Hotărîre nr.11 din 15.02.2001 privind controlul constituţionalităţii Legii nr.1367-XIV din 10 noiembrie 2000 "Pentru completarea unor acte legislative"

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 1367-XIV din 10 noiembrie 2000 "Pentru completarea unor acte legislative"* Nr.11 din 15.02.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.25-26/10 din 01.03.2001 * * * * M.O., 2000, nr. 146, art. 1092. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Gheorghe SUSARENCO - preşedinte Mihai COTOROBAI - judecător-raportor Constantin LOZOVANU - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Corina Popa, deputatului în Parlament Anatol Ciobanu, autorul sesizării, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Creangă, călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) şi art. 16 alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 1367-XIV din 10 noiembrie 2000 "Pentru completarea unor acte legislative". Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlament Anatol Ciobanu, depusă la 29 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 24 şi 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 11 ianuarie 2001 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi. Examinînd materialele dosarului, punctele de vedere comunicate de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria Economică şi Procuratura Generală, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor, argumentele expuse de autorul sesizării şi reprezentantul Parlamentului, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t : 1. La 10 noiembrie 2000 Parlamentul a adoptat Legea organică nr. 1367-XIV "Pentru completarea unor acte legislative" (în continuare - Legea nr. 1367-XIV). Prin art. I, II şi IV din această lege, în Codul civil s-a introdus art. 95, în Legea cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22 ianuarie 1991 art. 11 s-a completat cu alin. 5 şi în Codul de procedură civilă s-a adăugat art.408/1, toate completările avînd următorul cuprins: "Bunurile proprietate publică a statului din sectoarele strategice ale economiei (energetică, telecomunicaţii, transporturi), care fac parte componentă din procesul tehnologic continuu, precum şi resursele naturale, nu pot fi urmărite pe baza pretenţiilor creditorilor". Potrivit art. V, prevederile art. I, II şi IV din Legea nr.1367-XIV se extind asupra raporturilor juridice apărute începînd cu 1 ianuarie 1999. În şedinţa Curţii Constituţionale autorul a extins obiectul sesizării, solicitînd controlul constituţionalităţii art. III din Legea nr. 1367-XIV, prin care art. 4 alin. (1) din Legea taxei de stat nr. 1216-XII din 3 decembrie 1992** s-a completat cu punctul 16), care prevede că întreprinderile de stat "Moldtranselectro", "Termotehservice" şi Societatea pe Acţiuni "Termocom" sînt scutite de plata taxei de stat în instanţele judecătoreşti în cazul intentării acţiunilor privind perceperea forţată a datoriilor pentru energia electrică şi termică consumată de debitori. ---------------------------------- ** M.O., 1999, nr.133-134, art.655. 2. Autorul sesizării consideră că modificările operate prin Legea nr. 1367-XIV în Codul civil, Legea cu privire la proprietate şi Codul de procedură civilă contrazic art. 126 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi art. 127 alin. (4) din Constituţie. În opinia sa, faptul că bunurile statului din energetică, telecomunicaţii şi transporturi nu pot fi urmărite pe baza pretenţiilor creditorilor defavorizează agenţii economici ce administrează această proprietate, deoarece nici băncile, nici alţi agenţi economici, ţinînd cont de această stare de lucruri, nu le vor acorda credite pe nici o cale. Astfel, întreprinderile cu capital preponderent de stat, care activează în aceste sectoare, sînt puse în condiţii inegale cu alţi agenţi economici, iar lipsa creditelor necesare le poate conduce la faliment. Totodată, conferind prevederilor contestate acţiune retroactivă, legislatorul a pus creditorii în imposibilitatea de a-şi recupera creditele deja acordate întreprinderilor din energeticî, telecomunicaţii şi transporturi. Autorul sesizării remarcă, de asemenea, că sintagma "bunurile:, care fac parte componentă din procesul tehnologic continuu" nu este concretă şi face posibilă punerea sub incidenţa prevederilor contestate a oricărui bun al întreprinderilor de stat din sectoarele strategice nominalizate, iar introducerea în textul contestat a sintagmei "precum şi resursele naturale" este nejustificată, deoarece, potrivit art. 127 alin. (4) din Constituţie, resursele naturale fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi, deci, sînt apriori inalienabile şi imprescriptibile. 