BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.62/1 din 28.11.2022 cu privire la CA "GARANŢIE" SA

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.11.2022

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Â R E

cu privire la CA "GARANŢIE" SA

nr. 62/1  din  28.11.2022

 (în vigoare 28.11.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 385-391 art.1352 din 02.12.2022

* * *

Prin Hotărârea CNPF nr.43/2 din 01.09.2022, a fost menţinută administrarea specială a CA "GARANŢIE" SA. Totodată, potrivit pct.7 sbp. 1) din respectiva Hotărâre, autoritatea de supraveghere a dispus administratorului special "prezentarea la CNPF a Raportului administratorului special în termen de până la 01.11.2022, ce va include analiza economico-financiară a tuturor indicatorilor, inclusiv de solvabilitate şi lichiditate la situaţia din 30.09.2022 (având ca bază Rapoartele specializate) şi a măsurilor întreprinse de acesta cu înaintarea propunerilor de rigoare, pentru luarea de către CNPF a unei decizii potrivit art.422 alin.(13) din Legea nr.407/2006;". Complementar, conform art.422 alin.(13) din aceeaşi lege "În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea raportului administratorului special, autoritatea de supraveghere ..." urmează să ia o decizie pe marginea acestuia.

În context, la data de 31.10.2022, administratorul special al CA "GARANŢIE" SA a prezentat la CNPF Raportul administratorului special (înregistrat la CNPF cu nr.7183). Astfel, în raportul prezentat, administratorul special concluzionează că "Conform rapoartelor specializate privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului/reasigurătorului vizate de către actuarul certificat al asigurătorului şi prezentate de către acesta din urmă, la situaţia din 30.09.2022, se atestă că societatea nu dispune de active eligibile suficiente pentru a acoperi rezervele tehnice de asigurare şi marja de solvabilitate minimă (14,5 mln. lei), precum şi înregistrează o rată de solvabilitate sub nivelul stabilit de cadrul normativ (64,4%), indicatori care arată situaţia financiară instabilă necesară pe întreaga durată a obligaţiilor certe, asumate conform contractelor de asigurare şi a obligaţiilor viitoare, fapt care indică asupra neconformităţii cerinţelor cadrului normativ aferent activităţii de asigurare desfăşurate de către societate.". În context, administratorul special a formulat următoarele propuneri:

1. "necesitatea menţinerii administrării speciale şi;

2. prezentarea unui Raport suplimentar privind ajustarea Rapoartelor specializate a CA "GARANŢIE" SA la situaţia din 31.10.2022, în rezultatul diminuării semnificative a valorii bunurilor imobile supuse evaluării (de la 30,0 mil. lei la 11,2 mil. lei sau cu 63 la sută) precum şi urmare a deciziilor executorii din 13.10.2022 a instanţei de apel (dosar nr.02-2a-9114-23042018 şi nr.2ac-365/2022) fiind în defavoarea asigurătorului, pe dosarele de daune în care compania va fi obligată să ajusteze RDDN care constituie: 136 475,69 lei şi 446 097,52 lei.".

Totodată, în data de 25.10.2022, la CNPF au parvenit rapoartele specializate ale CA "GARANŢIE" SA la situaţia din 30.09.2022. Astfel, aferent procedurii administrative, se menţionează că supravegherea CNPF, nemijlocit, în contextul administrării speciale a CA "GARANŢIE" SA, incubă o analiză prudentă şi continuă a indicatorilor financiari ai asigurătorului, care implică nu doar constatarea neconformităţilor în activitatea companiei, dar şi analiza din oficiu a riscurilor şi impactul acestora asupra consumatorilor şi integral asupra pieţei. În context, în data de 18.11.2022, Departamentul asigurări a prezentat Analiza din oficiu aferentă situaţiei financiare a asigurătorului, la situaţia din 30.09.2022. Astfel, întru stabilirea unui cadru general, veridic şi de amploare aferent activităţii companiei, se constată necesitatea fundamentării deciziei pe marginea Raportului administratorului special, inclusiv prin prisma concluziilor formulate de subdiviziunea responsabilă aferent situaţiilor financiare ale asigurătorului (inclusiv la data de 30.09.2022). În drept, conform prevederilor art.22 alin.(1) şi art.85 alin.(3) din Codul administrativ, autoritatea cercetează starea de fapt din oficiu, stabilind felul şi volumul cercetărilor şi nu este legată de expunerile participanţilor. În acest sens, complementar Raportului administratorului special şi în contextul analizei Rapoartelor specializate ale asigurătorului la data de 30.09.2022, se vor reţine următoarele abateri de la cadrul normativ.

