Hotărâre nr.41/4 din 17.09.2018 cu privire la aprobarea unor Regulamente
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
cu privire la aprobarea unor Regulamente
nr. 41/4 din 17.09.2018
(în vigoare 01.10.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 366-376 art. 1459 din 28.09.2018
* * *
Abrogat: 08.06.2025
Hotărîrea BNM nr.99 din 02.05.2025
ÎNREGISTRAT:
Ministerul Justiţiei
al Republici Moldova
nr.1360 din 25 septembrie 2018
Ministru___________Victoria IFTODI
În temeiul prevederilor art.11 şi art.23 alin.(4) lit.b) din Legea nr.1/2018 cu privire la organizaţiile de creditare nebancară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.108–112, art.200), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la modul de avizare şi înregistrare a organizaţiilor de creditare nebancară în Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate şi Regulamentul cu privire la transparenţa structurii de proprietate a organizaţiei de creditare nebancară, conform anexei nr.1 şi anexei nr.2.
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la 1 octombrie 2018.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Valeriu CHIŢAN |
Nr.41/4. Chişinău, 17 septembrie 2018. |
REGULAMENT
cu privire la modul de avizare şi înregistrare a organizaţiilor
de creditare nebancară în Registrul organizaţiilor
de creditare nebancară autorizate
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul cu privire la modul de avizare şi înregistrare a organizaţiilor de creditare nebancară în Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate (în continuare – Regulament) stabileşte modul de eliberare de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare (în continuare – Comisia Naţională) a avizului pentru înregistrarea de stat a organizaţiilor de creditare nebancară (în continuare - OCN), în cazul constituirii, reorganizării, lichidării sau suspendării activităţii OCN, notificarea Comisiei Naţionale în scopul înregistrării în Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate (în continuare – Registru) în cazurile stabilite de legislaţie. De asemenea, Regulamentul stabileşte conţinutul setului de documente prezentat, care urmează să confirme corespunderea administratorilor OCN prevederilor art.12 din Legea nr.1/2018 cu privire la organizaţiile de creditare nebancară (în continuare – Legea nr.1/2018) şi în temeiul căruia Comisia Naţională ia act de numirea în funcţie a administratorilor.
2. Avizul este eliberat OCN pentru a fi prezentat la organul înregistrării de stat împreună cu setul de documente solicitat de legislaţia cu privire la înregistrarea de stat.
3. Termenii şi expresiile utilizate în prezentul Regulament au semnificaţia prevăzută în Legea nr.1/2018.
4. Documentele pe suport de hârtie prezentate la Comisia Naţională în conformitate cu prezentul Regulament urmează a fi autentificate prin aplicarea semnăturii olografe de către persoanele împuternicite ale OCN.
5. Documentele depuse la Comisia Naţională în conformitate cu prezentul Regulament se întocmesc în limba de stat şi se prezintă într-un set unic, însoţit de lista actelor depuse cu indicarea documentului şi numărului de pagini. În cazul în care documentele ce urmează a fi prezentate sau depuse la Comisia Naţională conform prezentului Regulament sunt întocmite într-o limbă străină, acestea se prezintă cu traducere în limba de stat a Republicii Moldova, legalizate conform legislaţiei.
6. Comisia Naţională, OCN, precum şi terţii care vor avea acces la datele cu caracter personal, vor lua măsuri organizatorice şi tehnice necesare pentru protecţia datelor cu caracter personal împotriva distrugerii, modificării, blocării, copierii, răspândirii, precum şi împotriva altor acţiuni ilicite, măsuri menite să asigure un nivel de securitate şi confidenţialitate adecvat în ceea ce priveşte riscurile prezentate de prelucrarea şi caracterul datelor prelucrate, în conformitate cu cerinţele stabilite de legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal.
Capitolul II
ELIBERAREA AVIZULUI
7. Anterior înregistrării la organul înregistrării de stat OCN este obligată să obţină avizul Comisiei Naţionale în cazurile:
1) constituirii OCN, inclusiv în urma reorganizării;
2) reorganizării OCN;
3) suspendării activităţii OCN conform art.18 din Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali;
4) lichidării OCN.
