Hotărîre nr.13 din 21.05.2020 pentru controlul constituţionalităţii  unor prevederi din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Hotărârii Parlamentului nr.101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcţia de Procuror General interimar al Republicii Moldova şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1232-VIII din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar (Sesizarea nr.168a/2019)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu

privire la Procuratură, a Hotărârii Parlamentului nr. 101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea

candidaturii la funcţia de Procuror General interimar al Republicii Moldova şi a Decretului

Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1232-VIII din 31 iulie 2019 privind desemnarea

domnului Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar

(Sesizarea nr.168a/2019)

nr. 13  din  21.05.2020

 (în vigoare 21.05.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.142-146 art. 77 din 12.06.2020

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Aliona Balaban, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 23 septembrie 2019,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea referitoare la controlul constituţionalităţii articolelor 11 alineatele (2¹) şi (2²), 17 alineatele (2), (3), (5), (7), (8), (9), (9¹) şi (11¹), 58 alineatele (7), (8) şi (9), 69 alineatele (1), (2) şi (4) şi 70 alin.(1) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, în redacţia Legii nr.87 din 19 iulie 2019 pentru modificarea articolului 11 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură şi a Legii nr.128 din 16 septembrie 2019 pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură, alin.(2) din Art.II din Legea nr.87 din 19 iulie 2019 pentru modificarea articolului 11 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, alin.(2) din Art.II din Legea nr.128 din 16 septembrie 2019 pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură, Hotărârii Parlamentului nr.101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcţia de Procuror General interimar al Republicii Moldova şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1232 din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale de către domnii Pavel Filip, Dumitru Diacov, Vladimir Cebotari, Serghei Sîrbu, Igor Vremea, Alexandru Jizdan, Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Corneliu Padnevici, Nicolae Ciubuc, Eleonora Graur şi Vasile Bîtcă, deputaţi în Parlament.

3. Pe 20 mai 2020, domnii Pavel Filip, Dumitru Diacov, Igor Vremea, Alexandru Jizdan şi Nicolae Ciubuc, deputaţi în Parlament, au depus un demers privind retragerea sesizării, potrivit articolului 41 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Curtea a luat act de această cerere şi, în consecinţă, va examina doar sesizarea depusă de domnii Vladimir Cebotari, Serghei Sîrbu, Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Corneliu Padnevici, Eleonora Graur şi Vasile Bîtcă, deputaţi în Parlament.

4. Autorii sesizării i-au solicitat Curţii să suspende acţiunea unor prevederi din Legea nr.128 din 16 septembrie 2019 pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură în partea referitoare la desfăşurarea concursului pentru selectarea Procurorului General (sistarea concursului anunţat de Consiliul Superior al Procurorilor şi iniţierea unui concurs nou). Prin Decizia nr.96 din 25 septembrie 2019, Curtea a respins această solicitare.

5. Prin Decizia Curţii Constituţionale din 5 decembrie 2019, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

6. Pe 7 octombrie 2019, Curtea Constituţională a solicitat o opinie amicus curiae de la Comisia de la Veneţia în legătură cu pretinsa neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură. La cea de-a 121-a sesiune plenară, pe 6-7 decembrie 2019, Comisia de la Veneţia a adoptat Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034).

7. De asemenea, în procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Consiliului Superior al Procurorilor, Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice, Institutului de Reforme Penale, Universităţii de Stat din Moldova şi Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

8. La şedinţa publică a Curţii, a participat dl Serghei Sîrbu, deputat în Parlament, unul din autorii sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Dorin Lişman, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

9. La deschiderea şedinţei Curţii, dl Serghei Sîrbu, autor al sesizării, a prezentat plenului Curţii Constituţionale o cerere de recuzare a dlui judecător constituţional Vladimir Ţurcan. Analizând motivele invocate în cererea de recuzare, Curtea Constituţională a decis admiterea acesteia.

ÎN FAPT

10. Pe 19 iulie 2019, Parlamentul a adoptat Legea nr.87 pentru modificarea articolului 11 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură.

11. Articolul 11 din Legea cu privire la Procuratură a fost completat cu alin.(2¹) şi (2²). În alin.(2¹) s-a prevăzut că, dacă intervine vacanţa funcţiei de Procuror General, Preşedintele Republicii Moldova desemnează, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, un Procuror General interimar până la organizarea concursului şi numirea unui nou Procuror General. Preşedintele Republicii Moldova poate respinge candidatura propusă de Consiliul Superior al Procurorilor pentru funcţia de Procuror General interimar în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare de către candidat a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selecţie a acestuia.

12. Alin.(2²) stabileşte procedura desemnării Procurorului General interimar. Astfel, în cazul în care candidatura se respinge sau Consiliul Superior al Procurorilor nu propune în termen candidatura Procurorului General interimar, Procurorul General interimar se desemnează prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea Parlamentului Republicii Moldova, cu avizul Consiliului Superior al Procurorilor. Parlamentul propune candidatura Procurorului General interimar în maximum trei zile de la respingerea candidaturii de către Preşedintele Republicii Moldova sau de la expirarea termenului în care Consiliul Superior al Procurorilor trebuia să propună candidatura Procurorului General interimar.

13. Alin.(2) din Art.II al Legii nr.87 din 19 iulie 2019 stabileşte că şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor la care se face propunerea privind desemnarea Procurorului General interimar conform articolului 11 alin.(2¹) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură se convoacă în maximum trei zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.

14. Pe 30 iulie 2019, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr.101 privind înaintarea candidatului la funcţia de Procuror General interimar al Republicii Moldova.

15. Pe 31 iulie 2019, Preşedintele Republicii Moldova, prin Decretul nr.1232, l-a desemnat pe dl Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar.

16. Pe 16 septembrie 2019, Parlamentul a adoptat Legea nr.128 pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură. Prin această lege s-au modificat şi s-au completat articolele 17 alineatele (2), (3), (5), (6), (7), (8), (9), (9¹) şi (11¹), 58 alineatele (7), (8) şi (9), 69 alineatele (1), (2) şi (4) şi 70 alin.(1) lit.d) din Legea cu privire la Procuratură.

17. Dispoziţiile contestate ale articolului 17 alin.(2) din Legea cu privire la Procuratură stabilesc etapele concursului pentru selectarea candidatului la funcţia de Procuror General.

18. Alin.(3) al acestui articol prevede că modul de organizare şi de desfăşurare a fiecărei etape a concursului se stabileşte prin regulamente aprobate de către ministrul Justiţiei şi, respectiv, de către Consiliul Superior al Procurorilor. În conformitate cu alin.(5), informaţia referitoare la iniţierea preselecţiei se publică pe pagina web oficială a Ministerului Justiţiei cu cel puţin 15 zile înainte de data-limită de depunere a dosarelor. Potrivit alin.(6), dosarul de participare la concurs a candidatului se depune la Ministerul Justiţiei şi se înregistrează în modul stabilit.

19. Alin.(7) prevede că preselecţia candidaţilor la funcţia de Procuror General se efectuează de către comisia instituită de Ministerul Justiţiei, compusă din ministrul Justiţiei, un fost procuror sau un fost judecător cu cel puţin 10 ani de experienţă în funcţia respectivă, un expert internaţional, un expert recunoscut sau un profesor titular în domeniul dreptului, un reprezentant al societăţii civile şi un expert naţional recunoscut desemnat de Preşedintele Parlamentului. De asemenea, se prevede că, în activitatea sa, comisia va fi asistată de un psiholog şi că membrii comisiei trebuie să se bucure de o reputate ireproşabilă şi să aibă cel puţin 10 ani de vechime în domeniul de specialitate.

