Hotărâre nr.563 din 30.09.2025 privind aprobarea tarifelor reglementate pentru serviciile auxiliare prestate de către S.R.L. "Floreşti-gaz"
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea tarifelor reglementate pentru serviciile
auxiliare prestate de către S.R.L. "Floreşti-gaz"
nr. 563 din 30.09.2025
(în vigoare 03.10.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 519-522 art. 902 din 03.10.2025
* * *
În temeiul prevederilor art.7 alin.(2) lit.e), art.98 alin.(2) lit.e) din Legea nr.108 din 27.05.2016 cu privire la gazele naturale şi art.16 din Legea nr.174 din 21.09.2017 cu privire la energetică, în conformitate cu prevederile Metodologiei de calculare, de aprobare şi de aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciile auxiliare prestate de către operatorii de sistem din sectorul gazelor naturale, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.271/2018 din 28 septembrie 2018, în baza cererii S.R.L. "Floreşti-gaz" nr.235 din 25.08.2025 şi a Notei de argumentare a Departamentului gaze naturale şi energie termică al ANRE, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Tarifele reglementate pentru serviciile auxiliare prestate de către S.R.L. "Floreşti-gaz", conform anexei.
2. Se abrogă Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.06 din 15.01.2021 privind tarifele reglementate pentru serviciile auxiliare prestate de către S.R.L. "Floreşti-gaz".
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Prezenta Hotărâre poate fi contestată la autoritatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data publicării.
| DIRECTORI | Constantin BOROSAN |
| Eugen CARPOV | |
| Violina ŞPAC | |
| Alexandru URSU | |
| Nr.563. Chişinău, 30 septembrie 2025. | |