1. Compania continue să înregistreze deficit de active pentru acoperirea fondului asiguraţilor (12,5 mil. lei – 31.12.2021, 12,6 mil. lei – 31.03.2022, 12,9 mil. lei – 30.06.2022, 14,5 mil. lei – 30.09.2022), iar o creştere continuă predispune, activitatea asigurătorului, riscului asociat imposibilităţii stingerii obligaţiilor contractuale şi plăţilor curente, nerespectând în continuare rigorile art.30 alin.(6) lit.b), lit.e) din Legea nr.407/2006 cu privire la asigurări (Legea nr.407/2006), potrivit cărora "solvabilitatea şi stabilitatea asigurătorului (reasigurătorului) este garantată prin ..... totalitatea activelor şi gradul lor de diversificare şi lichiditate şi eficienţa politicii investiţionale".

Potrivit art.34 din Legea nr.407/2006, rezervele tehnice reprezintă obligaţiile asigurătorului ce rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare, care urmează a fi achitate la survenirea cazurilor asigurate, asigurătorul fiind obligat să formeze şi să menţină, potrivit activităţii pe care o desfăşoară, suficiente rezerve tehnice, necesare îndeplinirii obligaţiilor ce rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare. În acelaşi timp, pct.11 din Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului, aprobat prin Hotărârea CNPF nr.2/1 din 21.01.2011 (Regulamentul nr.2/1/2011), prevede expres că "Rezervele tehnice de asigurare şi marja de solvabilitate minimă trebuie în permanenţă acoperite şi reprezentate de active admise, ţinând cont de regulile de dispersare ... .".

2. Analiza indicatorilor de bază raportaţi de CA "GARANŢIE" SA, la situaţia din 30.09.2022, denotă înrăutăţirea situaţiei financiare a companiei, dinamica descrescătoare a indicatorilor, fiind prezentată în Anexă şi tabelul de mai jos:

În acelaşi context, rata de solvabilitate se situează sub nivelul stabilit de cadrul normativ (64,4%), ceea ce semnalează persistenţa capacităţii precare a asigurătorului de a-şi onora obligaţiile asumate conform contractelor de asigurare, precum şi incapacitatea executării adecvate a obligaţiilor viitoare, ceea ce presupune nerespectarea pct.11, pct.12 şi pct.121 din Regulamentul nr.2/1/2011. Concomitent, majorarea subscrierilor de prime de asigurare cu 6,0 mil. lei (54,5 %) la situaţia din 30.09.2022 comparativ cu 30.09.2021, a condiţionat şi creşterea obligaţiilor aferente contractelor subscrise – rezervelor tehnice cu 5,8 mil. lei (42,3 %), iar deficitul de active de 14,5 mil. lei reprezintă cca 41% din rezervele tehnice şi marja de solvabilitate minimă. Adiţional, se constată că CA "GARANŢIE" SA aferent asigurărilor RCA, menţine rezerve tehnice create în cuantumuri insuficiente (ex.: 1 500 lei, 2 500 lei, 3 000 lei etc.), comparativ cu valoarea daunei medii, care înregistrează 14 213 lei la situaţia din 30.09.2022 şi nu actualizează cuantumul acesteia în baza rapoartelor/devizelor de evaluare a daunelor, nerespectând în acest sens prevederile pct.21 din Regulamentul privind rezervele tehnice de asigurare (Hotărârea CNPF nr.1/5 din 11.01.2011) care prevăd imperativ că: "Rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate se creează şi se actualizează separat pentru fiecare contract de asigurare la care s-a notificat producerea cazului asigurat, pornindu-se de la cheltuielile previzibile care vor fi efectuate în viitor cu soluţionarea daunelor şi/sau beneficiilor, determinate în baza rapoartelor de daune şi/sau avizelor recepţionate de către asigurător pe parcursul perioadei de gestiune, în orice formă (scrisă, telefonică, fax, poştă electronică/e-mail etc.), indiferent dacă este sau nu determinată valoarea finală a daunelor şi/sau beneficiilor, dar care nu au fost plătite sau au fost plătite parţial la data calculării Rezervei de daune declarate dar nesoluţionate, astfel încît fondul creat aferent Rezervei de daune declarate dar nesoluţionate să fie suficient pentru acoperirea acestor daune şi/sau beneficii".