20. Alin.(8) se referă la procedura de selectare a candidaţilor la funcţia de Procuror General şi prevede că, în baza dosarelor şi a interviurilor, comisia selectează, printr-o hotărâre motivată, cel puţin doi candidaţi la funcţia de Procuror General şi transmite lista candidaţilor preselectaţi şi dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilor. Alin.(9) prevede că Consiliul Superior al Procurorilor îi poate restitui comisiei de concurs lista candidaţilor recepţionată, printr-o hotărâre motivată, dacă candidaţii nu corespund condiţiilor. Ca urmare a înlăturării încălcărilor, comisia îi prezintă Consiliului Superior al Procurorilor aceeaşi listă sau o altă listă de candidaţi. De asemenea, comisia va respinge decizia Consiliului Superior al Procurorilor privind restituirea listei candidaţilor, în cazul în care Consiliul nu invocă motivele indicate la alin.(1) sau dacă lista este restituită în mod repetat.

21. Potrivit alin.(9¹), în termen de 10 zile de la data recepţionării listei candidaţilor şi a dosarelor acestora, Consiliul Superior al Procurorilor evaluează şi intervievează candidaţii.

22. Alin.(11¹) prevede că, în cazul în care candidatura este respinsă de către Preşedintele Republicii în condiţiile alin.(11), Consiliul Superior al Procurorilor restituie comisiei lista candidaţilor prezentată anterior. Ca urmare a înlăturării încălcărilor constatate, comisia îi prezintă Consiliului Superior al Procurorilor aceeaşi listă sau o altă listă de candidaţi din rândul candidaţilor care au depus dosare de participare la concurs. În funcţie de abaterile şi de incompatibilităţile constatate, comisia poate decide reluarea preselecţiei candidaţilor.

23. Articolul 58 din Legea cu privire la Procuratură reglementează modalitatea de eliberare din funcţie a procurorului, a procurorului-şef şi a adjunctului Procurorului General. Alin.(7) prevede că, la sesizarea Preşedintelui Republicii sau a ministrului justiţiei, poate fi instituită o comisie cu o componenţă similară celei prevăzute la articolul 17 alin.(7), pentru evaluarea activităţii Procurorului General, în caz de imixtiune ilegală în activitatea unui alt procuror sau în caz de intervenţie ilegală, de orice natură, pe lângă autorităţi, instituţii ori funcţionari pentru soluţionarea oricărei chestiuni, sau în caz de comitere a unor acţiuni ce afectează grav imaginea Procuraturii ori independenţa procurorilor. Alin.(8) prevede că Comisia de evaluare a activităţii Procurorului General întocmeşte un raport motivat şi propune Consiliului Superior al Procurorilor eliberarea din funcţie a Procurorului General dacă, ca urmare a evaluării, se constată existenţa motivelor prevăzute la alin.(7). În conformitate cu alin.(9), Consiliul Superior al Procurorilor poate respinge o singură dată propunerea comisiei de evaluare a activităţii Procurorului General dacă evaluarea efectuată de comisie a avut loc cu încălcarea prevederilor legale sau dacă argumentele invocate de comisie în raport nu sunt concludente pentru eliberarea din funcţie a Procurorului General. În ambele cazuri, Consiliul Superior al Procurorilor va prezenta o argumentare detaliată în favoarea respingerii raportului.

24. Prevederile contestate ale articolului 69 alineatele (1), (2) şi (4) din Legea cu privire la Procuratură se referă la componenţa Consiliului Superior al Procurorilor, precum şi la modalitatea de desemnare a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor.

25. Dispoziţiile articolului 70 din Legea cu privire la Procuratură reglementează competenţele Consiliului Superior al Procurorilor. În conformitate cu prevederile alin.(1) lit.d) din articolul menţionat supra, Consiliul Superior al Procurorilor selectează candidatul la funcţia de Procuror General, pe care îl propune Preşedintelui Republicii.

26. Potrivit Art.II alin.(2) din Legea nr.128 din 16 septembrie 2019, la momentul intrării în vigoare a acestei legi, se sistează concursul pentru funcţia de Procuror General, demarat în conformitate cu prevederile legale de până la intrarea în vigoare a acestei legi.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

27. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 124

Procuratura

“(1) Procuratura este o instituţie publică autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, ce contribuie la înfăptuirea justiţiei, apărarea drepturilor, libertăţilor se intereselor legitime ale persoanei, societăţii şi statului prin intermediul procedurilor penale şi al altor proceduri prevăzute de lege.

(2) Atribuţiile Procuraturii sunt exercitate de procurori.

(3) Competenţele, modul de organizare şi funcţionare a Procuraturii se stabilesc prin lege.”

Articolul 125

Procurorul

“(1) Procurorul General este numit în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit.

(2) Procurorul General este demis din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în condiţiile legii, pentru motive obiective şi în temeiul unei proceduri transparente.

(3) Numirea, transferarea, promovarea şi demiterea procurorilor ierarhic inferiori se efectuează de către Procurorul General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.”

Articolul 125¹

Consiliul Superior al Procurorilor

“(1) Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenţei şi imparţialităţii procurorilor.

(2) Consiliul Superior al Procurorilor este constituit, în condiţiile legii, din procurori aleşi din cadrul procuraturilor de toate nivelurile şi din reprezentanţi ai altor autorităţi, instituţii publice sau ai societăţii civile. Procurorii în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor constituie o parte importantă.

(3) Consiliul Superior al Procurorilor asigură numirea, transferarea, promovarea în funcţie şi aplicarea măsurilor disciplinare faţă de procurori.

(4) Modul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Procurorilor se stabileşte prin lege.”

28. Prevederile relevante ale Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură sunt următoarele:

Articolul 11

Atribuţiile Procurorului General

“(1) Procurorul General are următoarele atribuţii:

[...]

(2¹) În cazul în care intervine vacanta funcţiei de Procuror General, Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, desemnează un Procuror General interimar până la organizarea concursului şi numirea, urmare a acestuia, a Procurorului General prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova. Prevederile art.17 alin.(1) se aplică în mod corespunzător. Şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor la care se face propunerea privind desemnarea Procurorului General interimar se convoacă în maximum 3 zile de la intervenirea vacanţei funcţiei. Preşedintele Republicii Moldova poate respinge candidatura propusă de Consiliul Superior al Procurorilor pentru funcţia de Procuror General interimar în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare de către candidat a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selecţie a acestuia.

(2²) În cazul în care candidatura se respinge sau Consiliul Superior al Procurorilor nu propune în termenul prevăzut la alin.(2¹) candidatura Procurorului General interimar, Procurorul General interimar se desemnează prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova la propunerea Parlamentului Republicii Moldova, cu avizul Consiliului Superior al Procurorilor. Prevederile art.17 alin.(1) se aplică în mod corespunzător. Parlamentul propune candidatura Procurorului General interimar în maximum 3 zile de la respingerea candidaturii de către Preşedintele Republicii Moldova sau de la expirarea termenului în care Consiliul Superior al Procurorilor trebuia să propună candidatura Procurorului General interimar. Şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor la care se avizează propunerea Parlamentului privind desemnarea Procurorului General interimar se convoacă în maximum 3 zile de la adoptarea hotărârii Parlamentului, termenul respectiv fiind unul de decădere. Mandatul Procurorului General interimar durează până la numirea, urmare a concursului, a Procurorului General prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova.

[...]”

Articolul 17

Numirea în funcţia de Procuror General

“[...]

“(2) Candidatul la funcţia de Procuror General este selectat prin concurs public, care cuprinde următoarele etape:

a) preselecţia candidaţilor de către comisia instituită de Ministerul Justiţiei;

b) selecţia candidatului de către Consiliul Superior al Procurorilor.

(3) Modul de organizare şi desfăşurare a fiecărei etape a concursului se stabileşte prin regulamente aprobate de către ministrul justiţiei şi, respectiv, de către Consiliul Superior al Procurorilor.

[...]

(5) Informaţia privind iniţierea preselecţiei se publică pe pagina web oficială a Ministerului Justiţiei cu cel puţin 15 zile înainte de data-limită de depunere a dosarelor.

