Hotărîre nr.12/9 din 22.03.2012 cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "HÎJDIENI"
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea
legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut
de către A.E.Î. "HÎJDIENI"
nr. 12/9 din 22.03.2012
(în vigoare 13.04.2012)
Monitorul Oficial nr.72-75 art.420 din 13.04.2012
* * *
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.51/4-O din 11.11.20111 şi Ordinului vicepreşedintelui C.N.P.F. nr.141 din 11.11.2011, a fost efectuat controlul complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "HÎJDIENI" (s.Hîjdieni, r-nul Glodeni) pentru perioada de activitate 01.01.2009 – 30.09.2011.
________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.203-205, art.1801
A.E.Î. "HÎJDIENI" (în continuare – asociaţia) a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr.1003602025214, deţine certificatul de înregistrare de stat seria MD nr.0086199 din 07.02.2002 şi licenţa de categoria A seria C.N.P.F. nr.000260, eliberată la data de 24.04.2009.
Conform datelor din rapoartele specializate aferente perioadei supuse controlului, asociaţia a înregistrat următorii indicatori normativi caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul ce urmează:
|
(mii lei) |
|||
| Perioada | Valoarea înregistrată |
Normativul stabilit |
Abaterea absolută (- +) |
Plasarea rezervei instituţionale |
|||
| 31.03.2009 | 80,0 | 104,5 | -24,5 |
| 30.09.2011 | 106,0 | 109,9 | -3,9 |
Din rezultatele reflectate se constată că la situaţia din 31.03.2009 şi 30.09.2011 administratorii asociaţiei nu au asigurat respectarea cerinţelor pct.11 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.17/8 din 30.04.20082 (în continuare – Normele de prudenţă financiară), conform cărora asociaţia care deţine licenţă de categoria A este obligată să asigure plasarea şi menţinerea mărimii minime a rezervei instituţionale în conturi bancare de depozit la termen şi/sau în valori mobiliare de stat.
________________
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133, art.381
Analiza evoluţiei principalilor indicatori ai activităţii asociaţiei de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul ce urmează, constată majorarea tuturor indicatorilor înregistraţi. Creşterea valorii împrumuturilor acordate cu 32,1 la sută a fost condiţionată de majorarea valorii creditelor bancare şi împrumuturilor primite cu 31,6 la sută.
|
(mii lei) |
|||||
| Nr. | Indicatorii | 30.09.2010 | 30.09.2011 | 2011 faţă de 2010 (-, +) |
2011 faţă de 2010 (%) |
| 1. | Împrumuturi acordate | 1572,3 | 2077,5 | +505,2 | 132,1 |
| 2. | Provizioane pentru pierderi din împrumuturi | -20,1 | -27,7 | - 7,6 | 137,8 |
| 3. | Total active | 1685,7 | 2197,1 | +511,4 | 130,3 |
| 4. | Credite bancare şi împrumuturi primite | 1276,2 | 1679,7 | +403,5 | 131,6 |
| 6. | Profit net (pierdere netă) | 62,5 | 90,1 | +27,6 | 144,2 |
Nerespectînd prevederile art.9 alin.(2) lit.b), art.44 alin.(1) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.20073 (în continuare – Legea nr.139-XVI din 21.06.2007) şi art.29 alin.(6) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.20074 (în continuare – Legea nr.113-XVI din 27.04.2007), raportul financiar al asociaţiei la situaţia din 31.12.2009 nu reflectă imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale asociaţiei, fiind admise cazuri în care unele date din acesta nu corespund valorilor înregistrate în registrele contabile obligatorii care au servit drept bază pentru întocmirea raportului în cauză. Totodată, ca rezultat al nerespectării cerinţelor stabilite la pct.37 din Normele de prudenţă financiară, nu au fost contabilizate la următoarea dată gestionară la conturile extrabilanţiere împrumuturile şi dobînzile aferente clasificate la situaţia din 31.03.2011 în categoria "compromise".
