Hotărîre nr.10 din 17.03.98 despre controlul constituţionalităţii Legii nr.1275-XIII din 18 iulie 1997

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE despre controlul constituţionalităţii Legii nr. 1275-XIII din 18 iulie 1997 Nr.10 din 17.03.98 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.28-29/16 din 02.04.1998 * * * În numele Republicii Moldova Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător-raportor Mihai COTORBAI - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător-raportor cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, Raisei Botezatu, judecător al Curţii Supreme de Justiţie, reprezentant al Curţii Supreme de Justiţie, deputatului în Parlament Victor Cecan, preşedinte al comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, reprezentant al Parlamentului, călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a), art. 25 lit. a) şi art. 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul cu privire la controlul constituţionalităţii Legii nr. 1275-XIII din 18 iulie 1997 "Pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală". --------------------- *Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 67-68, art. 559. Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea Curţii Supreme de Justiţie. În procesul examinării prealabile a sesizării au fost studiate argumentele expuse în sesizare, normele legislaţiei ramurale, au fost solicitate materiale suplimentare de la Parlament, Preşedinţie, Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Securităţii Naţionale, a fost analizată practica judiciară existentă în problema luată în discuţie. Examinînd materialele dosarului şi audiind informaţia judecătorilor-raportori, argumentele reprezentanţilor părţilor, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t: 1. Prin Legea nr. 1275-XIII din 18 iulie 1997 "Privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală" au fost operate modificări şi completări substanţiale în formele de terminare a anchetei preliminare-încetare a procesului penal. Au fost expuse într-o redacţie nouă art. 186 Cod de procedură penală, care prevede modul de încetare a procesului penal; art. 191 alin. 1 pct. 3, care stabileşte competenţele procurorului în cauza primită cu concluziile de învinuire;art. 297 alin 3 şi 4, care reglementează procedura de terminare a anchetei preliminare în cauzele privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical. Au fost operate modificări şi completări şi în art. 51/1, 176, 187, 188 alin. 1, 191 alin. 1 pct. 1, art. 297 alin. 1 Cod de procedură penală. 2. În sesizarea sa Curtea Supremă de Justiţie solicită recunoaşterea Legii nr. 1275-XIII din 18 iulie 1997 drept necorespunzătoare art. 20 şi 21 din Constituţie, deoarece ea încalcă drepturile constituţionale ale cătăţenilor la liberul acces la justiţie şi satisfacţie judiciară, precum şi principiul prezumţiei nevinovăţiei. Potrivit argumentelor de neconstituţionalitate invocate de Curtea Supremă de Justiţie, Legea nu a menţinut ordinea judiciară veche de încetare a procesului penal, în condiţiile căreia procurorul sesiza printr-o ordonanţă instanţa de judecată despre necesitatea încetării procesului penal în cazurile prevăzute de art. 185 Cod de procedură penală, iar instanţa de judecată competentă o examina, potrivit prevederilor capitolelor 23-26 Cod de procedură penală, asigurînd dreptul la apărare. În sesizare se menţionează de asemenea că, examinată din punctul de vedere al conţinutului normativ, Legea are caracter juridico-restrictiv, fapt pentru care Curtea Supremă de Justiţie solicită recunoaşterea ei drept neconstituţională şi menţinerea articolelor modificate şi completate din Codul de procedură penală în redacţia Legiinr. 809-XIII din 10 aprilie 1996. 3. Prin conţinutul şi scopul lor, modificările şi completările, operate prin Legea nr. 1275-XIII din 18 iulie 1997, reglementează procedura de încetare a procesului penal la etapa anchetei preliminare şi se află în interacţiune cu normele Codului de procedură penală, care prevăd temeiurile de încetare a procesului penal (art. 185 CPP). Normele Codului de procedură penală în redacţia anterioară obligau anchetatorul, în cazul existenţei temeiurilor arătate în art. 185 din Cod, să întocmească un raport motivat cu privire la necesitatea clasării procesului. Dosarul cu raportul se trimitea procurorului în decurs de douăzeci şi patru de ore. Procurorul, în cazul în care era de acord cu raportul anchetatorului, sesiza instanţa de judecată printr-o ordonanţă despre necesitatea încetării procesului penal. