Hotărîre nr.1 din 24.01.2011 pentru aprobarea Raportului cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2010

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Raportului cu privire la exercitarea

jurisdicţiei constituţionale în anul 2010

nr. 1  din  24.01.2011

 (în vigoare 11.02.2011) 

Monitorul Oficial nr.25-27 art.3 din 11.02.2011

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

grefier – Victoria Botnariuc-Trelea, cu participarea şefei Secretariatului, Maia Bănărescu, în baza art.10 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.5 lit.i) şi art.80 din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară Raportul cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2010.

Conducîndu-se după prevederile art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.61 alin.(1) şi art.62 lit.f) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2010.

2. Hotărîrea şi Raportul se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se prezintă Parlamentului Republicii Moldova, Preşedintelui-interimar al Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova şi Consiliului Superior al Magistraturii.

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii Constituţionale

nr.1 din 24 ianuarie 2011

RAPORT

cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2010,

prezentat în baza art.80 din Codul jurisdicţiei constituţionale

I. DATE STATISTICE PRIVIND EXERCITAREA JURISDICŢIEI

CONSTITUŢIONALE ÎN ANUL 2010

În conformitate cu art.135 din Constituţia Republicii Moldova, în anul de referinţă la Curte au fost depuse 48 de sesizări, dintre care 29 de sesizări pentru controlul constituţionalităţii prevederilor unor acte normative (33 de legi, o hotărîre a Parlamentului, un tratat internaţional, un acord de colaborare, o hotărîre a Guvernului, un decret al Preşedintelui interimar al Republicii Moldova), 4 sesizări pentru interpretarea Constituţiei, 4 sesizări referitoare la iniţiative de revizuire a Constituţiei, 5 sesizări depuse în conformitate cu art.38 alin.(2) şi (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, 4 sesizări privind validarea mandatelor de deputat în Parlament.

Din anul 2009 au fost preluate 4 sesizări (2 sesizări pentru controlul constituţionalităţii dispoziţiilor a 2 legi şi 2 sesizări pentru interpretarea prevederilor Constituţiei).

Cele mai multe sesizări, 29, au fost depuse de către deputaţii în Parlament şi fracţiunile parlamentare, 6 sesizări au fost prezentate de avocaţii parlamentari. Curtea Supremă de Justiţie a ridicat 4 excepţii de neconstituţionalitate a actelor normative şi a depus o sesizare din oficiu. Cîte 2 sesizări au prezentat Preşedintele-interimar al Republicii Moldova şi Guvernul, una – ministrul justiţiei.

Comisia Electorală Centrală a prezentat materialele necesare în vederea declarării unor candidaţi supleanţi în calitate de deputaţi în Parlament, confirmării rezultatelor referendumului republican din 5 septembrie 2010, legalităţii alegerii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XIX-a, validării mandatelor deputaţilor aleşi în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a şi confirmării listelor candidaţilor supleanţi la funcţia de deputat.

La solicitarea concurentului electoral, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, şi a trei deputaţi independenţi, Curtea a dispus prin decizie renumărarea voturilor exprimate în alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010.

În anul de referinţă au fost pronunţate 11 hotărîri pentru controlul constituţionalităţii actelor normative. Din cele 12 acte normative verificate 4 legi au fost recunoscute constituţionale (integral sau parţial), 5 legi, 2 hotărîri ale Parlamentului şi un decret al Preşedintelui Republicii Moldova au fost declarate neconstituţionale.

Curtea a adoptat o hotărîre pentru interpretarea Constituţiei, o hotărîre privind confirmarea rezultatelor referendumului republican din 5 septembrie 2010, o hotărîre privind validarea mandatelor deputaţilor aleşi în Parlamentul Republicii Moldova şi confirmarea listelor candidaţilor supleanţi la funcţia de deputat în Parlament şi 4 hotărîri privind validarea mandatelor vacante de deputat atribuite unor deputaţi. Curtea a revizuit Hotărîrea sa nr.16 din 28.05.1998 “Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001.

Curtea a emis 3 avize asupra proiectelor de lege cu privire la revizuirea art.78 din Constituţie, un aviz privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului şi un aviz privind confirmarea legalităţii alegerii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XIX-a.

Au fost sistate 2 procese.

Nu au fost acceptate spre examinare în fond 15 sesizări.

Asupra hotărîrilor Curţii au fost expuse 6 opinii separate.

Au fost adoptate 7 adrese către Parlament.

În anul 2010 au fost adoptate 13 hotărîri ce ţin de competenţa funcţională a Curţii.

La data de 1 ianuarie 2011 au rămas neexaminate 10 sesizări. Acestea urmează a fi soluţionate în termenele prevăzute de Codul jurisdicţiei constituţionale.

1.1. Art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie

(Controlul constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor Parlamentului,

decretelor Preşedintelui Republicii Moldova)

La 16 martie 2010 Curtea a recunoscut constituţionale prevederile art.10 alin.(3) din Legea nr.1234-XIV din 22 septembrie 2000 “Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova” în redacţia Legii nr.49-XVIII din 30 octombrie 2009 (Hotărîrea nr.5¹).

____________________

¹ M.O. nr.39-40/5 din 23.03.2010

Potrivit prevederilor contestate, în cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Următoarea dizolvare a Parlamentului poate avea loc numai după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.

Curtea a reţinut că procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, potrivit art.78 alin.(6) din Constituţie, este stabilită prin lege organică. Pentru executarea dispoziţiei constituţionale stipulate în art.78 din Constituţie, la 22 septembrie 2000 Parlamentul a adoptat Legea organică nr.1234-XIV “Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova”, modificată la 30 octombrie 2009.

Curtea a constatat că dizolvarea Parlamentului reprezintă o sancţiune constituţională care se aplică acestuia în cazurile prevăzute de art.78 alin.(5) şi art.85 alin.(1) din Constituţie. Prin dizolvarea Parlamentului şi desfăşurarea alegerilor repetate electoratului i se oferă posibilitatea de a soluţiona pe cale constituţională conflictul dintre autorităţi sau dintre partidele politice.

Potrivit art.85 alin.(3) din Constituţie, în cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Scopul acestei norme constituţionale este de a garanta stabilitatea politică şi funcţionarea neîntreruptă a organului legislativ. Nici unul din aceste obiective nu poate fi realizat în cazul alegerilor repetate desfăşurate la intervale scurte de timp. Prevederile art.85 alin.(3) din Constituţie sînt aplicabile în orice situaţie care implică dizolvarea Parlamentului.

Curtea a subliniat că Parlamentul, ca organ legislativ, este în drept să adopte legi prin care să dezvolte normele constituţionale şi să explice modul se aplicare a acestora. Dezvoltînd norma constituţională a art.85 alin.(3) în art.10 alin.(3) din Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentul a stipulat că următoarea dizolvare a Parlamentului poate avea loc numai după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.

Curtea a conchis că din dispoziţiile art.78 alin.(5) din Constituţie, coroborate cu norma constituţională a art.85 alin.(3) şi cu prevederea art.10 alin.(3) din Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, rezultă cu certitudine că după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări a Parlamentului, dar nu mai devreme, Preşedintele în exerciţiu, în baza avizului Curţii Constituţionale privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului, are obligaţia de a emite decretul privind dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor anticipate în termenele prevăzute de art.76 alin.(3) din Codul electoral.

Printr-o adresă Curtea a reţinut atenţia Parlamentului asupra oportunităţii de a indica în Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova termenul-limită, în care după expirarea unui an de la ultima dizolvare Parlamentul trebuie să fie dizolvat, evitîndu-se astfel încălcarea normelor constituţionale.

La 1 iulie 2010 Parlamentul a adoptat Legea nr.131-XIX pentru modificarea art.10 din Legea nr.1234-XIV din 22 septembrie 2000 “Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova”. Astfel, adresa Curţii Constituţionale a fost executată.

La 8 aprilie 2010 Curtea a declarat drept neconstituţionale Legea nr.44-XVIII din 20 octombrie 2009 pentru modificarea art.4 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament şi Hotărîrea Parlamentului nr.47-XVIII din 22 octombrie 2009 privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament, care a fost adoptată în temeiul normei modificate (Hotărîrea nr.9²).

____________________

² M.O. nr.56-57/8 din 20.04.2010

Potrivit normei contestate, persoanele numite în organele centrale ale administraţiei de stat pot cumula exercitarea acestei misiuni cu mandatul de deputat pe o durată de cel mult 6 luni.

În hotărîre Curtea a arătat că, potrivit Constituţiei, calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice, şi încetează în cazurile expres prevăzute, inclusiv în caz de incompatibilitate (art.69 alin.(2), art.70 alin.(1)). Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite (art.99 alin.(1)).

Incompatibilităţile funcţionale impuse autorităţilor publice, consacrate prin dispoziţii constituţionale şi acte legislative conforme Legii Supreme, constituie măsuri de drept menite să asigure real funcţionarea statului de drept, democraţia în Republica Moldova în condiţiile pluralismului politic.

Conform principiului separaţiei puterilor, toate ramurile puterii de stat trebuie să-şi desfăşoare activitatea în strictă concordanţă cu rigorile constituţionale, nici una nu este în drept să comită imixtiuni sau să-şi aroge atribuţiile celorlalte puteri.

Realizarea principiului general al separaţiei şi colaborării puterilor în stat are drept scop asigurarea funcţionalităţii statului într-un cadru strict constituţional, excluderea oricăror tentative de instituire a dictaturii şi a regimului totalitar.

Curtea a stabilit că situaţia de drept generată de legea contestată este inadmisibilă din perspectiva realizării principiului constituţional al separaţiei şi colaborării puterilor. Argumentele ce ţin de raţiunea asigurărilor acordate reprezentanţilor poporului pentru păstrarea statutului de deputat în cazul eventualelor remanieri de cadre în Guvern, precum şi cele ce ţin de provizoratul exercitării cumulative a unei funcţii în organele centrale ale administraţiei de stat nu pot justifica încălcarea Legii Supreme. În cazul în care intervine o incompatibilitate, potrivit art.69 alin.(2) din Constituţie, calitatea de deputat trebuie să înceteze.

Pentru aceleaşi considerente a fost declarată neconformă cu Legea Supremă şi Hotărîrea Parlamentului nr.47-XVIII privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament.

La 10 martie 2010 a fost depusă sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.30-XVIII din 4 martie 2010 “Privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie”.

În procesul examinării preliminare a sesizării asupra acestei hotărîri, care are caracter individual, Curtea a constatat că este necesar să revizuiască Hotărîrea sa anterioară nr.16 din 28.05.1998 “Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001. Curtea s-a bazat pe două argumente importante: primul argument, de ordin intern, rezidă în faptul că atît în legislaţia Republicii Moldova, cît şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova există mai multe incertitudini privind accesul la justiţie al persoanelor oficiale exponente ale unui interes politic sau public deosebit; al doilea argument, de ordin extern, constă în posibilele contradicţii între jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi jurisprudenţa CtEDO ca urmare a modificărilor survenite în ultimii ani în jurisprudenţa acesteia.

