BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărîre nr.14 din 22.01.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind eliberarea de către Banca Naţională a Moldovei a autorizaţiilor pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
22.01.2009

BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Regulamentului privind eliberarea de către

Banca Naţională a Moldovei a autorizaţiilor pentru scoaterea

mijloacelor băneşti din Republica Moldova

nr. 14  din  22.01.2009

 (în vigoare 20.03.2009) 

Monitorul Oficial nr.57-58 art.249 din 20.03.2009

* * *

În temeiul art.51 din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.544), cu modificările ulterioare, art.31 alin.(1), (2) şi art.55 din Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.423-429, art.859), cu modificările ulterioare, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei

HOTĂRĂŞTE:

[Clauza de adoptare modificată prin Hot.BNM nr.255 din 06.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Clauza de adoptare modificată prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

1. Se aprobă Regulamentul privind eliberarea de către Banca Naţională a Moldovei a autorizaţiilor pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova (se anexează).

2. Instrucţiunea privind transferarea /scoaterea din Republica Moldova a mijloacelor băneşti de către unele categorii de persoane fizice, aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.184 din 13 iulie 2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.116-119, art.426), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) În denumirea şi în textul Instrucţiunii (inclusiv în anexe), textul "/scoaterea" (cuvîntul "scoaterea" fiind la cazul respectiv) şi textul "/permisiunea" (cuvîntul "permisiunea" fiind la cazul şi numărul respectiv) se exclud;

2) La punctul 1.2, litera c) se exclude;

3) Punctele 3.3 – 3.6 se exclud;

4) La punctul 3.9, cuvintele "în registre speciale" se înlocuiesc cu cuvintele "într-un registru special";

5) La punctul 4.1 litera c), textul "sau cel valabil la data prezentării de către persoana fizică la Banca Naţională a Moldovei a cererii de eliberare a autorizaţiei pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova" se exclude;

6) În anexa nr.1 la Instrucţiune:

a) la punctul 4 textul "/scoase" se exclude;

b) la punctul 5, textul "/la Banca Naţională a Moldovei a cererii de eliberare a autorizaţiei" se exclude.

Notă: În textul regulamentului textul "Legea nr.62-XVI din 21 martie 2008", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Legea nr.62/2008" la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023

Aprobat

prin Hotărîrea Consiliului de administraţie

al Băncii Naţionale a Moldovei

nr.14 din 22 ianuarie 2009

REGULAMENT

privind eliberarea de către Banca Naţională a Moldovei a autorizaţiilor

pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova

[Preambulul abrogat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

DISPOZIŢII GENERALE

1. În prezentul Regulament se utilizează noţiunile definite în Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară, în continuare - Legea nr.62/2008. De asemenea, în sensul prezentului Regulament se utilizează următoarele noţiuni:

a) autorizaţia pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova (autorizaţia BNM) – document pe suport hârtie, eliberat de către Banca Naţională a Moldovei, care permite deţinătorului acestuia de a scoate mijloace băneşti din Republica Moldova;

b) mijloace băneşti – numerar în monedă naţională şi în valută străină şi cecuri de călătorie în valută străină;

c) persoane fizice rezidente – persoane fizice specificate la art.3 pct.9) lit.a) din Legea nr.62/2008;

d) persoane fizice nerezidente – persoane fizice specificate la art.3 pct.10) lit.a) din Legea nr.62/2008;

e) solicitant – persoana fizică rezidentă sau persoana fizică nerezidentă care intenţionează să scoată mijloace băneşti din Republica Moldova şi depune la Banca Naţională a Moldovei (personal sau printr-un reprezentant) cererea de eliberare a autorizaţiei pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova şi documentele aferente operaţiunii valutare pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei.

[Pct.1 modificat prin Hot.BNM nr.255 din 06.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Pct.1 modificat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

2. Prezentul Regulament stabileşte:

a) cerinţe faţă de cererea de eliberare a autorizaţiei pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova şi cererea de eliberare a duplicatului autorizaţiei, precum şi lista documentelor care se anexează la cererile în cauză;

b) modul de eliberare de către Banca Naţională a Moldovei a autorizaţiilor pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova, precum şi a duplicatelor acestora;

c) alte prevederi referitoare la autorizarea operaţiunii valutare ce ţine de scoaterea de către persoanele fizice a mijloacelor băneşti din Republica Moldova.

