Hotărîre nr.1 din 19.01.98 privind aprobarea raportului despre exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1997

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind aprobarea raportului despre exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1997 Nr.1 din 19.01.98 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.9/7 din 05.02.1998 * * * ÎN NUMELE REPUBLICII MOLDOVA Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător Nicolae OSMOCHESCU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea judecătorilor-asistenţi Ion Anton, Ion Bot, Aurel Chistruga, Olga Poalelungi, Elena Safaleru, Ilie Şevciuc, şefului Secretariatului Vitalie Modrîngă, Ludmilei Zadorojnîi, grefier, în conformitate cu prevederile art.10 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.80 din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă raportul despre exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1997 şi H O T Ă R Ă Ş T E: 1. Se aprobă raportul despre exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1997. 2. Raportul se expediază Parlamentului Republicii Moldova, Preşedintelui Republicii Moldova şi Consiliului Superior al Magistraturii. 3. Prezenta Hotărîre este definitivă, împreună cu raportul se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinau, 19 ianuarie 1998. Nr. 1. R A P O R T despre exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1997 Raportul se prezintă în conformitate cu prevederile art.10 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.80 din Codul jurisdicţiei constituţionale. În anul 1997 Curtea Constituţională - unica autoritate de jurisdicţie constituţională, a continuat să activeze în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei. A crescut vădit numărul de sesizări, parvenite pe adresa Curţii. Dacă în 1996 au fost 28 de sesizări, în 1997 - 64, numărul lor crescînd de mai mult de două ori. Subiecţii sesizărilor au solicitat: un aviz asupra iniţiativei de revizuire a Constituţiei, interpretarea Constituţiei - 8 sesizări; exercitarea controlului privind constituţionalitatea: a 22 legi,5 hotărîri şi 2 regulamente, adoptate de Parlament, 4 decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova, 17 hotărîri şi 2 dispoziţii ale Guvernului. A fost solicitată validarea a 5 deputaţi în Parlament. Curtea Constituţională a fost sesizată de Preşedintele Republicii Moldova cu 3 sesizări, de deputaţii şi fracţiunile parlamentare - cu 54 sesizări şi de Curtea Supremă de Justiţie - cu 7 sesizări. În fond au fost soluţionate 33 sesizări (inclusiv 4 sesizări din 1996), s-au pronunţat 40 hotărîri (inclusiv 8 hotărîri asupra problemelor ce ţin de competenţa funcţională a Curţii), 14 decizii şi a fost emis un aviz. Prin aviz Curtea s-a pronunţat asupra iniţiativei unui grup de deputaţi în Parlament de a revizui Constituţia, iar prin 4 hotărîri au fost interpretate unele dispoziţii ale Constituţiei. Au fost recunoscute neconstituţionale integral sau unele prevederi din 9 legi, din 2 hotărîri ale Parlamentului, din 5 decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova şi din 9 hotărîri ale Guvernului. I. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR, REGULAMENTELOR ŞI HOTĂRÎRILOR PARLAMENTULUI (art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie) La sesizările Curţii Supreme de Justiţie şi domnului Victor Cecan, deputat în Parlament, Curtea Constituţională a exercitat controlul constituţionalităţii articolelor 5, 20, 24 - 27, II din Dispoziţii finale şi tranzitorii ale Legii nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii şi a Hotărîrii Parlamentului nr.362-XIII din 3 februarie 1995 despre Consiliul Superior al Magistraturii. În hotărîrea adoptată pe marginea sesizării Curtea a subliniat că dispoziţiile art.114 şi 116 alin.(1) din Constituţie stabilesc principiul independenţei judecătorilor, principiu în afara căruia nu se poate vorbi de o autentică activitate de înfăptuire a justiţiei. Curtea a recunoscut neconstituţionalitatea art.5, art.20 alin.(1), stipulărilor "sau sesizat de ministrul justiţiei sau, după caz de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie" din art.20 alin.(4), art.26 alin.(1), art.27, art.II şi III din Dispoziţii finale şi tranzitorii din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii şi art.3 alin. doi din Hotărîrea Parlamentului despre Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, Curtea a constatat că art.24 şi 25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, art.1, 2, art.3 alin.unu, art.4, 6, 7 din Hotărîrea Parlamentului despre Consiliul Superior al Magistraturii sînt constituţionale. Curtea Supremă de Justiţie a sesizat Curtea Constituţională privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii bugetului de stat pe anul 1997 (nr.1127-XIII din 21 martie 1997) şi Legii nr.544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului", pe motiv că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale despre separaţia puterilor în stat şi independenţa justiţiei. În sesizare s-a menţionat că prin Legea bugetului de stat pe anul 1997 (art.48) a fost suspendată acţiunea actelor legislative în partea care prevede acordarea de credite de la bugetul de stat, inclusiv acţiunea art.30 din Legea cu privire la statutul judecătorului. Prin aceasta au fost îngrădite independenţa judecătorilor neasiguraţi cu spaţiu locativ şi posibilitatea realizării prevederilor art.116 din Constituţie. Autorul sesizării a mai menţionat că prevederile art.27 alin.(2) lit.c) din Legea bugetului de stat pe anul 1997, care stipulează că 50 la sută din suma amenzilor aplicate de judecători în cauzele administrative şi penale se lasă pentru anul 1997 la dispoziţia Ministerului Justiţiei pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a instanţelor judecătoreşti, contravin principiului constituţional al independenţei şi imparţialităţii judecătorului la efectuarea justiţiei, deoarece la aplicarea măsurilor de pedeapsă în cauzele indicate judecătorii sînt nevoiţi în mod indirect să aplice sancţiuni băneşti sporite pentru a-şi asigura condiţii adecvate de lucru. În hotărîrea sa Curtea a subliniat că este inadmisibil de a limita garanţiile independenţei judecătorului şi a considerat neconstituţional art.48 din Legea bugetului de stat pe anul 1997. Art.121 alin.