Hotărîre nr.10 din 04.03.97 cu privire la constituţionalitatea unor prevederi din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 şi a Hotărîrii Parlamentului nr.362-XIII din 3 februarie 1995

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE cu privire la constituţionalitatea unor prevederi din Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996* şi a Hotărîrii Parlamentului nr. 362-XIII din 3 februarie 1995** Nr.10 din 04.03.97 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.18/7 din 20.03.1997 * * * * Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 "Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii", publicată în Monitorul Oficial nr. 64 din 3 octombrie 1996. ** Hotărîrea Parlamentului nr. 362-XIII din 3 februarie 1995 despre Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 10 din 17 februarie 1995. În numele Republicii Moldova Curtea Constituţională în componenţa: Pavel Barbalat - preşedinte Nicolae Chiseev - judecător Mihai Cotorobai - judecător Nicolae Osmochescu - judecător Gheorghe Susarenco - judecător-raportor Ion Vasilati - judecător cu participarea Ludmilei ZadorojnÎi, grefier, Nicanor Cojocaru, Nicolae Timofti, Anastasia Pascari şi Raisa Botezatu, judecători, reprezentanţi ai Curţii Supreme de Justiţie, Vasile Sturza, ministrul justiţiei, reprezentant al Guvernului, în lipsa reprezentantului Parlamentului, legal citat, conducîndu-se de prevederile art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională a examinat în şedinţă publică dosarul cu privire la controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (articolelor 5, 20, 24, 25, 26, 27, II din Dispoziţii tranzitorii) şi a Hotărîrii Parlamentului nr. 362-XIII din 3 februarie 1995 despre Consiliul Superior al Magistraturii. Temei pentru examinarea dosarului, conform articolelor 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, au servit sesizările Curţii Supreme de Justiţie şi cea a deputatului în Parlament Victor Cecan, prin care se solicită recunoaşterea neconstituţionalităţii unor prevederi din actele normative nominalizate, pe motiv că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale privind separaţia puterilor în stat şi independenţa justiţiei. Dat fiind faptul că sesizările Curţii Supreme de Justiţie şi a deputatului Victor Cecan abordează una şi aceeaşi problemă - funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii - în baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, prin decizia Curţii Constituţionale din 20 februarie 1997, ele au fost conexate într-un singur dosar. În baza art. 6 alin (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale Curtea Constituţională îşi stabileşte limitele de competenţă, acestea cuprinzînd integral volumul Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Curtea Constituţională, conducîndu-se de prevederile articolului 23 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a c o n s t a t a t: La 19 iulie 1996 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 947-XIII cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Prin art. 5 din Legea amintită s-a stabilit că Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii este de drept ministrul justiţiei, iar în absenţa ministrului justiţiei, funcţiile de Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii sînt exercitate de Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. În baza art. 20 alin. (1) şi (4) din aceeaşi Lege "în cazurile în care Consiliul Superior al Magistraturii îşi exercită atribuţiile privind promovarea, transferarea, suspendarea şi eliberarea din funcţie a judecătorului, ministrul justiţiei sau, după caz, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, prezintă Consiliului propuneri motivate, însoţite de scurte prezentări ale activităţii celor în cauză, de rapoarte sau de alte acte care stau la baza propunerilor făcute şi care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Lege pentru luarea măsurilor propuse". "În cazul în care au decăzut temeiurile legitime de suspendare din funcţie a judecătorului, Consiliul Superior al Magistraturii, din proprie iniţiativă sau sesizat de ministrul justiţiei sau, după caz, de Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie sau de persoana interesată, ia act de acest fapt şi adoptă o hotărîre privind anularea suspendării din