[Pct.2 modificat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

3. Prezentul Regulament se aplică asupra persoanelor fizice care intenţionează să scoată din Republica Moldova mijloace băneşti şi să obţină în acest scop autorizaţia BNM, în cazul în care:

a) persoanele fizice rezidente se stabilesc cu domiciliul în străinătate şi deţin cu drept de proprietate mijloacele băneşti supuse scoaterii;

b) persoanele fizice nerezidente deţin cu drept de proprietate mijloacele băneşti supuse scoaterii.

[Pct.3 modificat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

4. Autorizarea operaţiunii ce ţine de scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova se efectuează din punctul de vedere al reglementării valutare şi nu implică asumarea de către Banca Naţională a Moldovei a obligaţiilor aferente acestei operaţiuni.

[Pct.4 modificat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

41. Cererea de eliberare a autorizaţiei BNM şi documentele care se anexează la aceasta se depun la Banca Naţională a Moldovei de către persoana fizică rezidentă sau persoana fizică nerezidentă pe suport hârtie sau în formă electronică.

[Pct.41 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

42. Persoana fizică care depune documentele prevăzute de prezentul Regulament în formă electronică are obligaţia să utilizeze semnătura electronică calificată conform Legii nr.124/2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere (în continuare – Legea nr.124/2022).

[Pct.42 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

43. Banca Naţională a Moldovei nu autorizează operaţiunile valutare indicate la punctul 3 în condiţiile în care:

a) persoana fizică rezidentă sau nerezidentă care intenţionează să efectueze operaţiunea valutară are calitatea de subiect al unei măsuri restrictive internaţionale care a devenit aplicabilă pe teritoriul Republicii Moldova în condiţiile prevăzute de Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale (în continuare – Legea nr.25/2016), şi

b) această măsura restrictivă internaţională are ca obiect sau ca efect restricţionarea dreptului de a efectua operaţiunea valutară respectivă.

La adoptarea deciziei privind autorizarea operaţiunii valutare Banca Naţională a Moldovei va ţine cont de excepţiile stabilite de Legea nr.25/2016.

[Pct.43 modificat prin Hot.BNM nr.255 din 06.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Pct.43 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

MODUL DE ELIBERARE DE CĂTRE BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI

PERSOANELOR FIZICE A AUTORIZAŢIILOR PENTRU SCOATEREA

MIJLOACELOR BĂNEŞTI DIN REPUBLICA MOLDOVA ŞI A

DUPLICATELOR ACESTORA

[Denumirea cap.II completată prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

5. Banca Naţională a Moldovei eliberează autorizaţii pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova la solicitarea scrisă a persoanelor fizice rezidente şi nerezidente, menţionate la punctul 3 din prezentul Regulament.

6. În vederea obţinerii autorizaţiei BNM, solicitantul prezintă la Banca Naţională a Moldovei o cerere de eliberare a autorizaţiei în conformitate cu formularul indicat în anexa nr.1 la prezentul Regulament, la care se anexează documentele ce identifică solicitantul şi documentele aferente operaţiunii ce ţine de scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova indicate în anexa nr.2 la prezentul Regulament. Documentele se prezintă după cum urmează:

a) pentru persoana fizică rezidentă – documentele indicate la punctele 1, 3 şi 5;

b) pentru persoana fizică nerezidentă – documentele indicate la punctele 2, 3, 5.

[Pct.6 modificat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

7. Suma mijloacelor băneşti care poate fi autorizată de către Banca Naţională a Moldovei pentru a fi scoasă din Republica Moldova nu poate să depăşească suma indicată în documentele menţionate la secţiunea I punctul 3 din anexa nr.2 la prezentul Regulament, cu respectarea limitei de 50000 de euro (sau echivalentul acesteia) prevăzute la art.29 alin.(1) din Legea nr.62/2008.

[Pct.7 modificat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

8. În cazul în care se solicită autorizarea scoaterii mijloacelor băneşti într-o monedă, iar în documentele menţionate la secţiunea I punctul 3 din anexa nr.2 la prezentul Regulament sumele sînt indicate în altă monedă, suma mijloacelor băneşti care poate fi autorizată de către Banca Naţională a Moldovei se calculează conform prevederilor punctului 17 din prezentul Regulament.