3. Analizînd art. 95 din Codul civil, art. 11 alin. 5 din Legea cu privire la proprietate şi art. 408/1 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională observă că prevederile acestora reglementează raporturi referitoare mai întîi la proprietatea publică a statului ca principiu constituţional (art. 9), apoi la proprietatea publică a statului din sectoarele strategice ale economiei naţionale şi ca principiu constituţional, şi ca expresie materială al acestor raporturi (art. 127 alin. (4) din Constituţie). Deşi prevederile contestate textual sînt identice, ele reglementează, în fiecare caz aparte, raporturi individuale şi fac parte din ramuri separate ale dreptului. Curtea relevă că reglementările contestate generează temeiuri juridice contrare atît unor prevederi ale actelor normative respective, cît şi unor dispoziţii constituţionale. Stabilind prin art. 95 din Codul civil restricţia privind urmărirea bunurilor proprietate publică a statului din sectoarele strategice ale economiei, legislatorul a ignorat dispoziţiile generale ale codului, în special prevederile cu privire la obligaţii, garanţiile şi condiţiile generale de executare a acestora. Potrivit art. 155 din Codul civil, în virtutea unei obligaţii, o persoană (debitorul) este datoare să îndeplinească în favoarea unei alte persoane (creditorul) un anumit act, bunăoară: să transmită un bun, să execute o lucrare, să plătească o sumă de bani ş.a.m.d., sau să se abţină de la anumite acte, iar creditorul are dreptul să ceară debitorului îndeplinirea obligaţiei. Astfel, odată cu operarea completărilor contestate, drepturile şi obligaţiile persoanei ce decurg din statutul său de creditor şi aparţin acesteia în virtutea legii sau contractului încheiat cad sub incidenţa prevederilor art. 95 din Codul civil, care restrîng exerciţiul drepturilor sale de creditor, drepturi care au luat naştere pînă la adoptarea Legii nr. 1367-XIV. Nespecificînd cazurile pentru care a restrîns exerciţiul drepturilor creditorului, legislatorul nu s-a conformat prevederilor art. 54 din Constituţie. Or, potrivit art.54 alin.(2) din Constituţie, restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii. 4. Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale (art. 127 alin. (3) din Constituţie), iar dreptul de proprietate privată aparţine atît persoanelor particulare, cît şi statului şi unităţilor administrativ-teritoriale. Totalitatea bunurilor statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale include bunurile domeniului public şi bunurile domeniului privat. Bunuri ale domeniului public sînt cele stabilite în art. 127 alin. (4) din Constituţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, acestea fiind imprescriptibile, inalienabile, iar bunurile domeniului privat se supun regimului de drept comun, se află în circuitul civil şi deci sînt alienabile şi prescriptibile. Legislativul, prin Legea nr. 1367-XIV, a scos din circuitul civil bunurile statului din sectoarele strategice ale economiei şi a atribuit acestora statutul de bunuri ale domeniului public. Supuse regimului de drept comun, aceste bunuri serveau ca garanţie pentru executarea unor obligaţii contractuale. Curtea Constituţională este de acord cu punctul de vedere al autorului sesizării despre sensul neuniform al sintagmei "bunurile proprietate publică a statului din sectoarele strategice ale economiei (energetică, telecomunicaţii, transporturi), care fac parte componentă din procesul tehnologic continuu". Curtea consideră că prevederile art. I, II şi IV din Legea nr. 1367-XIV nu se înscriu în cadrul constituţional prevăzut de art. 126 şi art. 127 alin. (4). Argumentele menţionate sînt juste în totalitate şi pentru concluzia despre neconstituţionalitatea art. III din Legea nr. 1367-XIV, prin care Legea taxei de stat a fost completată cu prevederea conform căreia întreprinderile de stat "Moldtranselectro", "Termotehservice" şi Societatea pe Acţiuni "Termocom" au fost scutite de plata taxei de stat în instanţele judecătoreşti. Economia acestor subiecţi este un segment al economiei Republicii Moldova, care, conform art. 126 alin. (1) şi (2) lit. b) din Constituţie, este economie de piaţă, de orientare socială, se bazează pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă; statul trebuie să asigure libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie. 5. Prin extinderea prevederilor art. I, II şi IV din Legea nr. 1367-XIV asupra raporturilor juridice apărute începînd cu 1 ianuarie 1999 legislativul a depăşit limitele art. 76 din Constituţie, fiindcă a conferit prevederilor contestate acţiune retroactivă. Potrivit Hotărîrii Curţii Constituţionale nr. 32 din 29 octombrie 1998 "Privind interpretarea art. 76 din Constituţie"* , legea publicată în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova" intră în vigoare la data publicării, inclusiv în cazurile cînd această dată nu este prevăzută expres în textul legii, sau la data prevăzută în textul ei, dar care nu poate precede data publicării legii. --------------------------------- * M.O., 1998, nr. 100-102, art. 42. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 7, art. 140 din Constituţie, art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 62 lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Declară neconstituţională Legea nr. 1367-XIV din 10 noiembrie 2000 "Pentru completarea unor acte legislative". 2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". Preşedinte Gheorghe SUSARENCO Chişinău, 15 februarie 2001. Nr. 11.