Hotărâre nr.7 din 10.06.2025 privind controlul de constituţionalitate al unor prevederi din Legea nr.230 din 28 iulie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (remuneraţia compensatorie pentru copie privată) (sesizarea nr.154a/2023)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind controlul de constituţionalitate al unor prevederi din Legea nr.230

din 28 iulie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

(remuneraţia compensatorie pentru copie privată)

(sesizarea nr.154a/2023)

nr. 7  din  10.06.2025

 (în vigoare 10.06.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 346-349 art. 77 din 04.07.2025

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 5 iunie 2023,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o sesizare depusă la Curtea Constituţională la 5 iunie 2023, pe baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995, de către dl Adrian Lebedinschi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova la data depunerii sesizării.

2. Autorul sesizării îi solicită Curţii să exercite controlul constituţionalităţii articolelor 4 alin.(1) literele f), h), k) şi n), 71 alin.(4), 74 alin.(5), textelor "sau" din articolul 83 alin.(1), "în mod separat" din articolul 83 alin.(2) şi "în conformitate cu decizia de avizare emisă de AGEPI" din articolul 83 alin.(3), precum şi a articolelor 84 alin.(1) literele f) şi h), 84 alin.(5), 85 alineatele (2) şi (4), 90 alin.(3), 91, 96 alin.(3), 103 alin.(5) lit.a), 106 alin.(3), 110 alin.(1), 118 alin.(1), 123 alineatele (2) şi (5) şi a Anexei din Legea nr.230 din 28 iunie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

3. La 6 martie 2025, Curtea Constituţională a declarat sesizarea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei, în ceea ce priveşte controlul constituţionalităţii articolului 71 alin.(4) şi a Anexei la Legea nr.230 din 28 iunie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

4. În procesul examinării cauzei, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (în continuare – AGEPI).

5. În şedinţa publică a Curţii a fost prezent dl Adrian Lebedinschi, autorul sesizării nr.154a/2023. Parlamentul a fost reprezentat de dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Eugeniu Rusu, director general al AGEPI, de dna Diana Stici, şefă a Direcţiei Juridice din cadrul AGEPI, şi de dna Daniela Morari, şefă-adjunctă a Direcţiei Juridice din cadrul AGEPI.

ÎN FAPT

6. La 2 iulie 2010, Parlamentul a adoptat Legea nr.139 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

7. La 28 iulie 2022, Parlamentul a adoptat Legea nr.230 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care a abrogat Legea nr.139 din 2 iulie 2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

A. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."

Articolul 33

Libertatea creaţiei

"(1) Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată. Creaţia nu este supusă cenzurii.

(2) Dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sunt apărate de lege.

(3) Statul contribuie la păstrarea, la dezvoltarea şi la propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei, naţionale şi mondiale."

Articolul 41

Libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice

"(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide şi în alte organizaţii social-politice. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi, în condiţiile legii, participă la alegeri.

(2) Partidele şi alte organizaţii social-politice sunt egale în faţa legii.

(3) Statul asigură respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale partidelor şi ale altor organizaţii social-politice.

[…]."

Articolul 42

Dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate

"(1) Orice salariat are dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

(2) Sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

[…]."

9. Prevederile relevante ale Legii nr.230 din 28 iulie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe sunt următoarele:

Articolul 4

Atribuţii ale Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe

"(1) Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (în continuare – AGEPI):

[…]

f) avizează constituirea organizaţiilor de gestiune colectivă şi a structurilor comune de colectare;

[…]

h) emite aviz asupra propunerilor de modificare a statutului organizaţiei de gestiune colectivă;

[…]

k) efectuează controale anuale şi speciale privind activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă şi a structurilor comune de colectare;

[…]

n) monitorizează funcţionarea organizaţiilor de gestiune colectivă şi a structurilor comune de colectare;

[…]."

Articolul 71

Remuneraţia compensatorie pentru copia privată

"[…]

(4) Lista echipamentelor şi a suporturilor materiale pentru care se achită remuneraţie compensatorie pentru copia privată, identificată conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172/2014, este stabilită în anexa la prezenta lege.

[…]."

Articolul 74

Dreptul de retransmitere prin cablu

"[…]

(5) În cazul în care nu încheie un protocol cu privire la metodologie conform dispoziţiilor art.101, oricare dintre părţi poate apela la Comisia de mediere instituită de AGEPI înainte de a iniţia altă cale extrajudiciară de soluţionare a litigiului sau înainte de a se adresa în instanţa de judecată.

[…]."

Articolul 83

Constituirea şi funcţionarea organizaţiilor de gestiune colectivă

"(1) Organizaţiile de gestiune colectivă au statut de asociaţie obştească, cu scop nelucrativ, şi se constituie prin libera asociere a titularilor de drepturi, având scopul principal gestionarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe în numele titularilor de drepturi şi în beneficiul colectiv al acestora, fiind deţinute sau controlate de membrii săi.

(2) Organizaţiile de gestiune colectivă sunt create în mod separat pentru gestionarea drepturilor, a categoriilor de drepturi sau a tipurilor de opere şi alte obiecte protejate ale unor categorii distincte de titulari.

(3) Organizaţiile de gestiune colectivă îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prezenta lege, alte acte normative relevante, în baza propriului statut, în limitele împuternicirilor care i-au fost delegate de titularii de drepturi şi în conformitate cu decizia de avizare emisă de AGEPI în condiţiile prezentei legi.

[…]."

Articolul 84

Avizarea organizaţiilor de gestiune colectivă

"(1) În vederea organizării şi funcţionarii în calitate de organizaţie de gestiune colectivă, AGEPI, prin decizie a directorului general, avizează asociaţia care are personalitate juridică, fiind înregistrată în conformitate cu prevederile legislaţiei, are sediul în Republica Moldova şi îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

[…]

f) asociaţia are capacitate economică de gestionare colectivă şi dispune de resurse umane şi materiale necesare gestionării repertoriului încredinţat;

[…]

h) asociaţia depune la AGEPI repertoriul de opere, interpretări, fonograme sau videograme aparţinând propriilor membri. Repertoriul se depune în formatul stabilit prin ordin al directorului general al AGEPI şi conţine cel puţin numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de identificare a interpreţilor, a fonogramelor şi videogramelor.

[…]

(5) Organizaţia de gestiune colectivă avizată este supusă controlului AGEPI în condiţiile art.106.

[…]."

Articolul 85

Statutul organizaţiei de gestiune colectivă

"[…]

(2) Orice propunere de modificare a statutului se supune avizării AGEPI, cu două luni înainte de adunarea generală a organizaţiei de gestiune colectivă în cadrul căreia modificarea urmează să fie aprobată. AGEPI eliberează avizul în termen de 15 zile lucrătoare de la solicitare. În cazul în care este negativ, avizul trebuie motivat.

[…]

(4) Orice modificare a statutului efectuată şi înregistrată la autoritatea competentă fără avizul AGEPI este nulă."

Articolul 90

Cenzorul şi comisia de cenzori a organizaţiei de gestiune colectivă

"[…]

(3) În conformitate cu dispoziţiile art.88 alin.(12) lit.b), cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori prezintă anual un raport al activităţii organizaţiei de gestiune colectivă, care se aprobă de adunarea generală şi se publică pe pagina web oficială a organizaţiei. În scopul efectuării controlului, cenzorul sau comisia de cenzori are dreptul să solicite consiliului şi directorului general orice date privind activitatea organizaţiei pe o perioada concretă, să ia cunoştinţă cu toate actele, documentele ce vizează activitatea acesteia.

[…]."

Articolul 91

Comisia permanentă specială privind accesul la informaţii

"(1) Comisia permanentă specială privind accesul la informaţii, formată din 3 membri care nu sunt angajaţi şi nu fac parte din organele de conducere şi de supraveghere ale organizaţiilor de gestiune colectivă, este desemnată de adunarea generală.

(2) Membrii organizaţiilor de gestiune colectivă şi organizaţiile de gestiune colectivă în numele cărora gestionează drepturi în temeiul unui acord de reprezentare care consideră că li s-a încălcat dreptul de acces la informaţiile solicitate pot sesiza, în termen de 3 zile, Comisia permanentă specială privind accesul la informaţii. Comisia este obligată să răspundă în termen de 7 zile membrului care a formulat sesizarea.

(3) Comisia permanentă specială privind accesul la informaţii întocmeşte un raport anual asupra activităţii sale, care se prezintă spre aprobare adunării generale şi se publică pe pagina web oficială a organizaţiei."

Articolul 96

Raportul anual de transparenţă

"[…]

(3) Informaţiile menţionate în alin.(2) sunt supuse unui audit efectuat de către una sau mai multe persoane abilitate prin lege să auditeze situaţiile financiare, iar raportul de audit, inclusiv rezervele exprimate în acesta, se reproduce integral în raportul anual de transparenţă.

[…]."

Articolul 103

Desemnarea colectorului în cazul drepturilor gestionate

colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă

"[…]

(5) În cazul în care organizaţiile de gestiune colectivă nu depun propunerea menţionată la alin.(2), AGEPI decide asupra desemnării colectorului dintre organizaţiile de gestiune colectivă avizate, luând în considerare care dintre organizaţiile de gestiune colectivă avizate îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) deţine program de monitorizare a utilizării operelor şi a altor obiecte protejate şi sistem de repartizare a remuneraţiei;

[…]."

Articolul 106

Controlul activităţii organizaţiilor de gestiune colectivă

"[…]

(3) AGEPI efectuează o dată pe an controlul general al activităţii organizaţiei de gestiune colectivă. În perioada dintre două controale generale anuale, AGEPI are dreptul să efectueze controale speciale în baza sesizărilor înaintate de titularii de drepturi, inclusiv de membrii organizaţiei şi de utilizatori, sau parvenite din alte surse relevante, care conţin informaţii ce produc dubii rezonabile cu privire la corespunderea activităţii organizaţiei cu prevederile prezentei legi, ale altor acte normative relevante şi ale statutelor proprii.

[…]."

Articolul 110

Acţiunea privind încălcarea drepturilor

"(1) Persoanele fizice sau juridice care au pretenţii în privinţa utilizării operelor şi obiectelor protejate prin drept de autor sau drepturi conexe sau în privinţa altor drepturi protejate de prezenta lege au dreptul să iniţieze acţiuni în instanţa de judecată competentă ori să sesizeze altă autoritate pentru aplicarea măsurilor, a procedurilor şi a mijloacelor de reparare prevăzute de prezentul capitol.

[…]."

Articolul 118

Despăgubirile

"(1) La cererea persoanelor specificate la art.110 alin.(2), instanţa de judecată competentă dispune persoanei care a încălcat un drept prevăzut de prezenta lege şi care a acţionat cu bună ştiinţă sau având motive suficiente de a şti acest lucru plata către reclamant a unor despăgubiri adaptate prejudiciului real suferit de acesta prin încălcarea dreptului său.

[…]."

Articolul 123

Dispoziţii tranzitorii

"[…]

(2) Tarifele în vigoare stabilite în contractele de licenţă cu utilizatorii se aplică până la data de 31 decembrie 2022.

[…]

(5) După expirarea termenului prevăzut la alin.(2) din prezentul articol se aplică tarifele stabilite conform metodologiilor negociate şi aprobate în condiţiile art.99–101.

[…]."

Anexă

Lista echipamentelor şi suporturilor materiale pentru

care se achită remuneraţie compensatorie

pentru copia privată

[Anexa modificată prin Legea nr.338 din 24 noiembrie 2023, în vigoare din 14 ianuarie 2024]

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

1. Neconstituţionalitatea articolelor 4 alin.(1) literele f), h) şi n), 83 alin.(3), 84 alin.(1) şi 85 alineatele (2) şi (4) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

10. Autorul sesizării consideră că articolele 4 alin.(1) lit.f), h) şi n), 83 alin.(3), 84 alin.(1) şi 85 alin.(2) şi (4) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe restricţionează libertatea de asociere în organizaţii de gestiune colectivă. Acesta argumentează că, în baza prevederilor menţionate, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală are competenţa de a interveni în activitatea acestor organizaţii prin avizarea statutului şi a amendamentelor la statut, monitorizarea activităţii acestora şi prin efectuarea controalelor generale planificate şi inopinate.

11. În opinia autorului, prin această practică, AGEPI exercită un control total asupra activităţii organizaţiilor de gestiune colectivă, ceea ce este incompatibil cu libertatea de asociere. Autorul sesizării subliniază că nu toate organizaţiile necomerciale sunt obligate să respecte formalităţile impuse organizaţiilor de gestiune colectivă a drepturilor de autor, considerând că acest tratament diferenţiat este discriminatoriu. În acest sens, autorul argumentează că statul are obligaţia de a trata în mod egal toate organizaţiile necomerciale.

12. În acest capăt al sesizării, autorul menţionează că competenţa AGEPI de a aviza înfiinţarea organizaţiei de gestiune colectivă, precum şi orice amendament la statut restrâng exerciţiul libertăţii de asociere până în punctul în care aceasta devine iluzorie. Autorul susţine că normele contestate încalcă articolele 1 alin.(3), 7, 16, 23, 41, 42 şi 54 din Constituţie.

2. Neconstituţionalitatea articolului 84 alin.(1) lit.f) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

13. Articolul 84 alin.(1) lit.f) din Lege reglementează că directorul general al AGEPI avizează constituirea asociaţiei dacă aceasta posedă capacitatea economică de gestionare colectivă şi dispune de resursele umane şi materiale necesare gestionării repertoriului încredinţat. Autorul sesizării susţine că Legea nu precizează care sunt criteriile pe baza cărora se determină dacă o asociaţie dispune de capacitate economică de gestionare colectivă şi de resurse umane şi materiale necesare. În acest context, autorul susţine că norma contestată se pretează unor interpretări abuzive. În Hotărârea nr.28 din 23 noiembrie 2015, Curtea a menţionat că o putere discreţionară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilităţii. În Hotărârea nr.39 din 21 decembrie 2021, Curtea a notat că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit.

14. În acest capăt al sesizării, autorul susţine că sunt încălcate articolele 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie şi articolul 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

3. Neconstituţionalitatea articolului 84 alin.(1) lit.h) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

15. Potrivit articolului 84 alin.(1) lit.h) din Lege, organizaţia de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi conexe este obligată să depună la AGEPI repertoriul de opere. Repertoriul se depune în formatul stabilit prin ordin al directorului general al AGEPI şi conţine cel puţin numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de identificare a interpreţilor, a fonogramelor şi videogramelor.

16. Autorul sesizării susţine că textele "în formatul stabilit prin ordin al directorului general al AGEPI" şi "cel puţin" de la articolul 84 alin.(1) lit.h) din Lege îi conferă o putere discreţionară nelimitată directorului AGEPI. Pe baza normei citate, directorul AGEPI îi poate solicita organizaţiei să prezinte informaţii suplimentare, unele dintre care pot fi protejate de dreptul la respectarea vieţii private. Totodată, realizarea acestei obligaţii presupune cheltuieli şi resurse umane, care, în opinia autorului sesizării, nu sunt justificate. În acest context, autorul precizează că menţinerea repertoriului în formatul impus de AGEPI constituie o sarcină excesivă, deoarece repertoriul unei organizaţii de gestiune colectivă poate număra zeci de mii de opere.

17. În acest capăt al sesizării, autorul susţine că este încălcat articolul 46 alin.(1) din Constituţie.

4. Neconstituţionalitatea articolelor 4 alin.(1) lit.k), 84 alin.(5), 91, 96 alin.(3) şi 106 alineatele (1)-(3) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

18. Autorul sesizării precizează că AGEPI este competentă să efectueze controale anuale şi speciale privind activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă (articolele 4 alin.(1) lit.k), 84 alin.(5) şi 106 alineatele (1)-(3)). Totodată, organizaţiile de gestiune colectivă trebuie să constituie o comisie permanentă specială privind accesul la informaţii, care trebuie să fie alcătuită din trei membri (articolul 91) şi că activitatea organizaţiei este supusă unui audit obligatoriu (articolul 96 alin.(3)). În opinia autorului, îndeplinirea de către membrii şi organele organizaţiei de gestiune colectivă a acestor obligaţii nu este justificată din punct de vedere al resurselor umane, al efortului şi al timpului alocat.

