Hotărîre nr.10 din 12.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 473 alin.(1) pct.2) din Codul contravenţional (examinarea recursului în procedura contravenţională) (Sesizarea nr.6g/2015)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului

473  alin. (1)  pct. 2)  din  Codul  contravenţional

(examinarea recursului în procedura contravenţională)

(Sesizarea nr.6g/2015)

nr. 10  din  12.05.2015

 (în vigoare 12.05.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 241-246 art. 18 din 28.08.2015

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dlui Sergiu Stratan, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 26 februarie 2015 şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în şedinţă plenară închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 26 februarie 2015 de Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, 25 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 473 alin.(1) pct.2) din Codul contravenţional.

2. Autorul sesizării pretinde că lipsa împuternicirilor instanţei de recurs în procedura contravenţională, de rejudecare a cauzei cu adoptarea unei noi hotărâri, contravine articolelor 4, 8, 15, 16, 18, 20, 26, 53, 54, 116 şi 119 din Constituţie, precum şi articolelor 6 § 1 şi § 2, 7, 13, 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi articolului 2 din Protocolul nr.7 la Convenţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 16 aprilie 2015 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului şi Guvernului.

5. La şedinţa publică a Curţii Parlamentul a fost reprezentat de dl Ion Creangă, şeful Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentant de dl Sergiu Gurduza, viceministru al justiţiei. Reprezentantul autorului sesizării nu s-a prezentat.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

6. La 28 decembrie 2012 agentul constatator din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, mun. Chişinău, Stanislav Poiată, a întocmit procesul-verbal cu privire la contravenţie, prin care Alexandru Prus a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 242 alin.(2) din Codul contravenţional şi sancţionat cu amendă contravenţională în mărime de 50 unităţi convenţionale, cu aplicarea a 6 puncte de penalizare.

7. Procesul-verbal cu privire la contravenţie a fost contestat de către contravenient în instanţa de judecată. La 10 septembrie 2014, prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, contestaţia înaintată de către Alexandru Prus împotriva procesului-verbal din 28 decembrie 2012 cu privire la contravenţia prevăzută la articolul 242 alin.(2) din Codul contravenţional a fost respinsă ca neîntemeiată.

8. Împotriva încheierii menţionate, contravenientul a declarat recurs. În cadrul examinării recursului, acesta a înaintat o cerere, prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 473 alin.(1) pct.2) din Codul contravenţional.

9. Prin încheierea Colegiului Penal al Curţii de Apel Chişinău din 22 decembrie 2014, s-a dispus suspendarea procedurii de recurs şi informarea Curţii Supreme de Justiţie, în vederea sesizării Curţii Constituţionale privind verificarea constituţionalităţii prevederilor art.473 alin.(1) pct.2) din Codul contravenţional.

10. La 23 februarie 2015, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat Hotărârea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 473 alin.(1) pct.2) din Codul contravenţional, prezentând sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

A. Legislaţia naţională

11. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 119

Folosirea căilor de atac

“Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

12. Prevederile relevante ale Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 (M.O., 2009, nr.3-6/15) sunt următoarele:

Articolul 462

Hotărârea judecătorească

“(1) Hotărârea judecătorească va fi legală, întemeiată şi motivată.

(2) Hotărârea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă şi dispozitiv.

(3) Partea introductivă cuprinde:

a) data şi locul emiterii hotărârii;

b) denumirea instanţei judecătoreşti;

c) numele şi prenumele judecătorului, ale grefierului şi ale părţilor, menţiunea despre participarea părţilor la şedinţe;

d) datele privitoare la persoana contravenientului (numele, prenumele, data şi locul naşterii, adresa);

e) norma contravenţională în al cărei temei a fost pornit procesul contravenţional.

(4) Partea descriptivă cuprinde:

a) circumstanţele constatate în judecarea cauzei;

b) probele pe care se întemeiază concluzia şi motivele de respingere a probelor;

c) norma contravenţională pe care se întemeiază soluţionarea cauzei.