funcţie a judecătorului". În art. 24 alin. (1) se stipulează că "Consiliul Superior al Magistraturii adoptă hotărîri cu votul majorităţii membrilor săi. În caz de paritate de voturi, se consideră adoptată hotărîrea în interesul judecătorului", iar prin art. 25 alin. (1) se stabileşte că "Hotărîrile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor privind suspendarea din funcţie a judecătorului şi privind sistarea demisiei lui, sînt definitive". Legea sus-menţionată prin art. 26 alin. (1) stabileşte că "Lucrările de secretariat ale Consiliului Superior al Magistraturii sînt efectuate de funcţionarii Ministerului justiţiei, desemnaţi prin ordin al ministrului", şi prin art. 27 - că "Asigurarea tehnico-materială şi informaţională a activităţii Consiliului Superior al Magistraturii se pune în seama Ministerului Justiţiei. Dosarele şi registrele Consiliului Superior al Magistraturii se păstrează în arhiva Ministerului Justiţiei". Articolul II Dispoziţii tranzitorii din aceeaşi Lege stipulează că "Consiliul Superior al Magistraturii se constituie în decursul unei luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi conform art. 3", iar prin art. III - se abrogă articolele 2-6 din Hotărîrea Parlamentului nr. 362-XIII din 3 februarie 1995 despre Consiliul Superior al Magistraturii. La 3 februarie 1995 Parlamentul a adoptat Hotărîrea nr. 362-XIII "Despre Consiliul Superior al Magistraturii" prin care consemnează că: - trei persoane din partea Parlamentului se aleg în calitate de magistraţi ai Consiliului Superior al Magistraturii; - magistraţi în Consiliul Superior al Magistraturii sînt de drept ministrul justiţiei, Preşedintele Judecătoriei Supreme, Prim-arbitrul Republicii Moldova, Procurorul Republicii Moldova şi că colegiile unite ale Judecătoriei Supreme au ales în calitate de magistraţi ai Consiliului Superior al Magistraturii trei persoane din partea Judecătoriei Supreme; - Consiliul Superior al Magistraturii este constituit în componenţa a zece magistraţi de la data intrării în vigoare a Hotărîrii nominalizate, precum şi că ministrul justiţiei este de drept Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, pînă la adoptarea legilor corespunzătoare, Preşedintele Judecătoriei Supreme, membrii Judecătoriei Supreme, Prim-arbitrul Republicii Moldova şi Procurorul Republicii Moldova se vor considera, respectiv, Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, membri ai Curţii Supreme de Justiţie, Preşedinte al Judecătoriei Economice şi Procuror General; - Consiliul Superior al Magistraturii se consideră deliberativ dacă în componenţa lui au intrat de drept sau au fost aleşi cel puţin 3/4 din membri şi Hotărîrile lui se adoptă cu votul a 50 plus 1 din numărul total al membrilor săi. Curtea Constituţională consideră că în procesul examinării acestui caz este necesar să se ţină cont de următoarele prevederi ale Constituţiei: art. 6, care stipulează că în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate; art. 96 alin. (1), în baza căruia Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice; art. 97, prin care se stabileşte structura Guvernului; art. 107 alin. (1), care prevede că ministerele sînt organe centrale de specialitate ale statului şi ele transpun în viaţă, în temeiul legii, politica Guvernului, hotărîrile şi dispoziţiile lui; art. 116 alin. (1) şi (2), care proclamă că judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, aceştia se numeşc în funcţie la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii; art. 121 alin. (1), care stabileşte că resursele financiare ale instanţelor judecătoreşti sînt aprobate de Parlament şi sînt incluse în bugetul de stat; art. 122 şi 123, care stabilesc componenţa şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii; art. III alin. (7) din Titlul VII Dispoziţii finale şi tranzitorii, în baza căruia sistemul judecătoresc urma să fie reorganizat în decursul a doi ani de la data intrării în vigoare a Constituţiei, adoptate la 29 iulie 1994. În temeiul art. 6 din Constituţie, principiul fundamental aflat la baza organizării şi funcţionării aparatului de stat este separaţia celor trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească. Îmbinarea lor mutuală presupune că fiecare autoritate are un domeniu special şi separat, decupat în putere publică, înzestrată cu arme