19. În acest sens, autorul susţine că obiectivul de sporire a transparenţei şi de informare pe care normele contestate urmăresc să le implementeze ar putea fi realizate prin mijloace mai puţin intruzive în activitatea organizaţiei. De altfel, autorul sesizării menţionează că obligaţiile menţionate mai sus instituie o povară financiară şi organizatorică semnificativă asupra organizaţiilor şi personalului acestora, împiedicându-i să se angajeze în activităţile lor principale.

20. Referitor la competenţa AGEPI de a controla activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă, autorul sesizării precizează că procedura de control şi documentele pe care organizaţiile de gestiune colectivă trebuie să le prezinte sunt stabilite printr-o hotărâre a Guvernului. În acest sens, autorul sesizării pretinde lipsa unor criterii clare în Legea privind dreptul de autor pe baza cărora AGEPI poate controla activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă. Referitor la stabilirea obligaţiei de a crea comisia privind accesul la informaţii, autorul subliniază că principiul independenţei organizaţiilor faţă de Guvern dictează că acestea trebuie să decidă de sine-stătător asupra structurii lor. Mai mult, autorul notează că legislaţia nu impune obligaţii similare în raport cu alte organizaţii, fapt care reprezintă, în opinia sa, un tratament discriminatoriu.

21. În acest capăt al sesizării, autorul susţine încălcarea libertăţii de asociere şi a egalităţii în drepturi.

5. Neconstituţionalitatea articolului 83 alineatele (1) şi (2) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

22. Articolul 83 alineatele (1) şi (2) din Lege stabileşte că organizaţiile de gestiune colectivă au statut de asociaţie obştească, cu scop nelucrativ, care se constituie prin libera asociere a titularilor de drepturi, având ca scop principal gestionarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe în numele titularilor de drepturi şi în beneficiul colectiv al acestora, fiind deţinute sau controlate de membrii săi. Organizaţiile de gestiune colectivă sunt create în mod separat pentru gestionarea drepturilor, a categoriilor de drepturi sau a tipurilor de opere şi a altor obiecte protejate ale unor categorii distincte de titulari.

23. Autorul sesizării susţine că prevederile citate mai sus interzic asocierea titularilor de drepturi de autor şi de drepturi conexe în asociaţii care gestionează concomitent dreptul de autor şi drepturile conexe. În opinia sa, interdicţia în discuţie restricţionează în mod disproporţionat exerciţiul libertăţii de asociere şi că legea nu trebuie să pună titularii de drepturi în situaţia de a alege asocierea pe baza dreptului care este gestionat. Gestionarea separată implică întârzieri şi eforturi suplimentare şi nejustificate şi îi plasează pe titularii dreptului de autor şi drepturilor conexe în situaţia în care nu pot monitoriza cum sunt gestionate drepturile lor.

6. Neconstituţionalitatea articolului 123 alineatele (2) şi (5) coroborat cu articolul 74 alin.(5) şi articolele 99-101 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

24. Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe prevede că modalitatea de colectare a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi se stabileşte prin negocieri la care participă titularii de drepturi, utilizatorii şi AGEPI. În opinia autorului sesizării, acest mecanism ar fi deficitar, deoarece nu stabileşte ce se întâmplă în cazul în care părţile nu ajung la un acord.

25. Potrivit articolului 123 alin.(2) din Lege, tarifele în vigoare stabilite în contractele de licenţă cu utilizatorii se aplică până la data de 31 decembrie 2022, iar potrivit alineatului (5) din acelaşi articol, după expirarea termenului de la alineatul (2) se aplică tarifele stabilite conform metodologiilor negociate şi aprobate în condiţiile articolelor 99-101 din Lege.

26. În acest sens, Legea nu reglementează cum se plăteşte remuneraţia pe durata negocierilor şi ce se întâmplă în situaţia în care părţile nu ajung la un acord privind metodologia de colectare a remuneraţiilor.

27. În acest capăt de sesizare, autorul susţine că sunt încălcate articolele 1 alin.(3), 23, 41, 42 şi 46 din Constituţie.

7. Neconstituţionalitatea articolului 98 alineatul (6) literele a) şi b) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

28. Autorul sesizării menţionează că articolul 98 alineatul (6) literele a) şi b) din Lege limitează comisionul de gestiune care îi revine organizaţiei de gestiune la cel mult 30% din sumele care îi sunt repartizate. Autorul sesizării notează că sumele care sunt colectate pe baza acestui comision sunt destinate să asigure buna-funcţionare a organizaţiei de gestiune şi dezvoltarea acesteia. În opinia autorului, plafonarea comisionului de gestiune la cel mult 30% din sumele repartizate reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului la libera asociere.

29. Autorul sesizării susţine că costurile de gestiune trebuie să fie stabilite de fiecare organizaţie în mod individual, prin organele sale, în funcţie de necesităţi, nu să fie stabilite prin lege.

30. În acest capăt de sesizare, autorul susţine încălcarea dreptului la libera asociere.

8. Neconstituţionalitatea articolului 74 alineatul (5) coroborat cu articolele 110 şi 118 alin.(1) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

31. Potrivit prevederilor articolului 74 alineatul (5) coroborat cu articolele 110 şi 118 alin.(1) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în cazul în care organizaţiile de gestiune colectivă şi utilizatorii de opere nu au încheiat de comun acord un protocol privind metodologia care reglementează remuneraţia cuvenită titularilor dreptului de autor şi drepturilor conexe şi în cazul în care au epuizat faza de mediere în faţa Comisiei de mediere instituită de AGEPI, partea interesată poate iniţia un proces judiciar pentru a-şi apăra drepturile. Deşi aceste prevederi stabilesc că instanţa judecătorească poate să oblige partea vinovată la plata despăgubirilor, legea nu-i oferă totuşi instanţei competenţa de a constata încălcarea vreunui drept, de a interzice utilizarea operei, de a obliga părţile să încheie o metodologie sau să stabilească nivelul remuneraţiei prin hotărâre.

32. Autorul menţionează că dispoziţiile contestate limitează competenţele instanţei de judecată, iar aceasta nu poate, în consecinţă, să remedieze printr-o hotărâre judecătorească încălcarea drepturilor a căror protecţie este chemată să o asigure. În opinia sa, instanţa de judecată trebuie să posede competenţa de a stabili încălcarea drepturilor de autor sau conexe, să oblige părţile să încheie o metodologie şi să poată să stabilească nivelul remuneraţiei.

33. În acest capăt de sesizare, autorul susţine încălcarea dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului de proprietate.

9. Neconstituţionalitatea articolului 103 alineatul (5) litera a) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

34. Articolul 103 alin.(5) lit.a) din Lege stabileşte că în cazul în care organizaţiile de gestiune colectivă nu depun propunerea menţionată la alin.(2) din acelaşi articol, AGEPI decide asupra desemnării colectorului dintre organizaţiile de gestiune colectivă avizate, luând în considerare care din organizaţiile de gestiune colectivă deţine un program de monitorizare a utilizării operelor şi a altor obiecte protejate şi un sistem de repartizare a remuneraţiei.

35. Autorul sesizării susţine că nicio organizaţie de gestiune colectivă din Republica Moldova nu posedă un program de monitorizare, pentru că acesta este foarte costisitor, şi este implementat doar în puţine state. Acest lucru face ca nicio organizaţie să nu îndeplinească condiţiile stabilite de lege pentru a fi desemnată în calitate de colector.

36. În acest capăt, autorul sesizării susţine încălcarea libertăţii de asociere şi a dreptului la proprietate privată.

10. Neconstituţionalitatea articolului 71 alineatul (4) şi a Anexei la Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

37. Potrivit standardelor internaţionale în materie, autorii şi alţi titulari ai dreptului de autor trebuie să beneficieze de o remuneraţie compensatorie pentru copia privată. Acest standard este transpus în articolul 71 alineatul (4) din Lege, care stabileşte că lista echipamentelor şi a suporturilor materiale pentru care se achită remuneraţie compensatorie pentru copia privată, identificată conform Nomenclaturii coroborate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25 iulie 2024, este stabilită în Anexa la Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

38. Autorul sesizării susţine că Anexa la Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe stabileşte o listă exhaustivă din doar 10 echipamente şi suporturi materiale pentru care se achită remuneraţie compensatorie pentru copia privată, fapt care nu asigură o protecţie minimă şi adecvată a dreptului de autor. Autorul notează că această listă nu cuprinde televizoarele smart şi alte dispozitive similare care, împreună cu telefoanele smart, sunt dispozitivele cel mai frecvent folosite de utilizatori pentru a beneficia şi a face schimb de opere protejate de dreptul de autor sau de drepturile conexe.

39. Într-o altă ordine de idei, autorul sesizării precizează că poziţiile 1, 4 şi 10 din Anexa la Lege nu corespund cu poziţiile din Legea nr.172 din 25 iulie 2014 la care Anexa face trimitere. Autorul subliniază că nu toate codurile din Anexă se regăsesc sau corespund cu cele din Legea nr.172 din 25 iulie 2014 la care se face trimitere. În special, în Legea nr.172 din 25 iulie 2014 nu se regăseşte codul 852713100 – MP3 Player, iar codul 851712000 – Smartphone se regăseşte cu codul 857 13 000 – Telefoane inteligente. De asemenea, Legea nr.172/2014, la poziţia 8523 51 100 – Neînregistrate, prevede marfa "Dispozitive de stocare nevolatilă a datelor pe bază de semiconductoare" care sunt "Neînregistrate", pe când Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe stabileşte la acelaşi cod "USB drive, cartele de memorie (SD, MicroSD, MiniSD etc.)", fără a specifica dacă aceste dispozitive de stocare sunt sau nu înregistrate.

40. Autorul sesizării susţine că contradicţiile precizate fac imposibilă colectarea remuneraţiei pentru copie privată pentru echipamentele specificate la aceste poziţii, fapt care reprezintă o încălcare a articolelor 1 alin.(3), 23 alin.(2) şi 46 din Constituţie.

11. Neconstituţionalitatea articolelor 90 alineatul (3) şi 96 alineatul (1) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

41. Articolele 90 alin.(3) şi 96 alin.(1) din Lege stabilesc că "comisia de cenzori prezintă anual un raport al activităţii organizaţiei de gestiune colectivă, care se publică pe pagina web oficială a organizaţiei" şi că "raportul anual de transparenţă se publică pe pagina web oficială a organizaţiei de gestiune colectivă, unde rămâne la dispoziţia publicului minimum 5 ani".

42. Autorul sesizării precizează că aceste prevederi impun organizaţiei de gestiune colectivă obligaţia de a divulga informaţii cu privire la veniturile membrilor organizaţiei, precum şi alte informaţii confidenţiale, care pot fi vizualizate de orice persoană, fără nicio restricţie. Autorul sesizării susţine că publicul nu are vreun interes în a cunoaşte care este remuneraţia achitată titularilor drepturilor de autor. Pe de altă parte, autorul sesizării subliniază că publicarea datelor pe pagina web trebuie să fie reglementată ca un drept, nu ca o obligaţie.

43. Autorul sesizării subliniază că, deşi transparenţa poate să reprezinte un mijloc important de combatere a fraudei şi delapidărilor, aceasta nu trebuie folosită ca pretext pentru a stabili un control amplu asupra asociaţiilor.

44. Totodată, autorul sesizării precizează că legislaţia nu prevede obligaţii similare în cazul altor asociaţii neguvernamentale şi că stabilirea acestora doar în raport cu organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor de autor reprezintă un tratament discriminatoriu.

45. În acest capăt al sesizării, autorul susţine încălcarea dreptului la viaţa privată şi a principiului egalităţii.

12. Critici privind încălcarea procedurii de adoptare a Legii nr.230 din 28 iunie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

46. Autorul sesizării susţine că Parlamentul a adoptat Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe în mod netransparent, fără a consulta asociaţiile şi organizaţiile de profil din domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe. Mai mult, autorul sesizării precizează că dezbaterile şi consultările publice asupra proiectului legii au lipsit pe întreaga durată a procesului de adoptare a Legii. Potrivit autorului, pentru că Legea în discuţie afectează activitatea organizaţiilor de gestiune, ele trebuiau consultate în mod efectiv în timpul elaborării proiectului de lege.

47. Totodată, autorul sesizării precizează că Legea este neconstituţională, deoarece la adoptarea ei au fost ignorate avizele şi expertizele formulate.

48. În acest capăt de sesizare, autorul susţine că au fost încălcate articolele 1 alin.(3), 64 alin.(1) şi 72 alin.(3) lit.c) din Constituţie.

B. Argumentele autorităţilor care şi-au prezentat opiniile

49. În punctul său de vedere, Parlamentul subliniază că, sub aparenţa unor critici referitoare la neclaritatea prevederilor contestate, autorul sesizării îşi exprimă, în realitate, dezacordul cu reglementările legale în vigoare. Acesta nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci exprimă, mai curând, o nemulţumire faţă de noile dispoziţii normative. Poziţia autorului se bazează pe o comparaţie între diverse norme ale aceleiaşi legi, aspect în legătură cu care Curtea a reiterat că analiza constituţionalităţii se realizează exclusiv prin raportare la dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, nu prin compararea prevederilor cuprinse în acelaşi act normativ. În consecinţă, o eventuală neconcordanţă între două sau mai multe norme legale nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una ce ţine de interpretarea şi aplicarea legii.

50. Totodată, Parlamentul menţionează că proiectul Legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe a fost aprobat şi prezentat Parlamentului spre examinare prin Hotărârea Guvernului nr.405 din 22 iunie 2022, în scopul realizării obiectivelor stabilite prin Planul de acţiuni pentru anii 2021–2022 (pct. 19.5.1) şi prin Planul Naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Scopul acestei legi este armonizarea legislaţiei naţionale cu aquis-ul european în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe, prin transpunerea unor directive europene şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

51. Parlamentul notează că noua lege a realizat o reformare substanţială a cadrului normativ aplicabil, consolidând capacităţile AGEPI în ceea ce priveşte elaborarea şi promovarea politicilor publice în domeniu. Printre obiectivele urmărite se numără întărirea protecţiei juridice a autorilor şi titularilor de drepturi, sporirea transparenţei activităţii organizaţiilor de gestiune colectivă şi responsabilizarea tuturor actorilor implicaţi. Legea reglementează în mod expres gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi drepturilor conexe, stabilind criterii clare privind organizarea, funcţionarea şi supravegherea acestor organizaţii, precum şi atribuţii suplimentare pentru AGEPI. În acest sens, în baza Legii nr.114/2014, AGEPI este împuternicită să elaboreze politici, să ofere instruire actorilor implicaţi, să dezvolte colaborări instituţionale la nivel naţional şi internaţional şi să monitorizeze eficienţa sistemului de gestiune colectivă.

52. Parlamentul evidenţiază rolul economic, cultural şi social al organizaţiilor de gestiune colectivă şi subliniază că înfiinţarea unei astfel de entităţi trebuie să fie condiţionată de respectarea unor cerinţe minime: statut juridic, dovada capacităţii operaţionale, îndeplinirea obligaţiilor contabile ş.a. Lista membrilor, repertoriul gestionat şi sistemul de repartizare a remuneraţiei constituie elemente obligatorii pentru acordarea avizului de funcţionare. În aceste condiţii, normele contestate nu reprezintă o ingerinţă în autonomia organizaţiilor, ci sunt conforme practicii internaţionale şi urmăresc asigurarea unei bune funcţionări şi a transparenţei în gestiunea colectivă a drepturilor.

