Acte judiciare

Hotărâre nr.40 din 21.12.2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 232 alin.(2) şi 308 alin.(4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova (termenul depunerii demersului privind prelungirea arestului) (Sesizarea nr.168g/2017)

Tipul documentului: Acte judiciare
Data adoptării: 21.12.2017

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 232 alin.(2) şi

308 alin.(4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova

(termenul depunerii demersului privind prelungirea arestului)

(Sesizarea nr.168g/2017)

nr. 40 din 21.12.2017

(în vigoare 21.12.2017)

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 95-104 art. 44 din 23.03.2018

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Igor DOLEA, preşedinte de şedinţă,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 15 decembrie 2017 şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a art.232 alin.(2) şi art.308 alin.(4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Corneliu Chisiliţa, în dosarul nr.1–317/16, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 15 decembrie 2017 de către judecătorul Ioana Chironeţ din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins, în esenţă, că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 4, 16, 20, 25 şi 26 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 19 decembrie 2017 sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Guvernului şi Procuraturii Generale.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de avocatul Dragoş Chetraru. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept al Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, Secretar de Stat al Ministerului Justiţiei.

A. Circumstanţele litigiului principal

7. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, se află spre examinare cauza penală intentată lui S. Crăciun, G. Crăciun şi E. Ichim, învinuiţi de comiterea infracţiunii prevăzute de art.190 alin.(5) [Escrocheria] din Codul penal.

8. Prin încheierile din 11 septembrie 2017, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a dispus prelungirea termenului arestului preventiv cu 10 zile în privinţa inculpaţilor S. Crăciun şi G. Crăciun.

9. Avocatul Corneliu Chisiliţa a contestat încheierile din 11 septembrie 2017. Prin decizia din 25 septembrie 2017, Curtea de Apel Chişinău a respins recursurile ca fiind nefondate.

10. La 22 septembrie 2017 şi, respectiv, 23 octombrie 2017, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a dispus din nou prelungirea termenului arestului preventiv cu 30 de zile.

11. La 22 noiembrie 2017, cu două zile înainte de expirarea termenului arestului, la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, au fost depuse demersurile datate cu 13 noiembrie 2017 ale procurorului de caz, prin care acesta a solicitat din nou prelungirea termenului arestului preventiv.

12. La 23 noiembrie 2017, demersurile procurorului privind prelungirea duratei arestării preventive au fost aduse la cunoştinţa avocatului, fapt confirmat prin semnătură.

13. Prin încheierile din 23 noiembrie 2017, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a admis demersurile procurorului şi a dispus prelungirea termenului arestului preventiv cu încă 30 de zile.

14. Avocatul Corneliu Chisiliţa a contestat încheierile din 23 noiembrie 2017, prin care a fost prelungit termenul arestului preventiv, invocând inter alia faptul că demersul de prelungire a fost depus tardiv de către procuror, cu încălcarea termenului de 5 zile până la expirarea termenului de arestare, prevăzut de art.308 alin.(3) din Codul de procedură penală.

15. La 30 noiembrie 2017, Curtea de Apel Chişinău a respins recursurile declarate de avocat ca nefondate.

16. În cadrul şedinţei de judecată privind examinarea în fond a cauzei penale din 13 decembrie 2017, avocatul Corneliu Chisiliţa a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a art.232 alin.(2) şi art.308 alin.(4) în coroborare cu art.311, 312 şi 329 din Codul de procedură penală.

17. Prin încheierea din aceeaşi dată, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

18. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

“(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea – în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

“(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

19. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248–251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 186

Termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui

“[…]

(9) Prelungirea termenului de arest preventiv se dispune cu respectarea condiţiilor stabilite de prezentul cod pentru aplicarea iniţială a măsurii de arest preventiv. Suplimentar, la soluţionarea demersului privind prelungirea termenului de arest preventiv, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată are obligaţia să examineze dacă, pentru înlăturarea riscurilor ce au determinat aplicarea măsurii de arest preventiv, este suficientă aplicarea altor măsuri preventive neprivative de libertate şi dacă există sau nu temeiuri relevante şi suficiente pentru prelungirea măsurii de arest preventiv.