defensive în raport cu celelalte puteri. Fiecare dintre aceste autorităţi este învestită cu anumite prerogative, nici una dintre ele neavînd posibilitatea de a uzurpa atribuţiile celeilalte. Este adevărat că între organismele care exercită în mod exclusiv prerogativele unui anumit tip de putere, există o întrepătrundere funcţională şi chiar o colaborare, menite să asigure armonia procesului de conducere socială şi împiedicarea abuzului unei puteri faţă de altă putere. Apreciind principiul separaţiei puterilor ca un mecanism de verificare reciprocă între puteri şi de asigurare a unui echilibru funcţional între ele, Curtea Constituţională a ajuns la concluzia că raţiunea care stă la baza acestui echilibru este atît împiedicarea manifestării hegemoniei unei puteri constituţionale, a unui partid, a unui sindicat sau a unei clase sociale în detrimentul altora, cît şi evitarea încălcării ordinii constituţionale stabilite prin voinţa neviciată a poporului. Potrivit competenţelor constituţionale, Guvernul şi organele sale de specialitate - ministerele, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării. De aici, poziţia Guvernului, ca autoritate publică centrală cu competenţa materială de administraţie publică, trebuie abordată în strînsă legătură cu rolul său politic. Ca autoritate a administraţiei publice, Guvernul asigură conducerea generală a acesteia. În virtutea acestui rol, Guvernul desfăşoară o activitate exclusiv executivă, principala sa atribuţie constituind-o organizarea şi asigurarea executării legilor de către autorităţile publice. Pe de altă parte, autoritatea judecătorească acţionează numai în limitele instanţelor judecătoreşti, acestea fiind singurele autorităţi publice abilitate să înfăptuiească justiţia în stat. Dispoziţiile art. 114 şi art. 116 alin. (1) din Constituţie stabilesc principiul independenţei judecătorilor, principiul în afara căruia nu se poate vorbi de o autentică activitate de înfăptuire a justiţiei. Independenţa judecătorului presupune, în primul rînd, raporturile acestuia cu celelalte autorităţi publice. De aici rezultă că judecătorii nu se află şi nu trebuie să se afle în raporturi de subordonare faţă de alte autorităţi publice, indiferent care ar fi acestea şi indiferent de poziţia ierarhică a acestor autorităţi în stat. Expresia cea mai consecventă a independenţei judecătoreşti o constituie dispoziţiile art. 123 din Constituţie, potrivit cărora se stabileşte în mod expres că asigurarea numirii în funcţie, deplasărilor, promovărilor şi măsurilor disciplinare faţă de judecători, poate fi dispusă numai de Consiliul Superior al Magistraturii - autoritate de autoadministrare judecătorească, care este garantul independenţei judecătoreşti. În acest sens stipulările art. 5 din Legea supusă controlului constituţionalităţii, potrivit cărora Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este de drept ministrul justiţiei, iar în absenţa ministrului justiţiei funcţiile Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii sînt exercitate de Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, pun activitatea Consiliului Superior al Magistraturii în raport de subordonare directă faţă de un exponent al puterii executive - ministrul justiţiei - şi vin în contradicţie cu principiul stabilit de art. 6 din Constituţie privind separaţia puterilor în stat. Aceeaşi situaţie o reflectă şi stipulările art. 20 alin. (1) şi (4) din Legea sesizată, potrivit cărora ministrul justiţiei prezintă Consiliului Superior al Magistraturii propuneri motivate privind promovarea, transferarea, suspendarea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor, prin care se încalcă principiul independenţei judecătorilor, stabilit în art. 116 alin. (1) din Constituţie, făcîndu-i dependenţi faţă de organele puterii executive. Pentru aceste motive Curtea Constituţională conchide că nu pot fi considerate constituţionale atît prevederile articolelor 5 şi 20 alin. (1) şi (4) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, cît şi cele ale art. 3 alin. (2) din Hotărîrea Parlamentului nr. 362-XIII din 3 februarie 1995 despre Consiliul Superior al Magistraturii. Analiza stipulărilor art. 26 alin (1) şi art. 27 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora lucrările de secretariat ale Consiliului sînt efectuate de funcţionarii