13 în Constituţie se explică prin necesitatea de a garanta identitatea şi unitatea poporului Republicii Moldova. Limba de stat este considerată, sub acest aspect, ca având o valoare constituţională, de simbol al unităţii poporului, fiind parte integrantă a identităţii constituţionale a Republicii Moldova. Este relevant, în acest sens, un considerent al Curţii Europene a Drepturilor Omului, enunţat în decizia Mentzen v. Letonia din 7 decembrie 2004: "Curtea notează că majoritatea statelor contractante au ales să acorde uneia sau mai multor limbi statutul de limbă oficială sau de limbă de stat şi le-au înregistrat, ca atare, în constituţiile lor. Curtea recunoaşte că pentru aceste state limba oficială este una din valorile constituţionale, tot aşa cum este teritoriul naţional, structura organizaţională a statului şi drapelul naţional. Limba nu reprezintă, în niciun caz, o valoare abstractă. Ea nu poate fi separată de modul în care este utilizată, de fapt, de vorbitorii ei. În consecinţă, instituind o limbă oficială, statul se obligă, de principiu, să le garanteze cetăţenilor săi dreptul de a utiliza limba oficială atât pentru a comunica, cât şi pentru a primi informaţii fără impedimente, nu doar în cadrul vieţilor lor private, ci şi în relaţia lor cu autorităţile publice. În viziunea Curţii, măsurile concepute să protejeze o anumită limbă trebuie analizate mai ales din această perspectivă. Cu alte cuvinte, existenţa unor drepturi subiective pentru vorbitorii limbii oficiale este implicită de noţiunea de limbă oficială".

50. Curtea notează că protecţia şi instituirea unei limbi de stat urmăreşte să răspundă nevoii identitare a majorităţii cetăţenilor statului şi urmăreşte stabilirea unei limbi care să asigure comunicarea dintre diferitele părţi ale populaţiei în toate domeniile vieţii şi pe întreg teritoriul statului. Posibilitatea cetăţenilor de a utiliza limba oficială în întreaga ţară poate urmări, deopotrivă, evitarea unor discriminări a acestora în exercitarea drepturilor lor, în regiunile în care persoanele care aparţin minorităţilor etnice deţin o poziţie majoritară. Protecţia şi promovarea limbii oficiale a statului mai urmăreşte realizarea coeziunii sociale şi integrarea minorităţilor etnice în viaţa publică şi contribuie la evitarea situaţiilor în care persoanele aparţinând minorităţilor etnice sunt limitate în arii geografice precise, unde le este vorbită limba, fapt care îi poate împiedica să circule sau să se stabilească oriunde pe teritoriul statului lor, pentru a se dezvolta pe plan profesional sau personal. Fiecare cetăţean care locuieşte pe teritoriul ţării şi tinde să se integreze în societate, să participe eficient la procesele democratice ale statului şi să beneficieze de oportunităţile pe care le acordă statul Republica Moldova are nevoie de cunoaşterea limbii de stat. În acest context, Comisia de la Veneţia a subliniat că este legitim şi lăudabil ca statele să promoveze consolidarea limbii de stat, stăpânirea acesteia de către toţi cetăţenii şi adoptarea de măsuri pentru promovarea învăţării de către toţi, astfel încât să corecteze inegalităţile existente şi să faciliteze integrarea efectivă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în societate (a se vedea Opinia nr.902/2017 din 11 decembrie 2017 referitoare la prevederile Legii Ucrainei privind educaţia din 5 septembrie 2017 cu privire la utilizarea limbii de stat, a limbilor minoritare şi a altor limbi în educaţie, CDL-AD(2017)030, § 118; Opinia nr.960 /2019 din 9 decembrie 2019 referitoare la Legea privind susţinerea funcţionării limbii ucrainene ca limbă de stat, CDL-AD(2019)032, § 30).

51. În acelaşi timp, Curtea reţine că interesul protecţiei şi al promovării limbii de stat trebuie pus în balanţă cu interesul recunoaşterii şi protejării drepturilor lingvistice ale cetăţenilor care aparţin minorităţilor etnice. Dreptul populaţiei de a utiliza limba oficială a statului şi dreptul cetăţenilor care aparţin minorităţilor naţionale de a-şi utiliza limba maternă pot coexista, dacă atât majoritatea, cât şi minorităţile au o atitudine pozitivă reciprocă în relaţia lor. Drepturile lingvistice ale minorităţilor etnice sunt garantate şi protejate atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.