Prin Hotărîrea nr.39 din 09.07.2001 Curtea a stabilit că pot fi supuse controlului constituţionalităţii doar actele normative. Actele administrative cu caracter individual, emise de o autoritate publică în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, fiind acte juridice care nu conţin norme de drept, avînd efecte juridice unice, aplicabile doar unui singur caz, nu pot face obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept, însă ele pot fi supuse controlului legalităţii de către instanţa judecătorească în condiţiile legii.

Considerînd inadecvate aceste concluzii în cazul în care Constituţia Republicii Moldova, prin art.135 alin.(1) lit.a), abilitează Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii tuturor actelor adoptate de Parlament, fără a face distincţie între actele normative şi cele individuale, la 16 aprilie 2010, în temeiul art.72 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională a adoptat Hotărîrea nr.10 pentru revizuirea Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 “Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001 (Hotărîrea nr.10³).

____________________

³ M.O. nr.58-60/9 din 23.04.2010

Prin acest act Curtea Constituţională a hotărît să excepteze de la controlul de constituţionalitate actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes politic deosebit, însă să admită spre examinare sesizările privind actele administrative ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit, urmînd ca pînă la adoptarea de către Parlament a cadrului legal pertinent să decidă cu discernămînt în cazurile privind funcţiile oficiale cu caracter public deosebit.

Curtea Constituţională a apreciat că actele administrative cu caracter individual, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit, pot face obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept, dar numai sub aspectul formei şi procedurii de adoptare, fără a fi analizate circumstanţele de fapt.

Un judecător nu a fost de acord cu hotărîrea Curţii şi, în opinia separată, a subliniat că, potrivit art.72 alin.(1) lit.b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, revizuirea hotărîrii se efectuează în cazul în care se modifică prevederile Constituţiei, ale legilor şi ale altor acte normative în al căror temei a fost pronunţată. Deoarece nu există aceste circumstanţe, Curtea Constituţională nu era în drept să dispună revizuirea Hotărîrii sale privind interpretarea art.20 din Constituţie. Judecătorul a considerat greşită concluzia Curţii, potrivit căreia “modificarea jurisprudenţei CEDO echivalează cu modificarea actelor normative”, subliniind că nu în toate cazurile jurisprudenţa CEDO devine parte a dreptului intern şi, prin urmare, nu poate genera revizuirea hotărîrilor Curţii Constituţionale. El a subliniat că actele administrative cu caracter individual nu conţin norme de drept, deci, nu pot face obiect al controlului constituţionalităţii, însă pot fi supuse controlului legalităţii de către instanţa judecătorească.

Printr-o adresă Curtea a atras atenţia Parlamentului asupra faptului că este necesar să aducă legislaţia Republicii Moldova în corespundere cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea a reamintit adresa din 21 noiembrie 2002, în care a menţionat că dispoziţiile art.4 lit.a) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV “necesită o interpretare suplimentară în sensul delimitării exprese a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, oportunitate care se circumscrie în competenţa exclusivă a Parlamentului”. În acelaşi sens, la 19.04.2007, prin hotărîrea Vilho Eskelinen ş.a. contra Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că “pentru ca un Stat pîrît să poată invoca în faţa Curţii statutul de funcţionar al unui reclamant, în vederea neaplicării protecţiei oferite de articolul 6, sînt necesare două condiţii. În primul rînd, dreptul intern al Statului vizat trebuie să excludă în mod expres accesul la o instanţă cu referire la postul sau categoria salariaţilor în cauză. În al doilea rînd, această derogare trebuie să aibă drept bază motive obiective, legate de interesul Statului”.

La 27 aprilie 2010 Curtea a declarat neconstituţională Hotărîrea Parlamentului nr.30-XVIII din 4 martie 2010 “Privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie” (Hotărîrea nr.11⁴).

____________________

⁴ M.O. nr.68-69/10 din 07.05.2010

În această hotărîre Curtea a menţionat că, în scopul garantării independenţei persoanei ce exercită o funcţie de demnitate publică, normele constituţionale şi legale impun respectarea exercitării termenului mandatului. De regulă, destituirea presupune o procedură mai complicată decît numirea în funcţie sau cel puţin una echivalentă. Astfel, în cazul săvîrşirii unei încălcări incompatibile cu funcţia deţinută, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie este demis de Parlament prin aceeaşi procedură prin care a fost numit, adică la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, ignorînd Consiliul Superior al Magistraturii în cazul adoptării Hotărîrii nr.30-XVIII privind destituirea Preşedintelui instanţei supreme, Parlamentul a încălcat dispoziţiile art.116 alin.(4) din Constituţie.

Curtea a menţionat că eliberarea din funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.23 din Legea cu privire la statutul judecătorului, constituie o sancţiune disciplinară, care se aplică potrivit procedurii reglementate de lege. Fiind un organ constituţional independent, care exercită autoadministrarea judecătorească, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. Întrucît Constituţia şi legea stipulează că Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie este numit în funcţie numai la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, Parlamentul este în drept să-l elibereze din funcţie de asemenea doar la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Orice abatere de la această regulă, inclusiv cea admisă prin actul contestat, contravine art.123 alin.(1) din Constituţie.

Curtea a subliniat că numirea în funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie printr-o procedură la care participă egal două autorităţi reprezentînd două puteri ale statului este voinţa legiuitorului constituant de a le determina să-şi coordoneze activitatea pentru o colaborare eficientă în exercitarea prerogativelor ce le revin. Destituirea presupune aceeaşi colaborare a autorităţilor, pentru care scop ele trebuie să respecte procedura prevăzută expres sau care rezultă implicit din Constituţie.

La 12 iulie 2010 Curtea a apreciat Decretul nr.376-V din 24 iunie 2010 privind declararea zilei de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice ca fiind neconstituţional (Hotărîrea nr.17⁵).

____________________

⁵ M.O. nr.126-128/17 din 23.07.2010

Curtea nu a dat apreciere politică şi istorică evenimentelor care au făcut obiectul decretului, pronunţîndu-se doar asupra problemelor de drept invocate în sesizare.

Curtea a subliniat că un principiu inerent al statului de drept, recunoscut de doctrina de drept, este principiul supremaţiei legii, care ierarhizează tot sistemul actelor normative. Conform acestui principiu, actele normative se divizează în două categorii: legi şi acte subordonate legii. Decretele, acte emise de Preşedintele Republicii Moldova, sînt eminamente subordonate legii şi pot viza doar domeniile care au fost reglementate la nivel primar. Preşedintele, în calitate de organ ce emite acte administrative de autoritate, trebuie să se conducă de prevederile legii.

Curtea a conchis că, întrucît a încălcat ierarhia actelor normative, Decretul nr.376-V a depăşit limitele impuse de art.1 alin.(3), art.6 şi art.94 alin.(1) din Constituţie.

Curtea Constituţională a menţionat că Preşedintele îşi exercită funcţia de garant al suveranităţii, al independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării conducîndu-se de normele constituţionale care statuează atribuţiile Preşedintelui şi de actele organului reprezentativ suprem în domeniile respective. În cazul în care opiniile sale, în aceste domenii, nu se înscriu în atribuţiile prevăzute de Constituţie şi cadrul legal, în special, în problemele de interes naţional, Preşedintele urmează să consulte poporul, în conformitate cu art.75 din Constituţie şi art.142-144 din Codul electoral.

Curtea a menţionat că Preşedintele are dreptul de a dezvolta prin decrete normele constituţionale în domeniile date în competenţa sa prin Constituţie, în alte domenii Preşedintele este obligat să se ghideze de lege, ca act al organului reprezentativ suprem al poporului.

Prevederile Declaraţiei de independenţă, care au servit ca punct de reper pentru emiterea decretului, urmau a fi dezvoltate printr-un act legislativ al organului reprezentativ suprem al poporului, şi doar în temeiul acestuia Preşedintele Republicii Moldova putea emite un act juridic în această problemă.

Curtea a observat că Preşedintele ţării nu dispune de dreptul de a adopta decrete în problema care face obiectul actului contestat, pentru care motiv a apreciat că Decretul nr.376-V contravine art.88 din Constituţie.

Un judecător, care a fost de acord cu dispozitivul actului pronunţat, în opinia sa concordantă a menţionat că aprecierea evenimentelor politico-juridice şi a impactului decretului asupra suveranităţii şi independenţei statului Republica Moldova ar fi consolidat concluziile enunţate în hotărîre.

Printr-o adresă Curtea a sugerat Parlamentului să reglementeze prin lege, în baza art.88 lit.j) din Constituţie, statutul decretelor prezidenţiale, fapt ce va contribui la respectarea normelor constituţionale de către autorităţile publice.

La 9 noiembrie 2010 Curtea a recunoscut drept constituţionale sintagmele “viceprim-miniştrii, miniştrii” şi “membrii din oficiu ai Guvernului” cuprinse în art.13 alin.(3) lit.a) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, cu modificările ulterioare (Hotărîrea nr.25⁶).

____________________

⁶ M.O. nr.227-230/25 19.11.2010

Curtea a menţionat că prevederea legală supusă controlului constituţionalităţii vizează dreptul unor persoane care deţin funcţii de demnitate publică de a fi aleşi. O condiţie legală pentru persoanele ce pretind la o funcţie publică eligibilă, care, în virtutea postului ocupat, nu au dreptul să fie membri ai partidelor sau ai altor organizaţii social-politice, şi cele care exercită o înaltă funcţie de răspundere, fiind numite sau alese în conformitate cu normele Constituţiei Republicii Moldova şi/sau legilor organice, este suspendarea activităţii în funcţia exercitată din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali. Sub incidenţa acestei prevederi cad membrii Guvernului: viceprim-miniştrii, miniştrii şi membrii din oficiu ai Guvernului.

Curtea a reţinut că dreptul de a fi ales şi dreptul de a accede la o funcţie publică nu sînt drepturi absolute, nu cad sub incidenţa art.54 alin.(3) din Constituţie, prin urmare, pot fi restrînse.

Dispoziţiile art.38 alin.(3) din Constituţie, care garantează dreptul cetăţenilor Republicii Moldova de a fi aleşi, presupun reglementarea prin lege a modului de realizare a acestui drept, implicit, instituirea unor restrîngeri.

Conform art.54 alin.(4) din Constituţie, restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

Curtea Constituţională a menţionat că scopul urmărit de legiuitor prin norma privind suspendarea din funcţie pe durata campaniei electorale a membrilor Guvernului incluşi în listele de candidaţi îl constituie asigurarea egalităţii şanselor tuturor concurenţilor electorali în realizarea dreptului de a accede în Parlament. Astfel, legiuitorul a fost în drept să stipuleze pentru viceprim-miniştrii, miniştrii şi membrii din oficiu ai Guvernului obligativitatea suspendării activităţii în funcţia deţinută din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali.