3. În portofoliul activelor companiei persistă o cotă sporită de active - cca 50% din totalul activelor, care nu sunt admise la calculul solvabilităţii şi sunt recunoscute la valoarea zero1 (la 30.09.2022 - 44,2 mil. lei, constituită din creanţe aferente primelor subscrise, avansuri, împrumuturi aferente unor persoane juridice afiliate, asupra unora fiind intentate procese de insolvabilitate), astfel nefiind garantată stabilitatea asigurătorului. Cea mai mare pondere o deţin creanţele cu termenul de plată expirat mai mult de 365 de zile în sumă de 15,9 mil. lei, corespunzător, provizioane de depreciere pentru creanţele respective nu au fost create, situaţie care denotă clar nerespectarea de către entitate a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară şi a propriilor politici contabile pentru anii 2020-2022, în speţă pct.3.7- Deprecierea activelor. Suplimentar, ponderea ridicată a activelor recunoscute la valoarea zero indică asupra existenţei riscului sporit aferent căruia asigurătorul nu va putea garanta acoperirea obligaţiilor survenite din încheierea contractelor de asigurare şi a obligaţiilor faţă de terţi.

___________________________

1 pct. 4 din Regulamentul nr.2/1/2011.

4. Adiţional, în cadrul auditului situaţiilor financiare pentru anii 2020 şi 2021, entitatea de audit şi actuarul – expert independent, la fel, au identificat că asigurătorul este expus unui complex de riscuri cu grad ridicat/înalt, în speţă "riscul supraestimării activelor şi a subestimării pierderilor din rezultatele activităţii economico-financiare ale companiei", riscul denaturării situaţiilor financiare cu privire la "împrumuturile acordate care nu sunt reflectate la valoarea justă", evidenţa creanţelor aferente pretenţiilor înaintate şi riscul unor eventuale pierderi, "în dependenţă de evoluţia procesului de judecată" aferent litigiul cu privire la contractul de fidejusiune, "existenţa unei incertitudini semnificative care ar putea pune în mod semnificativ la îndoială capacitatea societăţii de a-şi continua activitatea", de riscuri aferente activităţii asigurătorului ce ţin de deţinerea unei ponderi de cca 50% a activelor recunoscute la valoarea zero, "reducerea businessului faţă de perioadele precedente, care poate duce la incapacitatea de plată a obligaţiilor viitoare" şi ulterior la insolvabilitatea asigurătorului.

5. Situaţia financiară defectuoasă a asigurătorului înregistrată, persistă pe parcursul mai multor perioade de raportare ale anilor 2020 – 2022, fiind în monitorizare şi supraveghere continuă exercitată de CNPF din oficiu, situaţii despre care CNPF de multiple ori a notificat asigurătorul (nr.04-1356 din 25.05.2020, nr.04-2381 din 24.08.2020, nr.04-3486 din 03.12.2020, nr.04-516 din 22.02.2021, nr.04-692 din 12.03.2021, nr.04-5/1755 din 25.06.2021, nr.04-5/2065 din 23.07.2021, nr.04-5/2315 din 11.08.2021, nr.04-5/2570 din 09.09.2021, nr.04-5/343 din 15.02.2022). În acest context, nefiind înregistrate progrese din partea companiei.

6. Urmare a analizei Raportului administratorului special, se constată periclitarea în continuare de către persoana cu funcţie de răspundere (contabilul-şef) al CA "GARANŢIE" SA a prescripţiilor autorităţii de supraveghere prin neexecutarea măsurilor dispuse privind crearea provizionului aferent litigiului (dosarul nr.2-2237/18 din 13.12.2019), evaluarea activelor prin deprecierea creanţelor, împrumuturilor şi avansurilor acordate cu termene de scadenţă expirate mai mari de 365 de zile, cu reflectarea la situaţia din 30.09.2022, fiind constatată neexecutarea pct.6 din Hotărârea CNPF nr.43/2 din 01.09.2022.

