Hotărîre nr.197/5 din 20.05.2017 privind modificarea Regulamentului cu privire la modul de calculare şi plată de către bănci a vărsămintelor şi contribuţiilor către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar
FONDUL DE GARANTARE A
DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR
H O T Ă R Î R E
privind modificarea Regulamentului cu privire la modul de
calculare şi plată de către bănci a vărsămintelor şi contribuţiilor
către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar
nr. 197/5 din 20.05.2017
(în vigoare 16.06.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 190-200 art. 1160 din 16.06.2017
* * *
În baza art.44 alin.(2) din Legea Republicii Moldova nr.575-XV din 26.12.2003 privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.30-34, art.169), cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul de administraţie al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
HOTĂRĂŞTE:
1. Pct.2.2.2 din Regulamentul cu privire la modul de calculare şi plată de către bănci a vărsămintelor şi contribuţiilor către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie nr.8 din 20.08.2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.156-162/317 din 27.08.2004), se modifică şi se completează după cum urmează:
la litera b), textul "5%" se substituie cu textul "1%";
punctul se completează cu litera b1) cu următorul cuprins:
"b1) depozitele foştilor deţinători de cotă în capitalul social al băncii, ale căror acţiuni au fost anulate potrivit dispoziţiilor art.156 alin.(3) din Legea instituţiilor financiare nr.550/1995 şi ale căror creanţe rezultante din această anulare nu au fost onorate;"
la literele c) şi d), textul "şi b)" se substituie cu textul ", b) şi b1)".
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
AL FONDULUI DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR |
Veronica JURMINSCHI |
| Nr.197/5. Chişinău, 20 mai 2017. | |