53. Guvernul notează că Legea nr.230/2022 transpune un şir de directive europene relevante în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe, inclusiv Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională. Transpunerea acestor norme are ca scop asigurarea unui nivel ridicat de protecţie pentru autori şi titularii de drepturi, prin instituirea unui cadru legal clar care să permită valorificarea operelor, stabilirea unui mecanism eficient de colectare, repartizare şi achitare a remuneraţiei de către organizaţiile de gestiune colectivă, responsabilizarea tuturor părţilor implicate şi creşterea transparenţei activităţii acestora.

54. Guvernul subliniază că remuneraţia compensatorie pentru copia privată, reglementată la articolul 71 alin.(1) din Lege, are menirea de a compensa autorii, interpreţii şi producătorii ale căror opere, interpretări, videograme sau fonograme pot fi reproduse de către persoane fizice, în mod legal, pentru uz personal, fără consimţământul acestora şi fără obţinerea unui avantaj economic. Această reglementare este conformă cu Directiva 2001/29/CE, care permite statelor membre să prevadă o excepţie de la dreptul de reproducere pentru anumite copii realizate în scop personal, cu condiţia acordării unei compensaţii echitabile titularilor de drepturi. Istoric, această remuneraţie a fost reglementată pentru prima dată în Legea nr.293/1994 şi preluată ulterior în Legea nr.139/2010, care prevedea o obligaţie de plată în cuantum de 3% din preţul de vânzare cu amănuntul al echipamentelor şi suporturilor materiale utilizate pentru reproducerea operei în scopuri personale. Lista acestor echipamente era stabilită expres, dar includea şi formula "etc.", ceea ce indica aplicabilitatea extinsă la orice echipament destinat reproducerii audio, video sau stocării.

55. Guvernul arată că Legea nr.230/2022 a consolidat acest mecanism, asigurând previzibilitate şi aplicare unitară prin includerea, într-o anexă, a echipamentelor şi suporturilor materiale pentru care se achită remuneraţia compensatorie. Acestea sunt identificate potrivit Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172/2014. Anexa oferă importatorilor şi producătorilor claritate asupra obligaţiilor lor legale, reducând riscul de eschivare de la plată şi eventualele litigii. În paralel, organizaţiile de gestiune colectivă dispun de informaţii clare privind tipurile de echipamente vizate şi contribuabilii de la care trebuie colectată remuneraţia. Pentru aplicarea eficientă a acestui mecanism, articolul 71 alineatele (8) şi (9) prevăd obligaţii precise: Serviciul Vamal transmite trimestrial către AGEPI lista importatorilor şi valoarea echipamentelor importate, iar producătorii comunică informaţii privind echipamentele puse în vânzare, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere. AGEPI transmite ulterior aceste date organizaţiei de gestiune colectivă desemnate să colecteze remuneraţia compensatorie.

56. În finalul punctului său de vedere, Guvernul subliniază că Legea nr.230/2022 ar putea fi amendată pentru a actualiza periodic lista echipamentelor şi suporturilor materiale incluse în anexă, în funcţie de schimbările tehnologice şi economice. Acest principiu este susţinut şi de considerentul 39 al Directivei 2001/29/CE, potrivit căruia, la aplicarea excepţiei privind copierea privată, statele membre trebuie să ţină cont de evoluţiile economice şi tehnologice, în special în ceea ce priveşte copierea pe suport digital şi sistemele de remunerare aferente, dacă există măsuri tehnologice de protecţie eficiente.

57. În opinia sa, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală precizează că remuneraţia compensatorie a fost instituită iniţial prin Legea nr.293/1994 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Potrivit acesteia, întreprinderile care comercializau echipamente (audio, videomagnetofoane şi alte dispozitive) şi suporturi materiale (peliculă, casete audio şi/sau video, discuri laser, compact discuri etc.) utilizate pentru reproducerea într-un singur exemplar al unei opere publicate legal de către o persoană fizică, exclusiv în scop personal, erau obligate să achite o remuneraţie compensatorie în cuantum de 3% din preţul de vânzare cu amănuntul al respectivelor echipamente şi suporturi. Ulterior, articolul 26 alin.(1) din Legea nr.139/2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, abrogată prin Legea nr.230/2022, prevedea că reproducerea unei opere publicate legal era permisă fără consimţământul autorului sau al titularului dreptului de autor, cu condiţia plăţii unei remuneraţii compensatorii, în cazul în care reproducerea era realizată de o persoană fizică, exclusiv pentru uz personal, şi nu urmărea obţinerea unui avantaj comercial, direct sau indirect. Astfel, persoanele fizice sau juridice care produceau ori importau echipamente şi suporturi materiale utilizabile pentru reproducerea în scopuri personale erau obligate să achite remuneraţia compensatorie, în cuantum de cel puţin 3% din suma încasată din vânzarea acestor produse, până la punerea lor în circulaţie.

58. AGEPI menţionează că articolul 26 alin.(3) din Legea nr.139/2010 enumera expres anumite echipamente şi suporturi pentru care se datora această remuneraţie, însă utilizarea expresiei "etc." din textul normei demonstra caracterul neexhaustiv al listei. Prin urmare, dispoziţia legală era aplicabilă oricărui echipament sau suport material utilizat pentru realizarea unuia ori mai multor exemplare ale unei opere sau ale unui obiect al drepturilor conexe, prin orice mijloc sau sub orice formă, inclusiv în scopul de imprimare (fixarea sunetelor şi/sau a imaginilor ori a reprezentărilor acestora pe orice suport material), audio ori video, sau în scopul stocării unei opere ori a unui obiect protejat pe suporturi materiale ori electronice.

59. Prin Legea nr.230/2022 au fost transpuse mai multe prevederi din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională. Potrivit directivei, statelor membre li se permite să prevadă o excepţie sau o limitare de la dreptul de reproducere pentru anumite tipuri de copii realizate în scop personal, cu condiţia acordării unei compensaţii echitabile. În concordanţă cu aceste prevederi, articolul 56 din Legea nr.230/2022 introduce anumite limitări ale dreptului de reproducere. Astfel, reproducerea este permisă fără consimţământul autorului sau al titularului drepturilor de autor ori conexe, dar cu plata unei remuneraţii compensatorii, dacă este efectuată de o persoană fizică, pe orice echipament sau suport material, exclusiv pentru uz personal şi în scopuri necomerciale, în condiţiile articolului 71 din aceeaşi lege.

60. AGEPI arată că stabilirea expresă a echipamentelor şi suporturilor materiale pentru care se achită remuneraţia compensatorie, în anexa la Legea nr.230/2022, răspunde necesităţii menţinerii unui echilibru între drepturile şi interesele tuturor părţilor implicate în proces. Acest lucru urmăreşte să asigure claritate asupra obligaţiilor ce revin importatorilor şi producătorilor, evitând astfel eschivarea de la plată şi eventualele litigii. Pentru a soluţiona lacunele şi divergenţele de aplicare în practică privind remuneraţia compensatorie pentru copia privată, Legea nr.230/2022 reglementează în mod exhaustiv lista echipamentelor şi suporturilor materiale relevante, inclusă în anexă. Lista este elaborată în conformitate cu Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172/2014. Astfel, au fost identificate cele mai potrivite soluţii pentru a asigura, pe de o parte, responsabilizarea importatorilor şi producătorilor în privinţa achitării remuneraţiei compensatorii la importul sau fabricarea acestor echipamente şi, pe de altă parte, obligaţia organizaţiei de gestiune colectivă de a colecta, repartiza şi achita remuneraţia respectivă către titularii de drepturi.

61. Totodată, AGEPI subliniază că, având în vedere evoluţia tehnologică, Legea nr.230/2022 poate fi amendată, iar anexa revizuită ori de câte ori va fi necesar, astfel încât lista echipamentelor şi suporturilor supuse remuneraţiei compensatorii să fie actualizată în mod corespunzător, în vederea adaptării la schimbările de ordin tehnic şi economic.

C. Aprecierea Curţii Constituţionale

I. Admisibilitatea

62. Prin Decizia sa din 6 martie 2025, Curtea a confirmat respectarea condiţiilor de admisibilitate a sesizării stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

63. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr.230 din 28 iunie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

64. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferea deputatului prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

65. Obiectul sesizării îl constituie controlul constituţionalităţii prevederilor menţionate la § 2 supra. Aceste dispoziţii nu au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

66. Autorul sesizării susţine că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 6 (separaţia şi colaborarea puterilor), 7 (Constituţia, Legea Supremă), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 28 (viaţa intimă, familială şi privată), 41 (libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice), 42 (dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate), 46 alin.(1) (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi), 64 alin.(1) (organizarea internă a Parlamentului), 72 alin.(3) lit.c) (categorii de legi), 126 alin.(1) (economia) şi 131 alin.(4) (bugetul public naţional) din Constituţie. Totodată, autorul sesizării a argumentat încălcarea articolului 11 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul său care garantează libertatea de asociere. Curtea a menţionat că dreptul la libertatea de asociere garantat de articolul 11 din Convenţia Europeană este reglementat la nivel naţional, inter alia, prin articolele 41 şi 42 din Constituţie. Articolul 41 din Constituţie garantează libertatea de asociere în partide şi alte organizaţii social-politice, iar articolul 42 din Constituţie consfinţeşte doar libertatea de afiliere la sindicate. Totuşi, în jurisprudenţa sa, Curtea a examinat, prin raportare la articolul 4 din Constituţie, potrivit căruia dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu tratatele la care Republica Moldova este parte, dreptul la asociere în sensul său deplin, garantat de instrumentele internaţionale (Avizul Curţii nr.1 din 24 ianuarie 2017). În acest context, Curtea a reţinut că articolul 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stabileşte că orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere (a se vedea HCC nr.6 din 10 martie 2022, § 16).

67. Referitor la incidenţa articolelor 1 alin.(3), 6 şi 7 din Constituţie, Curtea a subliniat că acestea comportă un caracter general şi nu pot constitui repere individuale şi separate (a se vedea DCC nr.43 din 31 martie 2022, § 26; DCC nr.63 din 22 aprilie 2022, § 20).

68. Referitor la existenţa unei ingerinţe în articolele 16, 23 şi 54 din Constituţie, Curtea a reiterat că acestea nu pot fi invocate de sine stătător. Pentru a fi aplicabile, autorul trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr.37 din 24 martie 2022, § 23; DCC nr.43 din 31 martie 2022, § 26).

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolelor 4 alin.(1) literele f), h) şi n), 83 alin.(3), 84 alin.(1) şi 85 alineatele (2) şi (4) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

69. În acest capăt al sesizării, autorul contestă competenţele AGEPI de a aviza statutul organizaţiei de gestiune colectivă şi orice amendament la statut, de a monitoriza activitatea organizaţiei şi de a efectua controale în cadrul acesteia. Pe baza acestor competenţe stabilite de lege, autorul consideră că AGEPI exercită controlul total asupra activităţii organizaţiilor de gestiune colectivă.

70. În acest sens, Curtea a precizat că o asociaţie obştească poate funcţiona ca o organizaţie de gestiune colectivă doar dacă aceasta îndeplineşte o serie de condiţii specifice prevăzute de articolele 83, 84 şi 85 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care stabilesc în detaliu condiţiile de constituire, de funcţionare şi de avizare a organizaţiilor. La modul abstract, Curtea a stabilit că articolele citate mai sus urmăresc să garanteze că organizaţiile de gestiune colectivă funcţionează în mod transparent şi responsabil, în interesul titularilor de drepturi, al utilizatorilor şi al consumatorilor.

71. În acest sens, Curtea a reţinut că competenţele de monitorizare ale AGEPI servesc ca măsură de protecţie a titularilor de drepturi împotriva unui eventual abuz care ar putea fi comis de către o organizaţie colectivă. Curtea a observat că la nivelul altor state există o practică potrivit căreia, pentru a atenua din acest risc, este recomandat un grad de supraveghere a activităţilor organizaţiei. Spre exemplu, în Ghidul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind bunele practici în domeniul organizaţiilor de gestiune colectivă: O punte între titularii de drepturi şi utilizatori, 2025, pp. 153-154, este specificat faptul că competenţa autorităţii publice competente de a autoriza constituirea şi de a supraveghea activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă este prevăzută în legislaţiile mai multor state, e.g. Germania, Italia, Suedia ş.a.

72. În acest sens, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale subliniază că:

"Organizaţiile de gestiune colectivă trebuie să fie conduse, supravegheate şi controlate de titularii de drepturi care au decis să le încredinţeze administrarea drepturilor lor.

Statele au un rol esenţial în stabilirea cadrului normativ privind înfiinţarea, funcţionarea şi supravegherea organizaţiilor de gestiune colectivă, inclusiv în adoptarea standardelor de bună guvernanţă, management financiar, transparenţă şi responsabilitate. Aceste reglementări sunt fundamentale pentru asigurarea faptului că organizaţiile de gestiune colectivă operează în interesul membrilor şi al titularilor de drepturi pe care îi reprezintă.

În egală măsură, este esenţial ca rolul autorităţilor de reglementare şi al organismelor de supraveghere să reflecte necesitatea unui cadru adecvat pentru o gestionare colectivă eficientă, transparentă şi responsabilă. Autorităţile publice nu trebuie să intervină în mod nejustificat în activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă, care administrează drepturi de proprietate intelectuală în numele titularilor, ci ar trebui să vegheze, prin mijloace imparţiale şi transparente, la buna funcţionare a acestora. Controlul asupra organizaţiilor trebuie să fie imparţial, transparent şi proporţional, iar autorităţile publice trebuie să evite impunerea unor cerinţe care generează sarcini administrative şi financiare disproporţionate.¹"

73. Totodată, Curtea a notat că aceleaşi principii se regăsesc şi în Directiva 2014/26/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piaţa internă². În acest sens, articolul 9 din Directivă prevede cadrul general referitor la monitorizarea activităţii organizaţiei prin intermediul unor organe de control intern care trebuie create în mod obligatoriu în acest scop, iar articolul 36 din Directivă se axează pe controlul extern realizat de o autoritate publică abilitată.

^{__________________________________________}

¹ Ghidul OMPI privind bunele practici în domeniul organizaţiilor de gestiune colectivă: O punte între titularii de drepturi şi utilizatori, 2025, pp. 153-154

(https://www.wipo.int/publications/en/details.jsp?id=4773&plang=EN)

² https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=celex%3A32014L0026

74. Aşadar, Curtea a constatat că reglementarea condiţiilor de constituire pe care trebuie să le îndeplinească o asociaţie care doreşte să desfăşoare activităţi de gestiune colectivă a dreptului de autor constituie o garanţie esenţială pentru buna funcţionare a sistemului de gestiune colectivă. Acest sistem, la rândul său, reprezintă o condiţie indispensabilă pentru valorificarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, care pot fi exercitate exclusiv sau cel mai eficient prin gestiune colectivă. Totodată, monitorizarea activităţii organizaţiilor de gestiune colectivă nu are un efect negativ asupra titularilor de drepturi pe care aceste organizaţii îi reprezintă şi ale căror drepturi le administrează. Prin urmare, Curtea a reţinut că prevederile contestate nu produc efecte incompatibile cu libertatea de asociere, aşa cum a susţinut autorul sesizării.

75. Referitor la cel de-al doilea argument în acest capăt al sesizării, Curtea a notat că egalitatea de tratament nu presupune aplicarea aceluiaşi tratament pentru organizaţiile necomerciale, în special atunci când o organizaţie este diferită de alta, potrivit unor criterii obiective. Principiul egalităţii presupune un tratament egal în situaţii egale. Faptul că organizaţiile de gestiune colectivă au competenţe şi desfăşoară activităţi care se deosebesc de cele desfăşurate de alte asociaţii, i.e. gestionează dreptul de autor şi drepturi conexe, justifică caracterul diferit al situaţiilor. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că principiul non-discriminării, garantat de articolul 16 din Constituţie, nu implică uniformitatea, ci presupune un tratament egal în situaţii egale. Pentru situaţii diferite, tratamentul juridic poate fi diferit (a se vedea DCC nr.12 din 3 februarie 2020, § 18; DCC nr.105 din 1 iulie 2021, § 40).

