BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.573 din 30.06.2022 cu privire la stabilirea datei alegerilor locale noi pentru funcţia de primar al comunei Ialpujeni, raionul Cimişlia

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
30.06.2022

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Â R E

cu privire la stabilirea datei alegerilor locale noi pentru

funcţia de primar al comunei Ialpujeni, raionul Cimişlia

nr. 573  din  30.06.2022

 (în vigoare 30.06.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 201-207 art. 787 din 08.07.2022

* * *

La data de 24 iunie 2022, secretarul Consiliului comunal Ialpujeni, raionul Cimişlia, a informat prin scrisoare Comisia Electorală Centrală despre decesul primarului Păşcăneanu Eremia. Prin decizia nr.3/1 din 21 iunie 2022, Consiliul comunal Ialpujeni l-a împuternicit pe domnul Savanu Constantin, consilier local, să exercite temporar atribuţiile primarului.

În temeiul art.18 alin.(2), art.26 alin.(1) lit.o), art.150 alin.(1) lit.b), alin.(3) şi (4) din Codul electoral nr.1381/1997, art.28 alin.(2) lit.e) din Legea nr.436/2006 privind administraţia publică locală, art.5 alin.(4) lit.f) din Legea nr.768/2000 privind statutul alesului local şi prin derogare de la prevederile pct.1 al hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.706/2011 ,,Cu privire la desfăşurarea alegerilor locale noi", cu modificările ulterioare, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa mandatului de primar al comunei Ialpujeni, raionul Cimişlia.

2. Se stabileşte data de 16 octombrie 2022 pentru desfăşurarea alegerilor locale noi pentru funcţia de primar al comunei Ialpujeni, raionul Cimişlia.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată în decurs de 3 zile calendaristice de la data adoptării, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău (adresa: str. Teilor, nr.4, mun. Chişinău).