Hotărîre nr.14 din 19.03.2002 privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 551-XV din 18 octombrie 2001 "Pentru modificarea articolului 23 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000"

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 551-XV din 18 octombrie 2001 "Pentru modificarea articolului 23 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000"* Nr.14 din 19.03.2002 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.46-48/9 din 04.04.2002 * * * ----------------------- * M.O., 2001, nr. 126-128, art. 902. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Victor PUŞCAŞ - preşedinte Mihai COTOROBAI - judecător-raportor Mircea IUGA - judecător Constantin LOZOVANU - judecător-raportor Dumitru PULBERE - judecător-raportor Elena SAFALERU - judecător cu participarea Alionei Balaban, grefier, Constantin Lazari, avocat parlamentar, autorul sesizării, Ion Creangă, reprezentantul permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, Alexandru Ohotnicov, reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova, conducîndu-se după art. 135 alin.(1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 4 alin. (1) lit. a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.551-XV din 18 octombrie 2001 "Pentru modificarea art.23 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 2 iunie 2000". Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea avocatului parlamentar Constantin Lazari, depusă la 7 noiembrie 2001 în conformitate cu art.24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 19 noiembrie 2001 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi. În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale, Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, Reprezentanţei Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi în Moldova. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorii-raportori şi argumentele expuse de părţi, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t: 1. La 18 octombrie 2001 Parlamentul a adoptat Legea nr.551-XV, prin articolul unic al căreia a modificat articolul 23 alin.(1) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 2 iunie 2000, excluzînd la litera a) sintagma "dovedit de instanţa de judecată" şi la litera c) sintagma "dovedite de instanţa de judecată" (în continuare - Legile nr.1024-XIV şi nr.551-XV). Potrivit acestor modificări, cetăţenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Preşedintelui Republicii Moldova persoanei care a dobîndit-o în mod fraudulos, prin informaţie falsă sau prin ascunderea unui fapt pertinent sau persoanei care a săvîrşit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esenţiale statului. Prin legea contestată Parlamentul a exclus reglementările prin care se cerea ca instanţa de judecată să dovedească, pînă la emiterea decretului, comportamentul fraudulos al persoanei respective sau săvîrşirea de către aceasta a faptelor deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esenţiale statului. Solicitînd exercitarea controlului constituţionalităţii Legii nr.551-XV, autorul sesizării susţine că prin operarea modificărilor la art.23 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova au fost violate dispoziţiile art.1 alin.(3), art.4 alin.(1), art.6, art.15, art.16, art.17 alin.(2), art.20 şi art.21 din Constituţie. El subliniază că cetăţenia constituie un atribut constituţional al persoanei şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa. Totodată, autorul sesizării consideră că prin retragerea cetăţeniei printr-un decret al Preşedintelui Republicii Moldova persoanei care a dobîndit cetăţenia Republicii Moldova în mod fraudulos sau prin ascunderea unui fapt pertinent sau care a săvîrşit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esenţiale statului, dacă aceste fapte nu sînt dovedite de instanţa de judecată, se încalcă principiul constituţional, potrivit căruia orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale, precum şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Prin aceasta, susţine autorul, sînt încălcate art.6 din Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art.4, 7, 11 şi 12 din Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie. 2. Raportînd dispoziţiile contestate la normele Legii Supreme, la cadrul legal intern şi la normele dreptului internaţional, Curtea Constituţională reţine următoarele. În conformitate cu art.1 alin.(3) din Constituţie, Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate. Potrivit art.4 alin.