52. Republica Moldova a ratificat mai multe tratate internaţionale privind protecţia drepturilor omului, care interzic, inter alia, discriminarea pe criteriu de limbă. Republica Moldova este parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din 4 noiembrie 1950 şi trebuie să asigure în mod efectiv dreptul garantat de articolul 14 [interzicerea discriminării] al acesteia. Republica Moldova este parte a Cartei Sociale Europene (revizuite) din 3 mai 1996 şi trebuie să protejeze dreptul prevăzut de articolul E [nediscriminarea] din aceasta. De asemenea, Republica Moldova este parte la Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice din 16 decembrie 1966, al cărui articol 27 protejează drepturile lingvistice ale minorităţilor. În fine, Republica Moldova este parte a Convenţiei-cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale din 1 februarie 1995, care garantează drepturile lingvistice ale minorităţilor.

53. Tratatele menţionate mai sus nu interzic şi nici nu promovează instituirea unei limbi de stat. Totuşi, ele presupun punerea în balanţă în materie de utilizare, învăţare sau predare a limbii de stat şi a dreptului la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea limbilor minorităţilor etnice. Curtea reţine că nici limba de stat, nici limbile minorităţilor nu trebuie prejudiciate prin politici lingvistice neglijente.

54. Curtea observă că echilibrul dintre protecţia limbii române ca limbă de stat şi protecţia limbilor minorităţilor etnice nu este asigurat de prevederile Legii contestate.

55. Astfel, articolul 2 al Legii îi conferă limbii ruse un statut privilegiat în raport cu alte limbi ale minorităţilor etnice în Republica Moldova, statut care nu decurge din Constituţie. Aşa cum a observat Curtea din datele colectate în contextul Recensământului din 2014, există raioane (e.g. Briceni, Drochia, Edineţ, Făleşti, Glodeni, Hânceşti, Ocniţa, Râşcani, Şoldăneşti) în care limba ucraineană, de exemplu, are o pondere mai mare decât limba rusă. Din aceleaşi date, se poate observa că în unele raioane limba rusă are o pondere mică, de nici 3 % (e.g. Cantemir, Călăraşi, Criuleni, Dubăsari, Hânceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti). Cu toate acestea, fiind ridicată la nivel de limbă de comunicare interetnică, limba rusă, limbă a unei minorităţi etnice, dobândeşte alături de limba română un statut cvasioficial.

56. Statutul cvasioficial al limbii ruse devine, de fapt, oficial, odată cu debutul articolului 6 din Legea contestată. Acest articol prevede că în relaţiile cu autorităţile publice, cu administraţia publică, cu instituţiile publice, precum şi cu întreprinderile şi organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba de comunicare verbală şi scrisă este, la alegerea cetăţeanului, limba de stat sau limba de comunicare interetnică. Mai mult, articolul 7 alin.(1) din Lege prevede că activităţile de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică se efectuează în limba de stat, iar la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă. Articolul 8 din Lege instituie obligaţia traducerii tuturor actelor oficiale ale organelor puterii de stat şi ale administraţiei publice în limba rusă. Articolul 9 alineatele (1) şi (2) din Lege obligă organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile să primească şi să examineze cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba rusă, precum şi obligă autorităţile publice să furnizeze formulare şi texte administrative de uz curent, la solicitarea cetăţeanului, în limba rusă. Articolul 13 din Lege prevede că denumirile autorităţilor administraţiei publice, ale instituţiilor publice, ale departamentelor, ale întreprinderilor, ale organizaţiilor, precum şi ale subdiviziunilor structurale ale acestora se redactează în limba de stat, cu traducere în limba rusă. Articolul 16 din Lege stabileşte, la primul său alineat, că înscrisurile de pe plăcile cu denumirile organelor puterii de stat, administraţiei publice şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor se execută în limba de stat şi în limba rusă. Toate aceste obligaţii impuse autorităţilor publice operează pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

57. În Preambulul Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare din 5 noiembrie 1992, tratat internaţional care conţine standarde privind dezvoltarea limbilor minorităţilor naţionale, se subliniază valoarea interculturalităţii şi a plurilingvismului şi se menţionează că protecţia şi încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale şi al necesităţii de a le însuşi.

