Hotărâre nr.55/4 din 18.10.2022 referitor la reorganizarea prin absorbţie a AEÎ "HOLERCANI" de către AEÎ "MICROÎMPRUMUT"
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
referitor la reorganizarea prin absorbţie a AEÎ "HOLERCANI"
de către AEÎ "MICROÎMPRUMUT"
nr. 55/4 din 18.10.2022
(în vigoare 18.10.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 334-341 art.1224 din 28.10.2022
* * *
Urmare a examinării cererilor de eliberare a acordurilor prealabile de reorganizare prin fuziune (absorbţie), depuse de către AEÎ "MICROÎMPRUMUT" (IDNO 1007600070746, MD-2089, mun. Chişinău, s. Ciorescu, str. Alexandru cel Bun, nr.9) (AEÎ absorbantă) şi AEÎ "HOLERCANI" (IDNO 1002601000017, MD-4574, r-nul Dubăsari, s. Holercani) (AEÎ absorbită), precum şi a actelor anexate la acestea,
în temeiul art.26 alin.(4), art.27 alin.(2) şi alin.(3), art.47 din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139/2007, art.8 lit.t) şi art.20 alin.(1), art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, art.2, art.7 alin.(l) lit.c) şi art.17 lit.c1) din Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, art.204-213 din Codul civil, pct.3 sbp. 2), pct.6 şi pct.17 din Regulamentul cu privire la eliberarea avizului pentru înregistrarea de stat a asociaţiilor de economii şi împrumut (Hotărârea CNPF nr.10/17/2015), pct.4, pct.5 şi pct.52 din Regulamentul privind reorganizarea asociaţiilor de economii şi împrumut (Hotărârea CNPF nr.17/8/2009), pct.8 sbp. 23) şi sbp. 27) şi pct.13 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea CNPF (Hotărârea CNPF nr.49/16/2018), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Planul de reorganizare prin absorbţie a AEÎ "HOLERCANI" de către AEÎ "MICROÎMPRUMUT".
2. Se eliberează AEÎ "MICROÎMPRUMUT" şi AEÎ "HOLERCANI" acordurile prealabile de reorganizare.
3. Se avizează înregistrarea de stat a Statutului AEÎ "MICROÎMPRUMUT" în redacţie nouă, aprobat de adunarea generală repetată a membrilor, ţinută prin corespondenţă în data de 30.06.2022, cu eliberarea avizului corespunzător.
4. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile la adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.
5. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarilor conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).
| PREŞEDINTE | Cornelia COZLOVSCHI |
| Nr.55/4. Chişinău, 18 оctombrie 2022. | |