Hotărîre nr.19 din 10.06.97 privind constituţionalitatea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.10-II din 22 ianuarie 1997 şi a Hotărîrii Guvernului nr.28 din 3 februarie 1997

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind constituţionalitatea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 10-II din 22 ianuarie 1997 şi a Hotărîrii Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997 Nr.19 din 10.06.97 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.43-44/22 din 03.07.1997 * * * În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător-raportor Mihai COTOROBAI - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător-raportor cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, domnilor Nicolae Andronic, Ion Suruceanu, autorii sesizării, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, domnului Mihai Petrachi, consilier prezidenţial, - reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova, şi domnului Mihail Morari, viceministru al economiei şi reformelor, - reprezentantul Guvernului, a examinat, potrivit art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, în şedinţă plenară publică dosarul privind controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 10-II din 22 ianuarie 1997 şi a Hotărîrii Guvernului nr.28 din 3 februarie 1997. Temei pentru examinarea dosarului au servit sesizările domnilor Valeriu Matei, Nicolae Andronic şi Ion Suruceanu, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, prezentate conform art.24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, acceptate spre examinare în fond şi incluse în ordinea de zi prin Decizia Curţii Constituţionale din 11 martie 1997. În procesul examinării preliminare au fost solicitate şi primite punctele de vedere pe marginea sesizărilor de la Preşedintele Republicii Moldova, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi şi Comisia pentru buget şi finanţe ale Parlamentului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, precum şi de la Consiliul Federaţiei Generale a Sindicatelor. Guvernul Republicii Moldova nu a comunicat punctul său de vedere asupra problemelor abordate în sesizări. Examinînd în fond materialele anexate la dosar şi audiind argumentele părţilor în proces, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t : La 22 ianuarie 1997 Preşedintele Republicii Moldova a emis Decretul nr. 10-II "Cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice". În art. 1 alin. (1) şi (2) din Decret se consideră ca sarcină prioritară achitarea plăţilor pentru pensionari şi salariaţi. În acest scop Guvernul a fost obligat să elaboreze şi să prezinte Parlamentului un program de măsuri organizatorice, economico-financiare şi juridice, avînd ca obiectiv plata integrală, în termen de 1 lună - a pensiilor şi salariilor curente, iar în termen de 15 luni - a pensiilor şi salariilor restante, nominalizînd organele şi persoanele responsabile. La 3 februarie 1997 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr. 28 "Despre acţiunile imediate de realizare a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova "Cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice". În pct. 5 alin. 4 şi 5 din Hotărîrea menţionată se prevede că comitetele executive raionale şi primăriile municipiilor Chişinău şi Bălţi, administraţia Unităţii Teritorial-Administrative Găgăuzia (Gagauz-Yeri) sînt obligate să întreprindă măsuri pentru achitarea, pînă la 1 iulie 1997, a restanţelor la salarii pentru anul 1996. Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei sînt obligate, începînd cu 1 mai 1997, să asigure un suport financiar, de cel puţin 25 mln. lei lunar, în vederea achitării restanţelor la pensii pentru anul 1996, în următoarele termene: pînă la 1 iulie 1997 - pe lunile martie-iunie; pînă la 1 octombrie 1997 - pe lunile iulie-august; pînă la 1 ianuarie 1998 - pe lunile septembrie-octombrie; pînă la 1 martie 1998 - pe luna noiembrie; pînă la 1 mai 1998 - pe luna decembrie. La 24 februarie 1997 Valeriu Matei, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ("Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor") a sesizat Curtea Constituţională asupra neconstituţionalităţii art. 1 alin. (2) lit. a) din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 10-II din 22 ianuarie 1997 şi a pct. 5 alin. 4 şi 5 din Hotărîrea Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997. În sesizare se susţine că termenul de 15 luni, stabilit în Decretul şefului statului şi Hotărîrea Guvernului pentru plata pensiilor şi salariilor restante, este excesiv de mare şi va afecta şi mai