BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.10 din 10.03.2014 privind Raportul auditului regularităţii la Curtea de Conturi pe anul 2013

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
10.03.2014

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Î R E

privind Raportul auditului regularităţii la Curtea

de Conturi pe anul 2013

nr. 10  din  10.03.2014

 (în vigoare 28.03.2014) 

Monitorul Oficial nr.72-77 art.12 din 28.03.2014

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa echipei de audit, călăuzindu-se de art.4 alin.(1) lit.a) şi lit.c) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului regularităţii la Curtea de Conturi pe anul 2013.

____________________

1 M.O., 2008, nr.237-240, art.864.

Misiunea de audit s-a desfăşurat în conformitate cu art.14 alin.(1) lit.i) din Legea Curţii de Conturi, avînd ca obiectiv auditarea unor operaţiuni şi tranzacţii financiare semnificative în scopul obţinerii probelor de audit suficiente şi adecvate pentru formularea concluziilor şi opiniilor de audit asupra situaţiilor financiare şi regularităţii gestionării fondurilor publice pe anul 2013.

Procedurile de audit s-au realizat luîndu-se în consideraţie caracterul semnificativ al unor operaţiuni economico-financiare din ansamblul de operaţiuni efectuate de către Curtea de Conturi în perioada de gestiune, cu colectarea probelor de audit prin eşantionare, pentru obţinerea asigurării precum că operaţiunile economice sînt efectuate regulamentar, iar rapoartele întocmite nu conţin erori semnificative şi sînt veridice.

La etapa de planificare, ţinîndu-se cont de nivelul materialităţii cantitative şi calitative, au fost selectate, spre verificare, componentele semnificative: retribuirea muncii şi plăţile ce derivă din aceasta; deplasări în interes de serviciu; achiziţiile de bunuri şi servicii; plata mărfurilor şi serviciilor.

Examinînd rezultatele auditului şi audiind Raportul prezentat, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Aplicarea procedurilor de fond asupra categoriilor de operaţiuni financiare care depăşesc pragul de semnificaţie a permis obţinerea unei baze rezonabile pentru a consemna faptul că situaţiile financiare raportate de entitate pe anul bugetar financiar, care s-a încheiat la 31.12.2013, sînt veridice sub toate aspectele semnificative, iar operaţiunile financiare au fost efectuate, în ansamblu, legal şi regulamentar. Auditarea operaţiunilor economico-financiare selectate nu a relevat existenţa neregularităţilor semnificative.

Totodată, verificările efectuate denotă existenţa unor deficienţe neînsemnate în ce priveşte desfăşurarea procedurilor de achiziţii publice, neregulile identificate ţinînd de: planificarea necorespunzătoare, divizarea unor proceduri de achiziţii publice, lipsa controlului corespunzător asupra monitorizării unor contracte, neasigurarea întocmirii şi prezentării dării de seamă privind contractele de achiziţii publice de valoare mică.

Procesul de realizare a activităţilor planificate în vederea conformării sistemului de management financiar şi control, precum şi documentării procedurilor corespunzătoare a derulat în anul 2013 şi urmează a fi definitivat pe parcursul anului 2014.

Unele nereguli nesemnificative au fost constatate la înregistrarea în evidenţa contabilă a unor operaţiuni financiare, dar care nu au afectat veridicitatea raportului financiar, acestea fiind lichidate pe parcursul misiunii de audit.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c), art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului regularităţii la Curtea de Conturi pe anul 2013, anexat la prezenta hotărîre.

2. Se recomandă conducerii Curţii de Conturi să asigure implementarea recomandărilor din Raportul de audit şi să stabilească subdiviziunea/persoana responsabilă de monitorizarea implementării acestora.

3. Se atestă şi se ia act că, pe parcursul auditului:

- au fost casate 2 programe informaţionale în valoare totală de 383,9 mii lei, al căror termen de licenţiere a expirat;

- s-a corectat contul analitic 019 “Alte mijloace fixe” cu suma totală de 47,9 mii lei a unor cheltuieli înregistrate incorect;

- a fost diminuat contul analitic 019 “Alte mijloace fixe” cu suma de 491,5 mii lei, ulterior înregistrată la contul contabil 013 “Maşini şi utilaje”;

- s-a iniţiat procedura de întocmire a actelor de verificare cu debitorii şi creditorii;

- a fost revăzută componenţa Grupului de achiziţii, cu semnarea Ordinului nr.31 din 18.02.2014;

- a fost întocmită şi prezentată darea de seamă privind contractele de achiziţii publice de valoare mică.

4. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Aprobat:

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.10 din 10 martie 2014

RAPORTUL

auditului regularităţii la Curtea de Conturi pe anul 2013

I. INTRODUCERE

Auditul regularităţii la Curtea de Conturi pe anul 2013 s-a efectuat în temeiul art.14 alin.(1) lit.i) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081.

____________________

1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (în continuare – Legea Curţii de Conturi).

Scopul auditului a constat în oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că raportul financiar întocmit de către entitate pe anul 2013, în toate aspectele semnificative, este elaborat în conformitate cu prevederile cadrului normativ-legal de raportare financiară, prezintă real situaţiile financiare şi cele patrimoniale şi se bazează pe datele evidenţei contabile, iar utilizarea mijloacelor publice şi operaţiunile financiare efectuate sînt corecte şi conforme prevederilor legale.

Responsabilitatea conducerii Curţii de Conturi, în calitate de executor al bugetului propriu, constă în întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare în conformitate cu cadrul legal de raportare financiară, respectarea prevederilor legale în activitatea economico-financiară, elaborarea şi implementarea unui sistem de management financiar şi control eficient, care ar asigura atingerea obiectivelor sale, cu respectarea principiilor legalităţii, responsabilităţii, economicităţii, eficienţei, eficacităţii şi transparenţei; elaborarea unor proceduri formalizate privind prevenirea, elucidarea şi raportarea suspiciunilor de fraudă şi neregularităţi, garantînd o bună guvernare a fondurilor publice.

Responsabilitatea echipei de audit a constat în auditarea unor operaţiuni şi tranzacţii financiare semnificative în scopul obţinerii probelor de audit suficiente şi adecvate pentru formularea concluziilor şi opiniilor de audit.

II. PREZENTARE GENERALĂ

2.1. Cadrul instituţional al Curţii de Conturi

Curtea de Conturi este unica autoritate publică a statului care exercită controlul asupra formării, administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice şi administrării patrimoniului public, prin realizarea auditului extern în sectorul public în calitate de instituţie supremă de audit, şi este protejată legal de interferenţa din partea organelor de drept sau cu funcţii de control.

Principiile de activitate şi atribuţiile Curţii de Conturi sînt reglementate de Constituţia Republicii Moldova2 şi de Legea Curţii de Conturi.

____________________

2 Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994.

Ordonatorul bugetului Curţii de Conturi, în limita aprobată de Parlamentul Republicii Moldova, este Preşedintele Curţii.

Evidenţa contabilă este ţinută în conformitate cu regulile generale obligatorii ale contabilităţii şi raportării financiare în sectorul public, stabilite în Legea contabilităţii3, Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice4 etc.

____________________

3 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007.

4 Ordinul Ministerului Finanţelor nr.93 din 19.07.2010 “Cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice”.

Limita numărului de personal al Curţii de Conturi a fost stabilită prin Hotărîrea Parlamentului nr.144 din 14.07.20115 şi constituie 160 de unităţi.

____________________

5 Hotărîrea Parlamentului nr.144 din 14.07.2011 “Pentru aprobarea bugetului pe anul 2011 şi a numărului de personal al Curţii de Conturi”.

În temeiul art.14 alin.(1) lit.b) din Legea Curţii de Conturi, prin Ordinul Preşedintelui Curţii de Conturi nr.126 din 11.06.2012, a fost aprobată structura organizatorică a Curţii de Conturi, organigrama Curţii, cu aprobarea ulterioară a schemei de încadrare.