76. Prin urmare, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolului 84 alin.(1) lit.f) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

77. Curtea a observat că articolul 84 alin.(1) lit.f) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe stabileşte că o asociaţie poată fi avizată în calitate de organizaţie de gestiune colectivă dacă are capacitatea economică de gestionare colectivă şi dacă dispune de resursele umane şi materiale necesare gestionării repertoriului încredinţat. Deşi norma citată nu defineşte noţiunea de capacitate economică de gestionare colectivă şi nu explică când este îndeplinită condiţia deţinerii de resurse umane şi materiale necesare, Curtea a constatat că câmpul de aplicare al acestor criterii a fost definit într-un act adoptat de către Comisia de avizare a organizaţiilor colective de gestiune a drepturilor de autor din cadrul AGEPI³, pe baza prevederilor articolelor 7 alin.(2) lit.s) din Legea nr.114 din 3 martie 2014 cu privire la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală şi 4 alin.(1) lit.f) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

^{__________________________________________}

³ https://www.agepi.gov.md/ro/news/anun%C5%A3-privind-avizareareavizarea-organiza%C8%9Biilor-de-gestiune-colectiv%C4%83-aspecte-ce-%C5%A3in-de-art-84

78. Potrivit Comisiei, fiecare solicitant al avizului în calitate de organizaţie de gestiune colectivă va proba capacitatea sa economică de gestionare colectivă şi faptul că îndeplineşte criteriul resurselor umane şi materiale necesare pentru gestionarea repertoriului încredinţat în baza următoarelor acte: 1. Planul de management; 2. Documentele confirmative privind sursele de finanţare ale asociaţiei; 3. Informaţii privind patrimoniul iniţial al asociaţiei; 4. Documentele confirmative privind sediul/spaţiul de lucru (acte confirmative: contract de vânzare-cumpărare, contract de locaţiune, contract de comodat etc.); 5. Informaţiile privind echipamentele informatice; 6. Documentele confirmative privind personalul angajat. Pe lângă aceasta, Comisia notează că, în condiţiile articolului 84 alin.(2) din Lege, organizaţia poate să prezinte şi alte documente sau informaţii relevante care confirmă că are capacitatea economică de gestionare colectivă şi că dispune de resurse umane şi materiale necesare gestionării repertoriului încredinţat.

79. Articolul 54 alin.(2) din Constituţie prevede că "exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege […]". Curtea a notat că termenul "lege" de la această normă a fost interpretat de Curtea Constituţională în sensul în care nu toate ingerinţele în exerciţiul drepturilor fundamentale trebuie să fie prevăzute într-o lege, ca act formal al Parlamentului. Cu excepţia cazurilor în care Constituţia reclamă în mod expres ca un domeniu să fie reglementat prin lege, ea interpretează conceptele "prevăzut de lege" sau "în condiţiile legii" astfel cum acestea sunt interpretate de Curtea Europeană. Prevederile legale naţionale pot include nu doar legile, ci şi anumite reglementări interne bazate pe lege (a se vedea DCC nr.149 din 30 septembrie 2021, § 64; DCC nr.141 din 7 noiembrie 2024, § 43). De asemenea, şi Curtea Europeană a subliniat că termenul "lege" din expresia "prevăzut de lege", care figurează, între altele, la articolele 8 şi 11 din Convenţie, trebuie înţeles în accepţiunea sa materială şi nu în sens formal. Curtea Europeană a precizat că acest concept nu se limitează la legislaţia primară, ci include şi actele şi instrumentele juridice de rang inferior (Vavřička şi alţii v. Republica Cehă [MC], 8 aprilie 2021, § 269). Aşadar, ceea ce contează sunt caracteristicile materiale ale sursei care reglementează restrângerea exerciţiului dreptului sau al libertăţii, i.e. accesibilitatea, claritatea, previzibilitatea şi existenţa garanţiilor împotriva abuzurilor.

80. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea a reţinut că articolul 84 alin.(1) lit.f) din Lege este dezvoltat de avizul Comisiei de avizare, care precizează câmpul de aplicare al prevederilor citate mai sus. Deşi avizul în discuţie este publicat doar pe site-ul AGEPI, Curtea a subliniat că este de aşteptat ca persoanele care desfăşoară o activitate profesionistă în domeniul drepturilor de autor şi drepturilor conexe să consulte pagina web a instituţiei publice abilitate cu competenţa monitorizării şi reglementării acestui domeniu. Curtea a notat anterior, prin trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene, că persoanele care au o activitate profesională trebuie să dea dovadă de o prudenţă mai mare în cadrul activităţii lor şi este de aşteptat ca aceştia să-şi asume riscurile inerente activităţii lor (a se vedea DCC nr.29 din 18 martie 2021, § 22; DCC nr.42 din 6 aprilie 2023, § 116).

81. De asemenea, Curtea a confirmat existenţa garanţiilor care ar putea contrabalansa eventualele excese comise de către AGEPI. Articolul 107 alin.(1) literele a) şi c) din Lege prevede că în cazul existenţei unor încălcări, AGEPI este obligată să le acorde organizaţiilor un termen pentru înlăturarea iregularităţilor identificate şi doar apoi să dispună suspendarea activităţii organizaţiei de gestiune colectivă. Potrivit articolului 107 alin.(2) din Lege, măsurile dispuse conform alin.(1) lit.a) trebuie să fie clare, precise şi cu indicarea temeiului legal, iar alineatul (3) stabileşte că deciziile emise de AGEPI pe baza alin.(1) pot fi contestate în condiţiile Codului administrativ.

82. Aşadar, la modul abstract, Curtea a stabilit că aceste prevederi nu ridică nicio problemă din perspectiva standardului calităţii legii şi a declarat acest capăt al sesizării inadmisibil.

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolului 84 alin.(1) lit.h) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

83. Potrivit articolului 84 alin.(1) lit.h) din Lege, organizaţia de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi conexe depune la AGEPI repertoriul de opere. Repertoriul se depune în formatul stabilit prin ordin al directorului general al AGEPI şi conţine cel puţin numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de identificare a interpreţilor, a fonogramelor şi a videogramelor. Autorul sesizării consideră că textele "în formatul stabilit prin ordin al directorului general al AGEPI" şi "cel puţin" de la articolul 84 alin.(1) lit.h) din Lege îi acordă o marjă discreţionară nelimitată directorului AGEPI. Totodată, realizarea acestei obligaţii implică cheltuieli şi alocarea de resurse umane care, în opinia autorului sesizării, nu sunt justificate.

84. Curtea a stabilit că norma atacată reglementează conţinutul repertoriului de opere şi enumeră elementele principale pe care acesta trebuie să le conţină, între care numele autorului şi al titularului de drepturi, titlul operei, elementele de identificare a interpreţilor, a fonogramelor şi a videogramelor. Deşi norma citată mai sus conţine şi textele "cel puţin" şi "în formatul stabilit prin ordin al directorului general al AGEPI", Curtea a precizat că acestea trebuie citite în contextul întregii dispoziţii şi nu în mod izolat, aşa cum sugerează autorul în sesizare. În acest fel, raportate la obiectivul normei, textele "cel puţin" şi "în formatul stabilit prin ordinul directorului AGEPI" sugerează că repertoriul ar putea să conţină şi alte date, pe lângă informaţiile enumerate de textul normei, dacă acestea din urmă sunt relevante pentru a evalua capacitatea unei asociaţii obşteşti de a practica activităţi autorizate în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe.

85. O asemenea abordare care îi recunoaşte directorului AGEPI competenţa de a completa lista datelor pe care trebuie să le conţină repertoriul de opere se explică, în parte, prin faptul că relaţiile din domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe sunt în continuă evoluţie. Astfel, este rezonabil ca, atunci când contextul general suferă modificări, autoritatea publică responsabilă să reacţioneze şi să-şi perfecţioneze cadrul normativ. Mai mult, Curtea a notat că nu poate să neglijeze faptul că domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe implică cunoştinţe speciale şi este firesc ca legislatorul să-i recunoască autorităţii competente o marjă discreţionară, astfel încât aceasta să poată aplica expertiza pe care o posedă.

86. Într-o asemenea ipostază, Curtea a precizat că textele "cel puţin" şi "în formatul stabilit prin ordin al directorului general al AGEPI" din articolul 84 alin.(1) lit.h) din Lege se înscriu în limitele unui exerciţiu admisibil al marjei discreţionare recunoscute directorului AGEPI. Mai mult, Curtea a reţinut că orice act adoptat pe baza prevederii citate mai sus este cu drept de atac în faţa instanţelor judecătoreşti, care sunt competente să verifice dacă exerciţiul marjei discreţionare a autorităţii publice se înscrie în limitele legale. Persoanele au la îndemână toate instrumentele din Codul administrativ pentru a demonstra că directorul general al AGEPI şi-a depăşit limitele competenţei acordate prin prevederile atacate, stabilind condiţii care nu pot fi armonizate cu condiţiile articolului 84 alin.(1) lit.h) din Lege.

87. În acest scop, persoanele ar putea susţine, având ca reper articolele 16 alineatele (1) şi (2) şi 137 din Codul administrativ, că autoritatea şi-a depăşit marja discreţionară, reglementând în afara limitelor în interiorul cărora este autorizată să-şi exercite dreptul discreţionar. Aşadar, Curtea a precizat că persoanele pot să-şi apere drepturile în instanţa de judecată, în cazul în care acestea le sunt încălcate printr-un ordin pretins ilegal al directorului AGEPI.

88. Referitor la cel de-al doilea argument din acest capăt de sesizare, Curtea a subliniat că datele furnizate de către autorul sesizării nu permit constatarea unor obstacole insurmontabile la aplicarea legii. Curtea a reţinut că organizaţiile de gestiune colectivă trebuie să posede pregătirea juridică şi tehnică necesară pentru a se conforma cu rigorile legii, în special să dispună de capacitatea tehnică şi umană care să le permită să elaboreze repertoriul de opere aflate în gestiune în formatul stabilit prin ordinul directorului AGEPI.

89. Totodată, Curtea a notat că înfiinţarea şi menţinerea la zi a repertoriului de opere este o condiţie indispensabilă pentru a-i cunoaşte pe membrii organizaţiei şi operele gestionate colectiv. Pentru ca astfel de informaţii să fie disponibile, este necesară o bază de date care să fie actualizată periodic. Prin urmare, Curtea a subliniat că activitatea de gestiune colectivă realizată pe baza Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe nu poate fi imaginată în lipsa repertoriului de opere.

90. Din aceste motive, Curtea a respins ca nefondate argumentele autorului privind imposibilitatea aplicării în practică a normei contestate, din cauza pretinselor obstacole administrative, şi a declarat acest capăt al sesizării inadmisibil.

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolelor 4 alin.(1) lit.k), 84 alin.(5), 91, 96 alin.(3) şi 106 alineatele (1)-(3) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

91. Referitor la controlul constituţionalităţii articolelor 4 alin.(1) lit.k), 84 alin.(5), 106 alineatele (1)-(3) din Lege, Curtea a precizat că în acest capăt de sesizare autorul contestă faptul că AGEPI este competentă să efectueze o dată pe an controlul general al activităţii organizaţiei de gestiune colectivă, iar în perioada dintre două controale generale anuale, controale speciale pe baza sesizărilor depuse de către titularii de drepturi, de membrii organizaţiei şi de utilizatori, sau pe baza altor surse relevante, care conţin informaţii referitor la existenţa unor dubii rezonabile ce ţin de corespunderea activităţii organizaţiei cu prevederile Legii, ale altor acte normative relevante şi ale statutelor proprii.

92. Curtea a notat că, în activitatea lor, organizaţiile de gestiune colectivă sunt obligate să implementeze reguli stricte de guvernanţă, gestiune financiară, transparenţă şi raportare. În acest sens, pentru a monitoriza respectarea acestor obligaţii, Legea i-a acordat AGEPI competenţa de a efectua controale anuale şi speciale în cadrul organizaţiei de gestiune colectivă. Această practică îşi are sursa în articolul 36 din Directiva 2014/26/UE, care prevede că statele membre ale UE vor adopta măsuri prin care autorităţile desemnate în acest scop vor monitoriza respectarea dispoziţiilor de drept intern adoptate pe baza Directivei de către organizaţiile de gestiune colectivă stabilite pe teritoriul lor. Mai mult, statele sunt obligate să instituie proceduri prin care membrii unui organism de gestiune colectivă, titularii de drepturi, utilizatorii, alte organisme de gestiune colectivă şi părţile interesate să poată transmite notificări autorităţilor competente privind activităţile sau împrejurările care, în opinia lor, constituie o încălcare a dispoziţiilor de drept intern adoptate în conformitate cu cerinţele stabilite în Directivă.

93. În acest sens, Curtea a constatat că monitorizarea activităţii organizaţiei de gestiune colectivă de către o autoritate publică abilitată reprezintă un element esenţial al mecanismului de gestiune colectivă pe care Directiva 2014/26/UE îl reglementează şi pe care Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe îl transpune.

94. Totodată, Curtea a stabilit existenţa reperelor privind necesitatea şi condiţiile în care autorităţile competente pot efectua inspecţii la organizaţiile de gestiune colectivă şi în manualul "Gestiunea Colectivă a Dreptului de Autor şi a Drepturilor Conexe", elaborat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, ediţia a III-a, 2022, pp. 162-166⁴. În acest sens, activităţile de supraveghere şi control realizate de către autoritatea publică competentă asigură că organizaţiile de gestiune colectivă funcţionează în mod transparent, în interesul titularilor de drepturi, al utilizatorilor şi al consumatorilor. Aşadar, Curtea a menţionat că competenţa AGEPI de a efectua controale la organizaţia de gestiune colectivă se bazează pe bunele practici în materie şi că aceasta, de una singură, nu restrânge libertatea de asociere în organizaţii de gestiune colectivă.

^{__________________________________________}

⁴ https://tind.wipo.int/record/47101?v=pdf

95. Totodată, Curtea a mai constatat că, prin Hotărârea Guvernului nr.815 din 27 octombrie 2023, a fost adoptat Regulamentul privind procedura de control al activităţii organizaţiilor de gestiune colectivă şi al structurilor comune de colectare. Aşadar, Curtea a respins argumentul autorului sesizării privind lipsa criteriilor de efectuare a controlului în organizaţiile de gestiune colectivă.

96. Referitor la controlul constituţionalităţii articolelor 91 şi 96 alin.(3) din Lege, Curtea a observat că autorul nu a argumentat caracterul contradictoriu al acestor prevederi în raport cu dispoziţiile articolelor 41 şi 42 din Constituţie. În aceste condiţii, Curtea nu a putut identifica, în mod rezonabil, nicio critică de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.50 din 2 mai 2023, § 22).

97. În capătul sesizării privind încălcarea egalităţii, Curtea a precizat că, în ciuda faptului că organizaţiile de gestiune colectivă sunt constituite ca asociaţii obşteşti, acestea nu se află într-o situaţie comparabilă cu organizaţiile cu statut juridic similar. În acest caz, elementul de comparaţie relevant dintre acestea nu este statutul juridic de asociaţii obşteşti, ci specificul activităţilor îndeplinite. Din acest motiv, Curtea a precizat că principiul egalităţii nu este incident.

98. Prin urmare, Curtea a declarat inadmisibil acest capăt al sesizării.

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolului 83 alineatele (1) şi (2) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

99. Articolul 83 alineatele (1) şi (2) din Lege stabileşte că organizaţiile de gestiune colectivă au statut de asociaţie obştească, cu scop nelucrativ, care se constituie prin libera asociere a titularilor de drepturi, având ca scop principal gestionarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe în numele titularilor de drepturi şi în beneficiul colectiv al acestora, fiind deţinute sau controlate de membrii săi. Autorul sesizării menţionează că normele citate mai sus le interzic titularilor de drepturi să se asocieze în organizaţii care gestionează concomitent dreptul de autor şi drepturile conexe. În opinia sa, interdicţia în discuţie încalcă exerciţiul libertăţii de asociere.

