BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.60 din 13.12.2022 cu privire la Raportul auditului conformităţii gestionării patrimoniului public (inclusiv subsidiile) de către instituţiile publice din domeniul infrastructurii calităţii în anii 2020-2021

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
13.12.2022

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul auditului conformităţii gestionării

patrimoniului public (inclusiv subsidiile) de către

instituţiile publice din domeniul infrastructurii

 calităţii în anii 2020-2021

nr. 60  din  13.12.2022

 (în vigoare 30.12.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 456-459 art. 49 din 30.12.2022

* * *

Curtea de Conturi, cu participarea dlui Grigore Caţer, şeful Direcţiei infrastructura calităţii şi supravegherea pieţei din cadrul Ministerului Economiei; dnei Ludmila Ciumac, şefa Serviciului financiar-administrativ din cadrul Ministerului Economiei; dnei Liliana Moraru, şefa Serviciului juridic din cadrul Ministerului Economiei; dnei Ana Nicov, auditoare internă principală în Serviciul audit intern din cadrul Ministerului Economiei; dlui Sergiu Dărănuţă, şeful Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor; dnei Viorica Iuzi, şefa Direcţiei management instituţional a Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor; dnei Irina Struţescu, directoare interimară a Institutului de Standardizare din Moldova; dnei Parascovia Botezatu, contabilă-şefă a Institutului de Standardizare din Moldova; dlui Alexei Pianîh, director al Institutului Naţional de Metrologie; dlui Iurie Friptuleac, director al Centrului Naţional de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC); dnei Tamara Nastasenco, contabilă-şefă a Centrului Naţional de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC), în cadrul şedinţei video, călăuzindu-se de art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul auditului conformităţii gestionării patrimoniului public (inclusiv subsidiile) de către instituţiile publice din domeniul infrastructurii calităţii în anii 2020-2021.

_________________________

1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).

Misiunea de audit public extern s-a efectuat în temeiul art.31 alin.(3) şi alin.(6), art.32 din Legea nr.260 din 07.12.2017 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20222, având drept scop evaluarea conformităţii gestionării patrimoniului public (inclusiv subsidiile) de către instituţiile publice din domeniul infrastructurii calităţii în anii 2020-2021, în raport cu prevederile cadrului normativ aplicabil.

_________________________

2 Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2022, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.75 din 28.12.2021(cu modificările ulterioare).

Auditul public extern a fost planificat şi s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi (ISSAI 100, ISSAI 400 şi ISSAI 4000)3.

_________________________

3 Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".

Examinând Raportul de audit, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere, prezente la şedinţa video, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Dinamica evoluţiei economice mondiale, precum şi importanţa procesului de globalizare condiţionează, în mod inevitabil, necesitatea armonizării sistemelor de reglementare şi a infrastructurii aferente pentru promovarea producţiei şi comerţului la nivel global. Optimizarea reglementărilor tehnice depinde foarte mult de infrastructura calităţii, ale cărei elemente-cheie sunt următoarele: standardizarea (pentru reguli), inspecţia şi acreditarea (pentru monitorizare), certificarea (pentru atestarea conformităţii sau neconformităţii) şi încercările (pentru verificarea parametrilor în condiţii de laborator). Asigurarea organizării şi coordonării activităţilor de standardizare, metrologie şi supraveghere metrologică, acreditare şi evaluare a conformităţii, reglementare tehnică, securitate industrială, supraveghere a pieţei, protecţie a consumatorilor la nivel naţional constituie misiunea Ministerului Economiei, iar activităţile în domeniul infrastructurii calităţii sunt executate de către instituţiile publice: Institutul de Standardizare din Moldova; Institutul Naţional de Metrologie; Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor (succesor de drepturi al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei); Centrul Naţional de Acreditare din Republica Moldova, în care Ministerul Economiei are calitatea de fondator.

Evaluând conformitatea gestionării patrimoniului public (inclusiv subsidiile) de către instituţiile publice din domeniul infrastructurii calităţii în anii 2020-2021, se concluzionează că patrimoniul public încredinţat a fost gestionat de către instituţiile în cauză, per ansamblu, în conformitate cu principiile de legalitate, transparenţă şi integritate, cu unele rezerve de îmbunătăţire.

Astfel,

√ gestionarea activelor necorporale şi corporale s-a soldat cu unele deficienţe: i) neidentificarea bunurilor neutilizate şi/sau amortizate integral; ii) neevaluarea corespunzătoare a activelor nemateriale şi materiale; iii) necasarea/netransmiterea bunurilor neutilizate altor entităţi;

√ sistemul de tarifare a serviciilor prestate aplicat în cadrul instituţiilor publice din domeniul infrastructurii calităţii este învechit, neactualizat şi nu corespunde costurilor reale;

√ managementul instituţional nu a fost unul corespunzător, acesta neasigurând gestionarea conformă şi prudentă a unor venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice.

Deficienţele menţionate sunt cauzate atât de unele lacune ale sistemului de control intern managerial, cât şi de neconformarea responsabililor din cadrul entităţilor la prevederile legale.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului conformităţii gestionării patrimoniului public (inclusiv subsidiile) de către instituţiile publice din domeniul infrastructurii calităţii în anii 2020-2021, anexat la prezenta Hotărâre.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;

2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;

2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării asigurării implementării recomandărilor de audit;

2.4. Ministerului Economiei, pentru luare de atitudine şi asigurarea implementării recomandărilor din Raportul de audit;

2.5. Institutului Naţional de Metrologie, Institutului de Standardizare din Moldova, Centrului Naţional de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC), Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor (succesor de drepturi al APCSP), pentru asigurarea implementării recomandărilor din Raportul de audit.

3. Prin prezenta Hotărâre se exclud din regim de monitorizare următoarele recomandări implementate, aprobate anterior prin hotărârile Curţii de Conturi:

3.1. recomandarea nr.1 din Hotărârea Curţii de Conturi nr.17 din 29.04.2021 privind aprobarea raportului auditului conformităţii asupra achiziţiilor publice în cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii în anii 2019-2020 aferente Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor (succesor de drepturi al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei); Institutului Naţional de Metrologie; Institutului de Standardizare din Moldova şi Centrului Naţional de Acreditare;

3.2. recomandările nr.3 şi nr.4 din Hotărârea Curţii de Conturi nr.17 din 29.04.2021 privind aprobarea raportului auditului conformităţii asupra achiziţiilor publice în cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii în anii 2019-2020 aferente Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor (succesor de drepturi al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei) şi Institutului Naţional de Metrologie .

4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.

5. Curtea de Conturi va fi informată, în termen de 12 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctului 2.4. şi, în termen de 6 luni, despre executarea subpunctului 2.5. din prezenta Hotărâre.

6. Hotărârea şi Raportul auditului conformităţii gestionării patrimoniului public (inclusiv subsidiile) de către instituţiile publice din domeniul infrastructurii calităţii în anii 2020-2021 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1-95).