mult nivelul de trai al populaţiei Republicii Moldova. Aceste stipulări din Decretul prezidenţial şi Hotărîrea Guvernului, se afirmă în sesizare, contravin prevederilor art. 4 din Constituţie, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi Legii salarizării nr. 1305-XII din 25 februarie 1993 şi Legii cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova nr. 437-XII din 27 decembrie 1990, deoarece prin actele enunţate, de fapt, au fost modificate termenele de plată a pensiilor şi salariilor, lucru ce ţine exclusiv de competenţa Parlamentului. Asupra neconstituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 10-II din 22 ianuarie 1997 şi Hotărîrii Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997 în părţile care prevăd stabilirea termenelor de plată a pensiilor şi salariilor restante, Curtea Constituţională a fost sesizată la 28 februarie 1997 şi de către domnii Nicolae Andronic şi Ion Suruceanu, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova. În sesizare autorii invocă în fond aceleaşi argumente de neconstituţionalitate a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova şi a Hotărîrii Guvernului, care se conţin şi în sesizarea domnului Valeriu Matei, deputat în Parlament. Întrucît ambele sesizări abordează aceleaşi probleme Curtea Constituţională, în baza art. 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, prin Decizia din 11 martie 1997, a dispus conexarea dosarelor. Avînd în vedere analiza actelor normative şi lucrărilor dosarului, Curtea Constituţională reţine următoarele: Potrivit art. 43 şi 47 din Constituţie, oricare persoană are dreptul la muncă şi statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent. Art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de asemenea, prevede că orice om, care munceşte, are dreptul la o retribuţie echitabilă şi satisfăcătoare, care să-i asigure lui şi familiei lui o existenţă conformă cu demnitatea umană. Legea salarizării nr. 1305-XII din 25 februarie 1993 şi Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova nr. 437-XII din 27 decembrie 1990 garantează periodicitatea plăţii salariilor pentru orice lună trecută în luna imediat următoare, dar nu mai rar decît de 2 ori pe lună, şi a plăţii pensiilor pentru fiecare lună. În decursul ultimilor ani restanţele la salarii şi pensii au sporit, ceea ce a dus la încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, fapt menţionat şi de autorii sesizărilor. Statul, în conformitate cu dispoziţiile art. 47 din Constituţie, este obligat să ia măsurile necesare pentru respectarea întocmai a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor săi. Potrivit art. 79 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova nu numai că depune jurămîntul în faţa Parlamentului şi a Curţii Constituţionale că va respecta Constituţia şi legile ţării, dar este obligat, în special, să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. În acest context, Curtea Constituţională consideră că emiterea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 10-II din 22 ianuarie 1997 este o acţiune pentru exercitarea atribuţiilor sale de şef al statului. În art. 1 alin. (2) lit. a) al Decretului prezidenţial se propune Guvernului să elaboreze şi să prezinte Parlamentului un program de măsuri, care să prevadă plata pensiilor şi salariilor restante în termen de 15 luni. Interpretarea textului art. 1 din Decret permite să se tragă concluzia că şeful statului nu a modificat şi nu a completat legislaţia în vigoare privind periodicitatea plăţilor la pensii şi salarii, ci, de fapt, în conformitate cu articolul 83 alin. (2) din Constituţie, a consultat Guvernul într-o problemă urgentă şi de importanţă majoră. Pentru considerentele expuse mai sus nu pot fi recunoscute neconstituţionale nici prevederile punctului 5 alineatele patru şi cinci din Hotărîrea Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997. În Hotărîre se prevede achitarea, pînă la 1 iulie 1997, a restanţelor la salarii pentru anul 1996 şi a restanţelor la pensii pentru anul 1996, pînă la 1 mai 1998. Potrivit art. 96 din Constituţie, Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, conform Programului său de activitate, acceptat de Parlament. Atribuţiile şi sarcinile Guvernului sînt prevăzute detaliat în Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern, adoptată la 31 mai 1990. Prin urmare, adoptînd la 3 februarie 1997 Hotărîrea nr. 28, Guvernul a executat Decretul şefului statului nr. 10-II din 22 ianuarie 1997, conform atribuţiilor sale prevăzute de lege, în special de art. 10 alin. doi din Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova nr. 437-XII din 27 decembrie 1990, conform căruia de competenţa Guvernului ţin nu numai chestiunile prevăzute în Legea sus-numită, dar şi alte chestiuni referitoare la modul de plătire a pensiilor. Nu poate fi reţinut ca argument de neconstituţionalitate a Hotărîrii Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997 nici trimiterea la stipularea din art. 1 alin. (2) din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 10-II din 22 ianuarie 1997 că "Guvernul va elabora şi va prezenta Parlamentului programul de măsuri, avînd ca obiectiv şi plata restanţelor la pensii şi salarii". În art. 1 din Decret şeful statului propune mai multe măsuri în scopul continuării reformelor economice de orientare socială, inclusiv modificarea operativă a legislaţiei economice, administrative, penale, schimbarea esenţială a politicii salarizării, reformarea sistemelor existente de pensionare şi protecţie socială etc. (art. 1 alin (2) lit. a), b), c) din Decret). Prin urmare, sintagma "Guvernul va elabora şi va prezenta Parlamentului" este o clauză generală şi se referă doar la problemele, a căror rezolvare, desigur, ţine doar de competenţa Parlamentului (modificarea legislaţiei, schimbarea sistemului de pensionare etc.). Stabilirea termenelor de achitare a restanţelor la pensii este o obligaţiune a executivului, conform Programului de activitate a Guvernului pe anii 1997-1998, care prevede adoptarea unui grafic de achitare a restanţelor la pensii şi salarii. Programul menţionat a fost acceptat de către Parlament la 24 ianuarie 1997 şi, prin urmare, graficul privind achitarea restanţelor la pensii şi salarii nu necesita să fie prezentat Parlamentului spre aprobare. Ca rezultat al analizei conţinutului Hotărîrii în cauză a Guvernului, s-a constatat, că atît ea, cît şi Decretul prezidenţial nu conţin norme, care ar modifica legislaţia în vigoare privind salarizarea şi asigurarea cu pensii de stat. Termenele stabilite pentru achitarea restanţelor la pensii şi salarii nu constituie o modificare a periodicităţii plăţii acestora, stabilite prin lege, şi nu pot fi considerate nici ca o îngheţare temporară a plăţilor respective. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova şi Hotărîrea Guvernului demonstreză că aceste acte normative urmăresc doar scopul de a mobiliza instituţiile statale respective să întreprindă acţiunile ce se impun, pentru a-şi onora obligaţiunile privind achitarea în modul stabilit de legislaţia în vigoare a salariilor şi pensiilor, precum şi a restanţelor la pensii şi salarii ce s-au acumulat în anii 1994-1996. Pentru motivele expuse Curtea Constituţională nu poate reţine argumentele din sesizări, potrivit cărora Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 10-II din 22 ianuarie 1997 şi Hotărîrea Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997 încalcă drepturile fundamentale ale omului. Dreptul multor cetăţeni ai republicii la primirea salariilor şi pensiilor în termenul stabilit de lege a fost încălcat pînă la adoptarea actelor normative contestate şi se încalcă şi în prezent. Deci Decretul prezidenţial şi Hotărîrea Guvernului au scopul de a ameliora situaţia creată. Curtea Constituţională nu poate reţine nici teza din sesizarea domnului Valeriu Matei, deputat în Parlament, prin care se susţine că termenele stabilite pentru achitarea pensiilor restante în actele normative contestate vor afecta şi mai mult nivelul de trai al populaţiei din Republica Moldova, deoarece în şedinţa plenară s-a constatat că din momentul aplicării măsurilor prevăzute în actele normative contestate restanţele la pensii şi salarii pentru 1996 s-au redus. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ H O T Ă R Ă Ş T E: 1. Articolul 1 alineatul 2 litera a) din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 10-II din 22 ianuarie 1997 "Cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice" şi punctul 5 alineatele 4 şi 5 din Hotărîrea Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997 "Despre acţiunile imediate de realizare a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova "Cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice" sînt constituţionale. 