7. Suplimentar, aferent speţei, se va reţine că la data de 18.12.2019 BC "MOLDINDCONBANK" S.A. a depus cerere de chemare în judecată cu privire la încasarea datoriei, rezultată din contractul de credit bancar (valoarea acţiunii – 8 764 195,49 lei) către pârâtul A. Stati şi co-pârâtul "GARANŢIE" S.A. (fidejusor). În baza încheierii din 29.09.2021, de către instanţă a fost dispusă efectuarea expertizei judiciare contabile. Raportul de expertiză nr.149-152 din 01.02.2022 a stabilit valoarea datoriei în sumă de 8 092 950,047 lei. Provizionul aferent litigiului nominalizat nu se regăseşte în evidenţa contabilă a companiei. Astfel, se constată repetat că CA "GARANŢIE" SA, prin semnarea contractului de fidejusiune, a garantat drept sursă de plată a obligaţiilor asumate, activele asigurătorului admise să acopere rezervele tehnice de asigurare, neinformând autoritatea de supraveghere, contrar prevederilor art.32 alin.(4), art.34 alin.(11) din Legea nr.407/2006 şi pct.171 din Regulamentul nr.2/1/2011.

8. Luând act de Raportul administratorului special, reieşind din situaţia relatată, având în vedere riscurile, ce persistă în activitatea companiei privind insuficienţa activelor eligibile, riscuri aferente solvabilităţii, lichidităţii, supraestimării unor active şi a subestimării pierderilor din rezultatele activităţii economice, CNPF constată necesitatea menţinerii în continuare a administrării speciale. Or, revenirea factorilor de decizie anteriori instituirii administrării speciale poate determina prolongarea acţiunilor manageriale şi prudenţiale defectuoase, iar, în acord cu obiectivele activităţii de supraveghere, stabilitatea pieţei financiare nebancare şi securitatea clienţilor şi consumatorilor de servicii şi produse de asigurare, constituie o prioritate.

9. Complementar analizei Raportului administratorului special, în imperativul luării unei decizii adecvate, proporţionale, este imperios de a releva aspecte ce ţin de situaţia financiară a CA "GARANŢIE" SA, mai cu seamă, acţiunile CNPF ce au precedat administrarea specială.

Anterior, potrivit Hotărârii CNPF nr.58/1 din 24.11.2016, s-a prescris asigurătorilor, inclusiv CA "GARANŢIE" SA, "întreprinderea măsurilor privind înlăturarea deficitului de active admise să acopere fondul asiguraţilor, înregistrat la situaţia din 30.09.2016", (în valoare de 6,2 mil. lei), fiind, totodată, avertizaţi cu aplicarea sancţiunilor, inclusiv retragerea licenţei. Adiţional, conform Hotărârii CNPF nr.40/2 din 08.09.2017 privind rezultatele controlului tematic în cadrul companiei de asigurări "GARANŢIE" SA, autoritatea de supraveghere a prescris "în mod reiterat CA "GARANŢIE" S.A., în termen de până la 31.12.2017, remedierea şi lichidarea deficitului de active pentru acoperirea fondului asiguraţilor." (în sumă de 10,4 mil. lei). Totodată, întru cuantificarea indulgenţei, cooperării şi bunei credinţe a autorităţii de supraveghere, termenul de executare a prescripţiei menţionate supra, a fost prelungit până la data de 30.09.2018 (Hotărârea CNPF nr.20/5 din 25.04.2018) şi, ulterior, până la data de 30.06.2019 (Hotărârea CNPF nr.53/7 din 03.12.2018). Urmare a neexecutării prescripţiei aferente deficitului de active, prin Hotărârea CNPF nr.48/2 din 07.10.2019 privind monitorizarea executării Hotărârii CNPF nr.40/2 din 08.09.2017, a fost deschisă procedura de remediere financiară "potrivit art.42 din Legea nr.407/2006 cu privire la asigurări, până la lichidarea deficitului de active admis în fondul asiguraţilor, pe baza unui Plan de remediere financiară, cu prezentarea acestuia spre aprobare CNPF, care să cuprindă măsuri precise de întreprins şi perioada în care vor fi obţinute rezultate exacte potrivit art.421 din Legea nr.407/2006.". Ulterior, prin Hotărârea nr.60/7 din 16.12.2019 privind ameliorarea financiară a unui asigurător, a fost încetată procedura de remediere financiară cu aprobarea Planului de redresare financiară a CA "GARANŢIE" SA pentru o perioadă de până la 9 luni. Conform Planului în cauză, societatea s-a angajat, inclusiv să lichideze deficitul de active eligibile prin recuperarea avansurilor şi împrumuturilor acordate în sumă de 9,6 mil.lei, a creanţelor aferente primelor subscrise pe contractele de asigurare în valoare de 13,5 mil. lei şi a regreselor şi titlurilor executorii înaintate în sumă de 3,3 mil.lei.

