Hotărâri
Hotărîre nr.145 din 26.06.2003 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind modul de transferare/scoatere din Republica Moldova a mijloacelor băneşti de către unele categorii de persoane fizice
BANCA NAŢIONALĂ
Hotărîre cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind
modul de transferare/scoatere din Republica Moldova a
mijloacelor băneşti de către unele categorii de persoane fizice
Nr.145 din 26.06.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.135-137/184 din 04.07.2003
* * *
Abrogat: 01.09.2006
Hotărîrea BNM nr.184 din 13.07.2006
Întru executarea prevederilor art.11, 26 şi 51 din Legea cu privire
la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21.07.1995, Regulamentului
privind reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova (aprobat
prin hotărîrea Consiliului de administraţie al BNM din 13.01.1994
(proces-verbal nr.2), cu modificările şi completările ulterioare),
precum şi a altor acte normative ale Republicii Moldova, Consiliul de
administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Instrucţiunea privind modul de transferare/scoatere din
Republica Moldova a mijloacelor băneşti de către unele categorii de
persoane fizice (se anexează).
2. Se abrogă hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii
Naţionale a Moldovei (proces-verbal nr.12 din 10.03.1994) cu privire la
ordinea eliberării autorizaţiilor pentru scoaterea valutei liber
convertibile peste hotare în cazul plecării persoanelor fizice ce au
locuit permanent în Republica Moldova şi se stabilesc cu traiul în
străinătate.
3. Departamentul operaţiuni valutare şi relaţii externe va lua
măsuri necesare pentru asigurarea îndeplinirii prezentei hotărîri.
4. Prezentă hotărîre intră în vigoare la data publicării în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE
CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI Leonid TALMACI
Chişinău, 26 iunie 2003.
Nr.145.
APROBATĂ
prin Hotărîrea Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a Moldovei
nr.145 din 26 iunie 2003
Instrucţiunea
privind modul de transferare/scoatere din Republica Moldova
a mijloacelor băneşti de către unele categorii de persoane fizice
I. Dispoziţii generale
1.1. Instrucţiunea privind modul de transferare/scoatere din
Republica Moldova a mijloacelor băneşti de către unele categorii de
persoane fizice (în continuare - "Instrucţiunea") este elaborată în baza
Legii nr.548-XIII din 21.07.1995 "Cu privire la Banca Naţională a
Moldovei", Regulamentului privind reglementarea valutară pe teritoriul
Republicii Moldova (aprobat prin hotărîrea Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a Moldovei din 13.01.1994 (proces-verbal nr.2), cu
modificările şi completările ulterioare) şi a altor acte normative ale
Republicii Moldova.
1.2. Prezenta Instrucţiune reglementează:
a) modul de transferare/scoatere din Republica Moldova de către
persoanele fizice rezidente care se stabilesc cu domiciliu permanent în
străinătate a mijloacelor băneşti pe care le deţin cu drept de
proprietate;
b) modul de eliberare de către Banca Naţională a Moldovei
persoanelor fizice rezidente care se stabilesc cu domiciliu permanent în
străinătate a autorizaţiilor pentru transferarea/scoaterea din Republica
Moldova a mijloacelor băneşti pe care le deţin cu drept de proprietate;
c) modul de eliberare de către Banca Naţională a Moldovei
persoanelor fizice nerezidente a autorizaţiilor pentru scoaterea din
Republica Moldova a mijloacelor băneşti obţinute pe teritoriul
Republicii Moldova.
1.3. Prevederile prezentei Instrucţiuni (în partea ce se referă la
transferarea mijloacelor băneşti în străinătate) se aplică independent
de modul efectuării transferului mijloacelor băneşti de către băncile
din Republica Moldova, inclusiv prin conturile corespondente
"Nostro"/"Loro" sau prin sistemul de transfer de mijloace băneşti
Western Union, Money Gram sau alte sisteme de transfer analogice.
II. Modul de transferare/scoatere din Republica Moldova
a mijloacelor băneşti de către persoanele fizice rezidente
care se stabilesc cu domiciliu permanent în străinătate
2.1. Transferarea/scoaterea din Republica Moldova de către
persoanele fizice rezidente care se stabilesc cu domiciliu permanent în
străinătate a mijloacelor băneşti pe care le deţin cu drept de
proprietate se efectuează numai după obţinerea autorizaţiei Băncii
Naţionale a Moldovei, cu excepţia cazurilor menţionate la punctul 2.2 al
prezentei Instrucţiuni.