(10) Prelungirea duratei de arestare preventivă se decide de către judecătorul de instrucţie din circumscripţia în raza teritorială a căreia se efectuează urmărirea penală sau de către instanţa de judecată care examinează cauza, în baza demersului procurorului. În cazul în care, din motive întemeiate, instanţa de judecată, în procedura căreia se află cauza penală, este în imposibilitate să soluţioneze demersul privind prelungirea arestului preventiv, acesta se distribuie, în ordinea stabilită, unui alt judecător.

[…]”

Articolul 230

Noţiunea de termene procedurale şi consecinţele nerespectării lor

“(1) Termene în procesul penal sunt intervale de timp în cadrul cărora sau după expirarea cărora pot fi efectuate acţiuni procesuale conform prevederilor prezentului cod.

(2) În cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual şi nulitatea actului efectuat peste termen.

(3) Dacă o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un termen prevăzut de lege, expirarea acestuia impune încetarea efectului acestei măsuri.”

Articolul 232

Acte considerate ca făcute în termen

“(1) Actul depus în cadrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de detenţie, la unitatea militară, la administraţia instituţiei medicale sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. Înregistrarea sau confirmarea făcută de către administraţia locului de detenţie, a unităţii militare sau a instituţiei medicale pe actul depus, precum şi recipisa oficiului poştal despre actul primit pe actul depus, servesc drept dovadă a datei depunerii actului.

(2) Cu excepţia termenului prevăzut pentru căile de atac, actul efectuat de procuror se consideră ca depus în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire a actelor se încadrează în termenul cerut de lege pentru efectuarea actului.”

Articolul 308

Examinarea demersurilor privind aplicarea faţă de învinuit a arestării preventive,

arestării la domiciliu sau prelungirea duratei arestării învinuitului

“(1) Constatând insuficienţa altor măsuri preventive neprivative de libertate pentru înlăturarea riscurilor prevăzute la art.176 alin.(1) şi necesitatea aplicării faţă de învinuit a măsurii arestării preventive, arestării la domiciliu ori de a prelungi durata ţinerii sub arest, procurorul înaintează în instanţa judecătorească un demers. În demersul procurorului se indică fapta care face obiectul învinuirii, prevederile legale în care aceasta se încadrează şi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, circumstanţele, însoţite de probe pertinente, din care rezultă bănuiala rezonabilă că învinuitul a săvârşit fapta, circumstanţele care justifică insuficienţa altor măsuri preventive, motivele, temeiurile şi necesitatea de aplicare a arestării preventive sau a arestării la domiciliu potrivit condiţiilor şi criteriilor stabilite la art.176, 185 şi 186, argumentele şi circumstanţele de fapt şi lista probelor în susţinerea demersului, precum şi faptul că învinuitului i s-au explicat consecinţele generate de încălcarea măsurii preventive. La demers se anexează toate materialele şi probele care confirmă sau infirmă insuficienţa altor măsuri preventive, temeiurile de aplicare a arestării preventive şi a arestării la domiciliu.

(2) Înainte de a fi depuse la judecătorul de instrucţie, demersul cu privire la aplicarea sau prelungirea măsurii arestării preventive sau a arestării la domiciliu, împreună cu toate materialele şi probele anexate la acesta, care confirmă sau infirmă temeiurile de aplicare sau prelungire a măsurii, se prezintă în prealabil învinuitului ori avocatului său, care confirmă în scris că a luat cunoştinţă de acestea. În cazul în care învinuitul refuză sau dacă avocatul se află în imposibilitate să ia cunoştinţă de demers, de materialele şi probele anexate la acesta, procurorul consemnează acest fapt şi transmite neîntârziat demersul, materialele şi probele anexate la acesta judecătorului de instrucţie, care, la solicitarea învinuitului ori a avocatului său, le va oferi acestora suficient timp pentru a lua cunoştinţă de conţinutul lor înainte de începerea şedinţei.