8. Pentru a obţine avizul, OCN depune la Comisia Naţională o cerere în formă liberă, în modul stabilit de art.13 alin.(1) din Legea nr.1/2018. Cererea se prezintă în termen de 10 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei de către adunarea generală a fondatorilor (acţionarilor/asociaţilor), cu excepţia cazului de reorganizare când cererea se prezintă după expirarea unei luni de la data publicării avizului privind reorganizarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
9. În cazul în care avizul este solicitat în temeiul pct.7 subpct.1) din prezentul Regulament, la cerere se anexează documentele indicate în art.13 alin.(2) din Legea nr.1/2018.
10. În scopul executării art.13 alin.(2) lit.h) din Legea nr.1/2018, pentru administratorii OCN se vor depune documentele prevăzute de pct.40 din prezentul Regulament.
11. Informaţia referitoare la fondatori (acţionari/asociaţi) şi beneficiarii efectivi conform art.13 alin.(2) lit.f) se va prezenta în modul stabilit la Regulamentul cu privire la transparenţa structurii de proprietate a organizaţiei de creditare nebancară.
12 . În scopul confirmării respectării cerinţelor stabilite de art.17 şi art.27 alin.(2) din Legea nr.1/2018, pentru OCN nou-create sau care, ca rezultat al reorganizării, vor conţine un capital social inferior celui stabilit de Legea nr.1/2018, se va prezenta dovada depunerii integrale a aporturilor la capitalul social de către fondatori (acţionari/asociaţi).
13. Avizele prevăzute de prezentul Regulament se eliberează cu condiţia anexării la cererea de eliberare a avizului a documentului ce confirmă achitarea plăţii pentru eliberarea avizului. Mărimea plăţii se stabileşte în conformitate cu hotărârea privind bugetul Comisiei Naţionale pe anul respectiv.
14. Prin avizul eliberat la constituirea OCN, Comisia Naţională totodată ia act de numirea în funcţie a administratorilor, cu consemnarea acestui fapt în aviz.
15. În cazul OCN constituită ca societate pe acţiuni, în termen de 15 zile din data înregistrării de stat, se va prezenta Comisiei Naţionale cererea pentru înregistrarea de stat a acţiunilor plasate la înfiinţarea sa conform art.38 din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni (în continuare - Legea nr.1134/1997).
16. Concomitent cu cererea menţionată la pct.15 din prezentul Regulament, OCN va depune la Comisia Naţională şi cererea privind înregistrarea OCN în Registru prevăzută în art.19 alin.(1) din Legea nr.1/2018. Înregistrarea în Registru se efectuează doar în condiţiile înregistrării de către Comisia Naţională a acţiunilor plasate la înfiinţarea OCN.
17. Reorganizarea OCN se efectuează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare, în conformitate cu prevederile Codului civil nr.1107/2002, Legii nr.1134/1997 şi Legii nr.135/2007 privind societăţile cu răspundere limitată.
18. În cazul solicitării avizului la reorganizarea OCN cu forma organizatorico-juridică de societate pe acţiuni:
1) concomitent cu cererea privind obţinerea autorizaţiei de reorganizare conform art.93 alin.(9) din Legea nr.1134/1997, OCN va depune la Comisia Naţională cererea de avizare a reorganizării în modul stabilit de pct.8 din prezentul Regulament;
2) pentru OCN nou-create în urma fuziunii sau dezmembrării şi care intenţionează să desfăşoare activitate de creditare nebancară se vor depune documentele indicate de prezentul Regulament pentru avizarea constituirii OCN;
3) pentru OCN care continuă să funcţioneze după reorganizare şi OCN deja existente, cărora li se va transmite o parte din patrimoniu (OCN absorbantă şi/sau OCN participante la procesul de separare), şi/sau OCN reorganizată prin transformare, în cazul modificării administratorilor se vor prezenta documentele prevăzute la pct.40 din prezentul Regulament, iar pentru fondatori (acţionari/asociaţi) şi beneficiari efectivi se vor prezenta documentele prevăzute de Regulamentul cu privire la transparenţa structurii de proprietate a organizaţiei de creditare nebancară.
