Hotărîre nr.1198 din 20.10.2017 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Cucoara, raionul Cahul
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Cucoara, raionul Cahul
nr. 1198 din 20.10.2017
(în vigoare 20.10.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 421-427 art. 2131 din 01.12.2017
* * *
Consiliul comunal Cucoara, raionul Cahul, prin decizia nr.08/04 din 14 iulie 2017, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Onuţa Igor ales pe lista Partidului Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii respective.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Cucoara îi revine candidatului supleant Cocîrţa Lidia de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 25 iunie 2015.
Totodată, Comisia constată că decizia consiliului local a fost adoptată la data de 14 iulie 2017, iar documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant au parvenit la Comisie la 26 septembrie 2017, astfel rezultă că secretarul Consiliului comunal Cucoara nu a respectat termenul stabilit la pct.30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013.
În temeiul art.18 alin.(2) şi art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct.18 lit.c), pct.29 şi pct.30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Cucoara.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Cucoara, raionul Cahul, candidatului supleant Cocîrţa Lidia de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Cocîrţa Lidia asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Se atenţionează secretarul Consiliului comunal Cucoara, raionul Cahul, asupra necesităţii respectării termenului stabilit la pct.30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.1198. Chişinău, 20 octombrie 2017. | |