(3) Demersul de arestare se depune la judecătorul de instrucţie cu cel puţin 24 de ore până la expirarea termenului de reţinere, iar în cazul minorului – cu cel puţin de 5 ore până la expirarea termenului de reţinere. Demersul de prelungire a arestării se depune cu cel puţin 5 zile până la expirarea termenului de arestare. În caz de nerespectare a acestor termene, judecătorul de instrucţie, fără a convoca şedinţa, printr-o încheiere motivată, respinge demersul.

(4) Demersul cu privire la aplicarea sau prelungirea arestării preventive ori a arestării la domiciliu se examinează fără întârziere de către judecătorul de instrucţie, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, avocatului, învinuitului, cu excepţia cazului în care învinuitul se eschivează de la participarea la judecată sau de la urmărirea penală şi este anunţat în căutare. La şedinţă pot participa reprezentantul legal al învinuitului şi martorii invitaţi de procuror sau de învinuit ori de avocat. Procurorul asigură participarea la şedinţa de judecată a învinuitului reţinut, înştiinţează avocatul şi reprezentantul legal al învinuitului, precum şi martorii invitaţi de acesta. Învinuitul sau avocatul înştiinţează martorii invitaţi de el. În cazul neprezentării avocatului înştiinţat, judecătorul de instrucţie îl asigură pe învinuit cu avocat din oficiu în conformitate cu Legea nr.198-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat. Neprezentarea martorilor invitaţi din partea procurorului, a învinuitului sau a avocatului său nu împiedică examinarea demersului.

[…]”

ÎN DREPT

20. Din conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, respectarea termenelor de către procuror la depunerea demersurilor privind prelungirea arestului în instanţa de judecată.

21. Astfel, excepţia se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională conexe, precum dreptul la libertate individuală şi siguranţa persoanei, dreptul la apărare, precum şi principiul legalităţii procesului penal.

A. ADMISIBILITATEA

22. Prin decizia sa din 19 decembrie 2017, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate:

(1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit.a) din Constituţie

23. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

(2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

24. Fiind ridicată de către avocatul Corneliu Chisiliţa, în dosarul nr.1–317/16, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul art.135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

(3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

25. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

26. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art.232 alin.(2) şi art.308 alin.(4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

- Cu referire la prevederile contestate din art.308 alin. (4) 27.

27. Curtea observă că, deşi în încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, se solicită exercitarea controlului constituţionalităţii prevederilor art.308 alin.(4) din Codul de procedură penală, în ansamblu, autorul excepţiei de facto solicită controlul tezei întâi de la art.308 alin.(4) din Codul de procedură penală în coroborare cu prevederile articolelor 311, 312 şi 329 din acelaşi cod.

28. În susţinerea alegaţiilor sale, autorul excepţiei afirmă că teza întâi de la art.308 alin.(4), care stabileşte că“ demersul cu privire la aplicarea sau prelungirea arestării preventive ori a arestării la domiciliu se examinează fără întârziere de către judecătorul de instrucţie, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, avocatului, învinuitului, cu excepţia cazului în care învinuitul se eschivează de la participarea la judecată sau de la urmărirea penală şi este anunţat în căutare”, coroborată cu prevederile articolelor 311, 312 şi 329 din acelaşi cod încalcă dreptul la apărare. Aceasta întrucât permit instanţei de judecată să examineze fără întârziere un nou demers cu privire la prelungirea arestării preventive, inclusiv în cazul în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra legalităţii încheierii de prelungire a termenului de arest preventiv.

29. În acest sens, Curtea menţionează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.

30. Aşadar, Curtea reţine că acest aspect excedează competenţei Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate al textului legal criticat. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în această parte.

- Cu referire la prevederile contestate din art.232 alin. (2)

31. Curtea acceptă argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora prevederile articolului 232 alin.(2) din Codul de procedură penală sunt determinante pentru soluţionarea chestiunii privind respectarea termenelor de depunere a demersurilor privind prelungirea arestului preventiv.

(4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

32. Curtea reţine că prevederile articolului 232 alin.(2) din Codul de procedură penală nu au constituit obiect al controlului constituţionalităţii.

33. Prin urmare, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

34. Urmând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate, raportate la circumstanţele concrete ale litigiilor principale, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare – Curtea Europeană).

35. Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile art.232 alin.(2)din Codul de procedură penală sunt contrare dispoziţiilor articolelor 4, 16, 20, 25 şi 26 din Constituţie.

36. Cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor articolului 4 din Constituţie, Curtea a menţionat constant în jurisprudenţa sa că acestea comportă un caracter generic şi constituie imperative de ordin general obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

37. În acelaşi timp, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a motivat raportul de contrarietate dintre articolele 16 şi 20 din Constituţie şi prevederile contestate. Curtea subliniază că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care, prin prisma articolului 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele, să expună normele legale şi argumentele care justifică faptul că prevederea contestată contravine Constituţiei, precum şi legătura cauzală directă între norma contestată şi argumentele invocate.

38. Astfel, pentru a elucida aspectele abordate, Curtea va opera cu prevederile articolelor 25 şi 26 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

Pretinsa încălcare a articolelor 25 şi 26 din constituţie

39. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile articolului 232 alin.(2) din Codul de procedură penală încalcă articolul 25 din Constituţie, potrivit căruia:

“(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

[…]

(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut.”

40. Totodată, autorul excepţiei consideră că prevederile contestate sunt contrare articolului 26 din Constituţie, care stabileşte:

“(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

1. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

41. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că dispoziţiile art.232 alin.(2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora “actul efectuat de procuror se consideră ca depus în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire a actelor se încadrează în termenul cerut de lege pentru efectuarea actului”, permit procurorului să acopere viciul nerespectării termenului-limită de 5 zile, prevăzut de art.308 alin.(3) din Codul de procedură penală, necesar pentru depunerea demersului privind prelungirea arestării preventive. În acest context, autorul susţine că prevederile contestate avantajează în mod nejustificat procurorul, contrar principiului egalităţii armelor în procesul penal.

42. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile legale contestate sunt contrare prevederilor articolelor 25 şi 26 din Constituţie.

2. Argumentele autorităţilor

43. În cadrul şedinţei plenare publice a Curţii, reprezentantul Parlamentului a menţionat că problema abordată în sesizare derivă din aplicarea eronată a legii, or, art.308 alin.(3) din Codul de procedură penală stabileşte în mod cert că demersul de prelungire a arestării se depune la instanţa de judecată cu cel puţin 5 zile până la expirarea termenului de arestare.

44. În opinia reprezentantului Guvernului, prevederile art.232 alin.(2) din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate. Concomitent, acesta a susţinut că aspectele abordate în sesizare ţin de interpretarea şi aplicarea legii, nu de neconstituţionalitatea ei.

45. Potrivit reprezentantului Guvernului, prevederile contestate necesită a fi examinate în coroborare cu art.308 din acelaşi cod, care stabileşte informarea prealabilă a învinuitului sau avocatului cu privire la demersul de prelungire a arestării. Totodată, în cazul în care avocatul consideră că nu a avut suficient timp pentru a lua cunoştinţă de conţinutul demersului şi probele anexate, acesta poate solicita instanţei de judecată un termen pentru studierea materialelor şi formularea apărării.

46. Procuratura Generală, în opinia sa scrisă, a susţinut că demersul de prelungire a măsurii preventive, deşi este un act procesual perfectat de procuror, nu consemnează o acţiune procesuală în sensul art.6 pct.1) din Codul de procedură penală. La fel, demersul în cauză nu este atribuit la categoria actelor de constatare sau decizionale, prezentând de fapt o propunere argumentată adresată instanţei de judecată, care şi adoptă în final o hotărâre asupra cazului.

47. Potrivit Procuraturii Generale, demersul de prelungire a măsurii preventive nu cade sub incidenţa art.232 alin.(2)din Codul de procedură penală, deoarece termenul de operare pentru acest act este prevăzut expres la art.308 alin.(3) din acelaşi cod, potrivit căruia demersul de prelungire a arestării se depune cu cel puţin 5 zile până la expirarea termenului de arestare, fără a avea un impact data întocmirii acestuia privitor la încheierea emisă ulterior de instanţă.

