BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.595 din 22.10.2024 privind modificarea Metodologiei de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciile auxiliare prestate de către operatorii de sistem din sectorul electroenergetic, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.269/2018

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
22.10.2024

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ

H O T Ă R Â R E

privind modificarea Metodologiei de calculare, aprobare şi aplicare

a tarifelor reglementate pentru serviciile auxiliare prestate de către

operatorii de sistem din sectorul electroenergetic, aprobată

prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei

Naţionale pentru Reglementare în

Energetică nr.269/2018

nr. 595  din  22.10.2024

 (în vigoare 25.11.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 444-446 art. 835 din 25.10.2024

* * *

În temeiul art.7 alin.(2) lit.b) din Legea nr.107/2016 cu privire la energia electrică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.193-203, art.413), cu modificările ulterioare, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică

HOTĂRĂŞTE:

1. Metodologia de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciile auxiliare prestate de către operatorii de sistem din sectorul electroenergetic, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.269/2018 se modifică după cum urmează:

1) la punctul 5 după textul "a maşinilor şi a mecanismelor necesare," se completează cu textul "îndeplinirea activităţilor pentru asigurarea securităţii lucrărilor,";

2) la punctul 6:

subpunctul 4) după textul "producătorului sau a consumatorului final," se completează cu textul "sau în cazul reconectării neautorizate a centralei electrice sau a instalaţiei de utilizare a acestora,"

se completează cu subpunctul 10) cu următorul cuprins:

"10) efectuarea verificării metrologice periodice a echipamentului de măsurare, conectat direct la reţeaua electrică de distribuţie, la solicitarea scrisă a consumatorului noncasnic."

3) La punctele 9, 10, 11, 12, 13 şi 14:

cuprinsul explicaţiilor pentru CPSAsr; CPSAri; CPSAd; CPSArs; CPSArpl şi CPSApt după textul "unde urmează să fie prestat serviciul auxiliar," se completează cu textul "timpul pentru pregătirea şi restabilirea locului de muncă,";

4) La punctul 11, prima propoziţie, după textul "producătorului sau a consumatorului final," se completează cu textul "sau în cazul reconectării neautorizate a centralei electrice sau a instalaţiei de utilizare a acestora,";

5) La punctul 17 explicaţia pentru va avea următorul cuprins:

" CPSAdr– cheltuielile de personal ale operatorului sistemului de distribuţie nemijlocit încadrat la prestarea serviciului de demontare şi remontare a echipamentului de măsurare. La determinarea cheltuielilor de personal, se ia în considerare timpul deplasării personalului operatorului de sistem la locul de consum sau la producător, unde urmează să fie prestat serviciul auxiliar, timpul pentru pregătirea şi restabilirea locului de muncă, timpul efectuării lucrărilor de demontare şi remontare a echipamentului de măsurare."

6) Se completează cu punctul 171 cu următorul cuprins:

"171. Tariful pentru efectuarea verificării metrologice periodice a echipamentului de măsurare conectat direct la reţeaua electrică de distribuţie, la solicitarea scrisă a consumatorului noncasnic se determină conform formulei:

unde:

CMSAvmp – cheltuielile materiale utilizate la demontarea şi remontarea echipamentului de măsurare;

CTSAvmp – cheltuielile operatorului sistemului de distribuţie cu utilizarea mijloacelor de transport, formate din amortizare şi consumul de combustibil necesar pentru realizarea a două curse tur-retur de la centrul regional până la locul de consum, şi o cursă tur-retur de la centrul regional până la cel mai apropiat centru de verificare metrologică cu care operatorul sistemului de distribuţie are încheiat contract de prestare a serviciului. Tarifele se determină pentru fiecare centrul regional al operatorului sistemului de distribuţie respectiv în mod separat;

CPSAvmp – cheltuielile de personal ale operatorului sistemului de distribuţie nemijlocit încadrat la prestarea serviciului de verificare metrologică periodică a echipamentului de măsurare conectat direct la reţeaua electrică de distribuţie, la solicitarea scrisă a consumatorului noncasnic ce ţin de demontarea şi remontarea echipamentului de măsurare, determinate în baza duratei de timp aferentă deplasării personalului operatorului sistemului de distribuţie la locul respectiv de consum şi timpul efectuării lucrărilor de demontare şi remontare a echipamentului de măsurare;

CVMP – costul achitat de operatorul sistemului de distribuţie pentru efectuarea verificării metrologice periodice a echipamentului de măsurare conectat direct la reţeaua electrică de distribuţie.

7) Punctul 18 va avea următorul cuprins:

"18. Cheltuielile materiale, cheltuielile de personal se determină direct pentru fiecare serviciu "y" din categoria "z" de serviciu auxiliar. În cheltuielile materiale se includ toate costurile materialelor, pieselor, energiei şi combustibilului necesare pentru prestarea serviciului auxiliar solicitat. Cheltuielile materiale necesare pentru prestarea serviciului auxiliar se determină de operatorul de sistem în baza normelor justificate de consum a materialelor, cantitatea necesară pentru prestarea serviciului auxiliar, preturile de achiziţie a materialelor achitate de către operatorul de sistem în urma achiziţiilor efectuate în temeiul Legii Nr.74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale.";

8) Punctul 23 va avea următorul cuprins:

"23. "În tarifele pentru racordarea instalaţiei de utilizare a consumatorului final sau a centralei electrice a producătorului la reţeaua electrică nu se includ alte cheltuieli decât cele prevăzute în pct.9. În cazul în care este necesară efectuarea suplimentară a altor lucrări, operatorul de sistem adăugă la tariful pentru racordarea instalaţiei de utilizare sau a centralei electrice la reţeaua electrică, cheltuielile aferente efectuării acestor lucrări, determinate în baza devizului de cheltuieli, semnat de consumatorul final sau producător şi operatorul de sistem.";

9) Se completează cu punctul 231 cu următorul cuprins:

"231. În cazul reconectării neautorizate a centralei electrice sau a instalaţiei de utilizare la reţeaua electrică, după înlăturarea cauzelor care au dus la deconectarea de la reţea a centralei electrice sau a instalaţiei de utilizare, pe lângă tariful pentru reconectare determinat conform prevederilor pct.10, operatorul de sistem percepe tariful de deconectare calculat conform pct.11 pentru fiecare reconectare neautorizată.".

2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.