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 1275-XIII din18 iulie 1997, procedura de clasare a procesului penal la etapa anchetei preliminare, potrivit art. 186 Cod de procedură penală, prevede că anchetatorul penal dispune încetarea procesului penal printr-o ordonanţă în care expune fondul cauzei şi motivele încetării procesului penal. 4. Curtea Constituţională apreciază normele contestate din Codul de procedură penală prin prisma prevederilor Constituţiei şi avînd în vedere atît sensul lor textual şi practica existentă, cît şi locul şi rolul lor în sistemul normelor juridice. Legea prevede că procedura în cauzele penale este reglementată de Codul de procedură penală (art. 1 alin. 1 CPP). Modificarea şi completarea ei, inclusiv stabilirea unui nou mod de încetare a procesului penal la etapa anchetei preliminare şi a temeiurilor de încetare a lui, sînt date în competenţa legislatorului. Numai legislatorul este în drept, în condiţiile respectării prevederilor constituţionale privind procedura judiciară, să stabilească temeiurile şi modul de încetare a procesului penal la etapa anchetei preliminare. Aceasta corespunde principiului, consfinţit în art. 6 din Constituţie privind separaţia puterilor în stat în putere legislativă, executivă şi judecătorească. Potrivit art. 3 Cod de procedură penală, procurorul, anchetatorul penal şi organul de cercetare penală au obligaţia, în limitele competenţei lor, să intenteze proces penal ori de cîte ori se descoperă elemente componente ale infracţiunii, să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru stabilirea faptelor penale, a persoanelor vinovate de săvîrşirea infracţiunii şi pentru pedepsirea lor în modul stabilit de lege. Astfel, pornirea procesului penal, prezentarea învinuirii în faţa instanţei de judecată, precum şi încetarea procesului penal, în cazul în care există temeiurile stabilite de lege, sînt sarcini ale organelor speciale - organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, procuraturii. Instanţa de judecată este obligată să verifice rezultatele activităţii lor, să aprecieze obiectiv şi nepărtinitor legalitatea şi caracterul întemeiat al invinuirii înaintate persoanei, să examineze demersurile şi declaraţiile împotriva acţiunilor persoanelor oficiale. Abilitarea instanţelor judecătoreşti cu dreptul de a examina în cadrul şedinţei judiciare hotărîrea procurorului cu privire la necesitatea încetării procesului penal în cazurile prevăzute de lege contravine prevederilor constituţionale despre independenţa controlului judiciar asupra asigurării dreptului cetăţenilor în procedura penală, consacrat în art. 20 alin. (1), art. 114 şi 116 din Constituţie, precum şi prevederilor legislaţiei privind procedura judiciară, care consfinţesc principiul contradictorialităţii în înfăptuirea justiţiei. Instanţa de judecată este obligată să fie nepărtinitoare, oferind părţilor posibilităţi egale în pledarea cauzei şi nu-şi poate asuma funcţiile procedurale de acuzator sau apărător. În procesul examinării ordonanţei procurorului cu privire la necesitatea clasării procesului penal la etapa anchetei preliminare, în special în cazul expunerii fondului cauzei şi a temeiurilor pentru clasarea procesului penal, instanţa de judecată se situează în mod inevitabil de partea acuzării şi exercită concomitent două funcţii - de acuzare şi de soluţionare a cauzei, ceea ce conduce la inegalitatea părţilor în procesul penal şi încalcă principiul legal consfinţit al contradictorialităţii. Această concluzie este confirmată şi de legislaţia de procedură penală în vigoare, deoarece drept temei pentru clasarea procesului penal sînt recunoscute doar circumstanţele, stabilite prin lege, care exclud pornirea procesului penal sau implică fie excluderea răspunderii penale, fie absolvirea persoanei vinovate de pedeapsă. În toate cazurile de încetare a procesului penal din motive de reabilitare a persoanei nu se poate vorbi de violarea prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucît ea nu este acuzată de delict. Nu se aduc prejudicii libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale cetăţeanului nici prin hotărîrea privind încetarea procesului penal în baza temeiurilor de nereabilitare, întrucît, dacă persoana se opune încetării procesului, urmărirea penală se desfăşoară în