Hotărîre nr.15 din 11.04.2000 despre controlul constituţionalităţii art.150 alin.(1) şi (2) din Codul electoral

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE despre controlul constituţionalităţii art.150 alin.(1) şi (2) din Codul electoral Nr.15 din 11.04.2000 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.46-49/18 din 27.04.2000 * * * În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător-raportor Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător-raportor Gheorghe SUSARENCO - judecător-raportor Ion VASILATI - judecător cu participarea Alionei Balaban, grefier, Mihai Petrachi, şeful cabinetului, consilierul principal al Preşedintelui Republicii Moldova, Raisei Grecu, directorul serviciului acte ale Preşedintelui, reprezentanţii autorului sesizării, Ion Mîţu, şeful Direcţiei juridice a Aparatului Parlamentului, şi Ion Creangă, şeful sectorului pentru relaţii cu autorităţile publice în Direcţia juridică a Aparatului Parlamentului, reprezentanţii permanenţi ai Parlamentului la Curtea Constituţională, deputaţilor în Parlament Vasile Nedelciuc, preşedintele Comisiei pentru politică externă, Eugen Rusu, preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, şi Vladimir Solonari, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte, minorităţi naţionale şi comunităţi externe, conducîndu-se după art. 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară publică dosarul privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor art.150 alin.(1) şi (2) din Codul electoral. Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova, depusă la 2 februarie 2000, în conformitate cu art.24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 25 februarie 2000 sesizarea a fost admisă spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi. În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale, Academiei de Ştiinţe. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorii-raportori şi argumentele expuse de părţi, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t: 1. Articolul 150 din Codul electoral în redacţia Legii nr.480-XIV din 2 iulie 1999 prevede modalitatea de adoptare a hotărîrii sau decretului cu privire la desfăşurarea referendumului republican. Potrivit alin.(1) din acest articol, în termen de 6 luni de la primirea propunerilor de iniţiere a referendumului, Parlamentul adoptă una din următoarele hotărîri: a) despre declararea referendumului, care se va desfăşura peste cel puţin 60 de zile de la adoptarea hotărîrii; b) despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului în cazul cînd aceasta este formulată de deputaţi ori de cetăţeni; c) despre soluţionarea problemelor preconizate a fi supuse referendumului, fără efectuarea ulterioară a acestuia. Art.150 alin.(2) prevede că hotărîrea despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului legislativ sau consultativ se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, iar hotărîrea despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului constituţional - cu cel puţin 2/3 din numărul deputaţilor aleşi. 2. În sesizarea sa adresată Curţii Constituţionale Preşedintele Republicii Moldova solicită controlul constituţionalităţii dispoziţiilor art.150 alin.(1) şi (2) din Codul electoral. După părerea autorului sesizării, prevederile art.150 alin.(1) lit.b) din Codul electoral, care admit respingerea de către Parlament a propunerii cu privire la desfăşurarea referendumului, în cazul cînd aceasta este formulată de cetăţeni, contravine art.2 alin.(1), art.39 alin.(1) şi art.75 alin.(1) din Legea Supremă. Autorul sesizării consideră de asemenea că examinarea de către Parlament a problemelor de importanţă naţională preconizate a fi supuse referendumului fără desfăşurarea ulterioară a lui constituie o încălcare a dreptului constituţional al cetăţenilor de a-şi exprima voinţa şi contravine prevederilor art.2 alin.(1), art.39 alin.(1), art.66 lit.b), art.75 alin.