(2) din Constituţie prevede că indemnizaţiile şi alte drepturi ale judecătorilor sînt stabilite prin lege, au un caracter imperativ şi nu pot fi supuse unei interpretări extensive. Prin urmare, stabilirea garanţiilor de asiguare materială şi socială a judecătorilor şi aprobarea regulamentului prin care se stabilesc indemnizaţii judecătorului nu ţin de competenţa Guvernului. Indemnizaţiile judecătorilor trebuie să fie stabilite prin lege organică, ceea ce este în deplină concordanţă cu principiul garanţiei independenţei judecătorului. Din motivele menţionate Curtea a declarat neconstituţională şi Hotărîrea Guvernului nr.191 din 1 aprilie 1996 "Cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de stabilire şi plată a indemnizaţiei lunare viagere judecătorilor demisionaţi şi pensionaţi". Prevederile art.27 alin.(2) lit.c) din Legea bugetului de stat pe anul 1997 au fost declarate constituţionale. Tot la sesizarea Curţii Supreme de Justiţie Curtea Constituţională a supus controlului constituţionalităţii pct.8 al Anexei "Lista categoriilor de persoane cărora li se atribuie locuinţe din fondul special" la Legea nr.982-XIII din 19 februarie 1996 "Cu privire la fondul locativ cu statut special". Norma sesizată aduce atingere garanţiilor independenţei judecătorului, stabilite în art.116 din Constituţie, ceea ce conduce la încălcarea art.6 din Constituţie în partea ce ţine de separarea puterilor în stat. Potrivit Legii menţionate, judecătorii, la fel ca şi funcţionarii publici, fac parte din categoria de persoane, care, în conformitate cu art.12 din Lege, în termen de 3 luni de la data încetării exercitării funcţiei elective sau desemnate sînt obligaţi să elibereze locuinţa din fondul special. Curtea a considerat că legislatorul, stabilind norme, care permit îngrădirea dreptului judecătorului la asigurarea cu spaţiu locativ, indiferent de temeiul încetării exercitării funcţiei de judecător, a adus atingere garanţiilor independenţei judecătorului, proclamate în articolele 114 şi 116 din Constituţie şi, ca urmare, a declarat neconstituţional punctul 8 al Anexei la Legea nr.982-XIII din 19 septembrie 1996. La sesizarea Curţii Supreme de Justiţie Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art.97 alin.4 din Codul de procedură penală, care în practica aplicării lor limitau posibilitatea de a ataca în instanţa judecătorească ordonanţa privind refuzul de a porni procesul penal. La sesizarea domnilor Mihai Ghimpu, Lidia Istrati , Ala Mîndîcanu, Semion Certan şi Andrei Iuri-Apostol, deputaţi în Parlament, a fost recunoscută neconstituţională sintagma "...însă nu mai tîrziu de douăsprezece ore din momentul reţinerii sau arestării" din dispoziţiile art.43 alin.1 din Codul de procedură penală, din motiv că nu corespunde art.25 alin.(1) din Constituţie, care prevede că celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivul reţinerii sau al arestării, iar învinuirea - în cel mai scurt timp. Celelalte articole sesizate (art.43 alin.1-3, cu excepţia sintagmei menţionate, art.46 pct.5, sintagma "...dacă aceştia participă la proces" din art.195/2 alin.4, precum şi prevederile art.195/2 alin.5 din Codul de procedură penală) au fost recunoscute constituţionale. Au fost supuse controlului constituţionalităţii art.302 alin.1 pct.4 din Codul de procedură penală, şi art.327 alin.1 pct.5 din Codul de procedură civilă (la sesizarea domnului Mihail Sidorov, deputat în Parlament). În opinia autorului sesizării, articolele numite lezează drepturile cetăţenilor la apărarea judiciară în instanţele de apel şi sînt în contradicţie cu art.20 alin.(1) şi (2) din Constituţie. Considerînd că decizia instanţei de apel despre remiterea cauzei pentru rejudecare, prevăzută în articolele sesizate, se referă la procedura de examinare a cauzelor civile şi penale şi nu se referă la probleme de drept material, care ar aduce la atingerea nemijlocită a intereselor cetăţenilor, Curtea le-a recunoscut constituţionale. La sesizarea domnilor Vasile Nedelciuc, Alexandru Moşanu, Valeriu Matei, deputaţi în Parlament, Curtea a supus controlului constituţionalităţii art.4 şi art.9, Anexele nr.2 şi nr.4, în partea ce ţine de cheltuielile pentru susţinerea organizaţiilor obşteşti ale veteranilor din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1997 nr.1131-XIII din 26 martie 1997 şi a declarat neconstituţională sintagma "Cheltuieli pentru susţinerea activităţii organizaţiilor obşteşti ale veteranilor" din Anexele nr.2 şi nr.4 la Legea sesizată. Curtea a constatat că normele constituţionale (art.42, 43, 130, 131 din Constituţie) nu conţin dispoziţii imperative, ce ar nominaliza subiecţii abilitaţi să utilizeze Fondul Social, după cum se prevede în Legea contestată. Determinarea şi specificarea instituţiilor respective (statale sau obşteşti) cu drept de a utiliza fondurile, prevăzute la art.3 din Legea citată, ţine de competenţa legislativului. Pentru aceste considerente Curtea a concluzionat că problema abordată privind controlul constituţionalităţii art.4 din Legea bugetlui asigurărilor sociale de stat pe anul 1997 nu ţine de competenţa Curţii şi a sistat procesul în această parte. Examinînd sesizarea aceloraşi deputaţi privind controlul constituţionalităţii art.58 alin.