BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.44 din 26.05.2026 cu privire la Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2025

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.05.2026

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate

ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2025

nr. 44  din  26.05.2026

 (în vigoare 19.06.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 261-264 art. 28 din 19.06.2026

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa dnei Dina Roşca, Secretară Generală a Ministerului Finanţelor; dlui Ion Pîslaru, şef al Direcţiei generale management instituţional din cadrul Ministerului Finanţelor; dnei Diana Cazacu, şefă a Direcţiei evidenţă contabilă din cadrul Ministerului Finanţelor; dnei Olga Golban, directoare a Serviciului Fiscal de Stat; dlui Radu Vrabie, director al Serviciului Vamal; dnei Victoria Cujba, şefă a Inspectoratului Control Financiar de Stat, dlui Gheorghe Movileanu, director al Agenţiei Achiziţii Publice; dlui Ion Ciumac, director general adjunct al Agenţiei Proprietăţii Publice; dnei Elena Saharnean, directoare interimară a Instituţiei Publice Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, în cadrul şedinţei video, călăuzindu-se de art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1 (cu modificările ulterioare), a examinat Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2025.

__________________________________

1Legea nr.260 din 07.12.2017 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova (în continuare – Legea nr.260/2017).

Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programelor activităţii de audit ale Curţii de Conturi pe anii 2025 şi, respectiv, 20262, având drept scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2025 oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă şi fidelă în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil3 şi nu conţin, în ansamblul lor, denaturări semnificative, cauzate de fraude sau erori, precum şi emiterea unei opinii.

__________________________________

2Hotărârile Curţii de Conturi nr.63 din 17.12.2024 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 2025" şi nr.98 din 23.12.2025 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 2026".

3Legea contabilităţii nr.113 din 27.04.2007; Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015 cu privire la aprobarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar; Ordinul ministrului finanţelor nr.164 din 30.12.2016 cu privire la aprobarea Cerinţelor la întocmirea Raportului narativ privind executarea bugetelor autorităţilor/instituţiilor bugetare.

Auditul public extern a fost planificat şi s-a desfăşurat în conformitate cu Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI aplicate de Curtea de Conturi4.

__________________________________

4Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".

Examinând Raportul de audit, precum şi explicaţiile suplimentare ale persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţa publică, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2025, cu excepţia posibilelor efecte ale aspectelor descrise în secţiunea Baza pentru opinia cu rezerve din Raportul de audit, oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă şi fidelă, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.6 alin.(1) lit.d), art.10 lit.a1) şi b), art.14 alin.(2), art.15 lit.d), art.34 alin.(21) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260/2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2025, anexat la prezenta Hotărâre.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei pentru control al finanţelor publice şi Comisiei pentru economie, buget şi finanţe;

2.2. Preşedintei Republicii Moldova, pentru informare;

2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării implementării recomandărilor de audit;

2.4. Ministerului Finanţelor, pentru luare de atitudine, şi se recomandă, conform competenţelor atribuite:

2.4.1. să examineze rezultatele auditului, cu aprobarea unui plan de măsuri privind implementarea recomandărilor de audit;

2.4.2. să asigure înregistrarea în evidenţa contabilă a patrimoniului de stat din administrarea ministerului aflat în gestiunea Instituţiei Publice Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe;

2.4.3. să ajusteze Normele metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216/2015, prin introducerea unor prevederi exhaustive privind modul de contabilizare a rezultatelor reparaţiilor capitale aferente activelor gestionate de entităţile bugetare;

2.4.4. să determine, în comun cu Serviciul Vamal, relevanţa implementării şi valorificării resurselor financiare pentru Proiectul investiţional "Modernizarea infrastructurii în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei";

2.5. Agenţiei Proprietăţii Publice, pentru informare şi luare de atitudine în vederea completării Anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.161/2019 privind terenurile gestionate de către Serviciul Fiscal de Stat.

3. Se ia act de faptul că Ministerul Finanţelor, pe parcursul misiunii de audit: i) a efectuat corectări în evidenţa contabilă, în sumă totală de 21,7 mil. lei, aferente clasificării mijloacelor fixe; ii) a reflectat corespunzător în evidenţa contabilă bunurile înregistrate separat; iii) a aprobat Ordinul nr.42-e din 15.05.2026, prin care s-a dispus transmiterea cu titlu gratuit a bunurilor imobile, specificate la punctul 2.2. din Raportul de audit, de la bilanţul şi din gestiunea Instituţiei Publice Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe la bilanţul şi în gestiunea Ministerului Finanţelor; iv) a solicitat Agenţiei Proprietăţii Publice, prin Scrisoarea nr.18/2-40 din 14.05.2026, iniţierea procedurii de transmitere în comodat a terenului proprietate publică a statului din or. Vadul lui Vodă.

4. Prin prezenta Hotărâre, se exclude din regim de monitorizare Hotărârea Curţii de Conturi nr.53 din 28.05.2025 "Cu privire la Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2024", ca urmare a realizării recomandărilor înaintate în cadrul misiunii de audit precedente, reformulării şi/sau reiterării celor parţial implementate şi neimplementate.

5. Membrul Curţii de Conturi responsabil de coordonarea domeniului va semna Scrisoarea către conducerea entităţii auditate.

6. Prezenta Hotărâre intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată printr-o cerere prealabilă adresată Curţii de Conturi a Republicii Moldova (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.69, MD-2001, mun. Chişinău), în termen de 30 de zile de la data publicării.

7. Curtea de Conturi va fi informată trimestrial, în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.4. şi 2.5. din prezenta Hotărâre.

8. Hotărârea şi Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2025 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).