În temeiul celor menţionate, prin Hotărârea CNPF nr.29/1 din 21.05.2021, CNPF a luat act de executarea incompletă a Planului de redresare financiară a CA "GARANŢIE" SA, aprobat prin Hotărârea nr.60/7 din 16.12.2019, în sensul, inclusiv, a nerecuperării creanţelor , avansurilor şi împrumuturilor, fiind prescris, în acest sens, "remedierea şi lichidarea deficitului de active pentru acoperirea fondului asiguraţilor în termen de până la 31.12.2021, cu informarea CNPF în termen de până la 25.02.2022;". În context, menţionăm că nici până în prezent nu au fost sesizate careva ameliorări semnificative ale deficitului de active, consecvent, nefiind raportate careva modificări din partea asigurătorului.

10. În contextul celor menţionate supra, se constată că, CA "GARANŢIE" SA, anterior administrării speciale a fost supusă, cronologic, tuturor procedeelor de salvgardare a rezilienţei unui asigurător, reglementate de Legea nr.407/2006. Astfel, se constată că, nici unul din mecanismele de intervenţie de care dispune CNPF nu au atins rezultatul scontat, iar administrarea specială a reprezentat cel din urmă mecanism legal de intervenţie, în situaţia din speţă. Totodată, se relevă că, deficitul de active admise în fondul asiguraţilor se menţine pe parcursul tuturor etapelor şi reprezintă un caracter tendenţios şi continuu, ceea ce denotă neglijarea, în cunoştinţă de cauză, pe o perioadă de 5 ani, de către acţionar şi persoanele cu funcţii de răspundere a prescripţiilor imperative ale CNPF. Astfel, urmare a examinării indicatorilor prezentaţi de companie privind executarea prescripţiilor autorităţii de supraveghere, inclusiv în cadrul administrării speciale, se atestă neîndeplinirea acestora, respectiv, absenţa unor rezultate cuantificabile de ameliorare a indicatorilor financiari şi la corespunderea acestora cadrului normativ.

11. Analizând carenţele în activitatea asigurătorului, mai cu seamă deficitul continuu de active, se menţionează că, conform art.37 alin.(2) din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni (Legea nr.1134/1997), "Sursă a activelor nete este capitalul propriu al societăţii, constituit din capitalul social, capitalul suplimentar şi capitalul de rezervă, din profitul nedistribuit, precum şi din alte mijloace prevăzute de legislaţie.". Totodată, pornind de la noţiunea capitalului social, prevăzută la art.38 alin.(3) din Legea nr.1134/19972, acesta reprezintă expresia valorică a aporturilor acţionarilor, iar majorarea capitalului social reprezintă prerogativa exclusivă a acţionarilor. În acest sens, remedierea deficitului de active şi a ratei de solvabilitate raportate sub nivelul cadrului normativ, prin majorarea capitalului social va contribui la salvgardarea şi reabilitarea CA "GARANŢIE" SA – fapt constatat şi de către administratorul special. În acest sens, până în prezent, careva activităţi din partea acţionarului aferente remedierii deficitului de active nu au fost constatate. Totodată, aferent numeroaselor sesizări conexe neconformării acţionarului semnificativ normelor legale, "ASCOM-GRUP" SA intervenea doar prin solicitări privind extinderea termenului stabilit de autoritate pentru remedierea carenţelor (nr.74 din 16.09.2019, înregistrat la CNPF cu nr.7649 în data de 19.09.2019; nr.28/1 din 18.09.2020, înregistrat la CNPF cu nr.6264 în data de 18.09.2020, f/n din 28.10.2021 înregistrat la CNPF cu nr.6633 în data de 28.10.2021 şi suplimentar cu nr.6656 în data de 29.10.2021, nr.9 din 30.03.2022 înregistrat la CNPF cu nr.2184 în data de 31.03.2022, f/n din 10.08.2022 înregistrat la CNPF cu nr.5633 în data de 11.08.2022).

___________________________

2 Capitalul social se constituie din valoarea aporturilor primite în contul achitării acţiunilor şi va fi egal cu suma valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate, dacă aceasta a fost stabilită.