(3) din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, Curtea de asemenea a sistat integral procesul, dat fiind că problemele abordate nu ţin de competenţa Curţii. La sesizarea aceloraşi deputaţi, Curtea a recunoscut neconstituţuională sintagma "... cu condiţia că se vor stabili în localitatea respectivă" din art.12 alin.patru subalin.nouă din Codul funciar, care prevede atribuirea cotelor de teren persoanelor care au adus pămînt în gospodăriile colective, dar nu lucrează în ele, - cu condiţia stabilirii lor în localitatea respectivă. Aceasta este o restricţie faţă de proprietarii cotelor de teren în exerciţiul dreptului lor la libera alegere a domiciliului şi a reşedinţei. Prin Legea nr.1069-XIII din 26 decembrie 1996 Parlamentul a completat art.5 din Legea privatizării fondului de locuinţe, conform căruia căminele, aflate la balanţa instituţiilor de ocrotire a sănătăţii, au fost excluse din procesul de privatizare. La sesizarea deputatului Victor Cecan Curtea a declarat dispoziţiile legii menţionate neconstituţionale, dat fiind că ele încălcau flagrant art.16 alin.(2) din Constituţie, care consfinţeşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. La 5 iulie 1996 Parlamentul, prin Hotărîrea sa nr.912-XIII, l-a revocat înainte de termen pe domnul Aurel Cepoi din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru control şi petiţii. Dat fiind că această revocare s-a efectuat cu nerespectarea procedurilor legale stabilite prin art.64 alin.(3) din Constituţie, Curtea a decis că şi această hotărîre este neconstituţuională. Hotărîrea Parlamentului nr.903-XIII din 27 iunie 1996 "pentru completarea punctului 1 din Hotărîrea Parlamentului nr.638-XII din 10 iulie 1991 "Cu privire la trecerea întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de subordonare unională, amplasate pe teritoriul republicii, în jurisdicţia Republicii Moldova", sesizată de deputatul Victor Cecan, a fost declarată constituţuională. Curtea a considerat că, adoptînd hotărîrea în cauză, Parlamentul nu a făcut altceva decît să repare o greşeală comisă anterior şi a readus în proprietatea statului bunuri ce îi aparţin de drept. Au fost declarate constituţionale şi prevederile art.73 alin.(4), art.74 şi 75 din Regulamentul Parlamentului, care se referă la unele aspecte ce ţin de promulgarea legilor de către Preşedintele Republicii Moldova şi modalitatea de votare a legilor (sesizarea deputatului Vladimir Solonari). II. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII DECRETELOR PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA (art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie) La sesizările deputaţilor Valentin Dolganiuc, Ion Neagu, Eugen Gîrlă şi Petru Poiată, Curtea a exercitat controlul constituţionalităţii a două decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova din 7 aprilie 1997 - nr.116-II "Cu privire la Departamentul pentru Combaterea Crimei Organizate şi Corupţiei", prin care a fost aprobat Regulamentul acestui Departament, şi nr.117-II, prin care Nicolae Alexei a fost numit în funcţia de şef al Departamentului. Conform Decretului şi Regulamentului respectiv Departamentul a fost înfiinţat de către Guvern pe lîngă Ministerul Afacerilor Interne (MAI), fiind subordonat administrativ şefului statului, iar operativ - MAI. Departamentul a fost instituit ca un organ special de cercetare penală şi anchetă preliminară în cauzele ce ţin de crima organizată şi de corupţie. În exercitarea atribuţiilor Departamentul a fost învestit cu dreptul să culeagă informaţii, să urmărească vizual, să urmărească şi să se documenteze cu ajutorul mijloacelor tehnice moderne, să controleze coletele poştale, să intercepteze convorbirile telefonice şi alte convorbiri, să culeagă informaţii de la canalele tehnice de comunicaţii etc. Art.2 din acest Decret obliga Guvernul să prezinte Parlamentului propuneri pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr.45-XIII din 12 aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigaţii şi să facă modificări în structura şi statele de personal ale MAI, impuse de preluarea de către Departamentul menţionat a atribuţiilor de combatere a crimei organizate şi corupţiei. Decretele au fost contestate de deputaţi pe motiv că prin emiterea acestora au fost încălcate raporturile constituţionale dintre puterea legislativă şi cea executivă, prevăzute în art.6 din Constituţie, iar Departamentului i-au fost atribuite un şir de drepturi, care, prin derogare de la legislaţie, lezează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, consfinţite de Constituţie. Numirea dlui Nicolae Alexei în funcţia de şef al Departamentului de către Preşedintele republicii contravine art.88 lit.d) din Constituţie, care prevede că Preşedintele numeşte în funcţii publice doar în condiţiile prevăzute de lege. Considerînd indiscutabilă necesitatea întreprinderii unor măsuri organizatorice, economico-financiare şi de drept pentru combaterea crimei organizate şi corupţiei, Curtea a menţionat, însă, că aceste măsuri trebuie să fie luate numai în limitele şi în condiţiile legii. Curtea a mai menţionat că Departamentul creat a devenit o nouă autoritate centrală specializată, care urma să exercite funcţii publice de interes naţional. Decretul prevedea, de fapt, reorganizarea structurii şi modificarea funcţiilor MAI, a cărui activitate este orientată spre ocrotirea drepturilor şi libertăţilor omului. Curtea a constatat că aplicarea dispoziţiilor art.7 din Regulament ar fi dus la restrîngerea exerciţiunii acestor drepturi, inclusiv a dreptului la siguranţa persoanei, la viaţa intimă, familială şi privată, la inviolabilitatea domiciliului, la secretul corespondenţei (art.27, 28, 29, 30 din Constituţie) şi a declarat neconstituţionale decretele contestate, precum şi Hotărîrea Guvernului nr.479 din 26 mai 1997 "Cu privire la Departamentul pentru Combaterea Crimei Organizate şi Corupţiei", care depinde întru totul de constituţionalitatea acestor decrete. A fost supus controlului constituţionalităţii şi Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.10-II din 22 ianuarie 1997 "Cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice", contestat de deputaţii Valeriu Matei, Nicolae Andronic şi Ion Suruceanu, precum şi Hotărîrea Guvernului nr.28 din 3 