(6) Dosarul de participare la concurs, care cuprinde actele indicate la art.22 alin.(2) lit.a), b), c), e) şi f), scrisoarea de motivare şi conceptul de management şi dezvoltare instituţională, se depune la Ministerul Justiţiei şi se înregistrează în modul stabilit. Dosarele incomplete sau depuse după expirarea termenului-limită nu se examinează.

(7) Preselecţia candidaţilor la funcţia de Procuror General se efectuează de către comisia instituită de Ministerul justiţiei, compusă din ministrul justiţiei, un fost procuror sau un fost judecător cu cel puţin 10 ani de experienţă în funcţia respectivă, un expert internaţional cu o vastă experienţă în procuratură sau în domeniul anticorupţie, un expert recunoscut sau un profesor titular în domeniul dreptului, un reprezentant al societăţii civile. Un alt expert naţional recunoscut va fi desemnat în comisie de către Preşedintele Parlamentului. În activitatea sa, comisia va fi asistată de un psiholog. Membrii comisiei trebuie să se bucure de o reputaţie ireproşabilă şi să aibă cel puţin 10 ani de vechime în domeniul de specialitate.

(8) În termen de 10 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a dosarelor, comisia menţionată la alin.(7), în baza dosarelor şi a interviurilor, în funcţie de pregătirea şi abilităţile profesionale, de integritatea şi de alte calităţi personale ale candidaţilor, selectează, printr-o hotărâre motivată, cel puţin doi candidaţi la funcţia de Procuror General şi transmite lista candidaţilor preselectaţi şi dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilor. Interviurile se înregistrează prin mijloace video/audio, iar înregistrările sunt plasate pe pagina web oficială a Ministerului justiţiei imediat după încheierea ultimului interviu.

(9) În termen de 5 zile lucrătoare de la data recepţionării listei candidaţilor şi a dosarelor acestora, Consiliul Superior al Procurorilor poate restitui comisiei de concurs lista menţionată, printr-o hotărâre motivată, dacă cel puţin un candidat nu corespunde în mod vădit condiţiilor prevăzute la alin.(1). În urma înlăturării încălcărilor respective, comisia prezintă la Consiliul Superior al Procurorilor aceeaşi listă sau o altă listă de candidaţi din rândul candidaţilor care au depus dosare de participare la concurs. În funcţie de încălcările constatate, comisia poate decide reluarea preselecţiei candidaţilor. Totodată, comisia va respinge decizia Consiliului Superior al Procurorilor privind restituirea listei candidaţilor dacă Consiliul nu invocă motivele indicate la alin.(1) sau dacă lista este restituită în mod repetat.

(9¹) Consiliul Superior al Procurorilor, în termen de 10 zile lucrătoare de la data recepţionării listei candidaţilor şi a dosarelor acestora, evaluează şi intervievează candidaţii. Interviurile se înregistrează prin mijloace video/audio, iar înregistrările sunt plasate pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Procurorilor imediat după încheierea ultimului interviu.

[...]

(11¹) În cazul în care candidatura este respinsă de către Preşedintele Republicii în condiţiile alin.(11), Consiliul Superior al Procurorilor restituie comisiei lista candidaţilor prezentată anterior. În urma înlăturării încălcărilor constatate, comisia prezintă la Consiliul Superior al Procurorilor aceeaşi listă sau o altă listă de candidaţi din rândul candidaţilor care au depus dosare de participare la concurs. În funcţie de abaterile şi incompatibilităţile constatate, comisia poate decide reluarea preselecţiei candidaţilor. Dispoziţiile alin.(5)–(10) se aplică în mod corespunzător.”

Articolul 58

Eliberarea din funcţie

“[...]

(7) Suplimentar faţă de prevederile alin.(6), la sesizarea Preşedintelui Republicii sau a ministrului justiţiei, poate fi instituită o comisie pentru evaluarea activităţii Procurorului General, având o componenţă similară celei prevăzute la art.17 alin.(7), în caz de imixtiune ilegală în activitatea unui alt procuror sau în caz de intervenţie ilegală, de orice natură, pe lângă autorităţi, instituţii ori funcţionarii pentru soluţionarea oricărei chestiuni, sau în caz de comitere a unor acţiuni ce afectează grav imaginea Procuraturii ori independenţa procurorilor.

(8) Comisia de evaluare a activităţii Procurorului General întocmeşte un raport motivat şi propune Consiliului Superior al Procurorilor eliberarea din funcţie a Procurorului General dacă, în urma evaluării, se constată existenţa motivelor prevăzute la alin.(7).

(9) Consiliul Superior al Procurorilor poate respinge o singură dată propunerea comisiei de evaluare a activităţii Procurorului General dacă evaluarea efectuată de comisie a avut loc cu încălcarea prevederilor legale sau dacă argumentele invocate de comisie în raport nu sunt concludente pentru eliberarea din funcţie a Procurorului General. În ambele cazuri, Consiliul Superior al Procurorilor va prezenta o argumentare detaliată în favoarea respingerii raportului.”

Articolul 69

Componenţa Consiliului Superior al Procurorilor

“(1) Consiliul Superior al Procurorilor este constituit din 15 membri.

(2) Din Consiliul Superior al Procurorilor fac parte de drept Procurorul General, procurorul-şef al Procuraturii UTA Găgăuzia, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiţiei, preşedintele Uniunii Avocaţilor şi Avocatul Poporului.

[...]

(4) Patru membri ai Consiliului Superior al Procurorilor sunt aleşi prin concurs din rândul societăţii civile, după cum urmează: unul de către Preşedintele Republicii, unul de către Parlament, unul de către Guvern şi unul de către Academia de Ştiinţe a Moldovei. Candidaţii la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din partea societăţii civile trebuie să aibă studii superioare juridice şi experienţă în domeniul dreptului de cel puţin 3 ani.”

Articolul 70

Competenţa Consiliului Superior al Procurorilor

“(1) Consiliul Superior al Procurorilor are următoarele competenţe:

[...]

d) selectează candidatul la funcţia de Procuror General, pe care îl propune Preşedintelui Republicii;

[...].”

29. Prevederile relevante ale Legii nr.87 din 19 iulie 2019 pentru modificarea articolului 11 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură sunt următoarele:

“Art.II

[...]

(2) Şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor la care se face propunerea privind desemnarea Procurorului General interimar conform art.11 alin.(2¹) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură se convoacă în maximum 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.”

30. Prevederile relevante ale Legii nr.128 din 16 septembrie 2019 pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură sunt următoarele:

“Art.II

[...]

(2) La momentul intrării în vigoare a prezentei legi, concursul pentru funcţia de Procuror General, demarat în conformitate cu prevederile legale de până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se sistează.”

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

31. Conform articolelor 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii posedă prerogativa sesizării Curţii Constituţionale. Prin decizia sa din 5 decembrie 2019, Curtea a constatat că sesizarea a fost formulată de un grup de deputaţi şi că obiectul acesteia îl constituie unele prevederi din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, Hotărârea Parlamentului nr.101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcţia de Procuror General interimar al Republicii Moldova şi Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.1232 din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar. Verificarea constituţionalităţii acestor tipuri de acte ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

32. Curtea a constatat că actele contestate nu au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

33. Curtea a observat că unul din capetele sesizării vizează prevederile Legii nr.87 din 19 iulie 2019 şi unele prevederi din Legea nr.128 din 16 septembrie 2019, care modifică Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură. Având în vedere faptul că prevederile contestate fac parte din legi de modificare şi completare, iar dispoziţiile de modificare şi completare se includ, din data intrării lor în vigoare, în actul de bază, Curtea a operat cu prevederile actului de bază, i.e. cu prevederile Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.

34. Cu privire la exercitarea controlului constituţionalităţii alin.(2) din Art.II din Legea nr.87 din 19 iulie 2019, Curtea a menţionat că aceste prevederi nu mai produc efecte juridice şi presupun o situaţie consumată. Prin urmare, acest capăt al sesizării urmează a fi declarat inadmisibil.