9. În cazul în care în documentele specificate la secţiunea I punctul 3 din anexa nr.2 la prezentul Regulament în calitate de proprietari ai unui bun sînt indicate mai multe persoane, suma mijloacelor băneşti care poate fi autorizată de către Banca Naţională a Moldovei se calculează luînd în considerare cota ce aparţine cu drept de proprietate persoanei fizice respective determinată conform legislaţiei în vigoare.

10. Banca Naţională a Moldovei decide referitor la eliberarea autorizaţiei sau referitor la refuzul eliberării autorizaţiei în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de eliberare a autorizaţiei, în condiţiile anexării tuturor documentelor necesare autorizării sau, după caz, de la data înregistrării documentelor prezentate conform punctului 102.

[Pct.10 modificat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

101. În cazul în care, urmare examinării documentelor prezentate, Banca Naţională a Moldovei constată că operaţiunea valutară nu este supusă autorizării conform Legii nr.62/2008, aceasta notifică solicitantul despre acest fapt în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării documentelor.

[Pct.101 modificat prin Hot.BNM nr.255 din 06.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Pct.101 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

102. În cazul în care solicitantul nu a depus setul integral de documente sau documentele în cauză nu corespund cerinţelor prezentului Regulament, Banca Naţională a Moldovei notifică solicitantul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de eliberare a autorizaţiei, despre necesitatea prezentării, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data notificării, a documentelor care lipsesc şi/sau a documentelor corectate conform cerinţelor prezentului Regulament, precum şi despre suspendarea procedurii administrative pentru perioada respectivă. Dacă solicitantul nu a prezentat în termenul stabilit documentele menţionate, Banca Naţională a Moldovei notifică solicitantul despre încetarea procedurii administrative. Solicitantul poate depune o nouă cerere de eliberare a autorizaţiei la care se anexează toate documentele necesare, inclusiv cele solicitate de către Banca Naţională a Moldovei.

[Pct.102 modificat prin Hot.BNM nr.255 din 06.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Pct.102 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

103. În contextul asigurării respectării legislaţiei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, Banca Naţională a Moldovei este în drept să solicite Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi altor autorităţi competente din ţară opinia privind lipsa sau existenţa caracterului suspect al sursei mijloacelor financiare care urmează a fi utilizate pentru efectuarea operaţiunii valutare supuse autorizării şi/sau al activităţii solicitantului. Pentru perioada solicitării, Banca Naţională a Moldovei suspendă procedura administrativă, fapt despre care este notificat solicitantul.

[Pct.103 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

11. Drept temeiuri pentru refuzul de a elibera autorizaţia servesc:

[Lit.a),b) abrogate prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

c) prezentarea documentelor care conţin informaţii neautentice sau contradictorii;

d) prezentarea de către autorităţile competente a informaţiei care indică existenţa caracterului suspect al sursei mijloacelor financiare care urmează a fi utilizate pentru efectuarea operaţiunii valutare supuse autorizării şi/sau al activităţii solicitantului, în contextul asigurării respectării legislaţiei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului;

e) neîncadrarea solicitantului în condiţiile de autorizare, indicate la punctul 43;

f) constatarea de către Banca Naţională a Moldovei a situaţiei de cerere semnificativă netă de valută străină pe piaţa valutară internă şi constatarea că operaţiunea valutară pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei va duce la agravarea situaţiei respective, precum şi a altor situaţii care pot avea un impact negativ semnificativ asupra asigurării stabilităţii pieţei valutare interne şi/sau asupra implementării politicii valutare a statului.

[Pct.11 modificat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

12. Banca Naţională a Moldovei notifică solicitantului decizia privind eliberarea autorizaţiei sau privind refuzul de eliberare a acesteia cel târziu în a treia zi lucrătoare de la data luării deciziei, indicând, în cazul refuzului, temeiurile acestuia.

[Pct.12 în redacţia Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

121. Solicitantul poate depune o nouă cerere de eliberare a autorizaţiei după înlăturarea circumstanţelor care au servit drept temei pentru refuzul eliberării autorizaţiei.

[Pct.121 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

122. Banca Naţională a Moldovei înmânează sau expediază autorizaţia solicitantului / reprezentantului împuternicit al acestuia în conformitate cu modalităţile indicate la art.112 alin.(1) lit.a) - c) din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei.