februarie 1997 despre acţiunile imediate de realizare a decretului menţionat. Curtea a constatat că atît decretul Preşedintelui, cît şi hotărîrea Guvernului nu conţin norme, care ar modifica legislaţia în vigoare privind salarizarea şi asigurarea cu pensii de stat. Termenele stabilite pentru achitarea restanţelor la pensii nu constituie o modificare a periodicităţii plăţii acestora, stabilite prin lege, şi nu pot fi considerate nici ca o îngheţare temporară a plăţilor respective. Conţinutul acestor acte normative demonstrează că ele urmăresc doar scopul de a mobiliza instituţiile statale respective să întreprindă acţiunile ce se impun, pentru a-şi onora obligaţiunile privind achitarea în modul stabilit de legislaţie a salariilor şi pensiilor, precum şi a restanţelor la pensii şi salarii ce s-au acumulat în anii 1994-1996. Pentru considerentele expuse Curtea a recunoscut constituţionale art.1 alin.2 lit.a) din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.10-II din 22 ianuarie 1997 şi pct.5 alin.4 şi 5 din Hotărîrea Guvernului nr.28 din 3 februarie 1997. Constituţional a fost declarat şi Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.371-II din 18 noiembrie 1997 "Privind stabilirea datei pentru alegerea Parlamentului". Temei pentru examinare a servit sesizarea deputatului Victor Cecan, care consideră că stabilirea datei alegerilor este un element al organizării şi desfăşurării alegerilor în Parlament, lucru care, potrivit art.72 alin.(3) lit.a) din Constituţie, se reglementează prin lege organică, şi, prin urmare, ţine de atribuţiile Parlamentului. Autorul sesizării menţionează, de asemenea, că Legea nr.1609-XII din 14 octombrie 1993 privind alegerea Parlamentului, la care face trimitere Preşedintele republicii întru motivarea emiterii acestui decret, nu este o lege organică, - ea a fost adoptată pînă la intrarea în vigoare a noii Constituţii şi a încetat să funcţioneze ca neavînd puterea juridică necesară. În afară de aceasta, stabilind în Decret unele măsuri ce ţin de desfăşurarea şi organizarea alegerilor, Preşedintele republicii prin acest act şi-a depăşit limitele atribuţiilor, arogîndu-şi atribuţiile Parlamentului. În hotărîrea sa Curtea a constatat că legiuitorul, la adoptarea Constituţiei, în situaţia în care s-a creat un conflict temporar de legi, a stabilit că "Legile şi celelalte acte normative rămîn în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei Constituţii", iar organele respective "în decursul unui an de la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii, vor examina conformitatea legislaţiei cu Constituţia şi vor prezenta Parlamentului propuneri respective". Dat fiind faptul că în perioada de după intrarea în vigoare a Constituţiei şi pînă la emiterea Decretului contestat, Parlamentul nu şi-a expus poziţia referitor la compatibilitatea prevederilor Legii nr.1609-XII din 14 octombrie 1993 cu prevederile Constituţiei, Curtea a conchis că Legea respectivă la momentul adoptării Decretului era în vigoare şi aplicabilă. Totodată, sintagma "Comisia Electorală Centrală" din art.3 al Decretului a fost declarată neconstituţională. III. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII HOTĂRÎRILOR ŞI DISPOZIŢIILOR GUVERNULUI (art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie) La 6 octombrie 1995 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.677 "Cu privire la majorarea salariilor angajaţilor în sfera bugetară şi a pensiilor cetăţenilor". Conform pct.2 din hotărîrea menţionată Guvernul a majorat, începînd cu 1 februarie 1996, cu 20 la sută cuantumul nominal al tuturor tipurilor de pensii, ţinînd cont de majorările efectuate anterior, păstrînd, totodată, compensaţiile deja stabilite. Însă la 30 ianuarie 1996 prin Hotărîrea nr.55 Guvernul a modificat pct.2 din Hotărîrea nr.677 din 6 octombrie 1995, sensul acestor modificări fiind precizarea, potrivit căreia pensiile pensionarilor încadraţi în cîmpul muncii, nu se majorează. Această hotărîre a fost contestată de Victor Beznoşcenco, deputat în Parlament. În hotărîrea sa Curtea a constatat că restricţia, stabilită prin Hotărîrea Guvernului nr.55 din 30 ianuarie 1996, nu are un suport juridic, care să derive din Legile cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova, asigurării cu pensii a militarilor, cu privire la indexarea veniturilor băneşti ale cetăţenilor, a salarizării, şi astfel îngrădeşte dreptul legal al cetăţenilor angajaţi în cîmpul muncii de a beneficia de pensii în măsura în care beneficiază cetăţenii neangajaţi în cîmpul muncii. Această restricţie contravine art.54 din Constituţie, prin care se stabileşte că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, sănătăţii ori a moralei publice, drepturilor şi libertăţilor. Deci, Curtea a declarat dispoziţiile pct.2 din Hotărîrea Guvernului nr.677 din6 octombrie 1995 (Rn redacîia Hot?rRrii nr.55 din 30 ianuarie 1996), Rn partea care prevede restricîii la majorarea pensiilor pensionarilor încadraţi în cîmpul muncii, neconstituţionale. În contradicţie cu un şir de acte normative a fost adoptată şi Hotărîrea Guvernului nr.646 din 16 septembrie 1995 "Cu privire la aprobarea Regulamentului provizoriu privind confiscarea, utilizarea sau nimicirea producţiei şi materiei prime alimentare ce prezintă pericol pentru sănătatea populaţiei şi mediul ambiant". Regulamentul menţionat determina temeiul, condiţiile şi modul de confiscare forţată de la proprietar a producţiei şi materiei prime alimentare comercializate fără compensare şi transformarea lor în proprietate de stat. Regulamentul a dat de asemenea definiţia noţiunii de "comercializare ilicită a producţiei şi materiei prime alimentare", care subînţelege comercializarea producţiei menţionate în locuri şi de către persoane neautorizate, în lipsa documentelor ce confirmă provenienţa, calitatea şi inofensivitatea lor pentru sănătatea consumatorilor şi mediul înconjurător etc. Producţia alimentară, recunoscută în