Hotărâre nr.71 din 29.11.2019 cu privire la Raportul auditului conformităţii procesului de vânzare-cumpărare a acţiunilor statului deţinute în S.A. "Tutun-CTC"
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul auditului conformităţii
procesului de vânzare-cumpărare a acţiunilor
statului deţinute în S.A. “Tutun-CTC”
nr. 71 din 29.11.2019
(în vigoare 31.12.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 400-406 art. 59 din 31.12.2019
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa secretarului de stat al Ministerului Finanţelor dl Dorel Noroc, secretarului de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii dna Iuliana Drăgălin, şefului Serviciului administrare a patrimoniului de stat şi fondului funciar al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului dna Mariana Ştirbu, şefului Secţiei juridice a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului dl Vasilii Dogotari, directorului adjunct al Agenţiei Proprietăţii Publice dl Vadim Dermenji, şefului Direcţiei proiecte investiţionale a Agenţiei Proprietăţii Publice dna Alina Boţoc, şefului Direcţiei contencios şi control al legalităţii a Agenţiei Proprietăţii Publice dl Sergiu Chicu, directorului S.A. “Tutun-CTC” dl Gheorghe Naforniţa, managerului financiar adjunct al Î.C.S. “Le Bridge Corporation Limited” S.R.L. dna Ludmila Buga, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de prevederile art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a) şi art.31 alin.(1) lit.b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.20171, a examinat Raportul auditului conformităţii procesului de vânzare-cumpărare a acţiunilor statului deţinute în S.A. “Tutun-CTC”.
____________________________
1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).
Misiunea de audit public extern s-a realizat conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2019 (cu modificările şi completările ulterioare)2 şi Hotărârii Parlamentului nr.83 din 19.07.20193, având drept scop evaluarea conformităţii procesului de vânzare-cumpărare a acţiunilor statului deţinute în S.A. “Tutun-CTC”, cu emiterea unei concluzii de audit.
____________________________
2 Hotărârea Curţii de Conturi nr.100 din 21.12.2018 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2019”.
3 Hotărârea Parlamentului nr.83 din 19.07.2019 cu privire la solicitarea auditului deetatizării proprietăţii publice şi privatizării pentru anii 2013-2019.
Auditul public extern s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit aplicate de Curtea de Conturi (în special, ISSAI 100, ISSAI 400 şi ISSAI 5210)4.
____________________________
4 Hotărârea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi” şi Hotărârea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014 “Cu privire la aplicarea Liniilor Directoare de Audit (ISSAI 1000-9999) în cadrul auditului public”.
Examinând Raportul de audit prezentat, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţa publică, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
Politica statului în domeniul administrării şi deetatizării proprietăţii publice este promovată de Ministerul Economiei şi Infrastructurii şi executată de Agenţia Proprietăţii Publice.
Conform cadrului legal5, Agenţia Proprietăţii Publice a exercitat drepturi ce decurg din calitatea de deţinător şi administrator al pachetului de acţiuni ale statului în S.A. “Tutun-CTC” în număr de 5076982 unităţi (90,81%), a desfăşurat procesul de privatizare a valorilor mobiliare proprietate publică de stat şi a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
____________________________
5 Art.7 alin.(2), alin.(3) şi alin.(4) din Legea nr.121-XVI din 04.05.2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice; pct.6, pct.7 şi pct.9 din Hotărârea Guvernului nr.902 din 06.11.2017 “Cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Proprietăţii Publice”.
În cadrul auditului public extern au fost constatate următoarele situaţii:
i. Procedura de selectare a câştigătorului concursului comercial din 14.12.2018 privind privatizarea pachetului de acţiuni ale statului deţinute în S.A. “Tutun-CTC” nu s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile legale, iar interesele legitime ale statului nu au fost apărate conform principiilor de bază ale deetatizării proprietăţii publice privind eficienţa, legalitatea şi concurenţa;
ii. Privatizarea pachetului de acţiuni ale statului în S.A “Tutun-CTC” s-a efectuat fără evaluarea obligatorie de către autoritatea administraţiei publice centrale la valoarea de piaţă a activelor nete, inclusiv a valorilor mobiliare şi a bunurilor imobile, fapt care a dus la micşorarea mărimii capitalului propriu şi, respectiv, a valorii acţiunilor supuse privatizării cu 111,6 mil. MDL;
iii. La concursul comercial din 14.12.2018, pachetul de acţiuni ale statului deţinute în S.A. “Tutun-CTC”, care costa 338,3 mil. MDL, s-a vândut cu preţul de 166,1 mil. MDL, valoarea acţiunilor fiind micşorată cu 172,2 mil. MDL, sau cu 50,9% din valoarea de bilanţ a acţiunilor;
iv. Pachetul de acţiuni ale statului în S.A “Tutun-CTC” nu a fost expus regulamentar6 la licitaţiile cu strigare, organizate prin Bursa de Valori a Moldovei, cu valoarea acţiunilor la nivelul de preţ P3, sau 32,65 MDL per acţiune (165,8 mil. MDL), calculată conform situaţiilor financiare din 31.12.2017;
____________________________
6 Regulamentul cu privire la modul de stabilire a preţului iniţial de vânzare a acţiunilor proprietate publică supuse privatizării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.453 din 02.06.2010 “Cu privire la modul de stabilire a preţului iniţial de vânzare a acţiunilor proprietate publică supuse privatizării”.