(5) Dispozitivul cuprinde:

a) soluţia privind încetarea procesului contravenţional; sau

b) soluţia cu privire la vinovăţia persoanei de săvârşirea contravenţiei imputate şi, după caz, la stabilirea sancţiunii contravenţionale, la aplicarea măsurii de siguranţă sau la înlăturarea executării sancţiunii.

(6) Pe lângă cele menţionate la alin.(5), dispozitivul va cuprinde, după caz, soluţia referitor la:

a) corpurile delicte;

b) modul şi termenul de atac al hotărârii judecătoreşti;

c) alte chestiuni privind justa soluţionare a cauzei contravenţionale.”

Articolul 465

Recursul

“(1) Hotărârile judecătoreşti contravenţionale pot fi atacate cu recurs.

[…]”

Articolul 473

Decizia instanţei de recurs

“(1) După examinarea recursului, instanţa de recurs adoptă una dintre următoarele decizii:

1) respinge recursul şi menţine hotărârea atacată dacă recursul:

a) este tardiv;

b) este inadmisibil;

c) este nefondat;

2) admite recursul, casând hotărârea atacată, şi dispune rejudecarea cauzei în primă instanţă.

(2) Decizia instanţei de recurs se pronunţă integral sau doar dispozitivul, urmând a fi redactată în cel mult 3 zile.”

Articolul 474

Conţinutul deciziei instanţei de recurs

“(1) În decizia instanţei de recurs se va indica:

a) data şi locul pronunţării;

b) denumirea instanţei care a emis hotărârea atacată;

c) numele şi prenumele membrilor completului de judecată, precum şi ale procurorului, agentului constatator, apărătorului şi interpretului/traducătorului dacă aceştia participă la judecarea recursului;

d) numele şi prenumele recurentului, calitatea lui procesuală;

e) numele şi prenumele persoanei sancţionate sau în a cărei privinţă este clasată procedura contravenţională;

f) numele şi prenumele victimei, iar în cazul persoanei juridice, al reprezentantului victimei dacă participă la judecarea recursului;

g) dispozitivul hotărârii atacate;

h) fondul recursului;

i) temeiurile de drept care au dus la respingerea sau la admiterea recursului, motivele adoptării soluţiei;

j) una dintre soluţiile prevăzute la art.462 alin.(5) lit.a) şi b);

k) menţiunea că decizia este irevocabilă.

[…]”

13. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (M.O., 2003, nr.104-110/447) sunt următoarele:

Articolul 449

Decizia instanţei de recurs

“(1) Judecând recursul, instanţa adoptă una din următoarele decizii:

1) respinge recursul, menţinând hotărârea atacată, dacă:

a) recursul este nefondat;

b) recursul este depus peste termen;

c) recursul este inadmisibil;

2) admite recursul, casând hotărârea, parţial sau integral, şi ia una din următoarele soluţii:

a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de prezentul cod;

b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărâri;

c) dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond dacă este necesară administrarea de probe suplimentare.

(2) Adoptarea deciziei şi întocmirea acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile art.417 şi 418, care se aplică în mod corespunzător.”

B. Legislaţia internaţională

14. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

“1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

[…]”

Articolul 7

Nici o pedeapsă fără lege

“1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.”

Articolul 13

Dreptul la un recurs efectiv

“Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”

Articolul 14

Interzicerea discriminării

“Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

Articolul 2 din Protocolul nr.7

Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală

“1. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.”

ÎN DREPT

15. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă decizia luată de către instanţa de recurs în procedura contravenţională, şi anume decizia de a respinge recursul sau de a-l admite, cu remiterea acestuia la rejudecare în prima instanţă, fără ca instanţa de recurs să deţină împuternicirea de a emite o nouă hotărâre.

16. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum dreptul la un proces echitabil, cu particularităţile sale, şi anume dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.

A. ADMISIBILITATEA

17. În conformitate cu decizia sa din 16 aprilie 2015, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a actelor normative ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Articolele 25 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.d) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează Curtea Supremă de Justiţie cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

19. Curtea observă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 473 alin.(1) pct.2) din Codul contravenţional.

20. În contextul alegaţiilor reprezentantului Guvernului, potrivit căruia Codul contravenţional nu cuprinde reglementări privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi, respectiv, sesizarea urmează a fi respinsă, Curtea reţine că prerogativa instanţei de jurisdicţie constituţională de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate şi competenţa Curţii Supreme de Justiţie de a sesiza este consfinţită în articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie.