(1) din Constituţie. Potrivit prevederilor Constituţiei, se menţionează în sesizare, Preşedintele Republicii Moldova nu numai că este în drept să iniţieze desfăşurarea referendumului în problema revizuirii Constituţiei, dar şi să ceară poporului să-şi exprime voinţa în problemele de importanţă naţională prin referendum. Prevederile art.150 alin.(1) lit.c) din Codul electoral, potrivit cărora Parlamentul soluţionează problemele preconizate a fi supuse referendumului fără efectuarea ulterioară a acestuia, nu-i permit şefului statului să-şi realizeze în măsură deplină împuternicirile constituţionale ce-i revin în această calitate şi care sînt prevăzute în art.88 lit.f) din Constituţie, ceea ce contravine principiului de separaţie a puterilor în stat (art.6 din Constituţie). În completarea la sesizarea depusă la Curtea Constituţională Preşedintele Republicii Moldova menţionează că prevederile art.150 din Codul electoral nu corespund nici art.75 alin.(2) din Constituţie, întrucît limitează împuternicirile şefului statului, care are dreptul de a cere poporului să-şi exprime prin referendum voinţa sa numai asupra celor mai importante probleme cu care se poate confrunta naţiunea la anumite etape, şi nu dau un răspuns clar la întrebarea prin ce referendum îşi exprimă poporul "voinţa" (şi nu părerea): prin referendumul, ale cărui rezultate, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie, au putere juridică supremă sau prin referendumul, ale cărui rezultate au caracter consultativ? 3. Conform dispoziţiilor art.2 alin.(1) din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. Voinţa poporului constituie, potrivit Constituţiei, baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (art.38 alin.(1) din Constituţie). Referendumul este o formă de exprimare a voinţei poporului, la care sînt supuse cele mai importante probleme ale vieţii societăţii şi statului. Poporul îşi exprimă prin referendum voinţa asupra problemelor de importanţă naţională atît din propria iniţiativă, cît şi din iniţiativa Preşedintelui Republicii Moldova, care în calitatea sa de şef al statului este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării (art.77, art.88 lit.f) din Constituţie). Normele constituţionale despre referendum sînt reglementate de Constituţie în capitolul IV secţiunea 3 Legiferarea. Hotărîrile adoptate asupra rezultatelor referendumului republican au putere juridică supremă (art.75 alin.(2) din Constituţie). Legiuitorul a stabilit două proceduri de legiferare: procedura parlamentară şi procedura prin care poporul îşi exercită suveranitatea - referendumul. Existenţa a două proceduri de legiferare este confirmată de asemenea de prevederile art.148 alin.(5) din Codul electoral, care prevede că în cazul în care revizuirea unora şi aceloraşi prevederi ale Constituţiei este iniţiată concomitent de Parlament şi de cetăţeni, legiuitorul acordă prioritate iniţiativei cetăţenilor. Prin urmare, la revizuirea Constituţiei pot fi aplicate două proceduri: parlamentară - cu respectarea prevederilor art.141-143, referendumul - cu respectarea prevederilor art.2, art.39, art.66 lit.b) şi art.75 din Constituţie. Organizarea, pregătirea şi desfăşurarea referendumului, procedura votării, stabilirea rezultatelor votării, totalizarea rezultatelor referendumului se reglementează prin Codul electoral (capitolul VI, art.141-202). În art.143 din Codul electoral sînt stabilite tipurile de referendum republican, care, în funcţie de natura juridică a problemelor supuse referendumului, pot fi constituţionale, legislative şi consultative. În conformitate cu art.66 lit.b) din Constituţie, art.151 alin.(1) din Codul electoral, prin Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.57 din 3 noiembrie 1999 "Despre interpretarea art.75, art.141 alin.(2) şi art.143 din Constituţie"* , Parlamentul este abilitat să declare toate tipurile de referendum republican prin hotărîre. În cazul iniţierii de către Preşedintele Republicii Moldova a procedurii de desfăşurare a referendumului cu caracter consultativ, şeful statului emite decretul respectiv. --------------------------------- * M.O., 1999, nr.124-125, art. 68. Dreptul de a declara referendumuri şi de a stabili principiile generale de desfăşurare a lor este prerogativa exclusivă a Parlamentului. Totodată, Parlamentul nu este în drept să stabilească pe cale legislativă restricţii asupra declarării referendumurilor republicane în cazul în care iniţiativa provine de la cetăţeni sau Preşedintele Republicii Moldova. Examinînd argumentele expuse în sesizare, Curtea Constituţională relevă că dispoziţiile contestate cuprinse în art.150 alin.