58. În termeni formali, unele articole din Legea contestată subliniază rolul dominant al limbii ruse pe întreg teritoriul Republicii Moldova în raport cu limbile altor minorităţi etnice, fără să distingă între raioanele în care ponderea ei este neînsemnată şi raioanele în care ponderea ei este semnificativă, pentru a fi instituite obligaţii legale atât de stricte. Legea contestată le conferă un rang secund atât limbii ucrainene, şi ea o limbă a unei minorităţi etnice care se apropie, ca pondere, de limba rusă (a se vedea § 45 supra), cât şi celorlalte limbi minoritare, cu excepţia limbii găgăuze.

59. Curtea reţine că articolul 13 din Constituţie recunoaşte doar o singură limbă de stat şi nu conţine sintagma "limbă de comunicare interetnică". Statutul constituţional al limbii de stat tocmai implică funcţia limbii de stat de a fi limba de comunicare între toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. În acest sens, sunt şi prevederile articolului 10 alin.(1) din Constituţie, conform cărora statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova, care este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.

60. În pofida acestui fapt, Legea contestată îi acordă limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române. Acest statut se observă din articolul 2 alin.(2) din Lege, care menţionează că limba rusă este limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, folosindu-se la acelaşi nivel cu limba de stat. Comisia de la Veneţia a criticat un proiect de lege similar referitor la limbile vorbite în Ucraina, care poziţiona limba rusă la acelaşi nivel cu limba ucraineană în multe sfere ale vieţii publice şi ale vieţii private (a se vedea paragraful 58 din Opinia nr.605/2010 din 30 martie 2011 privind proiectul de lege referitor la limbile din Ucraina, CDL-AD(2011)008).

61. Legea contestată acordă limbii ruse un tratament preferenţial indiferent de numărul membrilor minorităţilor etnice care o utilizează în unităţile administrativ-teritoriale ale ţării. Persoanele au de ales, în marea majoritate a cazurilor, între limba română şi limba rusă. Acest fapt presupune, practic, că limba română nu va putea să-şi îndeplinească funcţia de limbă de stat. Curtea reţine că articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova nu autorizează o asemenea opţiune (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneţia nr.605/2010, CDL-AD(2011)008, §§ 66, 68).

62. Tratamentul preferenţial al limbii ruse în comparaţie cu celelalte limbi ale minorităţilor etnice, prin poziţionarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneţia nr.605/2010, CDL-AD(2011)008, § 69). Acest tratament nu este conform cu principiile enunţate de Preambulul Constituţiei şi face ca prescripţia articolului 10 alin. (2) din Constituţie să fie golită de substanţă în privinţa celorlalte minorităţi etnice care vorbesc o altă limbă decât limba rusă (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneţia nr.605/2010, CDL-AD(2011)008, § 70).

63. Acordându-i limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române, Legea contestată diminuează forţa integratoare a limbii oficiale, mai ales în sfera activităţii autorităţilor publice (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneţia nr.605/2010, CDL-AD(2011)008, § 98).

64. Curtea reţine că Legea contestată nu asigură în mod efectiv echilibrul necesar între limba română, care este limba de stat a Republicii Moldova, şi limba rusă, care este limba maternă a uneia din minorităţile etnice din Republica Moldova. Această Lege nu conţine o politică lingvistică stabilă, sustenabilă şi clar definită din perspectiva exigenţelor constituţionale. Lipsa unei asemenea politici prejudiciază interesele societăţii şi face ca Parlamentul să nu-şi respecte obligaţia pozitivă care decurge din articolul 13 alin.(4) din Constituţie, legislativul nereuşind să rezolve una dintre marile provocări existente în viaţa politico-socială din Republica Moldova, prin prisma principiilor constituţionale (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneţia nr.605/2010, CDL-AD(2011)008, § 101).

65. În baza celor menţionate supra, Curtea concluzionează că Legea nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova contravine articolului 13 din Constituţie.

II. ANALIZA CURŢII ÎN BAZA ARTICOLELOR 1 ALIN.(3), 6, 64, 73 ŞI 131 DIN CONSTITUŢIE

66. Curtea notează faptul că de la înregistrarea proiectului de lege şi până la adoptarea Legii au trecut 15 zile (1 decembrie – 16 decembrie 2020). În acest sens, Comisia de la Veneţia a fost întotdeauna foarte critică în privinţa adoptării legilor care presupuneau chestiuni complexe, sensibile şi de o importanţă majoră pentru societate, fără consultarea opoziţiei, a experţilor şi a societăţii civile şi fără evaluarea obligatorie a impactului (a se vedea, spre exemplu, Opinia nr.946/2019 din 9 decembrie 2019 pentru Macedonia de Nord referitoare la Legea privind utilizarea limbilor, CDL-AD(2019)033, § 33; Opinia nr.950/2019 din 24 iunie 2019 privind Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr.7 şi OUG nr.12 de amendare a Legilor Justiţiei din România, CDL-AD(2019)014, § 11).

