Hotărîre nr.1523 din 27.11.2012 privind aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
privind aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru
modificarea şi completarea unor acte legislative
nr. 1523 din 27.11.2012
(în vigoare 27.11.2012)
Monitorul Oficial nr.263-269 art.1587 din 21.12.2012
* * *
În temeiul scrisorii nr.03/8993 din 5 noiembrie 2012 a Ministerului Justiţiei, prin care se solicită Comisiei Electorale Centrale expunerea sugestiilor şi obiecţiilor asupra proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, elaborat în vederea ajustării cadrului normativ la prevederile Legii nr.155 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, şi în conformitate cu prevederile art.18 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.21 din Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, conform anexei.
2. Prezenta hotărîre se remite Ministerului Justiţiei, conform solicitării.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
Chişinău, 27 noiembrie 2012. |
|
| Nr.1523. |
Aprobat
prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale
nr.1523 din 27 noiembrie 2012
Avizul
asupra proiectului de lege pentru modificarea
şi completarea unor acte legislative
În urma examinării proiectului de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, transmis pentru expunerea avizului asupra acestuia, comunicăm următoarele.
La Art.I: Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.81, art.667), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 20, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) În condiţiile alineatelor (2) şi (3), materialele privind demiterea se înaintează judecătoriei din raza teritorială a Comisiei Electorale Centrale, de către organele care au desemnat persoanele respective în componenţa Comisiei, sau de către Comisia Electorală Centrală prin adoptarea unei hotărîri".
4. La articolul 68, alineatele (6) şi (7) vor avea următorul cuprins:
"(6) Hotărîrea instanţei de contencios administrativ poate fi atacată cu apel în termen de 3 zile de la pronunţare. Curţile de apel judecă apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii în termen de 3 zile de la primirea dosarului.
(7) Decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile. Recursul se examinează în acelaşi termen ca şi apelul".
5. La articolul 197 alineatul (1), ultima propoziţie se exclude.
La Art.VIII: Legea nr.294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.42-44, art.119), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
3. Articolul 22:
la alineatul (1) litera c), alineatul (2) litera b), alineatele (3) şi (4), sintagma "Curţii de Apel Chişinău" se înlocuieşte cu sintagma "instanţei de judecată";
la alineatul (2), sintagma "Curţii de Apel Chişinău" se înlocuieşte cu sintagma "judecătoriei din raza teritorială a acestuia".
4. La articolul 29 alineatul (2), sintagma "Curţii de Apel Chişinău" se înlocuieşte cu sintagma "judecătoriei din raza teritorială a Comisiei Electorale Centrale".
Punctul 4 devine punctul 5.
5. La articolul 31 alineatul (3), în prima propoziţie sintagma "Curţii Supreme de Justiţie" se înlocuieşte cu sintagma "judecătoriei din raza teritorială a acesteia", în continuare după text.
În rest proiectul se susţine.