3. Aprecierea Curţii

3.1. Principii generale

3.1.1. Principiul inviolabilităţii persoanei

48. Curtea reţine că articolul 25 din Constituţie garantează principiul inviolabilităţii libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, potrivit căruia nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decât în cazurile şi modul prevăzute de lege.

49. Acelaşi principiu este consacrat şi de actele internaţionale în domeniul drepturilor omului la care Republica Moldova este parte.

50. Astfel, potrivit articolului 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, “orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea sa”, iar articolul 9 prevede că “nimeni nu poate fi arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar”.

51. Articolul 5 § 1 lit.c) din Convenţia Europeană vizează, de asemenea, privarea de libertate în cadrul unei proceduri penale. Curtea Europeană, în bogata jurisprudenţă privind materia art.5 al Convenţiei, a trasat anumite linii directoare în ceea ce priveşte condiţiile şi limitele aplicării arestării preventive, plasând pe primul plan prezumţia libertăţii ca punct de reper la examinarea unei situaţii concrete.

52. Scopul urmărit prin prevederile constituţionale şi ale actelor internaţionale menţionate este evitarea detenţiilor arbitrare şi a celor prea lungi (cauza Lukanov v. Bulgaria, hotărârea din 20 martie 1997). De aceea orice privare de libertate, oricât de scurtă, trebuie să fie justificată în mod convingător şi temeinic.

53. La fel, Curtea Europeană a menţionat că autorităţile trebuie să fie obligate periodic să revadă arestul continuu şi să verifice dacă temeiurile iniţiale îşi mai păstrează actualitatea ori dacă nu există temeiuri care permit aplicarea unor măsuri mai blânde decât arestul (cauza CEDO Kudla v. Polonia, hotărârea din 26 octombrie 2000).

54. De asemenea, în Hotărârea nr.3 din 23 februarie 2016, Curtea a reiterat că prelungirea arestului preventiv trebuie efectuată cu o periodicitate care să ofere posibilitatea probării necesităţii menţinerii persoanei în arest în continuare. În egală măsură, este necesară identificarea tuturor aspectelor concrete privind riscul punerii în libertate a unei persoane aflate în stare de arest preventiv, fiind necesară examinarea modalităţilor alternative privării de libertate. Astfel, orice prelungire a arestului în fapt se desfăşoară potrivit unei proceduri similare celei ce ţine de aplicarea iniţială a arestului. Prin urmare, la prelungirea arestului judecătorul trebuie să se ghideze de aceleaşi reguli şi motive ce au determinat aplicarea iniţială a arestului.

3.1.2. Principiul legalităţii procesului penal

55. Principiul legalităţii procesului penal implică respectarea unor garanţii procedurale oferite de lege împotriva arbitrarului. În acest context, Curtea reţine că printre condiţiile cerute de lege pentru ca o acţiune procesuală sau un act procedural să fie valabil se numără şi condiţia privitoare la timpul în care trebuie realizat.

56. Curtea menţionează că intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care pot fi îndeplinite anumite activităţi sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfăşurarea sa un ritm accelerat, fără însă să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părţilor.

57. Aşadar, stabilirea unor termene pentru desfăşurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil, iar, pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege.

58. Prin urmare, Curtea subliniază că îndeplinirea acţiunilor sau actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfăşurarea procesului penal, fără de care ar fi imposibilă respectarea principiilor fundamentale ale procesului penal.

3.1.3. Principiul egalităţii armelor în procesul penal

59. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reiterat că o instanţă judecătorească, la examinarea legalităţii arestării preventive, trebuie să asigure toate garanţiile unei proceduri judiciare. Procedurile trebuie să fie contradictorii şi să asigure întotdeauna “egalitatea armelor” între părţi.

60. Astfel, Curtea Europeană a relevat că, având în vedere impactul dramatic al privării de libertate asupra drepturilor fundamentale ale persoanei în cauză, în circumstanţele unei investigaţii în derulare, procedurile desfăşurate în temeiul articolului 5 § 4 al Convenţiei trebuie, în principiu, să întrunească în cea mai mare măsură posibilă cerinţele de bază ale unui proces echitabil (cauza Shishkov v. Bulgaria, hotărârea din 9 ianuarie 2003, § 77).

