BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.15 din 12.03.2013 cu privire la aprobarea Raportului financiar privind executarea bugetului Curţii de Conturi în exerciţiul bugetar 2012

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
12.03.2013

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Raportului financiar privind executarea

bugetului Curţii de Conturi în exerciţiul bugetar 2012

nr. 15  din  12.03.2013

 (în vigoare 05.04.2013) 

Monitorul Oficial nr.69-74 art.11 din 05.04.2013

* * *

În conformitate cu art.8 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.h) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul financiar privind executarea bugetului Curţii de Conturi în exerciţiul bugetar 2012, conform anexei, şi se prezintă Parlamentului Republicii Moldova.

2. Prezenta hotărîre şi Raportul financiar privind executarea bugetului Curţii de Conturi în exerciţiul bugetar 2012, în conformitate cu art.8 alin.(3), se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexă

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.15 din 12 martie 2013

RAPORTUL FINANCIAR

privind executarea bugetului Curţii de Conturi în exerciţiul bugetar 2012

PREFAŢĂ

Raportul financiar privind executarea bugetului Curţii de Conturi în exerciţiul bugetar 2012 este prezentat Parlamentului în conformitate cu art.8 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 5 decembrie 2008.

Prezentul Raport a fost elaborat în conformitate cu prevederile Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar1, Legii contabilităţii2, precum şi potrivit reglementărilor Ministerului Finanţelor referitor la prezentarea dărilor de seamă contabile, a rapoartelor anuale despre executarea bugetelor instituţiilor publice şi a notelor explicative la acestea.

____________________

1 Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 (Republicată în M.O., 2005, ediţie specială).

2 Legea nr.113-XVI din 27 aprilie 2007 (M.O., 2007, nr.90-93, art.339).

În anul 2012, Curtea de Conturi a utilizat mijloace financiare publice în valoare de 23810,7 mii lei – din contul cheltuielilor alocate de la bugetul de stat la componenta de bază. La încheierea exerciţiului bugetar 2012, Curtea de Conturi a prezentat Ministerului Finanţelor Raportul privind executarea bugetului instituţiei din contul cheltuielilor de bază în conformitate cu modul stabilit3, pentru ca situaţiile financiare constatate să fie ulterior incluse în Raportul consolidat privind executarea bugetului de stat din exerciţiul bugetar 2012.

____________________

3 Circulara Ministerului Finanţelor nr.24/4-4-258 din 21.12.2012 “Privind particularităţile de prezentare a rapoartelor privind executarea bugetului de stat pentru anul 2012”.

Prezentul Raport include o Notă explicativă despre executarea bugetului Curţii de Conturi care conţine referinţe la indicii executării de casă şi efective a cheltuielilor în raport cu limitele bugetare aprobate, unele argumentări şi explicaţii privind utilizarea mijloacelor financiare publice la unele capitole de cheltuieli.

De asemenea, Curtea de Conturi a efectuat auditul propriu asupra modului de executare a mijloacelor financiare publice alocate de la bugetul de stat (componenta de bază) pentru întreţinerea Curţii de Conturi în exerciţiul bugetar 2012 şi prezintă, în Compartimentul III, principalele constatări şi concluzii de audit.

I. NOTĂ EXPLICATIVĂ LA RAPORTUL FINANCIAR PRIVIND EXECUTAREA

BUGETULUI CURŢII DE CONTURI ÎN EXERCIŢIUL BUGETAR 2012

1.1. Cu privire la executarea cheltuielilor de bază

Conform Legii bugetului de stat pe anul 2012 nr.282 din 27.12.2011 (cu modificările şi completările ulterioare), Hotărîrii Parlamentului nr.52 din 22.03.2012, pentru finanţarea bugetului Curţii de Conturi de la componenta de bază a bugetului de stat au fost alocate iniţial 27057,8 mii lei. În urma precizării planului, valoarea alocaţiilor pentru finanţarea bugetului Curţii de Conturi în anul 2012 a constituit 23937,8 mii lei.

Pe parcursul anului 2012 au fost finanţate cheltuieli în sumă de 23810,7 mii lei.