Curtea a considerat că restrîngerea este proporţională scopului urmărit, deoarece nu aduce atingere substanţei drepturilor electorale, în speţă dreptului de a candida pentru alegeri şi de a fi ales, nu anihilează libera exprimare a voinţei poporului în alegerea corpului legislativ, nu privează de substanţă nici dreptul de acces la o funcţie publică, ci doar condiţionează exerciţiul dreptului de a candida la funcţia de deputat în Parlament. Prevederea art.13 alin.(3) lit.a) din Codul electoral permite cetăţenilor Republicii Moldova care ocupă funcţiile respective să-şi conformeze conduita socială, astfel încît să nu le fie limitate drepturile.

Un judecător nu a fost de acord cu hotărîrea Curţii, afirmînd în opinia separată că din prevederile art.1 şi alin.(3) art.13 din Codul electoral rezultă cu certitudine că membrii Guvernului trebuie să-şi suspende activitatea în funcţia pe care o deţin numai dacă sînt înregistraţi de CEC în calitate de concurenţi electorali sau, cu alte cuvinte, de candidaţi independenţi, dar nu şi în cazul cînd au calitatea de candidaţi pe listele partidelor. După părerea sa, Curtea Constituţională nu trebuia să admită sesizarea spre examinare, indicînd în decizia de respingere sensul exact al termenilor juridici utilizaţi în Codul electoral. El a considerat, de asemenea, că alin.(3) art.13 din Codul electoral comportă neclaritate şi incertitudine şi astfel nu corespunde cu alin.(2) art.23 din Constituţie, deoarece statul, prin autoritatea legislativă, nu a putut asigura dreptul persoanelor vizate de lege de a-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile, iar prin interdicţiile prevăzute restrînge dreptul de a fi ales, garantat de art.38 din Constituţie.

În adresa către Parlament Curtea a menţionat că pentru asigurarea exercitării neîntrerupte a atribuţiilor Guvernului, după cum prevede art.103 din Constituţie, este necesar să fie reglement modul de formare a Guvernului în cazul suspendării activităţii unor membri din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali, astfel încît să poată fi executate prevederile constituţionale ale art.96 şi art.102.

La 25 noiembrie 2010 Curtea a declarat drept neconstituţionale prevederile art.7 alin.(1) lit.h) şi lit.n) din Legea nr.1104-XV din 6 iunie 2002 “Cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei” şi prevederile art.8 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.190-XVI din 26 iulie 2007 “Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului” (Hotărîrea nr.27⁷).

____________________

⁷ M.O. nr.247-251/28 din 17.12.2010

Curtea a relevat că prevederile art.7 alin.(1) lit.h) şi lit.n) din Legea nr.1104-XV şi art.8 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.190-XVI implică imixtiuni în exerciţiul unor drepturi şi libertăţi ale persoanei.

Analizînd prevederile contestate în corelare cu Legea privind activitatea operativă de investigaţii şi Codul de procedură penală, Curtea a menţionat că Legea nr.1104-XV nu indică expres în care dintre cele trei direcţii de activitate ale Centrului: de prevenţie, operativă de investigaţie, de urmărire penală, se încadrează acţiunile specificate la art.7 alin.(1) lit.h) şi lit.n).

Art.6 din Legea privind activitatea operativă de investigaţii nu prevede, nici la categoria măsurilor operative de investigaţii şi nici la categoria măsurilor asiguratorii, suspendarea operaţiunilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice subiecte ale activităţii de întreprinzător pe conturi în bănci şi în alte instituţii financiare, sechestrarea mijloacelor băneşti, a bunurilor materiale, a datoriilor debitoare şi a altor active ale acestor persoane în cazul depistării unor fapte de activitate economică ilicită, neonorării obligaţiilor faţă de buget, sistarea executării operaţiunilor financiare limitate sau suspecte, sechestrarea şi ridicarea de la persoanele juridice, precum şi de la persoanele fizice subiecte ale activităţii de întreprinzător, a bunurilor materiale, inclusiv a mijloacelor de transport, acţiuni pe care Centrul este în drept să le opereze conform Legii nr.1104-XV din 06.06.2002.

Totodată, din prevederile Legii privind activitatea operativă de investigaţii nu rezultă suficient de clar dacă acţiunile stipulate de art.8 alin.(1) şi (2) din Legea nr.190-XVI din 26.07.2007 intră în competenţa Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

Sechestrarea şi ridicarea bunurilor persoanei fizice sau juridice pot fi efectuate în cursul urmăririi penale cu respectarea principiului constituţional al inviolabilităţii proprietăţii şi doar în baza hotărîrii judecătoreşti (art.13 CPP).

Potrivit prevederilor art.153¹ din Codul fiscal, titlul V, Centrul poate efectua controale fiscale doar în cadrul urmăririi penale, adică în strictă conformitate cu prevederile legii procesuale penale.

Cu referire la celelalte acţiuni, pe care Centrul este în drept să le execute conform normelor contestate, Curtea a observat că acestea nu sînt reglementate de Codul de procedură penală.

Astfel, Curtea a conchis că prevederile contestate vin în contradicţie cu dispoziţiile legilor speciale: Codul de procedură penală şi Legea privind activitatea operativă de investigaţii.

În Hotărîrea nr.1 din 22.01.2008 Curtea a menţionat că: “În vederea unificării cadrului legal procesual şi excluderii prevederilor confuze şi contradictorii, în scopul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor persoanelor implicate în procesul penal, legiuitorul a stipulat că normele juridice cu caracter procesual din alte legi naţionale pot fi aplicate numai cu condiţia că sînt incluse în Codul de procedură penală…Codul de procedură penală nu are prioritate faţă de alte legi organice, însă ca lege specială, după regulile generale ale dreptului, indiferent de data adoptării, el dobîndeşte superioritate faţă de alte legi organice după principiul lex specialis derogat generali”.

Curtea a conchis că abilitarea CCCEC cu dreptul de executare a altor măsuri asiguratorii, decît cele prevăzute de CPP şi Legea privind activitatea operativă de investigaţii, contravine principiilor enunţate mai sus.

Normele contestate intră în contradicţie şi cu prevederile Convenţiei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională. Prevederile Convenţiei, în art.8, încadrează sechestrarea şi alte măsuri inferioare confiscării la măsurile provizorii, care pot fi întreprinse de părţi asupra bunurilor ce au constituit obiectul cererii sau care ar putea permite satisfacerea unei astfel de cereri, la cererea altei părţi, care a pornit o procedură penală sau o acţiune de confiscare. Astfel, Centrul, conform Convenţiei, nu poate dispune în mod arbitrar sechestrarea, suspendarea, sistarea operaţiunilor bancare, informarea cu privire la acţiunile suspecte, în lipsa unei cereri, sentinţe sau hotărîri judiciare (alin.(2) art.14 din Convenţie). Conform art.12 din Convenţie, acţiunile provizorii trebuie să fie executate în conformitate cu dreptul intern şi în măsura în care nu sînt incompatibile cu acesta.

În Raportul explicativ la Convenţie se arată că prin legislaţia naţională necesită a fi reglementat “un ansamblu complet de reguli aplicabile oricărei din fazele procedurii, de la primele investigaţii pînă la pronunţarea sentinţei şi executarea deciziilor de confiscare şi implementarea mecanismelor suple, dar eficiente”. Or, normele contestate nu reglementează cu claritate competenţele şi tehnicile de investigare la fiecare fază de activitate: atît în afara procesului penal, inclusiv în cadrul unor activităţi cu caracter administrativ, cît şi în cadrul unui proces penal.

Curtea a considerat că normele contestate implică ingerinţa organului statal abilitat în exerciţiul dreptului de proprietate, garantat de art.46 din Constituţie şi art.1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constatînd că nu este respectată regula, potrivit căreia ingerinţa în exerciţiul dreptului la proprietate cade sub rezerva exigenţei securităţii juridice sau legalităţii, care prevede că lipsirea de proprietate trebuie să fie efectuată în “condiţiile prevăzute de lege”.

Curtea a luat în considerare şi faptul că informaţiile vizate în art.8 din Legea nr.190-XVI constituie secret comercial şi pot fi utilizate contrar principiului concurenţei loiale. Acţiunile de informare asupra tranzacţiilor suspecte pot afecta drepturile patrimoniale ale persoanelor, avînd în vedere că ele nu se efectuează în cadrul unui proces penal.

Normele contestate nu conţin măsuri de protecţie contra acţiunilor arbitrare ale autorităţilor publice. Curtea a menţionat că prin lipsa măsurilor de protecţie adecvate se încalcă dreptul persoanei la un proces echitabil, garantat de art.21 din Constituţie şi art.6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fapt care, la rîndul său, duce la încălcarea prevederilor art.16 din Constituţie, potrivit cărora respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului, toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Curtea a relevat că activitatea de întreprinzător este o activitate specifică, strîns legată de fluxurile financiare şi îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiunilor contractuale. Suspendarea şi/sau sistarea operaţiunilor bancare în condiţii incerte poate afecta grav interesele patrimoniale ale agenţilor economici. Aceste măsuri, precum şi prezentarea informaţiilor ce constituie secret comercial în condiţii imprevizibile, precum şi aplicarea sechestrului pe toate tipurile de bunuri fără sancţiunea unei instanţe judiciare, fără posibilitatea de a contesta măsurile aplicate în termene rezonabile într-o autoritate judiciară independentă, nu pot fi apreciate de Curtea Constituţională ca măsuri conforme normelor art.126 alin.(1) şi alin.(2) lit.b), h) din Legea Supremă.

În sensul art.23 din Constituţie, o restrîngere poate fi considerată “prevăzută de lege”, în termenii art.54 din Constituţie, numai dacă ea este formulată cu suficientă precizie, astfel încît să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale şi să prevadă, în mod rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele acestei conduite.

Articolul 1 al Convenţiei din 8 noiembrie 1990 defineşte anumiţi termeni. Conform Raportului explicativ la Convenţie, “numărul de termeni care trebuie definiţi a fost limitat la cei care sînt strict necesari pentru aplicarea corectă a Convenţiei. Mai multe definiţii sînt interpretate într-o manieră generală, astfel încît un aspect sau altul al unei legislaţii interne să nu se îndepărteze de cîmpul de aplicare al Convenţiei”. Curtea a menţionat că aceste prevederi convenţionale nu au fost respectate. Neelucidarea sensului exact al imixtiunii creează pentru persoanele juridice, precum şi persoanele fizice subiecte ale activităţii de întreprinzător, situaţii de incertitudine, prin aceasta normele contestate intrînd în contradicţie cu principiul previzibilităţii.

În şedinţa Curţii reprezentantul Centrului a menţionat că termenii specifici sînt definiţi în ghidul adoptat de CCCEC. Curtea a relevat că ghidul nu poate substitui legea, definiţiile noţiunilor trebuie să fie expuse în legea care le utilizează. Conform lit.r) alin.(1) art.7 din Legea nr.1104-XV din 06.06.2002, Centrul are dreptul să participe la elaborarea şi perfecţionarea cadrului legislativ, nu să adopte norme cu caracter primar.

