Hotărâre nr.8 din 06.02.2026 cu privire la Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.12 din 29 martie 2021 "Cu privire la Raportul auditului conformităţii asupra procesului bugetar şi gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială satul Ghidighici în anii 2019 şi 2020"
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor
înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.12 din 29 martie 2021 "Cu privire la
Raportul auditului conformităţii asupra procesului bugetar şi gestionării
patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială
satul Ghidighici în anii 2019 şi 2020"
nr. 8 din 06.02.2026
(în vigoare 26.02.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 96-99 art. 6 din 26.02.2026
* * *
Curtea de Conturi, întrunită în şedinţă video, cu participarea dnei Hristina Jabinschi, consultantă principală, Direcţia managementul funcţiei publice, Cancelaria de Stat; dnei Svetlana Plăcintă, consultantă principală, Direcţia administraţie publică centrală, Cancelaria de Stat; dnei Ana Ionaş, consultantă principală, Direcţia administraţie publică locală şi coordonarea activităţii oficiilor teritoriale, Cancelaria de Stat; dlui Ion Prisăcaru, consultant principal, Direcţia administraţie publică locală şi coordonarea activităţii oficiilor teritoriale, Cancelaria de Stat; dlui Ion Iaconi, şef al Direcţiei bugetelor locale din cadrul Direcţiei generale politici şi sinteză bugetară, Ministerul Finanţelor; dnei Steluţa Guţu, şefă a Direcţiei impozite locale şi alte venituri, Serviciul Fiscal de Stat; dnei Victoria Calmîş, primăriţă a satului Ghidighici; dnei Maria Gorodişteanu, viceprimăriţă a satului Ghidighici, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a), art.31 alin.(5) şi art.32 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1 (cu modificările ulterioare), a examinat Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.12 din 29 martie 2021 "Cu privire la Raportul auditului conformităţii asupra procesului bugetar şi gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială satul Ghidighici în anii 2019 şi 2020".
__________________________________
1Legea nr.260 din 07.12.2017 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova (în continuare – Legea nr.260/2017).
Misiunea de follow-up a fost desfăşurată în baza Programelor activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anii 20252 şi 20263, având drept scop evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.12/20214, precum şi a impactului obţinut în urma implementării acestora.
__________________________________
2Hotărârea Curţii de Conturi nr.63 din 17.12.2024 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2025".
3Hotărârea Curţii de Conturi nr.93 din 23.12.2025 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2026".
4Hotărârea Curţii de Conturi nr.12 din 29.03.2021 "Cu privire la Raportul auditului conformităţii asupra procesului bugetar şi gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială satul Ghidighici în anii 2019 şi 2020".
Activitatea de audit a fost realizată în conformitate cu Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI, aplicat de Curtea de Conturi5.
__________________________________
5Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".
Examinând Raportul misiunii de follow-up, precum şi explicaţiile suplimentare ale persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţa publică, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
În perioada 2021-2025, autoritatea administraţiei publice locale a satului Ghidighici a întreprins unele măsuri orientate spre remedierea deficienţelor şi observaţiilor de audit identificate în cadrul misiunii precedente. Acţiunile realizate au contribuit, într-o anumită măsură, la îmbunătăţirea gestionării procesului bugetar şi a administrării patrimoniului public.
Totodată, misiunea de follow-up a remarcat menţinerea şi în perioada de referinţă a unor deficienţe şi disfuncţionalităţi identificate anterior, în special privind evidenţa şi evaluarea bunurilor imobile, administrarea fondului funciar, gestionarea contractelor de arendă şi asigurarea încasării veniturilor aferente. Persistenţa acestor deficienţe afectează transparenţa, competitivitatea şi conformitatea utilizării fondurilor publice, evidenţiind necesitatea consolidării sistemului de control intern managerial şi responsabilizării factorilor de decizie.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.10 lit.a1), art.14 alin.(2), art.15 lit.d), art.34 alin.(21) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260/2017, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.12 din 29 martie 2021 "Cu privire la Raportul auditului conformităţii asupra procesului bugetar şi gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială satul Ghidighici în anii 2019 şi 2020", anexat la prezenta Hotărâre.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul misiunii de follow-up se remit:
2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare pentru control al finanţelor publice;
2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;
2.3. Guvernului Republicii Moldova, prin intermediul Cancelariei de Stat, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării asigurării implementării recomandărilor de audit.