Potrivit datelor Raportului privind executarea bugetului Curţii de Conturi din contul cheltuielilor de bază în anul 2012, cheltuielile de casă sumare au constituit 23810,7 mii lei, cele efective – 24114,2 mii lei, sau 99,5% şi, respectiv, 100,7% faţă de prevederile anuale precizate.

Structura cheltuielilor aprobate şi executate, în aspectul articolelor de cheltuieli ale clasificaţiei bugetare, la componenta de bază, se prezintă în Tabelul nr.1.

Analiza alocaţiilor destinate Curţii de Conturi, conform Legii bugetului de stat pe anul 2012, din contul componentei de bază denotă că acestea au fost destinate preponderent retribuirii muncii personalului şi achitării contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, acestea avînd o pondere de 72,0% din totalul cheltuielilor precizate, în totalul cheltuielilor efective 72,5%. De asemenea o pondere importantă în totalul cheltuielilor precizate pentru anul 2012 o constituie şi plata mărfurilor şi serviciilor (113), avînd o pondere de 16,3% din totalul cheltuielilor precizate.

Astfel, executarea cheltuielilor finanţate din contul componentei de bază a bugetului de stat pe anul 2012 s-a încadrat în limita bugetară aprobată în toate aspectele clasificaţiei economice a cheltuielilor bugetare.

1.2. Cu privire la executarea cheltuielilor de personal

Potrivit prevederilor Hotărîrii Parlamentului nr.144 din 14.07.2011, statele de personal au fost aprobate în număr de 160 de unităţi. În perioada de gestiune, în cadrul Curţii de Conturi au activat în medie 149 de angajaţi. La 31.12.2012, efectiv au fost încadrate 147 de persoane, fiind înregistrate 13 posturi vacante.

Schema de încadrare şi statele de personal pe anul 2012 au fost aprobate în modul stabilit, ţinîndu-se cont de principiile de independenţă a Curţii de Conturi prevăzute în art.6 alin.(1) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

În scopul retribuirii personalului Curţii de Conturi, au fost stabilite limite de alocaţii în sumă totală de 13722,7 mii lei. Astfel, cheltuielile de casă au constituit 13722,3 mii lei, iar cheltuielile efective – de 13936,8 mii lei, nivelul executării cheltuielilor efective fiind de 100%.

S-au respectat limitele de alocaţii aprobate pe anul 2012 la “Retribuirea muncii”, la “Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii” şi la “Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală”.

Salarizarea personalului Curţii de Conturi s-a efectuat în baza prevederilor Legii nr.355-XVI din 23.12.2005 “Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar”, Hotărîrii Guvernului nr.525 din 16.05.2006 “Privind salarizarea funcţionarilor publici şi personalului care efectuează deservirea tehnică” (în vigoare pînă la 31.03.2012), de la 01.04.2012 conform Legii nr.48 din 22.03.2012 “Cu privire la sistemul de salarizare a funcţionarilor publici”, iar salarizarea personalului tehnic începînd cu 01.09.2012 s-a efectuat în baza Hotărîrii Guvernului nr.710 din 26.09.2012, cu excepţia şoferilor al căror salariu a fost calculat potrivit Hotărîrii Guvernului nr.1062 din 15.09.2006 “Privind salarizarea personalului unor organizaţii, instituţii şi întreprinderi monitorizate de Cancelaria de Stat” (cu modificările ulterioare).

Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii (art.112.00) şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (art.116.00) au fost calculate şi achitate în mărimile procentuale stabilite pentru anul 2012 de 23 la sută şi, respectiv, de 3,5 la sută din fondul de retribuire a muncii, cheltuielile efective constituind 3094,1 mii lei şi, respectiv, 459,6 mii lei. La 31.12.2012, datoriile creditoare faţă de personal la retribuirea muncii au constituit 858,8 mii lei, la contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii – 164,8 mii lei şi la primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală – 26,9 mii lei, calculate pe luna decembrie 2012, avînd termenul de achitare în luna ianuarie 2013.