conformitate cu pct.2-4 din Regulament la momentul stabilirii comercializării drept ilicită în baza unui proces-verbal, se confiscă. Curtea Constituţională a recunoscut această hotărîre a Guvernului neconstituţională. La sesizarea deputatului Vladimir Solonari, Curtea a exercitat controlul constituţionalităţii pct.10 din Regulamentul cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.376 din 6 iunie 1995 "Cu privire la măsurile suplimentare de realizare a Sistemului naţional de paşapoarte". Apreciind că prevederile sesizate din Regulamentul în cauză contravin unui şir de principii constituţionale, cum ar fi demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, Curtea a declarat pct.10 din Regulamentul menţionat, precum şi toate dispoziţiile care conţin locuţiunile "viză de domiciliu" şi "viză de reşedinţă" drept neconstituţionale. A fost declarată neconstituţională Hotărîrea Guvernului nr.454 din 14 mai 1997 "Privind unele încălcări ale legislaţiei de către Primăria municipiului Chişinău", hotărîre contestată de deputatul Ion Ungureanu. Prin această hotărîre s-a constatat că Primăria municipiului Chişinău, serviciile ei de resort, inclusiv de protecţie a mediului înconjurător, nu au respectat cerinţele legislaţiei privind modul de atribuire a terenurilor. Ca rezultat, pentru executarea lucrărilor de construcţie a restaurantului "McDonald"s" la intersecţia bulevardelor Dacia şi Decebal, au fost tăiaţi 30 de arbori, ceea ce a provocat revolta locatarilor din casele învecinate. Prin hotărîrea sa Guvernul a interzis orice activitate de pregătire a terenului pentru construcţia restaurantului, au fost avertizaţi primarul municipiului Chişinău şi conducerea Departamentului Protecţiei Mediului Înconjurător, considerînd inoportună activitatea de mai departe a viceprimarului şi a şefului Direcţiei generale arhitectură şi urbanism în funcţiile deţinute. Curtea a constatat că prin Hotărîrea nr.454 Guvernul şi-a arogat dreptul de gestionare directă a activităţii Primăriei municipiului Chişinău, ceea ce contravine prevederilor Constituţiei, reglementărilor actelor internaţionale, care consfinţesc principiile fundamentale de autonomie locală şi descentralizare a serviciilor publice. Neconstituţionale au fost declarate încă două hotărîri ale Guvernului, contestate de către deputaţii Valeriu Matei, Alexandru Moşanu şi Vasile Nedelciuc - nr.265 din 13 mai 1996 "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de angajare a salariaţilor în bază de acord" şi nr.178 din 27 februarie 1997 "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la condiţiile de muncă prin cumul" (ultima hotărîre a fost adoptată împreună cu Federaţia Generală a Sindicatelor din Moldova). Analizînd din punct de vedere juridic hotărîrea nr.265 din13 mai 1996 уi regulamentul în cauză, Curtea a conchis că actul guvernamental contravine prevederilor Constituîiei, Legii cu privire la Guvern şi Codului muncii. În al doilea caz, Curtea a constatat că legislaţia (art.102 alin.(2) din Constituţie, art.14 din Legea cu privire la Guvern, art.260 din Codul muncii) nu abilitează Guvernul cu reglementarea prin hotărîri a raporturilor juridice generale ale cumularzilor. Aprobînd actul normativ invocat, ce are putere de lege, Guvernul a încălcat principiul separării puterilor în stat. Neconstituţionale au fost declarate şi Hotărîrea Guvernului nr.389 din 25 aprilie 1997 "Cu privire la crearea Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat", precum şi Decretele Preşedintelui Republicii Moldova nr.147-II din 25 aprilie 1997 şi nr.215-II din 20 iunie 1997, prin care Vasile Drăgănel şi Vasile Filip au fost numiţi în funcţiile de şef şi, respectiv, şef adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat. Controlul constituţionalităţii acestor acte a fost efectuat la sesizările deputaţilor Nicolae Arteni, Eugen Grabovschi şi Eugen Rusu. În hotărîrea sa Curtea a stabilit că crearea şi funcţionarea Serviciului urmau să fie reglementate numai prin lege organică, şi nu prin Hotărîre a Guvernului. Curtea a mai menţionat că Preşedintele republicii, potrivit art.88 lit.d) din Constituţie, poate numi în funcţii publice numai în condiţiile prevăzute de lege. Deci, Constituţia a stabilit în mod expres pentru Preşedintele republicii temeiuri legale pentru numirea în funcţii publice. Cadrul legal nu-i permite Preşedintelui republicii să numească şefii Serviciului. Astfel, prin adoptarea decretelor menţionate, el şi-a arogat funcţiile Parlamentului, încălcînd art.6, art.66 şi art.88 lit.d) din Constituţie. Au fost recunoscute constituţionale integral prevederile a două hotărîri ale Guvernului. Una din ele este Hotărîrea nr.155 din 24 februarie 1997 "Privind "Centrul de modă" S.A.", contestată de deputaţii Victor Cecan şi Anatol Puică. Analizînd materialele dosarului, Curtea a considerat că, potrivit art.12 din Legea cu privire la Guvern, acesta are un şir de împuterniciri principale în domeniul economiei, inclusiv exercitarea, din însărcinarea Parlamentului, a funcţiilor de proprietar al patrimoniului statului, crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea tuturor tipurilor de proprietate şi, deci, este în drept, cu respectarea condiţiilor facultative şi de procedură, dacă acestea sînt stabilite prin lege, să realizeze toate elementele dreptului de proprietate: posesia, dispoziţia, folosirea. În cazul dat statul apare ca simplu acţionar, cu dreptul de a ceda pachetul său de acţiuni în contul datoriei de la o societate pe acţiuni, fondată cu participarea statului, către altă societate pe acţiuni, de asemenea fondată cu participarea statului. După cum s-a menţionat deja în compartimentul respectiv, în context cu Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.10-II din 22 ianuarie 1997 "Cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice" a fost recunoscut constituţional şi pct.5 alin.4 şi 5 din Hotărîrea Guvernului nr.28 din 3 februarie 1997 despre acţiunile imediate de realizare a decretului menţionat. IV. HOTĂRÎRI DE INTERPRETARE A CONSTITUŢIEI (art. 135 alin.1 lit. b) din Constituţie) Deputatul Victor Cecan a sesizat Curtea privind interpretarea art.135 alin.