35. Curtea a mai notat că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, ea exercită controlul constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului şi a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova. Această constatare a fost făcută în contextul solicitării controlului constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcţia de Procuror General interimar al Republicii Moldova şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1232 din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar. Curtea a reamintit că actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit fac obiectul controlului constituţionalităţii la sesizarea subiectelor abilitate cu acest drept, sub aspectul formei şi al procedurii de adoptare, precum şi al respectării exigenţelor legale necesare pentru numirea/destituirea din funcţie a persoanelor oficiale (DCC nr.94 din 19 decembrie 2016, § 16; HCC nr.8 din 20 mai 2013, § 29-31).

36. Curtea a menţionat că, prin Decizia nr.126 din 28 noiembrie 2019, a declarat inadmisibilă o sesizare referitoare la controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova privind revocarea din funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor şi de director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor nr.68 din 5 iulie 2019, notând că anterior Curtea a exercitat competenţa verificării constituţionalităţii unor asemenea hotărâri ale Parlamentului cu caracter individual tocmai pentru că Legea contenciosului administrativ excludea orice remediu juridic de drept administrativ funcţionarilor de rang infraconstituţional destituiţi din funcţia pe care o ocupau, în vederea protejării drepturilor lor, inclusiv a drepturilor lor fundamentale. Curtea a observat o evoluţie a cadrului normativ relevant, Codul administrativ oferind, actualmente, remedii juridice de drept administrativ funcţionarilor de rang infraconstituţional destituiţi din funcţie printr-o hotărâre a Parlamentului care reprezintă un act administrativ cu caracter individual (a se vedea §§ 25-26 din Decizia menţionată supra).

37. Curtea a subliniat că această circumstanţă nu presupune lipsa de competenţă a Curţii în cazul în care sunt contestate hotărâri ale Parlamentului sau decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova referitoare la funcţii de demnitate publică de rang constituţional (i.e., care sunt prevăzute expres în Constituţie sau care au un rol fundamental pentru ordinea juridică constituţională).

38. Curtea a considerat inadmisibile capetele de sesizare referitoare la Hotărârea Parlamentului nr.101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcţia de Procuror General interimar al Republicii Moldova şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1232 din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar, date fiind efectele consumate ale acestor acte.

39. De asemenea, Curtea a considerat inadmisibil capătul de sesizare referitor la alin.(2) din Art.II din Legea nr.128 din 16 septembrie 2019. Curtea a menţionat că, odată cu sistarea concursului pentru funcţia de Procuror General şi desemnarea prin alt concurs a unui nou Procuror General, nu a fost semnalată vreo ingerinţă în drepturile fundamentale ale vreunei persoane. Această concluzie se bazează pe lipsa unor proceduri judiciare intentate de participanţii la concursul sistat. Mai mult, potrivit Opiniei amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 38, “(...), este dificil să se identifice care drept al participanţilor (garantat la nivel naţional, european sau internaţional) a fost afectat prin întreruperea concursului. Până la încheierea procesului, candidaţii nu sunt aleşi. Dacă întreg procesul este oprit la jumătate din motive temeinice, acest fapt poate constitui o neplăcere pentru participanţi, dar este dificil să se conchidă că au avut o aşteptare legitimă (care să echivaleze cu un “drept”) de a vedea procesul îndeplinit sau, a fortiori, de a fi selectaţi (în primul rând din cauza incertitudinilor asociate procesului)”.

40. Curtea a reţinut că, potrivit autorilor sesizării, prevederile contestate au fost adoptate de Parlament fără respectarea dispoziţiilor articolelor 1 alin.(3), 6, 23, 66, 73, 74, 124, 125 şi 125¹ din Constituţie. Curtea a observat că autorii sesizării au prezentat argumente referitoare la încălcarea principiilor legalităţii, separaţiei şi colaborării ramurilor puterii în stat, independenţei şi autonomiei Procuraturii, precum şi că unele prevederi contestate nu sunt clare.

41. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 1 alin.(3) din Constituţie, care se referă la principiul preeminenţei dreptului, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că acest articol nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Acesta poate fi invocat, în special, dacă se constatată aplicabilitatea sa cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 25; HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, § 16; HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 18).

42. De asemenea, Curtea a reţinut că articolul 6 din Constituţie nu este aplicabil în acest caz. Procuratura nu face parte din puterea judecătorească, ci contribuie ca instituţie publică autonomă la realizarea justiţiei. În acest sens, Curtea a menţionat că, potrivit articolului 114 din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti. În jurisprudenţa sa, Curtea a observat că plasarea instituţiei Procuraturii în Capitolul IX al Constituţiei, “Autoritatea judecătorească”, nu conduce la dobândirea automată a statutului de magistrat de către procurori. Acest fapt nu permite tratarea statutului procurorilor prin prisma principiului independenţei justiţiei şi a judecătorului, prevăzut de articolul 116 din Constituţie (HCC nr.27 din 20 decembrie 2011, § 93). În opinia Comisiei de la Veneţia, din perspectiva internaţională, există o diferenţă importantă între standardele referitoare la judecători şi cele referitoare la procurori. Este recunoscut că autonomia procuraturii nu constituie un principiu cu aceeaşi forţă normativă ca principiul independenţei judiciarului (Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 33-34). Totodată, Curtea a notat că Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură stabileşte principiile de organizare şi de activitate ale Procuraturii. Astfel, potrivit articolului 3 alin.(3) din Lege, Procuratura este independentă de puterile legislativă, executivă şi judecătorească.

43. Cu privire la incidenţa articolului 23 din Constituţie, Curtea a notat că autorii sesizării au invocat neclarităţi legate de procedura de preselecţie şi de selecţie a Procurorului General, de demiterea Procurorului General, precum şi de mandatul Procurorului General interimar. În acest context, Curtea a reţinut că articolul 23 din Constituţie nu are o aplicare de sine stătătoare. Curtea a subliniat că pentru a putea fi invocat standardul calităţii legii, trebuie să existe o ingerinţă într-un drept fundamental. Testul calităţii legii se efectuează prin raportare la un drept fundamental (a se vedea HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 27; DCC nr.16 din 10 februarie 2020, § 17; DCC nr.44 din 22 mai 2017, § 18; DCC nr.38 din 8 iulie 2016, § 35).

44. Curtea a observat că articolul 66 din Constituţie nu este incident în prezenta cauză, pentru că în sesizare autorii nu ridică o problemă referitoare la atribuţiile de bază ale Parlamentului, ci se referă la respectarea de către Parlament a prevederilor constituţionale privind independenţa Procuraturii.

45. De asemenea, Curtea a notat că autorii sesizării consideră că prevederile contestate contravin articolelor 73 şi 74 din Constituţie, pentru că nu a fost respectat dreptul la iniţiativă legislativă garantat deputaţilor, precum şi procedura de examinare şi adoptare a proiectelor de legi. În acest sens, Curtea a menţionat că, potrivit jurisprudenţei sale, Constituţia stabileşte că Parlamentul trebuie să respecte anumite condiţii atunci când adoptă o lege organică, şi anume, cvorumul decizional, votul majorităţii deputaţilor aleşi, examinarea în cel puţin două lecturi, trimiterea legii spre promulgare şi publicarea legii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova [articolele 74 alin.(1), (4) şi 76]. Aceste cerinţe sunt de rang constituţional, în timp ce alte reguli de ordin procedural sunt stabilite prin Regulamentul Parlamentului, în baza principiului autonomiei regulamentare, prevăzut de articolele 64 alin.(1) şi 72 alin.(3) lit.c) din Constituţie, nefiind susceptibile de controlul constituţionalităţii (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.27 din 17 noiembrie 2015, § 62; DCC nr.45 din 18 mai 2020, § 26; DCC nr.17 din 7 noiembrie 2013, § 66; DCC nr.5 din 28 septembrie 2000). Prin urmare, în cazul dat Curtea nu a constatat incidenţa articolelor 73 şi 74 din Constituţie.