2.2. Finanţarea Curţii de Conturi

În conformitate cu art.11 din Legea Curţii de Conturi, entitatea îşi estimează costurile activităţii sale şi îsi planifică propriul buget anual, care se remite, pentru aprobare, Parlamentului Republicii Moldova. Astfel, în temeiul Hotărîrii Parlamentului nr.245 din 02.11.2012, bugetul Curţii de Conturi pe anul 2013 a fost aprobat în sumă totală de 30163,1 mii lei, aceste mijloace fiind incluse în legea bugetară anuală, la componenta de bază a bugetului de stat.

2.3. Metodologia de audit

Misiunea de audit a fost planificată şi realizată în conformitate cu Standardele de audit precum şi cu Manualul de audit al regularităţii, elaborat de Curtea de Conturi, şi a constat în verificarea acurateţei situaţiilor financiare raportate. La exercitarea auditului s-au aplicat proceduri de fond, cu folosirea diferitor tehnici şi metode, cum ar fi: examinarea, inclusiv verificarea, înregistrărilor contabile; analiza pe perioada auditată a datelor din Bilanţul executării bugetului autorităţilor/instituţiilor publice (Formularul nr.1), Raportul privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază (Formularul nr.2), precum şi din alte documente relevante. Concomitent, s-a verificat exactitatea înregistrărilor contabile în documentele primare şi în registrele contabile; deţinerea de către entitate a activelor cu orice titlu; înregistrarea surselor de provenienţă a acestora şi a faptelor economice, cu documentarea şi reflectarea lor în contabilitate; corespunderea datelor evidenţei analitice şi sintetice a mijloacelor fixe cu datele din Raportul privind circulaţia mijloacelor fixe (Formularul nr.5) etc. În procesul auditului s-a comunicat cu persoanele cu funcţii de răspundere şi de execuţie ale instituţiei implicate în procesul de gestionare a finanţelor publice. Pentru auditare au fost selectate componentele Raportului financiar pe anul 2013, ţinîndu-se cont de nivelul materialităţii stabilit de Standardele auditului regularităţii şi de riscurile identificate în rezultatul aplicării procedurilor analitice şi testelor de detaliu asupra operaţiunilor economico-financiare, expuse în Tabelul nr.1, cu formularea opiniilor de audit.

III. CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

3.1. Execuţia de ansamblu a limitelor bugetare alocate pe anul 2013

Analiza Raportului financiar şi a documentelor care au stat la baza întocmirii acestuia a oferit echipei de audit o asigurare rezonabilă pentru a concluziona că resursele financiare alocate Curţii de Conturi în anul 2013 au fost utilizate în limitele alocaţiilor bugetare aprobate şi conform destinaţiei stabilite. Astfel,

Probele acumulate în urma auditării Raportului financiar denotă că cheltuielile de casă totale pe parcursul anului 2013 au constituit 28218,6 mii lei, iar cheltuielile efective – 28234,1 mii lei, sau cu 1929,0 mii lei mai puţin decît limita planificată. Auditul atestă că executarea efectivă a cheltuielilor finanţate din contul bugetului de stat pe anul 2013 s-a încadrat în limita bugetară aprobată în toate aspectele clasificaţiei economice a cheltuielilor bugetare. La situaţia din 31.12.2013, Curtea de Conturi a înregistrat datorii creditoare în sumă de 1297,0 mii lei, din care 1192,5 mii lei – datoriile faţă de personal la retribuirea muncii, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, calculate pentru luna decembrie 2013, auditul confirmînd realitatea acestora. Prin urmare, se relevă că mijloacele bugetare au fost utilizate, preponderent, pentru retribuirea muncii personalului şi achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, a căror pondere în totalul cheltuielilor efective constituie 68,1%. De asemenea, o pondere semnificativă în totalul cheltuielilor o constituie şi cheltuielile pentru plata mărfurilor şi serviciilor – circa 19,5%, precum şi cheltuielile pentru procurarea mijloacelor fixe – 7,9%.

Totodată, executarea efectivă a cheltuielilor sub limitele alocaţiilor aprobate a condiţionat formarea unor economii în cuantum de 1929,0 mii lei, sau de 6,4% din suma resurselor alocate. Structura cheltuielilor aprobate şi executate de la componenta de bază, în aspectul articolelor de cheltuieli ale clasificaţiei bugetare, este expusă în Anexa nr.1la prezentul Raport.