(1) din Legea Supremă, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, iar alin.(2) din acelaşi articol prevede că, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale. Curtea relevă că regimul juridic al cetăţeniei este garantat prin art.17, art.18 şi art.19 din Constituţie. Cetăţenia Republicii Moldova, potrivit art.17 alin.(1) din Legea Supremă, poate fi dobîndită, păstrată sau pierdută numai în condiţiile prevăzute de legea organică. Curtea observă că cetăţenia Republicii Moldova exprimă apartenenţa unei persoane la statul moldav. Ea nu este însă numai o simplă relaţie de "apartenenţă". Cetăţenia conferă persoanei o identitate şi este situaţia juridică ce rezultă din raporturile juridice stabile intervenite între persoana fizică şi stat, situaţie caracterizată prin plenitudinea drepturilor şi obligaţiilor reciproce prevăzute de Constituţie şi de celelalte legi. Cetăţenia este în exclusivitate o chestiune de stat. Acest lucru se desprinde cu deosebită claritate din dispoziţiile constituţionale şi legale, conform cărora stabilirea drepturilor şi îndatoririlor cetăţenilor, a modurilor de dobîndire şi de pierdere a cetăţeniei constituie un atribut exclusiv al statului. Această teză este cuprinsă în Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie, încheiată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997* , ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.621-XIV din 14 octombrie 1999 (în vigoare pentru Republica Moldova din 1 martie 2000)**, din care rezultă că reglementarea cetăţeniei este considerată ca un drept suveran, domeniu ce ţine de competenţa exclusivă a fiecărui stat (art.3 alin.(1). ------------------------ * Tratate internaţionale, vol. 26, pag. 190. ** M.O., 1999, nr. 120-122, art. 583. Potrivit art.3 alin.(2) din Convenţie, legislaţia internă a statului privind cetăţenia trebuie să fie recunoscută de celelalte state, cu condiţia ca ea să fie în acord cu convenţiile internaţionale aplicabile, dreptul internaţional cutumiar şi principiile dreptului general recunoscute în materie de cetăţenie. Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie stabileşte principiile şi regulile cu privire la cetăţenia persoanelor fizice, cărora dreptul intern al statelor-părţi trebuie să se conformeze. În speţă, ea enunţă toate aspectele esenţiale privind cetăţenia: principiile, dobîndirea, păstrarea, pierderea, restabilirea, drepturile procedurale etc. şi referinţe de bază în probleme ce ţin de evitarea şi reducerea apatridiei în Europa. Potrivit art.4 din Convenţie, normele interne cu privire la cetăţenie ale fiecărui stat-parte trebuie să fie conforme următoarelor principii: a) fiecare persoană are dreptul la cetăţenie; b) apatridia se evită; c) nimeni nu poate fi privat de cetăţenia sa în mod arbitrar; d) nici căsătoria, nici desfacerea unei căsătorii dintre un cetăţean al unui stat-parte şi un străin, nici schimbarea cetăţeniei unuia dintre soţi în timpul căsătoriei nu va afecta în mod automat cetăţenia celuilalt soţ. Principiilor enunţate la lit.a) şi c) precitate precedă dispoziţiile art.15 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la New York la 10 decembrie 1948*, la care Republica Moldova a aderat la 28 iulie 1990, prin Hotărîrea Parlamentului nr.217-XII**, potrivit cărora orice individ are dreptul la o cetăţenie şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa, nici de dreptul de a-şi schimba cetăţenia. ------------------------ * Tratate internaţionale, vol. 1, pag. 11. ** Veştile, 1990, nr. 8, art. 223. 3. În dezvoltarea acestor dispoziţii internaţionale, Legea nr.1024-XIV stabileşte regulile asupra cetăţeniei Republicii Moldova, care, potrivit art. 7, se întemeiază pe următoarele principii generale: a) dreptul fiecărei persoane la o cetăţenie; b) nediscriminarea cetăţenilor, indiferent de temeiurile dobîndirii cetăţeniei; c) inadmisibilitatea privării arbitrare a persoanei de cetăţenia ei şi de dreptul de a-şi schimba cetăţenia; d) evitarea apatridiei; e) neproducerea de efecte, prin schimbarea cetăţeniei unuia dintre soţi, asupra cetăţeniei celuilalt soţ sau asupra cetăţeniei copilului dacă nu există o cerere scrisă în acest sens a părinţilor. Raportînd cadrul juridic naţional la normele internaţionale în domeniu, Curtea constată că Parlamentul, care, în baza prevederilor art.60 alin.(1) din Constituţie, este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativa a statului, reglementează prin lege organică regimul juridic în domeniile prevăzute expres de normele constituţionale (art.72 alin.