2.2. Fără autorizaţia Băncii Naţionale a Moldovei scoaterea/
transferarea mijloacelor băneşti din Republica Moldova de către
persoanele fizice rezidente care se stabilesc cu domiciliu permanent în
străinătate se efectuează în cazul:
a) scoaterii din Republica Moldova a bancnotelor, monedelor şi
cecurilor de călătorie în valută străină în suma ce nu depăşeşte 5000
dolari SUA (sau echivalentul lor) pentru fiecare persoană şi/sau a
bancnotelor, monedelor şi cecurilor în moneda naţională a Republicii
Moldova în sumă ce nu depăşeşte 7000 lei moldoveneşti pentru fiecare
persoană. Scoaterea sumelor menţionate se efectuează fără prezentarea
organelor vamale ale Republicii Moldova a documentelor confirmative
menţionate mai jos. Determinarea echivalentului în altă valută străină
se efectuează cu aplicarea cursului oficial stabilit de către Banca
Naţională a Moldovei valabil la ziua trecerii frontierei Republicii
Moldova.
Scoaterea sumei în valută străină care depăşeşte suma de 5000 dolari
SUA (sau echivalentul lor în altă valută străină) pentru fiecare
persoană poate fi efectuată numai la prezentarea de către persoana
fizică organelor vamale ale Republicii Moldova a documentelor
confirmative, şi anume, a actelor vamale ce confirmă introducerea
valutei străine în Republica Moldova (declaraţia vamală sau certificatul
TV-28) (în continuare - "declaraţia vamală") şi/sau a permisiunii de a
scoate valută străină peste hotare eliberată de către o bancă autorizată
din Republica Moldova (în continuare - "permisiunea de a scoate valută
străină peste hotare");
b) transferării în străinătate de către persoana fizică rezidentă a
mijloacelor băneşti aflate în contul ei în valută străină de tip "A";
c) transferării în străinătate a valutei străine depuse de către
persoana fizică la bancă în numerar sau în cecuri de călătorie la
prezentarea declaraţiei vamale şi/sau a permisiunii de a scoate valută
străină peste hotare eliberate pe numele persoanei fizice respective.
[Pct.2.2 modificat prin Hot.BNM nr.196 din 07.08.03, în vigoare 15.08.03]
2.3. Transferarea în străinătate a mijloacelor băneşti menţionate la
lit.b) şi c) ale punctului 2.2 din prezenta Instrucţiune se efectuează
de către bancă la prezentarea de către persoana fizică respectivă a
următoarelor documente:
a) cererea de transferare a valutei străine, în care printre alte
date se indică scopul transferului şi datele destinatarului
transferului, precum şi suma valutei străine care urmează a fi
transferată. Suma respectivă nu poate fi mai mare decît suma mijloacelor
băneşti aflată în contul în valută străină de tip "A" şi/sau indicată în
documentele menţionate la lit.c) a punctului 2.2 a prezentei
Instrucţiuni;
b) actul de identitate al persoanei fizice rezidente în care este
aplicată viza de ieşire din Republica Moldova de către organele
împuternicite ale Republicii Moldova (şi anume, paşaportul, eliberat
cetăţeanului Republicii Moldova ori unui apatrid pentru ieşirea din
/ intrarea în Republica Moldova, sau paşaportul naţional al cetăţeanului
străin);
c) în cazul descris la lit.c) a punctului 2.2 al prezentei
Instrucţiuni - declaraţia vamală şi/sau permisiunea de a scoate valută
străină peste hotare.
2.4. Documentele menţionate la lit.a) şi c) ale punctului 2.3 din
prezenta Instrucţiune se prezintă băncii în original şi se broşează în
documentele zilei ale băncii.
În cazul în care suma valutei străine indicată în documentele
menţionate la lit.c) a punctului 2.3 al prezentei Instrucţiuni depăşeşte
suma pe care persoana fizică rezidentă doreşte să o transfere, pentru
suma diferenţei banca este obligată să elibereze permisiunea de a scoate
valută străină peste hotare.
Documentele menţionate la lit.b) a aceluiaşi punct se prezintă în
original şi în fotocopii (filele pe care sînt aplicate fotografia şi
datele persoanei fizice, precum şi viza de ieşire, iar în caz de
necesitate - şi alte file). Fotocopiile documentelor menţionate se
autentifică de către persoana responsabilă a băncii şi se broşează în
documentele zilei ale băncii, iar originalele se restituie persoanei
fizice.