12. Referitor la acţionarul asigurătorului – "ASCOM-GRUP" SA, menţionăm că capacitatea financiară a acţionarului acestuia, în mod semnificativ, nu corespunde prevederilor art.29 alin.(21) lit.a) prima liniuţă din Legea nr.407/2006, care prevede că acţionarul semnificativ al asigurătorului trebuie să dispună şi să menţină capitalul său propriu (activele nete) cel puţin în limitele participaţiei calificate. Contrar normei precitate, capitalul propriu al acţionarului (la 31.12.2021 – capital propriu negativ (-) 61,2 mil. lei), este mai mic decât participaţia calificată în capitalul social al asigurătorului (19,8 mln.).

În acest sens, prin Hotărârea CNPF nr.29/1 din 21.05.2021 acţionarului semnificativ al CA "GARANŢIE" SA, "ASCOM - GRUP" SA s-a prescris conformarea imediată, în termen de 3 luni din data intrării în vigoare a Hotărârii (termen expirat la 21.08.2021), cerinţelor cadrului normativ privind menţinerea capitalului său propriu (activelor nete) cel puţin în limitele participaţiei calificate în capitalul social al CA "GARANŢIE" SA. Totodată, prin acelaşi act acţionarul semnificativ "ASCOM - GRUP" SA a fost avertizat asupra aplicării efective a prevederilor art.29 din Legea nr.407/2006 în cazul neexecutării prescripţiei CNPF. Până în prezent, careva acţiuni concludente, în acest sens, nu au fost constatate, ceea ce denotă lipsa diligenţei necesare din partea acţionarului, în vederea fortificării financiare a entităţii.

Prin urmare, pornind de la cerinţele Legii nr.407/2006 faţă de acţionarii semnificativi, beneficiarii efectivi şi participaţiile calificate se constată că 100% din acţiunile emise de CA "GARANŢIE" SA până în prezent nu aparţin unui proprietar, ce întruneşte rigorile legislaţiei aferente. Prezenţa acţionarului cu carenţe de compatibilitate prudenţială şi suficienţă financiară, care a stat la baza implicării asigurătorului în diverse acţiuni incompatibile cu cadrul legal, aferent domeniului asigurărilor, a generat deficienţe şi înrăutăţirea economică a asigurătorului, precum şi a subminat premisele şi precondiţiile necesare pentru o bună guvernanţă şi gestiune eficientă a companiei. Această stare de lucruri supune asigurătorul unor riscuri aferente solvabilităţii, lichidităţii, supraestimării unor active şi a subestimării pierderilor din rezultatele activităţii economice, fapt care denotă neasigurarea unei administrări exigente a patrimoniului disponibil.

13. În speţă, persistenţa deficitului de active, constatat iniţial prin Hotărârea CNPF nr.40/2 din 08.09.2017, raportarea ratei de solvabilitate sub cuantumul stabilit de cadrul normativ şi necorespunderea acţionarului cadrului legal în vigoare, constituie circumstanţe, care determină incidenţa următoarelor temeiuri pentru suspendarea licenţei CA "GARANŢIE" SA, în condiţiile art.25 alin.(1) din Legea nr.407/2006:

" [...] b)asigurătorul (reasigurătorul) nu înlătură în termen încălcările constatate în cadrul controlului sau al supravegherii din oficiu, efectuate de autoritatea de supraveghere; [...]

d) asigurătorul (reasigurătorul) nu mai îndeplineşte cerinţele stabilite în actele normative ale autorităţii de supraveghere;

e) deţinătorii direcţi şi indirecţi ai acţiunilor asigurătorului (reasigurătorului), inclusiv beneficiarul efectiv, nu respectă condiţiile prevăzute de lege pentru asigurarea unei administrări prudente şi sănătoase a asigurătorului (reasigurătorului) ori nu permit exercitarea unei supravegheri eficiente.".

În fapt, generalizând cele expuse în prezenta Hotărâre, cu referire la primul temei pentru dispunerea suspendării, se relevă Hotărârea CNPF nr.40/2 din 08.09.2017 prin care autoritatea a constatat deficitul de active, iar intervenţiile CNPF ulterioare Hotărârii prenotate (remediere financiară, redresare financiară şi administrare specială) denotă o aplicare graduală a măsurilor prin sporirea rigurozităţii acestora în contextul neexecutării prescripţiilor imperative şi anterioare ale autorităţii de supraveghere.