(3) lit. p). Potrivit art.17 alin.(1) din Constituţie, problemele cetăţeniei Republicii Moldova sînt reglementate prin lege organică. Prin urmare, Parlamentul este în drept atît să adopte o lege organică în acest domeniu, cît şi s-o modifice în funcţie de necesitate. 4. În conformitate cu art.23 alin.(1) din Legea nr.1024-XIV, cetăţenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Preşedintelui Republicii Moldova persoanei care: a) a dobîndit cetăţenia Republicii Moldova în mod fraudulos, prin informaţie falsă sau prin ascunderea unui fapt pertinent; b) s-a înrolat benevol în forţe armate străine; c) a săvîrşit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esenţiale statului; d) a dobîndit voluntar cetăţenia unui alt stat cu care Republica Moldova nu a încheiat acord care prevede cetăţenia dublă şi nu renunţă în termen de pînă la un an la cetăţenia unuia dintre state. Şi Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie, în art.7 alin.(1), stipulează pierderea cetăţeniei din iniţiativa statului, inclusiv în cazurile: b) dobîndirii cetăţeniei statului prin fraudă, prezentarea de informaţii false sau ascunderea unui fapt pertinent care se referă la persoana solicitantului; d) comportamentului ce aduce grave daune intereselor vitale ale statului. Curtea relevă că, indiferent de temeiul invocat, cetăţenia nu poate fi retrasă în mod arbitrar, ci numai în condiţiile legii. După sensul pe care-l comportă, termenul "arbitrar" înseamnă un comportament desfăşurat după bunul plac, în afara regulilor de drept şi a procedurilor stabilite într-o instituţie. Recomandările pentru prevenirea privaţiunilor arbitrare de cetăţenie, în sensul explicaţiilor la Convenţia cu privire la Cetăţenie, se referă la motivele de fond ale privării şi la garanţiile procedurale. În aspectul motivelor de fond, privarea în general trebuie să fie previzibilă, proporţională şi prevăzută de lege. Art. 7 din Convenţie, prevederile căruia sînt preluate parţial în art. 23 din Legea nr. 1024-XIV, conţine enumeraţia exhaustivă a motivelor retragerii cetăţeniei. Aici Curtea face o precizare că retragerea cetăţeniei din raţionamente politice este considerată ca arbitrară. Garanţiile procedurale se întemeiază pe prescripţiile din art. 11 şi 12 ale Convenţiei, care precizează că deciziile referitoare la cetăţenie trebuie să fie motivate în scris şi să poată constitui obiectul unui recurs administrativ sau judiciar. În acest sens prevederile Legii cetăţeniei Republicii Moldova permit retragerea cetăţeniei numai în urma constatării unor fapte reprobabile strict determinate de lege conform procedurii stabilite de lege. Curtea reţine că, în contextul Raportului explicativ la Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie, dobîndirea cetăţeniei prin comportare frauduloasă, prezentarea de informaţii false sau ascunderea unui fapt pertinent care se referă la persoana solicitantului trebuie să fie rezultatul unei acţiuni sau inacţiuni conştiente, intenţionate din partea solicitantului, care a servit drept mijloc principal la dobîndirea cetăţeniei. În înţelesul Convenţiei, "ascunderea unui fapt pertinent ce se referă la cauză" semnifică ascunderea unei condiţii pertinente, care ar împiedica dobîndirea cetăţeniei de către persoanele interesate (de exemplu, poligamia). Termenul "pertinent" în acest context se referă la fapte (ca ascunderea unei alte cetăţenii, a antecedentelor penale pentru săvîrşirea crimelor grave), care, dacă aveau să fie cunoscute pînă la primirea cetăţeniei, ar fi putut împiedica acordarea cetăţeniei. De asemenea, retragerea cetăţeniei în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1024-XIV poate fi aplicată şi în cazurile de dobîndire a cetăţeniei prin mijloace frauduloase (informaţii false sau incomplete, alte fapte de înşelăciune, îndeosebi utilizarea certificatelor neautentice sau falsificate), prin ameninţare, corupere şi oricare alte acţiuni similare neoneste. În cazurile în care dobîndirea cetăţeniei a fost rezultatul unui comportament blamabil, specificat în art. 7 alin. (1) lit. b) din Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie (art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1024-XIV), statele-părţi sînt libere fie să retragă cetăţenia (pierderea acesteia), fie să considere că persoana interesată niciodată nu a dobîndit cetăţenia lor (nul ab initio). De