1.3. Cu privire la executarea altor cheltuieli aferente întreţinerii şi asigurării activităţii Curţii de Conturi

Plata mărfurilor şi serviciilor

La capitolul cheltuieli ce ţin de asigurarea cu mărfuri şi servicii necesare pentru desfăşurarea activităţii Curţii de Conturi a fost precizată suma de 4000,6 mii lei, au fost finanţate cheltuieli în sumă de 3878,1 mii lei şi executate efectiv 3938,2 mii lei, sau 96,0% şi, respectiv, 98,5% din limita cheltuielilor precizate. Plata mărfurilor şi serviciilor include cheltuielile aferente serviciilor comunale, de telecomunicaţie şi de poştă, de transport, arendă, pază, pentru lucrări de informatică şi de calcul, procurarea rechizitelor de birou, reparaţii curente ale utilajului şi inventarului ş.a.

Executarea cheltuielilor de casă în sumă de 3878,1 mii lei, sau mai puţin cu 122,5 mii lei faţă de limita precizată, s-a constatat în urma întreprinderii unor măsuri vizînd optimizarea cheltuielilor din mijloacele publice la întreţinerea mijloacelor de transport şi la serviciile de telecomunicaţie, prin stabilirea normelor stricte de parcurs şi consum al carburanţilor, a limitelor de convorbiri telefonice, precum şi prin posibilitatea economisirii mijloacelor publice la cheltuielile pentru energia termică, datorită faptului că sistemul de încălzire al sediului Curţii de Conturi poate fi autoreglat în funcţie de necesităţile reale ale acestuia.

În total, la art.113.00 “Plata mărfurilor şi serviciilor” şi pe subcapitole cheltuielile efective au fost efectuate în limita planului precizat pe an, cu excepţia subcapitolului 113.03 “Rechizite de birou, materiale şi obiecte de uz gospodăresc” şi 113.13 “Servicii de transport”, la care cheltuielile efective au fost mai mari în raport cu cele precizate cu 61,3 mii lei şi, respectiv, cu 24,2 mii lei, ce reprezintă utilizarea materialelor rămase în stoc la 01.01.2012 şi trecerea la pierderi a bunurilor uzate şi deteriorate stabilite în urma efectuării inventarierii materialelor şi valorii combustibilului rămas în stoc la 01.01.2012, utilizat în anul 2012 (Raport privind circulaţia valorilor materiale Formularul nr.6).

Executarea cheltuielilor pentru deplasări în interes de serviciu

Pentru anul 2012, conform datelor raportului financiar, pentru deplasări în interes de serviciu au fost precizate mijloace financiare în sumă de 1178,5 mii lei. Conform destinaţiei real au fost utilizate alocaţii bugetare în sumă de 1177,0 mii lei, inclusiv la deplasări peste hotare s-au cheltuit 909,7 mii lei – cheltuieli aferente participării angajaţilor Curţii de Conturi la congrese, seminare, reuniuni, întruniri organizate de organismele internaţionale de audit (INTOSAI, EUROSAI) în scopul schimbului de experienţă, acumulării de noi cunoştinţe în domeniul auditului finanţelor publice.

Cheltuielile efective aferente detaşării angajaţilor Curţii de Conturi în interiorul ţării pentru exercitarea auditurilor în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi au constituit 267,3 mii lei.

La capitolul “Transferuri peste hotare” se referă cheltuielile aferente achitării cotizaţiei de membru al organizaţiei internaţionale de specialitate Asociaţia Instituţiilor Supreme de Control care au în Comun Utilizarea Limbii Franceze (Aisccuf), care activează sub egida Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, a cărui membru este şi Curtea de Conturi din anul 2008.

Pentru anul 2012, cotizaţia de membru a constituit 12,0 mii lei.

1.4. Cu privire la procurarea şi gestionarea mijloacelor fixe

Potrivit Bilanţului instituţiilor publice finanţate de la bugetul de stat, la situaţia din 31.12.2012, Curtea de Conturi dispune de mijloace fixe în sumă de 40843,1 mii lei.