III. Modul de eliberare de către Banca Naţională a Moldovei
persoanelor fizice rezidente care se stabilesc cu domiciliu
permanent în străinătate a autorizaţiilor pentru transferarea/
scoaterea din Republica Moldova a mijloacelor băneşti
3.1. Persoana fizică rezidentă care se stabileşte cu domiciliu
permanent în străinătate şi care intenţionează să obţină autorizaţia
pentru transferarea/scoaterea din Republica Moldova a mijloacelor
băneşti pe care le deţine cu drept de proprietate prezintă la Banca
Naţională a Moldovei următoarele documente:
a) cererea de eliberare a autorizaţiei, conform formularului indicat
în anexa nr.1 la prezenta Instrucţiune;
b) actul de identitate al persoanei fizice rezidente în care este
aplicată viza de ieşire din Republica Moldova de către organele
împuternicite ale Republicii Moldova (şi anume, paşaportul, eliberat
cetăţeanului Republicii Moldova ori unui apatrid pentru ieşirea din
/intrarea în Republica Moldova, sau paşaportul naţional al cetăţeanului
străin);
c) documente ce confirmă sursele de obţinere cu drept de proprietate
de către persoana fizică rezidentă care se stabileşte cu domiciliu
permanent în străinătate a mijloacelor băneşti, care urmează a fi
transferate/scoase în străinătate (de exemplu: contractul de
vînzare-cumpărare a imobilului, a valorilor mobiliare, certificatul de
moştenitor ş.a.);
d) certificatul privind lipsa sau existenţa restanţelor faţă de
bugetul public naţional eliberat de către organul fiscal al Republicii
Moldova pe numele persoanei care se stabileşte cu domiciliu permanent în
străinătate.
Certificatul menţionat trebuie să corespundă concomitent
următoarelor condiţii: să confirme lipsa restanţelor faţă de bugetul
public naţional, să fie eliberat nu mai devreme de 5 zile lucrătoare
înainte de data prezentării la Banca Naţională a Moldovei a cererii de
eliberare a autorizaţiei respective şi nu mai devreme de următoarea zi
după efectuarea tranzacţiei de vînzare a bunurilor sau a altor
tranzacţii, în urma cărora au fost obţinute mijloace băneşti. La
obţinerea certificatului privind lipsa sau existenţa restanţelor faţă de
bugetul public naţional persoana fizică este obligată să prezinte
organelor fiscale ale Republicii Moldova printre alte documente şi
documentele indicate la lit.c) a prezentului punct;
e) documentul care confirmă cumpărarea valutei străine contra sumei
de lei moldoveneşti indicate în documentele menţionate la lit.c) a
prezentului punct - dacă acesta poate fi prezentat (de exemplu: buletin
de schimb valutar, confirmare de la o banca autorizată);
f) alte documente pe care solicitantul le consideră necesar de a le
prezenta pentru obţinerea autorizaţiei Băncii Naţionale a Moldovei.
[Pct.3.1 completat prin Hot.BNM nr.20 din 29.01.04, în vigoare 06.02.04]
3.2. Documentele indicate la lit.a), d) şi e) ale punctului 3.1 din
Instrucţiune se prezintă în original şi nu se restituie persoanei fizice.
Documentul indicat la lit.b) se prezintă în original, iar
documentele indicate la lit.c) şi f) ale aceluiaşi punct se prezintă în
original sau în copii autentificate notarial. Aceste documente se
restituie persoanei fizice după autentificarea de către persoana
responsabilă a Băncii Naţionale a Moldovei a fotocopiilor acestor
documente.
3.3. Cererea de eliberare a autorizaţiei pentru transferarea/
scoaterea mijloacelor băneşti în străinătate poate fi depusă la Banca
Naţională a Moldovei de către reprezentantul persoanei fizice rezidente
care se stabileşte cu domiciliu permanent în străinătate.
În acest caz reprezentantul urmează să prezinte la Banca Naţională a
Moldovei:
a) cererea de eliberare a autorizaţiei, conform formularului indicat
în anexa nr.2 la prezenta Instrucţiune;
b) actul său de identitate (în original);
c) procura autentificată notarial, eliberată de către persoana care
se stabileşte cu domiciliu permanent în străinătate din care rezultă
împuternicirile reprezentantului de a obţine mijloacele băneşti care
aparţin persoanei reprezentate şi/sau de a efectua transferul/scoaterea
în străinătate a mijloacelor băneşti care aparţin persoanei reprezentate.