67. Procesul de adoptare a Legii contestate a fost criticat în special în sesizarea nr.213a/2020. Potrivit sesizării menţionate, condiţia impusă de articolul 8 al Legii contestate de a traduce toate actele oficiale ale autorităţilor publice din Republica Moldova în limba rusă presupune sporirea cheltuielilor în bugetele tuturor instituţiilor de stat. În sesizare se susţine că majoritatea parlamentară a adoptat Legea cu eludarea articolului 131 alin.(4) din Constituţie, fără siguranţa implementării ei.

68. Curtea reţine că, în vederea asigurării aplicării prevederilor Legii contestate, autorităţile statului vor trebui să aloce mijloace financiare suplimentare, care, în prezent, nu au fost estimate, e.g. pentru traducerea actelor oficiale ale organelor puterii de stat şi ale administraţiei publice, pentru traducerea denumirilor instituţiilor publice, pentru pregătirea înscrisurilor de pe plăcile cu denumirea autorităţilor publice, pentru traducerea denumirii mărfurilor, a instrucţiunilor, precum şi a oricărei alte informaţii vizuale referitoare la mărfurile fabricate în Republica Moldova, pentru instruirea funcţionarilor în sensul cunoaşterii limbii ruse, pentru angajarea şi remunerarea traducătorilor etc. Aşadar, Curtea nu reţine argumentele reprezentanţilor Parlamentului şi Guvernului care au menţionat în şedinţa publică a Curţii că pentru implementarea Legii contestate nu sunt necesare cheltuieli bugetare.

69. În conformitate cu prevederile articolului 131 alineatele (4) şi (6) din Constituţie, orice propunere legislativă care atrage majorarea cheltuielilor bugetare poate fi adoptată numai după ce este acceptată de Guvern şi nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

70. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, în cadrul procedurilor legislative cu impact bugetar, prevederile alineatului (4) din articolul 131 din Constituţie stabilesc o dependenţă decizională directă a Parlamentului faţă de Guvern, în sensul în care existenţa acceptului prealabil al Guvernului în privinţa propunerilor legislative care implică majorarea cheltuielilor reprezintă o condiţie imperativă, de la care legislativul nu poate deroga. Din norma constituţională se deduce în mod univoc faptul că acceptul Guvernului trebuie să preceadă adoptarea proiectelor de legi cu impact bugetar în lectură finală. Nerespectarea acestei condiţii constituie o încălcare a procedurii stabilite de Constituţie în materie de legiferare în domeniul bugetar (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.2 din 28 ianuarie 2014, § 48 şi 74; HCC nr.11 din 25 martie 2014, § 62; HCC nr.28 din 19 noiembrie 2020, § 38-39). În acest context, prin Hotărârea nr.23 din 10 octombrie 2019, Curtea a constatat că adoptarea unei legi cu impact bugetar în lipsa avizului Guvernului (§ 77) conduce la încălcarea procedurii prevăzute de articolul 131 alin.(4) şi a articolului 6 din Constituţie, care obligă autorităţile statului să-şi exercite atribuţiile în limitele rigorilor stabilite de Constituţie.

71. Curtea notează că la secţiunea rezervată Avizului Guvernului de pe site-ul Parlamentului, la proiectul de lege care a precedat Legea contestată, nu există anexat niciun document (http://parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/5330/language/ro-RO/Default.aspx). Nici în Nota informativă la proiectul de lege în discuţie nu este indicată vreo sursă de finanţare pentru implementarea Legii, dar, dimpotrivă, se menţionează că "în general, implementarea actului legislativ adoptat nu urmează să implice cheltuieli financiare la nivel organizatoric decât cele prevăzute în buget". Mai mult, în şedinţa publică a Curţii, reprezentantul Guvernului a confirmat că Guvernul nu a avizat proiectul Legii contestate.