61. Curtea Europeană a recunoscut necesitatea ca urmăririle penale să fie desfăşurate în mod eficient, ceea ce poate presupune că o parte din informaţiile colectate în timpul acestora trebuie păstrată în secret pentru a împiedica acuzaţii să altereze probele şi să submineze efectuarea justiţiei. Totuşi, acest scop legitim nu ar putea fi îndeplinit pe seama unor restricţii substanţiale asupra drepturilor apărării. Prin urmare, informaţia care este esenţială pentru aprecierea legalităţii unei detenţii trebuie să fie, în mod corespunzător, pusă la dispoziţia avocatului, acuzatului (cauza Garcia Alva v. Germania, hotărârea din 13 februarie 2001, § § 39–43).

62. La nivelul Uniunii Europene, de asemenea, au fost adoptate o serie de directive, care completează cadrul juridic oferit de Convenţia europeană a drepturilor omului, în vederea stabilirii unor norme minime privind anumite aspecte ale procedurilor penale, inclusiv dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (Directiva nr.2012/13/UE).

63. Aşadar, Curtea observă că în pct.30 al Preambulului Directivei 2012/13/UE din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale Parlamentul European şi Consiliul au relevat că:

“Documentele şi, dacă este cazul, fotografiile şi înregistrările audio şi video care sunt esenţiale pentru contestarea efectivă a legalităţii unei arestări sau detenţiei unor persoane suspectate sau acuzate, în conformitate cu dreptul intern, ar trebui să fie puse la dispoziţia persoanelor suspectate sau acuzate sau a avocaţilor acestora cel târziu înainte ca autoritatea judiciară competentă să fie chemată să se pronunţe cu privire la legalitatea arestării sau detenţiei în conformitate cu articolul 5 alineatul 4 din CEDO şi cu suficient timp înainte pentru a permite exercitarea efectivă a dreptului de a contesta legalitatea arestării sau detenţiei.”

64. La fel, articolul 7 alin.(1) din Directiva 2012/13/UE stabileşte că:

“(1) Atunci când o persoană este arestată şi reţinută în orice etapă a procesului penal, statele membre se asigură că documentele referitoare la cauza specifică, aflate în posesia autorităţilor competente şi care sunt esenţiale pentru a contesta în mod efectiv, în conformitate cu dreptul intern, legalitatea arestării sau reţinerii, sunt puse la dispoziţia persoanelor arestate sau a avocaţilor acestora.”

3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

65. Curtea menţionează că, în scopul efectuării unor anumite acţiuni procedurale, procurorul adresează demersuri judecătorului de instrucţie sau, după caz, instanţei de judecată în termenele stabilite de prevederile Codului de procedură penală.

66. Curtea constată că, potrivit articolului 232 alin.(2) din Codul de procedură penală, actul efectuat de procuror se consideră ca depus în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire a actelor se încadrează în termenul cerut de lege pentru efectuarea actului.

67. Curtea relevă că, în conformitate cu articolul 186 alin.(9) şi (10) din Codul de procedură penală, prelungirea arestării preventive la faza judecării cauzei se decide de către instanţa de judecată, în baza demersului procurorului, iar art.308 alin.(3) prevede că demersul de prelungire a arestării se depune cu cel puţin 5 zile până la expirarea termenului de arestare.

68. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art.232 alin.(2) din Codul de procedură penală creează premise ca demersul privind prelungirea arestării preventive să fie înregistrat în instanţa de judecată cu mai puţin de 5 zile până la expirarea termenului de arestare. În această situaţie, intervalul de timp rămas până la soluţionarea propunerii va fi insuficient pentru pregătirea unei apărări efective, întrucât dreptul la apărare în materia măsurilor preventive trebuie exercitat în mod real.

69. În speţă, fără a verifica temeinicia motivelor invocate de instanţa de judecată, Curtea constată că, deşi demersul procurorului privind prelungirea arestului a parvenit în instanţă cu două zile până la expirarea termenului de arestare, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de recurs, invocând art.232 alin.(2) din Codul de procedură penală, au considerat demersul ca fiind depus în termen.