În acelaşi context, se relevă incidenţa celui de-al doilea temei de suspendare, nominalizat supra, deficitul de active constituie o abatere de la normele legale, implicit cerinţelor stabilite în actele normative. Art.30 alin.(6) lit.b), lit.e) din Legea nr.407/2006 stabileşte că "solvabilitatea şi stabilitatea asigurătorului (reasigurătorului) este garantată prin ..... totalitatea activelor şi gradul lor de diversificare şi lichiditate şi eficienţa politicii investiţionale".

Cu referire la necorespunderea acţionarului semnificativ normelor legale, se menţionează că, capitalul propriu al "ASCOM-GRUP" SA nu doar că nu este menţinut în limita participaţiunii calificate în capitalul social al asigurătorului, dar reprezintă valori negative.

În susţinerea raţionamentelor profesionale expuse ante şi în vederea fortificării substratului factologic şi juridic al măsurilor, care urmează a fi întreprinse de către autoritate, se va reţine că, în acord cu art.16 şi art.137 Cod administrativ, dreptul discreţionar al autorităţii reprezintă posibilitatea de a opta între mai multe soluţii posibile corespunzătoare scopului legii, atunci când se aplică o dispoziţie legală, cu respectarea principiului bunei-credinţe şi cu respectarea scopului pentru care i-a fost atribuit dreptul. În speţă, autoritatea de supraveghere în timp a intervenit gradual prin aplicarea tuturor pârghiilor legale, iar administrarea specială a relevat existenţa unei situaţii financiare mult mai grave decât cele prezentate autorităţii de către managementul suspendat. Mai mult, în condiţiile unei reticenţe continue de redresare a situaţiei existente, în virtutea priorităţii interesului public, autoritatea este obligată să intervină în vederea conservării situaţiei şi neadmiterii lezării drepturilor clienţilor asiguratorului.

Cu referire la procedura administrativă reţinem că, CNPF a notificat (scrisoarea nr.06-5/2979 din 16.11.2022) "ASCOM-GRUP" SA aferent dreptului de a fi audiat în legătură cu faptele şi circumstanţele relevante pentru actul ce urmează a fi aprobat. În context, prin scrisoarea nr.51 din 21.11.2022 (înregistrată la CNPF cu nr.7722/21.11.2022) "ASCOM-GRUP" SA a solicitat amânarea audierii în cadrul procedurii administrative, motivând prin intenţia de expunere a obiecţiilor aferente Raportului administratorului. În acest sens, se va reţine, în mod imperativ, că necesitatea audierii "ASCOM-GRUP" SA nu a fost determinată implicit de un potenţial impact al procedurii administrative asupra drepturilor şi libertăţilor sale în calitate de acţionar, ci, mai cu seamă, prin prisma principiului bunei-credinţe, de necesitatea cercetării stării de fapt şi a investigaţiilor pe care le desfăşoară CNPF în cadrul procedurii administrative, în vederea verificării suplimentare a informaţiilor deţinute de către autoritatea de supraveghere privind situaţia financiară a acţionarului asiguratorului, precum şi a consecinţelor necorespunderii acestuia prevederilor legislaţiei.

Totodată, în contextul analizei Raportului administratorului special, inclusiv prin prisma Analizei din oficiu, aferente situaţiei financiare a asigurătorului, la situaţia din 30.09.2022, CNPF a adoptat Hotărârea nr.61/3 din 22.11.2022, prin care s-a prelungit termenul general al procedurii administrative cu 7 zile, respectiv, până la data de 29.11.2022. În acest sens, "ASCOM-GRUP" SA i-a fost notificată respectiva Hotărâre, dar şi dreptul de a fi audiată în legătură cu faptele şi circumstanţele relevante pentru actul ce urmează a fi aprobat, conform art.94 din Codul administrativ (scrisoarea CNPF nr.06-5/3028 din 24.11.2022). Complementar, "ASCOM-GRUP" SA nu a confirmat, în termenul stabilit de autoritate, participarea la şedinţa Consiliului de Administraţie, în cadrul căreia urmau să aibă loc audierile. Prin urmare, constatăm refuzul "ASCOM-GRUP" SA de a beneficia de dreptul de a fi audiat.

