BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.6 din 22.02.2022 cu privire la Raportul auditului conformităţii asupra gestionării mijloacelor financiare alocate alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova în anul 2020

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
22.02.2022

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul auditului conformităţii asupra gestionării

mijloacelor financiare alocate alegerilor pentru funcţia de

Preşedinte al Republicii Moldova în anul 2020

nr. 6  din  22.02.2022

 (în vigoare 11.03.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 68-71 art. 6 din 11.03.2022

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa dnei Angelica Caraman, preşedinta Comisiei Electorale Centrale; dlui Sergiu Odainic, secretar general interimar al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene; dlui Pavel Postica, vicepreşedinte al Comisiei Electorale Centrale; dlui Alexandr Berlinschii, secretar al Comisiei Electorale Centrale; dnei Doina Bordeianu, directoare a Centrului de instruire continuă în domeniul electoral; dnei Liliana Voiticovschi, şefa Direcţiei financiar-economice a Comisiei Electorale Centrale; dnei Inga Ionesii, şefa Direcţiei management instituţional din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene; dnei Angela Istrati, şefa Secţiei buget şi finanţe din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene; dlui Sergiu Strătilă, şef al Serviciului audit intern din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene; dnei Liliana Iaconi, şefa Direcţiei analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul Ministerului Finanţelor; dnei Ina Gorea, şefa Secţiei finanţele autorităţilor publice din cadrul Ministerului Finanţelor; dnei Ina Darii, şefa Secţiei metodologie din cadrul Ministerului Finanţelor; dnei Oxana Dubovicenco, consultantă principală în cadrul Direcţiei politici salariale a Ministerului Finanţelor, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, în cadrul şedinţei video, în legătură cu instituirea stării de urgenţă în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, călăuzindu-se de art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.20171, a examinat Raportul auditului conformităţii asupra gestionării mijloacelor financiare alocate alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova în anul 2020.

__________________________

1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).

Misiunea de audit public extern s-a efectuat în temeiul art.31 alin.(3) şi alin.(6), art.32 din Legea nr.260 din 07.12.2017 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20212, având drept scop evaluarea conformităţii gestionării şi utilizării mijloacelor financiare alocate alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova în anul 2020, în raport cu prevederile cadrului normativ aplicabil.

__________________________

2 Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2021, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.62 din 10.12.2020 (cu modificările ulterioare).

Auditul public extern s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi (ISSAI 100, ISSAI 400 şi ISSAI 4000)3.

__________________________

3 Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".

Examinând Raportul de audit, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţa video, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

conformitatea gestionării mijloacelor financiare alocate alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova în anul 2020, în concordanţă cu principiile, regulile şi procedurile prevăzute de Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale, Codul electoral şi alte acte normative relevante, indică, în unele cazuri, nerespectarea în măsură deplină a acestora. Totodată, lipsa unor reglementări atât în cadrul normativ, cât şi în cel regulator intern cu referire la modul de organizare şi desfăşurare a achiziţiilor publice în perioada electorală, la modul de remunerare a funcţionarilor electorali, a determinat apariţia neconformităţilor la unele categorii de cheltuieli, fapt ce a generat cheltuieli majorate din bugetul de stat.

De asemenea, la planificarea alocaţiilor conform devizului de cheltuieli aprobat de Comisia Electorală Centrală, auditul public extern a constatat supraestimarea acestora, ceea ce a condiţionat neexecutarea alocaţiilor precizate din bugetul de stat. În acelaşi timp, la executarea alocaţiilor pentru alegerile prezidenţiale, nu au fost întrunite, la unele categorii de cheltuieli, prevederile cadrului normativ şi principiile bunei guvernanţe, iar în condiţiile Codului electoral, raportarea privind gestionarea mijloacelor financiare alocate alegerilor nu a fost efectuată la Parlament.

Cele consemnate au fost generate de vulnerabilităţile controlului intern managerial instituit, care nu cuprinde şi/sau cuprinde parţial instrumentele-cheie de management, indispensabile unui sistem de control intern viabil şi funcţional asupra proceselor de gestiune a mijloacelor financiare alocate pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului conformităţii asupra gestionării mijloacelor financiare alocate alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova în anul 2020, anexat la prezenta Hotărâre.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;

2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;

2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării asigurării implementării recomandărilor de audit;

2.4. Ministerului Finanţelor, pentru informare;

2.5. Comisiei Electorale Centrale, Centrului de instruire continuă în domeniul electoral şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, prin prisma responsabilităţilor ce le revin, pentru luare de atitudine şi asigurarea implementării recomandărilor din Raportul de audit;

2.6. Procuraturii Generale, pentru examinare conform competenţelor referitor la constatările expuse în Raportul de audit ce ţin de executarea cheltuielilor de către consiliile electorale de circumscripţie.

3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.

4. Curtea de Conturi va fi informată, în termen de 12 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctului 2.5. din prezenta Hotărâre.

5. Hotărârea şi Raportul auditului conformităţii asupra gestionării mijloacelor financiare alocate alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova în anul 2020 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).