[Pct.122 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

13. Dacă altceva nu este indicat în autorizaţie, termenul de valabilitate al autorizaţiei BNM nu este limitat.

131. În cazul pierderii sau al deteriorării autorizaţiei pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova, deţinătorul acesteia este în drept să depună la Banca Naţională a Moldovei o cerere de eliberare a duplicatului autorizaţiei. Cererea în cauză poate fi depusă pe suport hârtie sau în formă electronică. În cazul autorizaţiei deteriorate, la cererea pe suport hârtie se anexează originalul autorizaţiei deteriorate, iar la cererea depusă în formă electronică, se anexează copia autorizaţiei deteriorate, originalul căreia se depune la Banca Naţională a Moldovei la eliberarea duplicatului autorizaţiei conform punctului 134.

În cazul autorizaţiei pierdute, în cererea de eliberare a duplicatului se înscrie următorul text: "Declar pe propria răspundere că am pierdut autorizaţia BNM cu nr._____ eliberată la data de __________ şi nu am utilizat-o pentru a scoate mijloacele băneşti din Republica Moldova, fapt pentru care semnez.".

[Pct.131 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

132. În cazul eliberării duplicatului autorizaţiei, autorizaţia pierdută sau deteriorată îşi pierde valabilitatea.

[Pct.132 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

133. Banca Naţională a Moldovei eliberează duplicatul autorizaţiei în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a duplicatului autorizaţiei.

[Pct.133 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

134. Eliberarea duplicatului autorizaţiei BNM se efectuează în conformitate cu prevederile pct.122.

[Pct.134 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

14. Banca Naţională a Moldovei ţine într-un registru special evidenţa autorizaţiilor pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova şi a duplicatelor acestora eliberate persoanelor fizice.

[Pct.14 completat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

141. Eliberarea de către Banca Naţională a Moldovei a autorizaţiilor pentru efectuarea operaţiunilor valutare nu exonerează rezidenţii care au obţinut autorizaţiile în cauză de obligaţia respectării prevederilor aferente operaţiunilor valutare respective, stabilite de alte acte normative, precum şi de aplicarea măsurilor conform legislaţiei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

[Pct.141 introdus prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

[Pct.15 abrogat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

16. La scoaterea mijloacelor băneşti de pe teritoriul Republicii Moldova, autorizaţia eliberată/duplicatul eliberat de Banca Naţională a Moldovei se reţine de către organul vamal.

[Pct.16 completat prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

ALTE PREVEDERI

17. Dacă în documentele menţionate la secţiunea I punctul 3 din anexa nr.2 la prezentul Regulament sumele sînt reflectate într-o monedă, iar persoana fizică solicită autorizarea scoaterii mijloacelor băneşti în altă monedă, suma care poate fi autorizată de Banca Naţională a Moldovei se calculează conform sumelor în moneda indicată în documentele respective, după cum urmează:

a) în cazul în care a fost efectuată tranzacţia în urma căreia persoana fizică a obţinut mijloace băneşti cu drept de proprietate – se aplică cursul oficial al leului moldovenesc valabil la data încheierii tranzacţiei respective;

b) în cazul în care mijloacele băneşti pe care persoana fizică le deţine cu drept de proprietate reprezintă salariul sau alte retribuţii similare – se aplică cursul oficial al leului moldovenesc valabil la data obţinerii acestor mijloace, în corespundere cu documentele ce confirmă sursa de obţinere cu drept de proprietate a mijloacelor băneşti respective. Dacă documentele nominalizate confirmă obţinerea de către persoana fizică a mijloacelor băneşti menţionate în decursul unei perioade (de exemplu, în decurs de o lună, un an), se aplică cursul mediu pentru perioada respectivă (de exemplu, cursul mediu lunar /anual);

c) în alte cazuri – se aplică cursul oficial al leului moldovenesc valabil la data prezentării de către persoana fizică la Banca Naţională a Moldovei a cererii de eliberare a autorizaţiei pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova.

18. Cursul mediu pentru perioada respectivă se calculează după cum urmează: suma cursurilor oficiale ale leului moldovenesc faţă de o anumită valută străină pentru toate zilele calendaristice din perioada respectivă se împarte la numărul zilelor calendaristice din perioada în cauză.

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.BNM nr.255 din 06.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.BNM nr.240 din 30.11.2023, în vigoare 20.12.2023]