BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.1603 din 24.12.2012 privind aprobarea avizului asupra proiectului de lege nr.2847 din 28 noiembrie 2012 pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.12.2012

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

privind aprobarea avizului asupra proiectului de lege nr.2847 din 28 noiembrie 2012

pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova

nr. 1603  din  24.12.2012

 (în vigoare 24.12.2012) 

Monitorul Oficial nr.36-40 art.175 din 22.02.2013

* * *

În temeiul scrisorii nr.CJ10 416 din 14 decembrie 2012 a Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului Republicii Moldova, prin care se solicită Comisiei Electorale Centrale expunerea opiniei asupra proiectului de lege nr.2847 din 28 noiembrie 2012 pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova, şi în conformitate cu prevederile art.18 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.21 din Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă avizul asupra proiectului de lege nr.2847 din 28 noiembrie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, conform anexei.

2. Prezenta hotărîre se remite Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului Republicii Moldova, conform solicitării.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin hotărîrea Comisiei

Electorale Centrale

nr.1603 din 24 decembrie 2012

Avizul asupra proiectului de lege

pentru modificarea art.1811 din Codul penal al Republicii Moldova

Comisia Electorală Centrală a examinat proiectul de lege cu privire la modificarea art.1811 din Codul penal al Republicii Moldova, transmis pentru expunerea opiniei asupra acestuia, şi comunică următoarele obiecţii şi propuneri.

1. Avînd în vedere crearea unor bunuri noi în legătură cu progresul tehnic, de asemenea posibilităţile imaginative şi tehnologiile electorale ale stafurilor electorale, considerăm că proiectul nu poate prevedea o listă exhaustivă a bunurilor pasibile de a fi puse în circulaţie (înmînate alegătorilor), astfel apriori lista nu poate cuprinde toate produsele care după natura lor se încadrează perfect în bunurile enumerate în proiectul în cauză.

Spre exemplu, constatăm că în campaniile precedente alegătorilor le-au fost oferite obiecte ale căror valoare nu depăşea două unităţi convenţionale, dar care nu au fost incluse în lista celor admise spre distribuire, conform proiectului prezentat, cum ar fi: aromatizatoare pentru autovehicule, diversă birotică (creioane, carnete pentru note ş.a.), mărţişoare, lanterne, seminţe în ambalaj electoral etc.

Ca o soluţie, pentru neadmiterea unor restricţii neproporţionale, ar putea servi completarea acestei liste cu sintagma "et cetera". Totodată, atît potrivit teoriei dreptului penal, cît şi în conformitate cu art.3 din Codul penal, tragerea la răspundere penală este posibilă numai în strictă conformitate cu legea penală, interpretarea extensivă defavorabilă fiind interzisă.

În vederea excluderii unor interpretări înguste, propunem a se introduce în redacţia actuală a art.1811 din Codul penal după sintagma "simbolul concurentului electoral şi/sau conţin un slogan electoral" cuvintele "semnele distinctive ale concurentului electoral".

2. În ceea ce priveşte introducerea sancţiunii complementare de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, remarcăm următoarele.

În conformitate cu art.65 alin.(1) din Codul penal "Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvîrşirea infracţiunii".

Astfel, oferirea cadourilor electorale este în esenţă o acţiune de agitaţie electorală, respectiv numai de această activitate, teoretic, poate fi privată persoana condamnată. Totodată, practic, efectuarea agitaţiei electorale nu reprezintă ca atare o activitate profesională, prin urmare ea nu poate fi pasibilă privării. În concluzie, introducerea acestei sancţiuni complementare nu-şi va atinge scopul dorit, - interzicerea ocupării funcţiilor elective, deoarece va fi imposibil de a fi aplicată.

Ca o soluţie poate servi introducerea expresă a interzicerii de a candida la funcţii elective pe un termen de 5 ani, respectiv urmează a fi completat art.13 alin.(2) din Codul electoral în modul corespunzător.

3. Introducerea bunurilor consumabile ("băuturi, produse alimentare, produse din tutun") ca excepţie pentru bunurile admise în circulaţia electorală, în opinia noastră, este una binevenită, deoarece fenomenul oferirii de cadouri electorale a fost pe larg mediatizat, acesta fiind îngrijorător pentru societate, întrucît trezeşte semne de întrebare privind libera voinţă a alegătorilor şi în final privind rezultatele alegerilor care în condiţiile descrise reflectă parţial preferinţele alegătorilor.

Referitor la înăsprirea sancţiunii de la 100-200 u.c. pînă la 200-500 u.c. şi privarea libertăţii de la 3 pînă la 5 ani obiecţii nu sînt.

În acelaşi timp, considerăm necesar de a introduce sancţiuni diferenţiate pentru persoane fizice şi cele juridice, respectiv, urmează a fi determinaţi subiecţii infracţiunii, ori în varianta propusă nu este clară posibilitatea tragerii la răspundere penală a persoanelor juridice (spre exemplu, încadrarea juridică a faptelor de oferire a cadourilor electorale de către organizaţii de binefacere).

4. Totodată, pornind de la faptul că în conformitate cu art.1 alin.(1), art.(8) şi art.14 alin.(1) din Codul penal, care stabilesc expres că infracţiunile sînt prevăzute numai de legea penală (Codul penal) şi avînd în vedere redacţia în care este expus art.71 din Codul electoral (răspunderea contravenţională), considerăm oportun de a a expune art.70 alin.(1) din Codul electoral în următoarea redacţie: "Se consideră infracţiuni şi sînt pasibile de răspundere penală faptele prevăzute la art.181-182 din Codul penal al Republicii Moldova".

5. În funcţie de varianta finală a modificărilor propuse spre aprobare, urmează a se ajusta prevederile de la art.38 alin.(7) din Codul electoral cu cele finale ale art.1811 din Codul penal.