Doi judecători, în opinia separată, au considerat nefondată hotărîrea Curţii Constituţionale, afirmînd că, potrivit art.54 din Constituţie, normele contestate nu aduc atingere existenţei drepturilor restrînse. Or, persoanele, drepturile şi interesele legitime ale cărora au fost lezate, pot înainta, în temeiul art.298 alin.(1) din Codul de procedură penală, plîngere împotriva acţiunilor şi inacţiunilor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii. De asemenea, în conformitate cu art.313 alin.(1) din Codul de procedură penală, plîngerile împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii pot fi înaintate judecătorului de instrucţie. Măsurile asiguratorii prevăzute de art.7 alin.(1) lit.h) şi lit.n) din Legea nr.1104-XV din 06.06.2002 nu urmăresc deposedarea proprietarului de bunuri, ci au drept scop combaterea activităţilor criminale, fiind în acest sens modalităţi eficiente, verificate în timp.

Lipsind CCCEC de dreptul de a exercita măsurile asiguratorii şi preventive prevăzute de normele contestate, statul nu-şi va putea onora obligaţiile asumate la scară internaţională privind combaterea corupţiei şi spălării banilor şi nu va putea realiza normele Convenţiei europene privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională. Hotărîrea Curţii, în opinia celor doi judecători, va bloca activitatea Republicii Moldova în cadrul grupului de state antrenate în cooperarea pentru un schimb operativ de informaţii privind identificarea tranzacţiilor suspecte de spălare a banilor, de finanţare a terorismului, precum şi reprimarea acestor infracţiuni grave. Curtea nu a luat măsuri pentru a exclude situaţia de incertitudine generată de hotărîrea sa, legea permiţîndu-i să stabilească intrarea în vigoare a actului său la data pe care o consideră necesară. Or, grupările criminale internaţionale pot profita de faptul că în Republica Moldova nu există un sistem de informare asupra tranzacţiilor suspecte.

La 14 decembrie 2010 Curtea a declarat neconstituţionale prevederile art.22 alin.(1) lit.b) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 “Cu privire la statutul judecătorului” în redacţia Legii nr.247-XVI din 21 iulie 2006 (Hotărîrea nr.28⁸).

____________________

⁸ M.O. nr.254-256 /30 din 24.12.2010

Potrivit art.22 alin.(1) lit.b) din Legea cu privire la statutul judecătorului, constituie abatere disciplinară interpretarea sau aplicarea neuniformă a legislaţiei, intenţionat sau din neglijenţă gravă, dacă acest lucru nu este justificat de schimbarea practicii judiciare.

Curtea a reţinut că protecţia judiciară efectivă şi completă se poate realiza doar în condiţiile unei adevărate independenţe a puterii judecătoreşti. Independenţa judecătorului presupune că nimeni nu poate interveni în deciziile şi modul de gîndire al unui judecător, decît prin procedurile judiciare stabilite.

Constituţia (art.123 alin.(1), consfinţind atribuţiile de bază ale organului de administrare judecătorească, statuează că Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători.

Procedura de sancţionare disciplinară a judecătorului urmează a fi realizată de către Consiliul Superior al Magistraturii şi colegiul disciplinar, în calitate de instanţe disciplinare, în strictă conformitate cu Constituţia şi prevederile legale.

Curtea a considerat că un judecător nu poate fi tras la răspundere disciplinară numai pentru interpretarea neuniformă a legislaţiei, prin aceasta fiind încălcate drepturile judecătorului de a gîndi liber, de a trata legea diferit.

Aprecierea conformităţii deciziilor judecătoreşti cu practica judiciară nu ţine de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii şi colegiului disciplinar, deoarece aceasta implică aprecierea legalităţii hotărîrii judecătoreşti – atribuţie ce aparţine în exclusivitate instanţelor judecătoreşti, în frunte cu Curtea Supremă de Justiţie.

Curtea a subliniat că instanţa de recurs, prin prisma art.427 alin.(1) pct.16) şi art.431 alin.(2) din Codul de procedură penală, stabilind că norma de drept aplicată de către judecător contravine unei hotărîri de aplicare a acestei norme, anulează hotărîrea în cauză, însă, potrivit art.9 din Legea cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorului, anularea sau modificarea hotărîrii judiciare nu atrage răspundere dacă judecătorul care a pronunţat-o nu a încălcat legea intenţionat sau din culpă gravă.

Astfel, doar instanţa de judecată poate aprecia dacă judecătorul a aplicat neuniform legislaţia în mod intenţionat sau din neglijenţă gravă.

Colegiul disciplinar şi, respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii pot examina orice decizie privind intentarea procedurii disciplinare în cazurile prevăzute de art.22 alin.(1) lit.b) din Legea nr.544-XIII doar în limitele competenţelor ce le revin, fără a interveni în actul judecătoresc sau a-i diminua autoritatea.

Sancţiunea disciplinară va fi aplicată judecătorului doar în cazul anulării hotărîrii judecătoreşti defectuoase şi constatării faptului că la examinarea cauzei judecătorul, intenţionat sau din neglijenţă gravă, a interpretat sau a aplicat neuniform legislaţia.

Curtea a menţionat că interpretarea sau aplicarea neuniformă intenţionată a legislaţiei cade sub incidenţa prevederilor art.307 din Codul penal (pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărîri contrare legii), iar interpretarea sau aplicarea neuniformă a legislaţiei din neglijenţă gravă, care au fost constatate de o instanţă de judecată, constituie o abatere disciplinară.

Nici un organ, cu excepţia instanţelor judecătoreşti, nu este în drept să pună la îndoială forţa juridică a actului judecătoresc, inclusiv a celui, la adoptarea căruia a participat judecătorul în privinţa căruia s-a intentat procedura disciplinară.

Curtea a conchis că norma legală contestată contravine art.6, art.114 şi art.116 alin.(1) din Constituţie.

La 21 decembrie 2010 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art.31 alin.(4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională nr.317-XIII din 13 decembrie 1994, art.4 alin.(4) din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16 iunie 1995 şi unele prevederi din Anexa la Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000 în redacţia Legii nr.95-XVIII din 21 mai 2010 (Hotărîrea nr.29⁹).

____________________

⁹ M.O. nr.1-4/1 din 07.01.2011

Curtea a constatat că, operînd completările respective, legislatorul nu a ţinut cont de jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale în această materie.

Prin pct.1 din dispozitivul Hotărîrii nr.10 din 16.04.2010 pentru revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 “Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001 Curtea a statuat că actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în privinţa persoanelor oficiale, exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pentru durata mandatului, pot face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare.

Astfel, prin hotărîrile de interpretare a art.20 din Constituţie, Curtea şi-a format propria jurisprudenţă privind exercitarea controlului actelor cu caracter individual. În context Curtea a relevat că puterea de lucru judecat a actului Curţii decurge atît din dispozitivul, cît şi din considerentele pe care se sprijină acesta. Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice, deci, urmează să respecte întru totul atît dispozitivul, cît şi considerentele expuse în actul Curţii Constituţionale.

Curtea a remarcat totodată că prevederile introduse în art.31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.4 din Codul jurisdicţiei constituţionale reprezintă o modificare a competenţei în materie a Curţii Constituţionale expres prevăzută în art.135 alin.(1) din Constituţie, care, ocupînd cea mai înaltă poziţie în ierarhia legilor şi a celorlalte acte normative, dispune de forţă juridică superioară faţă de toate acestea.

Curtea a subliniat că accesul la justiţie face parte din categoria drepturilor fundamentale garantate de Constituţie. Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime, nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie (art.20).

Potrivit art.13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv în instanţele naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

Totuşi, Convenţia admite stabilirea prin legislaţia internă a statelor contractante a limitărilor dreptului de acces la justiţie cu condiţia ca acestea să nu afecteze dreptul în substanţa sa, să urmărească un scop legitim, să existe un raport de proporţionalitate între măsurile respective şi scopul urmărit.

Curtea a relevat că persoanele specificate în Anexa la Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 au fost exceptate de la adresarea în contenciosul administrativ deoarece deţin funcţii publice cu responsabilităţi de protecţie a intereselor generale ale statului sau ale instituţiilor publice şi sînt exponente ale unui interes politic sau public deosebit.

În contextul jurisprudenţei stabilite prin Hotărîrea nr.10 din 16.04.2010 privind interpretarea art.20 din Constituţie, Curtea a concluzionat că actele cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în privinţa persoanelor specificate în pct.5-9, pct.11-13, pct.21-23 din Anexă, vor face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare.

Contrar prevederilor art.4 lit.a) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV, de la adresarea în instanţa de contencios administrativ au fost exceptate inclusiv persoane, numirea şi destituirea din funcţie a cărora se efectuează prin acte departamentale. În consecinţă Curtea a declarat neconstituţionale următoarele sintagme din Anexa la Legea contenciosului administrativ: “Şeful, adjunctul şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat” (pct.14), “Directorul general al Serviciului Vamal” (pct.15), deoarece aceşti funcţionari sînt numiţi în funcţie prin acte departamentale.

Concomitent Curtea a adoptat o adresă către Parlament în care a invocat adresele precedente din 21 noiembrie 2002 şi 16 aprilie 2010 şi a menţionat că modificările operate în Legea contenciosului administrativ conţin unele inadvertenţe, care ar putea conduce la încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor. La întocmirea listei din Anexă nu s-a făcut distincţie între persoanele oficiale de stat, exponente ale unui interes politic deosebit, şi persoanele oficiale de stat, exponente ale unui interes public deosebit.

Curtea a subliniat de asemenea că legislatorul, operînd în art.4 lit.a) din lege cu termenii: “responsabilităţi de protecţie a intereselor generale ale statului”, “interes politic sau public deosebit”, nu a explicat semnificaţia acestora.

La 23 decembrie 2010 Curtea a recunoscut drept constituţională norma art.16 alin.(1) lit.g) din Legea nr.1453-XV din 8 noiembrie 2002 cu privire la notariat în redacţia Legii nr.300-XVI din 25 decembrie 2008 (Hotărîrea nr.30¹⁰).

____________________

¹⁰ M.O. nr.1-4/2 din 07.01.2011

Prevederea contestată stipulează că activitatea notarului încetează în cazul atingerii vîrstei de 65 de ani.

Curtea a notat că stabilirea unui cens de vîrstă pentru exercitarea anumitor activităţi nu poate fi privită a priori ca o încălcare a dreptului constituţional la muncă sau ca o discriminare în raport cu exercitarea unor activităţi. Asemenea limitare poartă un caracter necesar atunci cînd este determinată de obiective ale statului legate de optimizarea utilizării forţei de muncă în ramurile economiei naţionale. Instrumentele juridice internaţionale lasă la discreţia statului dreptul de impunere a plafonului de vîrstă pentru desfăşurarea unor activităţi.

Curtea a constatat că prevederea despre încetarea activităţii notarului în cazul atingerii vîrstei de 65 ani intră în contradicţie cu prevederile legii privind eliberarea licenţei pentru activitatea notarială pe un termen nelimitat (art.13 alin.(1), numirea notarului pentru o durată nedeterminată (art.20 alin.(1).