Dacă procura conţine împuterniciri referitor la transferul
mijloacelor băneşti, atunci transferul se efectuează în favoarea
persoanei indicate în procură, iar în cazul în care aceasta nu este
indicată - în favoarea persoanei reprezentate;
d) documentele menţionate la lit. c) - f) ale punctului 3.1 din
prezenta Instrucţiune, cu respectarea prevederilor punctului 3.2 din
Instrucţiune;
e) documentul indicat la lit.b) a punctului 3.1 din prezenta
Instrucţiune, sau copia autentificată notarial a acestuia (filele pe
care sînt aplicate fotografia şi datele persoanei fizice, precum şi viza
de ieşire din Republica Moldova, iar în caz de necesitate - şi alte
file), sau alt document ce confirmă stabilirea persoanei fizice
reprezentate cu domiciliu permanent în străinătate eliberat de către
Departamentul Tehnologii Informaţionale al Republicii Moldova.
3.4. Examinarea cererilor persoanelor fizice privind eliberarea
autorizaţiilor pentru transferarea/scoaterea mijloacelor băneşti în
străinătate se efectuează numai după prezentarea de către persoana
fizică a tuturor documentelor conform prevederilor prezentei
Instrucţiuni.
3.5. Banca Naţională a Moldovei poate să ceară prezentarea
documentelor /informaţiei suplimentare în cazul în care informaţia de
bază este insuficientă pentru luarea deciziei de eliberare a
autorizaţiei corespunzătoare.
3.6. Suma mijloacelor băneşti care poate fi autorizată de către
Banca Naţională a Moldovei se va calcula reieşind din sumele indicate în
documentele arătate la lit.c) a punctului 3.1 al prezentei Instrucţiuni.
În cazul prezentării de către solicitant la Banca Naţională a
Moldovei a documentului care confirmă cumpărarea valutei străine contra
lei moldoveneşti, calculul sumei de valută străină care poate fi
autorizată se efectuează reieşind din sumele în lei moldoveneşti
indicate în documentele menţionate la lit.c) a punctului 3.1 al
prezentei Instrucţiuni şi din suma valutei străine indicată în
documentul confirmativ menţionat.
În cazul în care solicitantul nu prezintă documentul care confirmă
cumpărarea valutei străine, calculul sumei de valută străină care poate
fi autorizată se efectuează reieşind din sumele în lei moldoveneşti
indicate în documentele menţionate la lit.c) a punctului 3.1 al
prezentei Instrucţiuni şi cursul oficial al leului moldovenesc, stabilit
de către Banca Naţională a Moldovei:
a) la data încheierii tranzacţiei de vînzare-cumpărare a bunurilor -
în cazul în care a avut loc tranzacţia şi au fost prezentate documentele
respective;
b) la data prezentării cererii de către persoana fizică - în alte
cazuri.
3.7. În cazul în care în documentele indicate la lit.c) a punctului
3.1 al prezentei Instrucţiuni în calitate de proprietari a unui bun sînt
indicate mai multe persoane, calcularea sumei de mijloace băneşti care
poate fi autorizată de către Banca Naţională a Moldovei se efectuează
reieşind din cota ce aparţine persoanei fizice rezidente care se
stabileşte cu domiciliu permanent în străinătate determinată conform
legislaţiei în vigoare.
3.8. Dacă în documentele indicate la lit.c) a punctului 3.1 al
prezentei Instrucţiuni în calitate de proprietari a unui bun sînt
indicate mai multe persoane fizice rezidente care, de asemenea, se
stabilesc cu domiciliu permanent în străinătate, atunci, cu acordul
scris al acestor persoane (exprimat prin semnarea unei cereri comune sau
prin prezentarea unei (sau mai multe) procuri autentificate notarial),
uneia din aceste persoane îi poate fi eliberată o autorizaţie comună
pentru transferarea/scoaterea în străinătate a mijloacelor băneşti care
aparţin persoanelor menţionate. Celelalte documente indicate la punctul
3.1, iar după caz, şi la punctul 3.3 ale prezentei Instrucţiuni se
prezintă pentru fiecare persoană în parte.
3.9. Cererea de eliberare a autorizaţiei se examinează în termen de
30 zile de la data înregistrării acesteia la Banca Naţională a Moldovei
cu condiţia prezentării tuturor documentelor prevăzute în prezenta
Instrucţiune, iar cererea care nu necesită o studiere suplimentară - în
termen de pînă la 15 zile. În cazuri deosebite termenul poate fi
prelungit cu cel mult 30 zile, fapt despre care este informat
solicitantul.
3.10. Autorizaţia se semnează de către viceguvernatorul Băncii
Naţionale a Moldovei şi se confirmă cu stampila Băncii Naţionale a
Moldovei.
