Hotărîre nr.137/2015 din 07.07.2015 privind cheltuielile operatorului reţelei de distribuţie stabilite pentru primul an, anul de bază, de valabilitate a Metodologiilor de calculare a tarifelor la energia electrică
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Î R E
privind cheltuielile operatorului reţelei de distribuţie pentru primul an,
anul de bază, de valabilitate a Metodologiilor de calculare
a tarifelor la energia electrică
[Titlul modificat prin Hot. ANRE nr.172/2015 din 31.07.2015, în vigoare 14.08.2015]
nr. 137/2015 din 07.07.2015
(în vigoare 17.07.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 185-189 art. 1294 din 17.07.2015
* * *
În scopul creării condiţiilor optimale pentru funcţionarea eficientă a operatorului reţelei de distribuţie prin stabilirea unor costuri de distribuţie adecvate, real necesare pentru asigurarea alimentării fiabile a consumatorilor finali cu energie electrică la parametrii de calitate stabiliţi şi în temeiul prevederilor Metodologia de calculare, aprobare şi ajustare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nr.497 din 20 decembrie 2012 (Monitorul Oficial nr.42-47/241 din 01.03.2013), Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
HOTĂRĂŞTE:
[Preambulul modificat prin Hot. ANRE nr.172/2015 din 31.07.2015, în vigoare 14.08.2015]
Se aprobă, pentru primul an de valabilitate a Metodologiei de calculare, aprobare şi ajustare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, anul de bază 2013, valorile cheltuielilor de distribuţie a energiei electrice pentru S.A. "RED Nord", după cum urmează:
[Partea dispozitivă în redacţia Hot. ANRE nr.172/2015 din 31.07.2015, în vigoare 14.08.2015]
1. Valorile cheltuielilor de distribuţie a energiei electrice pentru operatorul reţelei de distribuţie S.A. "RED Nord" în mărime de 100969 mii lei, din care:
1.1. Consumurile de întreţinere a reţelelor electrice de distribuţie (CID0) – 65966 mii lei, inclusiv:
- consumurile privind retribuirea muncii personalului (CRD0) – 52691 mii lei;
- consumurile materiale (CMD0) – 12388 mii lei;
- consumurile aferente întreţinerii şi exploatării reţelelor electrice de distribuţie, utilajului şi instalaţiilor (CIED0) – 887 mii lei.
1.2. Consumurile legate de evidenţa energiei electrice distribuite (CED0) – 22941 mii lei.
1.3. Cheltuielile comerciale, generale şi administrative (CGA0) – 12062 mii lei.
[Pct.2 abrogat prin Hot. ANRE nr.172/2015 din 31.07.2015, în vigoare 14.08.2015]
| DIRECTORI | Sergiu CIOBANU |
| Octavian LUNGU | |
| Iurie ONICA | |
| Ghenadie PÂRŢU | |
| Nr.137/2015. Chişinău, 7 iulie 2015. | |