100. Curtea a menţionat că, la nivel internaţional, nu există o soluţie unanim acceptată privind cea mai bună metodă de reglementare: înfiinţarea de organizaţii distincte pentru gestionarea separată a dreptului de autor şi a drepturilor conexe sau gestionarea acestora de către o organizaţie de gestiune colectivă cu repertorii multiple.

101. În manualul "Gestiunea Colectivă a Dreptului de Autor şi a Drepturilor Conexe", ediţia a III-a, 2022⁵, elaborat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, se menţionează că cele două opţiuni de reglementare – mai multe organizaţii de gestiune colectivă cu repertorii diferite sau o singură organizaţie cu repertorii multiple – pot funcţiona în mod corespunzător, fiind esenţial contextul în care acestea funcţionează. Ceea ce contează este dimensiunea pieţei, gradul de organizare a titularilor de drepturi şi practicile care există în cadrul fiecărei ţări. Cu siguranţă, dacă fiecare grup de titulari de drepturi îşi formează o organizaţie distinctă, se pot evita mai uşor situaţiile în care interesele unor titulari de drepturi sunt subordonate intereselor altora. Pe de altă parte, există avantaje importante care pledează în favoarea concentrării gestiunii colective în cadrul unor organizaţii care reprezintă mai multe categorii de drepturi, inclusiv faptul că organizaţiile cu repertorii multiple pot să aibă o poziţie mai puternică şi mai multe şanse de succes atunci când negociază cu utilizatorii şi atunci când colectează remuneraţii.

102. La întrebarea care dintre soluţiile prezentate este cea mai potrivită într-un caz concret trebuie să se ofere un răspuns în fiecare caz particular şi pentru fiecare ţară în parte. În general, răspunsul depinde de criterii ca mărimea ţării, populaţia, industria sa culturală şi nivelul de dezvoltare economică. De exemplu, în ţările în curs de dezvoltare – în special în ţările mai puţin dezvoltate – care se află în stadii mai puţin avansate din perspectiva creării infrastructurii necesare în domeniul drepturilor de autor şi care nu dispun nici de resursele financiare, nici de expertiza necesară, o organizaţie de gestiune cu repertorii multiple poate fi un model mai adecvat. În cazul în care, din motive practice, astfel de organizaţii iau fiinţă, statele trebuie să acorde o atenţie sporită apărării intereselor acelor titulari de drepturi – în general, autorii şi interpreţii – ale căror drepturi sunt gestionate alături de cele ale partenerilor mai puternici (i.e. producătorii de fonograme şi de videograme).

103. În Ghidul privind gestiunea dreptului de suită⁶, elaborat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, la secţiunea privind gestiunea dreptului de suită de către o organizaţie specializată sau de către o organizaţie cu repertoriu multiplu se arată că, în pofida economiilor şi a randamentului sporit pe care la o primă vedere le prezintă gestiunea acestui drept de către o organizaţie cu repertoriu multiplu, această soluţie are mai multe dezavantaje. Astfel, în cadrul organizaţiei cu repertoriu multiplu este posibil ca interesele artiştilor plastici să fie neglijate în raport cu interesele altor titulari de drepturi, în special dacă cei din urmă încasează o remuneraţie mai mare, care este mai uşor de colectat. În consecinţă, acest fapt poate să conducă la stabilirea unei "ierarhii a drepturilor gestionate", fiind necesar ca regulamentele interne ale organizaţiei să protejeze în mod adecvat interesele artiştilor plastici. În schimb, organizaţiile specializate prezintă mai multe avantaje importante, între care controlul sporit la repartizarea fondurilor, implicarea colectivă la realizarea obiectivelor comune şi furnizarea de asistenţă pentru artiştii plastici.

^{__________________________________________}

⁵ https://www.wipo.int/edocs/pubdocs/en/wipo-pub-855-22-en-collective-management-of-copyright-and-related-rights.pdf (pp. 66-69)

⁶ https://www.wipo.int/edocs/mdocs/copyright/en/sccr_45/sccr_45_inf_2.pdf

104. Astfel, având în vedere că la nivel internaţional nu există un consens în această materie şi pentru că articolele constituţionale pretins a fi încălcate nu impun un mod de reglementare care trebuie să fie implementat de către legislator, Curtea i-a recunoscut acestuia o marjă discreţionară amplă în acest domeniu. De asemenea, Curtea a menţionat că articolul 3 din Directiva 2014/26/UE prevede, de o manieră similară, că organizaţia de gestiune colectivă poate să gestioneze fie drepturi de autor, fie drepturi conexe dreptului de autor.

105. Prin urmare, Curtea a respins ca inadmisibil acest capăt al sesizării.

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolului 123 alineatele (2) şi (5) coroborat cu articolul 74 alin.(5) şi articolele 99-101 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

106. Referitor la controlul constituţionalităţii articolelor 99-101 şi 123 alin.(2) şi (5) din Lege, Curtea a observat că autorul sesizării contestă, în esenţă, faptul că aceste prevederi nu stabilesc cum se calculează şi cum se plăteşte remuneraţia în perioada în care părţile negociază metodologiile de colectare şi de repartizare a remuneraţiilor. În particular, autorul sesizării întreabă Curtea cum ar trebui să fie stabilite remuneraţiile de autor după data de 31 decembrie 2022, atunci când tarifele adoptate pe baza legii vechi încetează să mai producă efecte juridice, în condiţiile în care până la această dată părţile la negocieri nu agreează un acord. Acesta sugerează că Legea nu stabileşte o soluţie pentru acest caz, fapt care reprezintă o omisiune legislativă care afectează drepturile de la articolele 41 şi 46 alin.(1) din Constituţie.

107. În acest context, Curtea a reţinut că articolul 123 alin.(2) din Lege prevede că tarifele în vigoare stabilite în contractele de licenţă cu utilizatorii adoptate pe baza prevederilor vechi se vor aplica până la 31 decembrie 2022, stabilind, totodată, la alineatul (5) din acelaşi articol, că după data de 31 decembrie 2022 se vor aplica tarifele stabilite pe baza metodologiilor negociate şi aprobate în condiţiile articolelor 99–101 ale Legii. Astfel, Curtea a reţinut că aceste dispoziţii stabilesc o perioadă de tranziţie de la reglementările vechi la cele noi, timp în care subiectele legii trebuie să negocieze şi să adopte metodologii de colectare şi repartizare a remuneraţiilor în conformitate cu prevederile Legii în vigoare. În acest sens, legislatorul a prevăzut situaţia unei tranziţii cu bună-credinţă la legea nouă, întrucât normele contestate operează cu premisa că toate părţile implicate în negocieri se vor conforma noilor rigori până la data de 31 decembrie 2022, adoptând metodologii noi.

108. Totuşi, aşa cum sugerează autorul în sesizare, este posibil ca, acţionând cu bună-credinţă, părţile să nu convină în privinţa unui acord până la data de 31 decembrie 2022, atunci când tarifele vechi încetează să mai producă efecte juridice. Deşi autorul a pretins că Legea nu ar conţine vreo soluţie pentru acest caz, Curtea a observat că reglementările atacate le permit părţilor să negocieze şi să prevadă încasarea remuneraţiilor începând cu data de 1 ianuarie 2023, chiar dacă metodologia de colectare şi de repartizare a remuneraţiilor va fi adoptată peste termenul limită de 31 decembrie 2022.

109. O asemenea concluzie rezultă în mod implicit din articolul 123 alin.(5) din Lege, care stabileşte că după expirarea termenului prevăzut la alin.(2) din acest articol se aplică tarifele stabilite conform metodologiilor negociate şi aprobate în condiţiile articolelor 99–101. Curtea a precizat că nimic din textul acestei norme nu le interzice părţilor la negocieri să stabilească aplicarea metodologiilor începând cu prima zi după expirarea termenului de 31 decembrie 2022, chiar dacă metodologia este adoptată după această dată. Curtea a notat că această interpretare rezultă pe baza regulii potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Cu alte cuvinte, caracterul general al formulării unui text legal conduce la caracterul general al aplicării lui, fără să fie necesare distincţii pe care textul respectiv nu le conţine şi nu le urmăreşte (a se vedea DCC nr.19 din 15 februarie 2022, § 29).

110. Curtea a notat că această interpretare a textelor de lege contestate este confirmată inclusiv de reglementările adoptate de părţile implicate în negocieri. Astfel, pct.20 din Metodologia privind colectarea şi repartizarea remuneraţiei compensatorie pentru copia privată destinate autorilor, titularilor dreptului de autor şi titularilor drepturilor conexe⁷, adoptată la 12 octombrie 2023, stabileşte că achitarea remuneraţiei compensatorii pentru copia privată de către utilizatori se va realiza începând cu data de 6 martie 2023. Totodată, Curtea a observat că şi pct.31 din Metodologia privind stabilirea şi repartizarea remuneraţiei din comunicarea publică în scop ambiental a operelor muzicale, a videogramelor, a fonogramelor, datorate titularilor drepturilor de autor (autori de opere muzicale) şi titularilor drepturilor conexe (interpreţi, producători de fonograme şi videograme) de către unităţile de comerţ⁸, adoptată la 21 decembrie 2023, prevede că achitarea remuneraţiei de către utilizatorii obiectelor dreptului de autor şi ale drepturilor conexe în scop ambiental, potrivit tarifelor prezentei metodologii publicate în Monitorul Oficial, se va efectua începând cu data de 6 martie 2023.

111. Aşadar, metodologiile în discuţie îşi prescriu acţiunea începând cu data de 6 martie 2023, şi nu de la data la care au fost adoptate. Deşi există o perioadă care nu este acoperită de aceste metodologii, i.e. 1 ianuarie 2023 – 5 martie 2023, Curtea a constatat că, la 6 martie 2023, pe baza articolului 84 din Lege, AGEPI a avizat asociaţiile obşteşti "ARTON" şi "AUTORITY", părţi ale acordurilor privind aprobarea metodologiilor de colectare şi repartizare a remuneraţiilor citate mai sus, în calitate de organizaţii de gestiune colectivă, dată de la care acestea pot să practice activităţile stabilite de Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

112. Astfel, având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea a constatat că prevederile atacate în acest capăt de sesizare nu ridică vreo problemă de neconstituţionalitate.

113. Referitor la controlul constituţionalităţii articolului 74 alin.(5) din Lege, potrivit căruia, în cazul în care nu încheie un protocol cu privire la metodologie conform dispoziţiilor articolului 101, oricare dintre părţi poate apela la Comisia de mediere instituită de AGEPI înainte de a iniţia o altă cale extrajudiciară de soluţionare a litigiului sau înainte de a se adresa în instanţa de judecată, Curtea a reţinut că autorul sesizării nu a argumentat caracterul contradictoriu al acestor prevederi în raport cu normele constituţionale invocate (a se vedea DCC nr.50 din 2 mai 2023, § 22).

114. Prin urmare, Curtea a declarat inadmisibil acest capăt al sesizării.

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolului 98 alineatul (6) literele a) şi b) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

115. În acest capăt de sesizare, autorul contestă articolul 98 alin.(6) literele a) şi b) din Lege, care stabilesc că comisionul de gestiune se reţine pentru fiecare drept gestionat şi că, în cazul drepturilor gestionate colectiv obligatoriu şi al celor gestionate colectiv extins, comisionul reţinut de către organizaţia de gestiune colectivă desemnată colector şi de organizaţiile beneficiare nu poate depăşi cumulativ 30% din sumele repartizate fiecăreia, iar în cazul drepturilor gestionate colectiv facultativ, comisionul se reţine de organizaţia de gestiune colectivă la momentul efectuării repartiţiei şi nu poate depăşi 30% din sumele repartizate individual.

116. Curtea a reţinut că regula generală referitoare la compensarea cheltuielilor suportate de către organizaţiile de gestiune este stabilită la articolul 98 alin.(2) din Lege, care reglementează că reţinerile trebuie să fie rezonabile în raport cu serviciile prestate de către organizaţia de gestiune colectivă pentru titularii de drepturi şi să fie stabilite pe baza unor criterii obiective. Totuşi, această regulă trebuie aplicată în coroborare cu alineatul (6) literele a) şi b) din acelaşi articol, care prevede că comisionul de gestiune nu poate să depăşească nivelul de 30% din sumele încasate.

117. Curtea a remarcat că studiile de specialitate precizează că reglementarea unui prag al comisionului de gestiune urmăreşte să prevină comisioanele exagerate ce ar putea să fie impuse de organizaţiile de gestiune colectivă, asigurându-le autorilor o parte mai mare din veniturile obţinute din operele lor. Acest fapt este important în special pentru artiştii care sunt la început de carieră, deoarece ei sunt mai vulnerabili în faţa unor comisioane disproporţionate. Totodată, lipsa unui plafon pentru comisionul de gestiune creşte riscul ca organizaţiile să profite de succesul creatorilor, cerând taxe tot mai mari pe măsură ce cresc veniturile. Astfel, plafonarea comisionului de gestiune asigură un echilibru între nevoia organizaţiilor de a fi recompensate pentru munca lor şi protecţia veniturilor creatorilor.

118. Totuşi, Curtea a reţinut că comisionul de gestiune trebuie să fie situat la un nivel care să le permită organizaţiilor de gestiune să-şi desfăşoare activitatea, fără să le programeze falimentul. Aşadar, Curtea a examinat dacă plafonul de 30% le permite organizaţiilor de gestiune să-şi desfăşoare activitatea.

119. Curtea a constatat că în manualul "Gestiunea Colectivă a Dreptului de Autor şi a Drepturilor Conexe", ediţia a III-a, 2022, elaborat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, sunt criticate reglementările naţionale care impun praguri prea mici pentru comisionul de gestiune. În general, argumentele aduse în susţinerea acestui punct de vedere constau în faptul că există diferenţe substanţiale între costurile de gestiune a diferitelor drepturi. Manualul prezintă cazul Macedoniei de Nord, care reglementează în legislaţia sa că comisionul de gestiune nu poate depăşi 15% din sumele încasate din gestiunea drepturilor. În acest sens se menţionează că, în timp ce pentru unele drepturi pragul de 15% ar putea fi suficient ca să acopere costurile de gestiune, în cazul altor drepturi, cum ar fi, de exemplu, drepturile interpreţilor, costurile reale suportate ar putea să depăşească 15%, ceea ce face ca gestiunea acestor drepturi să fie extrem de dificilă, chiar imposibilă, deoarece un prag atât de mic pune în pericol situaţia financiară şi funcţionarea organizaţiei⁹.

120. Pe de altă parte, într-un studiu privind efectele adoptării Directivei nr.2014/26/UE în privinţa organizaţiilor de gestiune colectivă a dreptului de autor şi drepturilor conexe, elaborat în anul 2021 de către Directoratul general pentru reţele de comunicaţii, conţinut şi tehnologie din cadrul Comisiei Europene¹⁰, sunt investigate inclusiv nivelurile comisioanelor de gestiune încasate de către organismele ce acordă licenţe de folosire a operelor muzicale în mediul digital. Deşi acest studiu are ca obiect de analiză activitatea entităţilor ce acordă licenţe în mediul digital, Curtea a reţinut că la secţiunea privind comisioanele de gestiune este menţionat că nu toate entităţile chestionate au prezentat date dezagregate care să vizeze acest gen de activitate şi că, de regulă, nici rapoartele anuale de transparenţă nu reflectau separat cheltuielile referitoare la acordarea de licenţe, ci conţineau o singură categorie de cheltuieli.

^{__________________________________________}

⁷ Metodologia în discuţie a fost publicată în Monitorul Oficial nr.387-390 la 13 octombrie 2023 prin Ordinul directorului general al AGEPI nr.138 din 12 octombrie 2023.