2. Prezenta Hotărîre intră în vigoare la data adoptării, este definitivă, nu poate fi atacată şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile. Preşedintele Curţii Constituţionale Pavel BARBALAT Chişinău, 10 iunie 1997. Nr. 19. O P I N I E S E P A R A T Ă În procesul examinării sesizărilor deputaţilor în Parlament Valeriu Matei, Nicolae Andronic şi Ion Suruceanu privind controlul constituţionalităţii Hotărîrii Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997*, Curtea Constituţională avea obligaţiunea să verifice corespunderea actului normativ nominalizat cu prevederile constituţionale ce se referă atît la separaţia puterilor în stat, cît şi la apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor la muncă, asistenţă şi protecţie socială. În procesul examinării acestui caz era necesar, de asemenea, să se ţină cont de următoarele prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova: art. 1 alin. (3), care stipulează că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate; art. 4, care prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, iar în cazul neconcordanţei între pactele şi tratatele cu privire la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte, şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale; art. 6, care stipulează că în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate; art. 16 alin. (1), care prevede că respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire a statului; art. 43, care se referă la dreptul la muncă şi protecţia muncii; art. 47 referitor la dreptul la asistenţă şi protecţie socială; art. 54 privind condiţiile de restrîngere a exerciţiului unor drepturi sau unor libertăţi; art. 60, care stipulează că Parlamentul este organul reprezentativ suprem şi legislativ; art. 72 alin. (3) lit. j), care stabileşte că regimul general privind raporturile de muncă şi protecţia socială se reglementează numai prin lege organică; art. 126 ce se referă la obligaţiunile economice ale statului. Constituţia Republicii Moldova, intrată în vigoare la 27 august 1994, a proclamat Republica Moldova un stat democratic şi de drept. Legea supremă impune o viziune nouă, clară şi reformatoare asupra democraţiei şi drepturilor omului, viziune fundamentală, potrivit căreia statul de drept, pacea civică, democraţia, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme. Este în afara oricărei îndoieli că realizările democraţiei - drepturile politice, economice şi sociale - trebuie ocrotite şi protejate şi din punct de vedere juridic, iar acţiunile contrare lor trebuie sancţionate. Asigurarea, dezvoltarea şi protejarea acestor valori trebuie să fie, înainte de toate, rezultatul unor eforturi conjugate şi legale şi nu al unei politici exagerate şi discriminatorii. Dreptul la muncă şi la protecţia socială, ca drepturi economice de tradiţie, cu un conţinut juridic complex, sînt reglementate prin art. 43 şi 47 din Constituţie. Acest drept fundamental nu poate fi îngrădit, deoarece dreptul la muncă este dreptul fiinţei umane de a trăi, asigurîndu-şi resursele necesare vieţii prin munca sa. Într-o asemenea viziune dreptul la muncă este un drept inerent fiinţei umane, natural şi imprescriptibil. Conceput ca un drept complex, dreptul la muncă, în opinia noastră, include: libertatea alegerii profesiei şi alegerii locului de muncă, protecţia socială a muncii şi retribuirea adecvată a muncii depuse, dreptul la negocieri colective. Este de reţinut că statul trebuie să-şi exercite eficient atribuţiile în realizarea acestor componente ale dreptului la muncă. Aceasta rezultă atît din obligaţiunile internaţionale ale Republicii Moldova, cît şi din Constituţia şi din legislaţia internă. Astfel, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat la 16 decembrie 1996 la New York (ratificat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 217-XII din 28 iulie 1990) prevede că statele-părţi, deci şi Republica Moldova, recunosc dreptul la muncă şi că acesta cuprinde dreptul pe care-l are oricare persoană de a obţine posibilitatea de a-şi procura cele necesare vieţii printr-o muncă liber aleasă, care să-i asigure un salariu echitabil şi o existenţă decentă pentru ea şi familia sa, pe de o parte, şi la îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă, pe de altă parte. Statele vor lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea acestui drept. Mai mult ca atît, în asigurarea dreptului la muncă, Organizaţia Internaţională a Muncii prin Convenţiile nr. 95 "Privind protecţia salariului" şi nr. 117 "Privind obiectivele şi normele de bază ale politicii sociale" (ambele ratificate prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 593-XIII din 25 septembrie 1995) stabileşte că: - salariile vor fi plătite cu regularitate, la intervale care să permită reducerea posibilităţii de contractare de datorii în rîndul salariaţilor; - se vor lua măsuri necesare pentru a se asigura că toate salariile sînt legal plătite, iar cei care angajează vor