Ministerului Justiţiei desemnaţi prin ordinul ministrului, asigurarea tehnico-materială şi informaţională a Consiliului şi păstrarea dosarelor se pun în sarcina Ministerului Justiţiei, denotă că aceste prevederi au drept efect subordonarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii unui exponent al puterii executive şi constituie o diminuare vădită a prevederilor constituţionale, potrivit cărora judecătorii se supun numai legii. Este de menţionat şi faptul că prin Avizul experţilor Consiliului Europei referitor la proiectul Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii s-a propus Parlamentului Republicii Moldova ca deciziile privind selectarea şi cariera judecătorilor să fie luate de către o autoritate independentă faţă de Guvern sau de către alte organisme. Punerea în sarcina Ministerului Justiţiei a deservirii tehnico- materiale şi informaţionale a Consiliului, precum şi crearea de către minister a condiţiilor de lucru pentru acest organ de autodeterminare judecătorească, limitează, în opinia experţilor Consiliului Europei, independenţa Consiliului Superior al Magistraturii. Avînd în vedere prevederile constituţionale despre independenţa judecătorului şi asigurarea acestui principiu prin art. 6 din Constituţie privind separaţia puterilor în stat, Curtea Constituţională consideră că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi art. 27 din Legea sesizată nu pot fi recunoscute drept constituţionale. La efectuarea controlului constituţionalităţii articolelor II şi III din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii şi a Hotărîrii Parlamentului despre Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională a pornit de la faptul că potrivit art. 72 şi 129 alin. (2) din Constituţie Consiliul Superior al Magistraturii îşi poate exercita atribuţiile numai dacă sînt respectate condiţiile prevăzute de art. 122 alin. (1), care stabilesc normele privind formarea Consiliului Superior al Magistraturii în componenţa a 11 magistraţi cu un mandat de 5 ani. La data adoptării Hotărîrii Parlamentului nr. 362-XIII din 3 februarie 1995 despre Consiliul Superior al Magistraturii autoritatea judecătorească în ansamblu se afla într-o perioadă de constituire, termenul maxim al căreia - 27 august 1996 - fiind prevăzut de art. III alin. (7) Titlul VII Dispoziţii finale şi tranzitorii din Constituţie. În aceste condiţii, prevăzute expres şi explicit de Constituţie, în scopul demarării reformei judiciare şi de drept, avînd în vedere stipulările art. 122 din Constituţie, precum şi direcţiile efectuării reformei instanţelor judecătoreşti trasate prin Concepţia reformei judiciare şi de drept în Republica Moldova, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 152-XIII din 20 iunie 1994, Parlamentul la 3 februarie 1995 prin Hotărîrea nr. 362-XIII a consemnat constituirea Consiliului Superior al Magistraturii din 10 magistraţi (plus un loc vacant pentru Preşedintele Curţii de Apel ce urma să fie creată), Membrii de drept, care au intrat în componenţa Consiliului Superior al Magistraturii în baza art. 122 din Constituţie - Preşedintele Judecătoriei Supreme, Prim-arbitrul Republicii Moldova şi Procurorul Republicii Moldova la momentul adoptării Hotărîrii nu deţineau funcţiile de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Preşedinte al Judecătoriei Economice şi, respectiv, Procuror General, dar potrivit Concepţiei cu privire la reforma judiciară şi de drept, aceştia, de fapt, reprezentau conducerea organelor ce urmau să fie reorganizate în organe cu funcţii similare. Curtea Constituţională nu poate reţine nici argumentele deputatului Victor Cecan, potrivit cărora Preşedintele Judecătoriei Supreme, membrii Judecătoriei Supreme puteau să exercite funcţiile de Preşedinte şi, respectiv, de membri ai Curţii Supreme de Justiţie, numai dacă erau numiţi în funcţie de Parlament la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, adică prin modalitatea prevăzută de articolul 116 alin. (3) din Constituţie, iar Prim-arbitrul Republicii Moldova nu putea exercita, în opinia autorului sesizării, funcţiile constituţionale ale Preşedintelui Judecătoriei Economice, deoarece Preşedintele acestei instanţe judecătoreşti este judecător şi urma să fie numit în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărîrea Parlamentului nr. 