46. Cu privire la aplicabilitatea articolului 124 din Constituţie, Curtea a reţinut că acest articol stabileşte statutul Procuraturii. Astfel, Procuratura contribuie la înfăptuirea justiţiei, la apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, ale societăţii şi ale statului prin intermediul procedurilor penale şi al altor proceduri prevăzute de lege. De asemenea, Constituţia stabileşte că competenţele şi modul de organizare şi funcţionare a Procuraturii se stabilesc prin lege. Având în vedere caracterul general al acestui articol şi reieşind din conţinutul sesizării, Curtea a considerat că articolul 124 din Constituţie nu este incident în prezenta cauză. Curtea a reţinut că problemele ridicate în sesizare trebuie abordate prin prisma articolelor 125 şi 125¹ din Constituţie.

47. Potrivit articolului 125 din Constituţie, formula de desemnare şi de demitere a Procurorului General presupune participarea Consiliului Superior al Procurorilor şi a Preşedintelui Republicii Moldova. Totodată, potrivit articolului 125¹ alin.(1) din Constituţie, Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenţei şi al imparţialităţii procurorilor.

48. În ceea ce priveşte solicitarea controlului constituţionalităţii articolului 70 alin.(1) din Legea cu privire la Procuratură, Curtea a notat că acest articol reglementează competenţa Consiliului Superior al Procurorilor. Deşi s-a solicitat controlul întregului alineat, Curtea a constatat că doar atribuţia prevăzută la litera d) se referă la procedura de desemnare a Procurorului General. Astfel, în conformitate cu prevederile articolului 70 alin.(1) lit.d) din Legea menţionată supra, Consiliul selectează candidatul la funcţia de Procuror General, pe care îl propune Preşedintelui Republicii. Dat fiind faptul că selectarea unui candidat la funcţia de Procuror General nu contravine, în sine, rolului constituţional al Consiliului Superior al Procurorilor, stabilit de articolul 125 alin.(1) din Constituţie, Curtea a considerat acest capăt al sesizării vădit inadmisibil.

49. De asemenea, Curtea a considerat inadmisibilă solicitarea autorilor sesizării referitoare la controlul constituţionalităţii articolului 69 alin.(1), (2) şi (4) din Legea cu privire la Procuratură, care vizează componenţa Consiliului Superior al Procurorilor şi numărul procurorilor în cadrul Consiliului. În opinia Comisiei de la Veneţia, autonomia procuraturii nu constituie un principiu cu aceeaşi forţă normativă ca principiul independenţei judiciarului. Standardul de bază este că trebuie să se asigure o autonomie suficientă pentru a proteja autorităţile procuraturii de influenţa politică nepotrivită. Astfel, de vreme ce există o tendinţă clară în standardele internaţionale care recunosc importanţa independenţei procurorilor faţă de ingerinţele politice, nu există standarde care să prescrie existenţa unui consiliu al procurorilor. Acolo unde există un asemenea consiliu – practică tot mai răspândită – nu există vreo cerinţă privind obligativitatea includerii unei majorităţi din procurori. Există un echilibru delicat care trebuie atins între nevoia de a include un număr semnificativ de procurori şi, pe de altă parte, nevoia ca acest organism să nu devină un instrument de autoguvernare corporatistă. Consiliul procurorilor nu poate fi un instrument de autoguvernare pură, ci îşi derivă propria legitimitate democratică din alegerea a cel puţin o parte din membrii săi de către Parlament (a se vedea Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 34).

50. Curtea a notat că articolul 125¹ alin.(2) din Constituţie stabileşte componenţa Consiliului Superior al Procurorilor. Norma constituţională prevede că Consiliul este constituit, în condiţiile legii, din procurori aleşi din cadrul procuraturilor de toate nivelurile şi din reprezentanţi ai altor autorităţi, instituţii publice sau ai societăţii civile. Curtea a observat că Constituţia nu fixează numărul de membri ai Consiliului, nici proporţia de membri procurori şi membri reprezentanţi ai altor autorităţi, instituţii publice sau ai societăţii civile, stipulând doar că procurorii în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor constituie o parte importantă. Pe de altă parte, Curtea a observat că articolul 125¹ alin.(2) din Constituţie prevede că Consiliul Superior al Procurorilor este constituit în condiţiile legii. Astfel, Constituţia lasă la discreţia Parlamentului stabilirea prin lege a numărului membrilor Consiliului Superior al Procurorilor şi a cotei membrilor din rândul procurorilor, cu condiţia ca aceştia să constituie o parte importantă (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.7 din 24 ianuarie 2020, § 20-21).

51. Curtea a reţinut că formula utilizată de constituantă în articolul 125¹ alin.(2), conform căreia procurorii în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor “constituie o parte importantă”, nu poate fi echivalată cu formula “constituie majoritatea”. Curtea a observat că, în situaţiile în care a considerat necesar, constituanta a utilizat expres termenul “majoritatea”, e.g., articolele 59¹ alin.(3), 64 alin.(2), 74 alin.(1), (2), 98 alin.(3), 106 alin.(1), 118 alin.(3), 142 alin.(1) din Constituţie. În plus, în Avizul nr.5 din 19 aprilie 2016 la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova (instituţia procuraturii), cu referire la instituţia Consiliului Superior al Procurorilor, Curtea a reţinut că, dacă sunt formate într-un mod echilibrat, spre exemplu, din procurori, avocaţi şi reprezentanţi ai societăţii civile, şi dacă sunt independente de alte organe ale statului, asemenea consilii au avantajul de a furniza expertiză în procesul de numire şi disciplinare şi să-i apere pe procurori cel puţin de influenţele politice; componenţa Consiliului Procurorilor ar trebui să includă procurori de la toate nivelurile, dar şi alţi practicieni ai dreptului, precum avocaţi sau profesori de drept (a se vedea § 30 din Avizul menţionat supra).

52. Aşa cum decurge din articolul 69 al Legii, şapte membri din cei cincisprezece ai Consiliului Superior al Procurorilor sunt procurori (Procurorul General, procurorul-şef al Procuraturii UTA Găgăuzia, un membru din rândul procurorilor Procuraturii Generale, patru membri din rândul procurorilor de la procuraturile teritoriale şi de la cele specializate). Se poate afirma, în mod rezonabil, că numărul de şapte procurori reprezintă o parte importantă din totalul membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, aşa cum prescrie articolul 125¹ alin.(2) din Constituţie. În Opinia sa amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 31, Comisia de la Veneţia susţine că “pare dificil să se pună în discuţie acest fapt”. Scopul pe care îl urmăreşte această prevedere constituţională este garantarea independenţei şi imparţialităţii procurorilor şi protejarea acestora de influenţă politică. Numărul procurorilor, precum şi prezenţa, în rândul Consiliului Superior al Procurorilor, a unor membri care se bucură de independenţă (e.g. Avocatul Poporului, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţii societăţii civile) fac posibile aceste deziderate. Componenţa Consiliului Superior al Procurorilor rămâne suficient de pluralistă, procurorii reprezentând încă o majoritate relativă. Echilibrul de forţe propus pentru componenţa Consiliului pare să fie conform cu recomandările anterioare ale Comisiei de la Veneţia (a se vedea Opinia menţionată supra, § 32, 35). În viziunea Curţii, o asemenea soluţie instituie un echilibru între condiţia asigurării independenţei procurorilor şi condiţia evitării autoguvernării corporatiste în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor.