fi obligaţi să ţină registre, care să specifice plăţile salariilor, să elibereze lucrătorilor dovezi cu privire la plata salariilor şi să ia alte măsuri pentru înlesnirea controlului necesar; - va fi interzisă înlocuirea parţială sau totală a salariilor datorate lucrătorilor pentru munca pe care au prestat-o prin alcool sau băuturi alcoolice. Atît actele de drept internaţional, cît şi Constituţia Republicii Moldova prin art. 43 şi 47 obligă statul să ia măsuri pentru asigurarea dreptului omului de a avea un nivel de trai decent, care se realizează atît prin munca persoanei, cît şi prin contribuţia statului la ameliorarea condiţiilor de trai, prin dezvoltarea economică a societăţii şi prin protecţia socială a populaţiei. Asigurarea omului, în caz de invaliditate sau bătrîneţe, prin stabilirea şi plătirea regulată a pensiilor, constituie deci una din obligaţiunile statului. Protecţia drepturilor fundamentale ale omului - la muncă şi, prin urmare, la salariazare regulată, la asigurare regulată cu pensii în caz de invaliditate sau bătrîneţe, în fond, a dreptului la viaţă, este de asemenea garantată de Constituţie prin proclamarea supremaţiei legii în domeniile ce ţin de reglementarea raporturilor de muncă şi protecţia socială. Numai organul legislativ şi numai prin lege organică poate reglementa, modifica, restrînge (cu respectarea cerinţelor art. 54 din Constituţie) raporturile respective. Aceste cerinţe sînt prevăzute în mod expres în art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Legislativul, în conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi tratatele la care Republica Moldova este parte, în scopul asigurării drepturilor fundamentale ale omului şi în special al asigurării achitării regulate şi în termenele stabilite a pensiilor şi salariilor, a adoptat un şir de acte legislative interne. În special: Legea salarizării (art. 19 şi 192); Codul muncii (art. 102 şi 1021); Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova, care stabileşte succesiunea, termenele şi regularitatea plăţii salariilor şi pensiilor, precum şi articolele 41 şi 422 din Codul cu privire la contravenţiile administrative şi art. 138 din Codul penal, care stabilesc sancţiuni pentru persoanele cu funcţii de răspundere pentru neachitarea la timp a pensiilor şi salariilor. În această ordine de idei nu poate fi reţinut argumentul din Hotărîrea Curţii Constituţionale, potrivit căruia Hotărîrea Guvernului nu conţine norme ce ar modifica legislaţia în vigoare. Considerăm că Guvernul prin alin. 4 şi alin. 5pct. 5 din Hotărîrea Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997, stabilind măsuri concrete care reţin plata pensiilor şi salariilor pentru perioada trecută, a schimbat de fapt succesiunea, termenele şi regularitatea plăţii pensiilor şi salariilor, stabilite prin actele legislative sus-menţionate, ceea ce constituie nu numai o încălcare a drepturilor omului, consfinţite în actele internaţionale şi legislaţia internă, dar şi o imixtiune în atribuţiile Parlamentului. Nu poate fi reţinut nici argumentul, potrivit căruia Guvernul era competent să adopte măsurile respective, călăuzindu-se de programul său de activitate, aprobat de Parlament. Ţinînd cont de ierarhia actelor normative, precum şi de prevederile art. 96 şi 102 alin. (2) din Constituţie, întru executarea programului său de activitate, Guvernul era şi este obligat să respecte cerinţele legilor adoptate de Parlament. Or, Hotărîrea Parlamentului din 24 ianuarie 1997, prin care a fost aprobat programul de activitate a Guvernului, nu constituie, prin esenţa sa juridică, lege organică, cum o cere art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, ci un act normativ subordonat legii şi nu conţine indicaţii de a stabili reţinerea plăţii pensiilor şi salariilor restante pentru o anumită perioadă de timp. Avînd în vedere cele expuse, consider că prevederile din Hotărîrea Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997 în partea ce ţine de stabilirea altor termene la plata pensiilor şi salariilor, decît cele stabilite în legislaţia în vigoare, sînt neconstituţionale. * Hotărîrea Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997 "Despre acţiunile imediate de realizare a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova "Cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice" a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 10-11 din 13 februarie 1997, art. 31. Judecător Gheorghe SUSARENCO 10 iunie 1997. O P I N I E S E P A R A T Ă Conform art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţia Republicii Moldova, Curtea