(1) lit.g) din Constituţie. În sesizare s-a menţionat că diferiţi subiecţi aplică în mod diferit procedeele de apreciere a neconstituţionalităţii actelor contestate şi că sintagma "rezolvă cazurile" şi expresia "Exercită la sesizare controlul constituţionalităţii" nu sînt identice. Curtea a constatat că, în conformitate cu art.135 alin.(2) din Constituţie şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie este în drept să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la controlul constituţionalităţii tuturor actelor prevăzute în art.135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, art.135 alin.(1) lit.g) fiind, însă, o competenţă specială a acesteia. În altă sesizare deputatul Victor Cecan a solicitat interpretarea art.114 din Constituţie sub aspectul dacă examinarea dosarelor administrative poate fi considerată drept înfăptuire a justiţiei şi dacă sînt în drept autorităţile publice sau alte organe centrale şi de specialitate ale statului, care nu fac parte din sistemul judecătoresc, să înfăptuiască justiţia în numele legii pe baza dosarelor administrative instrumentate. În sesizare se menţiona că un şir de contravenţii administrative sînt examinate de organele care nu au atribuţii de autoritate judecătorească. Aceste organe sînt în drept să aplice sancţiuni administrative, prevăzute de Codul cu privire la contravenţiile administrative. Parlamentul a restrîns dreptul unor organe, ce nu fac parte din sistemul judecătoresc, de a examina cauze administrative şi de a aplica sancţiuni administrative. Această activitate legislativă a Parlamentului nu este, însă, susţinută de unele autorităţi publice. Astfel, în Parlament au parvenit un şir de proiecte de legi cu privire la contravenţiile administrative, în care se propune restabilirea dreptului organelor extrajudecătoreşti de a examina dosarele administrative şi de a aplica sancţiuni administrative. Curtea a considerat că examinarea în fond de către instanţele judecătoreşti a cauzelor ce izvorăsc din raporturile juridice administrative, a cauzelor cu privire la contravenţiile administrative, precum şi examinarea plîngerilor şi protestelor împotriva deciziilor asupra cauzelor cu privire la contravenţiile administrative este o formă de înfăptuire a justiţiei. Totodată, hotărîrile organelor, care nu au atribuţii de autoritate judecătorească, luate asupra cauzelor cu privire la contravenţiile administrative nu constituie înfăptuirea justiţiei. Deputatul Vladimir Solonari a sesizat Curtea privind interpretarea art.74 alin.(1) şi (2) din Constituţie "Adoptarea legilor şi hotărîrilor", şi anume - votul cărei majorităţi de deputaţi, aleşi sau prezenţi, este necesar pentru aprobarea proiectului de lege organică în prima şi a doua lectură, în cazul în care pentru adoptarea legii sînt prevăzute trei lecturi, iar Parlamentul se pronunţă asupra proiectului de lege în a doua lectură printr-o hotărîre. În sesizare se menţionează că necesitatea interpretării art.74 din Constituţie este dictată de faptul apariţiei frecvente în practica parlamentară a problemei privind corespunderea procedurii existente de votare a legilor organice sensului valid al stipulărilor art.74 alin.(1) şi (2) din Constituţie. Curtea a menţionat că în cazul dat nu pot fi comparate sau contrapuse etapele adoptării legii organice, examinate în lectura respectivă, deoarece fiecare lectură a legii presupune acţiuni specifice dezbaterii proiectului de lege numai pentru lectura dată. Dezbaterile proiectului de lege organică în lecturile corespunzătoare se deosebesc în materie. În ansamblu, însă, lecturile formează un proces unic al procedurii de legiferare. Procedura de vot (art.74 alin.(1) şi (2) din Constituţie) prevede că legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, iar legile ordinare, hotărîrile şi alte acte - cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Proiectul de lege organică în prima lectură sau în lecturile ulterioare se aprobă prin hotărîrea Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi la şedinţă, iar în lectura finală legea organică se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Prin alte două sesizări ale deputatului Vladimir Solonari, a fost solicitată interpretarea art.61 alin.(2) şi (3), art.63 alin.(1), (2) şi (3), art.III Titlul VII Dispoziţii finale şi tranzitorii din Constituţie. În prima sesizare deputatul menţiona că prevederile art.61 alin.(2) şi art.66 lit.a) şi r), luate în ansamblu, permit să se conchidă că Parlamentul are dreptul să se autodizolve, adoptînd în acest sens o lege organică, deşi Constituţia nu prevede acest drept în mod expres. În a doua sesizare deputatul solicita interpretarea art.61 alin.(3) şi art.63 alin.(1), (2) şi (3) sub aspectele: de la ce dată începe durata mandatului Parlamentului - de la data alegerii sau de la data validării mandatelor de deputat de către Curtea Constituţională; care sînt împuternicirile Parlamentului, al cărui mandat a expirat, pînă la întrunirea legală a noii componenţe a Parlamentului. Curtea a constatat că durata mandatului Parlamentului se calculează începînd cu data cînd au loc alegerile deputaţilor în Parlament cu condiţia îndeplinirii dispoziţiilor art.62 din Constituţie privind validarea mandatului de deputat şi încetează după expirarea termenului de 4 ani de la data efectuării alegerilor parlamentare. Deci, durata mandatului Parlamentului ales începe din ziua alegerilor (27 februarie 1994) şi încetează după expirarea termenului de 4 ani (28 februarie 1998). Cît priveşte posibilitatea Parlamentului de a-şi înceta din proprie iniţiativă activitatea, Curtea consideră că, întrucît Constituţia prevede în mod expres încetarea mandatului de deputat în caz de demisie (art.69 alin.