Formarea economiilor a fost generată de optimizarea pe parcursul anului a cheltuielilor efective pentru serviciile comunale, de telecomunicaţii şi poştă, de transport şi arendă a bunurilor, a cheltuielilor de formare profesională şi de protocol, a cheltuielilor privind lucrările de calcul şi informatică, precum şi privind procurarea rechizitelor de birou, materialelor şi obiectelor de uz gospodăresc.

În rezultatul analizei descifrărilor privind datoriile cu debitorii şi creditorii, s-a constatat că în anul de referinţă entitatea nu a înregistrat datorii debitoare, concomitent nefiind atestate datorii cu termenul de prescripţie expirat.

Aplicarea procedurilor de fond vis-a-vis de operaţiunile financiare care depăşesc pragul de semnificaţie (expuse în pct.2.3. din Raport) a permis obţinerea unei asigurări rezonabile care confirmă faptul că situaţiile financiare raportate de entitate pe anul bugetar financiar 2013 sînt veridice sub toate aspectele semnificative, iar operaţiunile financiare au fost efectuate, per ansamblu, în limitele cadrului legal şi regulamentar. Prin urmare, auditarea operaţiunilor economico-financiare ce ţin de: retribuirea muncii şi plăţile ce derivă din aceasta; deplasările în interes de serviciu; achiziţiile de bunuri şi servicii; plata mărfurilor şi serviciilor denotă lipsa neregularităţilor semnificative ce ţin de procesele menţionate.

3.2. Cu privire la cheltuielile aferente retribuirii muncii

Stabilirea în cadrul entităţii a unor reglementări distincte, coerente şi complete şi aplicarea unui sistem de control intern riguros în domeniul retribuirii muncii au asigurat utilizarea conformă şi eficientă a mijloacelor bugetare.

La stabilirea treptelor de salarizare a angajaţilor Curţii de Conturi, conform noului sistem de salarizare, entitatea a asigurat fundamentarea acestui procedeu (ţinînd cont de evaluarea performanţelor profesionale individuale şi de limitele fondului de salarizare aprobat), conform prevederilor art.18 din Legea nr.48 din 22.03.2012 şi pct.11 din Hotărîrea Guvernului nr.331 din 28.05.2012. Astfel, membrii Comisiei de stabilire a vechimii în muncă a angajaţilor Curţii de Conturi la situaţia din 01.04.2012 au examinat carnetele de muncă, vechimea în muncă ca funcţionar public a fiecărui angajat (pentru aprobarea treptelor de salarizare), informaţia dată fiind inclusă şi în dosarul personal al fiecărui salariat.

Reieşind din verificările/calculele efectuate, precum şi din analiza tuturor datelor şi documentelor confirmative corespunzătoare, pentru eşantioanele selectate, s-a constatat că plăţile salariale (inclusiv indemnizaţiile unice şi de concediu) ale angajaţilor Curţii de Conturi au fost calculate şi achitate corect şi în conformitate cu normele legale în vigoare.

De asemenea, s-a constatat că sistemul automatizat de evidenţă contabilă a plăţilor salariale este adaptat cadrului legal-normativ în vigoare, însă funcţionează ca un sistem separat de celelalte sectoare de evidenţă contabilă, prin ce nu se asigură o eficacitate şi eficienţă sporită a evidenţei contabile, pentru obţinerea rezultatelor finale de raportare financiară a situaţiilor. Astfel, ţinînd cont de faptul că în anul 2013 a fost procurat un nou program automatizat/soft de evidenţă contabilă în valoare de 35,0 mii lei, acesta, la momentul efectuării auditului, a fost implementat parţial – la nivelul de 80%, rămînînd neimplementat sistemul de salarizare, care prezintă un volum esenţial de informaţii privind datele personale ale fiecărui angajat şi care nu este posibil de transcris direct din programul utilizat la moment. Pentru eficientizarea acestui proces, este necesară includerea informaţiilor date în soft-ul nou la începutul perioadei de gestiune, în scopul minimizării termenului de executare.