Potrivit Codului civil, legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior (art.6 alin.(1)), în conformitate cu prevederile art.87 din dispoziţiile finale şi tranzitorii din Legea cu privire la notariat, persoanele care la data intrării în vigoare a legii menţionate dispun de licenţă pentru activitate notarială au dreptul să activeze în continuare ca notari în baza acestor licenţe.

Astfel, prevederea art.16 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la notariat privind încetarea activităţii notarului la vîrsta de 65 de ani este aplicabilă notarilor învestiţi cu împuterniciri de exercitare a activităţii notariale ulterior intrării în vigoare a Legii nr.300-XVI din 25 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la notariat. Potrivit art.20 alin.(1) din Legea cu privire la notariat, notarul nu poate fi destituit decît în temeiul legii.

Avînd în vedere faptul că notarul public îşi exercită atribuţiile ce îi sînt conferite prin lege în baza statutului de funcţie publică şi faptul că activitatea publică de notariat determină statutul notarului public, inclusiv prin statuarea temeiurilor de încetare a activităţii notariale, Curtea a constatat că instituirea plafonului de vîrstă de 65 de ani pentru exercitarea funcţiei de notar este justificată, statul fiind în drept să decidă, la discreţia sa, pînă la ce vîrstă să mandateze o persoană pentru exercitarea anumitor servicii publice în numele său. Prevederea art.16 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la notariat privind încetarea activităţii notariale la vîrsta de 65 de ani nu suprimă şi nu diminuează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului, este conformă Constituţiei şi normelor de drept internaţional.

Printr-o adresă Curtea a reţinut atenţia Parlamentului asupra necesităţii de a asigura coerenţa prevederilor Legii cu privire la notariat. Potrivit legii, dreptul persoanei la exercitarea activităţii de notar nu este limitat în timp; licenţa pentru activitate notarială se eliberează pe un termen nelimitat, notarul este numit pentru o durată nedeterminată şi nu poate fi destituit decît în temeiul legii.

* * *

La 21 octombrie 2010 Curtea a sistat procesul pentru controlul constituţionalităţii art.13 alin.(3) lit.a) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 pentru următoarele considerente.

Sesizarea a fost semnată de Primul-ministru al Republicii Moldova. După cum a menţionat Curtea, conform art.38 din Codul jurisdicţiei constituţionale, unul din subiecţii cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale este Guvernul, care, în temeiul art.97 din Constituţie şi art.4 din Legea cu privire la Guvern nr.64-XII din 31 mai 1990, este un organ colegial şi se compune din Prim-ministru, prim-viceprim-ministru, viceprim-miniştri, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege.

Sesizarea Curţii Constituţionale, în problema controlului constituţionalităţii unei norme legale, urma să fie o decizie asumată a întregului Guvern, adoptată printr-o hotărîre, în cadrul unei şedinţe a Guvernului.

Conform prevederilor art.60 lit.b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională a dispus sistarea procesului pentru motivul că sesizarea nu ţine de competenţa persoanei care a făcut-o (Decizia nr.2¹¹).

____________________

¹¹ M.O. nr.211-212/24 din 29.10.2010

* * *

Curtea a respins sesizările:

- pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995, modificată prin Legea nr.27-XVII din 15.06.2009, pentru că nu corespunde după conţinut cerinţelor procedurale ale justiţiei constituţionale (scrisoarea PCC-01/3a din 15 martie 2010);

- pentru controlul constituţionalităţii art.168 alin.(1) şi art.171 din Codul electoral, pentru motivul că în jurisprudenţa sa anterioară s-a pronunţat asupra unor probleme similare. Curtea a subliniat că stabilirea pragului reprezentativ al voturilor valabil exprimate în scrutin constituie prerogativa exclusivă a Parlamentului (Decizia din 8 iulie 2010¹²);

____________________

¹² M.O. nr.121-123/16 din 16.07.2010

- pentru controlul constituţionalităţii punctelor 65, 67 şi 68 art.I din Legea nr.119 din 18 iunie 2010 “Pentru modificarea şi completarea Codului electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997”. Curtea a reiterat că stabilirea pragului electoral, modalitatea de atribuire a mandatului de deputat, cotele de participare a cetăţenilor la orice tip de scrutin, condiţiile de valabilitate a rezultatelor acestuia constituie probleme de oportunitate, care fac resortul exclusiv al Parlamentului, nereprezentînd probleme de constituţionalitate, opinie expusă clar în Decizia din 08.02.2010 (Decizia din 12 iulie 2010);

- privind revizuirea Deciziei nr.18 din 12 iulie 2010, precum şi sesizarea suplimentară, prin care s-a cerut controlul constituţionalităţii punctelor 17, 65, 67 şi 68 art.I din Legea nr.119 din 18 iunie 2010 “Pentru modificarea şi completarea Codului electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997”, pentru motivul că problemele abordate sînt de oportunitate şi ţin de competenţa Parlamentului (scrisoarea nr.JCC-04/24a din 2 septembrie 2010);

- pentru controlul constituţionalităţii dispoziţiilor art.86 alin.(1) lit.l) – p), art.263 şi art.264 din Codul muncii al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.154-XV din 28.03.2003, pentru motivul că nu corespunde după formă şi conţinut cerinţelor procedurale ale jurisdicţiei constituţionale (scrisoarea PCC-01/27a din 8 septembrie 2010);

- pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova şi Codul de executare al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.443-XV din 24 decembrie 2004, date fiind unele inexactităţi ce ţin de obiectul sesizării (scrisoarea nr.JCC-05/31a din 1 octombrie 2010);

- pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art.87 alin.(5) din Codul electoral, pentru motivul că problemele abordate în sesizare sînt de oportunitate şi ţin de competenţa Parlamentului. Curtea a subliniat că există o discrepanţă între argumentele de neconstituţionalitate invocate şi cerinţele sesizării; din sesizare nu rezultă o legătură cauzală între norma contestată prezumată a fi neconstituţională şi prevederile art.16 şi art.38 din Constituţie (Decizia din 15 noiembrie 2010¹³);

____________________

¹³ M.O. nr.227-230/26 din 19.11.2010

- pentru controlul constituţionalităţii unor sintagme din art.1, art.9, art.39 şi art.53 din Codul electoral, întrucît nu întruneşte condiţiile impuse de art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale (scrisoarea JCC-03/43a din 15 noiembrie 2010).

1.2. Art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie

(Controlul constituţionalităţii hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului)

Curtea a respins sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Guvernului nr.84 din 13 februarie 2010 “Cu privire la transmiterea unei întreprinderi de stat” (Decizia din 30 aprilie 2010¹⁴).

____________________

¹⁴ M.O. nr.72-74/13 din 14.05.2010

Curtea a apreciat că sesizarea nu întruneşte criteriile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii, nu corespunde rigorilor art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, menţionînd că după natura sa Hotărîrea nr.84 este un act administrativ individual de gestiune, este valabilă pentru un singur caz, motiv pentru care nu poate face obiect al jurisdicţiei constituţionale.

1.3. Art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie

(Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale)

Curtea nu a acceptat spre examinare în fond sesizarea repetată pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.348-XV din 12.07.2001 privind ratificarea Tratatului dintre Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat (Decizia din 15 martie 2010¹⁵).

____________________

¹⁵ M.O. nr.41-43/6 din 26.03.2010

Analizînd sesizarea sub aspectul admisibilităţii, Curtea Constituţională a reţinut că aceasta nu poate fi acceptată spre examinare în fond, deoarece problema abordată în ea, în speţă Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat şi Protocolul adiţional la Tratat, semnate la Kiev la 18 august 1999, au făcut anterior obiectul jurisdicţiei constituţionale, la sesizarea unor deputaţi în Parlament.

Prin decizia din 24 septembrie 2002 Curtea Constituţională a sistat procesul pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Tratatului dintre Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat şi a Protocolului adiţional la Tratat.

Invocînd principiul dreptului internaţional privind îndeplinirea de către stat a angajamentelor internaţionale, în decizia din 24 septembrie 2002 Curtea a relevat că exercitarea controlului constituţionalităţii acestui tratat contrazice principiul internaţional privind executarea tratatelor cu bună-credinţă, ceea ce poate aduce prejudicii credibilităţii Republicii Moldova ca partener în raporturile instituite prin tratatele internaţionale şi poate întîrzia sau chiar frîna dezvoltarea relaţiilor interstatale şi interguvernamentale ale ţării.

Curtea a subliniat că, odată intrat în vigoare, tratatul cade sub incidenţa principiului de drept internaţional “pacta sunt servanda”, devenind executoriu. Potrivit art.24 alin.(4) din Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova nr.595-XIV din 24.09.1999, deciziile cu privire la suspendarea, denunţarea sau stingerea tratatului internaţional se adoptă de către autoritatea care a luat decizia cu privire la consimţămîntul Republicii Moldova de a fi legată prin tratatul în cauză.

Curtea a adoptat o adresă, prin care a menţionat că, odată cu aderarea Republicii Moldova la Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor (4 august 1992), statul şi-a asumat angajamentul să respecte cu bună-credinţă acest act internaţional şi să aducă legislaţia naţională în conformitate cu reglementările internaţionale în domeniu.

Curtea a reţinut atenţia Parlamentului asupra art.26, 27 şi 62 din Convenţie, potrivit cărora o parte nu poate invoca dispoziţiile dreptului său intern sau alte motive pentru a justifica neexecutarea unui tratat.

În majoritatea ţărilor exercitarea controlului constituţionalităţii tratatelor internaţionale se realizează la etapa ratificării sau pînă la intrarea lor în vigoare (Rusia, România, Bulgaria, Albania, Franţa, Armenia, Azerbaidjan ş.a.).

Prevederile art.22 alin.(2) din Legea nr.595-XIV din 24 septembrie 1999 servesc drept temei pentru a reflecta asupra abilitării Curţii cu atribuţia de exercitare a controlului constituţionalităţii tratatelor internaţionale pînă la intrarea lor în vigoare. Curtea a subliniat necesitatea de a specifica în art.135 din Constituţie categoriile de tratate care pot fi supuse controlului constituţionalităţii. Adresa nu a fost executată.

* * *

Curtea a restituit sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Planului de Acţiune pentru coordonarea cooperării, a schimbului de experienţă şi a pregătirii de specialitate în domeniul comun de activitate, încheiat la 27 iulie 2010 între Departamentul Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratul general din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din România, pentru a fi adusă în conformitate cu art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale (scrisoarea nr.JCC-04/37a din 24 decembrie 2010).

1.4. Art.135 alin.(1) lit.b) din Constituţie

(Interpretarea Constituţiei)

La 3 august 2010 Curtea a dat interpretare dispoziţiilor art.80 alin.(4) din Constituţie, potrivit cărora nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova decît pentru cel mult două mandate consecutive (Hotărîrea nr.18¹⁶).

____________________

¹⁶ M.O. nr.141-144/19 din 10.08.2010

Pentru elucidarea conţinutului autentic al prevederii art.80 alin.(4) din Constituţie, Curtea a operat cu prevederile art.77, art.78, art.80, art.89, art.90, art.91, art.135 din Constituţie, precum şi cu jurisprudenţa sa anterioară.