⁸ Metodologia în discuţie a fost publicată în Monitorul Oficial nr.1-4 la 5 ianuarie 2024 prin Ordinul directorului general al AGEPI nr.197 din 28 decembrie 2023.

⁹ https://tind.wipo.int/record/47101?v=pdf (pp. 158-159)

¹⁰ https://data.europa.eu/doi/10.2759/611658 (pp.115-119)

121. Curtea a menţionat că acest studiu analizează datele din perioada 2017-2019 care vizează 16 organizaţii de gestiune colectivă şi o entitate de gestiune independentă. Aceste entităţi au fost grupate în categorii în funcţie de populaţia statului în care activează şi în funcţie de oferirea licenţelor. Astfel, comisioanele de gestiune în cazul entităţilor examinate au variat între 1% şi 20%. Media generală pentru toţi anii a fost de 10%. Mai mult, unele entităţi au furnizat explicaţii suplimentare referitoare la nivelul comisioanelor de gestiune percepute. O organizaţie a explicat că, deşi costurile sale, care se ridică la 15%, sunt mai mari decât în cazul altor organizaţii, acest fapt se explică prin oferirea de servicii superioare. O altă entitate a menţionat că, datorită investiţiei comune a mai multor organizaţii de gestiune colectivă în capacitatea tehnică a unei filiale, s-a reuşit reducerea taxelor de gestiune de la 15% la 10%. O organizaţie s-a referit la comisioanele de gestiune ca fiind, în mod normal, de 10%. Acest studiu conchide că implementarea tehnologiilor informaţionale şi asocierea organizaţiilor în societăţi comune de gestiune ar putea să conducă la cheltuieli totale mai mici şi, într-un final, la costuri de gestiune mai mici.

122. Curtea a stabilit că datele din acest studiu sunt confirmate de constatările din Ghidul privind gestiunea dreptului de suită elaborat de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Secţiunea din ghid care cercetează costurile administrative prezintă un tabel ce conţine prevederi normative ale statelor care stabilesc praguri pentru comisioanele de gestiune. Deşi unele norme din tabel se referă la gestiunea dreptului de suită, altele au o aplicabilitate pentru întreaga activitate de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi conexe. În continuare, Curtea a prezentat un rezumat al acestor reglementări. Astfel, în Danemarca pragul stabilit de lege pentru comisionul de gestiune a dreptului de suită este de 20%. În Franţa, legea nu stabileşte niciun plafon; nivelul comisionului de gestiune a dreptului de suită este decis anual de către consiliul de administraţie al organizaţiei de gestiune colectivă. În anul 2024, pragul stabilit a fost de 15%. În Ungaria, comisionul de gestiune a dreptului de suită este de 25%. În Letonia, pragul comisionului de gestiune a dreptului de autor şi drepturilor conexe este de 24%, fiind stabilit prin reglementări interne de către organizaţie. În Estonia, pragul comisionului de gestiune se aprobă de adunarea generală a organizaţiei de gestiune colectivă, acesta fiind de 10%. În Norvegia, nivelul comisionului de gestiune este de aproximativ 33%. În Suedia, nivelul admis al comisionului pentru deducerile administrative se decide anual. În anul 2023, pragul a fost de 20%, fiind stabilit de Consiliul de administraţie în limitele aprobate de către Adunarea generală. În Germania, pragul pentru deduceri administrative este de 15%, de 4% pentru deduceri în scopuri culturale şi de 3% pentru deduceri în scopuri sociale. În Italia, comisionul de gestiune se stabileşte printr-un decret al Ministerului Culturii care este revizuit la fiecare trei ani. În prezent acesta este de 19,50%. În Belgia, pragul pentru deducerile administrative este de 15%. În Austria, pragul comisionului de gestiune a dreptului de suită este de aproximativ 10%, fără să existe deduceri în scopuri sociale, culturale sau educaţionale.

123. Aşadar, având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea a constatat că majoritatea statelor europene stabilesc praguri pentru comisionul de gestiune şi că acesta este situat, de regulă, sub nivelul de 30% din sumele încasate. Pe de o parte, Curtea a observat că cazul analizat în Ghidul OMPI citat mai sus viza un nivel al comisionului de gestiune de 15%, pe când pragul stabilit în normele atacate este de 30%. Pe de altă parte, Curtea a menţionat că nu dispune de date veridice, iar autorul sesizării nu a prezentat probe care să confirme susţinerile sale potrivit cărora pragul de 30% al comisionului de gestiune ar afecta situaţia financiară şi activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă.

124. Din aceste motive, pe baza celor menţionate mai sus, Curtea a respins ca inadmisibil acest capăt de sesizare.

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolului 74 alineatul (5) coroborat cu articolele 110 şi 118 alin.(1) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

125. Autorul sesizării susţine că articolul 74 alin.(5) aplicat în coroborare cu articolele 110 şi 118 alin.(1) din Lege nu i-ar acorda instanţei judecătoreşti sesizate cu o cerere competenţa de a stabili încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe, de a interzice utilizarea unei opere atunci când aceasta este folosită fără acordul titularului, de a obliga părţile să încheie o metodologie sau să determine ea însăşi nivelul remuneraţiei. În acest capăt de sesizare, autorul susţine că prevederile atacate încalcă articolele 20 şi 46 alin.(1) din Constituţie.

126. Curtea a menţionat că articolul 74 din Lege reglementează dreptul la retransmitere prin cablu şi prevede la alineatul (1) că autorii şi titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi exercită dreptul de retransmitere prin cablu exclusiv prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă, la alineatul (3) că cuantumul remuneraţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe se stabileşte în cuprinsul unei singure metodologii, stabilită conform prevederilor articolelor 99–101, iar la alineatul (5) că în cazul în care nu încheie un protocol cu privire la metodologie conform dispoziţiilor articolului 101, oricare dintre părţi poate apela la Comisia de mediere instituită de AGEPI înainte de a iniţia altă cale extrajudiciară de soluţionare a litigiului sau înainte de a se adresa în instanţa de judecată.

127. De asemenea, articolul 110 reglementează dreptul la acţiune în justiţie sau la o altă autoritate competentă, cercul subiecţilor care au dreptul să iniţieze o procedură privind apărarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, precum şi faptele care confirmă calitatea de subiect cu drept de sesizare în faţa instanţei de judecată sau la o altă autoritate competentă. Totodată, articolul 118 alin.(1) din Lege prevede că, la cererea persoanelor specificate la articolul 110 alin.(2), instanţa judecătorească obligă persoana care a încălcat un drept prevăzut de Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi care a acţionat cu bună-ştiinţă sau având motive suficiente de a şti acest lucru la plata către reclamant a unor despăgubiri adaptate prejudiciului real suferit de acesta prin încălcarea dreptului său.

128. În acest sens, având în vedere conţinutul prevederilor menţionate mai sus, Curtea a constatat că articolele 74 alin.(5), 110 şi 118 alin.(1) din Lege nu reglementează niciuna din restricţiile contestate de către autor în acest capăt de sesizare. Curtea a observat că autorul i-a solicitat mai curând să explice modul în care normele atacate trebuie să fie aplicate de către instanţele judecătoreşti, atunci când sunt sesizate cu cereri privind apărarea dreptului de autor. Totuşi, în jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că stabilirea câmpului de aplicare al unei prevederi constituie o problemă de interpretare şi de aplicare a legii şi că această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.107 din 29 august 2023, § 20).

129. Totodată, referitor la controlul articolului 74 alin.(5) din Lege, Curtea a precizat că, deşi acest articol le solicită părţilor la negocieri să epuizeze faza medierii în faţa Comisiei de mediere instituită de AGEPI înainte să iniţieze un proces judiciar, acest fapt nu este echivalent cu o negare a dreptului de acces la justiţie. De altfel, în ipoteza în care medierea nu va conduce la realizarea unui acord între părţi, acestea au deschisă calea unei acţiuni în instanţă, lucru care rezultă în mod explicit din articolul 74 alin.(5) din Lege. Mai mult, Curtea a reţinut că norma în discuţie a preluat mecanismul existent în Uniunea Europeană. În acest sens, prezintă relevanţă articolul 11 alin.(1) din Directiva Consiliului Comunităţilor Europene (93/83/CEE) din 27 septembrie 1993 privind coordonarea unor reguli ale dreptului de autor şi drepturilor conexe, aplicabile radiodifuziunii prin satelit şi retransmiterii prin cablu, care stabileşte că dacă nu este posibilă încheierea unui contract pentru acordarea unei autorizaţii de retransmisie prin cablu a unei emisiuni radiodifuzate sau televizate, statele membre trebuie să se asigure că toate părţile în cauză pot face apel la unul sau mai mulţi mediatori.

130. Aşadar, de vreme ce textele de lege atacate nu stabilesc nicio ingerinţă în drepturile garantate de articolele constituţionale invocate de către autor, Curtea a stabilit că sesizarea este inadmisibilă în acest capăt.

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolului 103 alineatul (5) litera a) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

131. Articolul 103 alin.(1) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe stabileşte că remuneraţiile cuvenite autorilor şi titularilor dreptului de autor şi ai drepturilor conexe, pentru drepturile gestionate în mod colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă, sunt colectate de organizaţia de gestiune desemnată colector sau de structura comună de colectare. Desemnarea se face prin decizia directorului general al AGEPI, care este publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Alineatul (2) din acelaşi articol prevede că decizia de desemnare a colectorului se bazează pe propunerea organizaţiilor de gestiune colectivă avizate pentru acelaşi domeniu sau aceleaşi drepturi. Această propunere trebuie depusă printr-o cerere comună la AGEPI, în termen de 30 de zile de la apariţia unei noi organizaţii de gestiune colectivă. Cererea trebuie să includă denumirea organizaţiei de gestiune colectivă propuse ca colector al remuneraţiilor.

132. Totuşi, potrivit articolului 103 alin.(5) lit.a) din Lege, în cazul în care organizaţiile de gestiune colectivă nu depun propunerea menţionată la alin.(2), AGEPI desemnează colectorul dintre organizaţiile de gestiune colectivă avizate, luând în considerare, inter alia, care dintre acestea deţine un program de monitorizare a utilizării operelor şi a altor obiecte protejate, precum şi un sistem de repartizare a remuneraţiei. În sesizarea sa, autorul susţine că nicio organizaţie de gestiune colectivă nu deţine un program de monitorizare, întrucât costurile ridicate fac dificilă implementarea acestuia. Pe această bază, autorul sesizării invocă încălcarea libertăţii de asociere şi a dreptului de proprietate privată.

133. Curtea a constatat că programul de monitorizare a utilizării operelor şi a altor obiecte protejate presupune o soluţie tehnologică destinată colectării şi analizării informaţiilor privind utilizarea operelor protejate în diverse medii, precum platforme digitale, televiziune, radio sau locaţii publice. La nivelul Uniunii Europene, organizaţiile de gestiune colectivă sunt, în mod implicit, obligate să dispună de sisteme şi mijloace care să asigure monitorizarea utilizării operelor gestionate, pentru a putea distribui corect remuneraţiile. Această obligaţie rezultă atât din legislaţia privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cât şi din standardele de transparenţă şi eficienţă impuse acestor organizaţii. Articolul 13 alin.(1) din Directiva 2014/26/UE prevede că orice organism de gestiune colectivă trebuie să repartizeze şi să plătească în mod regulat şi exact sumele datorate titularilor de drepturi. De exemplu, în România, Legea nr.8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe stabileşte, la articolul 162 lit.p), că organismele de gestiune colectivă sunt obligate să deţină un sistem informatic care să asigure gestionarea datelor şi informaţiilor actualizate, corecte şi complete, facilitând astfel organizarea evidenţei, simplificarea plăţii remuneraţiilor datorate titularilor drepturilor de autor şi repartiţia remuneraţiilor colectate. Astfel, Curtea a reţinut că, deşi legislaţia Uniunii Europene şi cea a statelor membre nu impun în mod expres obligaţia ca organizaţiile de gestiune colectivă să deţină un program de monitorizare, în practică, acestea utilizează diverse soluţii tehnologice care asigură supravegherea utilizării operelor gestionate.

134. În acest context, Curtea a menţionat că deţinerea unui program de monitorizare a utilizării operelor şi a altor obiecte protejate de către organizaţia de gestiune care solicită desemnarea ca colector reprezintă o condiţie indispensabilă pentru îndeplinirea obligaţiilor sale de supraveghere a utilizării operelor şi de colectare a remuneraţiilor. În cele din urmă, atingerea acestui obiectiv sporeşte eficienţa sistemului de gestiune colectivă şi protejează titularii de drepturi, care au un interes legitim de a cunoaşte momentul utilizării operelor lor pentru a fi remuneraţi corespunzător. În consecinţă, se asigură transparenţa şi se reduce numărul de litigii.

135. Pe de altă parte, Curtea a menţionat că, după depunerea sesizării, mai multe organizaţii au fost desemnate de AGEPI pentru a îndeplini atribuţiile de colector, ceea ce demonstrează că deţinerea unui program de monitorizare a utilizării operelor şi de repartizare a remuneraţiei este o condiţie realizabilă. Astfel, Curtea a notat că, prin Decizia AGEPI nr.11/1888 din 6 decembrie 2023¹¹, asociaţia obştească "ADERO" a fost desemnată colector pentru dreptul la remuneraţie compensatorie pentru reprografiere, iar prin Decizia AGEPI nr.14/1369 din 19 august 2024¹², asociaţia "Structura Comună de Colectare, Licenţiere şi Autorizare a Drepturilor" a fost desemnată colector pentru dreptul de retransmisie.

^{__________________________________________}

¹¹ https://agepi.gov.md/sites/default/files/comisia_ogc/Decizia_nr_11_1888_06.12.2023_ro.pdf

¹² https://www.agepi.gov.md/sites/default/files/comisia_ogc/Decizia_nr_14_1369_19.08.2024_ro.pdf

136. Aşadar, având în vedere considerentele expuse, Curtea a reţinut că acest capăt de sesizare este nefondat şi l-a respins ca inadmisibil.

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolului 71 alin.(4) şi a Anexei la Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

137. Potrivit articolului 11 lit.a) din Lege, autorul sau titularul dreptului de autor are dreptul patrimonial exclusiv să permită sau să interzică utilizarea operei sale, inclusiv prin reproducerea acesteia. Totodată, şi titularii drepturilor conexe deţin un drept patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea operei protejate. Legea privind dreptul de autor stabileşte că interpretul are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea interpretării sau a execuţiei sale fixate (articolul 42 alin.(1) lit.b)), că producătorul de fonograme are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor fonograme (articolul 43 lit.a)), că producătorul de videograme are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor videograme (articolul 44 lit.a)) şi că organizaţiile de radiodifuziune şi de televiziune au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au fost transmise prin fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit (articolul 45 alin.(1) lit.b)).

138. Totuşi, articolul 56 din Lege stabileşte câteva excepţii de la dreptul de reproducere al titularilor drepturilor de proprietate intelectuală. Astfel, litera b) de la articolul 56 reglementează că sunt permise fără consimţământul autorului, al titularului dreptului de autor sau drepturilor conexe, cu plata unei remuneraţii compensatorii, reproducerile pe orice echipament sau suport material realizate de către o persoană fizică pentru uz personal şi în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, în condiţiile articolului 71 din Lege. Potrivit articolului 71 alineatele (3) şi (4), remuneraţia compensatorie se achită de către persoanele fizice şi juridice care importă sau produc echipamente şi suporturi materiale utilizabile pentru efectuarea unor asemenea reproduceri. Lista echipamentelor şi a suporturilor materiale pentru care se achită remuneraţia compensatorie pentru copia privată, identificată conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172/2014, este stabilită în anexa la Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

139. Curtea a menţionat că Anexa la Lege conţine o listă limitată de 10 dispozitive şi echipamente pentru care se achită remuneraţia compensatorie pentru copia privată. Orice alte echipamente, aparate sau suporturi de date care nu sunt incluse în anexă nu sunt supuse obligaţiei de plată a compensaţiei, chiar dacă pot fi utilizate pentru efectuarea de copii private. În aceeaşi ordine de idei, Curtea a observat că articolul 3 din Lege, care defineşte noţiunile utilizate de aceasta, stabileşte că prin copie privată se înţelege reproducerea unei opere publicate legal, pe orice echipament sau suport material care permite realizarea unor astfel de reproduceri, indiferent dacă procedeul este analogic sau digital, cu condiţia ca reproducerea să fie realizată de o persoană fizică exclusiv pentru uz personal şi fără scop comercial, direct sau indirect. Aşadar, deşi articolul 3 din Lege recunoaşte că copiile private pot fi realizate printr-o gamă largă de echipamente şi dispozitive, Anexa la Lege stabileşte o listă din zece echipamente pentru care se achită remuneraţia compensatorie pentru copia privată.

