Hotărâre nr.76 din 17.12.2019 cu privire la Raportul auditului asupra gestionării mijloacelor financiare alocate pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul auditului asupra gestionării mijloacelor
financiare alocate pentru alegerile parlamentare
din 24 februarie 2019
nr. 76 din 17.12.2019
(în vigoare 17.01.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 7-13 art. 7 din 17.01.2020
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa Preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, dl Dorin Cimil; secretarului Comisiei Electorale Centrale, dl Maxim Lebedinschi; şefului Direcţiei financiar-economice a Comisiei Electorale Centrale, dna Liliana Voiticovschi; şefului Secţiei metodologie în cadrul Direcţiei Trezoreria de Stat a Ministerului Finanţelor, dna Svetlana Plăcintă, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de prevederile art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a) şi art.31 alin.(1) lit.b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul auditului asupra gestionării mijloacelor financiare alocate pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
______________________________________
1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).
Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20192, având drept scop evaluarea conformităţii planificării, elaborării şi executării devizelor de cheltuieli pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare din anul 2019, formularea concluziei şi a recomandărilor de audit.
______________________________________
2 Hotărârea Curţii de Conturi nr.100 din 21.12.2018 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2019”, cu modificările şi completările ulterioare.
Auditul public extern a fost planificat şi efectuat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi (ISSAI 100, ISSAI 400 şi ISSAI 4000)3.
______________________________________
3 Hotărârea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”; Hotărârea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014 “Cu privire la aplicarea Liniilor Directoare de Audit (ISSAI 1000-9999) în cadrul auditului public”.
Examinând Raportul de audit prezentat, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţa publică, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
Comisia Electorală Centrală, în calitate de organ de stat independent, al cărei obiectiv fundamental constă în realizarea politicii electorale, coordonează activitatea tuturor organelor electorale în vederea pregătirii şi desfăşurării alegerilor, constituie circumscripţiile electorale şi consiliile electorale de circumscripţie şi supraveghează activitatea acestor consilii, elaborează şi aprobă devizele de cheltuieli şi distribuie mijloacele financiare din contul bugetului de stat prevăzute pentru desfăşurarea alegerilor.
Conform legilor bugetare pe anii 2018 şi 2019, alocaţiile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare au constituit 106,3 mil. MDL, fiind executate cheltuieli de 88,0 mil. MDL, ca urmare nefiind valorificate 18,2 mil. MDL, din care 16,1 mil. MDL în anul 2019. Concomitent, în anul 2019, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene i-au fost alocate 7,8 mil. MDL pentru activitatea birourilor electorale peste hotarele ţării, nivelul de executare a cheltuielilor constituind 3,9 mil. MDL, sau 50% din alocaţii.
În opinia echipei de audit privind conformitatea gestionării mijloacelor financiare de către Comisia Electorală Centrală, bazată pe activităţile de audit efectuate, se relevă că managementul execuţiei cheltuielilor pentru desfăşurarea alegerilor a fost afectat de nerespectarea normelor de reglementare a disciplinei financiar-bugetare, precum şi de lipsa controlului intern corespunzător. Aceste aspecte au condiţionat nereguli şi incertitudini în utilizarea mijloacelor financiare pentru retribuirea muncii, efectuarea achiziţiilor publice, trecerea la cheltuieli a bunurilor materiale, ţinerea evidenţei contabile de către organele electorale inferioare etc.
Neelaborarea unui cadru regulator şi a unor norme aferente proceselor de planificare, elaborare şi aprobare a devizelor de cheltuieli pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor a influenţat estimarea necesităţilor de resurse şi a condus la aprobarea exagerată a limitelor de alocaţii de la bugetul de stat. Neconformităţile constatate la compartimentul cheltuieli de personal însumează 2,8 mil. MDL, iar eficienţa utilizării mijloacelor financiare în sumă de 12,0 mil. MDL pentru achiziţia unor bunuri şi servicii a fost afectată.
Auditul public extern a relevat neconformităţi şi deficienţe la gestionarea mijloacelor financiare de către organele electorale inferioare, precum şi un nivel scăzut de organizare şi ţinere a evidenţei contabile, la fel şi de raportare financiară. În contextul expus, se menţionează lipsa pârghiilor de verificare şi de responsabilizare a acestora din partea Comisiei Electorale Centrale.
Concomitent, se evidenţiază necesitatea conformării Comisiei Electorale Centrale la prevederile legale4, pentru respectarea regulilor şi principiilor generale de organizare a controlului financiar public intern şi asigurarea gestionării conforme a resurselor încredinţate, pe baza principiilor bunei guvernări, prin implementarea sistemului de control intern managerial şi a activităţii de audit intern.
______________________________________
4 Legea nr.229 din 23.09.2010 privind controlul financiar public intern.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului asupra gestionării mijloacelor financiare alocate pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, anexat la prezenta Hotărâre.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:
2.1 Comisiei Electorale Centrale, pentru informare şi aprobarea unui plan de acţiuni în vederea implementării recomandărilor expuse în Raportul de audit;
2.2 Ministerului Finanţelor, în comun cu Comisia Electorală Centrală, pentru asigurarea estimării reale a necesităţilor de cheltuieli destinate organizării şi desfăşurării alegerilor, în vederea excluderii supraestimării acestora, cu o posibilă rectificare a limitei de alocaţii nevalorificate;
2.3 Procuraturii Generale, pentru informare şi o posibilă autosesizare, conform competenţelor, privind constatările expuse în Raportul de audit, în particular în punctele: 4.4, 4.5, 4.6 şi 4.8;
2.4 Guvernului şi Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare.
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Curtea de Conturi va fi informată în termen de 6 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.1 şi 2.2 din prezenta Hotărâre.
5. Hotărârea şi Raportul auditului asupra gestionării mijloacelor financiare alocate pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1-95).
| PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI | Marian LUPU |
| Nr.76. Chişinău, 17 decembrie 2019. | |