3.3. Cu privire la deplasările în interes de serviciu

Reieşind din reconcilierile/verificările comparative efectuate, precum şi din analiza tuturor documentelor confirmative corespunzătoare pentru eşantioanele selectate, inclusiv a procesului şi procedurilor de control intern respective existente, s-a constatat că, atît pentru deplasările în interiorul ţării, cît şi pentru deplasările în străinătate, decontarea cheltuielilor a fost realizată în conformitate cu prevederile legale.

3.4. Cu privire la cheltuielile pentru plata mărfurilor şi serviciilor

Analiza datelor din documentele contabile, precum şi a sistemului de control intern existent denotă eficienţa managementului aplicat asupra corectitudinii întocmirii documentelor confirmative/primare, iar cheltuielile pentru plata mărfurilor şi serviciilor s-au efectuat corect şi regulamentar, cu excepţia unor carenţe nesemnificative.

Pentru procurarea mărfurilor şi serviciilor, Curţii de Conturi i-au fost aprobate pe anul 2013 mijloace financiare în sumă de 9003,5 mii lei, cheltuielile efective constituind 5513,1 mii lei, sau cu 1149,7 mii lei mai puţin comparativ cu cheltuielile precizate pe perioada de gestiune (descrise anterior la Cap.3.1). În totalul cheltuielilor la articolul de cheltuieli respectiv, ponderea majoră revine cheltuielilor pentru procurarea rechizitelor de birou şi materialelor şi obiectelor de uz gospodăresc – 26,5%, sau 1463,3 mii lei, precum şi cheltuielilor pentru serviciile de transport – 24,8%, sau 1369,0 mii lei.

Verificările efectuate asupra corectitudinii reflectării şi înregistrării în evidenţa contabilă a operaţiunilor financiare şi economice, în perioada supusă auditului, au relevat înregistrarea cu abateri de la prevederile pct.46 din Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice6 a unor cheltuieli în sumă totală de 47,9 mii lei7 la contul analitic 019 “Alte mijloace fixe”.

____________________

6 Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010 (cu modificările şi completările ulterioare).

7 Reconfigurarea reţelei locale LAN şi securizarea ei (cont analitic 27561) – 12,5 mii lei; configurarea şi ajustarea echipamentului CISCO (cont analitic 27562) – 20,0 mii lei; transferul fizic şi configurarea serverelor şi a sistemelor de stocare în camera de servere (cont analitic 27563) – 8,0 mii lei; dezvoltarea şi punerea în aplicare a politicilor de Backup (cont analitic 27564) – 7,4 mii lei.

3.5. Cu privire la efectuarea achiziţiilor publice

Misiunea de audit a constatat că aplicarea procedurilor standardizate şi formalizate, precum şi delimitarea strictă a atribuţiilor personalului implicat în procesul achiziţiilor publice au determinat efectuarea de către entitate a achiziţiilor publice conform cadrului legal/normativ în vigoare, fiind identificate doar unele deficienţe nesemnificative, care nu afectează în ansamblu corectitudinea execuţiei bugetare.

În anul 2013, entitatea a efectuat achiziţii în valoare totală de 7675,6 mii lei, cu organizarea a 10 licitaţii publice, 4 proceduri de achiziţii prin cererea ofertelor de preţuri, 7 proceduri de achiziţie dintr-o singură sursă şi 107 proceduri de achiziţii de valoare mică.

Verificările auditului asupra regularităţii cheltuielilor în cadrul achiziţiilor denotă că mai există rezerve de îmbunătăţire a procesului de achiziţii publice, constatînd unele carenţe şi neregularităţi, care se exprimă prin:

√ planificarea necorespunzătoare a achiziţiilor publice, inclusiv prin ajustarea Planului anual şi a celui trimestrial al achiziţiilor publice (au fost planificate 100 de proceduri de achiziţii, cu valoarea totală de 8151,7 mii lei, la sfîrşitul anului fiind raportate 128 de proceduri de achiziţii, cu valoarea totală de 7675,6 mii lei);

√ divizarea procedurilor de achiziţii publice (suma de 59,6 mii lei utilizată pentru achiziţionarea serviciilor editorial-poligrafice a fost divizată în două proceduri de achiziţii de mică valoare, după cum urmează: 19,8 mii lei şi 39,8 mii lei, care, dacă ar fi fost desfăşurate într-o singură procedură, urma să fie aplicată o altă procedură de achiziţie;

√ lipsa controlului corespunzător din partea persoanelor responsabile privind monitorizarea unor contracte de achiziţii publice;

√ neasigurarea întocmirii şi prezentării dării de seamă privind contractele de achiziţii publice de valoare mică, astfel nefiind respectate cerinţele pct.25 din Regulamentul privind achiziţiile publice de valoare mică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.148 din 14.02.2008.