140. În sesizare, autorul susţine că, deşi titularii drepturilor de proprietate intelectuală beneficiază de drepturi exclusive asupra exploatării operelor lor, în special în ceea ce priveşte dreptul de reproducere, articolul 71 alin.(4) şi Anexa la Lege stabilesc redevenţa pentru copia privată doar pentru anumite suporturi şi dispozitive. În acest context, autorul consideră că această reglementare constituie o ingerinţă în dreptul la proprietate privată, garantat de articolul 46 alin.(1) din Constituţie.

141. Curtea a reţinut că articolul 71 din Lege îşi are echivalentul în articolul 5 alin.(2) lit.b) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională. Această dispoziţie prevede că statele membre pot introduce excepţii şi limitări de la dreptul de reproducere, prevăzut la articolul 2 din Directivă, pentru reproduceri realizate pe orice suport, de către o persoană fizică, exclusiv pentru uz personal şi în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu condiţia ca titularii de drepturi să primească o compensaţie echitabilă.

142. Referitor la câmpul de aplicare al conceptului de copie privată şi la incidenţa obligaţiei de plată a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a precizat că noţiunea de "reproducere" trebuie interpretată în sens larg, în special prin raportare la modul de redactare a articolului 2 din Directiva 2001/29/CE. Acest articol, care reglementează dreptul de reproducere al titularilor de drepturi de proprietate intelectuală, utilizează expresii precum "direct sau indirect", "temporară sau permanentă", "prin orice mijloace" şi "sub orice formă" (a se vedea Austro Mechana v. Strato AG, C-433/20, 24 martie 2022, § 16). De asemenea, Curtea de Justiţie a precizat că, întrucât articolul 5 alin.(2) lit.b) din Directiva 2001/29/CE nu stabileşte caracteristicile dispozitivelor utilizate pentru realizarea copiilor în scop personal, trebuie să se considere că legislatorul Uniunii a apreciat că aceste caracteristici nu sunt relevante în raport cu obiectivul urmărit prin armonizare (a se vedea Copydan Båndkopi v. Nokia Danmark A/S, C-463/12, 5 martie 2015, §§ 86 şi 88).

143. În acest sens, referitor la obiectivele urmărite prin adoptarea Directivei 2001/29/CE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că aceasta vizează crearea unui cadru juridic general şi flexibil, menit să sprijine dezvoltarea societăţii informaţionale, precum şi adaptarea şi completarea normelor existente în materia dreptului de autor şi a drepturilor conexe, pentru a ţine cont de evoluţia tehnologică, care a generat noi forme de exploatare a operelor protejate (a se vedea Nederlands Uitgeversverbond v. Tom Kabinet Internet, C-263/18, 19 decembrie 2019, § 47 şi jurisprudenţa citată). În această privinţă, în raport cu excepţia de la dreptul de reproducere, prevăzută la articolul 5 alin.(2) lit.b) din Directiva 2001/29/CE, Curtea a subliniat că aceasta trebuie să permită şi să asigure dezvoltarea şi funcţionarea noilor tehnologii, menţinând totodată un echilibru corect între drepturile şi interesele titularilor de drepturi de proprietate intelectuală şi ale utilizatorilor de opere protejate care doresc să beneficieze de aceste tehnologii. Această interpretare se aliniază principiului neutralităţii tehnologice, potrivit căruia legea trebuie să stabilească drepturile şi obligaţiile persoanelor într-un mod generic, astfel încât să nu favorizeze o anumită tehnologie în detrimentul alteia. Mai mult, Curtea a subliniat că acest principiu contribuie la prevenirea unei protecţii a dreptului de autor care ar putea deveni depăşită sau ineficientă din cauza evoluţiei tehnologice şi a apariţiei unor noi forme de exploatare a conţinutului protejat prin dreptul de autor (a se vedea Austro Mechana v. Strato AG, C-433/20, 24 martie 2022, §§ 25-28).

144. În aceste condiţii, având în vedere că dreptul de reproducere, prevăzut la articolele 11 lit.a), 42 alin.(1) lit.b), 43 lit.a), 44 lit.a) şi 45 alin.(1) lit.b) din Lege, constituie o expresie a dreptului de proprietate intelectuală, Curtea a reţinut că limitarea acestuia prin articolul 71 alin.(4) şi Anexa la Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 alin.(1) din Constituţie. Totodată, Curtea a subliniat că protecţia drepturilor de proprietate intelectuală intră în câmpul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie (a se vedea Anheuser-Busch Inc. v. Portugalia [MC], 11 ianuarie 2007, § 72; AsDAC v. Republica Moldova, 8 decembrie 2020, § 24).

145. Prin urmare, Curtea a admis spre examinare în fond capătul sesizării privind controlul constituţionalităţii articolului 71 alin.(4) şi a Anexei la Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

146. Referitor la criticile de neconstituţionalitate care susţin că codurile de la poziţiile 1, 4 şi 10 din Anexa la Lege nu corespund cu codurile din Legea nr.172 din 25 iulie 2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor, Curtea a precizat că, la 24 noiembrie 2023, prin Legea 338 pentru modificarea unor acte normative, Parlamentul a amendat Anexa la Lege şi a remediat aceste neconcordanţe. Aşadar, Curtea a constatat că în acest capăt sesizarea a rămas fără obiect.

- Pretinsa neconstituţionalitate a articolelor 90 alin.(3) şi 96 alin.(1) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe

147. Autorul sesizării precizează că articolele 90 alin.(3) şi 96 alin.(1) din Lege îi impun organizaţiei de gestiune colectivă obligaţia de a publica un raport anual de transparenţă în care să facă publice informaţii cu privire la veniturile membrilor, precum şi alte informaţii confidenţiale, care pot să fie citite de orice persoană, fără nicio restricţie. Autorul sesizării consideră că publicul nu are niciun interes privind mărimea remuneraţiei achitate titularilor dreptului de autor şi ai drepturilor conexe. Pe de altă parte, autorul subliniază că publicarea datelor pe pagina web trebuie să fie reglementată ca un drept, nu ca o obligaţie.

148. Curtea a precizat că prevederile citate îşi au sursa în articolul 22 şi în Anexa la Directiva 2014/26/UE, care prevăd condiţii detaliate privind gama de informaţii pe care organizaţiile de gestiune colectivă trebuie să le publice pe site-urile lor web şi pe care trebuie să le actualizeze periodic. În acest sens, articolul 22 alin.(1) ("Raportul anual de transparenţă") din Directivă stabileşte că organizaţiile de gestiune colectivă elaborează şi fac public un raport anual de transparenţă, pentru fiecare exerciţiu financiar, pe care-l publică pe site-urile lor web şi care va rămâne la dispoziţia publicului timp de cel puţin cinci ani. Alineatul (2) din acelaşi articol precizează că raportul anual de transparenţă conţine cel puţin informaţiile indicate în Anexa la Directivă, iar alineatul (4) că informaţiile contabile incluse în raportul anual de transparenţă sunt auditate de una sau mai multe persoane abilitate prin lege să auditeze conturi în conformitate cu Directiva 2006/43/CE. Raportul de audit, inclusiv rezervele exprimate în acesta, se reproduc integral în raportul anual de transparenţă.

149. Curtea a constatat că raportul anual de transparenţă¹³ trebuie să conţină următoarele categorii de informaţii: 1) informaţii generale despre organizaţia de gestiune colectivă, 2) informaţii privind statutul organizaţiei, 3) informaţii privind membrii organizaţiei, 4) informaţii privind repertoriul organizaţiei, 5) informaţii privind acordurile de reprezentare cu organizaţiile din străinătate, 6) informaţii privind activitatea organelor de conducere, de control şi de supraveghere, 7) informaţiile privind refuzurile de acordare a licenţelor, 8) informaţii privind valoarea totală a sumelor achitate directorului general, membrilor consiliului, comisiilor interne şi alte beneficii acordate acestora, 9) informaţii privind remuneraţiile colectate, defalcate pe categorii de drepturi şi pe tipuri de utilizări, 10) informaţii privind comisionul de gestiune, 11) informaţii privind resursele utilizate pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de colectarea, repartizarea şi plata remuneraţiilor, 12) informaţii privind suma totală repartizată şi suma totală plătită titularilor de drepturi, 13) informaţii financiare privind suma totală colectată şi nerepartizată titularilor de drepturi, 14) informaţii financiare privind sumele ce nu pot fi repartizate, precum şi modul utilizării acestora, 15) informaţii financiare privind sumele primite de la alte organizaţii de gestiune colectivă cu care se află în raporturi juridice, 16) informaţii privind sumele colectate, repartizate şi plătite altor organizaţii de gestiune colectivă cu care se află în raporturi juridice, 17) informaţii financiare privind sumele colectate, repartizate şi plătite în mod direct titularilor de drepturi şi 18) raportul de audit, care se reproduce integral în raportul anual de transparenţă.

150. În acest context, Curtea a notat că organizaţiile de gestiune colectivă sunt societăţi prestatoare de servicii – acestea furnizează servicii membrilor lor, utilizatorilor şi altor organizaţii de gestiune colectivă. În principal, acestea sunt responsabile de colectarea, administrarea şi distribuirea veniturilor obţinute din utilizarea drepturilor încredinţate în gestiune prin efectul legii sau benevol, de către titularii de drepturi. Curtea a constatat că, în unele cazuri, sumele încasate de către organizaţie se acumulează în conturi bancare, în aşteptarea distribuirii, iar gestionarea acestora, în absenţa supravegherii, ar putea fi deficitară. În acest sens, obligaţia organizaţiei de gestiune colectivă de a întocmi şi publica un raport anual de transparenţă le va permite titularilor de drepturi să monitorizeze fluxul mijloacelor băneşti şi să intervină atunci când descoperă vreo abatere.

151. Într-un document¹⁴ elaborat de un grup de lucru al Comisiei Europene privind evaluarea impactului reglementării la nivelul Uniunii Europene în domeniul gestiunii colective a drepturilor de autor se menţionează că gestiunea financiară precară şi lipsa transparenţei reprezintă cele mai grave probleme identificate în activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă. Documentul notează că administrarea banilor colectaţi şi datoraţi titularilor de drepturi ridică probleme importante privind modul şi destinaţia acestor fonduri, identitatea celor care decid cu privire la utilizarea lor şi cum ar trebui să fie contabilizaţi. Este menţionat că, de obicei, administratorii organizaţiilor nu au niciun interes să amelioreze starea de fapt, deoarece îşi finanţează activitatea din contul banilor încasaţi, o practică care în timp a demonstrat că reduce din stimulentul de a spori gradul de transparenţă şi de distribuire a veniturilor către titularii de drepturi. Pe de altă parte, documentul precizează că titularii de drepturi nu sunt întotdeauna conştienţi de aceste lucruri sau alertaţi cu privire la riscurile lor.

^{__________________________________________}

¹³ https://www.agepi.gov.md/sites/default/files/law/national/raport_anual_transparenta.pdf

¹⁴ https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex%3A52012SC0204

152. Totodată, documentul mai notează că lipsa transparenţei în activitatea societăţilor de gestiune colectivă conduce la performanţe slabe ale acestora. În primul rând, acest fapt are un impact direct asupra titularilor de drepturi. În principal, absenţa regulilor privind transparenţa şi lipsa controlului conduc la o distribuţie scăzută/tardivă a veniturilor. Mai mult, această stare de lucruri conduce la pierderea oportunităţilor la acordarea licenţelor, fapt care îi afectează pe utilizatori şi, în final, pe consumatori. De asemenea, aceste carenţe fac ca procesele privind acordarea licenţelor să fie lente, imprevizibile şi costisitoare. În acest sens, documentul subliniază că dificultăţile la acordarea licenţelor fac ca produsele şi serviciile care ajung la consumatori să fie mai puţine şi mai scumpe.

153. Documentul conchide că controlul eficient al activităţilor organizaţiei de gestiune colectivă este posibil doar dacă titularii de drepturi sunt pe deplin informaţi cu privire la activităţile şi situaţia acesteia. Informarea nu numai că îi ajută pe titularii de drepturi să înţeleagă cum să-şi exercite drepturile în mod adecvat, odată ce sunt membri, dar diminuează totodată din riscul apariţiei unor dispute. De asemenea, transparenţa şi accesibilitatea informaţiei referitoare la activitatea organizaţiei pot să atragă noi membri în cadrul acesteia. Prin urmare, publicitatea şi accesul la informaţii sunt fundamentale pentru buna-activitate a organizaţiei şi pentru protecţia titularilor de drepturi.

154. În acest context, Curtea a reţinut că prevederile contestate care stabilesc obligaţia întocmirii unui raport anual de transparenţă şi punerea sa la dispoziţia publicului larg sunt necesare pentru a asigura protecţia titularilor de drepturi şi eficienţa activităţii organizaţiei de gestiune colectivă. Curtea a notat că existenţa unei organizaţii de gestiune colectivă performante şi eficiente este deosebit de importantă şi are o pondere mai mare decât drepturile pretins a fi lezate prin prevederile atacate. Pe de altă parte, Curtea a observat că normele contestate nu interferează mai mult decât este necesar pentru realizarea obiectivului urmărit. Astfel, organizaţiile pot lua măsuri juridice prin care să protejeze informaţiile publicate împotriva utilizărilor ilegale. De altfel, nimic din normele contestate nu validează concluzia potrivit căreia organizaţia este decăzută din dreptul de a întreprinde acţiuni care să protejeze acurateţea şi integritatea datelor, pentru a controla reutilizarea acestora şi pentru a proteja informaţiile sensibile din punct de vedere comercial.

155. Aşadar, Curtea a constatat că acest capăt de sesizare este nefondat şi îl respinge ca inadmisibil.

- Criticile privind încălcarea procedurii de adoptare a Legii nr.230 din 28 iunie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

156. Autorul sesizării menţionează că Parlamentul a adoptat Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe fără să consulte asociaţiile şi organizaţiile de profil. Mai mult, autorul susţine că Parlamentul nu a organizat dezbateri şi consultări publice în procesul elaborării proiectului Legii. De asemenea, acesta susţine că Legea este neconstituţională, deoarece la adoptarea ei au fost ignorate avizele şi expertizele formulate. În acest sens, autorul consideră că au fost încălcate articolele 1 alin.(3), 64 alin.(1) şi 72 alin.(3) lit.c) din Constituţie.

157. În jurisprudenţa sa, Curtea a notat că competenţa sa în materia controlului constituţionalităţii procedurii parlamentare este limitată, dat fiind caracterul suveran al Parlamentului în materia legiferării. Curtea poate verifica constituţionalitatea unei legi sub aspectul procedural doar dacă la adoptarea ei Parlamentul a afectat vreun element esenţial al procesului de legiferare, care rezultă expres din Constituţie sau care poate fi clar dedus dintr-un principiu constituţional (HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, § 54; DCC nr.43 din 31 martie 2022, § 38).