Curtea a menţionat că interdicţia de a îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova mai mult de două termene consecutiv vizează sensul strict al noţiunii de mandat, aşa cum decurge din art.80 alin.(1) şi alin.(2) coroborat cu art.78 alin.(1) – alin.(4) din Constituţie. Dispoziţiile constituţionale enunţate exclud egalarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova cu interimatul acestei funcţii, prin care se asigură continuitatea exercitării atribuţiilor şefului statului, dar nu se pune începutul unui nou mandat prezidenţial.

Curtea a subliniat că Preşedintele interimar are un statut provizoriu, funcţia sa de bază fiind, după caz, Preşedinte al Parlamentului sau Prim-ministru. Pentru exercitarea funcţiei de Preşedinte al ţării el nu are nici mandatul poporului, nici mandatul Parlamentului, prin instituirea interimatului urmărindu-se asigurarea continuităţii exercitării atribuţiilor şefului statului, care, în virtutea caracterului lor special, nu permit intermitenţe.

Stabilind în art.80 alin.(4) din Constituţie restricţii asupra exercitării succesive de către o persoană a mai mult de două mandate de Preşedinte al Republicii Moldova, legiuitorul s-a referit la caracterul neîntrerupt al curgerii termenului celor două mandate. Întrucît interimatul funcţiei nu echivalează cu un mandat efectiv de şef al statului, persoana care a deţinut două mandate preşedinţiale consecutive anterior momentului la care a intervenit interimatul nu poate candida pentru un nou mandat preşedinţial.

Curtea a conchis că, potrivit voinţei legiuitorului constituant, Preşedintele Parlamentului sau Primul-ministru nu exercită un mandat de Preşedinte al Republicii Moldova, ci asigură interimatul acestei funcţii. Doar persoana care a fost aleasă în conformitate cu prevederile art.78 alin.(1) – (4) din Constituţie exercită mandatul de Preşedinte al Republicii Moldova, atribuit în condiţiile art.79 din Constituţie, după depunerea jurămîntului.

Astfel, persoana care a deţinut funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova două termene succesiv nu poate exercita această funcţie pentru un nou termen în cazul în care, după încheierea celui de-al doilea mandat consecutiv, a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, interimatul acestei funcţii fiind asigurat de Preşedintele Parlamentului sau Primul-ministru.

* * *

Curtea Constituţională a sistat procesul pentru interpretarea prevederilor art.106¹ din Constituţie, pentru motivul că sesizarea a fost înaintată de Prim-ministru, care, conform art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 din Codul jurisdicţiei constituţionale, nu este subiect cu drept de sesizare (Decizia nr.3 din 18 noiembrie 2010).

* * *

Au fost respinse sesizările:

- pentru interpretarea art.141, art.142 şi art.143 din Constituţie, pentru motivul că aceste dispoziţii au făcut obiect de interpretare, inclusiv sub aspectele invocate în sesizare (Decizia din 5 mai 2010¹⁷);

____________________

¹⁷ M.O. nr.72-74/14 din 14.05.2010

- privind interpretarea art.78 alin.(5) şi art.85 alin.(3) din Constituţie, pentru motivul că sensul juridic al normelor constituţionale este clar explicat în Legea nr.1234-XIV din 22 septembrie 2000 “Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova”. Aceste norme constituţionale nu conţin ambiguităţi, imprecizii sau neclarităţi, voinţa legiuitorului fiind expresă (scrisoarea nr.JCC-02/25b/27b din 4 februarie 2010).

1.5. Art.135 alin.(1) lit.c) din Constituţie

(Avizarea iniţiativelor de revizuire a Constituţiei)

La 29 aprilie 2010 Curtea a examinat proiectul de lege pentru modificarea art.78 din Constituţia Republicii Moldova (Avizul nr.1¹⁸).

____________________

¹⁸ M.O. nr.70-71/11 din 11.05.2010

Curtea a constatat că proiectul de lege nu depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei prevăzute de art.142 din Constituţie, însă a considerat inacceptabilă prevederea proiectului referitoare la alegerea Preşedintelui ţării în bază de alternativă. Curtea a apreciat că această prevedere a proiectului de lege lezează dreptul deputaţilor la exprimarea liberă a opiniilor.

Curtea a menţionat că obligativitatea desfăşurării alegerilor şefului statului cu cel puţin doi candidaţi pot determina deputaţii să acţioneze împotriva voinţei lor şi să propună un candidat pentru care nu doresc să voteze. Art.64 din Constituţie, care stipulează organizarea internă a Parlamentului, nu conţine specificarea că Preşedintele Parlamentului este ales în cazul înaintării mai multor candidaţi. Curtea a reţinut că, în baza proiectului de lege constituţională înaintat spre avizare, alegerea şefului statului poate avea loc şi în cazul în care pentru această funcţie candidează o singură persoană.

Curtea a considerat necesară excluderea din proiectul de lege a prevederilor alin.(5), deoarece dizolvarea Parlamentului şi desfăşurarea alegerilor repetate la intervale scurte de timp constituie factori care destabilizează situaţia politică şi perturbă activitatea legislativului.

Curtea a apreciat ca fiind exagerate dispoziţiile art.II din proiectul de lege. Ţinînd cont de prevederile art.143 alin.(1) şi art.76 din Constituţie, intrarea în vigoare a unei legi constituţionale nu poate fi condiţionată de anumite circumstanţe care vor avea loc.

La 4 mai 2010 Curtea a emis un aviz asupra proiectului de lege pentru modificarea art.78 din Constituţia Republicii Moldova (Avizul nr.2¹⁹).

____________________

¹⁹ M.O. nr.70-71/12 din 11.05.2010

Potrivit proiectului de lege constituţională, Preşedintele ţării este ales prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Proiectul prevede condiţiile pentru a candida la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi numărul de mandate succesive.

Curtea a menţionat că proiectul de lege nu depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei impuse de normele constituţionale ale art.142, fiind în corespundere cu exigenţele privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului şi nefiind de natură să conducă la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

În acelaşi timp, Curtea a observat că proiectul de lege include în art.78 prevederea: “Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova decît pentru cel mult două mandate succesive”, cuprinsă în alin.(4) art.80 al Legii Supreme în vigoare.

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut atenţia asupra prevederii art.85 alin.(4) din Constituţie, potrivit căreia “Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, cu excepţia cazului prevăzut la art.78 alin.(5)...”, în legătură cu faptul că art.78 în varianta revizuită nu mai conţine norma: “Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament”.

În contextul celor enunţate, Curtea Constituţională a relevat că revizuirea iniţiată trebuie să asigure unitatea materiei constituţionale şi echilibrul între normele concurente şi cele ce ţin de instituţia Preşedinţiei şi raporturile acesteia cu Parlamentul şi Guvernul.

La 6 iulie 2010 Curtea a dat aviz pozitiv asupra proiectului de lege pentru modificarea art.78 din Constituţie prin referendum constituţional (Avizul nr.3²⁰).

____________________

²⁰ M.O. nr.117-118/15 din 09.07.2010

Curtea a constatat concordanţa proiectului de lege cu exigenţele constituţionale privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului şi privind inadmisibilitatea suprimării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora. Curtea a reţinut că anterior a fost depus spre avizare un proiect similar privind revizuirea Constituţiei pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova prin sufragiu universal. În Avizul nr.2 din 4 mai 2010 Curtea Constituţională a expus unele observaţii, de care s-a ţinut cont în noul proiect de lege constituţională. Avînd în vedere necesitatea de a exclude din art.85 alin.(4) din Constituţie textul “cu excepţia cazului prevăzut la art.78 alin.(5)”, alineat care nu a fost inclus în proiectul propus pentru avizare, Curtea a considerat oportun să-şi reitereze poziţia expusă în avizul anterior, prin care a atenţionat că revizuirea iniţiată trebuie să asigure unitatea materiei constituţionale.

* * *

Curtea a respins sesizarea privind avizarea proiectului de lege pentru modificarea art.78 din Constituţia Republicii Moldova, pentru motivul că din aceasta nu rezultă intenţia de a desfăşura un referendum constituţional asupra proiectului în cauză în condiţiile art.148 din Codul electoral şi nu conţine argumente privind necesitatea revizuirii art.78 din Legea Supremă (scrisoarea JCC-06/16c din 23 iunie 2010).

1.6. Art.135 alin.(1) lit.d) din Constituţie

(Confirmarea rezultatelor referendumurilor republicane)

La 23 septembrie 2010 Curtea a confirmat nevalabilitatea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010 asupra proiectului de lege pentru modificarea art.78 din Constituţie privind alegerea Preşedintelui ţării de către întreg poporul (Hotărîrea nr.22²¹).

____________________

²¹ M.O. nr.191-193/23 din 01.10.2010

Curtea Constituţională a relevat că, în conformitate cu prevederile art.171 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală declară nevalabil referendumul republican dacă la el au participat mai puţin de 1/3 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

Examinînd raportul Comisiei Electorale Centrale, procesul-verbal şi materialele anexate, Curtea Constituţională nu a constatat în campania de organizare şi pe durata desfăşurării referendumului încălcări grave ale prevederilor Codului electoral de natură să influenţeze rezultatele referendumului.

Curtea a observat că referendumul s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniu şi standardele internaţionale, rezultatele referendumului reflectă voinţa cetăţenilor.

Un judecător nu a fost de acord cu hotărîrea Curţii Constituţionale. În opinia separată el a menţionat că, avînd în vedere boicotarea referendumului de către trei concurenţi electorali, dintre care unul cu o prezenţă masivă în Parlament, Curtea trebuia să declare referendumul nul.

Printr-o adresă Curtea a sugerat Parlamentului să perfecţioneze cadrul legislativ cu referire la referendumurile democratice. În viziunea Curţii Constituţionale, compartimentele respective din Codul electoral nu conţin reglementări depline şi clare de natură să corespundă Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de Comisia de la Veneţia.

1.7. Art.135 alin.(1) lit.e) din Constituţie

(Confirmarea rezultatelor alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova)

Pe parcursul anului, prin hotărîrile nr.2 din 21 ianuarie 2010²², nr.6 din 16 martie 2010²³, nr.8 din 31 martie 2010²⁴, nr.19 din 17 august 2010²⁵, Curtea a validat mandatele a 15 deputaţi în Parlament.

____________________

²² M.O. nr.11-12/1 din 26.01.2010

²³ M.O. nr.37-38/4 din 19.03.2010

²⁴ M.O. nr.50/7 din 07.04.2010

²⁵ M.O. nr.153-154/20 din 24.08.2010

La 24 decembrie 2010 Curtea Constituţională a confirmat legalitatea alegerii la 28 noiembrie 2010 a Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XIX-a, subliniind că Parlamentul a fost ales în mod legal, prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (Avizul nr.5²⁶).