modul obişnuit. Mai mult decît atît, potrivit prevederilor art. 13 Cod de procedură penală în tot cursul procesului penal, părţile au dreptul să fie asistate de un apărător, astfel fiind asigurat dreptul la apărare a bănuitului sau învinuitului. Deci, Legea nr. 1275-XIII din 18 iulie 1997 "Cu privire la modificarea şi completarea Codului de procedură penală", care reglementează modul de încetare a procesului penal la etapa anchetei preliminare, nu contravine Constituţiei, cu excepţia prevederilor art. 186 alin. 8 Cod de procedură penală. Potrivit art. 186 alin. 8 Cod de procedură penală, expus în redacţie nouă, împotriva ordonanţei de încetare a procesului penal, date de anchetatorul penal, pot face plîngere la procuror partea vătămată, învinuitul, precum şi alte persoane interesate. Consfinţirea în lege a dreptului persoanelor interesate de a contesta la procuror ordonanţa de încetare a procesului penal nu contravine prin sine însăşi Constituţiei, care garantează drepturile şi libertăţile omului şi ale cetăţeanului, deoarece aceasta permite să se corecteze în mod operativ erorile şi lacunele comise în procesul anchetei preliminare. Faptul, însă, că în art. 186 alin. 8 Cod de procedură penală nu se menţionează în mod direct că persoanele interesate au posibilitatea de a contesta ordonanţa de încetare a procesului penal, este perceput de practica de aplicare a normelor de drept ca excluderea unei asemenea posibilităţi. Acest lucru îl denotă atît materialele ce au parvenit în procesul examinării prealabile a problemei în cauză, cît şi argumentele expuse în procesul şedinţei judiciare. Totodată, după cum se poate observa din practica aplicării prevederilor art. 186 alin. 8 Cod de procedură penală, participanţii la procesul penal, fie că este vorba de partea vătămată, învinuit sau de alte persoane interesate, ale căror drepturi sînt lezate prin încetarea procesului penal, sînt lipsiţi de posbilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti. Astfel, dreptul constituţional al cetăţenilor la satisfacţie judiciară, care, potrivit art. 20 alin. (2) şi art. 54 alin. (1) din Constituţie, nu poate fi restrîns, s-a dovedit a fi irealizabil în procesul aplicării prevederilor art. 186 alin. 8 Cod de procedură penală. Prin urmare, deşi legislaţia de procedură penală nu interzice în mod direct contestarea în instanţa de judecată a ordonanţei de încetare a procesului penal la etapa anchetei preliminare, aplicarea practică a prevederilor art. 186 alin. 8 Cod de procedură penală conduce la aceea că un număr considerabil de hotărîri ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară despre încetarea procesului penal în temeiul prevederilor art. 185, care aduc atingere drepturilor şi libertăţilor constituţionale fundamentale ale cetăţenilor, sînt scoase, de fapt, de sub controlul judiciar. O atare situaţie este condiţionată nu numai de conţinutul propriu-zis al art. 186 alin. 8 Cod de procedură penală şi de practica aplicării lui, ci şi de faptul că Codul de procedură penală nu prevede procedura de exercitare a controlului judiciar asupra legalităţii şi caracterului întemeiat al ordonanţei de încetare a procesului penal la etapa anchetei preliminare. Lichidarea lacunelor legate de conţinutul art. 186 alin. 8 Cod de procedură penală şi de aplicarea lui, de reglementarea temeiurilor şi condiţiilor în care pot fi atacate ordonanţele de încetare a procesului penal în instanţa de judecată ţine de competenţa exclusivă a legislatorului, fiind o problemă pe care Constituţia o atribuie legii organice. Pentru considerentele expuse, călăuzindu-se de art. 26 alin. (1), art. 28, 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 61, 62, 68-70 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E 1. Recunoaşte prevederile art. 186 alin. 8 Cod de procedură penală în redacţia Legii nr. 1275-XIII din 18 iulie 1997 drept necorespunzătoare art. 20 şi 54 alin. (1) din Constituţie în măsura în care, potrivit practicii de aplicare a normelor de drept, limitează posibilitatea de a ataca în instanţa de judecată ordonanţele de încetare a procesului penal la etapa anchetei preliminare. 2. Recunoaşte Legea nr. 1275-XIII din 18 iulie 1997 "Cu privire la modificarea şi completarea Codului de procedură penală drept corespunzătoare Constituţiei, cu excepţia prevederilor art. 186 alin. 8 Cod de procedură penală. 3. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 17 martie 1998. Nr. 10.