53. În ceea ce priveşte solicitarea autorilor sesizării referitoare la controlul constituţionalităţii articolului 17 din Legea cu privire la Procuratură, Curtea a notat că se contestă constituţionalitatea alineatelor (2), (3), (5), (7), (8), (9), (9¹) şi (11¹). Curtea a reţinut că şi prevederile alin.(6) din articolul 17 al Legii, care nu au fost contestate de către autorii sesizării, se referă la procedura de preselecţie a candidaţilor pentru funcţia de Procuror General. În realizarea principiului suveranităţii Curţii în materia controlului de constituţionalitate, Curtea a decis verificarea constituţionalităţii şi a alin.(6) din articolul 17 al Legii menţionate supra (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 34).

54. Aşadar, Curtea a considerat că trebuie să procedeze la controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 11 alineatele (2¹) şi (2²), articolului 17 alineatele (2), (3), (5), (6), (7), (8), (9), (9¹) şi (11¹) şi articolului 58 alineatele (7), (8) şi (9) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, prin prisma articolelor 125 şi 125¹ din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 125 ŞI 125¹ DIN CONSTITUŢIE

1. Argumentele autorilor sesizării

55. În motivarea sesizării, autorii susţin că prin introducerea Ministerului Justiţiei în procesul de selectare a candidatului la funcţia de Procuror General şi prin reducerea rolului Consiliului Superior al Procurorilor în acest proces se afectează principiul separaţiei şi colaborării ramurilor puterii în stat.

56. De asemenea, autorii sesizării consideră că prin modificarea procedurii de selectare şi de numire a Procurorului General, precum şi prin introducerea noilor reglementări referitoare la demiterea Procurorului General se afectează principiile independenţei şi autoadministrării Procuraturii, garantate de articolele 125 şi 125¹ din Constituţie.

2. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor cărora li s-a solicitat şi au prezentat opinia

57. În opinia prezentată de către Preşedintele Republicii Moldova se menţionează că modificările operate prin Legea nr.87 din 19 iulie 2019 la Legea cu privire Procuratură au soluţionat problema vacanţei funcţiei Procurorului General. De asemenea, în opinie se menţionează că Legea nr.87 din 19 iulie 2019 a fost adoptată cu respectarea standardelor internaţionale şi a procedurii de legiferare, precum şi a tehnicii legislative. Prin urmare, modificările nu afectează independenţa şi autonomia Procuraturii, deoarece Consiliului Superior al Procurorilor îi rămâne rolul decisiv la luarea deciziei privind numirea Procurorului General. În opinie se mai precizează că adoptarea modificărilor a fost rezultatul unor condiţii obiective de soluţionare a unor blocaje constituţionale.

58. În opinia prezentată, Guvernul a menţionat că adoptarea de către Parlament a unor norme prin care se instituie interimatul funcţiei de Procuror General nu contravine prevederilor constituţionale, pentru că în aspectele legate de organizarea şi funcţionarea internă a Procuraturii, în privinţa cărora Constituţia Republicii Moldova nu dispune, Parlamentul are libertatea să decidă în mod autonom. Cu referire la modificarea procedurii de desfăşurare a concursului pentru funcţia de Procuror General, Guvernul a reţinut că prin realizarea competenţelor prevăzute de Constituţie şi de Legea cu privire la Procuratură nu poate fi periclitată independenţa Consiliului Superior al Procurorilor, atât timp cât, în virtutea dispoziţiilor constituţionale, acesta deţine un rol decisiv în procesul de desemnare a Procurorului General.

59. În opinia sa, Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice a reţinut că la adoptarea modificărilor în Legea cu privire la Procuratură Parlamentul nu a neglijat dispoziţiile articolelor 125 şi 125¹ din Constituţie. Astfel, mecanismul de selectare a Procurorului General, instituit prin modificările operate în Legea cu privire la Procuratură, nu afectează normele constituţionale menţionate, deoarece nu modifică, în esenţă, procedura de organizare şi de desfăşurare a concursului privind selectarea, alegerea şi propunerea spre numire a candidatului la funcţia de Procuror General. În fine, Consiliul Superior al Procurorilor selectează candidatul la funcţia de Procuror General, pe care îl propune Preşedintelui Republicii.

60. În opinia prezentată Curţii, Consiliul Superior al Procurorilor a menţionat că prevederile articolului 17 din Legea cu privire la Procuratură nu sunt coroborate cu prevederile articolelor 125 şi 125¹ din Constituţie. Norma constituţională a delegat în competenţa Consiliului Superior al Procurorilor realizarea deplină a procedurii de selectare a candidatului la funcţia de Procuror General. Dispoziţiile contestate privează Consiliul Superior al Procurorilor de posibilitatea eficientă de a-şi realiza atribuţia constituţională, rolul ministrului justiţiei fiind unul decisiv pentru selectarea candidatului la funcţia de Procuror General. De asemenea, în opinie se menţionează că noul mecanism de preselecţie a candidatului la funcţia de Procuror General nu este prevăzut de Constituţie.

61. Cu referire la prevederile legale care reglementează demiterea Procurorului General, Consiliul Superior al Procurorilor a menţionat că acestea nu respectă prevederile articolului 125 din Constituţie. Astfel, mecanismul stabilit în articolul 58 din Legea cu privire la Procuratură nu poate fi apreciat drept unul obiectiv, pentru că, potrivit dispoziţiilor legale, în situaţia în care ministrul justiţiei consideră necesară demararea unei asemenea evaluări şi, prin coroborare cu prevederile articolului 17 alin.(7), ministrul justiţiei selectează membrii comisiei şi participă la lucrările comisiei, rezultatele stabilite nu vor respecta criteriile independenţei şi imparţialităţii.

62. Cu referire la mandatul Procurorului General interimar, se menţionează că dispoziţiile care reglementează mandatul Procurorului General interimar nu sunt clare şi ridică probleme ce ţin de implicarea Parlamentului în mecanismul de numire a Procurorului General interimar, care nu este prevăzut de Constituţie.

63. În opinia Institutului de Reforme Penale se menţionează că articolul 125 din Constituţie prevede subiectele cu atribuţii decizionale în procesul de numire a Procurorului General, acestea fiind Consiliul Superior al Procurorilor şi Preşedintele Republicii Moldova. Consiliul Superior al Procurorilor, care are competenţa de a propune candidatura Procurorului General, este împuternicit să asigure în totalitate şi procedura prealabilă numirii. Astfel, în procedura de selectare a Procurorului General, Consiliului Superior al Procurorilor îi revine o sarcină primordială. Cu privire la competenţa comisiei instituită de către executiv referitoare la selectarea candidatului pentru funcţia de Procuror General, se impune concluzia că aceasta depăşeşte normele prevăzute de articolul 125 din Constituţie, iar Consiliului Superior al Procurorilor îi este atribuit un rol formal.

64. De asemenea, în opinie se menţionează că dispoziţiile contestate, care îi conferă executivului prerogativa de a efectua un control referitor la activitatea Procurorului General, ar afecta substanţa normei constituţionale prevăzute la articolul 125¹.

3. Aprecierea Curţii

65. Din perspectiva afectării mandatului constituţional al Consiliului Superior al Procurorilor, aşa cum este stabilit acesta de articolele 125 şi 125¹ din Constituţie, Curtea a identificat trei categorii de probleme, pe care le va analiza punctual. Acestea se referă la (a) desemnarea Procurorului General interimar; (b) preselecţia candidaţilor la funcţia de Procuror General; şi (c) eliberarea din funcţie a Procurorului General.

(a) Cu privire la desemnarea Procurorului General interimar

66. Curtea menţionează că interimatul este o soluţie temporară, care asigură exercitarea pentru o perioadă de timp a funcţiilor de către o altă persoană decât titularul. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că raţiunea dispunerii interimatului rezidă în depăşirea situaţiei create ca urmare a imposibilităţii exercitării atribuţiilor de către titularul mandatului şi în evitarea unor perturbaţii în activitatea acestei instituţii (HCC nr.9 din 21 mai 2013, § 69).