3.6. Cu privire la regularitatea gestionării bunurilor patrimoniale

În urma verificărilor efectuate asupra gestionării bunurilor patrimoniale, auditul a constatat că cadrul normativ existent la entitate în domeniul evidenţei contabile a asigurat raportarea tuturor situaţiilor financiare, deşi au fost identificate unele carenţe, care denotă slăbiciuni ale controlului intern în acest domeniu.

Potrivit datelor raportate, la 31.12.2013, entitatea dispunea de mijloace fixe în valoare totală de 42486,8 mii lei, care, comparativ cu situaţia din 31.12.2012, au crescut cu 1643,7 mii lei, această majorare datorîndu-se procurării mijloacelor de transport, a utilajului electronic de prelucrare şi stocare a informaţiei şi programelor informaţionale. Conform prevederilor legale, entitatea urma să supună înregistrării obligatorii în Registrul bunurilor imobile, precum şi în evidenţa contabilă clădirile şi terenurile aferente acestora. Misiunea de audit denotă că pînă în prezent nu este autentificat dreptul deţinătorului de teren aferent clădirii Curţii de Conturi.

Verificările auditului asupra operaţiunilor contabile, raportării şi reflectării în registrele contabile a datelor au relevat unele abateri de la normele regulamentare privind corectitudinea reflectării în evidenţa contabilă a unor mijloace fixe, ceea ce a determinat, în unele cazuri, raportarea eronată a elementelor contabile. În acest aspect, se atestă unele iregularităţi ce ţin de conformitatea ţinerii evidenţei contabile, nefiind aplicate proceduri regulamentare şi înaintate propuneri în vederea casării de la contul analitic 019 “Alte mijloace fixe” a 2 programe informaţionale în sumă totală de 383,9 mii lei8 al căror termen de licenţiere a expirat şi care, în rezultat, au fost înlocuite cu alte programe. Totodată, se relevă înregistrarea, precum şi reflectarea incorectă (contrar pct.39 din Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice) la contul analitic menţionat a utilajului în valoare de 491,5 mii lei9.

____________________

8 Programe-Antivirus software Edition 3,0 (cont analitic 23212) – 204,5 mii lei; Program-Banckup software Backup exec2010 (cont analitic 23211) – 179,4 mii lei.

9 Dell Power Vault MD 1200 (cont analitic 27438) – 491,5 mii lei.

În cadrul instituţiei, în perioada auditată, misiunea de audit a identificat implementarea a 3 programe informaţionale10, care au drept scop eficientizarea realizării activităţilor instituţiei în concordanţă cu cadrul legal, acestea urmînd a fi finalizare şi utilizate pe parcursul anului 2014.

____________________

10 Programe-Analisis software SAP Bisiness Obj (cont analitic 23214) – 1262,2 mii lei; Audit Management szstem Docs Vision 4,5 (cont analitic 23269) – 653,7 mii lei; Registrul soft “Registrul misiunilor A RM” (cont analitic 27045) – 242,4 mii lei;

Nu a fost efectuată inventarierea generală a elementelor de activ şi pasiv, ceea ce poate cauza raportarea neveridică a tuturor situaţiilor financiare.

Probele de audit denotă că nu s-a efectuat inventarierea formularelor cu regim special, precum şi a creanţelor şi datoriilor, astfel nefiind respectate prevederile art.24 din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007, precum şi unele prevederi din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.60 din 29.05.201211. De asemenea, nu au fost întocmite acte de verificare cu toţi debitorii şi creditorii pentru confirmarea soldurilor de către ambele părţi, în scopul asigurării veridicităţii şi autenticităţii datelor din evidenţa contabilă şi din rapoartele financiare.