72. Sub acest aspect, Curtea constată încălcarea articolelor 6 şi 131 alineatele (4) şi (6) din Constituţie. Din acest motiv, Curtea este scutită să analizeze în continuare respectarea procedurii adoptării Legii contestate în baza articolelor 1 alin.(3), 64 şi 73 din Constituţie, invocate de autorii sesizării.

73. Având în vedere raţionamentele menţionate supra şi dată fiind legătura indisolubilă dintre dispoziţiile Legii contestate, Curtea ajunge la concluzia neconstituţionalităţii Legii nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 litera a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admit sesizările depuse de dl Octavian Ţîcu, dl Dinu Plîngău şi dna Maria Ciobanu, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Se declară neconstituţională Legea nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ

expusă în temeiul articolului 27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea

Constituţională şi articolului 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin Hotărârea nr.4 din 21 ianuarie 2021 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, Curtea, examinând sesizările depuse prin prisma prevederilor articolului 13 al Constituţiei Republicii Moldova, a concluzionat că legiuitorul, prin Legea contestată, în special prin articolul 2, a conferit limbii ruse un statut neprevăzut de Constituţie de "limbă de comunicare interetnică" similar cu cel al limbii de stat, ba chiar un statut mai preferenţial în raport cu alte limbi ale minorităţilor etnice din Republica Moldova. Or, în aprecierea colegilor, Legea contestată în ansamblu contravine articolului 13 al Legii Supreme.

Curtea a mai reţinut că, în vederea asigurării aplicării prevederilor Legii contestate, autorităţile publice de toate nivelele urmează să aloce mijloace financiare suplimentare, care în prezent nu pot fi estimate. În acest context, lipsa Avizului Guvernului constituie o încălcare a procedurilor constituţionale, în condiţiile articolului 131 alin.(4) şi alin.(6).

Astfel, fiind de acord parţial, din punct de vedere al procedurii, cu concluzia din urmă, totuşi nu pot să susţin aprecierile şi concluziile Curţii expuse sumar, din următoarele considerente:

În primul rând, colegii au analizat şi au constatat contradicţia cu spiritul Constituţiei doar a articolului 2 din Legea contestată, care conţine 23 de articole. Or, în pofida acestui fapt, Legea nr.234/2020 a fost declarată neconstituţională integral. Astfel, se consideră neconstituţional, de exemplu, Capitolul I "Dispoziţii generale", în care sunt prevăzute prevederile de bază care rezultă din angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova în materie. Sub viciu de neconstituţionalitate a căzut, de exemplu, şi alin.(3) din articolul 1 – "Studierea şi cunoaşterea limbii de stat a Republicii Moldova cel puţin la nivel de comunicare sunt obligaţii morale ale tuturor cetăţenilor ţării".

În al doilea rând, este eminamente rezonabil să apreciem că o bună parte a prevederilor Legii nr.3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti (constatată desuetă prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 4 iunie 2018) pe parcursul anilor a fost preluată şi încorporată în diverse legi ulterioare, care sunt în vigoare şi produc efecte juridice corespunzătoare. Or, observăm că majoritatea acestor norme, prin esenţa lor, se regăsesc şi în Legea contestată, şi anume:

- Articolul 6 – "În relaţiile cu autorităţile publice, cu administraţia publică, cu instituţiile publice, precum şi cu întreprinderile şi organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba de comunicare verbală şi scrisă este, la alegerea cetăţeanului, limba de stat sau limba de comunicare interetnică [...]";

- Articolul 7 alin.(1) – "Activităţile de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică se efectuează în limba de stat, iar la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă.";

- Articolul 8 – "Actele oficiale ale organelor puterii de stat şi în administraţia publică se întocmesc şi se adoptă în limba de stat, urmând să fie traduse în limba rusă.";

- Articolul 9 alin.(1) şi (2) – "Organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile primesc şi examinează cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba de stat sau în limba rusă."

"Formularele şi textele administrative de uz curent se eliberează în limba de stat şi, la solicitarea cetăţeanului, în limba rusă [...]";

- Articolul 10 – care reglementează limba de procedură în cauzele penale, civile, contravenţionale;

- Articolul 13 – "Denumirile autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice, departamentelor, întreprinderilor, organizaţiilor, precum şi ale subdiviziunilor structurale ale acestora se redactează în limba de stat, cu traducere în limba rusă [...]";

- Articolul 16 – "Înscrisurile de pe plăcile cu denumirile organelor puterii de stat, administraţiei publice şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor se execută în limba de stat şi în limba rusă [...]".