3.11. Autorizaţia se eliberează într-un singur exemplar în baza
semnăturii solicitantului sau reprezentantului acestuia.
3.12. Dacă altceva nu este indicat în autorizaţie, termenul de
valabilitate al autorizaţiei pentru transferarea/scoaterea mijloacelor
băneşti în străinătate nu este limitat.
3.13. La efectuarea transferului de mijloace băneşti în străinătate
originalul autorizaţiei Băncii Naţionale a Moldovei prezentat de către
persoana fizică rămîne la bancă şi se broşează în documentele zilei.
În cazul în care persoana fizică solicită transferarea numai a unei
părţi din suma indicată în autorizaţia Băncii Naţionale a Moldovei,
responsabilul băncii face menţiuni pe versoul originalului autorizaţiei
despre suma ce se transferă, data transferării, denumirea băncii şi
autentifică aceste înscrieri prin semnătura sa şi ştampila băncii.
Originalul autorizaţiei se restituie persoanei fizice, iar copia
autorizaţiei cu înscrierile menţionate pe versoul acesteia se broşează
în documentele zilei ale băncii.
La scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova originalul
autorizaţiei Băncii Naţionale a Moldovei prezentat de către persoana
fizică rămîne la organele vamale ale Republicii Moldova.
3.14. Banca Naţională a Moldovei ţine evidenţa tuturor
autorizaţiilor pentru transferarea/scoaterea mijloacelor băneşti în
străinătate eliberate persoanelor fizice într-un registru aparte.
IV. Modul de eliberare de către Banca Naţională a Moldovei
persoanelor fizice nerezidente a autorizaţiilor
pentru scoaterea mijloacelor băneşti obţinute
pe teritoriul Republicii Moldova
4.1. Transferarea de către persoanele fizice nerezidente a valutei
străine în străinătate se efectuează prin intermediul băncilor
autorizate în conformitate cu prevederile actelor normative ale Băncii
Naţionale a Moldovei cu condiţia că mijloacele băneşti:
a) au fost înregistrate în contul în valută străină conform
prevederilor punctului 5.2.2 al Regulamentului privind reglementarea
valutară pe teritoriul Republicii Moldova;
b) au fost procurate din contul leilor moldoveneşti înregistraţi în
conturile în lei moldoveneşti conform prevederilor punctului 5.1.1 al
Regulamentului menţionat;
c) provin din sursele menţionate la punctele 5.1.1 şi 5.2.2 din
Regulamentul menţionat şi corespund cerinţelor indicate la aceste
puncte, dar nu se înregistrează în contul persoanei fizice nerezidente.
4.2. Scoaterea din Republica Moldova de către persoanele fizice
nerezidente a valutei străine (sub formă de numerar şi/sau cecuri de
călătorie) menţionate la lit.a) şi b) ale punctului 4.1 al prezentei
Instrucţiuni se efectuează în baza permisiunii de a scoate valută
străină peste hotare, eliberată de către banca autorizată în care se
află conturile în valută străină şi/sau în lei moldoveneşti ale
persoanei fizice nerezidente.
Scoaterea din Republica Moldova de către persoanele fizice
nerezidente a valutei străine (sub formă de numerar şi/sau cecuri de
călătorie) menţionate la lit.c) a punctului 4.1 al prezentei
Instrucţiuni se efectuează după cum urmează:
a) în sumă ce nu depăşeşte 1000 dolari SUA (sau echivalentul lor) de
fiecare persoană - fără prezentarea organelor vamale ale Republicii
Moldova a documentelor confirmative menţionate la lit.b) a prezentului
punct;
b) în sumă ce depăşeşte 1000 dolari SUA (sau echivalentul lor) de
fiecare persoană - la prezentarea organelor vamale ale Republicii
Moldova a declaraţiei vamale ce confirmă introducerea valutei străine în
Republica Moldova şi/sau a autorizaţiei Băncii Naţionale a Moldovei
pentru scoaterea valutei străine din Republica Moldova.
Determinarea echivalentului în altă valută străină se efectuează cu
aplicarea cursului oficial stabilit de către Banca Naţională a Moldovei
valabil la ziua trecerii frontierei Republicii Moldova.