____________________

²⁶ M.O. nr.257-258/31 din 27.12.2010

În aceeaşi şedinţă Curtea Constituţională a validat mandatele deputaţilor aleşi în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a şi a confirmat listele candidaţilor supleanţi la funcţia de deputat. În hotărîrea adoptată Curtea a menţionat că nu au fost constatate circumstanţe care să împiedice validarea mandatelor deputaţilor aleşi în Parlament (Hotărîrea nr.31²⁷).

____________________

²⁷ M.O. nr.257-258/32 din 27.12.2010

* * *

La 10 decembrie 2010 Curtea Constituţională a dispus renumărarea voturilor exprimate în alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 în ansamblu pe ţară (Decizia nr.5²⁸).

____________________

²⁸ M.O. nr.247-251/29 din 17.12.2010

1.8. Art.135 alin.(1) lit.f) din Constituţie

(Constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului,

demiterea Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de

Preşedinte, precum şi imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova

de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile)

La 21 septembrie 2010 Curtea Constituţională a emis avizul privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului. Curtea a constatat drept circumstanţe care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XVIII-a nealegerea Preşedintelui Republicii Moldova în cadrul alegerilor ordinare din 10 noiembrie 2009 şi al alegerilor repetate din 7 decembrie 2009 (Avizul nr.4²⁹).

____________________

²⁹ M.O. nr.179-181/22 din 24.09.2010

Curtea Constituţională a constatat că alegerile ordinare şi repetate pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova au eşuat din cauză că 48 de deputaţi n-au participat la votare, ceea ce a generat consecinţele prevăzute de art.78 alin.(5) din Constituţie.

Un judecător, în opinia separată (concordantă), subscriind la avizul Curţii, n-a fost de acord cu decizia Curţii de a examina această sesizare înainte de sesizarea referitoare la rezultatele referendumului constituţional din 5 septembrie 2010.

1.9. Art.135 alin.(1) lit.g) din Constituţie

(Rezolvarea cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate

a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiţie)

La 2 septembrie 2010 Curtea a declarat constituţională sintagma “restanţele reflectate în sistemul de evidenţă al Serviciului Fiscal de Stat, al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, inclusiv în sistemul de evidenţă specială, la situaţia din 1 ianuarie 2007” din art.27, art.28 alin.(3), art.29 alin.(2) şi art.34 alin.(1) din Legea nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal în redacţia Legii nr.111-XVI din 27 aprilie 2007 (Hotărîrea nr.21³⁰).

____________________

³⁰ M.O. nr.163-165/21 din 10.09.2010

Curtea a reţinut că amnistia fiscală constituie un mod excepţional de stingere a obligaţiilor bugetare, aplicîndu-se faţă de contribuabilii ce au restanţe la bugetele publice în condiţiile absenţei perspectivei de a fi recuperate şi oportunităţii prin prisma politicii fiscale a statului.

Reflectarea obligaţiilor fiscale în sistemul de evidenţă al Serviciului Fiscal de Stat, al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, inclusiv în sistemul de evidenţă specială, stipulată de prevederea contestată, constituie condiţia de bază care determină executarea amnistiei fiscale. Ca urmare a reflectării în sistemul de evidenţă, toate restanţele înregistrate pînă la data de 1 ianuarie 2007, conform legii, se anulează. Prin efectele prevederii legale contestate nu pot fi anulate restanţele nereflectate în actele de evidenţă pînă la data de 1 ianuarie 2007, care, în sensul strict al legii, nu aveau calitatea de restanţe, implicit, categoria respectivă de contribuabili nu pot fi consideraţi subiecţi ai amnistiei fiscale. Potrivit Codului fiscal, restanţa este suma pe care contribuabilul era obligat să o plătească la buget ca impozit, taxă sau altă plată, dar pe care nu a plătit-o în termen, precum şi suma majorării de întîrziere (penalităţii) şi/sau amenzii.

Constatînd conformitatea procedurii legale de efectuare a amnistiei fiscale cu rigorile fundamentale privind sistemul fiscal, statuate prin Constituţie şi cadrul legal în domeniu, Curtea a reţinut că prevederea legii nu comportă caracter discriminatoriu, deoarece legislaţia fiscală obligă toţi contribuabilii să achite impozitele şi taxele, impunînd condiţia ca acestea să fie reflectate în sistemul de evidenţă şi sancţionînd drastic evaziunea fiscală. Conform Constituţiei, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale (art.58).

La 23 noiembrie 2010 Curtea a declarat drept neconstituţional alineatul (6) al articolului 63 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, potrivit căruia “încetarea de drept a calităţii de bănuit în legătură cu expirarea termenelor indicate în alin.(2), în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente, nu împiedică punerea persoanei sub învinuire pentru acelaşi fapt” (Hotărîrea nr.26³¹).

____________________

³¹ M.O. nr.235-240/27din 03.12.2010

Curtea a subliniat că principiul statuat de art.21 din Constituţie – asigurarea tuturor garanţiilor necesare apărării persoanei acuzate de un delict în procesul judiciar – pe lîngă alte drepturi procesuale, oferă persoanei şi dreptul constituţional de a nu fi urmărită, judecată sau pedepsită de mai multe ori pentru aceeaşi faptă. Acest principiu constituţional se aplică nu numai în cauzele penale, dar şi în cauzele contravenţionale, precum şi în orice altă formă de răspundere juridică din aceeaşi materie de drept. Curtea a relevat că el se aplică numai atunci cînd s-a emis un act cu caracter definitiv, fie că este vorba de o ordonanţă de încetare a urmăririi penale, fie de o sentinţă de acuzare sau achitare.

Conform normelor, reluarea urmăririi penale se admite numai dacă “fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sînt de natură să afecteze hotărîrea pronunţată”.

Curtea a relevat că sintagma “în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente” din propoziţia a doua a alin.(6) art.63 CPP intră în contradicţie cu prevederea “apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente de natură să afecteze hotărîrea pronunţată” din art.22 şi art.287 CPP. Neavînd ca suport o procedură reglementată clar de CPP, ea permite reluarea urmăririi penale şi după încetarea calităţii de bănuit a persoanei, în baza probelor dobîndite în procedura precedentă deja finalizată. Astfel, dacă pentru organul de urmărire penală sintagma “în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente” poate însemna continuarea urmăririi penale, pentru persoana suspectată aceasta înseamnă urmărire penală repetată, ceea ce este contrar principiului non bis in idem.

Şi prima propoziţie a alin.(6) art.63 CPP: “Dacă, la expirarea termenelor indicate în alin.(2), nu s-a dispus scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau punerea ei sub învinuire, calitatea de bănuit încetează de drept” generează consecinţe imprevizibile, deoarece nu obligă organul de urmărire penală să elibereze persoanei un act care să certifice încetarea de drept a calităţii de bănuit.

Examinînd alin.(6) art.63 CPP după standardele care privesc calitatea legii, Curtea Constituţională l-a apreciat integral drept neconform art.23 din Constituţie.

Curtea a constatat necorespunderea alin.(6) art.63 CPP cu principiul constituţional privind accesul liber la justiţie, raportat la victimă (partea vătămată). Incertitudinea generată de alin.(6) art.63 CPP şi lipsa unui act doveditor privind încetarea de drept a calităţii de bănuit nu permite persoanei-victime de a fi informată cu privire la încetarea urmăririi penale, de a contesta actul inexistent şi de a reclama, în caz de necesitate, organul de urmărire penală. De asemenea, nu permite organului statal să constate că s-a desfăşurat o anchetă eficientă, exigenţă înaintată faţă de orice procedură penală finalizată.

1.10. Art.135 alin.(1) lit.h) din Constituţie

(Soluţionarea chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid)

Curtea a respins sesizarea deputatului Victor Stepaniuc, care a contestat constituţionalitatea Partidului Naţional Liberal, invocînd motivul că, potrivit art.38 alin.(2) lit.d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputatul în Parlament nu este abilitat cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională în chestiunile care au ca obiect constituţionalitatea unui partid, sesizarea ce are ca obiect constituţionalitatea unui partid poate fi făcută de Preşedintele Republicii Moldova, Preşedintele Parlamentului şi de Guvern (scrisoarea nr.JCC-05/40h din 15 noiembrie 2010).

II. REALIZAREA HOTĂRÎRILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE

Articolul 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională stipulează obligaţia autorităţilor publice privind executarea actelor Curţii Constituţionale.

Potrivit acestui articol, Guvernul, în termen de cel mult 3 luni de la data publicării hotărîrii Curţii Constituţionale, prezintă Parlamentului proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea sau abrogarea actului normativ sau a unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale. Proiectul de lege respectiv va fi examinat de Parlament în mod prioritar.

Urmează să fie executate în termenele prescrise:

- Hotărîrea nr.26 din 22.11.2010, prin care s-a declarat drept neconstituţional alineatul (6) al articolului 63 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova;

- Hotărîrea nr.27 din 25 noiembrie 2010 privind neconstituţionalitatea art.7 alin.(1) lit.h) şi lit.n) din Legea nr.1104-XV din 6 iunie 2002 “Cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei” şi art.8 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.190-XVI din 26 iulie 2007 “Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului”;

- Hotărîrea nr.28 din 14.12.2010 privind neconstituţionalitatea art.22 alin.(1) lit.b) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 “Cu privire la statutul judecătorului” în redacţia Legii nr.247-XVI din 21 iulie 2006 “Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”;

- Hotărîrea nr.29 din 21.12.2010, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art.31 alin.(4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 şi art.4 alin.(4) din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16 iunie 1995, precum şi sintagmele “şeful, adjunctul şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat” (pct.14), “directorul general al Serviciului Vamal” (pct.15) din Anexa la Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000.

Curtea atestă o întîrziere inadmisibilă în ceea ce priveşte executarea:

- Hotărîrii nr.10 din 2 iunie 2009, prin care au fost declarate neconstituţionale sintagma “cu excepţia cazurilor expuse la alin.(2) şi (3)” cuprinsă în alin.(1) art.53 şi prevederile alin.(2) şi alin.(3) art.53 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23 iunie 1993 în redacţia Legii nr.94-XVI din 8 mai 2008;

- Hotărîrii nr.9 din 08.04.2010, fiind declarate neconstituţionale Legea nr.44-XVIII din 20 octombrie 2009 pentru modificarea art.4 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament şi Hotărîrea Parlamentului nr.47-XVIII din 22 octombrie 2009 privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament.

Art.79 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale prevede că organele sesizate comunică, în termenul stabilit, Curţii Constituţionale rezultatele examinării adresei.

Această normă legală n-a fost respectată în cazul următoarelor adrese:

- din 24 septembrie 2002, cu privire la oportunitatea de a specifica în art.135 din Constituţie categoriile de tratate care pot fi supuse controlului constituţionalităţii, precum şi momentul din care Republica Moldova devine parte la ele (ratificare, semnare, acceptare, aderare, aprobare etc.);

- din 26 martie 2007, care vizează prevederile Codului de procedură civilă referitoare la procedura de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate, prevederi care intră în contradicţie cu normele Constituţiei;

- din 12 iulie 2010, cu referire la reglementarea prin lege, în baza art.88 lit.j) din Constituţie, a statutului decretelor prezidenţiale;

- din 23 septembrie 2010, privind necesitatea perfecţionării legislaţiei electorale cu privire la referendumurile democratice.