subliniat că în toate aceste cazuri cetăţenia este retrasă numai în baza faptelor comise de cetăţeanul însuşi, la care el nu a fost constrîns şi ale căror consecinţe le cunoaşte. Art. 20 din Legea cetăţeniei prevede temeiurile refuzului de a acorda cetăţenia Republicii Moldova în cazurile în care solicitantul: a) a săvîrşit crime internaţionale, militare sau crime împotriva umanităţii; b) a fost implicat în activitate teroristă; c) a fost condamnat la privaţiune de libertate pentru infracţiuni premeditate şi are antecedente penale sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire penală; d) desfăşoară activitate care periclitează securitatea statului, ordinea publică, sănătatea şi moralitatea populaţiei; e) este cetăţean al unui stat cu care Republica Moldova nu a încheiat acord asupra dublei cetăţenii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. g) şi la art. 24 alin. (2). Curtea consideră că anume tăinuirea informaţiilor enumerate în art. 20 precitat sau prezentarea de informaţii false despre solicitant, sau recurgerea la modalităţi frauduloase pentru dobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova poate determina retragerea cetăţeniei în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1024-XIV. 5. Potrivit art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1024-XIV în redacţia Legii nr. 551-XV, cetăţenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Preşedintelui Republicii Moldova persoanei care a săvîrşit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esenţiale statului, fără ca aceste fapte să fie dovedite mai întîi de instanţa de judecată. Raportul explicativ la Convenţia Europeană dezvăluie conţinutul dispoziţiei "comportament care prejudiciază în mod grav interesele esenţiale ale statului-parte" din art. 7 alin. (1) lit. d) din Convenţie, specificînd că prin acesta se are în vedere în special trădarea şi alte activităţi duse contra intereselor esenţiale ale statului respectiv (cum ar fi colaborarea cu serviciile secrete străine), însă nu şi infracţiunile penale cu caracter general, oricît de grave ar fi ele. Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 1024-XIV, persoana căreia i s-a retras cetăţenia Republicii Moldova în conformitate cu art. 23 alin. (1) lit. c) nu o mai poate redobîndi, iar în restul cazurilor stipulate la acelaşi articol o poate redobîndi numai în condiţiile naturalizării şi numai după 5 ani de domiciliu legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova din momentul retragerii cetăţeniei. În contextul constatărilor anterioare, Curtea precizează că cetăţenia Republicii Moldova poate fi retrasă, în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova, numai persoanelor care nu au dobîndit cetăţenia Republicii Moldova prin naştere, iar potrivit literei c) din acelaşi articol, poate fi retrasă oricărei persoane-cetăţean al Republicii Moldova. Curtea observă că retragerea cetăţeniei în temeiul art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 1024-XIV are un caracter vădit sancţionator ca urmare a nerespectării art. 20 din aceeaşi lege. În acest caz decretul de retragere a cetăţeniei se pronunţă numai în privinţa persoanei aflate în una din situaţiile prevăzute de lege, menţionate mai sus, şi nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei soţului sau copiilor (art. 23 alin. (3). Art. 23 alin. (2) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova stipulează că retragerea cetăţeniei nu se admite dacă persoana va deveni apatrid, cu excepţia cazurilor dacă persoana a dobîndit cetăţenia în mod fraudulos, prin informaţie falsă sau prin ascunderea unui fapt pertinent. Cu toate acestea, aşa cum recomandă şi Consiliul Europei, Curtea consideră că la deciderea retragerii cetăţeniei trebuie să se ţină cont şi de interesele persoanelor implicate, şi de circumstanţele relevante, ca legătura durabilă şi efectivă a acestor persoane cu statul, seriozitatea faptelor, care în ansamblu ar putea justifica păstrarea cetăţeniei şi evitarea apatridiei chiar şi în cazul în care cetăţenia a fost dobîndită prin comportament fraudulos, prin informaţie falsă sau prin ascunderea unui fapt pertinent. 