[Pct.4.2 completat prin Hot.BNM nr.196 din 07.08.03, în vigoare 15.08.03]
4.3. Persoana fizică nerezidentă care intenţionează să obţină
autorizaţia pentru scoaterea din Republica Moldova a valutei străine
(sub formă de numerar şi/sau cecuri de călătorie) menţionate la lit.c) a
punctului 4.1 al prezentei Instrucţiuni prezintă la Banca Naţională a
Moldovei următoarele documente:
a) cererea de eliberare a autorizaţiei, conform formularului indicat
în anexa nr.3 la prezenta Instrucţiune;
b) actul de identitate al persoanei fizice nerezidente;
c) documente ce confirmă sursele de obţinere cu drept de proprietate
de către persoana fizică nerezidentă a mijloacelor băneşti, care urmează
a fi scoase în străinătate (de exemplu: contractul de vînzare-cumpărare
a imobilului, a valorilor mobiliare, certificatul de moştenitor ş.a.);
d) documentul care confirmă cumpărarea valutei străine contra sumei
de lei moldoveneşti indicate în documentele menţionate la lit.c) a
prezentului punct - dacă acesta poate fi prezentat (de exemplu: buletin
de schimb valutar, confirmare de la o bancă autorizată);
e) alte documente pe care solicitantul le consideră necesar de a le
prezenta pentru obţinerea autorizaţiei Băncii Naţionale a Moldovei.
[Pct.4.3 modificat prin Hot.BNM nr.196 din 07.08.03, în vigoare 15.08.03]
4.4. Documentele indicate la lit.a) şi d) ale punctului 4.3 al
prezentei Instrucţiuni se prezintă în original şi nu se restituie
persoanei fizice nerezidente.
Documentul indicat la lit.b) se prezintă în original, iar
documentele indicate la lit.c) şi e) ale aceluiaşi punct se prezintă în
original sau în copii autentificate notarial. Aceste documente se
restituie persoanei fizice după autentificarea de către persoana
responsabilă a Băncii Naţionale a Moldovei a fotocopiilor acestor
documente.
4.5. Cererea de eliberare a autorizaţiei pentru scoaterea în
străinătate a valutei străine menţionate la lit.c) a punctului 4.1 al
prezentei Instrucţiuni poate fi prezentată la Banca Naţională a Moldovei
de către reprezentantul persoanei fizice nerezidente.
În acest caz reprezentantul urmează să prezinte la Banca Naţională a
Moldovei:
a) cererea de eliberare a autorizaţiei, conform formularului indicat
în anexa nr.4 la prezenta Instrucţiune;
b) actul său de identitate (în original);
c) procura autentificată notarial, eliberată de către persoana
fizică nerezidentă din care rezultă statutul de nerezident al persoanei
reprezentate, împuternicirile reprezentantului de a obţine mijloacele
băneşti care aparţin persoanei reprezentate şi/sau de a scoate în
străinătate mijloacele băneşti care aparţin persoanei reprezentate;
d) documentele menţionate la lit.c) - e) ale punctului 4.3 din
prezenta Instrucţiune, cu respectarea prevederilor punctului 4.4 din
Instrucţiune.
4.6. Suma mijloacelor băneşti care poate fi autorizată de către
Banca Naţională a Moldovei se va calcula reieşind din sumele indicate în
documentele arătate la lit.c) a punctului 4.3 al prezentei Instrucţiuni.
În cazul prezentării de către solicitant la Banca Naţională a
Moldovei a documentului care confirmă cumpărarea valutei străine contra
lei moldoveneşti, calculul sumei de valută străină care poate fi
autorizată se efectuează reieşind din sumele în lei moldoveneşti
indicate în documentele menţionate la lit.c) a punctului 4.3 al
prezentei Instrucţiuni şi din suma valutei străine indicată în
documentul confirmativ menţionat.
În cazul în care solicitantul nu prezintă documentul care confirmă
cumpărarea valutei străine, calculul sumei de valută străină care poate
fi autorizată se efectuează reieşind din sumele în lei moldoveneşti
indicate în documentele menţionate la lit.c) a punctului 4.3 al
prezentei Instrucţiuni şi cursul oficial al leului moldovenesc, stabilit
de către Banca Naţională a Moldovei:
a) la data încheierii tranzacţiei de vînzare-cumpărare a bunurilor -
în cazul în care a avut loc tranzacţia şi au fost prezentate documentele
respective;
b) la data prezentării cererii de către persoana fizică - în alte
cazuri.
4.7. În cazul în care în documentele indicate la lit.c) a punctului
4.3 al prezentei Instrucţiuni în calitate de proprietari a unui bun sînt
indicate mai multe persoane, calcularea sumei de mijloace băneşti care
poate fi autorizată de către Banca Naţională a Moldovei se efectuează
reieşind din cota ce aparţine persoanei fizice nerezidente determinată
conform legislaţiei în vigoare.