362-XIII din 3 februarie 1995 consemnează constituirea Consiliului Superior al Magistraturii pentru reorganizarea sistemului judecătoresc în termen de 2 ani prevăzut de Constituţie. Într-o strictă logică juridică în lipsa acestui organ era imposibilă respectarea procedurilor constituţionale privind numirea în funcţie a judecătorilor. Pentru temeiurile expuse Curtea Constituţională consideră că art. 1 şi art. 2, art. 3 alin. 1, art. 4, 6 şi 7 din Hotărîrea Parlamentului din 3 februarie 1995 nr. 362-XIII despre Consiliul Superior al Magistraturii corespund prevederilor Constituţiei. Totodată, Curtea Constituţională consideră că, începînd cu 3 octombrie 1996, data intrării în vigoare a Legiinr. 947-XIII cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, art. 5 din Hotărîrea supusă controlului constituţional a încetat să mai acţioneze, pierzîndu-şi efectul juridic. Ţinînd cont de faptul că prin art. III alin. (7) Titlul VII Dispoziţii finale şi tranzitorii din Constituţie reorganizarea sistemului instanţelor judecătoreşti a fost condiţionată printr-un termen de doi ani de la intrarea în vigoare a Constituţiei, stipulările articolelor II şi III din Dispoziţii tranzitorii din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii sînt neconstituţionale. În sesizarea Curţii Supreme de Justiţie se solicită de asemenea declararea neconstituţionalităţii art. 24 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii pe motiv că ministrul justiţiei este învestit cu drept de vot hotărîtor la adoptarea hotărîrilor de către Consiliu şi că Hotărîrile Consiliului nu pot fi definitive şi necesită să fie supuse altor căi de atac. Analiza comparativă a textelor art. 122 din Constituţie care determină componenţa Consiliului Superior al Magistraturii şi care nu face precizări privind dreptul de vot al ministrului justiţiei, şi al Legii contestate, care nu-l învesteşte pe ministrul justiţiei cu drept de vot hotărîtor la luarea deciziilor de către Consiliu, nu denotă discrepanţe între aceste două acte normative, fapt din care derivă constituţionalitatea art. 24 alin. (1) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Articolele 116, 122 şi 123 din Constituţie stabilesc principiile generale de autoadministrare a autorităţilor judecătoreşti şi asigurarea pentru judecători a unui statut independent. Curtea Constituţională consideră că în această ordine de idei prevederile art. 25 alin. (1) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora hotărîrile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor privind suspendarea din funcţie a judecătorului şi privind sistarea demisiei lui, sînt definitive, confirmă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi modul de administrare a autorităţii judecătoreşti. Această concluzie ia în calcul şi faptul că prevederile articolelor 19 şi 20 din "Principiile de bază ale independenţei organelor de justiţie", adoptate la Congresul VII al ONU pentru prevenirea criminalităţii şi comportarea cu infractorii şi aprobate prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 3 decembrie 1985, au un caracter consultativ şi nu imperativ, şi deci ele nu pot servi drept argument pentru declararea neconstituţionalităţii art. 25 alin. (1) din Legea sesizată. Avînd în vedere considerentele expuse, în temeiul articolului 140 din Constituţie, articolului 1 alin. (3) lit. a) şi b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Pentru considerentele menţionate, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E: 1. Constată că art. 24 şi 25 din Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, art. 1,2, art. 3 alin. 1, art. 4,6,7 din Hotărîrea Parlamentului nr. 362-XIII din 3 februarie 1995 despre Consiliul Superior al Magistraturii sînt constituţionale. 2. Recunoaşte neconstituţionalitatea: art. 5, art. 20 alin. (1), stipulărilor "sau sesizat de Ministrul Justiţiei sau, după caz, de Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie" din art. 20 alin. (4), art. 26 alin. (1), art. 27, art. II şi III din Dispoziţii tranzitorii din Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii; art. 3 alin. (2) din Hotărîrea Parlamentului nr. 362-XIII din 3 februarie 1995 despre Consiliul Superior al Magistraturii. 3. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA Pavel BARBALAT Chişinău, 4 martie 1997. Nr. 10.