6. Curtea relevă că pierderea cetăţeniei prin retragere este bazată pe un criteriu normativ (capitolul VI din Legea nr. 1024-XIV) şi este de competenţa exclusivă a Preşedintelui Republicii Moldova, care, conform art. 77 alin. (2) din Constituţie, reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Or, potrivit art. 88 lit. c) din Constituţie, numai Preşedintele Republicii Moldova, în calitate de autoritate publică de cel mai înalt nivel, soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic. Retragerea cetăţeniei în temeiul art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 1024-XIV se face cu titlu de sancţiune şi se pronunţă din oficiu printr-un decret emis de către Preşedintele Republicii Moldova, în baza propunerii Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova (art. 27). Curtea menţionează că procedura de retragere a cetăţeniei, ca şi cea de încetăţenire, reglementarea căreia ţine exclusiv de dreptul intern al fiecărui stat, este stipulată în capitolul VI din Legea nr. 1024-XIV şi este atribuită organelor prevăzute la art. 28, 29 şi 30 din aceeaşi lege, care îşi exercită funcţiile aferente potrivit Regulamentului cu privire la procedura dobîndirii şi pierderii cetăţeniei Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 197 din 12 martie 2001*. Propunerile Comisiei respective privind retragerea cetăţeniei sînt înaintate Preşedintelui Republicii Moldova, fiind însoţite de un aviz argumentat al organelor de resort şi de materialele ce confirmă unul din temeiurile retragerii cetăţeniei. Curtea consideră că în această situaţie pentru emiterea decretului Preşedintelui Republicii Moldova privind retragerea cetăţeniei nu este necesar ca dobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova în mod fraudulos, prin informaţie falsă sau prin ascunderea unui fapt pertinent sau prin săvîrşirea faptelor deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esenţiale statului să fie dovedită în instanţa de judecată. ------------------------ * M.O., 2001, nr. 31-34, art. 232. În sprijinul celor enunţate Curtea relevă că nici Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie nu prevede că temeiurile de retragere a cetăţeniei trebuie să fie dovedite mai întîi de către instanţa judecătorească. 7. În sensul art. 11 din Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie, Curtea atestă că orice decizii cu privire la cetăţenie trebuie să conţină motivaţii în formă scrisă. Simpla înregistrare a cazurilor de dobîndire şi de pierdere ex lege a cetăţeniei nu necesită ca argumentele să fie prezentate în scris. Cît priveşte deciziile care depind de siguranţa naţională, trebuie să fie furnizat numai un minim de informaţie. Art. 12 din Convenţia Europeană stipulează că fiecare stat asigură ca deciziile cu privire la dobîndirea, păstrarea, pierderea, redobîndirea sau legalizarea cetăţeniei sale să poată face obiectul unui recurs administrativ sau judiciar, în conformitate cu prevederile legislaţiei sale interne. Astfel, art. 41 din Legea nr. 1024-XIV prevede că decretul Preşedintelui Republicii Moldova în problema cetăţeniei poate fi atacat în Curtea de Apel în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare. Art. 42 din aceeaşi lege prevede că refuzul de a primi cererea în problemele cetăţeniei Republicii Moldova, încălcarea termenelor, a modului de examinare a cererii şi de executare a hotărîrilor în problemele cetăţeniei, precum şi refuzul acordării cetăţeniei şi alte acţiuni ale persoanelor oficiale de asemenea pot fi atacate în instanţa judecătorească. În toate cazurile dreptul de recurs poate fi realizat în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000*. ------------------------ * M.O., 2000, nr. 57-58, art. 375. În plus, în baza art. 21 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său poate solicita instanţei de contencios administrativ suspendarea executării actului administrativ contestat concomitent cu înaintarea acţiunii. Alineatul (2) din acelaşi articol prevede că, în cazuri temeinic justificate şi în scopul prevenirii unei pagube iminente, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ şi din oficiu. Curtea constată că la soluţionarea chestiunilor ce se referă la pierderea cetăţeniei Republicii Moldova prin retragere sînt respectate principiile general recunoscute în materie de cetăţenie relevante competenţei naţionale, ca prevenirea privaţiunilor arbitrare de cetăţenie, evitarea apatridiei, respectarea garanţiilor procedurale. Totodată, Curtea menţionează că Legea nr. 551-XV, contestată de autorul sesizării, nu restrînge exerciţiul nici unuia din drepturile cetăţeanului garantate de normele constituţionale. Pentru considerentele expuse, Curtea conchide că modificarea art. 23 alin. (1) lit.a) şi c) din Legea nr. 1024-XIV prin excluderea sintagmei "dovedit" şi, respectiv, "dovedite de instanţa de judecată" nu contravine normelor constituţionale şi legale, precum şi celor internaţionale, invocate de autorul sesizării, şi o apreciază drept conformă Constituţiei. În temeiul celor expuse şi conducîndu-se după art. 140 din Constituţie, art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 62 lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E: 1. Recunoaşte constituţională Legea nr. 551-XV din 18 octombrie 2001 "Pentru modificarea art. 23 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000". 