4.8. La examinarea cererilor persoanelor fizice nerezidente de
eliberare a autorizaţiei pentru scoaterea valutei străine din Republica
Moldova Banca Naţională a Moldovei se conduce, de asemenea, de
prevederile punctelor 3.4, 3.5, 3.9-3.12 şi 3.14 ale prezentei
Instrucţiuni.
V. Dispoziţii finale
5.1. Persoanele fizice rezidente şi nerezidente care efectuează
transferarea /scoaterea mijloacelor băneşti în străinătate, precum şi
băncile autorizate prin intermediul cărora se efectuează transferul
mijloacelor băneşti poartă răspundere conform legislaţiei pentru
încălcarea prevederilor prezentei Instrucţiuni.
5.2. Prezenta Instrucţiune intră în vigoare la data publicării în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Anexa nr.1
la Instrucţiunea privind modul de
transferare/scoatere din Republica
Moldova a mijloacelor băneşti de
către unele categorii de persoane
fizice
Viceguvernatorului
Băncii Naţionale a Moldovei
dlui_______________________
CERERE
Subsemnatul(a)________________________________________________________,
(numele şi prenumele solicitantului)
domiciliat(ă) în ______________________________________________________
(adresa şi numărul de telefon al solicitantului)
rog permisiunea Dvs. pentru_____________________________în_____________
(transferarea sau scoaterea) (denumirea
____________________
ţării)
a valutei străine în sumă de___________(_______________________________
(suma în cifre şi în litere)
_____________)____________în legătură cu stabilirea cu traiul permanent
în străinătate.
La cerere prezint documentele prevăzute de Instrucţiunea privind modul
de transferare/scoatere din Republica Moldova a mijloacelor băneşti de
către unele categorii de persoane fizice.
________________ _____________________________
(data) (semnătura solicitantului)
Anexă:
1. Copia paşaportului
pentru străinătate _____________________ ________________________
(numele şi prenumele) (numărul documentului)
2. Copia contractului de vînzare-cumpărare din_______________________,
înregistrat cu nr.______de notarul_________________________________
3. Alte documente ce confirmă sursa de obţinere a mijloacelor băneşti
___________________________________________________________________

4. Certificatul privind lipsa sau existenţa restanţelor faţă de
bugetul public naţional nr.____________din________________________,
eliberat de _______________________________________________
(denumirea organului fiscal)
5. Documente ce confirmă cumpărarea valutei străine __________________
___________________________________________________________________
(buletin de schimb valutar, confirmare de la o bancă autorizată)
6. Alte documente_____________________________________________________
___________________________________________________________________
Calculul sumei de valută străină care poate fi autorizată:
__________________________ : ________________ = _______________________
(suma contractului în MDL) (cursul oficial) (suma şi denumirea
valutei străine)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
__________________ ________________________________
(data) (semnătura executorului)
Anexa nr.2
la Instrucţiunea privind modul de
transferare/scoatere din Republica
Moldova a mijloacelor băneşti de
către unele categorii de persoane
fizice
Viceguvernatorului
Băncii Naţionale a Moldovei
dlui_______________________
CERERE
Subsemnatul(a)________________________________________________________,
(numele şi prenumele solicitantului)
domiciliat(ă) în _____________________________________________________,
(adresa şi numărul de telefon al solicitantului)
acţionînd în baza procurii din ___ ___ ___, înregistrată cu nr.________
de ____________________________________________________________________
(numele şi prenumele notarului)
rog permisiunea Dvs. pentru ____________________________în_____________
(transferarea sau scoaterea) (denumirea
__________________
ţării)
a valutei străine în sumă de___________(_______________________________
(suma în cifre şi în litere)
____)____în favoarea___________________________________________________
(numele şi prenumele persoanei fizice reprezentate)
care se stabileşte cu traiul permanent în străinătate.
La cerere prezint documentele prevăzute de Instrucţiunea privind modul
de transferare/scoatere din Republica Moldova a mijloacelor băneşti de
către unele categorii de persoane fizice.