19. În cazul solicitării avizului la reorganizarea OCN cu forma organizatorico-juridica de societate cu răspundere limitată, la cererea depusă în modul stabilit de pct.8 din prezentul Regulament se anexează copii de pe următoarele documente:
1) în cazul fuziunii:
a) procesele-verbale ale adunărilor generale ale asociaţilor OCN participante la reorganizare la care s-au aprobat hotărârile de reorganizare;
b) contractul de fuziune;
c) actul (actele) de transmitere a activelor şi pasivelor;
d) pentru OCN ce urmează a fi înfiinţată în urma contopirii şi care intenţionează să desfăşoare activitate de creditare nebancară se prezintă documentele pentru avizarea constituirii prevăzute de prezentul Regulament;
e) modificări la actul de constituire a OCN absorbantă sau actul de constituire în redacţie nouă;
f) avizul privind reorganizarea OCN publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
g) confirmarea pe propria răspundere privind lipsa, satisfacerea sau garantarea cerinţelor creditorilor;
2) în cazul dezmembrării:
a) procesul-verbal al adunării generale a asociaţilor la care s-a aprobat hotărârea de reorganizare;
b) proiectul dezmembrării;
c) bilanţul de repartiţie;
d) pentru OCN ce se înfiinţează în urma divizării şi care intenţionează să desfăşoare activitate de creditare nebancară se prezintă documentele pentru avizarea constituirii prevăzute de prezentul Regulament;
e) modificările la actele de constituire ale OCN existente la care va trece o parte din patrimoniul OCN ce se separă;
f) avizul privind reorganizarea OCN publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
g) confirmarea pe propria răspundere privind lipsa, satisfacerea sau garantarea cerinţelor creditorilor OCN;
3) reorganizarea prin transformare a OCN – societate cu răspundere limitată are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare în societate pe acţiuni prin modificarea actelor de constituire în condiţiile legii cu prezentarea la Comisia Naţională a copiilor de pe următoarele documente:
a) procesul-verbal al adunării generale a asociaţilor la care s-a aprobat hotărârea de reorganizare;
b) proiectul actului de constituire al OCN care urmează a fi creată în urma transformării;
c) situaţia financiară a OCN la ultima dată de gestiune înainte de adoptarea hotărârii de reorganizare, după caz;
d) actul de transmitere a activelor şi pasivelor;
e) avizul privind reorganizarea prin transformare a OCN, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
f) confirmarea pe propria răspundere privind lipsa, satisfacerea sau garantarea cerinţelor creditorilor OCN.
20. OCN care se dizolvă în urma reorganizării (societăţile absorbite, contopite, divizate sau transformate) se radiază din Registrul de stat al persoanelor juridice fără avizul Comisiei Naţionale.
21. În cazul suspendării activităţii conform prevederilor pct.7 subpct.3) din prezentul Regulament, la cererea de eliberare a avizului depusă în modul stabilit la pct.8 din prezentul Regulament se anexează:
1) decizia adunării generale a fondatorilor (acţionarilor/asociaţilor) OCN privind suspendarea activităţii, care va conţine termenul de suspendare care nu va depăşi 3 ani;
2) avizul de suspendare a activităţii OCN publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
3) declaraţia pe propria răspundere privind lipsa creditorilor;
4) documentul ce confirmă lipsa datoriilor la bugetul public naţional.
22. În cazul în care avizul este solicitat în temeiul pct.7 subpct.4) din prezentul Regulament, la cerere se anexează copia deciziei adunării generale a fondatorilor (acţionarilor/asociaţilor) privind iniţierea procedurii de lichidare. Concomitent cu eliberarea avizului Comisia Naţională face menţiune în Registru privind suspendarea activităţii OCN.
23. Examinarea cererii de eliberare a avizului în cazurile prevăzute la pct.7 din prezentul Regulament, temeiurile de respingere a cererii, precum şi informarea OCN despre eliberarea avizului sau respingerea motivată a cererii, se va efectua conform prevederilor art.14, art.15 şi art.16 din Legea nr.1/2018.
Capitolul III
ÎNREGISTRAREA, SUSPENDAREA ŞI RADIEREA
OCN ÎN/DIN REGISTRUL ORGANIZAŢIILOR
DE CREDITARE NEBANCARĂ AUTORIZATE
24. OCN este în drept să desfăşoare activităţi de creditare nebancară doar după înregistrarea în Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate, ţinut de Comisia Naţională.