(1) şi (2) din Codul electoral, atît prin conţinut, cît şi prin sensul pe care li-l conferă practica judiciară, contravin art.2, art.38, art.77 şi art.88 din Constituţie, împiedică realizarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor. De menţionat că, potrivit art.150 alin.(1) lit.b) din Codul electoral, Parlamentul este în drept să adopte o hotărîre despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului în cazul în care aceasta este formulată de cetăţeni. O asemenea hotărîre însă ar priva cetăţenii de dreptul de a iniţia referendumuri. Respingerea de către Parlament, conform art.150 alin.(1) lit.b) din Codul electoral, a propunerii privind desfăşurarea referendumului iniţiat de cetăţeni contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.2 alin.(1) şi art.39 alin.(1) din Legea Supremă. Respingerea iniţiativei poporului - purtător al suveranităţii naţionale, abilitat cu dreptul de a se pronunţa asupra problemelor de interes naţional, - constituie o îngrădire a dreptului său constituţional de a-şi exprima voinţa. Art.2 alin.(1) din Constituţie, care prevede că suveranitatea naţională aparţine poporului, şi art.38 alin.(1) din Constituţie, conform căruia voinţa poporului constituie baza puterii în stat şi îşi găseşte expresia în alegeri libere (referendum), au un caracter imperativ, ceea ce exclude interpretarea lor extensivă. În conformitate cu art.61 şi art.78 din Constituţie, Parlamentul şi Preşedintele Republicii Moldova se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Fiecare dintre ei îşi exercită prerogativele pornind de la principiul separaţiei şi colaborării puterilor în stat (art.6 din Constituţie). Preşedintele Republicii Moldova este şeful statului, reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale şi al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării (art.77 alin.(2) din Constituţie). Anume prin acestea sînt condiţionate prerogativele Preşedintelui Republicii Moldova de a cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes naţional. Dispoziţiile art.75, art.77, art.88 lit.f) şi art.141 alin.(1) lit.c) din Constituţie, examinate în ansamblu cu dispoziţiile constituţionale despre statutul şefului statului, denotă că referendumul este un instrument legal al şefului statului. Constituţia, neîngrădind acest drept al lui, permite Preşedintelui Republicii Moldova să iniţieze desfăşurarea oricărui tip de referendum republican. Constituţia nu prevede posibilitatea instituirii unor restricţii juridice asupra acestor prerogative ale Preşedintelui Republicii Moldova. Astfel, în cazul în care iniţiativa desfăşurării referendumului privind revizuirea Constituţiei vine de la cetăţeni, în condiţiile respectării prevederilor art.152 din Codul electoral, sau de la Preşedintele Republicii Moldova, Parlamentul nu este în drept să respingă propunerea de desfăşurare a lui. Totodată, Curtea Constituţională consideră că Parlamentul este în drept să respingă iniţiativa grupului de deputaţi privind desfăşurarea referendumului, deoarece acest grup este o parte componentă a Parlamentului. Problemele privind revizuirea, modificarea sau completarea Constituţiei supuse referendumului trebuie să fie formulate clar. Parlamentul nu este în drept să modifice formularea problemelor preconizate a fi supuse referendumului, atunci cînd iniţiativa de desfăşurare a lui emană de la cetăţeni sau Preşedintele Republicii Moldova (art.141 din Constituţie), deoarece în cazul unui asemenea amestec este limitată exercitarea de către cetăţeni a dreptului de a participa nemijlocit la procesul de legiferare. Astfel, cetăţenii şi Preşedintele Republicii Moldova sînt în drept să iniţieze desfăşurarea oricărui tip de referendum republican în conformitate cu art.2 alin.