________________ _____________________________
(data) (semnătura solicitantului)
Anexă:
1. Copia actului de indentitate al reprezentantului___________________
(numele şi
_______________________ ________________________________________
prenumele) (numărul documentului)
2. Copia paşaportului pentru străinătate al persoanei reprezentate____
_______________________ ________________________________________
(numele şi prenumele) (numărul documentului)
3. Copia procurii din_________, înregistrată cu nr.___________________
de notarul____________________________;
4. Copia contractului de vînzare-cumpărare din_______________________,
înregistrat cu nr.______________de notarul_________________________
5. Alte documente ce confirmă sursa de obţinere a mijloacelor băneşti
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
6. Certificatul privind lipsa sau existenţa restanţelor faţă de
bugetul public naţional nr._______________din______________________
eliberat de ___________________________________________
(denumirea organului fiscal)
7. Documente ce confirmă cumpărarea valutei străine___________________
___________________________________________________________________
(buletin de schimb valutar, confirmare de la o bancă autorizată)
8. Alte documente_____________________________________________________
___________________________________________________________________
Calculul sumei de valută străină care poate fi autorizată:
__________________________ : ________________ = _______________________
(suma contractului în MDL) (cursul oficial) (suma şi denumirea
valutei străine)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
__________________ ________________________________
(data) (semnătura executorului)
Anexa nr.3
la Instrucţiunea privind modul de
transferare/scoatere din Republica
Moldova a mijloacelor băneşti de
către unele categorii de persoane
fizice
Viceguvernatorului
Băncii Naţionale a Moldovei
dlui_______________________
CERERE
Subsemnatul(a)________________________________________________________,
(numele şi prenumele solicitantului)
domiciliat(ă) în ______________________________________________________
(adresa şi numărul de telefon al solicitantului)
rog permisiunea Dvs. pentru scoaterea în ______________________________
(denumirea ţării)
a valutei străine în sumă de___________(_______________________________
(suma în cifre şi în litere)
_____________)____________care îmi aparţine cu drept de propritate şi
este obţinută pe teritoriul Republicii Moldova din următoarele surse___
_______________________________________________________________________
La cerere prezint documentele prevăzute de Instrucţiunea privind modul
de transferare/scoatere din Republica Moldova a mijloacelor băneşti de
către unele categorii de persoane fizice.
________________ _____________________________
(data) (semnătura solicitantului)
Anexă:
1. Copia actului de identitate a persoanei fizice nerezidente
_______________________ ________________________________
(numele şi prenumele) (numărul documentului)
2. Copia contractului de vînzare-cumpărare din_______________________,
înregistrat cu nr.______de notarul_________________________________
3. Alte documente ce confirmă sursa de obţinere a mijloacelor băneşti
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
4. Documente ce confirmă cumpărarea valutei străine___________________
___________________________________________________________________
(buletin de schimb valutar, confirmare de la o bancă autorizată)
5. Alte documente ____________________________________________________
___________________________________________________________________
Calculul sumei de valută străină care poate fi autorizată:
__________________________ : ________________ = ______________________
(suma contractului în MDL) (cursul oficial) (suma şi denumirea
valutei străine)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
__________________ ________________________________
(data) (semnătura executorului)
Anexa nr.4
la Instrucţiunea privind modul de
transferare/scoatere din Republica
Moldova a mijloacelor băneşti de
către unele categorii de persoane
fizice
Viceguvernatorului
Băncii Naţionale a Moldovei
dlui_______________________
CERERE
Subsemnatul(a)________________________________________________________,
(numele şi prenumele solicitantului)
domiciliat(ă) în _____________________________________________________,
(adresa şi numărul de telefon al solicitantului)
acţionînd în baza procurii din ___ ___ ___, înregistrată cu nr.________
de ____________________________________________________________________
(numele şi prenumele notarului)
rog permisiunea Dvs. pentru _______________în__________________________
(scoaterea) (denumirea ţării)
a valutei străine în sumă de___________(______________________________)
(suma în cifre şi în litere)
care aparţine cu drept de proprietate__________________________________
(numele şi prenumele persoanei
___________________________
nerezidente reprezentate)
obţinută pe teritoriul Republicii Moldova din următoarele surse________
_______________________________________________________________________
La cerere prezint documentele prevăzute de Instrucţiunea privind modul
de transferare/scoatere din Republica Moldova a mijloacelor băneşti de
către unele categorii de persoane fizice.
________________ _____________________________
(data) (semnătura solicitantului)
Anexă:
1. Copia actului de indentitate al reprezentantului___________________
(numele şi
_______________________ ________________________________________
prenumele) (numărul documentului)
3. Copia procurii din_________, înregistrată cu nr.___________________
de notarul____________________________;
4. Copia contractului de vînzare-cumpărare din_______________________,
înregistrat cu nr.______________de notarul_________________________
5. Alte documente ce confirmă sursa de obţinere a mijloacelor băneşti
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
6. Documente ce confirmă cumpărarea valutei străine___________________
___________________________________________________________________
(buletin de schimb valutar, confirmare de la o bancă autorizată)
7. Alte documente_____________________________________________________