21. Dispoziţiile art.135 alin.(1) lit.g) din Constituţie relevă una din atribuţiile Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor şi altor acte normative cu caracter coercitiv, general şi obligatoriu, ce au incidenţă asupra examinării unui litigiu de către o judecată ordinară, procedura de control fiind iniţiată pe cale de excepţie de către această instanţă prin intermediul Curţii Supreme de Justiţie.

22. Excepţia de neconstituţionalitate presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată, fără a face distincţie între categoria litigiilor examinate.

23. În acest context, Curtea reţine că, prin Hotărârea nr.15 din 6 mai 1997 cu privire la interpretarea articolului 135 alin.(1) lit.g) din Constituţia Republicii Moldova, a statuat:

“[...] Excepţia de neconstituţionalitate exprimă o legătură organică, logică între problema de constituţionalitate şi fondul litigiului principal. [...]”

24. Curtea reţine că prevederea contestată, fiind o normă procedurală, ce vizează însăşi soluţia instanţei de recurs la examinarea recursului contravenţional, are incidenţă directă asupra cauzei contravenţionale examinate de către instanţa de drept comun.

25. De asemenea, Curtea atestă că prevederile contestate ale articolului 473 alin.(1) pct.2) din Codul contravenţional nu au mai făcut obiectul controlului constituţionalităţii.

26. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

27. Curtea reţine că autorul sesizării a invocat pretinsa încălcare a articolelor 4, 8, 15, 16, 18, 20, 26, 53, 54, 116 şi 119 din Constituţie.

28. Astfel, cu referire la invocarea articolelor 4 şi 8 din Constituţie, Curtea menţionează că aceste norme constituţionale comportă un caracter generic, constituie imperative de ordin general-obligatoriu, stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

29. La fel, Curtea menţionează că autorul sesizării nu a demonstrat legătura de cauzalitate a articolelor 16, 18 şi 53 cu prevederile contestate.

30. Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolului 119 combinat cu articolul 20 din Constituţie. De asemenea, prezenta cauză va fi examinată de către Curte şi prin raportare la actele internaţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene.

B. FONDUL CAUZEI. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 119

 COMBINAT CU ARTICOLUL 20 DIN CONSTITUŢIE

31. Autorul sesizării a pretins că prevederile contestate vin în contradicţie cu articolul 119 din Constituţie, potrivit căruia:

“Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

32. De asemenea, autorul sesizării a menţionat că prevederile contestate încalcă articolul 20 din Constituţie, potrivit căruia:

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

1. Argumentele autorului sesizării

33. Autorul sesizării menţionează că norma contestată defavorizează persoanele ce sunt trase la răspundere contravenţională, în raport cu învinuiţii pe cauze penale, şi, ca urmare, limitează instanţa de recurs în “soluţionarea echitabilă a cazurilor de către o instanţă independentă şi imparţială”.

34. În viziunea autorului sesizării, prin restituirea cauzei la rejudecare de către instanţa de recurs fără a fi prevăzute soluţiile prezente în Codul de procedură penală, şi anume competenţa instanţei de recurs de a dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal şi rejudecarea cauzei, cu adoptarea unei noi hotărâri, se încalcă dreptul la un recurs efectiv.

35. De asemenea, autorul sesizării consideră că norma contestată încalcă dreptul la apărare într-o instanţă de judecată, principiul independenţei instanţei, principiul contradictorialităţii procesului de judecată, principiul examinării cauzei în termen rezonabil, dar şi dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut de articolul 2 al Protocolului nr.7 din Convenţia Europeană.

2. Argumentele autorităţilor

36. Preşedintele Republicii Moldova, în poziţia sa scrisă, a menţionat că articolul 119 din Constituţie urmează a fi aplicat în coroborare cu articolul 20. Astfel, luând în considerare practica Curţii Europene, norma contestată în sesizare poate constitui premisa unei viitoare condamnări a Republicii Moldova de către instanţa de la Strasbourg. Or, Curtea Europeană ar putea constata atât încălcarea dispoziţiilor articolului 6 privind dreptul la un proces echitabil, cât şi a celor ale articolului 13 privind dreptul la un recurs efectiv.

