BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.105 din 18.08.2016 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul orăşenesc Edineţ, raionul Edineţ

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
18.08.2016

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul orăşenesc Edineţ, raionul Edineţ

nr. 105  din  18.08.2016

 (în vigoare 18.08.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 306-313 art. 1521 din 16.09.2016

* * *

Consiliul orăşenesc Edineţ, raionul Edineţ, prin decizia nr.10/17 din 19 iulie 2016, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Scutaru Oleg ales pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru" în Consiliul orăşenesc Edineţ, raionul Edineţ. Astfel a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul orăşenesc Edineţ îi revine candidatului supleant Tureac Alexandru de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru", confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Edineţ din 9 iulie 2015.

În temeiul art.18 şi art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct.18 lit.c) şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul orăşenesc Edineţ.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul orăşenesc Edineţ, raionul Edineţ, candidatului supleant Tureac Alexandru de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru".

3. Se preavizează consilierul Tureac Alexandru asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.