BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.172/2015 din 31.07.2015 pentru modificarea şi completarea unor hotărîri ale Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
31.07.2015

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ

H O T Ă R Î R E

pentru modificarea şi completarea unor hotărîri ale

Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale

pentru Reglementare în Energetică

nr. 172/2015  din  31.07.2015

 (în vigoare 14.08.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 213-222 art. 1399 din 14.08.2015

* * *

În vederea deschiderii pieţei de energie electrică, în conformitate cu prevederile art.8, 53, 54 din Legea nr.124 din 23.12.2009 cu privire la energia electrică şi în legătură cu divizarea legală a activităţilor de distribuţie de activităţile de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică

HOTĂRĂŞTE:

1. Hotărîrea Consiliului de administraţie al ANRE nr.763 din 31 decembrie 2014 privind cheltuielile operatorului reţelei de distribuţie şi ale furnizorului de energie electrică la tarife reglementate stabilite pentru primul an, anul de bază, de valabilitate a Metodologiilor de calculare a tarifelor la energia electrică (Monitorul Oficial nr.11-21/64 din 23.01.2015) se modifică şi se completează după cum urmează:

1.1. La pct.1:

Textul "valoarea sumară a cheltuielilor de distribuţie a energiei electrice şi a cheltuielilor de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate pentru Î.C.S. "RED Union Fenosa" S.A. în mărime de 275217 mii lei" se substituie cu textul "valorile cheltuielilor de distribuţie a energiei electrice şi a cheltuielilor de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate".

1.2. La pct.1.2:

Cuvintele "Î.C.S. "RED Union Fenosa" S.A." se vor substitui cu cuvintele "Î.C.S. "Gas Natural Fenosa Furnizare Energie" S.R.L.".

2. Hotărîrea Consiliului de administraţie al ANRE nr.137/2015 din 7 iulie 2015 privind cheltuielile operatorului reţelei de distribuţie şi ale furnizorului de energie electrică la tarife reglementate stabilite pentru primul an, anul de bază, de valabilitate a Metodologiilor de calculare a tarifelor la energia electrică (Monitorul Oficial nr.185-189/1294 din 17.07.2015) se modifică şi completează după cum urmează:

2.1. În titlul hotărîrii cuvintele "şi ale furnizorului de energie electrică la tarife reglementate" se exclud.

2.2. Din preambulul la hotărîre:

Se exclude sintagma "şi a furnizorului de energie electrică la tarife reglementate" şi sintagma "şi de furnizare a energiei electrice";

Textul "Metodologiilor de calculare, aprobare şi ajustare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a tarifelor reglementate de furnizare a energiei electrice, aprobate" se substituie cu textul "Metodologia de calculare, aprobare şi ajustare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată".

2.3. Partea dispozitivă din hotărîre se va expune în redacţie nouă:

"Se aprobă, pentru primul an de valabilitate a Metodologiei de calculare, aprobare şi ajustare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, anul de bază 2013, valorile cheltuielilor de distribuţie a energiei electrice pentru S.A. "RED Nord", după cum urmează".

2.4. Punctul 2 se exclude.

3. Hotărîrea Consiliului de administraţie al ANRE nr.138/2015 din 7 iulie 2015 privind cheltuielile operatorului reţelei de distribuţie şi ale furnizorului de energie electrică la tarife reglementate stabilite pentru primul an, anul de bază, de valabilitate a Metodologiilor de calculare a tarifelor la energia electrică (Monitorul Oficial nr.185-189/1295 din 17.07.2015) se modifică şi completează după cum urmează:

3.1. În titlul hotărîrii cuvintele "şi ale furnizorului de energie electrică la tarife reglementate" se exclud.

3.2. Din preambulul la hotărîre:

Se exclude sintagma "şi a furnizorului de energie electrică la tarife reglementate" şi sintagma "şi de furnizare a energiei electrice";

Textul "Metodologiilor de calculare, aprobare şi ajustare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a tarifelor reglementate de furnizare a energiei electrice, aprobate" se substituie cu textul "Metodologia de calculare, aprobare şi ajustare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată".

3.3. Partea dispozitivă din hotărîre se va expune în redacţie nouă:

"Se aprobă, pentru primul an de valabilitate a Metodologiei de calculare, aprobare şi ajustare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, anul de bază 2013, valorile cheltuielilor de distribuţie a energiei electrice pentru S.A. "RED Nord-Vest", după cum urmează".

3.4. Punctul 2 se exclude.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.