2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ Chişinău, 19 martie 2002. Nr. 14. OPINIE SEPARATĂ În conformitate cu prevederile art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 67 alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, îmi expun opinia separată asupra Hotărîrii Curţii Constituţionale din 19 martie 2002 privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 551-XV, prin care a fost recunoscută constituţională excluderea din art. 23 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024-XIV a sintagmelor "dovedit de instanţa de judecată" şi, respectiv, "dovedite de instanţa de judecată". Articolul unic al Legii nr. 551-XV a fost supus controlului constituţionalităţii la sesizarea avocatului parlamentar Constantin Lazari. Consider că sesizarea este întemeiată şi legea contestată trebuia să fie declarată neconstituţională pentru următoarele considerente. Conform dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova, nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa şi nici de dreptul de a-şi schimba cetăţenia. Întru executarea acestor dispoziţii constituţionale, Legea nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000, în art. 23 alin. (1) lit. a) şi c), stipula că cetăţenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Preşedintelui Republicii Moldova persoanei care a dobîndit-o în mod fraudulos, prin informaţie falsă sau prin ascunderea unui fapt pertinent dovedit de instanţa de judecată şi persoanei care a săvîrşit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esenţiale statului, dovedite de instanţa de judecată. Aceste prevederi, care permiteau Preşedintelui ţării să retragă cetăţenia doar după ce instanţa judecătorească demonstra că persoana respectivă a obţinut-o prin fraudă, informaţii false sau prin ascunderea unui fapt pertinent sau a săvîrşit fapte deosebit de grave ce au prejudiciat statul, sînt conforme dispoziţiilor art. 20 şi 21 din Constituţie, care stipulează că nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie şi că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Retragerea cetăţeniei persoanei pentru temeiurile prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) fără dovedirea acestora de instanţa judecătorească învederează caracterul ei arbitrar şi încălcarea dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Constituţie. Prin excluderea din Legea nr. 1024-XIV a sintagmelor menţionate au fost încălcate de asemenea dispoziţiile art. 54 alin. (3) din Constituţie, care stipulează imperativ că nu se admite restrîngerea drepturilor proclamate în art. 20-24 din Constituţie, drepturi stipulate anterior în Legea nr. 1024-XIV. Ca urmare a modificărilor operate prin legea contestată, persoana căreia i se retrage cetăţenia pentru motivele expuse în art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) este privată de dreptul de a se apăra în modul stabilit de legislaţia naţională şi actele internaţionale. Nu sînt de acord cu argumentul invocat în hotărîrea Curţii că Preşedintele statului, în baza art. 88 lit. c) din Constituţie, este în drept să retragă cetăţenia persoanei vinovate de săvîrşirea faptelor enumerate în art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova fără a dispune de o hotărîre judecătorească doveditoare, întrucît prevederile constituţionale precitate nu reglementează modalitatea retragerii cetăţeniei, această chestiune fiind de resortul unei legi organice. Pentru considerentele expuse, consider că numai hotărîrea instanţei judecătoreşti, prin care se confirmă vinovăţia persoanei acuzate de săvîrşirea faptelor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 1024-XIV, poate servi drept temei pentru emiterea de către Preşedintele Republicii Moldova a unui decret privind retragerea cetăţeniei. JUDECĂTOR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE Mircea IUGA Chişinău, 19 martie 2002.