70. În jurisprudenţa sa, Curtea a relevat că prin instituirea termenului de 5 zile pentru depunerea demersului de prelungire a arestării până la expirarea termenului de arestare legiuitorul a urmărit scopul de a acorda un interval de timp suficient pentru ca demersul să fie soluţionat cu respectarea dreptului la apărare şi a libertăţii individuale (DCC nr.22 din 10 martie 2017).

71. De altfel, în conformitate cu prevederile art.308 alin.(2)din Codul de procedură penală, procurorul este obligat să prezinte avocatului demersul cu privire la prelungirea măsurii arestării, împreună cu toate materialele şi probele anexate la acesta, care confirmă sau infirmă temeiurile de prelungire a măsurii, înainte de a fi depus în instanţa de judecată.

72. De asemenea, Curtea menţionează că raţiunea reglementării acestui termen este şi aceea de a da posibilitate judecătorului să cunoască motivele care justifică aplicarea sau prelungirea arestului, astfel încât să fie înlăturat arbitrarul din soluţia sa.

73. Aşadar, Curtea reţine că înregistrarea demersului cu privire la prelungirea arestării preventive la instanţa de judecată cu mai puţin de 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive este de natură să aducă atingere atât dreptului fundamental la apărare şi egalităţii armelor, cât şi dreptului la libertate individuală. Totodată, în lipsa unui termen suficient în care să studieze propunerea înaintată prin demers, instanţa ar putea pronunţa o soluţie ce nu s-ar baza pe cunoaşterea amănunţită a cauzei.

74. Prin urmare, având în vedere cele menţionate, Curtea relevă că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, nerespectarea căruia atrage consecinţele prevăzute de art.230 alin.(2) din Codul de procedură penală, şi anume pierderea dreptului procesual şi nulitatea actului efectuat peste termen. De altfel, însăşi Curtea Europeană a statuat în cauza Ialamov v. Republica Moldova (hotărârea din 12 decembrie 2017) că acceptarea demersului procurorului de prelungire a arestului preventiv prezentat judecătorului de instrucţie cu două zile până la expirarea termenului de arestare a fost contrară legislaţiei naţionale. În consecinţă, prelungirea duratei arestării a fost constatată de Curtea Europeană ca ilegală, fiind astfel contrară articolului 5 § 1 din Convenţie.

75. În concluzie, Curtea reţine că regula instituită la art.232 alin.(2) din Codul de procedură penală, potrivit căreia actele procurorului se consideră ca depuse în termen la data la care au fost trecute în registrul de ieşire, nu poate fi raportată la demersurile pentru care legea stabileşte procurorului termene imperative de depunere în instanţa de judecată. În aceste situaţii termenul urmează a fi calculat de la data înregistrării actului în instanţa de judecată.

76. Curtea conchide că modul de calculare a termenului pentru exercitarea căilor de atac de către procuror, asupra cărora nu se aplică regula înregistrării în registrul de ieşire a actelor, instituit la art.232 alin.(2) din Codul de procedură penală, operează pe deplin şi în ceea ce priveşte depunerea altor acte de către procuror în instanţa de judecată, pentru care legea procesuală stabileşte termene a căror nerespectare determină decăderea din exerciţiul dreptului.

77. Totodată, Curtea subliniază că, în cazul în care persoana a fost deţinută în mod ilegal, inclusiv ca urmare a nerespectării termenului privind depunerea demersului de prelungire a arestului, acesteia trebuie să i se acorde o despăgubire pentru privarea de libertate efectuată în condiţii arbitrare.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a)şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către avocatul Corneliu Chisiliţa, în dosarul nr.1–317/16, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.

2. Se recunoaşte constituţional articolul 232 alineatul (2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, în măsura în care modul de calculare a termenelor pentru actele efectuate de procuror nu se aplică în raport cu demersurile pentru care legea stabileşte termene imperative pentru a fi depuse în instanţa de judecată.

3. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate în partea referitoare la controlul constituţionalităţii articolului 308 alineatul (4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ	Igor DOLEA
Nr.40. Chişinău, 21 decembrie 2017.