(1), art.38 alin.(1), art.39 alin.(1), art.75 alin.(1) art.88 lit.f) din Constituţie, care consfinţesc principiul suveranităţii poporului şi dreptul poporului de a soluţiona, în modul stabilit de Constituţie şi de legi, prin referendum, cele mai importante probleme din viaţa societăţii şi statului. Dispoziţiile art.150 alin.(2) din Codul electoral, care prevăd că hotărîrea despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului legislativ sau consultativ se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, iar hotărîrea despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului constituţional - cu cel puţin 2/3 din numărul deputaţilor aleşi, pot fi apreciate drept abatere de la modul consfinţit prin Constituţie de adoptare de către Parlament a hotărîrilor şi contravine art.74 alin.(2) din Constituţie. Art.150 din Codul electoral în redacţia Legii nr.480-XIV nu prevede respingerea iniţiativei de a declara referendumul republican în cazul în care acesta este iniţiat de Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern, ceea ce corespunde Constituţiei. Totodată, legiuitorul nu a soluţionat problema consecinţelor juridice care pot surveni în cazurile în care Parlamentul, timp de 6 luni din momentul iniţierii referendumului de către deputaţi ori cetăţeni, nu adoptă nici una din cele trei tipuri de hotărîri, prevăzute de art.150 alin.(1) lit.a), lit.b) şi lit.c) din Codul electoral, sau nu adoptă în termenul indicat hotărîrea privind desfăşurarea referendumului iniţiat de cetăţeni sau de Preşedintele Republicii Moldova. Problemele privind desfăşurarea referendumului republican din iniţiativa Guvernului, precum şi problemele despre consecinţele neadoptării de către organul legislativ în termen de şase luni a hotărîrilor prevăzute de art.150 din Codul electoral ţin de competenţa organului legislativ şi urmează să fie reglementate prin lege. În temeiul celor expuse, călăuzindu-se de prevederile art.140 din Constituţie, art.26 alin.(1), alin.(2) şi art.27 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.66, art.69, art.70 şi art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Declară neconstituţionale: a) sintagma "ori de cetăţeni" din art.150 alin. (1) lit. b) din Codul electoral; b) prevederile art.150 alin.(2) din Codul electoral. 2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONAlE Pavel BARBALAT Chişinău, 11 aprilie 2000. Nr. 15. OPRINIE SEPARATĂ Examinînd dosarul în cauză, Curtea Constituţională avea obligaţiunea să constate, dacă prevederile art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul electoral nu contravin atît dispoziţiilor Titlului VI din Constituţia Republicii Moldova, care reglementează modul de revizuire a Legii Supreme, cît şi Hotărîrii Curţii Constituţionale nr. 57 din 3 noiembrie 1999 "Privind interpretarea art. 75, 141 alin. (2) şi art. 143 din Constituţie"* . --------------------------- * M.O., nr. 124-125 din 19.11.1999. Art.75 din Constituţie statuează că cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sînt supuse referendumului, iar hotărîrile adoptate potrivit rezultatelor referendumului republican au putere juridică supremă. Prin urmare, pentru reglementarea procedurii de organizare şi desfăşurare a unui referendum, Legea Supremă obligă legiuitorul să adopte o lege organică. Or, Parlamentul este unica autoritate legislativă în stat, care reglementează, prin prevederile Codului electoral, modul de organizare şi desfăşurare a referendumului republican în scopul exercitării puterii poporului şi participării lui nemijlocite la conducerea şi administrarea treburilor publice. Preşedintele Republicii Moldova este în drept să iniţieze un referendum legislativ, dar numai prin intermediul Parlamentului. În opinia mea, referendumul constituţional trebuie să se circumscrie procedurii de revizuire a Constituţiei, strict determinată de Legea Supremă. Referendumul republican în problema revizuirii Constituţiei poate fi iniţiat numai în cazurile strict determinate de prevederile art.142 alin.