Valoarea mijloacelor fixe, comparativ cu situaţia din 01.01.2012, a crescut cu 5549,6 mii lei, din contul mijloacelor fixe intrate cu titlu gratuit – 4096,9 mii lei (costul echipamentului informaţional şi soft, inclusiv: echipament specializat pentru arhiva Curţii de Conturi, audio-video echipament pentru sala de conferinţe, echipament computerizat pentru bibliotecă, precum şi un generator electric pentru clădirea Curţii de Conturi, procurat din contul Proiectului Băncii Mondiale şi transmis prin actul de predare-primire Curţii de Conturi), procurărilor din mijloace băneşti – 1388,3 mii lei, inclusiv tehnică de calcul (laptopuri) şi 2 (două) autoturisme de serviciu, majorărilor din contul reparaţiilor capitale – 64,4 mii lei, lucrărilor de construcţie a platformei de plasare a generatorului electric instalat pentru Curtea de Conturi.

1.5. Starea decontărilor

În urma executării propriului buget, Curtea de Conturi a înregistrat, la 31.12.2012, datorii creditoare în sumă de 1193,8 mii lei, din care 1050,5 mii lei, sau 88,8% o constituie datoriile faţă de personal la retribuirea muncii, la contribuţiile de asigurări sociale obligatorii de stat şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculate pentru luna decembrie 2012, cu termenul de achitare în ianuarie 2013, iar 143,3 mii lei (12%) – defalcările faţă de diferiţi creditori.

În comparaţie cu anul precedent, suma datoriilor debitoare înregistrate la finele anului de gestiune este zero, cele creditoare s-au majorat cu 273,9 mii lei odată cu mărirea tarifelor la serviciile comunale şi a numărului de prestatori de servicii.

Datoriile creditoare formate sînt reale şi includ: restanţele la serviciile comunale – 97,8 mii lei şi la serviciile de telecomunicaţie şi de poştă – 11,1 mii lei, care urmau a fi achitate în lunile ianuarie-februarie 2012 (descifrarea decontărilor cu debitorii şi creditorii se prezintă în Anexa nr.1 la prezentul Raport). Datorii debitoare şi creditoare cu termenul de prescripţie expirat Curtea de Conturi nu are.

1.6. Bilanţul executării bugetului Curţii de Conturi (componenta de bază)

În conformitate cu Bilanţul executării bugetului Curţii de Conturi, la situaţia din 31 decembrie 2012, activele de bilanţ înregistrate la finele anului, după închiderea conturilor, au constituit 45494,1 mii lei, din care:

- mijloace fixe (cont 010-019) – 40843,1 mii lei, înregistrînd o majorare de 4227,1 mii lei, datorită procurării de mijloace fixe în sumă de 1388,3 mii lei, înregistrării la bilanţ a mijloacelor fixe transmise cu titlu gratuit în sumă de 4096,9 mii lei, precum şi din contul reparaţiilor capitale – 64,4 mii lei. Diferenţa în sumă de 1322,5 mii lei dintre valoarea mijloacelor fixe existente şi intrări constituie valoarea mijloacelor fixe casate şi transmise cu titlu gratuit.

Mijloacele fixe în sumă de 4096,9 mii lei, primite cu titlu gratuit ca donaţie în cadrul Proiectului de suport prin asistenţă tehnică acordată de către Banca Mondială, au fost reflectate în bilanţ la componenta de bază a bugetului.

În total, la finele anului de raportare, au fost închise 23840,4 mii lei, cheltuieli efective, în sold rămînînd 1193,8 mii lei, ce constituie suma datoriilor creditoare fixate la situaţia din 31.12.2012. Datoriile creditoare formate constituie datoriile curente, tranzitorii în anul 2013 şi nu conţin sume istorice.

În pasivul bilanţului, după închiderea anuală a conturilor, s-a fixat:

- Finanţarea din buget (cont 230) – 1019,5 mii lei alocaţii neînchise, ce constituie suma datoriilor debitoare de 1,8 mii lei şi valorilor materiale neutilizate la finele anului (materiale şi produse alimentare – 660,5 mii lei şi tichete de combustibil – 357,2 mii lei).

- Fondul mijloacelor fixe (cont 250) – 23392,8 mii lei;

- Uzura mijloacelor fixe (cont 020) – 17450,3 mii lei, ce reprezintă 42,7% media de uzură pe întregul fond de mijloace fixe existent la balanţă.

- Fondul obiectelor de mică valoare şi scurtă durată – 2437,7 mii lei.

