Hotărâri
Hotărîre nr.14/4 din 31.05.2001 cu privire la unele tranzacţii cu valori mobiliare efectuate de compania de brokeri "Exiton-Sprad"
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
Hotărîre cu privire la unele tranzacţii cu valori mobiliare
efectuate de compania de brokeri "Exiton-Sprad"
Nr.14/4 din 31.05.2001
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.64-66/192 din 22.06.2001
* * *
În baza ordinului Preşedintelui nr.18 din 07.03.2001, grupul de
control al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare a efectuat controlul
tematic al tranzacţiilor cu acţiunile emitenţilor FINN "Exiton-Bon", SA
"Fabrica de confecţii "Ionel" şi SA "Avicola Vadul-lui-Vodă", efectuate
prin intermediul companiei de brokeri "Exiton-Sprad" şi a constatat
următoarele.
Conform contractelor încheiate, compania de brokeri "Exiton-Sprad"
se obligă să efectueze următoarele operaţiuni:
- Pentru Clima Vasile, Clima Veronica - schimbul de 784 şi,
respectiv, 624 acţiuni ale FINN "Exiton-Bon" SA pe 392 şi 312 acţiuni
ale SA "Avicola Vadul-lui-Vodă" (conform contractelor din 24.03.1999
încheiate între CB "Exiton-Sprad" şi aceste persoane).
- Pentru Clima Ion, Clima Maria, Clima Vladislav şi Clima Irina -
schimbul de 384, 336, 80 şi, respectiv, 80 acţiuni ale FINN "Exiton-Bon"
SA pe, respectiv, 192, 168, 40 şi 40 acţiuni ale SA "Fabrica de
confecţii "Ionel" (conform contractelor din 01.04.1999 încheiate între
CB "Exiton-Sprad" şi aceste persoane).
În ziua încheierii contractelor menţionate CB "Exiton-Sprad", în
persoana directorului - dl Samarchin Alexandru, a prezentat clienţilor
dările de seamă despre executarea tranzacţiilor sus-numite, confirmînd
prin aceasta că persoanele în cauză au devenit acţionari ai SA "Fabrica
de confecţii "Ionel" şi SA "Avicola Vadul-lui-Vodă". Acest fapt
contravine prevederilor p.3.4. al Regulamentului cu privire la brokeri,
conform căruia darea de seamă se prezintă clientului numai după
executarea tranzacţiei.
În urma verificării registrelor acţionarilor SA" Fabrica de
confecţii "Ionel" şi SA "Avicola Vadul-lui-Vodă" s-a depistat, că cu
excepţia dlui Clima Ion, persoanele care urmau să primească în urma
schimbului acţiuni ale SA "Fabrica de confecţii "Ionel" şi SA "Avicola
Vadul-lui-Vodă", nu există în registrul acţionarilor.
Din cele menţionate devine clar că, în realitate schimbul acţiunilor
nu a fost realizat, cu toate că există dările de seamă ale companiei de
brokeri nominalizate privind executarea tranzacţiilor sus-numite.
De asemenea, compania de brokeri a executat contractele încheiate nu
în ordinea recepţionării lor, ci la latitudinea sa, încălcînd
prevederile p.3.4. al Regulamentului cu privire la brokeri.
Mai mult ca atît, contractele de schimb al acţiunilor sus-numite
prevăd un schimb neproporţional (în defavoarea clienţilor), adică
clienţii-persoane fizice vînd 2 acţiuni ale FINN "Exiton-Bon" pentru o
acţiune a SA "Fabrica de confecţii "Ionel" sau SA "Avicola
Vadul-lui-Vodă", fiecare din acţiuni fiind cu valoarea nominală de 1
leu. În acest mod patrimoniul persoanelor fizice s-a micşorat dublu. La
rîndul său, compania de brokeri nu a informat clienţii-persoane fizice
despre eficienţa acestei tranzacţii. Prin aceste acţiuni compania a
încălcat prevederile p.3.7. al Regulamentului cu privire la brokeri.
Reieşind din cele expuse,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
HOTĂRĂŞTE:
1. A trage la răspundere administrativă fostul director al companiei
de brokeri "Exiton-Sprad" SA, dl Samarchin Alexandru, în conformitate cu
prevederile Codului cu privire la contravenţiile administrative.
2. Controlul asupra executării prezentei Hotărîri se pune în sarcina
Departamentului supraveghere, control şi anchetă.
PREŞEDINTELE
COMISIEI NAŢIONALE
A VALORILOR MOBILIARE Gheorghe CĂLCÎI
Chişinău, 31 mai 2001.
Nr. 14/4.