Constituţională exercită la sesizare controlul constituţionalităţii decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului. În cazul dat controlului constituţionalităţii au fost supuse prevederile Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 10-II din 22 ianuarie 1997 "Cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice" şi anume: art. 1 alin. (2) lit. a) şi dispoziţiile pct.5 alin. 4 şi 5 din Hotărîrea Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997 "Despre acţiunile imediate de realizare a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova "Cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice", sesizate de către deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova Valeriu Matei, Nicolae Andronic şi Ion Suruceanu. Exercitînd controlul constituţionalităţii prevederilor actelor normative sesizate, Curtea Constituţională era obligată să ţină cont atît de esenţa şi conţinutul lor în ansamblu, cît şi de efectul juridic al fiecărei norme în particular, în strînsă interacţiune cu normele constituţionale privind drepturile cetăţenilor Republicii Moldova la muncă, la un nivel de trai decent, la asistenţă şi protecţie socială (art. 43, 47 din Constituţie). Controlul constituţionalităţii actelor normative, în partea în care au fost contestate, impune o analiză şi a normelor constituţionale, care stabilesc garanţii reale, pentru ca drepturile cetăţenilor să fie respectate întocmai (art. 1,4,6,7,16,54 din Constituţie), raportîndu-le la actele internaţionale, la care Republica Moldova este parte. Cu atît mai mult cu cît aceste norme au fost detaliate în legislaţia specială respectivă (Legea salarizării - art. 19, 192; Codul muncii - art. 102, 1021; Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova ş. a.). Legile menţionate stabilesc regularitatea strictă a plăţii salariilor şi pensiilor. Astfel, avînd în vedere cadrul legal existent şi normele de drept internaţional, statul era dator să-şi onoreze obligaţiunea de a lua măsurile necesare pentru realizarea şi respectarea drepturilor cetăţenilor săi în conformitate cu art. 47 din Constituţia Republicii Moldova. Aceasta era o obligaţiune directă a tuturor autorităţilor publice, inclusiv a Preşedintelui şi Guvernului Republicii Moldova. Pentru realizarea atribuţiilor şi competenţelor sale ca şef al statului Preşedintele Republicii Moldova a emis Decretulnr. 10-II din 22 ianuarie 1997, prin care, potrivit art. 1 alin.(2) lit. a), Guvernului i se da indicaţia să elaboreze şi să prezinte Parlamentului, pînă la 1 martie 1997, un program de măsuri cu caracter organizatoric, economico-financiar şi juridic, care să prevadă şi plata pensiilor şi salariilor restante în termen de 15 luni. E de menţionat că decretele Preşedintelui Republicii Moldova, conform art. 94 din Constituţie, sînt executorii pe întreg teritoriul statului. Deci Guvernul avea obligaţiunea de a elabora şi de a prezenta Parlamentului programul de măsuri, inclusiv de ordin juridic, pentru achitarea salariilor şi pensiilor restante, şi nicidecum nu era abilitat să stabilească de sine stătător termenele de achitare a restanţelor la salarii şi pensii. Modificarea periodicităţii plăţii salariilor şi pensiilor este în drept să o facă numai Parlamentul şi numai prin lege (art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie). Lucrările dosarului şi analiza atentă a argumentelor părţilor în proces denotă că Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 22 ianuarie 1997, avînd caracter organizatoric şi conţinînd o indicaţie imperativă directă Guvernului de a elabora şi a prezenta Parlamentului programul respectiv de măsuri, nici nu a fost de fapt îndeplinit în partea contestată. Prin aceasta Guvernul a încălcat Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern din 31 mai 1990, care stipulează că Guvernul asigură respectarea şi executarea legilor republicii, hotărîrilor şi altor acte ale Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, actelor normative ratificate de către Parlament, precum şi a tratatelor şi acordurilor internaţionale în vigoare pe teritoriul Republicii Moldova (art. 3, alin. 14) şi art. 94 din Constituţia Republicii Moldova, care stabileşte obligativitatea executării decretelor prezidenţiale. Pentru motivele arătate, consider că prevederile pct. 5 alin. 4 şi 5 din Hotărîrea Guvernului nr. 28 din 3 februarie 1997 "Despre acţiunile imediate de realizare a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova "Cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice" sînt neconstituţionale. Judecător Mihai COTOROBAI 10 iunie 1997.