- Datoriile creditoare în sumă de 1193,8 mii lei, din care salariul calculat pentru luna decembrie 2012 şi defalcările corespunzătoare în bugetul asigurărilor sociale de stat şi în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală tranzitorii în anul 2013 constituie 1050,5 mii lei.

1.7. Inventarierea mijloacelor fixe

Conform datelor din Raportul anual privind circulaţia mijloacelor fixe (Formularul nr.5), valoarea mijloacelor fixe, în perioada anului de gestiune raportat, a avut o tendinţă de creştere de la 36616,0 mii lei – la 01.01.2012, pînă la 40843,1 mii lei – la 31.12.2012. În anul 2012, valoarea mijloacelor fixe intrate a constituit 5549,6 mii lei: procurări din mijloace băneşti – 1388,3 mii lei, cu titlu gratuit – 4096,9 mii lei, din contul reparaţiilor capitale – 64,4 mii lei. Ieşirile în această perioadă au constituit 1322,5 mii lei, din motivul demolării şi uzurii bunurilor – 469,6 mii lei, transmiterii cu titlu gratuit a bunurilor în sumă de 167,9 mii lei, precum şi realizării bunurilor – 162,9 mii lei. Uzura mijloacelor fixe calculată pentru perioada de raportare a constituit 4845,8 mii lei, uzura calculată la mijloacele fixe transmise cu titlu gratuit şi primite constituie 1250,0 mii lei şi, respectiv, 526,3 mii lei.

La 01.01.2012, la balanţa Curţii de Conturi figurau 19 unităţi de transport. În anul 2012, două unităţi de transport neutilizate în procesul de activitate a Curţii de Conturi au fost comercializate, în urma cărui fapt au fost încasate şi transmise la bugetul de stat mijloace în sumă totală de 47,8 mii lei.

Inventarierea mijloacelor fixe, precum şi procedura de casare a acestora s-au efectuat în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor nr.60 din 29.05.2012 “Cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a Regulamentului privind inventarierea” şi, respectiv, cu prescripţiile Hotărîrii Guvernului nr.500 din 12.05.1998 “Cu privire la aprobarea Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe”.

În perioada anului 2012, procedura de inventariere a valorilor materiale ce aparţin Curţii de Conturi a fost desfăşurată în baza Ordinului Preşedintelui Curţii de Conturi nr.271 din 30.11.2012.

În procesul de inventariere a valorilor materiale nu s-au depistat lipsuri sau surplusuri. Au fost stabilite bunuri uzate şi deteriorate, pentru care s-au întocmit procese-verbale de casare a lor. Rezultatele inventarierii au fost reflectate în evidenţa contabilă în decembrie 2012.

Conform Instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19 iulie 2010 (cu modificările şi completările operate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.28 din 01.03.2012), Curtea de Conturi, în luna martie 2012, a efectuat transferarea obiectelor cu valoarea mai mică de 6000 lei de la contul 01 “Mijloace fixe” la contul 07 “Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”. Transferarea valorilor materiale s-a efectuat separat pe fiecare obiect al mijloacelor fixe, ţinîndu-se cont de uzura lor calculată pînă la reevaluare.

În Raportul privind circulaţia mijloacelor fixe (Formularul nr.5) costul mijloacelor fixe reevaluate, trecute la contul 07 “Obiecte de mică valoare şi scurtă durată” sînt reflectate în capitolul “Ieşiri”, rîndul “Reevaluare”.

Trecerea mijloacelor fixe cu valoarea de 3000 lei pînă la 6000 lei la obiecte de mică valoare şi scurtă durată s-a efectuat prin înregistrările contabile respective. Suma totală a obiectelor cu preţul de pînă la 6000 lei trecute la contul 07 “Obiecte de mică valoare şi scurtă durată” constituie 522,1 mii lei.