v. Nu a fost asigurată atractivitatea bunurilor pasibile de privatizare prin alegerea unei modalităţi adecvate de privatizare, cu utilizarea tuturor formelor legale de vânzare a acţiunilor statului deţinute în S.A “Tutun-CTC”, inclusiv prin divizarea pachetului unic în mai multe pachete de valori mobiliare (mai multe loturi) de aceeaşi sau de diferită mărime, având posibilitatea de a vinde o parte din acţiuni, cu menţinerea controlului statului asupra pachetului de acţiuni;
vi. Cadrul normativ privind modul de stabilire a preţului iniţial de vânzare a pachetelor de acţiuni ale statului supuse privatizării prin licitaţie cu strigare la Bursa de Valori a Moldovei, prin concurs comercial şi alte modalităţi stabilite este învechit şi imperfect;
vii. Politicile bugetar-fiscale din ultimii ani privind majorarea cotelor accizelor, precum şi acordarea facilităţilor fiscale unor agenţi economici importatori au influenţat situaţia economico-financiară a societăţii comerciale, a ramurii tutunului, fiind ratate unele venituri la bugetul de stat în sumă de 269,4 mil. MDL, sau de la 332,5 mil. MDL - în anul 2012, când volumul obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat a înregistrat cea mai mare creştere, până la 63,0 mil. MDL - în anul 2018, când pachetul de acţiuni ale statului în S.A “Tutun-CTC” a fost expus pentru vânzare la concursul comercial din 14.12.2018;
viii. Cumpărătorul pachetului de acţiuni ale statului în S.A. “Tutun-CTC” a importat produse din tutun în valoare de 1380,0 mil. MDL şi a exportat - de 303,8 mil. MDL, beneficiind în anii 2011-2018 de facilităţi prin reţeaua duty-free în sumă totală de 277,2 mil. MDL, inclusiv 110,8 mil. MDL - acordate în anul 2018, când valorile mobiliare ale statului au fost expuse pentru vânzare la concursul comercial din 14.12.2018;
ix. Activitatea reprezentanţilor statului, membrilor consiliilor, comisiei de cenzori şi a managerilor societăţii a fost una ineficientă, nedirecţionată spre promovarea şi protejarea intereselor statului, soldându-se cu un impact nefavorabil asupra activităţii societăţii comerciale;
x. Indicatorii statistici privind ramura tutunului, care pe parcursul anilor 2007-2018 au influenţat activitatea S.A. “Tutun-CTC”, denotă că suprafeţele însămânţate cu tutun, recolta globală şi fabricarea produselor din tutun la nivel naţional au înregistrat un trend negativ;
xi. În anul 2018, volumul produselor din tutun a constituit 0,8 mld. de ţigări, care, în evoluţie, a scăzut cu 4,1 mld. de ţigări faţă de cantitatea produsă până la iniţierea procedurii de privatizare a pachetului de acţiuni ale statului, iar pentru anii 2019-2020 membrii consiliului au aprobat volume de producere şi de comercializare reduse până la 0,3-0,2 mld. de ţigări, direcţii care nu pot fi considerate prioritare în activitatea societăţii comerciale;
xii. În anii 1998-2018, S.A. “Tutun-CTC” a creat un fond de rezerve statutare în sumă de 220,3 mil. MDL, iar organele de conducere ale acesteia nu au întreprins măsuri pentru utilizarea fondului de dezvoltare în vederea majorării valorii capitalului social şi potenţialului economic al societăţii.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului conformităţii procesului de vânzare-cumpărare a acţiunilor statului deţinute în S.A. “Tutun-CTC”, anexat la Hotărâre.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:
2.1. Agenţiei Proprietăţii Publice, pentru examinarea rezultatelor auditului public extern, cu aprobarea unui plan de măsuri concrete de remediere a situaţiilor constatate, în vederea implementării recomandărilor din Raportul de audit;
2.2. Ministerului Finanţelor, pentru examinare şi luare de atitudine, prin prisma competenţelor, referitor la verificarea corectitudinii calculării şi achitării impozitelor, precum şi la revizuirea cadrului legal privind facilităţile fiscale şi vamale aferente produselor din tutun;
2.3. Ministerului Economiei şi Infrastructurii, pentru examinarea, în comun cu Agenţia Proprietăţii Publice, a oportunităţii menţinerii şi luarea de decizii referitor la contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni ale statului în S.A. “Tutun-CTC”, în număr de 5076982 unităţi (90,81%), încheiat la 11.01.2019 cu Î.C.S. “Le Bridge Corporation Limited” S.R.L., având în vedere constatările auditului public extern;
2.4. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi perfecţionarea cadrului normativ privind modul de stabilire a preţului iniţial de vânzare a pachetelor de acţiuni ale statului supuse privatizării;
2.5. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare;
2.6. Procuraturii Generale a Republicii Moldova, pentru informare şi o posibilă autosesizare, conform competenţelor, privind constatările expuse în Raportul de audit;
2.7. Consiliului Concurenţei, pentru informare şi o posibilă autosesizare, conform competenţelor, în vederea întreprinderii măsurilor ce se impun, reieşind din constatările expuse în punctul 7.3. din Raportul de audit.
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.1.-2.3. din prezenta Hotărâre se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni din data intrării în vigoare a Hotărârii.
5. Hotărârea şi Raportul auditului conformităţii procesului de vânzare-cumpărare a acţiunilor statului deţinute în S.A. “Tutun-CTC” se publică pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1-95).
| PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI | Marian LUPU |
| Nr.71. Chişinău, 29 noiembrie 2019. | |