____________________

11 Pct.3 alin.(2), pct.69 şi pct.71 din Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.60 din 29.05.2012.

3.7. Cu privire la sistemul de management financiar şi control

Potrivit Declaraţiei privind buna guvernare, emisă de Curtea de Conturi, pentru anul 2013, s-a afirmat că instituţia dispune de un sistem de management financiar şi control a cărui organizare şi funcţionare permite furnizarea unei asigurări rezonabile precum că fondurile publice alocate în scopul atingerii obiectivelor strategice şi operaţionale au fost utilizate în condiţii de transparenţă, economicitate, eficienţă, eficacitate, legalitate, etică şi integritate.

La fel, s-a apreciat că sistemul de management financiar şi control cuprinde mecanisme de autocontrol, iar măsurile privind creşterea eficacităţii acestuia au la bază evaluarea riscurilor.

În cadrul misiunii de audit s-au confirmat aspectele expuse în Declaraţia privind buna guvernare, totodată fiind evidenţiată necesitatea asigurării continuităţii procedurilor iniţiate în contextul implementării prevederilor Legii privind controlul financiar public intern şi documentării procedurilor corespunzătoare.

Astfel, în vederea conformării sistemului de management financiar şi control din cadrul instituţiei la Standardele naţionale de control intern, prin ordinul conducătorului, a fost desemnat Grupul de lucru responsabil de implementarea activităţilor stipulate în Planul de acţiuni.

Procesul de realizare a activităţilor preconizate pentru anul 2013 este în derulare, acesta urmînd a fi definitivat pe parcursul anului 2014, astfel fiind asigurată şi executarea cerinţei auditului extern, expusă în Hotărîrea Curţii de Conturi nr.8 din 28.02.2013, care se referă la implementarea sistemului de management financiar şi control în cadrul instituţiei.

3.8. Cu privire la activitatea auditului intern

Pe parcursul anului 2013, funcţia de auditor intern superior în cadrul Curţii de Conturi a fost vacantă, pentru care s-a anunţat concurs de suplinire, acesta fiind prelungit de mai multe ori din lipsa candidaturilor corespunzătoare pentru participare.

Din considerentele expuse, în anul 2013, în cadrul instituţiei nu au fost efectuate activităţi de audit intern.

În scopul remedierii deficienţelor constatate în cadrul auditului, se recomandă conducătorului instituţiei să asigure:

1. Implementarea integrală a prevederilor Legii nr.229 din 23.09.2010 “Privind controlul financiar public intern”, cu documentarea procedurilor corespunzătoare.

2. Respectarea cadrului normativ în domeniul achiziţiilor publice, inclusiv la: planificarea achiziţiilor (planuri anuale şi trimestriale), divizarea procedurilor de achiziţii publice, raportarea achiziţiilor, monitorizarea executării obligaţiunilor contractuale.

3. Ţinerea evidenţei contabile conform cadrului legal existent, inclusiv prin implementarea deplină a sistemului automatizat de evidenţă, precum şi aplicarea procedurilor de control intern ce ţin de inventarierea patrimoniului şi raportarea situaţiilor patrimoniale.

4. Autentificarea dreptului deţinătorului terenului aferent clădirii Curţii de Conturi, cu înregistrarea ulterioară în evidenţa contabilă.

IV. OPINIE FĂRĂ REZERVE PRIVIND SITUAŢIILE

FINANCIARE ALE CURŢII DE CONTURI

În opinia echipei de audit, bazată pe activităţile de audit efectuate, rapoartele financiare, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale Curţii de Conturi la data de 31.12.2013, fiind întocmite în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil instituţiilor publice.

V. OPINIE FĂRĂ REZERVE PRIVIND REGULARITATEA

În opinia echipei de audit, utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public în anul 2013, sub toate aspectele semnificative, cu excepţia unor neregularităţi admise la efectuarea achiziţiilor publice şi înregistrarea în evidenţa contabilă a unor operaţiuni financiare, au fost efectuate de către Curtea de Conturi în mod legal şi regulamentar.