67. Curtea notează că Constituţia nu operează cu noţiunea de “Procuror General interimar”, de asemenea, nu conţine prevederi referitoare la intervenirea vacanţei acestei funcţii. Astfel, în aspectele legate de organizarea şi funcţionarea internă a Procuraturii în privinţa cărora Constituţia nu dispune, Parlamentul deţine competenţa de a reglementa prin lege respectând principiile constituţionale. În condiţiile în care Legea cu privire la Procuratură asigură continuitatea exercitării atribuţiilor Procurorului General pe perioada absenţei sale de către adjuncţii acestuia, instituirea mandatului Procurorului General interimar are ca scop soluţionarea situaţiei în cazul în care intervine vacanţa funcţiei de Procuror General.

68. Articolul 11 din Legea cu privire la Procuratură stabileşte procedura care trebuie urmată în cazul în care intervine vacanţa funcţiei de Procuror General. Într-un asemenea caz, Preşedintele Republicii Moldova trebuie să desemneze, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, un Procuror General interimar până la organizarea concursului şi numirea, ca urmare a acestuia, a Procurorului General prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova. Alin.(2¹) al acestui articol prevede că şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor la care se face propunerea privind desemnarea Procurorului General interimar se convoacă în maxim trei zile de la intervenirea vacanţei funcţiei. Preşedintele Republicii Moldova poate respinge candidatura propusă de Consiliul Superior al Procurorilor pentru funcţia de Procuror General interimar în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare de către candidat a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selecţie a acestuia. În eventualitatea în care Preşedintele respinge candidatura propusă sau Consiliul nu propune în termen de trei zile o candidatură, Procurorul General interimar este desemnat, potrivit alin.(2²) al aceluiaşi articol, prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova la propunerea Parlamentului Republicii Moldova, cu avizul Consiliului Superior al Procurorilor. Mandatul Procurorului General interimar durează până la numirea, urmare a concursului, a Procurorului General prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova.

69. Curtea observă că, pe de o parte, Consiliului i se impune, prin intermediul Legii cu privire la Procuratură, un termen scurt pentru a propune un Procuror General interimar, iar pe de altă parte, în situaţia în care nu este acceptată, propunerea poate fi respinsă de Preşedintele Republicii Moldova. Ulterior, rolul Consiliului devine secundar, cea de-a doua propunere fiind făcută de către Parlamentul Republicii Moldova.

70. Curtea reiterează că atribuţiile legale de bază ale Procurorului General interimar nu diferă de cele ale Procurorului General. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că “legiuitorul, atât în legea veche, cât şi în legea nouă, a stabilit expres că interimarul preia de drept plenitudinea competenţelor titularului”. Cu alte cuvinte, Procurorul General interimar are aceleaşi competenţe ca şi Procurorul General (a se vedea DCC nr.103 din 3 octombrie 2019, § 18; DCC nr.94 din 19 decembrie 2016, § 30; DCC nr.87 din 22 noiembrie 2016, § 20).

71. De asemenea, Curtea notează că articolul 125 din Constituţie, care deşi nu conţine termene fixe care trebuie respectate de Consiliul Superior al Procurorilor, nu interzice instituirea lor prin lege. Totuşi, aceste termene trebuie să fie rezonabile şi să ţină cont de circumstanţele deosebite ale fiecărui eveniment pe care îl reglementează. Curtea nu consideră că termenul de maxim trei zile pentru propunerea unui Procuror General interimar de către Consiliu este unul rezonabil, având în vedere importanţa funcţiei în discuţie şi necesitatea imperioasă de desemnare a unui candidat care să respecte toate exigenţele legale.

72. Comisia de la Veneţia a recomandat în mod constant evitarea politizării excesive a numirii Procurorului General, inclusiv a celui interimar, prin instituirea unui stimulent profesional şi nepolitic în vederea evaluării calificărilor. Acest stimulent îl constituie Consiliul Superior al Procurorilor (a se vedea Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), §21). Instituirea unor termene restrânse goleşte de conţinut rolul constituţional al Consiliului în procesul de propunere a candidaturii Procurorului General interimar.

73. Mai mult, în eventualitatea respingerii de către Preşedintele Republicii Moldova a candidaturii propuse de Consiliul Superior al Procurorilor, rolul constituţional al Consiliului este diminuat pregnant, având în vedere faptul că, potrivit alin.(2²) al articolului 11 din Lege, Parlamentul, organ pur politic, preia prerogativa propunerii unui candidat la funcţia de Procuror General interimar, iar Consiliul devine un organ de avizare.

74. Curtea concluzionează că instituirea unui termen restrâns şi redistribuirea competenţelor în materie de propunere a Procurorului General interimar, prevăzute în articolul 11 alineatele (2¹) şi (2²) din Legea cu privire la Procuratură, sunt de natură să afecteze rolul Consiliului Superior al Procurorilor rezervat de articolele 125 şi 125¹ din Constituţie.

(b) Cu privire la preselecţia candidaţilor la funcţia de Procuror General

75. Curtea reiterează că modul în care este numit şi revocat Procurorul General joacă un rol semnificativ în sistemul care garantează funcţionarea corectă a Procuraturii (a se vedea ACC nr.5 din 19 aprilie 2016, § 27).

76. În conformitate cu articolul 17 alin.(2) din Legea cu privire la Procuratură, selectarea candidatului la funcţia de Procuror General are loc printr-un concurs public, compus din etapa preselecţiei şi etapa selecţiei. Preselecţia candidaţilor se efectuează de o Comisie instituită de Ministerul Justiţiei. Această Comisie trebuie să selecteze cel puţin doi candidaţi la funcţia de Procuror General, iar lista candidaţilor preselectaţi este trimisă, împreună cu dosarele lor, la Consiliul Superior al Procurorilor. Consiliul poate să-i restituie Comisiei lista menţionată, dacă cel puţin un candidat nu corespunde în mod vădit condiţiilor prevăzute de Lege. După ce înlătură încălcările, Comisia îi poate prezenta Consiliului aceeaşi listă sau o altă listă de candidaţi. Comisia poate respinge decizia Consiliului privind restituirea listei candidaţilor dacă nu sunt invocate motivele bazate pe criteriile de eligibilitate sau dacă lista este restituită în mod repetat.

77. În esenţă, Consiliul Superior al Procurorilor nu poate refuza să accepte lista propusă de Comisie altfel decât din motive formale (Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 13). În orice caz, Consiliul are obligaţia de a selecta candidaţii din lista propusă de Comisie, aprobată printr-o hotărâre, care, de facto, nu poate fi supusă nici unei căi de atac.

78. Într-o Opinie amicus curiae privind proiectul de reformă a Curţii Supreme şi a Procuraturii în Republica Moldova, Comisia de la Veneţia a examinat o reformă similară referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit acesteia, dacă articolul 123 din Constituţie prevede că CSM “asigură […] aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători”, proiectul de lege supus examinării acordă competenţa de luare a deciziilor în materie disciplinară Comisiei de Evaluare, care nu este prevăzută de Constituţie (a se vedea Opinia comună a Comisiei de la Veneţia şi a Directoratului pentru Drepturile Omului şi Preeminenţa Dreptului al Consiliului Europei privind proiectul de reformă a Curţii Supreme şi a Procuraturii în Republica Moldova nr.966/2019, adoptată la cea de-a 120-ea sesiune plenară, desfăşurată pe 11-12 octombrie 2019, (CDL-AD(2019)020), § 52-56, 61). Atât timp cât nu este amendată Constituţia, Comisia de la Veneţia şi Directoratul nu au considerat că decizia poate fi delegată altor organisme specializate cum ar fi Comisia de Evaluare (a se vedea § 61 din Opinie).