În contextul enunţat, atrag atenţia asupra faptului că anterior Curtea Constituţională a recunoscut constituţionale dispoziţiile unor articole din Legea nr.382 din 19 iulie 2001 cu privire la dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor (vezi Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 30 mai 2002). Or, aceste prevederi sunt similare cu textele din articolele 6, 7, 8, 9, 11, 13, 16 din Legea contestată.

În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art.10 din Legea contestată, în opinia mea, conţinutul acestui articol rezultă şi corespunde art.118 din Constituţie şi se încadrează în logica juridică a prevederilor respective din legislaţia procesuală penală şi civilă.

În al treilea rând, menţionez că Înalta Curte, prin Hotărârea nr.17 din 4 iunie 2018 (vezi supra), a statuat că:

"34. Caracterul tranzitoriu al acestei Legi, valabil doar pentru epoca în care a fost adoptată, este demonstrat şi de numeroase legi ulterioare care au preluat prevederi din aceasta. Legea nr.382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor conţine anumite garanţii referitoare la limbile minorităţilor. Alte două legi - Legea nr.344 din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei şi Legea nr.173 din 22 iulie 2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului - dezvoltă prevederi ale Legii contestate. De asemenea, Legea nr.1227 din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate, Legea nr.220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător şi Legea nr.125 din 11 mai 2007 privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie dezvoltă sau chiar modifică radical prevederi conţinute de Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Legislaţia procesuală civilă şi penală schimbă optica prevederilor Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti cu referire la limba în care se formulează cererile şi în care se desfăşoară procedurile judiciare în Republica Moldova.

[…]

§36. Examinând sesizarea, Curtea a observat invocarea articolelor 13 şi 16 din Constituţie în sprijinul criticii de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea nr.173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, din Legea nr.382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor şi din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797 din 2 aprilie 1996. Aceste prevederi se referă, în general, la traducerea actelor normative adoptate sau emise de către unele autorităţi centrale ale Republicii Moldova în limba rusă şi în alte limbi, la garantarea de către stat a dreptului la educaţie în limba rusă şi în alte limbi ale minorităţilor din Republica Moldova, la publicarea actelor normative, a comunicărilor oficiale şi a altor informaţii de importanţă naţională în limba rusă şi la afişarea denumirilor instituţiilor şi a localurilor publice în limba rusă.

[…]

§38. Curtea a reţinut că caracterul oficial al limbii române în Republica Moldova nu exclude traducerea actelor normative adoptate sau emise de către unele autorităţi centrale ale Republicii Moldova în alte limbi, garantarea de către stat a dreptului la educaţie în limba rusă, publicarea actelor normative, a comunicărilor oficiale şi a altor informaţii de importanţă naţională în limba rusă şi afişarea denumirilor instituţiilor şi a localurilor publice în limba rusă. Textele de lege contestate din acest punct de vedere nu prevăd publicarea actelor normative, desfăşurarea procesului de învăţământ sau afişarea denumirilor instituţiilor şi a localurilor publice exclusiv în limba rusă, ci, în primul rând, în limba română, limba rusă constituind o opţiune subsecventă.

§41. Din dispoziţiile legale contestate în acest sens, Curtea nu a dedus cum ar fi afectat caracterul oficial al limbii române în Republica Moldova. Curtea a menţionat că dacă ar accepta această critică a autorilor sesizării ar comite o eroare logică formală. Concluzia încălcării articolului 13 din Constituţie prin utilizarea adiacentă a limbii ruse în anumite sfere sociale nu decurge din premisa că limba română este limba oficială a statului Republica Moldova. Prin urmare, Curtea a reţinut că, atât timp cât există condiţia prioritară a publicării actelor normative, a desfăşurării procesului de învăţământ, a comunicării de informaţii oficiale sau de importanţă naţională, a afişării denumirilor instituţiilor şi a localurilor publice în limba română, articolul 13 din Constituţie nu devine incident.

[…]

§43. Cu privire la incidenţa articolului 16 din Constituţie, care garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, Curtea a subliniat importanţa respectării de către statul Republica Moldova a prevederilor convenţiilor internaţionale privind protecţia minorităţilor naţionale.