________________
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.399
Contrar prevederilor art.41 alin.(2) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, în cadrul adunării generale a membrilor asociaţiei din 13.02.2011 nu a fost stabilit termenul de desemnare a membrilor consiliului. Consiliul asociaţiei nu a elaborat, aprobat şi asigurat pînă în prezent implementarea adecvată a politicii de împrumut, încălcînd astfel cerinţele art.40 alin.(2) lit.c) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, pct.19 şi pct.58 din Normele de prudenţă financiară. Contrar prevederilor pсt.36 din Normele de prudenţă financiară, administratorii asociaţiei nu au asigurat respectarea cerinţelor privind împrumuturile expirate şi dobînzile aferente, fiind constatate 2 cazuri în care asociaţia nu s-a adresat în instanţa de judecată pentru împrumuturile expirate mai mult de 90 de zile.
Nerespectînd cerinţele art.13 alin.(2) lit.e), art.24 alin.(1) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea inventarierii patrimoniului asociaţiei pe perioada supusă controlului. Contrar prevederilor pct.29 şi pct.37 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.764 din 25.11.19925 (în continuare – Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă), nu au fost respectate cerinţele privind efectuarea reviziilor inopinate ale casieriei cel puţin o dată în trimestru şi privind modul de amenajare a casieriei asociaţiei, lipseşte încăperea specială amenajată şi izolată, destinată primirii, eliberării şi păstrării provizorii a numerarului. Contabilul-şef al asociaţiei nu a respectat cerinţele de întocmire a documentelor primare ale asociaţiei conform prevederilor art.19 alin.(12) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007 şi pct.12 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă, fiind constatată lipsa ştampilei asociaţiei în unele dispoziţii de încasare a numerarului.
________________
5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr.11, art.351
În perioada supusă controlului organele de conducere ale asociaţiei nu au asigurat în deplină măsură respectarea procedurii de convocare şi desfăşurare a adunărilor generale ale membrilor. Adunările generale ale membrilor din perioada supusă controlului au fost desfăşurate cu încălcarea cerinţelor art.36 alin.(2) lit.d) şi art.38 alin.(6) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, nefiind aleasă comisia de numărare a voturilor şi întocmite procesele-verbale respective. Totodată, la procesele-verbale ale adunărilor respective nu au fost anexate documentele prevăzute la art.38 alin.(8) lit.b) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007. Nerespectînd cerinţele art.36 alin.(2) lit.g), art.40 alin.(2) lit.i) şi art.41 alin.(7) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, de către consiliul asociaţiei nu au fost aprobate şi monitorizate executarea bugetelor pentru anii 2009-2011, de asemenea consiliul asociaţiei nu a prezentat adunărilor generale din perioada de referinţă raportul anual privind activitatea sa şi activitatea asociaţiei, inclusiv privind executarea bugetelor pentru anii de gestiune respectivi.
Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"6, art.9 alin.(2), art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5), art.49 alin.(1) lit.c) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
________________
6 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS
HOTĂRĂŞTE:
1. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contravenţională a directorului executiv al A.E.Î. "HÎJDIENI" conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.
2. Se prescrie administratorilor A.E.Î. "HÎJDIENI" întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.
3. Se ia act de înlăturarea de către A.E.Î. "HÎJDIENI" a unor încălcări reflectate în actul de control, şi anume:
- reflectarea în raportul financiar pentru anul 2011 a valorilor ajustate normelor de prudenţă financiară privind plasarea şi menţinerea rezervei instituţionale de minimum 5 la sută din active în conturi bancare de depozit la termen;
- realegerea în cadrul adunării generale din 22.01.2012 a membrilor consiliului asociaţiei în conformitate cu termenul prevăzut la art.41 alin.(2) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007;
- elaborarea şi aprobarea la şedinţa consiliului din 03.12.2011 a politicii privind acordarea împrumuturilor.
4. Despre măsurile întreprinse în vederea executării pct.2 A.E.Î. "HÎJDIENI" va informa lunar Comisia Naţională a Pieţei Financiare, cu anexarea copiilor documentelor justificative.
5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Victor CAPTARI |
Chişinău, 22 martie 2012. |
|
| Nr.12/9. |