(2), în cazul unui dezacord sau al diferitelor disensiuni apărute în activitatea legislativului, dar care nu impun soluţionarea situaţiei prin modalitatea stabilită în art.85 din Constituţie, autodizolvarea Parlamentului înainte de expirarea mandatului nu este posibilă, decît în cazul în care fiecare deputat şi candidat supleant pe lista partidelor şi blocurilor electorale ce au participat la alegeri depun personal cereri de demisie, ceea ce ar conduce, de fapt, la lipsa cvorului necesar pentru adoptarea legilor. Nici un segment de timp din perioada de după expirarea mandatului precedent şi pînă la întrunirea Parlamentului nou ales nu poate fi echivalat cu prelungirea mandatului parlamentar, prevăzut în art.63 alin.(1) din Constituţie. În această perioadă Parlamentului îi sînt atribuite doar funcţii operative pentru a asigura continuitatea activităţii permanente. V. AVIZE ASUPRA INIŢIATIVELOR DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI (art. 135 alin. (1) lit. c) din Constituţie) La 17 martie 1997 Curtea Constituţională, la sesizarea unui grup de deputaţi în Parlament, a emis un aviz asupra proiectului de lege privind modificarea art.24 alin.(3), art.29 alin.(3) şi articolelor 25, 30, 54, 55, 93, 124 şi 125 din Constituţie, pe care grupul de deputaţi intenţiona să-l prezinte Parlamentului spre examinare. Curtea a menţionat că iniţiativa de revizuire a Constituţiei corespunde Legii Supreme a statului. Prin analiza conţinutului proiectului de lege s-a constatat că grupul de deputaţi în Parlament propune modificarea articolelor din Constituţie privind pedeapsa capitală, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei, restrîngerea exercitării unor drepturi sau a unor libertăţi, exercitarea drepturilor şi a obligaţiunilor, promulgarea legilor, rolul şi statutul procurorului. Astfel, proiectul de lege în cauză nu se referă la revizuirea dispoziţiilor din Constituţie privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi celor referitoare la neutralitatea permanentă a statului. Afară de aceasta, majoritatea modificărilor propuse de către iniţiatorii revizuirii Constituţiei nu îngrădesc drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiile acestora, fiind în concordanţă cu prevederile art.141 alin.(2) din Constituţie. Totodată, Curtea a stabilit că propunerea de a completa art.54 din Constituţie cu un alineat nou - (2) în sensul că în condiţii de război pot fi restrînse drepturile cetăţenilor prevăzute în art.47 alin.(1) din Constituţie, cu excepţia dreptului la locuinţă, contravine prevederilor art.142 alin.(2) din Legea Supremă. Şi propunerea de a modifica art.93 din Constituţie în sensul că legile adoptate de Parlament şi nepromulgate de Preşedintele Republicii Moldova pot fi supuse controlului constituţionalităţii, contravine prevederilor Constituţiei (art.135 alin.(1) lit.a). * * * * * În anul 1997 din diferite motive legale, Curtea a respins patru sesizări. Printre ele e şi sesizarea deputatului Andrei Diaconu, vicepreşedinte al Parlamentului, care, la propunerea unui grup de deputaţi, a solicitat avizul Curţii asupra problemelor ce se conţin în iniţiativa legislativă de desfăşurare a unui referendum republican. Grupul de deputaţi propunea de a include în ordinea de zi a unei şedinţe plenare a Parlamentului chestiunea privind desfăşurarea la 22 martie 1998 a referendumului, în cadrul lui urmînd să fie puse problemele denumirii, şi în viitor, conform Constituţiei, a limbii de stat a Republicii Moldova - "limba moldovenească" şi ca în şcolile de toate gradele să se predea istoria ţării noastre, denumită "Istoria Moldovei". Potrivit art.135 alin.(1) lit.d) din Constituţie, Curtea confirmă rezultatele referendumurilor republicane, această atribuţie fiind stipulată şi în Legea cu privire la Curtea Constituţională, precum şi în Codul jurisdicţiei constituţionale. Atribuţiile Curţii au un caracter exhaustiv şi nu prevăd avizarea prealabilă a problemelor supuse referendumului republican. Dat fiind faptul că soluţionarea problemei ce constituie obiectul sesizării nu ţine de competenţa Curţii, ea a fost respinsă. VI. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI Analiza sesizărilor examinate de Curtea Constituţională în 1997 demonstrează că în Republica Moldova continuă să aibă loc încălcarea principiului constituţional de bază al separării puterilor, cînd Parlamentul intervine în unele domenii de activitate ale Guvernului şi invers. Majoritatea sesizărilor au fost determinate anume de aceste motive şi, o mare parte a actelor legislative contestate au fost declarate neconstituţionale. Evident, pentru o ameliorare a situaţiei în acest domeniu, e necesar de a supune proiectele actelor legislative şi guvernamentale unor consultări şi expertize mai calificate, mai temeinice. Printre sesizările despre constituţionalitatea mai multor legi se evidenţiază sesizările privind constituţionalitatea unor prevederi din cîteva acte legislative, ce ţin exclusiv de statutul judecătorului şi a instanţelor judecătoreşti. În majoritatea lor ele au fost declarate neconstituţionale, dat fiind că acestea contravin principiilor constituţionale despre separarea puterilor în stat şi independenţei judecătorului. Trezeşte îngrijorare şi nelinişte tendinţa autorităţilor publice de a limita garanţiile independenţei judecătorului. În hotărîrile sale Curtea a subliniat în repetate rînduri, că judecătorul nu trebuie să se afle în raporturi de subordonare faţă de alte autorităţi publice, oricare ar fi acestea şi indiferent de poziţia lor ierarhică în stat. Spre regret, mai au loc şi cazuri cînd nu se ţine cont de unele hotărîri ale Curţii. Astfel, la 16 iunie 1997 Curtea a declarat dispoziţiile art.97 alin.4 din Codul de procedură penală drept neconstituţionale, dat fiind că prin aplicarea lor se limitează posibilitatea de a ataca în instanţa judecătorească ordonanţa privind refuzul de a porni procesul penal. Prevederile art.97 