25. Înregistrarea în Registru în modul stabilit de prezentul Regulament se efectuează cu condiţia anexării la cererea de înregistrare a documentului ce confirmă achitarea plăţii pentru înscrierea în registrul persoanelor autorizate. Mărimea plăţii se stabileşte în conformitate cu hotărârea privind bugetul Comisiei Naţionale pe anul respectiv.
26. La depunerea cererii prin care se solicită înregistrarea OCN conform art.19 alin.(1) din Legea nr.1/2018 se vor anexa copii autentificate în conformitate cu legislaţia de pe următoarele documente:
1) actul de constituire sau modificările şi completările la actul de constituire, după caz;
2) decizia organului înregistrării de stat privind modificarea actelor de constituire sau a datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice;
3) extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice;
4) alte date care urmează a fi înscrise în Registru conform art.18 din Legea nr.1/2018.
27. La depunerea cererii prin care se solicită înregistrarea OCN conform art.19 alin.(5) din Legea nr.1/2018 se vor anexa copii autentificate în conformitate cu legislaţia de pe următoarele documente:
1) actul de constituire în redacţie nouă sau modificările şi completările la actul de constituire;
2) decizia organului înregistrării de stat privind modificarea actelor de constituire sau a datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice;
3) extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice;
4) informaţia privind fondatorii (acţionarii/asociaţii) şi beneficiarii efectivi întocmită în modul prevăzut în Regulamentul cu privire la transparenţa structurii de proprietate a organizaţiei de creditare nebancară;
5) informaţia privind administratorii conform pct.40 din prezentul Regulament;
6) alte date care urmează a fi înscrise în Registru conform art.18 din Legea nr.1/2018.
28. Înregistrarea OCN, precum şi efectuarea înscrierilor corespunzătoare în Registru în temeiul notificării OCN, se realizează de Comisia Naţională în cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii cererii.
29. În cazul respingerii cererii de înregistrare în Registru, Comisia Naţională, în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la art.19 alin.(2) din Legea nr.1/2018, informează în scris OCN indicând motivele care au servit ca temei pentru respingere.
30. Comisia Naţională este în drept să suspende activitatea OCN, cu efectuarea înscrierilor în Registru, în cazurile prevăzute la art.20 alin.(1) din Legea nr.1/2018.
31. Suspendarea activităţii are drept efect interzicerea încheierii a noi contracte de acordare a creditelor şi/sau leasing financiar cu excepţia deservirii contractelor încheiate (creditelor acordate) anterior datei de suspendare a activităţii.
32. În cazurile prevăzute la art.20 alin.(1) lit.a) din Legea nr.1/2018, OCN va prezenta o cerere în formă liberă cu anexarea următoarelor documente:
1) decizia adunării generale a asociaţilor/acţionarilor privind suspendarea activităţii care va conţine termenul şi motivele deciziei de suspendare;
2) avizul de suspendare a activităţii publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
3) confirmarea pe propria răspundere privind lipsa, satisfacerea sau garantarea cerinţelor creditorilor OCN.
33. Decizia Comisiei Naţionale cu privire la suspendarea activităţii în cazurile prevăzute la art.20 alin.(1) lit.b) şi c) din Legea nr.1/2018 va conţine termenul de suspendare, motivele suspendării, termenul de înlăturare a încălcărilor.
34. OCN, faţă de care a fost adoptată decizia cu privire la suspendarea activităţii conform prevederilor pct.32 din prezentul Regulament, este obligată, în termenul stabilit în decizie, să înlăture încălcările şi să informeze Comisia Naţională privind înlăturarea acestora.
35. Decizia privind reluarea activităţii OCN se adoptă de Comisia Naţională în termen de 5 zile lucrătoare după eliminarea cauzelor care au dus la suspendarea activităţii şi prezentarea informaţiei prevăzute de pct.33 din prezentul Regulament.
36. Dacă la expirarea termenului de suspendare a activităţii OCN nu a înlăturat încălcările pentru care a fost suspendată activitatea, Comisia Naţională, conform prevederilor art.20 alin.(2) lit.b) din Legea nr.1/2018, este în drept să o radieze din Registru.
37. În cazul prevăzut la art.20 alin.(2) lit.a) din Legea nr.1/2018, OCN va depune o cerere în formă liberă cu anexarea copiilor de pe următoarele documente:
1) decizia organului înregistrării de stat privind lichidarea OCN;
2) decizia organului înregistrării de stat privind modificarea actelor de constituire sau a datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice, după caz;
3) actul de constituire sau modificările şi completările la actul de constituire, după caz;
4) extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice.