(1) din Constituţie. Astfel, dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului pot fi revizuite de către Parlament numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi in listele electorale. Opinia şefului statului referitor la desfăşurarea referendumului constituţional contravine art.66 lit.b), art.72 alin.(3) lit.b) şi art.75 din Constituţie, care prevăd că numai Parlamentul declară referendumuri şi numai Parlamentul, prin lege organică, reglementează organizarea şi desfăşurarea referendumului. Art. 88 lit.f) din Constituţie statuează că Preşedintele Republicii Moldova poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes naţional. Prin Hotărîrea din 3 noiembrie 1999 Curtea Constituţională a stabilit că, potrivit art.75 din Constituţie, cele mai importante probleme ale societăţii şi statului sînt supuse referendumului, acesta fiind de fapt mijlocul prin care poporul îşi exercită voinţa direct. Referendumul poate privi fie un proiect de lege, atunci cînd este declarat de către Parlament în baza art.66 lit.b) din Constituţie, fie o problemă de interes naţional, pentru care se cere exprimarea opiniei alegătorilor, atunci cînd este iniţiat de Preşedintele Republicii Moldova în baza atribuţiilor sale prevăzute de art.88 lit.f) din Constituţie. Tot aici Curtea a menţionat că prin art.88 din Constituţie, care stipulează dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes naţional, legiuitorul constituant a prevăzut posibilitatea Preşedintelui de a se adresa alegătorilor doar pentru probleme majore cu care ar putea fi confruntată naţiunea la un anumit moment, dar nu şi în legătură cu aprobarea sau respingerea unei legi de modificare a Constituţiei sau a unei legi în general. Potrivit art.60 alin.(1), art.66 lit.a) şi art.72 alin.(1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legislativă a statului, o atribuţie de bază a căruia o constituie adoptarea legilor, care pot fi constituţionale, organice şi ordinare. În context, ţin să menţionez că Preşedintele Republicii Moldova nu poate eluda procedura parlamentară de organizare a unui referendum constituţional sau legislativ, or, în caz contrar, s-ar putea crea situaţii cînd Preşedintele Republicii Moldova, făcînd uz de prerogativa oferită de art.88 lit.f) din Constituţie, ar putea apela la consultarea poporului pentru a confirma sau a respinge o lege adoptată de Parlament. În opinia mea, fiind o prerogativă exclusivă a Parlamentului, reglementarea organizării şi desfăşurării referendumului în redacţia p. 9 şi p. 10 din Legea nr.480-XIV nu poate fi calificată ca o restrîngere a atribuţiilor Preşedintelui Republicii Moldova în problema iniţierii referendumurilor şi ca o violare a principiului separării puterilor în stat, principiu consfinţit în art.6 din Constituţie. Cu alte cuvinte, Constituţia ţării recunoaşte că Legea Supremă poate fi revizuită numai de către Parlament şi numai la iniţiativa subiecţilor prevăzuţi în art. 141 din Constituţie, iar dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului pot fi revizuite numai cu aprobarea lor ulterioară prin referendum (art. 142 din Constituţie). Argumentele Curţii Constituţionale, potrivit cărora Constituţia îi permite şefului statului să iniţieze desfăşurarea oricărui tip de referendum republican, inclusiv de a se adresa direct poporului pentru ca acesta să adopte modificări la Constituţie, ocolind procedura stabilită prin art. 143 din Constituţie, nu rezistă criticii, deoarece nici practica mondială, nici teoria dreptului constituţional nu cunosc cazuri cînd o Constituţie, adoptată de către un organ abilitat, poate fi revizuită de un alt organ, fie el şi cu o putere de decizie mai înaltă. Avînd în vedere cele expuse, consider că sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova este neîntemeiată, iar prevederile art. 150 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 150 alin. (2) din Codul electoral sînt constituţionale. JUDECĂTOR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE Gheorghe SUSARENCO