În contextul concluziilor şi propunerilor, reflectate în Raportul administratorului special şi în baza Analizei din oficiu din data de 18.11.2022, reieşind din considerentele că asigurătorul nu mai îndeplineşte cerinţele stabilite în actele normative ale autorităţii de supraveghere şi nu a înlăturat, în termen, abaterile constatate, precum şi aferent necorespunderii acţionarului semnificativ normelor legale,

în temeiul art.1 alin.(1), art.3, art.8 lit.b), lit.c) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d) şi lit.r), art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, art.25 alin.(1) lit.b), lit.d) şi lit.e), alin.(2) şi alin.(3), art.30 alin.(6) lit.b) şi lit.e), art.31, art.32 alin.(4), art.34 alin.(11), art.422, art.54 alin.(2) lit.f) şi alin.(3), art.55 din Legea nr.407/2006 cu privire la asigurări, pct.42 lit.b), lit.c), lit.f), lit.g), pct.43-44 şi pct.47-48 din Regulamentul privind licenţierea pe piaţa asigurărilor (Hotărârea CNPF nr.47/6 din 22.10.2018), pct.16, pct.21 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (Hotărârea CNPF nr.57/11 din 01.11.2022), pct.11, pct.12 şi pct.121 şi pct.171 din Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorilor/reasigurătorilor (Hotărârea CNPF nr.2/1 din 21.01.2011), pct.21 din Regulamentul privind rezervele tehnice de asigurare (Hotărârea CNPF nr.1/5 din 11.01.2011), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de Raportul administratorului special al CA "GARANŢIE" SA prezentat CNPF şi concluziile de rigoare.

2. Se menţine administrarea specială a CA "GARANŢIE" SA.

3. Se suspendă, până la data de 10 martie 2023, licenţa CA "GARANŢIE" SA seria CNPF nr.000784, eliberată în data de 10.09.2007, pe termen nelimitat, pentru dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurărilor (asigurări generale), cu reperfectările ulterioare.

4. Se stabileşte termen de până la 28.02.2023, pentru înlăturarea tuturor circumstanţelor care au dus la suspendarea licenţei, constatate în prezenta Hotărâre.

5. Se dispune repetat persoanei cu funcţie de răspundere (contabilul-şef) al CA "GARANŢIE" SA întreprinderea următoarelor măsuri, cu reflectarea la situaţia din 31.12.2022, cu anexarea documentelor confirmative:

1) crearea provizionului aferent litigiului (dosarul nr.2-2237/18 din 13.12.2019);

2) evaluarea activelor conform Politicii de contabilitate a asigurătorului pentru anul 2022, prin deprecierea creanţelor, împrumuturilor şi avansurilor acordate cu termene de scadenţă expirate mai mari de 365 de zile, menţionate în Raportul de audit al situaţiilor financiare pentru anul 2021, evaluarea bunurilor imobile conform rapoartelor de evaluare din data de 10.10.2022, cu reflectarea acestora în situaţiile financiare specializate (bilanţul contabil).

6. Se dispune administratorului special:

1) prezentarea la CNPF, în termen de până la 28.02.2023, a Raportului administratorului special, ce va include analiza economico-financiară a tuturor indicatorilor, inclusiv de solvabilitate şi lichiditate la situaţia din 31.12.2022 (având ca bază rapoartele specializate), şi măsurile întreprinse de acesta, cu înaintarea propunerilor de rigoare, pentru luarea de către CNPF a unei decizii, potrivit cadrului legal;

2) întreprinderea măsurilor privind actualizarea rezervei de daune declarate, dar nesoluţionate conform cadrului normativ (pct. 21 din Regulamentul privind rezervele tehnice de asigurare (Hotărârea CNPF nr.1/5/2011));

3) asigurarea realizării măsurilor indicate la pct.3 din prezenta Hotărâre.

7. Se prescrie CA "GARANŢIE" SA conformarea neabătută cerinţelor legislaţiei, mai cu seamă:

- interzicerea încheierii unor noi contracte de asigurare (reasigurare) şi a prelungirii contractelor în vigoare;

- onorarea obligaţiilor asumate prin asigurarea protecţiei intereselor persoanelor asigurate prin contractele de asigurare (reasigurare) încheiate anterior suspendării licenţei.

8. Se interzice CA "GARANŢIE" SA desfăşurarea activităţii investiţionale prin înstrăinarea activelor, fără acordul prealabil al CNPF.

9. Controlul asupra executării prezentei Hotărâri se pune în sarcina Departamentului asigurări şi Departamentului juridic.

10. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile în adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77) în termen de 30 de zile de la data comunicării.

11. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării şi se comunică destinatarului conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial şi pe pagina web oficială CNPF (www.cnpf.md).

Anexă

la Hotărârea CNPF

nr.62/1 din 28.11.2022