37. Potrivit opiniilor prezentate de către Parlament şi Guvern, articolul 473 alin.(1) pct.2) din Codul contravenţional este în concordanţă cu prevederile legislaţiei în vigoare, respectă drepturile garantate de Constituţia Republicii Moldova şi cele prescrise de Convenţia Europeană, argumentele autorului sesizării fiind neîntemeiate.

3. Aprecierea Curţii

3.1. Principii generale

- Natura juridică a contravenţiilor

38. Curtea constată că în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a menţionat că “în principiu, caracterul general al legii contravenţionale şi scopul pedepselor, care are un caracter de prevenire şi pedepsire, este suficient pentru a dovedi faptul că reclamantul a fost găsit vinovat de înfăptuirea unor acţiuni cu caracter criminal în sensul articolului 6 al Convenţiei (vezi Lauko c. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, Rapoarte 1998-VI, § 58). Mai mult, legea contravenţională conţine prevederi referitoare la chestiuni precum: circumstanţele atenuante şi agravante, responsabilitatea pentru tentativa de comitere a unei contravenţii, precum şi legitima apărare, care indică de fapt natura penală a contravenţiilor administrative.”

39. În cauza Ozturk vs.Germania Curtea Europeană a reţinut că lipsa gravităţii pedepsei nu poate înlătura caracterul penal inerent al unei contravenţii.

40. Natura juridică a contravenţiilor a fost analizată de Curtea Europeană şi în cauza Ziliberberg vs. Republica Moldova, în care s-a reţinut:

“29. [P]entru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată ca având un caracter “penal” în sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care defineşte contravenţia aparţine, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura contravenţiei şi, în sfârşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei. Toate aceste aspecte trebuie examinate, luând în consideraţie obiectul şi scopul articolului 6 al Convenţiei, sensul termenilor articolului respectiv, precum şi legislaţia Statelor Contractante (vezi, printre altele, Garyfallou AEBE c. Greciei, hotărâre din 24 septembrie 1997, Rapoartele Hotărârilor şi Deciziilor 1997-V, p. 1830, § 32).

[…]

31. […] Curtea reaminteşte că aceste criterii sunt alternative, şi nu cumulative: pentru ca articolul 6 al Convenţiei să fie aplicat, este suficient ca contravenţia respectivă să fie de natură “penală” din punct de vedere a Convenţiei, sau ar trebui ca persoanei declarate vinovate de comiterea contravenţiei să-i fie aplicată o sancţiune, care prin natura şi gradul de severitate să se refere la sfera “penală” (vezi, printre altele, Lutz c. Germaniei, hotărâre din 25 august 1987, Seria A, nr.123, p. 23, § 55). Acest lucru nu exclude să fie luat în consideraţie aspectul cumulativ al criteriilor, în cazul în care o analiză separată a fiecărui criteriu nu face posibilă elaborarea unei concluzii clare cu privire la existenţa unor “acuzaţii de natură penală” (vezi, Janosevic c. Suediei, nr.34619/97, § 67, CEDO 2002-VII).”

41. Din cele menţionate, Curtea reţine aplicabilitatea în cazul contravenţiilor a garanţiilor în materie penală instituite de Convenţia Europeană, cu particularităţile specifice.

- Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală

42. Curtea menţionează că articolul 20 din Constituţie garantează oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

43. În Hotărârea nr.2 din 19 februarie 2004, Curtea a menţionat că “accesul liber la justiţie este un principiu complex, cuprinzând mai multe relaţii şi drepturi fundamentale, prin care se poate garanta exercitarea lui deplină”.

44. Astfel, potrivit Curţii Europene, dreptul de acces la o instanţă acoperă şi dreptul de a introduce apel sau recurs, în măsura în care astfel de căi de atac sunt reglementate de legislaţia naţională (Delcourt vs. Belgia, hotărâre din 17 ianuarie 1970, § 25).

