Hotărâre nr.7/11 din 18.02.2019 cu privire la abrogarea unei hotărâri
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
cu privire la abrogarea unei hotărâri
nr. 7/11 din 18.02.2019
(în vigoare 18.02.2019, cu excepţia pct.1 - 31.05.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 59-65 art. 375 din 22.02.2019
* * *
În temeiul art.1 alin.(1), art.6 alin.(6), art.20 alin.(1) şi art.22 alin.(1) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea CNPF (Hotărârea CNPF nr.49/16 din 01.11.2018; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.430-439, art.1694), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se abrogă Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.7/9 din 29.01.2018 privind structura si organigrama CNPF (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.33-39, art.132).
2. Structura, organigrama şi statele de personal ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare vor fi aprobate prin decizia CNPF, potrivit pct.10 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea CNPF (nr.49/16 din 01.11.2018).
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, cu excepţia pct.1 care va intra în vigoare la data de 31 mai 2019, şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
[Pct.3 modificat prin Hot.CNPF nr.9/9 din 04.03.2019, în vigoare 04.03.2019]
| PREŞEDINTELE COMISIEI
NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE |
Valeriu CHIŢAN |
| Nr.7/11. Chişinău, 18 februarie 2019. | |