II. RAPORTUL FINANCIAR PRIVIND EXECUTAREA BUGETULUI

CURŢII DE CONTURI ÎN EXERCIŢIUL BUGETAR 2012

(COMPONENTA DE BAZĂ)

III. MODUL DE EXECUTARE A MIJLOACELOR FINANCIARE PUBLICE

ALOCATE DE LA BUGETUL DE STAT (COMPONENTA DE BAZĂ) PENTRU

ÎNTREŢINEREA CURŢII DE CONTURI ÎN EXERCIŢIUL BUGETAR 2012

(extras din Raportul de audit, aprobat prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.08 din 28.02.2013)

Potrivit bunelor practici privind activitatea instituţiilor supreme de audit (ISA) şi principiilor directorii ale unei bune guvernări a ISA, activităţile operaţionale şi modul de gestionare a resurselor financiare proprii ale unei ISA urmează a fi supuse anual unui audit extern. Acest principiu este statuat şi în Legea Curţii de Conturi, care prevede la art.11 alin.(4) că Rapoartele financiare anuale ale Curţii de Conturi se supun auditului extern, efectuat, în conformitate cu standardele internaţionale de audit, de către o organizaţie de audit extern, independentă, cu renume şi experienţă în domeniu, selectată de Parlament pe bază de concurs.

Pînă la efectuarea unui audit extern, în conformitate cu prevederile legale menţionate, Curtea de Conturi a efectuat şi în anul curent un audit propriu (autoevaluare) asupra modului de executare a mijloacelor financiare alocate Curţii de Conturi de la bugetul de stat în exerciţiul bugetar 2012.

În baza Ordinului preşedintelui Curţii de Conturi nr.295 din 27.12.2012, o echipă de auditori ai Curţii de Conturi a realizat misiunea de audit, avînd ca obiectiv de bază oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că Raportul financiar al Curţii de Conturi nu conţine denaturări semnificative şi oferă o imagine reală şi fidelă asupra situaţiei patrimoniale şi a celei financiare ale entităţii, iar operaţiunile financiare au fost efectuate legal şi regulamentar. Raportul de audit a fost aprobat, în modul stabilit, prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr.08 din 28.02.2013.

Constatările/concluziile auditului:

√ Resursele financiare alocate Curţii de Conturi în anul 2012 au fost utilizate în limitele alocaţiilor bugetare aprobate şi conform destinaţiei stabilite.

√ Situaţiile financiare raportate de entitate pe anul bugetar financiar care s-a încheiat la 31.12.2012 sînt veridice sub toate aspectele semnificative, iar operaţiunile financiare au fost efectuate, în ansamblu, legal şi regulamentar.

√ Auditarea operaţiunilor economico-financiare ce ţin de: retribuirea muncii şi plăţile ce derivă din acestea, deplasări în interes de serviciu, achiziţia de bunuri şi servicii, plata mărfurilor şi serviciilor nu au relevat existenţa neregularităţilor semnificative.

Sursă: Datele selectate din Raportul privind executarea bugetului

instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază (Formularul nr.2)

√ Pe parcursul desfăşurării misiunii de audit, echipa de audit a verificat plenitudinea rezultatelor inventarierii şi corectitudinea reflectării acestora în evidenţa contabilă, nefiind stabilite abateri de la normele regulamentare.

√ Totodată, în cadrul auditului au fost constatate anumite deficienţe relative aspectului conformităţii procedurilor de achiziţie. Neajunsurile identificate în cadrul eşantionului verificat nu afectează conformitatea generală a procedurilor de achiziţii publice, astfel încît neregularităţile se încadrează în limitele pragului de semnificaţie, neavînd influenţe asupra corectitudinii Raportului financiar al Curţii de Conturi pe anul 2012.

Procedurile de control instituite în cadrul Curţii de Conturi oferă garanţiile necesare pentru conformitatea operaţiunilor financiare cu normele şi reglementările în vigoare. Concomitent, sistemul de control intern instituţional necesită unele ajustări prin prisma prevederilor Legii privind controlul financiar public intern.

Opinie de audit

Situaţiile financiare oferă o imagine fidelă şi reală a poziţiei financiare a Curţii de Conturi la 31.12.2012, precum şi a rezultatelor operaţiunilor şi fluxurilor de numerar pentru exerciţiul încheiat la această dată, în conformitate cu cadrul legislativ şi normativ în vigoare. Operaţiunile şi tranzacţiile financiare au fost desfăşurate în limitele cadrului legal şi regulamentar, cu excepţia problemelor menţionate ce ţin de realizarea achiziţiilor publice, a căror valoare se încadrează în pragul de semnificaţie.