45. Potrivit articolului 119 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

46. În acest sens, prin Hotărârea nr 16 din 25 iunie 2013, Curtea a relevat:

“47. Căile de atac reprezintă mijloace procedurale, prin intermediul cărora părţile interesate au posibilitatea de a solicita şi obţine casarea hotărârilor judecătoreşti neîntemeiate sau ilegale.

48. Astfel, modul în care este reglementat controlul judiciar efectuat de către instanţele de apel şi de recurs creează condiţii pentru repararea greşelilor comise de prima instanţă, rămânând în autoritatea lucrului judecat doar hotărârile legale şi întemeiate.”

47. De asemenea, finalitatea şi raţiunea căilor de atac constituie şi asigurarea aplicării uniforme a legilor de către toate instanţele judecătoreşti.

48. Curtea reţine că articolul 2 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană obligă statele contractante la instituirea dublului grad de jurisdicţie în materie penală.

49. Potrivit paragrafului 1 al normei respective: “orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.”

50. Paragraful 2 al aceluiaşi articol instituie excepţia de la norma generală, şi anume “acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, definite prin lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.”

51. În cauza Putz vs. Austria (3 decembrie 1993), fosta Comisie a decis că, dacă şi s-ar admite că infracţiunea de “atingere a autorităţii justiţiei”, astfel cum este ea definită de legislaţia austriacă pertinentă, constituie o infracţiune penală, în sensul dispoziţiilor art.2 din Protocolul nr.7, “ea reprezintă o infracţiune minoră în sensul celui de-al doilea paragraf al textului şi poate, în mod justificat, să fie “sustrasă” dreptului de a se cere examinarea de către o jurisdicţie superioară”.

52. Curtea reţine în acest context articolul 2 al Protocolului nr.7. Acest articol solicită ca ambele jurisdicţii să fie “tribunale”, în sensul articolului 6 al Convenţiei. Cu toate acestea, autorităţile dispun de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte competenţele acordate celei de-a doua instanţe. Astfel, articolul 2 nu obligă ca cea de-a doua instanţă să aibă competenţe de a examina şi fondul cauzei, şi chestiunile de drept.

53. În cauza Krombach vs. Franţa din 13 mai 1991, Curtea Europeană a menţionat:

“[S]tatele Contractante dispun în principiu de o marjă largă de apreciere în determinarea exercitării dreptului stabilit de articolul 2 al Protocolului 7 la Convenţie. Astfel, rejudecarea de către o instanţă superioară a condamnării ori a pedepsei aplicate poate implica ambele aspecte, atât fondul cauzei, cât şi chestiunile de drept, ori limitată numai la examinarea dreptului. În plus, în diferite ţări, inculpatul, dorind să depună apel, poate fi obligat, în unele situaţii, să ceară permisiunea în acest sens. Totuşi, orice restricţie conţinută în legislaţia naţională ce ţine de dreptul la rejudecarea cauzei menţionată în acest articol trebuie, prin analogie cu dreptul de acces la un tribunal conţinut în articolul 6 § 1 din Convenţie, să urmărească un scop legitim şi să nu pună în discuţie însăşi esenţa acestui drept (a se vedea Haser vs. Elveţia (dec), 27 aprilie 2000).”

3.2. Aplicarea principiilor enunţate în prezenta cauză

54. Curtea menţionează că în materie contravenţională legiuitorul a instituit calea de atac – recursul – împotriva hotărârilor judecătoreşti contravenţionale.

55. Astfel, din dispoziţiile articolelor 395 şi 465 alin.(1) din Codul contravenţional, Curtea constată că pot fi atacate cu recurs hotărârile contravenţionale adoptate la judecarea cauzei în prima instanţă, precum şi hotărârile judecătoreşti asupra contestaţiei împotriva deciziei organului extrajudiciar.

56. În acest sens, sub aspectul competenţei instanţei de recurs, potrivit articolului 473 alin.(1) din Codul contravenţional, după examinarea recursului, instanţa de recurs adoptă una dintre următoarele decizii: 1) respinge recursul şi menţine hotărârea atacată dacă recursul: a) este tardiv; b) este inadmisibil; c) este nefondat; sau 2) admite recursul, casând hotărârea atacată, şi dispune rejudecarea cauzei în primă instanţă.