158. Referitor la argumentul autorului sesizării, potrivit căruia Legea contestată a fost adoptată fără consultarea asociaţiilor şi organizaţiilor de profil şi cu ignorarea avizelor şi expertizei formulate, Curtea a reţinut că obligaţia de a aviza şi supune expertizei proiectele de legi care nu afectează domeniile stabilite de articolele 109, 111 şi 131 alin.(4) din Constituţie nu rezultă din nicio normă constituţională (a se vedea DCC nr.178 din 12 decembrie 2023, § 32; HCC nr.5 din 5 martie 2024, § 45). În practica sa recentă, Curtea a respins ca inadmisibile critici similare privind omisiunea de a obţine avizele relevante în procesul de elaborare a proiectelor de lege, subliniind că această obligaţie rezultă din Legea cu privire la actele normative, nu dintr-un principiu constituţional (a se vedea, spre exemplu, DCC nr.149 din 30 septembrie 2021, §§ 13 şi 47; DCC nr.43 din 31 martie 2022, §§ 13 şi 38-39).

159. Referitor la argumentul autorului sesizării, potrivit căruia normele contestate au fost adoptate fără consultări publice, Curtea a reţinut că această exigenţă nu rezultă din normele constituţionale, ci din Legea cu privire la actele normative nr.100 din 22 decembrie 2017 (a se vedea DCC nr.43 din 31 martie 2022, §§ 13 şi 39). Astfel, Curtea nu a identificat şi nici autorul sesizării nu a demonstrat în ce mod au fost încălcate prevederile constituţionale invocate.

160. Astfel, deşi a afirmat existenţa unor încălcări grave în procesul adoptării Legii nr.230 din 28 iunie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, autorul sesizării nu a demonstrat prejudicierea vreunui principiu constituţional al procesului de legiferare, care rezultă expres din Constituţie sau care poate fi dedus clar dintr-un principiu constituţional, aşa cum s-a stabilit, de exemplu, în Hotărârea nr.14 din 27 aprilie 2021 (îngrădirea dreptului opoziţiei parlamentare de a pune întrebări şi de a lua cuvântul în cadrul şedinţei plenare) sau în Hotărârea nr.19 din 13 iulie 2021 (încălcarea elementului substanţial al articolului 74 alin.(1) din Constituţie, care garantează deputaţilor posibilitatea practică şi efectivă de a-şi formula poziţia cu privire la proiectul de lege). Astfel, Curtea a respins aceste critici de neconstituţionalitate ca inadmisibile.

Concluzie

161. Aşadar, având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea a declarat, fără a prejudeca fondul cauzei, admisibilă sesizarea nr.154a/2023 în capătul său privind controlul constituţionalităţii articolului 71 alin.(4) şi a Anexei la Legea nr.230 din 28 iunie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

II. Fondul cauzei

162. Curtea notează că protecţia drepturilor de proprietate intelectuală intră în câmpul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie (a se vedea Anheuser-Busch Inc. v. Portugalia [MC], 11 ianuarie 2007, § 72; SIA AKKA/LAA v. Letonia, 12 iulie 2016, § 41). Spre exemplu, în cauza Safarov v. Azerbaidjan, 1 septembrie 2022, la § 31, Curtea Europeană a stabilit că reproducerea şi publicarea online a cărţii reclamantului, în lipsa acordului său, au constituit o ingerinţă în dreptul la exerciţiul nestingherit al posesiei sale. În această privinţă, Curtea Europeană a reţinut că statele părţi la Convenţie au obligaţia de a adopta în sistemul lor juridic dispoziţii legale care să garanteze protecţia dreptului de proprietate, în special atunci când există o legătură directă între dispoziţiile la care un reclamant se poate aştepta în mod legitim ca autorităţile să le adopte şi exercitarea efectivă a dreptului său de proprietate, inclusiv în cazul litigiilor dintre particulari. Această obligaţie le impune statelor să asigure, prin legislaţia lor, o protecţie adecvată a dreptului de proprietate şi existenţa unor remedii eficiente care să le permită persoanelor lezate să-şi apere interesele în justiţie, inclusiv, dacă este cazul, prin acordarea unei compensaţii pentru prejudiciile suferite. Măsurile care trebuie adoptate sunt, astfel, atât măsuri de protecţie, cât şi măsuri compensatorii. În ceea ce priveşte măsurile de protecţie, statele dispun de o marjă largă de apreciere, având în vedere că acestea trebuie să ţină cont de interese private concurente. În privinţa măsurilor compensatorii, statele au obligaţia să le ofere persoanelor accesul la proceduri judiciare care respectă garanţiile procedurale necesare, astfel încât tribunalele naţionale să poată soluţiona în mod corect şi într-un termen rezonabil orice litigiu între persoane private (a se vedea Kanevska v. Ucrainei (dec.), 17 noiembrie 2020, § 45; Saraç şi alţii v. Turciei, 30 martie 2021, §§ 70-75).

163. Revenind la circumstanţele cauzei, Curtea reţine că autorul sesizării a subliniat caracterul incomplet al listei suporturilor, echipamentelor şi dispozitivelor pentru care se încasează o remuneraţie compensatorie pentru copia privată. În special, Anexa la Lege nu include televizoarele smart şi alte dispozitive similare, deşi acestea, alături de telefoanele smart, reprezintă mijloace frecvent utilizate pentru accesarea şi stocarea operelor protejate prin dreptul de autor sau drepturi conexe. La etapa admisibilităţii sesizării, Curtea a stabilit că această omisiune ridică probleme privind conformitatea articolului 71 alin.(4) şi a Anexei la Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu exigenţele dreptului la protecţia proprietăţii intelectuale, garantat de articolul 46 alin.(1) din Constituţie.

164. Curtea reţine că excepţia privind copia privată le permite persoanelor fizice să realizeze copii ale operelor protejate pentru uz personal, fără a necesita o autorizare prealabilă din partea titularului dreptului de reproducere. Totuşi, deoarece această excepţie restricţionează dreptul titularului de a controla copierea operei sale şi de a obţine beneficii de pe urma utilizării acesteia, ea generează un prejudiciu. În acest context, legislaţia Uniunii Europene instituie prezumţia potrivit căreia dreptul de a utiliza opere protejate în temeiul excepţiei privind copia privată implică obligaţia corelativă de a achita o compensaţie echitabilă, destinată acoperirii pierderilor economice suferite de titularii de drepturi. Acest principiu a fost reafirmat în Hotărârea din 9 iunie 2016, EGEDA şi alţii, C-470/14, § 20, în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că, în cazul în care statele membre decid să instituie, în dreptul lor intern, excepţia privind copia privată prevăzută la articolul 5 alin.(2) lit.(b) din Directiva 2001/29, acestea au obligaţia de a prevedea, în special, plata unei compensaţii echitabile în favoarea titularilor de drepturi. Mai mult, Curtea de Justiţie a subliniat că obligaţia de a asigura o compensaţie echitabilă pentru copia privată nu este doar una normativă, ci şi una de rezultat. Aceasta înseamnă că statele trebuie să adopte măsuri eficiente pentru colectarea compensaţiei, astfel încât titularii dreptului de reproducere să fie despăgubiţi pentru prejudiciul suferit (a se vedea Austro-Mechana, C-572/14, 21 aprilie 2016, § 20).

165. Aşadar, Curtea reţine că dreptul la reproducere, fiind un drept relativ, poate fi supus unor limitări, inclusiv excepţiei privind copia privată. Totuşi, aplicarea acestei excepţii presupune ca legislatorul să prevadă un mecanism de compensare echitabilă pentru titularii de drepturi. Prin urmare, Curtea constată că problema centrală în cauza de faţă este identificarea echipamentelor utilizate cel mai frecvent pentru realizarea de copii private şi verificarea includerii acestora în lista prevăzută în Anexa la Lege. O concluzie în această privinţă poate fi formulată doar pe baza unei analize a riscurilor de copiere asociate acestor echipamente şi a modului în care acestea sunt utilizate de către consumatori.

166. Curtea reţine că riscul de copiere este considerabil, mai ales în mediul digital, şi că, având în vedere caracterul privat al acestor copii, exercitarea unui control eficient sau detectarea actelor de copiere este extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Din acest motiv, Curtea constată că instituirea unor prezumţii relative privind copia privată de către legislator este justificată. În acest context, în cauza Amazon.com International Sales şi alţii, C-521/11, 11 iulie 2013, § 51, Curtea de Justiţie a reţinut că sistemele de remunerare pentru copia privată sunt, în mod inevitabil, imperfecte pentru majoritatea suporturilor de înregistrare. Această imperfecţiune derivă din imposibilitatea practică de a determina cu exactitate ce operă a fost copiată, de către cine şi pe ce suport. Curtea de Justiţie a subliniat, de asemenea, că valoarea redevenţei nu poate fi determinată în prealabil strict pe baza prejudiciului efectiv, deoarece amploarea acestuia rămâne necunoscută în momentul punerii în circulaţie a dispozitivelor respective (a se vedea Hewlett-Packard Belgium SPRL, C-572/13, 12 noiembrie 2015, § 71).

167. În acest sens, Curtea de Justiţie a precizat că simpla capacitate tehnică a dispozitivelor de a realiza copii este suficientă pentru a justifica aplicarea redevenţei pentru copia privată. Această concluzie se bazează pe prezumţia că utilizatorii beneficiază integral de funcţiile echipamentelor lor, inclusiv de cea de reproducere. Prezumţia operează atât timp cât echipamentele respective sunt puse la dispoziţia persoanelor fizice în calitate de utilizatori privaţi (a se vedea Padawan, C-467/08, 21 octombrie 2010, §§ 55 şi 56). Astfel, Curtea constată că cerinţa privind legătura dintre echipamentele utilizate şi copia privată nu impune verificarea utilizării efective a acestora pentru realizarea de copii. Dimpotrivă, simpla posibilitate rezonabilă de utilizare este considerată suficientă. Această concluzie este susţinută de Hotărârea SGAE din 7 decembrie 2006, C-306/05, în care Curtea de Justiţie a interpretat conceptul de "comunicare publică" prevăzut la articolul 3 alin.(1) din Directiva 2001/29, stabilind că simpla posibilitate de a pune o operă la dispoziţia publicului este suficientă pentru a atrage aplicabilitatea normei. Curtea a considerat lipsit de relevanţă faptul că unii utilizatori nu au profitat efectiv de această posibilitate, de exemplu, pentru că nu şi-au deschis televizoarele (a se vedea §§ 37, 38 şi 43 din hotărârea citată). Relevante sunt şi concluziile Avocatului General în aceeaşi cauză, potrivit cărora, conform principiilor fundamentale ale dreptului de autor, titularul drepturilor este remunerat nu pe baza utilizării efective a operei sale, ci pe baza dreptului legal conferit în acest sens (a se vedea § 67 din concluzii).

168. Referitor la practicile utilizatorilor privind echipamentele care permit realizarea de copii private, în concluziile sale prezentate în cauza Austro-Mechana v. Strato AG, C-433/20, Avocatul General a remarcat că comportamentul utilizatorilor este în continuă schimbare. Astfel, într-o cauză privind practicile utilizatorilor din Austria, acesta a constatat că majoritatea copiilor private sunt realizate pe dispozitive precum telefoanele smart şi tabletele, utilizate frecvent împreună cu servicii de stocare în cloud. De asemenea, domnia sa a observat o scădere a vânzărilor de suporturi fizice, cu excepţia telefoanelor mobile, şi o tendinţă crescătoare de utilizare a serviciilor cloud pentru realizarea copiilor private şi/sau pentru streaming (a se vedea § 68 din concluzii). În acea cauză, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a acceptat, în principiu, constatările Avocatului General şi a precizat că fiecare etapă a procesului de încărcare şi descărcare a conţinutului protejat prin drepturi de autor în cloud – de pe dispozitive sau suporturi precum telefoanele inteligente – constituie o reproducere a acelui conţinut (a se vedea Austro-Mechana, C-433/20, 24 martie 2022, §§ 17 şi 52).

169. În lumina acestor constatări, Curtea apreciază că ele sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză. Nu există niciun motiv pentru a considera că situaţia de faţă diferă semnificativ de cea analizată în cauzele respective. În acest context, Curtea reţine că considerentele citate susţin unul dintre argumentele principale ale sesizării, şi anume că reglementările contestate nu reuşesc să ţină pasul cu progresul tehnologic şi nu includ toate echipamentele utilizate pentru realizarea de copii private. În consecinţă, unele echipamente rămân în afara schemei de compensare pentru copia privată. Hotărârile analizate indică, în special, că numeroase dispozitive, precum smart TV-urile şi serviciile cloud, sunt utilizate pentru stocarea şi accesarea conţinutului protejat. Totuşi, acestea nu sunt incluse în schema remuneraţiei compensatorii prevăzută de normele contestate.

170. În acelaşi timp, Curtea porneşte de la premisa că identificarea tuturor suporturilor, dispozitivelor şi echipamentelor utilizabile pentru realizarea copiilor private este extrem de dificilă, dacă nu imposibilă. Totodată, Curtea recunoaşte că aceste echipamente nu au acelaşi potenţial de copiere. În timp ce unele generează un prejudiciu minor, care nu justifică instituirea unei obligaţii de plată, altele prezintă un risc ridicat de copiere, impunând necesitatea unei compensări echitabile. Curtea ia în considerare progresul tehnologic, care determină o diversificare constantă a mijloacelor de reproducere (a se vedea, în acest sens, § 143 supra). Având în vedere aceste circumstanţe, Curtea consideră că reglementarea unui mecanism flexibil, bazat pe actualizarea periodică a listei suporturilor pentru care se percepe remuneraţia compensatorie pentru copia privată, reprezintă o soluţie mai adecvată şi mai eficientă. AGEPI dispune de expertiza necesară pentru a identifica echipamentele utilizate frecvent în realizarea copiilor private şi poate propune ajustări periodice la lista echipamentelor supuse remuneraţiei compensatorii.

171. Având în vedere aceste circumstanţe, Curtea conchide că prevederile articolului 71 alin.(4) şi ale Anexei la Legea nr.230 din 28 iunie 2022 nu reglementează un mecanism de ajustare periodică a listei de echipamente supuse remuneraţiei compensatorii, ţinând cont de progresul tehnologic, de diversificarea constantă a mijloacelor de reproducere, precum şi de alţi factori relevanţi care ar putea influenţa gama de echipamente, dispozitive şi suporturi utilizate pentru realizarea copiilor private. Prin urmare, Curtea declară neconstituţională omisiunea legislativă de a reglementa un mecanism de ajustare periodică a listei de echipamente supuse remuneraţiei compensatorii, ţinând cont de progresul tehnologic.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera a), 140 alin.(2) din Constituţie, 37 şi 38 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea privind controlul constituţionalităţii articolelor 4 alin.(1) literele f), h), k) şi n), 71 alin.(4), 74 alin.(5), textelor "sau" din articolul 83 alin.(1), "în mod separat" din articolul 83 alin.(2) şi "în conformitate cu decizia de avizare emisă de AGEPI" din articolul 83 alin.(3), precum şi a articolelor 84 alin.(1) literele f) şi h), 84 alin.(5), 85 alineatele (2) şi (4), 90 alin.(3), 91, 96 alin.(3), 103 alin.(5) lit.a), 106 alin.(3), 110 alin.(1), 118 alin.(1), 123 alineatele (2) şi (5) şi a Anexei din Legea nr.230 din 28 iunie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, depusă de dl Adrian Lebedinschi, deputat în Parlament la data depunerii sesizării.

2. Se declară neconstituţională omisiunea articolului 71 alin.(4) şi a Anexei la Legea nr.230 din 28 iunie 2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe de a reglementa un mecanism de ajustare periodică a listei de echipamente supuse remuneraţiei compensatorii, ţinând cont de progresul tehnologic, de diversificarea constantă a mijloacelor de reproducere, precum şi de alţi factori relevanţi care ar putea influenţa gama de echipamente, dispozitive şi suporturi utilizate pentru realizarea copiilor private.

3. Referitor la celelalte capete, sesizarea se declară inadmisibilă.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.