alin.4 din Codul de procedură penală contravin art.20 din Constituţie, deoarece îngrădesc accesul liber la justiţie. Curtea a atras, de asemenea, atenţia asupra faptului că, potrivit art.66 lit.c) din Constituţie, Parlamentul are atribuţia de bază de a asigura unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării. Acest principiu constituţional cere de la organul legislativ asigurarea nu numai a unităţii reglementărilor legislative, dar şi armonizarea normelor materiale şi procesuale de drept. Propunînd în Hotărîrea sa Parlamentului să examineze chestiunea privind modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare, care reglementează temeiurile şi procedura de a porni procesul penal, ţinîndu-se cont de art.20 din Constituţie, Curtea a anticipat şi virtualitatea unor noi îngrădiri prin lege ale accesului la justiţie. În contextul celor expuse, trezesc, cel puţin nedumerire, prevederile unor articole din Legea nr.1275-XIII din 18 iulie 1997 "Pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală", adoptată la numai o lună de la data pronunţării de către Curte a Hotărîrii menţionate. Dacă pînă la aceste modificări şi completări ale Codului de procedură penală sesizarea procurorului cu propunere de clasare a procesului penal se soluţiona de către instanţa judecătorească, asigurînd toate garanţiile necesare apărării, acum încetarea procesului penal, în temeiurile prevăzute de art.185 din Codul de procedură penală, care include şi temeiuri de nereabilitare, este pusă pe seama anchetatorului penal, procurorului şi locţiitorilor lui. Mai mult decît atît, nu este prevăzută posibilitatea de a ataca hotărîrea procurorului, adoptată în baza plîngerilor împotriva ordonanţei anchetatorului, precum şi ordonanţelor procurorului şi locţiitorilor lui. Substituind instanţele judecătoreşti cu cele ale procuraturii la clasarea dosarelor penale şi excluzînd posibilitatea de a ataca ordonanţa privind încetarea procesului penal, legiuitorul, de fapt, a ignorat atît principiul constituţional despre accesul liber la justiţie, cît şi Hotărîrea Curţii nr.20 din 16 iunie 1997. Parlamentul nici pînă în prezent nu a modificat art.97 alin.4 din Codul de procedură penală. Se tergiversează modificarea unor acte legislative şi guvernamentale, ce derivă din Hotărîrile Curţii. Spre exemplu, n-a fost modificat art.43 alin.1 din Codul de procedură penală, sintagma căruia "...însă nu mai tîrziu de douăsprezece ore din momentul reţinerii sau arestării" a fost declarată neconstituţională (Hotărîrea Curţii nr.22 din 30 iunie 1997). A rămas nemodificată şi Legea nr.947-XIII din 19 august 1996 "Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii", un şir de articole ale căruia au fost de asemenea declarate neconstituţionale (Hotărîrea Curţii nr.10 din 4 martie 1997). Tot nemodificat a rămas pct.10 din "Regulamentul cu privire la modul de perfectare şi elaborare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte", aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.376 din 6 iulie 1995, şi declarat neconstituţional, precum şi toate dispoziţiile care conţin locuţiunea "viză de domiciliu" şi "viză de reşedinţă" (Hotărîrea Curţii nr.16 din 19 mai 1997). În activitatea sa Curtea se confruntă şi cu alte probleme. Spre exemplu, la luarea deciziilor în cazul parităţii de voturi, deoarece Curtea este compusă dintr-un număr par de judecători. Această situaţie poate fi depăşită prin suplimentarea cu o persoană a numărului de judecători. Întrucît Curtea exercită jurisdicţia constituţională întru asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, practic în toate dosarele referitoare la controlul constituţionalităţii legilor şi altor acte normative, se impune necesitatea modificării Legii cu privire la Curtea Constituţională, atribuindu-se şi cetăţenilor dreptul de a sesiza Curtea, dar numai în cazurile în care se abordează probleme referitoare la normele de drept, a căror constituţionalitate este contestată în procesul examinării de către instanţa judecătorescă. Urmează să fie completat şi art.135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, în sensul că orice instanţă judecătorescă poate sesiza Curtea. Această propunere reiese din faptul că atribuţiile Curţii despre soluţionarea cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate numai de către Curtea Supremă de Justiţie, îngrădeşte dreptul celorlalte instanţe judecătoreşti de a sesiza Curtea Constituţională în procesul examinării unor cazuri concrete, ceea ce limitează independenţa judecătorilor şi contravine art.116 alin.(1) din Constituţie. În anul ce s-a scurs n-au fost rezolvate şi un şir de alte probleme. Spre exemplu, Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul continuă să nu expedieze Curţii toate actele normative pe care le-au adoptat, iar multe din ele ajung cu mare întîrziere. Nu s-au realizat pe deplin nici hotărîrile Parlamentului şi Guvernului privind crearea condiţiilor pentru buna funcţionare a Curţii, nu este asigurată la nivelul cuvenit baza ei tehnico-materială. Promisiunile Preşedinţiei şi Guvernului de a dota Curtea cu computere au rămas nerealizate. Curtea Constituţională a Republicii Moldova ca garant al asigurării supremaţiei Constituţiei, al proceselor de democratizare a societăţii şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a fost recunoscută de către organismele europene şi internaţionale. În luna aprilie ea a devenit membru cu drepturi depline al Asociaţiei Curţilor Constituţionale a Ţărilor Francofone, iar în octombrie - membru-asociat al Conferinţei Europene a Curţilor Constituţionale. În cadrul vizitelor efectuate în decursul anului la iniţiativa Curţilor Constituţionale ale Franţei, Ungariei, Statelor Unite ale Americii, Bielarusi, Georgiei, Armeniei, reprezentanţii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova au contribuit la afirmarea în plan extern atît a autorităţii Curţii, în particular, şi a Ţării, în ansamblu.