Hotărâre nr.47/2017 din 17.02.2017 privind stabilirea costurilor de bază pentru S.A. "CET-Nord"
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Â R E
privind stabilirea costurilor de bază pentru S.A. "CET-Nord"
nr. 47/2017 din 17.02.2017
(în vigoare 24.02.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 60-66 art. 318b din 24.02.2017
* * *
În temeiul art.9 alin.(2) şi art.45 din Legea nr.92 din 29.05.2014 cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării, art.7 alin.(2) din Legea nr.107 din 27.05.2016 cu privire la energia electrică şi în conformitate cu prevederile Metodologiei determinării, aprobării şi aplicării tarifelor la producerea energiei electrice, energiei termice şi la apa de adaos, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nr.147 din 25 august 2004 (Monitorul Oficial nr.171-174/335 din 17.09.2004), Metodologiei de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru energia termică livrată consumatorilor, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.482 din 6 septembrie 2012 (Monitorul Oficial nr.234-236/1330 din 09.11.2012) şi în scopul stabilirii costurilor strict necesare pentru desfăşurarea normală a activităţii de producere a energiei electrice şi energiei termice, şi de prestare a serviciului de alimentare cu energie termică, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă, pentru anul de bază 2015, valorile costurilor reglementate, după cum urmează:
1.1. Valorile costurilor aferente producerii energiei electrice şi energiei termice:
1.1.1. Consumurile directe privind retribuirea muncii (CRM0) – 12 307,0 mii lei;
1.1.2. Consumurile indirecte de producţie (CIP0) – 24 818,7 mii lei;
1.1.3. Cheltuielile generale şi administrative (CGA0) – 2 543,7 mii lei.
1.2. Valorile costurilor aferente serviciului de livrare a energiei termice consumatorilor:
1.2.1. Consumurile materiale (CM0) – 1 723,5 mii lei;
1.2.2. Cheltuielile de întreţinere, exploatare şi reparaţie a reţelelor termice şi altor mijloace fixe de producţie (CIE0) – 133,5 mii lei;
1.2.3. Consumurile aferente retribuirii muncii personalului (CRM0) – 15 793,4 mii lei;
1.2.4. Cheltuielile generale, administrative şi comerciale (CGA0) – 9 910,6 mii lei.
| Sergiu CIOBANU, | Octavian LUNGU, |
| Director | Director |
| Iurie ONICA, | Ghenadie PÂRŢU, |
| Director | Director |
| Nr.47/2017. Chişinău, 17 februarie 2017. | |