79. Curtea relevă că stipularea în Constituţie a procedurii de desemnare a Procurorului General constituie o garanţie a independenţei acestuia şi a exercitării cu imparţialitate a atribuţiilor ce-i revin conform Legii cu privire la Procuratură (HCC nr.8 din 20 mai 2013, § 53). Curtea subliniază că articolul 125 alin.(1) din Constituţie prevede explicit subiectele cu atribuţii decizionale în procesul de numire a Procurorului General, acestea fiind Consiliul Superior al Procurorilor şi Preşedintele Republicii Moldova. În opinia Comisiei de la Veneţia, cadrul constituţional naţional pare să impună mai curând o regulă strictă privind competenţele Consiliului Superior al Procurorilor în procesul de numire a Procurorului General. Orice redistribuire a competenţelor de luare a deciziilor care afectează în mod substanţial mandatul constituţional al unei autorităţi pretinde un amendament constituţional. În sens contrar, va fi compromis scopul creării unei asemenea autorităţi la nivel constituţional (a se vedea Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 22, 26).

80. Simpla implicare a unui corp de experţi cum este Comisia instituită de Ministerul Justiţiei nu presupune, în mod necesar, un element inacceptabil de politizare (a se vedea § 21 din Opinia nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034)). Legea cu privire la Procuratură poate lăsa loc, în principiu, pentru alte organisme, comitete, comisii etc. care contribuie la activitatea Consiliului Superior al Procurorilor sau cărora Consiliul le poate delega o parte din competenţele sale. Un organism specializat implicat în procesul de selectare a candidaţilor pentru funcţia de procuror poate fi constituţional dacă nu uzurpează competenţa substanţială de luare a deciziilor de către Consiliul Superior al Procurorilor (§ 27 din Opinia menţionată supra). Dacă un organism extern ar fi avut un rol consultativ sau, de exemplu, ar fi efectuat o examinare a candidaţilor pe baza calificărilor lor profesionale pentru a asigura transparenţa şi integritatea procesului de recrutare, acesta nu ar fi interferat substanţial cu mandatul constituţional al Consiliului Superior al Procurorilor (§ 28 din Opinia menţionată supra).

81. Modificările de substanţă din Legea cu privire la Procuratură sub aspectul preselecţiei şi propunerii candidaturii Procurorului General conduc Curtea la concluzia că Comisia instituită de Ministerul Justiţiei nu are doar un rol consultativ. Consiliul Superior al Procurorilor este obligat să selecteze un candidat din lista întocmită de Comisie. Atât timp cât Consiliul nu poate selecta o candidatură din afara listei de candidaţi preselectaţi de Comisie, se poate afirma că aceasta din urmă intervine substanţial în mandatul constituţional al Consiliului Superior al Procurorilor. În viziunea Comisiei de la Veneţia, Constituţia abilitează Parlamentul să definească, printr-o lege, procedurile generale care trebuie urmate de Consiliul Superior al Procurorilor. Pe de altă parte, Consiliul Superior al Procurorilor are un rol constituţional care nu trebuie uzurpat de către Parlament – este rolul formării unei liste şi al selectării unui candidat care să-i fie propus Preşedintelui Republicii pentru numire. Consiliul ar trebui să urmeze legea, iar legislatorul ar trebui să nu-şi depăşească competenţa de legiferare pentru a împiedica Consiliul Superior al Procurorilor să-şi exercite mandatul constituţional (Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 39).

82. În baza celor menţionate, Curtea consideră că implicarea Comisiei instituită de Ministerul Justiţiei în procesul de numire în funcţie a Procurorului General în modul stabilit de articolul 17 din Legea cu privire la Procuratură contravine articolului 125 din Constituţie.

83. Curtea notează că, potrivit prevederilor articolului 140 alin.(1) din Constituţie, legile sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că textul “din momentul adoptării hotărârii” din norma constituţională citată se referă la efectul ex nunc al hotărârilor Curţii Constituţionale, fapt care presupune că acestea produc efecte pentru viitor (HCC nr.5 din 25 februarie 2020, § 141; HCC nr.21 din 1 octombrie 2018, §§ 33 şi 41). Reieşind din cele menţionate, Curtea reţine că constatarea din § 82 supra nu afectează procedurile deja desfăşurate pentru numirea Procurorului General în funcţie şi nu se aplică raporturilor ex ante momentului intrării în vigoare a Hotărârii.

(c) Cu privire la eliberarea din funcţie a Procurorului General

84. Articolul 58 alin.(7) din Legea cu privire la Procuratură prevede că, la sesizarea Preşedintelui Republicii sau a ministrului justiţiei, poate fi instituită o Comisie pentru evaluarea activităţii Procurorului General. Potrivit alin.(8) al articolului 58 din Lege, dacă sunt întrunite condiţiile legale pentru eliberarea din funcţie, Comisia de evaluare care are o componenţă similară celei prevăzute la articolul 17 alin.(7) din Lege întocmeşte un raport motivat, care este prezentat Consiliului Superior al Procurorilor. Potrivit alin.(9) al articolului 58 din Lege, Consiliul Superior al Procurorilor poate respinge o singură dată propunerea Comisiei de evaluare a activităţii Procurorului General dacă evaluarea efectuată de Comisie a avut loc cu încălcarea prevederilor legale sau dacă argumentele invocate de Comisie în raport nu sunt concludente pentru eliberarea din funcţie a Procurorului General. Din modul în care este redactat acest text legal rezultă că, odată ce Comisia de evaluare îi trimite din nou Consiliului Superior al Procurorilor propunerea de eliberare din funcţie a Procurorului General, Consiliul trebuie să se conformeze voinţei acesteia.

85. Curtea menţionează că articolul 125 alin.(2) din Constituţie prevede explicit autorităţile cu atribuţii decizionale în procesul de demitere din funcţie a Procurorului General, acestea fiind Consiliul Superior al Procurorilor şi Preşedintele Republicii Moldova. Comisia de la Veneţia observă, în opinia sa amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 27, o “diluare” în această situaţie a competenţelor constituţionale ale Consiliului Superior al Procurorilor în procesul de demitere a Procurorului General din funcţie.

86. Curtea reiterează, ca şi în cazul preselecţiei candidaturilor pentru funcţia de Procuror General, că este afectat rolul constituţional al Consiliului Superior al Procurorilor (a se vedea §§ 75-82 supra), prin competenţa oferită Comisiei de evaluare a activităţii Procurorului General fiind introdus un mecanism apt să pericliteze scopul urmărit de constituantă prin articolul 125¹ din Constituţie: garantarea independenţei şi a imparţialităţii procurorilor.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea domnilor deputaţi Vladimir Cebotari, Serghei Sîrbu, Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Corneliu Padnevici, Eleonora Graur şi Vasile Bîtcă referitoare la controlul constituţionalităţii articolelor 11 alineatele (2¹) şi (2²), 17 alineatele (2), (3), (5), (7), (8), (9), (9¹) şi (11¹), 58 alineatele (7), (8) şi (9), 69 alineatele (1), (2) şi (4) şi 70 alin.(1) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, alin.(2) din Art.II din Legea nr.87 din 19 iulie 2019 pentru modificarea articolului 11 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, alin.(2) din Art.II din Legea nr.128 din 16 septembrie 2019 pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură, Hotărârii Parlamentului nr.101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcţia de Procuror General interimar al Republicii Moldova şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1232 din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar.

2. Se declară inadmisibilă sesizarea în partea ce ţine de controlul constituţionalităţii articolului 69 alin.(1), (2) şi (4) şi articolului 70 alin.(1) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, alin.(2) din Art.II din Legea nr.87 din 19 iulie 2019 pentru modificarea articolului 11 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, alin.(2) din Art.II din Legea nr.128 din 16 septembrie 2019 pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură, Hotărârii Parlamentului nr.101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcţia de Procuror General interimar al Republicii Moldova şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1232 din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar.

3. Se declară neconstituţionale articolul 11 alineatele (2¹) şi (2²), articolul 17 alineatele (2), (3), (5), (6), (7), (8), (9), (9¹) şi (11¹) şi articolul 58 alineatele (7), (8) şi (9) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.