3. Se reiterează, cu reformulare, şi se completează, după caz, recomandările de audit anterioare neimplementate sau implementate parţial, înaintate Consiliului şi Primarului satului Ghidighici, după cum urmează:
3.1. Să aprobe şi să aplice metodologia internă de determinare şi calcul al valorii estimative a bunurilor imobile situate pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, prin stabilirea parametrilor de evaluare necesari impozitării, cu asigurarea evaluării efective a bunurilor identificate şi înregistrarea acestora în evidenţa fiscală automatizată SIA SCITL, în vederea extinderii bazei impozabile (pct. 4.3.);
3.2. Să asigure atribuirea drepturilor de folosinţă asupra terenurilor proprietate publică în condiţiile legii, inclusiv prin organizarea licitaţiilor publice, să întreprindă măsuri privind terenurile ocupate abuziv şi să asigure încasarea creanţelor aferente arendei/folosinţei terenurilor proprietate publică (pct. 4.3.);
3.3. Să asigure funcţionarea efectivă a sistemului de planificare şi monitorizare a achiziţiilor publice, prin întocmirea unui Plan anual de achiziţii complet, corelat cu bugetul aprobat şi actualizat pe parcursul anului, precum şi prin monitorizarea executării contractelor şi a respectării procedurilor aplicabile tuturor categoriilor de achiziţii, în corelare cu Planul anual, astfel încât să fie prevenită includerea în contracte a bunurilor sau serviciilor neplanificate ori estimate necorespunzător (pct. 4.5.);
3.4. Să asigure implementarea şi funcţionarea unui sistem de control intern managerial pentru managementul resurselor umane, care să permită justificarea instituirii funcţiilor suplimentare, verificarea şi documentarea timpului efectiv lucrat şi a îndeplinirii atribuţiilor corespunzătoare fiecărei funcţii (pct. 4.6.);
3.5. Să asigure elaborarea şi aprobarea unui Regulament de salarizare a personalului, care să stabilească un cadru normativ intern clar, unitar şi conform prevederilor legale în vigoare privind salarizarea personalului (pct. 4.6.);
3.6. Să asigure elaborarea şi avizarea statelor de personal de către Cancelaria de Stat, în conformitate cu cadrul normativ în vigoare, pentru a garanta legalitatea, transparenţa şi controlul administrativ eficient al resurselor umane (pct. 4.6.);
3.7. Să asigure evaluarea bunurilor imobile proprietate publică ale UAT şi înregistrarea drepturilor patrimoniale asupra acestora în Registrul bunurilor imobile, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil (pct. 4.7.);
3.8. Să actualizeze şi să aprobe Statutul ÎM "Ghidighici - Service", cu includerea obligatorie a tuturor documentelor şi informaţiilor aferente patrimoniului transmis în gestiune, inclusiv componenţa bunurilor, drepturile întreprinderii asupra acestora şi datele cadastrale ale terenurilor utilizate, cu corelarea corespunzătoare şi reflectarea acestora în evidenţa contabilă la nivelul atât al întreprinderii, cât şi al fondatorului (pct. 4.8.).
4. Procuraturii Generale, în temeiul prevederilor art.15 lit.i1) din Legea nr.260/2017, pentru examinarea, conform competenţelor, a constatărilor expuse în pct.4.3. din Raportul misiunii de follow-up, referitor la arenda terenurilor proprietate publică, neasigurarea încasării plăţilor aferente şi ocuparea abuzivă a acestora.
5. Prin prezenta Hotărâre, se exclude din regim de monitorizare Hotărârea Curţii de Conturi nr.12 din 29 martie 2021 "Cu privire la Raportul auditului conformităţii asupra procesului bugetar şi gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială satul Ghidighici în anii 2019 şi 2020", ca urmare a implementării recomandărilor, pierderii actualităţii sau, după caz, reiterării, reformulării, completării ori readresării acestora.
6. Prezenta Hotărâre intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată, prin cerere prealabilă, la Curtea de Conturi a Republicii Moldova (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 69, MD-2001, mun. Chişinău), în termen de 30 de zile de la data publicării.
7. Curtea de Conturi va fi informată trimestrial, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri, despre acţiunile întreprinse pentru executarea punctului 3 din prezenta Hotărâre.
8. Hotărârea şi Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.12 din 29 martie 2021 "Cu privire la Raportul auditului conformităţii asupra procesului bugetar şi gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială satul Ghidighici în anii 2019 şi 2020" se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).
| PREŞEDINTĂ | Tatiana ŞEVCIUC |
| Nr.8. Chişinău, 6 februarie 2026. | |