III. PUBLICITATE ŞI TRANSPARENŢĂ

Ca şi în anii precedenţi, actele adoptate de Curtea Constituţională în anul 2010 au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în digestul “Justiţia constituţională în ţările CSI şi cele baltice”, în buletinele de jurisprudenţă constituţională ale Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de le Veneţia) a Consiliului Europei.

În cele patru numere ale revistei Curţii Constituţionale “Justiţia constituţională” au fost publicate în variantă bilingvă 16 hotărîri, 4 avize, 4 decizii şi Raportul anual cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale. Revista a inserat 13 articole de sinteză semnate de judecători ai Curţi, autori din Armenia, Belarus, Kîrgîzstan, Ucraina, Franţa, 8 discursuri rostite în cadrul Şedinţei festive consacrate aniversării a 15-a a Curţii Constituţionale, 39 de informaţii despre diverse acţiuni la care au participat membri ai corpului judecătoresc – întrevederi, vizite, primirea delegaţiilor, conferinţe de presă, seminare şi conferinţe internaţionale.

Revista a oglindit pe larg lucrările Conferinţei internaţionale jubiliare cu genericul “Asigurarea supremaţiei Constituţiei – funcţia de bază a Curţii Constituţionale”, desfăşurată la Chişinău în zilele de 25-26 februarie 2010, la care au participat delegaţii ale curţilor constituţionale din 11 state, reprezentanţi ai organismelor internaţionale acreditate în Moldova, reprezentantul special al Secretarului General al Consiliului Europei, delegaţii ale Comisiei de la Veneţia, Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică, Universităţii din Regensburg (Germania).

Atît lucrările conferinţei jubiliare, cît şi desfăşurarea şedinţei au fost reflectate pe larg de mijloacele de informare în masă. O prezenţă masivă a presei s-a înregistrat la şedinţele plenare ale Curţii Constituţionale. La solicitarea jurnaliştilor, preşedintele Curţii, alţi judecători au explicat deciziile pronunţate. Preşedintele Curţii a ţinut două conferinţe de presă vizînd Raportul anual cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale şi semnarea, la Baku, a Memorandumului de colaborare între Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi Curtea Constituţională a Republicii Azerbaidjan.

La dispoziţia presei au fost puse cu regularitate avizele despre desfăşurarea şedinţelor Curţii, comunicatele cu privire la rezultatele acestora. Informaţii privind conţinutul sesizărilor, cronica acţiunilor extrajurisdicţionale au fost plasate operativ pe site-ul Curţii.

A fost editată Culegerea de hotărîri şi decizii adoptate de Curtea Constituţională în anul 2009, sînt în curs de apariţie materialele Conferinţei internaţionale jubiliare.

IV. ADRESĂRILE CETĂŢENILOR

Toate petiţiile au fost examinate în termenele prevăzute de lege.

V. RELAŢII INTERNAŢIONALE

În anul 2010 s-a marcat cea de-a 15-a aniversare a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. La 25-26 februarie 2010 au avut loc Şedinţa festivă şi Conferinţa internaţională jubiliară cu genericul “Asigurarea supremaţiei Constituţiei – funcţia de bază a Curţii Constituţionale”. Ambele evenimente s-au desfăşurat cu suportul Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei, Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ), PNUD Moldova, Misiunii OSCE în Moldova. Şedinţa festivă a întrunit peste 350 de invitaţi: legislatori, reprezentanţi ai organelor publice centrale şi locale, ai societăţii civile, politicieni, oameni de ştiinţă, exponenţi ai curţilor constituţionale din 11 state europene şi membre ale CSI, ai misiunilor diplomatice şi organismelor internaţionale acreditate în Republica Moldova, delegaţia Comisiei de la Veneţia, în frunte cu Preşedinte, Gianni Buquicchio, şi delegaţia Fundaţiei IRZ, condusă de dr. Stefan Hülshörster.

La 24 februarie 2010, la Chişinău a fost semnat Protocolul asupra intenţiilor de colaborare între Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi Curtea Constituţională a Republicii Azerbaidjan, iar la 14 iulie 2010, la Baku a fost semnat Memorandumul de colaborare între cele două autorităţi de jurisdicţie constituţională. Decizia oficializării relaţiilor de cooperare şi schimbului de experienţă se bazează pe comunitatea de interese şi responsabilitatea pentru respectarea supremaţiei Constituţiei şi a principiilor democratice.

În contextul consolidării relaţiilor de cooperare cu alte curţi constituţionale sau instituţii echivalente din străinătate şi organisme internaţionale, judecătorii Curţii au participat la diverse conferinţe, seminare şi alte evenimente internaţionale, după cum urmează:

• inaugurarea noului an judiciar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, eveniment desfăşurat la Strasbourg, Franţa, la care a participat judecătorul Petru Railean;

• vizita oficială de răspuns a delegaţiei Curţii Constituţionale, în frunte cu Preşedintele Dumitru Pulbere, în Republica Populară Chineză. Programul de lucru a inclus o întrevedere cu oficiali ai Comisiei Juridice a Comitetului Permanent al Marii Adunări Naţionale a Reprezentanţilor Poporului din Întreaga China. Relaţiile de colaborare cu această autoritate sînt în ascensiune, delegaţii chineze au fost la Chişinău în anii 2003 şi 2009, iar judecătorii constituţionali moldoveni au fost oaspeţii colegilor chinezi în 2002;

• simpozionul “Independenţa, imparţialitatea şi responsabilitatea sistemului judecătoresc” şi manifestările internaţionale organizate cu ocazia celebrării a 48 de ani de la înfiinţarea Curţii Constituţionale a Turciei, evenimente desfăşurate în oraşele Ankara şi Istanbul. Curtea Constituţională a Republicii Moldova a fost reprezentată de judecătorul Alina Ianucenco şi judecătorul-asistent Veaceslav Zaporojan;

• ceremonia oficială şi alte acţiuni organizate cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei, desfăşurate la Veneţia (Italia), la care a participat Preşedintele Dumitru Pulbere;

• Conferinţa internaţională practico-ştiinţifică sub genericul “Constituţia – baza dezvoltării democratice a statului”, consacrată aniversării a 15-a a Constituţiei Republicii Kazahstan. Evenimentul s-a desfăşurat în or.Astana, Curtea Constituţională fiind reprezentată de Preşedintele Dumitru Pulbere şi de judecătorul Petru Railean;

• Congresul XII internaţional de drept constituţional european şi comparat cu genericul “Internaţionalizarea progresivă şi europenizarea dreptului constituţional în Europa, în special în urma impactului Tratatului de la Lisabona” şi Forumul II constituţional european, desfăşurate la Universitatea din or.Regensburg (Germania). La aceste evenimente au participat judecătorul-asistent Veaceslav Zaporojan şi specialistul principal Radu Plămădeală;

• Conferinţa regională a curţilor constituţionale din bazinul Mării Negre, organizată în or.Batumi de Curtea Constituţională a Georgiei în cooperare cu Comisia de la Veneţia, cu genericul “Importanţa opiniilor separate şi a celor convergente în dezvoltarea controlului constituţional”. Judecătorul Elena Safaleru a reprezentat Curtea Constituţională a Republici Moldova;

• cea de-a XV-a Conferinţă internaţională de la Erevan (Armenia), consacrată aniversării a 15-a a Constituţiei Republicii Armenia, cu genericul “Garantarea şi protecţia drepturilor constituţionale ale omului în practica justiţiei constituţionale, în corelaţie cu jurisprudenţa CEDO”. A participat Preşedintele Curţii Dumitru Pulbere;

• Conferinţa internaţională practico-ştiinţifică “Organele de control constituţional în condiţiile de integrare a sistemelor de drept: practica internaţională şi a Republicii Tadjikistan”, care s-a desfăşurat în or.Duşanbe. Conferinţa a fost dedicată jubileului de 15 ani de la fondarea Curţii Constituţionale a Republicii Tadjikistan. Preşedintele Dumitru Pulbere a reprezentat Curtea Constituţională a Republicii Moldova;

• Conferinţa internaţională “Mecanismul constituţional al protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului”, dedicată aniversării a 15-a a Constituţiei Republicii Azerbaidjan. Conferinţa a fost organizată în cooperare cu Comisia de la Veneţia şi s-a desfăşurat în or.Baku. A participat judecătorul Petru Railean;

• Seminarul VII al corespondenţilor naţionali ai Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone (ACCPUF) cu tema “Funcţionarea curţilor constituţionale în perioada electorală”, care a avut loc în or.Paris (Franţa). Curtea Constituţională a Republicii Moldova a fost reprezentată de şefa Secretariatului, Maia Bănărescu.

Curtea Constituţională a prezentat Comisiei de la Veneţia rezumatele celor mai importante hotărîri pentru a fi publicate în Buletinul de jurisprudenţă constituţională şi a solicitat opinia experţilor forumului de la Veneţia în anumite chestiuni.

Pe parcursul anului 2010 a avut loc o serie de întrevederi cu oficialităţi, reprezentanţi ai misiunilor străine acreditate în Republica Moldova şi persoane importante: Ambasadorul Philip Remler, şeful Misiunii OSCE în Moldova; Ambasadorul Majestăţii Britanice în Republica Moldova dl Keith Shannon; E.S. dl Asif J.Chaudhry, Ambasadorul SUA în Republica Moldova; reprezentanţi ai Misiunii de experţi independenţi USAID în Moldova; E.S. dl Serghei Pirojkov, Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova; o delegaţie de experţi ai ONU, Departamentul Afaceri Politice şi Oficiul Central PNUD din New York; reprezentanţi ai Institutului euro-atlantic de cooperare din Kiev, în frunte cu dl Oleksandr Suşko, director pentru cercetări; un grup de experţi independenţi ai Uniunii Europene, aflat într-o misiune de evaluare a sistemului de drept din Moldova; dl Christian Hegemer, Directorul Institutului pentru Cooperare Internaţională al Fundaţiei germane “Hanns Seidel” cu sediul la München, însoţit de dl Klaus Sollfrank, şeful Reprezentanţei fundaţiei în România, şi dl Serghei Zadornîi, şeful Reprezentanţei fundaţiei în Ucraina; E.S. dl Fang Li, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova; misiunea specială a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, aflată la Chişinău pentru evaluarea procesului electoral în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova; dl Peter Eicher, şeful Misiunii OSCE/BIDDO pentru observarea alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, însoţit de expertul în probleme juridice al misiunii dl Donald Bisson; Ministrul Justiţiei al Lituaniei, dl Remigidijus Simasius, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova; Misiunea de observatori din partea CSI la alegerile parlamentare anticipate, condusă de dl Vladimir Garkun, însoţit de dl Oleg Kuleba, directorul executiv al misiunii; delegaţia Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), în cadrul Misiunii de observatori pentru alegerile parlamentare anticipate din Moldova.