38. Comisia Naţională radiază OCN din Registru în termen de 5 zile lucrătoare din data depunerii cererii şi o informează în modul şi termenul stabilit la art.20 alin.(3) din Lege nr.1/2018.
Capitolul IV
CORESPUNDEREA ADMINISTRATORILOR EXIGENŢELOR
STABILITE DE LEGEA NR.1/2018
39. Administratorii organizaţiei de creditare nebancară (membrii consiliului, membrii organului executiv, conducătorul filialei) sunt în drept să-şi exercite atribuţiile de la data în care autoritatea de supraveghere ia act de numirea acestora în funcţie.
40. În vederea confirmării corespunderii administratorilor prevederilor art.12 din Legea nr.1/2018, OCN va prezenta la Comisia Naţională setul de documente care va conţine:
1) copia actului de identitate sau alt document echivalent eliberat de autorităţile competente din ţara în care are stabilit/stabilită domiciliul/reşedinţa;
2) decizia organului competent privind alegerea sau numirea în funcţia de administrator;
3) copia cazierului judiciar sau altă confirmare privind lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, în cazul administratorilor persoane fizice nerezidente, valabil la data depunerii cererii;
4) curriculum vitae datat şi semnat;
5) declaraţia pe propria răspundere ce confirmă că nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute la art.12 alin.(2), alin.(3) lit.c) şi d) din Legea nr.1/2018.
41. În termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la numirea şi/sau schimbarea administratorilor, OCN înaintează la Comisia Naţională o cerere în formă liberă de acceptare a numirii administratorilor în funcţie cu anexarea setului de documente prevăzut de prezentul Regulament, cu posibilitatea prelungirii de către autoritatea de supraveghere a termenului menţionat cu 30 de zile lucrătoare, în cazul existenţei unor condiţii obiective, care nu depind de persoana aleasă sau numită în funcţia de administrator.
42. În lipsa obiecţiilor faţă de conţinutul setului de documente prezentat, autoritatea de supraveghere va lua act de numirea în funcţie a administratorilor în termen de 10 zile lucrătoare şi va actualiza datele din Registru.
Capitolul V
SANCŢIUNI ŞI RESTRICŢII
43. Nerespectarea prevederilor prezentului Regulament atrage după sine aplicarea de către Comisia Naţională a sancţiunilor şi restricţiilor prevăzute de art.24 din Legea nr.1/2018.
Anexa nr.2
la Hotărârea CNPF
nr.41/4 din 17.09.2018
REGULAMENT
cu privire la transparenţa structurii de proprietate
a organizaţiei de creditare nebancară
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Regulament stabileşte cerinţe aplicate organizaţiilor de creditare nebancară înregistrate în Registrul organizaţiilor de creditare nebancară privind transparenţa structurii de proprietate a acestora şi modul de prezentare şi actualizare a informaţiilor cu privire la fondatori (acţionari/asociaţi), inclusiv beneficiarii efectivi.
2. Noţiunile utilizate în prezentul Regulament au semnificaţiile prevăzute în Legea nr.1/2018 cu privire la organizaţiile de creditare nebancară.
3. În sensul prezentului Regulament noţiunile utilizate au următoarele semnificaţii:
beneficiar efectiv – persoană fizică care deţine sau controlează în ultimă instanţă, direct sau indirect, dreptul de proprietate sau control a cel puţin 1% din capitalul social sau drepturile de vot ale organizaţiei de creditare nebancară;
deţinător – fondatorul, acţionarul/asociatul organizaţiei de creditare nebancară reprezentat de persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv beneficiarii efectivi.
Capitolul II
CERINŢE DE TRANSPARENŢĂ FAŢĂ DE DEŢINĂTORI ŞI BENEFICIARII EFECTIVI
4. Deţinătorii organizaţiei de creditare nebancare trebuie să corespundă în mod permanent cerinţelor prevăzute la art.12 alin.(2) şi alin.(3) din Legea nr.1/2018 cu privire la organizaţiile de creditare nebancară (în continuare – Legea nr.1/2018).