57. În acelaşi timp, în cadrul procedurii penale, potrivit articolului 449 alin.(1) din Codul de procedură penală, judecând recursul, instanţa adoptă una din următoarele decizii: 1) respinge recursul, menţinând hotărârea atacată, dacă: a) recursul este nefondat; b) recursul este depus peste termen; c) recursul este inadmisibil; sau 2) admite recursul, casând hotărârea, parţial sau integral, şi ia una din următoarele soluţii: a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de prezentul cod; b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărâri; c) dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond dacă este necesară administrarea de probe suplimentare.

58. Astfel, din analiza articolelor citate mai sus, Curtea atestă o diferenţă de împuterniciri ale instanţei de recurs în procedura contravenţională şi procedura penală. Or, spre deosebire de procedura contravenţională, în care instanţa de recurs, potrivit articolului 449, poate dispune doar casarea hotărârii, cu rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, în procedura penală instanţa de recurs dispune implicit de competenţa rejudecării cauzei, cu adoptarea unei noi hotărâri.

59. Cu toate acestea, Curtea menţionează că restituirea cauzei pentru rejudecare, în sine, nu constituie o încălcare a articolului 119 din Constituţie. Or, aşa cum s-a arătat supra, legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere în determinarea exercitării dreptului stabilit de articolul 2 al Protocolului nr.7 la Convenţia Europeană.

60. Curtea reţine că, deşi potrivit paragrafului 2 al articolului 2 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană infracţiunile minore pot fi exceptate de la obligaţia statului de a institui un dublu grad de jurisdicţie, legiuitorul naţional nu a exclus contravenţiile de la dublul grad de jurisdicţie, reglementând, în acest sens, posibilitatea atacării cu recurs a tuturor hotărârilor judecătoreşti contravenţionale.

61. Totuşi, prin analogie cu exercitarea dreptului de acces la un tribunal, limitările dreptului garantat de articolul 2 paragraful 1 din Protocolul nr.7 “trebuie să urmărească un scop legitim şi să nu fie de natură a atinge însăşi substanţa acestui drept” (a se vedea cauza X vs. Norvegia, 26 octombrie 1995).

62. În acest sens, Curtea reţine că lipsa împuternicirii instanţei de recurs în vederea rejudecării recursului, cu adoptarea unei noi hotărâri în caz de admitere a acestuia, nu constituie o limitare de natură să afecteze însăşi substanţa acestui drept.

63. Or, din analiza procedurii recursului contravenţional, Curtea atestă că acesta, potrivit procedurii de examinare, concurează cu calea de atac - apelul din procedura penală. Astfel, la examinarea recursului, pot fi invocate temeiuri atât de drept, cât şi de fapt, care determină administrarea de noi probe de către prima instanţă.

64. Mai mult, potrivit articolului 474 din Codul contravenţional, intitulat “Conţinutul deciziei instanţei de recurs”, în decizia instanţei de recurs se va indica “fondul recursului” şi “temeiurile de drept care au dus la respingerea sau la admiterea recursului, motivele adoptării soluţiei”.

65. Astfel, concluzia instanţei de recurs, expusă în decizia prin care s-a casat hotărârea, urmează a fi analizată de instanţa ierarhic inferioară, care va rejudeca recursul în vederea înlăturării erorilor comise.

66. În acelaşi timp, Curtea menţionează că, în vederea asigurării unui proces echitabil, rejudecarea cauzei se efectuează de către un complet de judecată diferit faţă de cel care a adoptat hotărârea casată de către instanţa de recurs.

67. În concluzie, Curtea reţine că prevederea articolului 473 alin.(1) pct.2) din Codul contravenţional, potrivit căreia instanţa de recurs în procedura contravenţională, la admiterea recursului, dispune rejudecarea cauzei de către prima instanţă, nu contravine articolelor 20 şi 119 din Constituţie.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se respinge excepţia de neconstituţionalitate a Curţii Supreme de Justiţie.

2. Se recunoaşte constituţional articolul 473 alin.(1) pct.2) din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.