§44. Deşi Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare nu garantează un drept general pentru vorbitorii de limbi regionale sau minoritare de a comunica, în relaţia lor cu autorităţile publice, în limba lor, aceasta le cere statelor, la articolul 10, să adopte o atitudine pozitivă privind utilizarea unei limbi regionale sau minoritare în contactele cu administraţia şi serviciile publice, atunci când este posibil, fără să existe constrângeri excesive din partea autorităţilor publice.

§45. Problema unei presupuse discriminări a minorităţilor de alte limbi decât limba rusă nu conduce, în mod logic, la eliminarea limbii ruse din prevederile legale contestate. Curtea a subliniat acest fapt inclusiv prin prisma dispoziţiilor Cartei de la Paris pentru o nouă Europă, ratificată de către Republica Moldova prin Legea nr.1990 din 21 noiembrie 1990, care prevăd că trebuie încurajată preţioasa contribuţie a minorităţilor naţionale la viaţa societăţilor noastre şi că trebuie îmbunătăţită în continuare situaţia acestora. Prin semnarea acestei Carte, Republica Moldova şi-a exprimat profunda convingere că pacea, dreptatea, stabilitatea şi democraţia reclamă protejarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor naţionale şi crearea condiţiilor pentru promovarea acestei identităţi. Republica Moldova s-a obligat să soluţioneze problemele referitoare la minorităţile naţionale în mod satisfăcător numai într-un cadru politic democratic.

[…]

§47. Stabilind inadmisibilitatea acestui capăt de sesizare, Curtea a avut în vedere prevederile acestor tratate internaţionale obligatorii pentru Republica Moldova, care instituie standardele minime în materie de drepturi ale minorităţilor lingvistice. Ea a accentuat importanţa discutării problemelor din această sferă în forul legislativ.

§48. Curtea a menţionat că nu poate permite ca mecanismul constituţional de protecţie a drepturilor fundamentale să le acorde oponenţilor parlamentari dezamăgiţi de o anumită politică statală – conformă cu standardele internaţionale în materie – obţinerea unei victorii la Curtea Constituţională, victorie pe care nu au putut-o obţine în forul electiv şi democratic al ţării lor, acolo unde prevăd convenţiile internaţionale că trebuie dezbătută problema minorităţilor naţionale.

[…]

§54. De asemenea, pe data de 1 iunie 2018, Curtea Constituţională a primit o opinie amicus curiae din partea Oficiului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova cu privire la problemele ridicate în sesizare. Curtea încurajează şi apreciază trimiterea unor astfel de opinii de către organizaţiile neguvernamentale din Republica Moldova, în cauze care suscită un interes public deosebit.

§55. În opinia sa amicus curiae, Oficiul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova a făcut trimitere la contextul istoric care a făcut ca cetăţenii Republicii Moldova care aparţin de cele mai numeroase patru minorităţi – bulgară, găgăuză, rusă şi ucraineană – să utilizeze limba rusă pentru comunicarea cu majoritatea de limbă română. Pentru că situaţia demografică nu s-a schimbat, cel puţin din perspectiva multietnicismului, este neclar, pentru Oficiul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, de ce se doreşte înlăturarea statutului limbii ruse din prevederile legale relevante contestate. Statutul curent al limbii ruse constituie o problemă de asigurare a egalităţii şi a nediscriminării. El nu conduce la tratamentul diferenţiat nejustificat al altor limbi ale minorităţilor etnice, pentru că limba rusă este vorbită de cetăţenii Republicii Moldova care aparţin de mai multe etnii, în comparaţie cu limbile altor minorităţi etnice.

[…]"

Consider că concluziile şi argumentele conţinute în ambele Hotărârii ale Curţii Constituţionale (HCC nr.28 din 30 mai 2002 şi HCC nr.17 din 4 iunie 2018) sunt valabile şi relevante pentru această cauză.

Finalmente, nu pot să nu observ şi o abordare metodologică pusă la baza examinării Legii contestate. În special, analizând datele Recensământului din 2014, s-a constatat că din 2723315 de cetăţeni, 1544726 au declarat că limba lor maternă este limba moldovenească şi 639339 – română. Pornind de la premisa că glotonimul "român" include termenul "moldovenesc", s-a concluzionat că în Republica Moldova limba română este limba maternă a 2184065 de cetăţeni. (?)

Consider că această deducţie denaturează, de fapt, perceperea oamenilor în materie, dar şi nu aduce o valoare relevantă pentru justificarea deciziei finale în cauza dată.