5. La depunerea cererii pentru obţinerea avizului pentru înregistrarea de stat a constituirii sau reorganizării organizaţiei de creditare nebancară sau înregistrarea în Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate conform Regulamentului cu privire la modul de avizare şi înregistrare a organizaţiilor de creditare nebancară în Registrul organizaţiilor de creditare nebancare autorizate, precum şi anual până la 30 aprilie al anului următor celui de gestiune, organizaţia de creditare nebancară prezintă chestionarele conform anexelor nr.1 şi nr.2 la prezentul Regulament, fiind anexate, după caz, următoarele documente:
a) copia actului de identitate sau alt document echivalent eliberat de autorităţile competente din ţara în care are stabilit/stabilită domiciliul/reşedinţa deţinătorul persoană fizică;
b) copia extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice sau orice alt document oficial echivalent eliberat de autoritatea similară din ţara de origine, care să ateste cel puţin denumirea, sediul, data înregistrării, persoanele împuternicite legal să reprezinte persoana juridică şi obiectul de activitate al acesteia;
c) informaţia despre gajarea în prezent a cotelor/acţiunilor organizaţiei de creditare nebancară, precum şi despre existenţa oricărei interdicţii aferente cotelor/acţiunilor deţinute, cu indicarea cel puţin a următoarelor date: numărul de acţiuni gajate, data înregistrării gajului, valoarea contractului de gaj, denumirea debitorului gajist, denumirea creditorului;
d) declaraţia pe propria răspundere ce confirmă că nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute la art.12 alin.(2), alin.(3) lit.b) din Legea nr.1/2018;
e) în cazul fondatorilor (acţionarilor/asociaţilor) persoane fizice, copia cazierului judiciar sau altă confirmare privind lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, valabil la data depunerii cererii.
6. Documentele pe suport de hârtie, prezentate la autoritatea de supraveghere în conformitate cu prezentul Regulament, urmează a fi autentificate prin aplicarea semnăturii olografe de către persoanele împuternicite ale organizaţiei de creditare nebancară.
7. În cazul în care documentele ce urmează a fi prezentate conform pct.5 sunt întocmite într-o limbă străină, acestea se prezintă cu traducere în limba de stat a Republicii Moldova, legalizate conform legislaţiei.
8. Organizaţia de creditare nebancară este obligată să ţină o evidenţă care să-i permită monitorizarea continuă a respectării de către deţinătorii săi, inclusiv beneficiarii efectivi, a cerinţelor menţionate la pct.4 şi corespunderii datelor prezentate conform pct.5.
9. Deţinătorii, inclusiv beneficiarii efectivi, sunt obligaţi să prezinte organizaţiei de creditare nebancară toate documentele necesare conformării pct.5.
10. În cazul în care informaţiile prezentate anterior conform prezentului Regulament au suferit modificări şi/sau completări, deţinătorii, inclusiv beneficiarii efectivi, informează organizaţia de creditare nebancară în termen de 10 zile lucrătoare din data survenirii acestora.
11. În termen de 3 zile lucrătoare după informarea prevăzută în pct.10 din Regulament, organizaţia de creditare nebancară notifică şi prezintă autorităţii de supraveghere informaţia privind orice modificare şi/sau completare a datelor prezentate anterior conform prezentului Regulament.
12. Autoritatea de supraveghere poate solicita de la organizaţia de creditare nebancară şi/sau de la deţinători, inclusiv beneficiarii efectivi ai acesteia, şi alte informaţii care să confirme corespunderea cerinţelor pct.4.
Capitolul III
SANCŢIUNI ŞI RESTRICŢII
13. În cazul în care organizaţia de creditare nebancară şi/sau deţinătorul, inclusiv beneficiarul efectiv, nu se conformează cerinţelor expuse la Capitolul II din prezentul Regulament, autoritatea de supraveghere poate aplica sancţiuni şi restricţii conform prevederilor articolului 24 din Legea nr.1/2018.
|
Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la transparenţa structurii de proprietate a organizaţiei de creditare nebancară Chestionar privind deţinătorul cu statut de persoană fizică/ beneficiarul efectiv al deţinătorului cu statut de persoană juridică _________________________________________________ (denumirea organizaţiei de creditare nebancară) Date de identificare ale deţinătorului persoană fizică/ beneficiarului efectiv: |
||
| a) Informaţii privind cota de participare | ||
| Mărimea cotei de participare în capitalul social al organizaţiei de creditare nebancară: | ||
| Data dobândirii cotei: | ||
| b) Date personale | ||
| Identitatea | ||
| Nume: | ||
| Prenume: | ||
| Locul de muncă: | ||
| Funcţia deţinută: | ||
| Adresa de domiciliu | ||
| Strada, nr.: | ||
| Oraşul: | ||
| Ţara: | ||
| Adresa de corespondenţă (dacă nu corespunde cu adresa de domiciliu) | ||
| Strada, nr.: | ||
| Oraşul: | ||
| Ţara: | ||
| Date de identificare | ||
| Sex: | ||
| Data naşterii: | ||
| Locul naşterii: | ||
| Naţionalitatea: | ||
| Seria, nr. actului de identitate: | ||
| Ţara în care a fost emis actul de identitate: | ||
| Codul personal: | ||
| Numărul de contact, inclusiv codul ţării: | ||
| Adresa de e-mail: | ||
|
Subsemnatul, ______________________ (nume şi prenume), declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii (conform art.3521 din Codul penal, declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani), că toate răspunsurile din prezentul chestionar sunt complete şi veridice. Totodată, îmi exprim consimţământul ca datele cu caracter personal indicate în acest document să fie prelucrate în corespundere cu prevederile Legii nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal. Data perfectării ______________________ Semnătura _________________________ Data prezentării _____________________ Semnătura persoanei împuternicite a OCN ___________________________________ |
||
|
Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la transparenţa structurii de proprietate a organizaţiei de creditare nebancară Chestionar privind deţinătorul cu statut de persoană juridică al _________________________________________________ (denumirea organizaţiei de creditare nebancara) I. Date de identificare ale deţinătorului persoană juridică: |
|||
|
Informaţii privind acţiunile deţinute |
|||
| Cota de participare în capitalul organizaţiei de creditare nebancară: | |||
| Data dobândirii cotei: | |||
|
Datele persoanei juridice: |
|||
| a) | Date de identificare | ||
| Denumirea completă: | |||
| Forma juridică de organizare: | |||
| Codul fiscal/codul de identificare: | |||
| Data înregistrării de stat: | |||
| Domeniul de activitate: | |||
| b) | Sediul | ||
| Strada, nr.: | |||
| Oraşul: | |||
| Ţara: | |||
| Numărul de contact, inclusiv codul ţării: | |||
| Adresa de e-mail: | |||
| c) | Adresa de corespondenţă (dacă nu corespunde cu sediul) | ||
| Strada, nr.: | |||
| Oraşul: | |||
| Ţara: | |||
| d) | Persoana de contact | ||
| Adresa: | |||
| Numărul de contact: | |||
| Adresa de e-mail: | |||
| e) | Organul executiv | ||
Administrator:_____________________ |
Cod personal:___________________ |
Domiciliu:_____________ |
|
|
II. Date de identificare a fondatorilor deţinătorului persoană juridică (care deţin mai mult de 1 % din capitalul social) |
|||
|
Fondatori/ acţionari/ asociaţi |
|||
| 1. | Numele şi prenumele/Denumirea: __________________________ |
Cod fiscal/cod de identificare: ________________________ |
Domiciliu/Sediu: ______________ |
| 2. | Numele şi prenumele/Denumirea: __________________________ |
Cod fiscal/cod de identificare: ________________________ |
Domiciliu/Sediu: ______________ |
| 3. | Numele şi prenumele/Denumirea: __________________________ |
Cod fiscal/cod de identificare: ________________________ |
Domiciliu/Sediu: ______________ |
| 4. | Numele şi prenumele/Denumirea: __________________________ |
Cod fiscal/cod de identificare: ________________________ |
Domiciliu/Sediu: ______________ |
|
Subsemnatul, ______________________ (nume şi prenume), declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii (conform art.3521 din Codul penal, declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani), că toate răspunsurile din prezentul chestionar sunt complete şi veridice. Totodată, îmi exprim consimţământul ca datele cu caracter personal indicate în acest document să fie prelucrate în corespundere cu prevederile Legii nr.133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal. Data perfectării ______________________ Semnătura _________________________ Data prezentării _____________________ Semnătura persoanei împuternicite a OCN __________________________________ |
|||